Poveste despre autism, munca si succes. Partea a-II-a

… copilul a avansat si dupa cateva luni a trebuit sa aducem ajustari la program. Respectiv a trebuit sa introducem undeva in jur de 30-40 de programe simultan in generalizare. Si desi foloseam timpul acela de dupa amiaza, de la ora 18 la ora 20 sa facem asta, curand intervalul a devenit “neincapator”. Asa ca am introdus alte 2 ore la pranz de iesit afara, in mediu. Parc, mall, magazine, mers pe jos. Generalizare. Din greu. Asta dincolo de generalizarea si interventiile pe care noi parintii le faceam in weekend-uri.

Analistul comportamental venea la aproximativ 2-3 luni. Statea 2-3 zile. Apoi pleca. Iar noi ramaneam cu PIP-uri care cuprindeau uneori si 40-50 programe de introdus, intr-o anume ordine si cel putin tot atatea programe in generalizare sau mentinere.

Dupa vreo 8 – 9 luni am inceput gradinita si am realizat ca trebuie sa ne reinventam organizarea. Mai eficient.

Copilul mergea la gradinita doar 3 ore pe zi. De dimineata pana la 11. Inapoi acasa. La 12 intra in prima sesiune de 2 ore. Pauza o ora. Masa. Iesit afara 2 ore. Venit inapoi. Alta sesiune de 2 ore. Alt iesit afara. Asa ca am impartit lucrurile diferit. Dimineata la gradinita se ducea unul din cei mai buni terapeuti. Aveam doi in pozitia asta. Faceam cu schimbul. O saptamana unul, cealalta saptamana, celalalt. Restul veneau mai tarziu. La 11.00. La ora 12.00 intra in sesiune o echipa care nu fusese la gradinita. Intre 14.00 si 16.00 se iesea afara. Cu obiective precise. Era de fapt o sesiune de incidental si generalizare. 2 sau 3 terapeuti insoteau copilul. Sesiunea de dupa amiaza venea dupa venitul de afara. Fiecare avea pozitia lui si numarul de ore ale lui. In rest ii superviza pe ceilalti. De fapt fiecare isi modifica pozitia in fiecare saptamana. Ca pentru toti sa fie echilibrat. Se lucra o sesiune inclusiv sambata. Iar vineri dupa amiaza, incepand cu ora 17.00, exista alt program. Respectiv sedinta clinica saptamanala. In care treceam in revista fiecare program, numarul de repetiții al fiecarui program in fiecare sesiune din fiecare zi, esecurile si motivatiile pentru care un lucru sau altul nu ne-a iesit si asa mai departe. Asa construiam si programul pentru saptamana care urma. Pentru fiecare zi si fiecare sesiune. Sau sectiune de zi. Prezenta la sedinta asta era obligatorie. Pentru toata lumea. Inclusiv pentru noi, parintii. Cand eram in dezacord, votam. Daca o cale era mai eficienta au ba. Toti stiam in amanunt fiecare program, fiecare item, fiecare obiectiv, fiecare prompt, fiecare SD si variatie de a lui, toate recompensele si ce anume le facea sa fie recompense si nu doar activitati sau lucruri care-i placeau.

A trecut un an si putin. Acum aveam echipa de doar trei terapeuti. Dar ca organizare nimic nu se schimbase. Doar ca nu mai era nevoie de prompter in spatele copilului. In schimb incepeam sa ne confruntam cu o alta problema. Intervalele in care venea analistul comportamental era mult mai largi: 3 luni. Uneori 4. Cu toate ca ne lasa cate 100 de programe sa introducem cand le masteram pe cele pe care pe care le aveam deja in lucru … de fiecare data, cu cateva saptamani inainte sa vina, eram cu ele masterate. Asa ca a trebuit sa incepem sa inventam program noi. Practic, sa cream interventii pe comportamentele pe care nu le consideram ok. Cum tot asa, ca sa devenim mai eficienti am inceput sa luam toate pauzele dintre sitting-uri, pauze care erau de 2-3 minute si sa le transformam in joaca cu sens. Adica sa ne jucam dar sa si predam obiective sau macar sa sustinem obiectivele din programele curente, in incidental teaching.

Au trecut anii. Primii doi … nici nu stim cand. Incet interventia ABA asupra copilului s-a diminuat. Usor usor. Regulile si conceptele au ramas. Suportul la teme, cel putin pana in clasa a 4 a, a ramas. Discutiile au ramas. Eu cred cu tarie ca probabil cel mai important ingredient in povestea noastra de succes a fost managementul de caz. Respectiv organizarea.

Eu raman fanul organizarii unei echipe ABA la domiciliu. Interventia ABA e o interventie pedagogica/educativa. Prin urmare necesita prin definitie un numar de ore destul de mare de educatie pe zi. E ca la scoala. Ca sa tina “hangu” ar trebui sa faca 4-5 ore pe zi. Daca am un copil neurotipic nu il trimit la scoala 2 ore cand ceilalti se duc 5-6 ore pe zi. Asa si aici. Iar ca si costuri, pentru 4-5 ore pe zi de interventie ABA acasa, o sa platesc mai putin sau la fel ca si cand l-as duce intr-un centru. Diferenta e ca acasa va fi infinit mai eficient. Pentru ca pot sa controlez toate variabilele care apar.