Poveste despre autism, munca si succes. Partea 1

Imediat dupa ce a plecat analistul comportamental din Bucuresti, in noiembrie 2003, intorcandu-ma in masina, spre casa, de la aeroport, un milion de intrebari imi staruiau in minte.

Aveam un PIP (plan de interventie individualizat) cu aproape 30 de programe, in ordinea in care ar trebui predate copilului … si o echipa care ma astepta acasa sa o organizez. Iar eu habar nu aveam cum. Si niciunul nu stiam ce inseamna o interventie ABA decat teoretic. Ma rog, oarecum si practic dupa 3 zile cu analistul. Au urmat vreo doua saptamani de tatonari, incercari, succese si esecuri.

A durat aproape 3 luni sa ne organizam pe de-a-ntregul. Pentru ca trebuia sa acoperim toate unghiurile si sa incercam sa controlam toate variabilele.

Prima variabila pe care am incercat sa incepem sa o controlam din perspectiva practica a fost variabila referitoare la frecventa greselilor pe care le faceam oricare dintre noi in raport cu copilul. Mai precis, intr-un program oarecare pe care-l predam celui mic, cat de des incalcam fiecare din noi regulile generale (spre exemplu isi lua copilul recompensa imediat dupa ce performa un comportament sau i-o ofeream cu intarziere?) si cat de des incalcam regulile din protocolul cu pricina. Eram 7 oameni in echipa. 5 tutori si 2 parinti. In raport cu o interventie ABA profesionista toti eram foarte prosti. Singurele avantaje pe care le aveam ca echipa erau faptul ca lucram de 6 luni impreuna si ca toti stiam copilul si pe fata si pe dos. Prima regula instituita nu era tocmai o regula si nici nu era tocmai noua. Doar ca am cizelat-o sa ne ajute mai eficient. De la bun inceput toata echipa a venit la aceeasi ora. Dimineata, la 8. Asa ca ne-am impartit pe echipe. 3 echipe + 1. Fiecare echipa lucra cu copilul aproximativ 45 de minute. Unul in fata copilului, ca leader al activitatii, cel de al doilea in spatele copilului, ca prompter. Noi, toti ceilalti, in afara incaperii, urmaream pe un TV tot ceea ce se intampla inauntru. In timp real. Si noi, toti ceilalti din afara incaperii, aveam obligatia sa notam 3 lucruri bune si 3 greseli pe care le face echipa dinauntru. Dupa 45 de minute copilul lua pauza 15 minute cu unul din tutori iar noi ceilalti care statusem afara dadeam feedback si comentam lucrurile bune si greselile din cele 45 de minute ale echipei care lucrase. Inclusiv greseli de genul “copilul a asteptat mai mult de 3 secunde dupa ce a avut SD (stimulul discriminator) pentru a incepe sa initieze raspunsul. Si cu toate astea a fost recompensat. Ceea ce va genera delay.” Toti analizam, colectam date si invatam. Din greselile celorlalti sau din ale noastre. Permanent.

Apoi intra urmatoarea echipa. Acelasi procedeu dupa 45 minute, apoi urmatoarea echipa, apoi alta echipa. Avem o pauza de circa o ora la pranz in care toti mancam. Apoi de-al capo.

Practic in fiecare zi fiecare om era de cel putin 2 ori, uneori 3, in camera, lucrand cu copilul, ori ca leader ori ca prompter. Gaselnita asta de feedback-uri rapide, pe unitate de timp, ne-a facut pe toti sa devenim extrem de atenti la ce greseli facem, extrem de repede. Practic, in vreo doua luni, cautai cu lumanarea cate una sau doua greseli in 45 de minute la echipa dinauntru. A fost modalitatea prin care am curatat masiv predarea.

Pozitiile din fiecare echipa erau bine stabilite. Dar fluide. Leaderul era cel care isi pregatea materialele, si le organiza si apoi conducea sitting-ul. Fiecare sitting dura 1-3 minute. Maximum. Apoi urma o pauza care dura aproximativ aceeasi interval de timp ca si sittingul. 2-3 minute. Pauza in care cel din pozitia de prompter se juca cu copilul. In rastimpul asta leaderul strangea si ordona materialele de la sittingul care tocmai se terminase si pregatea materialele pentru urmatorul sitting. Echipele se schimbau in fiecare zi. Uneori chiar si de mai multe ori pe zi. Leaderul devenea prompter in alta echipa sau in aceasi echipa iar prompterul devenea leader. Asa o tineam zi de zi, de la ora 9 la ora 17.00. Ora dinainte, intre 8 si 9 dimineata, o foloseam sa schimbam impresii intre noi si sa facem schimbari in programe daca era cazul. Iar o ora dupa ce se termina sesiunea, cu exceptia tutorelui care era de serviciu in saptamana respectiva, toti ceilalti comentam ceea ce s-a intamplat in ziua respectiva. Cu bune si rele. In fiecare saptamana exista un tutore de serviciu care avea un program putin prelungit. Respectiv care de la 17.30-18.00 iesea afara cu copilul. Singur sau cu unul din parinti. De obicei tutorele de serviciu din respectiva saptamana putea veni mai tarziu dimineata. Cu 2 sau 3 ore. Exceptional cineva a folosit facilitatea asta. Pentru ca daca o faceai pierdeai informarea de dimineata si 2 ore de lucru cu cel mic. Si nimeni nu prea voia asta.