Filosofie cu Radu Nedescu

copii cu autism poze

Povestea lui Radu

Inceputuri

E greu sa vorbești despre autism sau despre intervenția ABA în România fără sa te întorci mereu și mereu la Radu. Pentru ca este primul copil recuperat (în care recuperarea este documentata) din Europa din zona de autism infantil. Autismul infantil este cea mai severa forma de autism. La 5 ani era non-verbal, purta pampers, flutura în permanenta mâinile, alinia toate obiectele, nu intelegea nimic din ceea ce i se spunea, mergea pe vârfuri, tipa la pereți și se învârtea în cerc.

Primul pas

A fost diagnosticat la 2 ani și ceva cu autism infantil, aproape împotriva preceptelor din aceea vreme (diagnosticul de autism nu se punea în anii ’90 pana la varsta de 5 ani) pentru ca severitatea dizabilitatii lui era vizibila din avion. Aceasi părere au împărtășit-o nu mai putin de 7 medici psihiatri care l-au consultat și evaluat. Pe cale de consecință apariția certificatului de handicap grav la 4 ani nu a fost deloc o surpriza. De altfel părinții lui, Damian și Cristina, abia atunci au ieșit din perioada de negare. Perioada de negare în care tatal lui a considerat chestia asta cu autismul mai degrabă ca pe un soi de răceală care va trece atunci când copilul va creste. Evident ca nu urma sa se intample așa. Au avut norocul ca pe când Radu avea vreo 3 ani și jumatate sa ajungă la o asociație care se ocupa cu tinerii și adolescenții cu autism. Atunci și acolo au realizat ca dacă nu vor face ceva, nici soarta copilului lor nu urma sa aibă alta traiectorie. Asa ca au început sa caute în lung și în lat în lume studii și încercări de ale unora sau altora de a ii ajuta pe copii cu autism. Au descoperit studiile celor de la UCLA și în mod special cele ale Dr. Ivar Lovaas si in noiembrie 2003 ateriza la București primul analist comportamental de la Londra, Liz SHew. Care a coordonat echipa de terapeuți din jurul lui Radu în următorii doi ani de intervenție intensiva ABA acasă.

O etapa …alta etapa
Intre timp anii au trecut, iar Radu și-a terminat masterul în filozofie la KU Leuven, în Belgia. Cu a doua cea mai mare nota la teza de masterat din ultimii 5 ani de la KU. În condițiile în care KU Leuven este cotată în primele 100 universități din lume și cea mai inovativa universitate din Europa conform topului Reuters din 2020. Visul lui este sa predea în mediul academic. Asa ca cel mai probabil se va întoarce la Leuven, loc unde a trăit singur în ultimii 5 ani, ca sa isi continue studiile doctorale. Cel mai probabil urmând sa predea la o universitate din Kyoto, Japonia, care deja i-a făcut o propunere.

Va rugam sa ne urmariti:

Filosofie cu Radu Nedescu complet

1
Fragment interviu
2
Interviu complet
62 min
error

Vă place acest articol? Vă rog să răspândiți vestea :)