Baietel integrat in scoala
Viata si schimbările de perspectiva
In piept cu realitatea
Cosmin este tatal lui G. În domeniul lui, informatica, Cosmin este unul din romanii care au reușit. De altfel îmi marturisea la un moment dat ca atunci când aștepta ca G. sa se nască deja ii trasase în linii mari traseul profesional. Evident, totul urma sa culmineze cu a fi student la Standford atunci când vremea va veni. Cred ca luati de val, noi, toti părinții suntem entuziaști si naivi în aceasi măsură, considerând ca viețile copiilor noștri sunt controlabile iar noi suntem cei care le vom controla. A urmat apoi diagnosticul de TSA (tulburare de spectru autist), înțelegerea si … prăbușirea tuturor viselor si planurilor. A urmat perioada de doctor shopping si de încercare de negare a realității, apoi acceptarea si căutarea unei soluții. Destul de uzual pentru traseul părinților în comunitățile copiilor diagnosticați cu autism. Au găsit un centru, l-au încercat, apoi pe al doilea … si apoi au participat la o suita de cursuri ale noastre. Apoi la programul PCM. 3 zile de teorie si 3 ședințe individuale. Interventia ABA din alta perspectiva. Acolo au aflat de programul CCR al DAAL Autism Project. In care s-au inrolat. Sub coordonarea Dianei Alexandrescu. Au urmat cursuri. Multe. De toate felurile. Pentru familie si terapeuții pe care i-au angajat.
Integrarea în grădiniță
Dupa vreun an si câteva luni de intervenție ABA intensa acasa, cu echipa formată din terapeuți fără experiență, rezultatele au fost din ce în ce mai spectaculoase. A fost momentul în care echipa a decis ca e momentul ca cel mic sa meargă la grădiniță. Însoțit de cel mai bun terapeut pe care-l avea. Culmea, un terapeut fără experiență, cu facultatea de geografie la baza, care se angajase în timpul facultății ca sa aibă un venit si pentru ca ii plăceau copiii. Intre timp, după acel an si putin terminase facultatea de geografie …si se apucase de psihologie. Pentru ca a înțeles ca asta e drumul ei în viață. Iar G. a început integrarea în grădiniță. Un drum sinuos, cu o mulțime de provocări sociale si academice. Mai ales ca G. capatase obiceiul de a fi ușor agresiv cu alți copii. Cu atât mai mare provocarea la grădiniță. Dupa încă un an insa G. era perfect integrat, nu mai exista agresivitate si shadow-ul era pe post de bibelou, intervenind arareori.
Alte orizonturi
Intre timp insa mămică lui G. a rămas însărcinată si prin urmare au decis sa emigreze din România. Cap compas Londra. Unde Cosmin primise o oferta de job extrem de tentanta: sa coordoneze activitatea europeana a unui colos de software. Și-au împachetat lucrurile, inclusiv terapeuta cu studiile în geografie si s-au mutat la Londra. Continuand coordonarea online sub bagheta Dianei Alexandrescu. Dupa 6 luni terapeuta s-a întors acasă în parte si pentru ca cel mic s-a integrat perfect în sistemul de școală de masa britanic. Aici e o discutie pe care-am avut-o cu Cosmin. De la tata la tata.