Resurse Autism
Copilului nostru diagnosticat cu autism infantil
- 23/12/2025
- Scris de: damian.nedescu
- Categorie: Autism
Niciun comentariu

Nimeni nu ne dadea nicio sansa. De fapt nu noua. Lui. Copilului nostru diagnosticat cu autism infantil. O vreme am sperat. Habar nu am ce speram. Ca e vorba de altceva. Pana la urma de aia am facut doctor shopping si am luat diagnostice de la sapte (7!!) medici psihiatri. Desi daca stau mai bine sa ma gandesc nu speranta ca alt medic ne va spune alt diagnostic ci speranta ca vreun medic ne va da vreo solutie. Nu ne-au dat. Ca nu aveau. Iar la noi, desi copilul avea doar 2 ani si jumatate si cutuma la vremea aia spunea ca abia peste 5 ani se diagnosticheaza autismul, niciunul din medicii psihiatri vizitati nu a avut niciun strop de ezitate: autism infantil. Privind in urma, pentru ca acum stiu si criteriile si pentru ca acum stiu si cum gandeste medicul … realitatea e ca nu puteai avea vreun dubiu. Parca era caz de manual de diagnostic. Bifa tot.
Si nimeni, sub nicio forma, nu ne putea oferi vreo … optiune. Pur si simplu. Nu existau optiuni. Sau de fapt nimeni nu stia despre ele. Asa ca daca cineva mi-ar fi spus ca exista o sansa “sa isi revina” daca ma rostogolesc in noroi in fata bisericii unui cult oarecare… nu sunt deloc convins ca nu as fi facut-o. Pentru ca … nu exista nicio optiune. Asa ca orice optiune e mai buna decat nicio optiune. Pentru ca asta e realitatea: habar nu am ce am fi facut daca lucrurile ar fi stat altfel. Ce am fi facut sau cat am mai fi asteptat daca nu ii vedeam pe adolescentii si acei tineri adulti diagnosticati tot cu autism, care erau la fel de praf la capitolul abilitati ca si al meu. Doar ca al meu avea 3 ani si jumatate iar ei aveau intre 14 si 22 de ani. Cert e ca habar nu am ceea ce am fi facut. Daca am fi facut ceva in timp util.
Insa momentul acela, al adevarului in raport cu viitorul si cu perspectiva asupra a cum urma sa ajunga si baiatul meu, pentru mine unul a reprezentat un soc. Abia atunci am realizat ca suntem pe marginea prapastiei. Si am actionat. De fapt … a fost asa, un soi de sir de intamplari care din una alta ne-a dus in directia potrivita in urmatorul an. Interventia ABA pentru copii cu autism nu era nici pe departe ceea ce este astazi la nivel mondial. Inca se faceau studii care sa ii demonstreze eficienta, inca existau certuri pe tema metodelor folosite, Lovaas publicase studiul doar cu cativa ani in urma, boardul BACB abia fusese fondat. Toate astea le-am aflat retroactiv, dupa multi ani. Asa ca atunci nu ne-a explicat nimeni ca ar exista o cale. Orice cale.
Asa ca noi am urmat calea noastra. Cautat si citit orice studiu, al oricui, de oriunde, raportat la orice terapie sau interventie pentru autism. Si cum pe atunci nu exista internetul in forma care exista acum … cand spun cautat studii inseamna mers in librarie publica si cautat, citit articole din reviste de specialitate in format fizic, cautand studii. Sau mers la bibliotecile unor universitati despre care “ai auzit” ca au condus astfel de studii. Vreo sase luni dupa intalnirea cu adolescentii adulti descrisa mai sus nu am facut altceva. De la un moment dat am inceput sa analizez metodic orice terapie sau interventie despre care dadeam in raport cu autismul. Pana am ajuns la interventia ABA. Care pentru mine a fost … wow. Iluminare. Pentru ca fata de toate celelalte interventii sau terapii era singura care reusise intr-o succesiune de studii repetate in mai multe colturi de lume, sa demonstreze ca se pot recupera intre 47% si 50% dintre copii cu autism.
Au urmat alte sase luni de cumparat, citit si studiat orice carte sau studiu pe tema interventiei ABA la copilul cu autism. Si totul era atat de logic pentru mine. Desi nu aveam nicio pregatire formala sa inteleg in profunzime. De acolo incolo totul este legenda
. Daca esti parinte al unui copil cu autism va trebui sa inveti sa privesti viata, copilul tau si tot ceea ce ai de facut pentru el din cu totul si cu totul alta perspectiva.