Autism si Oameni care nu uita
- 14/10/2023
- Scris de: Damian I. Nedescu
- Categorie: Autism
Autism si Oameni care nu uita – 4 decembrie 2018
Lunile astea am avut doua experiente care mi-au ridicat maxim moralul si au dat valoare la tot ceea ce construim.
Acum multi ani, un copil mic, pe la doi ani si jumatate, pasea impreuna cu parintii, pragul noului centru abia fondat de noi la vremea respectiva. Stiam infinit mai putin decat stiu astazi din punct de vedere clinic si profesional dar stiam ca tocmai imi recuperasem fiul dintr-o zona despre care toata lumea spunea ca e imposibil de facut. Cum sa recuperezi un copil cu autism infantil?! Nu exista asa ceva. Constienta faptului ca am facut-o, impotriva tuturor zeilor, ne-a dat atunci puterea de a ii ajuta si pe altii. Ani de zile centrul a functionat gratis, doar cu banii pe care-i donam noi sau prietenii nostri. Dar nu despre asta voiam sa vorbesc acum. Copilul mic atunci, a crescut mare. La vremea respectiva tatal copilului mi-a pus o intrebare: Damian, noi cu ce va putem ajuta? Iar eu am raspuns: acum nu ai cu ce. Dar atunci cand ai sa poti, fa acelasi lucru pe care noi l-am facut pentru tine: ajuta-i pe altii! Au trecut anii. Multi. Mai bine de zece. Intre timp am pierdut legatura. Cu cateva luni in urma, un sponsor a donat o suma de peste zece mii de euro unui centru pentru ajutorarea copiilor cu autism. Iar tatal copilului de doi ani si jumatate care trecea demult pragul centrului fondat de noi, caci el era cel care a ghidat donatia, a venit si a spus: “Damian mi-a spus odata ca atunci cand am sa pot, sa-i ajut la randul meu pe altii. Acum am putut!” Un om care nu a uitat. Un om care si-a amintit ca viata are bune si rele dar ca a fi om poate sa insemne pentru altii aflati in nevoie in jurul tau diferenta intre a exista sau nu. Iti multumesc!
Cea de a doua poveste e a unuia din parintii care au participat la unul din cursurile PCM si pe care, in ultimele luni i-am consiliat si am incercat sa le arat drumul, deloc simplu, pe care-l au de parcus in lupta pentru fetita lor. In fiecare intalnire pe care-am avut-o, in orice context, oamenii astia au incercat sa stoarca orice informatie care-au considerat ca le este de folos. Atat cat mi-a stat in putinta si m-a ajutat experienta, am incercat sa-i ajut la randul meu. Din orice punct de vedere. Clinic, personal, organizatoric. Nu am facut insa nimic special fata de ceea ce am facut pentru oricare alt parinte care mi-a stat in putere sa-l ajut. Zilele trecut, colegele mele care se ocupa cu organizarea cursurilor si a seminariilor mi-au atras atentia ca de pe aceasi casuta de email, acelasi om intreba daca mai sunt locuri libere pentru cursurile PCM de la Constanta si Timisoara. Un strop ciudat, pentru ca, atunci cand m-am uitat la email, am realizat ca parintii cu pricina participasera deja la cursul PCM. O zi mai tarziu, un mesaj ajuns direct la mine elucida misterul. “Buna dimineata Damian. Am inteles ca mai exista locuri la cursurile de la Timisoara si Constanta. Astazi am sa depun banii si as vrea sa donez locul unei familii care nu are posibilitatile financiare sa faca cursul. Multumesc.”
Prin urmare, va multumesc la amandoi. Stiu ca urmariti activitatea noastră si stiu ca sunteti discreti in a face bine altora. De aia am “omis” numele voastre din articol. Dar sunt mandru ca v-am cunoscut, ca sunteti oameni si ca va pot numi prietenii mei. Multumesc inca o data!
Autism Educational Project isi propune sa disemineze informatie, cursuri ABA si resurse de recuperare autism, in ceea ce priveste copii cu autism. Autism Educational Project este cea mai importanta sursa de informatie si traininguri pentru parintii copiilor diagnosticati cu autism.