Acum cincisprezece ani eram parintii unui copil diagnosticat cu autism infantil, Radu, care, la varsta de cinci ani, nu stia sa vorbeasca, nu intelegea ce i se spune, nu putea sa manance, sa se joace sau sa se imbrace singur. Printre multe altele dintre cele cu “nu”. Azi suntem parintii lui Radu, un adolescent care se pregateste sa dea bacu’, care vorbeste cateva limbi straine, care schiaza, care si-a publicat primul volum de poezii pe cand avea doar paisprezece ani, care-si pregateste dosarul sa se inscrie la facultatea de filozofie din Brussels, care ii tine prelegeri lui sora-sa despre ce-a spus Socrate, ai carui prieteni cred ca e cool si a carui iubita abia asteapta sa-si faca bagajul sa plece impreuna de 1 Mai la munte.

Mai mult decat atat, acum paisprezece ani incepeam lupta cu sistemul. Un sistem in care “specialistii” iti explicau, unii dintre ei cu multa rabdare, altii cu mai putina, ca autismul e o dizabilitate pe viata si ca trebuie sa te impaci cu gandul ca copilul tau va fi exact asa cum e acum si peste douazeci de ani. Dupa ce l-am recuperat pe Radu, ni s-a parut de datoria noastra sa nu mai lasam niciun parinte sa treaca prin ceea ce am trecut noi. Mai ales pentru ca …se poate! Asa a aparut Programul Pilot pentru Ajutorarea Copiilor cu Autism care a oferit in primul rand informatie. Si speranta. Motivatia din spatele aparitiei sitului www.autism.ro a fost aceea de a raspandi informatie.

Informatia cum ca autismul e o dizabilitate grava si pe viata doar daca nu se intervine si ca aproape 50% din copii diagnosticati cu autism la o varsta frageda, care pornesc terapia ABA (Analiza Comportamentala Aplicata) pana in cinci ani, se pot recupera.
A urmat punerea bazelor institutului Horia Motoi, centrul de excelenta, unde, de doisprezece ani, direct sau in workshop-uri acasa la parinti, se recupereaza copii cu autism. Nu unul, nu doi. Sute. Par multi? Nu sunt. Versus nevoia si cererea, sunt extrem de putini. De aceea, atat si cum ne-a stat in putinta, am pus umarul la aparitia cat mai multor centre si organizatii, asociatii si fundatii, care sa poata la randul lor, ajuta copii. Unele au avut succese notabile, altele nu. Dar acum nu mai exista “nu se poate” si nici intunericul informational care exista acum mai bine de un deceniu.

Am militat si am reusit sa introducem kiturile de diagnostic pentru TSA in cat mai multe locuri. Si am reusit, ca societate si ca grupuri de influenta, ca acum medicii si psihologii sa evalueze si sa poata pune un diagnotic cu mult inainte de 4 ani. Una din problemele majore ale sistemului era tocmai varsta de diagnosticare. In timp ce peste ocean diagnosticele se puneau incepand de la 18 luni, la noi specialistii te duceau cu vorba pana pe la 4-5 ani. Si care parinte nu spera si in consecinta nu refuza sa ia in calcul un diagnostic de calvar? Doar ca amanarea unei actiuni oarecare pana cand copilul nu face 6-7 ani, nu face altceva decat sa diminueze major sansele copilul de a avea candva, in viitor, o viata decenta si pe picioarele lui.

Am reusit sa schimbam fata societatii si perceptia acesteia vis a vis de autism. Niciun profesor nu o mai prezinta, la nici una din facultatile de profil, ca pe o dizabilitate pe viata, irecuperabila. Toti si-au cizelat stilul. Macar atat. Si din ce in ce mai putine scoli refuza integrarea unui copil cu autism insotit de shadow, la cursuri. A devenit o practica aproape uzuala. Nu, nu e peste tot si nu, nu toti. Majoritatea insa stiu despre ce e vorba. Mai ales ca acum e si litera de lege.

Suntem in clipa asta, in lume, pe locul trei dupa Statele Unite si Marea Britanie, ca numar de specialisti in ABA (certificati BACB) si ca numar de copii recuperati. Mult in fata unor tari ca Germania, Italia sau Franta unde specialistii nostri sunt chemati din ce in ce mai des.
Si nu, nu e meritul vreunei institutii a statului in orice fel. Succesul asta se datoreaza initiativelor private, a cursurilor pe care Institutul Horia Motoi impreuna cu Alina Bobarnac si BACB (BEHAVIOR ANALYST CERTIFICATION BOARD) le-au adus in Romania, a sutelor de parinti care si-au scolarizat terapeutii, a conferintelor ABA, a efortului sustinut pe care toti cei implicati de-a lungul timpului l-au facut.

Deci da, un copil cu autism, diagnosticat la timp, care incepe terapia ABA devreme si o face sustinut cativa ani, are 43% sanse sa se recupereze si sa duca o viata independenta!