Articole logopedie

Moderators: camel, moderators

Articole logopedie

Postby dora » Tue Jul 17, 2007 8:35 am

2.2. ETIOLOGIA SI CLASIFICAREA TULBURARILOR DE LIMBAJ

Asupra individului uman actioneaza o multime de factori, dintre care unii sunt nocivi. Acestia pot influienta negativ dezvoltarea sa, dar organismul are o anumita rezistenta ce ii permite o evolutie normala si numai in anumite conditii de fragilizare generala sau partiala,acestia determinand dereglari psihice. Pentru acestea, se impune o analiza globala a principalelor categorii de factori care pot influenta negativ dezvoltarea limbajului si care pot determina oricare disfunctie de limbaj.
Cunoasterea cauzelor este necesara nu numai pentru a le preveni, dar si pentru adaptarea unei metodologii stiintifice in stablirea diagnosticului diferential si a modalitatilor de corectare a limbajului tulburat, insa nu intotdeauna se pot stabili cu exactitate cauzele; care au provocat o tulburare sau alta de limbaj si ca de cele mai multe ori la baza unei dereglari sau nedezvoltari normale se afla un complex de cauze.

Prin urmare cauzele care determina handicapuri de limbaj pot actiona in trei etape diferite: in perioada intrauterina a dezvoltarii fatului, in timpul nasterii si dupa nasterea individului.


Dintre cauzele care pot actiona in timpul sarcinii, citam: diferitele intoxicatii si infectii, bolile infectioase ale gravidei, incompatibilitatea factorului PH, carentele nutritive, traumele mecanice care lezeaza fizic organismul fatului, traumele psihice suferite de gravida, incepand cu neacceptarea psihica a sarcinii si terminand cu trairea unor stresuri, framantari interioare, spaime care isi pun pecetea asupra dezvoltarii functionale a fatului.

Din categoria cauzelor care actioneaza in peroada nasterii le mentionam pe urmatoarele: nasterile grele si prelungite care pot provoca leziuni ale sistemului nervos central, asfixiile ce pot determina hemoragii la nivelul scoartei cerebrale, diferite traume fizice, cum ar fi lovirea capului de oasele pelviene, accidentele mecanice, etc.

Cauzele care actioneaza dupa nastere alcatuiesc grupa cea mai mare. Ele pot fi impartite in patru categorii:
Cauzele organice de natura centrala sau periferica.
Avem in vedere diferitele traumatisme mecanice care influenteaza negativ dezvoltarea sistemului nervos central sau afecteaza nemijlocit auzul si organele fonoarticulatorii.

In baza unor leziuni la nivelul sistemului nervos central se pot produce printre alte tulburari, disfunctii ale limbajului ce au o mare varietate, cu cat zona lezata este mai intinsa sau mai profunda, cu atat tulburarile sunt mai ample si cu un inalt grad de complexitate pentru ca, de cele mai multe ori, sunt atinsi mai multi centri corticali implicati in realizarea diferitelor functii psihice, Lezarea timpanului impiedica receptia corecta a limbajului si emiterea normala a sunetelor, iar anomaliile dento-maxilo-faciale nu permit o participare sincrinizata a tuturor elementelor necesare realizarii procesului vorbirii

.O asemenea situatie are loc in prognatism si progenie, ca si in macroglosie sau microglosie. O anumita frecventa o au infectiile si intoxicatiile cu substante chimice, medicamentoase, cu alcool, care pot afecta, organic sau functional mecanismele neurofiziologice ale limbajului. Si unele boli ale primei copilarii, ca meningita, encefaleea, scarlatina, rujeola, pojarul s.a. pot da tulburari de limbaj atat pe cale centrala, cat si periferica.
Cauze functionale:
Aceste cauze pot produce tulburari ale limbajului care privesc atat sfera senzoriala(receptoare), cat si cea motorie(efectoare).Cauzele functionale pot afecta oricare din componentele pronuntarii: expiratie, fonatie, articulatie. Astfel apar dereglari ale proceselor de excitatie, inhibitie, de nutritie la nivelul cortexului, insuficiente ale auzului fonematic, putand incetini traseul normal al limbajului.
Cauze neurologice care influenteaza mai cu seama pe acei subiecti care congenital au o constructie anatomo-fiziologica fragila sau cu tendinte patologice.Asemenea alienatii mintal la cei cu tulburari de memorie si de atentie, la cei cu tulburari ale reprezentarilor optice si acustice. Din aceasta categorie fac parte si subiectii care se supraapreciaza-infatuatii, aceste manifestari influentand negativ structurarea personalitatii si limbajului.
Cauze psiho-sociale: Frecventa lor este relativ mare, iar efectele lor negative impieteaza nu numai asupra dezvoltarii limbajului ci si asupra intregii dezvoltari psihice a omului. ( ,p. ).
Din aceasta categorie fac parte unele metode gresite, in educatie (iatrogebiile si didactogeniile), slaba stimulare a vorbiri copilului in ontogeneza timpurie, incurajarea coplului mic in folosirea unei vorbiri incorecte pentru amuzamentul parintilor, adultilor, ce duc la formarea unor modele cu o vorbire incorecta in perioada constituirii limbajului, trairea unor stari conflictule, stresante, suprasolocitarile, care favorizeaza oboseala excesiva, bilingvismul(obligarea copilului sa invete o limba straina inainte de a-si forma deprinderile necesare comunicarii in limba materna.,s.a.( ,p. ).
Pornindu-se de la etiologia tulburarilor de limbaj, ca si de la simptomatologia si natura acestora, literatura de specialitate contine o varietate de clasificari.

Astfel, in logopedie exista mai multe tipuri de clasificari ale tulburarilor de limbaj care au de cele mai multe ori un caracter limitat. Pentru faptul ca in toate aceste clasificari se adopta de obicei un singur criteriu, ele sunt unilaterale si nu reflecta varietatea handicapurilor de limbaj.

O clasificare la care se tine seama de mai multe criterii in acelasi timp, pare mult mai adecvata: anatomo-fiziologic, lingvistic, etiologic, simptomatologic si psihologic. ( ,p. ).
Aceasta clasificare elaborata prin imbinarea criterilor de mai sus, s-a impus in literatura de specialitate romaneasca si straina.


Sintetic, clasificarea respectiva se rezuma urmatoarele categorii de tulburari de limbaj:
-Tulburari de pronuntie(dislalia, rinolalia, disartria);
-Tulburari de ritm si fluenta a vorbirii(balbaiala, logonevroza, tahilalia, aftongia, tumultus sermonis, tulburari pe baza de coreee);
-Tulburari de voce( afonia, disfonia, fonostenia, mutatia patologica);
-Tulburari ale limbajului citit-scris(dislexia, alexia si disgrafia, agrafia);
-Tulburari polimorfe(afazia, si alalia);
-Tulburari de dezvoltare a limbajului(mutism psihogen electiv, voluntar, retard sau intarziere in dezvoltarea generala a vorbirii, disfunctiile verbale din autismul infantil de tip Kanner, din sindroamele handicapului de intelect, etc.
-Tulburari ale limbajului bazat pe disfunctiile psihice(dislogia, ecolalia, jargonofazia, bradifazia).


Tulburarile de pronuntie-articulatie.
In genere tulburarile de pronuntie-articulatie au frecventa cea mai mare la copii cat si la adulti. Dintre cestea dislalia este cu atat mai des intalnita cu cat varsta subiectilor este mai mica. Unele tulburari de comportament usoare dispar odata cu inaintarea in varsta a copilului ca urmare a maturizarii sistemelor cerebrale si a aparatului fono-articulator. Cele care nu dispar au o tendinta de a se consolida in deprinderi negative de articulatie la varsta tineretii. Se poate considera existenta unei dislalii cu semnificatia defectologica dupa circa 3-4 ani de varsta ai copilului, iar pana la aceasta varsta dislalia este de natura fiziologica, ceea ce inseamna ca exista o insuficienta dezvoltare a aparatului fono-articulator si a sistemelor cerebrale implicate in procesul vorbirii.Dupa parcurgerea acestei etape, sistemele care participa la realizarea vocii sunt suficient de dezvoltate pentru emiterea corecta, iar existenta dislaliei se datoreste unora din cauzele enumerate.Dar tulburarile de pronuntie-articulatie pot aparea si la varstele tineretii sau chiar adulte, daca la fondul unei fragilizari a sistemului nervos central actioneaza o etiologie nefasta.
Fenomenele caracteristice pentru dislalie constau in manifestrea de deformari, omiteri, substituiri, inlocuiri si inversari de sunete,silabe si uneori chiar cuvinte. Dislalia capata denumirea de dislalie simpla sau monoforma cand tulburarea se produce la nivelul unor sunete si se manifesta sub o forma atenuata.
La inceputul aparitiei unor asemenea tulburari sunt mai frecvente formele de dislalie monoforma si se complica daca nu sunt corectate la timp, transformandu-se in handicapuri tot mai complexe nu numai ca simptomatologie, dar si pentru strategiile si efectele terapeutice, O extindere a tulburarilor de pronuntie-articulatie asupra majoritatii sunetelor si prin cuprinderea si a grupelor de silabe se numeste dislalie polimorfa, iar prin afectarea tuturor sunetelor, a majoritatii silabelor si a cuvintelor se ajunge la sa numita dislalie generala sau totala.O tulburare de pronuntie cu forme grave de tipul celor mentionate este mai frecventa in cazurile de anomalii, pseudobulbare, in despicaturile maxilo-velo-palatine care se pot constitui si ca o manifestare secundara a altor tulburari de limbaj deosebit de complexe cum ar fi afaziile, alaliile , etc.
In dislalie, sunetele nu sunt in egala masura afectate. Unele sunt cu o frecventa mai mare, iar altele mai mica. Astfel, sunetele cele mai frecvent afectate sunt cele care apar mai tarziu in vorbirea copiilor:
vibranta”r”, africatele”c,g,t”,siflantele”s,z” si suieratoarele:s,j”, iar vocalele si in primul rand “a,e,u”, consoanele”b,d,t,m,n”, care apar de timpuriu in vorbire sunt mai rar tulburate. In fapt sunt afectate mai des acele sunete pentru ca necesita un efort mai mare si o sincronizare mai buna a elementelor din aparatul fono-articulator care participa la emisie.Pronuntarea lor implica o anumita pozitie a limbii in raport cu buzele, valul palatin, deschizatura gurii, conturul ei, etc.,si o anumita intensitate a jetului de aer expirat pentru producerea sunetului respectiv.
Dintre cauzele specifice care pot provoca dislalia, imitarea unor persoane cu o pronuntie deficitara, metode nefavorabile de educatie care nu duc la stimularea vorbirii, incurajarea copilului prescolar de catre adult la stabilizarea deprinderii gresite, implantarea defectuaoasa a dintilor, diferite anomalii ale aparatului bucal(buza de iepure si gura de lup),(deficiente cerebrale, insuficienta dezvoltarii, deficiente ale auzului, hipoacuzia si surzenia usoara), slaba dezvoltare a auzului fonematic, progenia si prognatismul, etc. In dislaliile grave, unii autori considera ca ereditatea poate constitui factor important in diagnoza si explicarea handicapului. Pentru fiecare categorie de sunete exista o terminologie adecvata: betacism si parabetacism(cand este afectat sunetul”b”, capacism si paracapacism la”c”, gamacism si paragamacism la “g”, deltacism si paradeltacism la “d”, fitacism si parafitacism la “f”, nutacism si paranutacism la”n”, mutacism si paramutacism la “m”, sigmatism si parasigmatism la grupa sunetelor siflante si suieratoare, rotacism si pararotacism la “r’, hamacism si parahamacism la “h”, tetacism si paratetacism la “t”, vitacism si paravitacism la “v”, etc.
La specificul limbii ramane, cele mai frecvente dislalii sunt constituite din grupa sigmatismelor si parasigmatismelor si grupa rotacismelor si pararotacismelor.
Aparitia lor este simptomatica pentru deformari, substituiri, omisiuni ale sunetelor siflante si suieratoare s,s,j,z,t,ce,ci,ge,gi. La copii prescolari si scolarii mici cel mai des intalnite sunt omisiunile si deformarile, iar la logopatii puberi si adolescenti apar deseori si inlocuibile.Dintre formele de sigmatism intalnit la adolescenti si tineri in general,au mai mare frecventa:
-Sigmatismul interdental aparut ca urmare a pronuntarii sunetelor respective cu limba fixata intre dinti.
-Sigmatismul lateral, care poate fi de trei feluri:
a) lateral dexter- cand iesirea aerului se face prin dreapta in loc de mijloc;
b) lateral sinister- in cazul iesirii aerului prin stanga;
c) bilateral- in care aerul se imprastie pe ambele parti.
-Sigmatismul addental produs prin sprijinirea varfului limbii pe dinti si nu permite ca aerul sa iasa prin spatiul interdental, cum este normal.
-Sigmatismul palatal, se produce prin pronuntarea sunetelor siflante si suieratoare cu varful limbii retras spre bolta palatina, fapt care impiedica emisia corecta;
-Sigmatismul strident manifestat printr-o sonorizare exagerata a siflantelor, ce perturba perceperea vorbirii de catre interlocutor;
-Sigmatismul nazal aparut in urma unor deficiente ale palatului moale care nu-si poate indeplini functia normala, ceea ce face sa se scurga aerul, partial sau total, prin intermediul cailor nazale.
Astfel de sigmatism este frecvent in despicaturile palatale si la cei cu un palat prea rigid datorat constructiei anataomice scurte sau unei interventii chirurgicale ce il lipseste de mobilitatea necesara. Un astfel de sigmatism este frecvent si ca forma secundara in rinolalie.
-Sigmatism labial si labiodental ce se produce printr-o participare exagerata a buzelor in timpul emisiei fara implicarea incisivilor inferiori sau prin antrenarea incisivilor superiori si a buzei superioare ce acopera dintii superiori.
Rotacismul si pararotacismul consta in deformarea, omisiunea, inversiunea si inlocuirea sunetului “r”. Consoana “r” apare de obicei in vorbirea copilului in urma sunetelor siflante si suieratoare, iar emisiunea corecta presupune o anumita dezvoltare a aparatului fono-articulator si miscari fine de sincrinizare a elementelor implicate in vorbire. Din aceste motive, la majoritatea copiilor anteprescolari si chiar prescolari are loc deformarea sunetului “r”, sau se inlocuieste cu “l” sau “i” si mai rar cu sunetul “d,n,v”.
La baza producerii rotacismului si pararotacismului sunt implicate o serie de cauze cum ar fi anomaliile anatomice si functionale ale limbii: micro si macroglosia(limba), frenul prea scurt sau prea lung al limbii, leziuni ale nervului hipoglos care influenteaza toate negativ mobilitatea necesara miscarilor limbii, precum si deficiente ale auzului fizic si fonematic, mutatii deficitare ale pronuntiei, factori negativi de natura psiho-sociala, etc.
Luand in consideratie criteriul simptomatologic cele mai frecvente forme de rotacism sunt urmatoarele:
-Rotacismul interdental ce ia nastere prin pronuntarea “r” cu vibrarea varfului limbii sprijinit pe incisivii superiori sau mai rar atingerea limbii pe buza superioara in timpul vorbirii ;
-Rotacismul labial realizat printr-un joc usor al limbii, sar nu suficient si vibrarea buzelor;
-Rotacismul labiodental produs prin vibrarea buzei superioare in atingerea cu incisivii inferiori sau vibrarea buzei inferioare in momentul atingerii incisivilor superiori;
-Rotacismul apical dupa faptul ca limba se afla in momentul pronuntiei lipita de alveole, ceea ce ni-i permite sa vibreze suficient;
-Rotacism velar in care nu vibreaza varful limbii asa cum este normal ci valul palatin;
-Rotacism nazal datorat faptului ca orificiul palato-faringian nu se inchide suficient ceea ce face sa se produca vibratii la nivelul partii posterioare a palatului moale si peretelui posterior al faringelui, iar emisia lui “r” este stridenta si cu caracteristici nazale;
-Rotacism uvular ce apare ca urmare a vibrarii uvulei in articulatia sunetului”r”;
-Rotacism bucal format prin scurgerea aerului necesar emis intre spatiul dintre limba si obraji, fapt care determina vibrarea acestora.
Fenomenele ce privesc tulburarea vocalelor ce se produc mai rar, iar atunci cand are loc sunt un indiciu al unei dislalii grave sau a exiestentei si a altor handicapuri de limbaj cum sunt disartriile, afaziile, alaliile sau a tulburarilor de ritm.
Disartria sau dislalia centrala cum se mai numeste se manifesta printr-o vorbire confuza, disritmica, disfonica, cu o pronuntata rezonanta nazala in care monotonia vorbirii se imbina cu pronuntarea nedorita.
Daca disartria se instaleaza dupa constituirea limbajului, exista sanse mai mari de reabilitare pentru ca multe din deprinderile verbale se pot actualiza relativ usor pe baza noilor achizitii..
La adolescenti si la adulti fenomenele disartrice pot fi puse in evidenta mai usor la copii deoarece atat din punct de vedere etiologic cat si simptomatologic mijloacele de investigatie si de surprindere a caracteristicilor specifice au fost mai bine adaptate pentru aceste varste. Cand se gasesc si malformatii ale organelor periferice de vorbire, dislalia are o forma deosebita de complexa si poarta denumirea de dislalie mecanica sau disglosie. O forma semanatoare dislaliei este rinolalia la baza careia stau o serie de malformatii ce sunt localizate la nivelul valului palatin sau insuficientele dezvoltarii acestuia ca urmare a unor boli infectioase, vegetatii adenoide, polipi, atonia sau paralizia valului palatin, despicaturile labo-maxilo-palatine, hipoacuzia, functionarea defactuoasa a mischilor sau valului palatin care nu pot participa eficient la deschiderea traiectului nazal in timpul pronuntarii sunetelor nazale, etc.In rinolalie se gasesc tulburarile de pronuntie specifice dislaliei, dar si deficiente ale rezonantei sunetelor ori de fonatie si chier de voce in cazul cand formele respective sunt mai accentuate.
Tulburari de ritm si fluenta ale vorbirii.
Dintre tulburarile de ritm si fluenta, balbaiala constituie o alta forma a handicapului oral. In incercarea de a explica geneza si simptomatologia balbaielii au fost elaborate o serie de teorii printre care:
a) balbaiala are la baza afectarea unei componente centrale ce este determinata si de tulburarile anatomo fiziologice;
b) balbaiala se incadreaza in categoria tulburarilor de evolutie a limbajului si se prezinta ca un efect al intarzierii in aparitia vorbirii(Froschels,Pichon,S.Borel-Malsonny);
c) balbaiala are o natura ereditara(Gutzman, Nadoleczny);
d) balbaiala are o componenta nevrotica si este un efect ala cesteia;
e) balbaiala ca act al vorbirii se desfasoara pe principiul reflexologic.
Balbaiala se manifesta dominant prin repetarea unor silabe la inceputul si mijlocul cuvantului cu prezentarea unor pauze intre acestea determinate de spasme scurte sau prin aparitia spasmelor de lunga durata la nivelul aparatului fonoarticulator care impiedica desfasurarea vorbirii ritmice si cursive. De cele mai multe ori fenomenele de balbism insotite de existenta unor sunete sau silabe parazitare ce imprima un aspect accentuat si dezagrabil vorbirii. In toate formele de balbaiala apar si o serie de fenomene secundare precum spasmele de la nivelul aparatului fonoarticulator evidentiate prin miscarea usoara a buzelr inaintea pronuntarii cuvantului, grimase, incordare faciala si corporala, rigiditate sai gestica exagerate, schimbarea culorii, transpiratie abundenta, agitatie si nervozitate, tulburari de somn, dereglari ale ritmului respirator, tendinte de a vorbi in timpul inspirului, etc. Asemenea fenomene ce agraveaza balbaiala sunt mai frecvente la adult si la adolescent.
O mentiune aparte merita sa ocupe in cadrul cauzelor balbaielii, stangacia sau fenomenele de contrariere a stangaciei care pot sta la baza si altor handicapuri de limbaj cum sunt:dislalia, disgrafia, dislexia, tahilalia, bradilalia, tumultus sermonis.
Acest fapt se poate explica prin ceea ca in producerea proceselor psihice intre cele doua emisfere cerebrale se stabilesc raporturi de subordonare, una se manifesta ca dominanta, iar cealalta ca subordonata. Activitatea de limbaj este si ea dependenta de una din cele doua emisfere.Limbajul ca functie puternic localizata se realizeaza la nivelul emisferei drepte la stangaci si in stanga la dreptaci. Din cercetari rezulta ca pentru constituirea limbajului oral si scris, dominanta emisferei stangi prezinta o mai mare insemnatate.
http://www.copii-cu-autism.myforum.ro/v ... .php?t=344
dora
 
Posts: 3718
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby camel » Mon Jul 16, 2012 1:39 pm

http://www.sanatate-mintala.info/index. ... ul-jocului

Dezvoltarea limbajului verbal cu ajutorul jocului



Dintre problemele de dezvoltare pe care le are un copil, vorbirea si intelegerea limbajului sunt printre cele mai usor de observat de catre parinti si, totodata, printre cele mai deranjante. Mai jos sunt enumerate cele mai importante achizitii legate de limbaj pe care trebuie sa le aiba un copil pana la varsta scolara.

Principala modalitate prin care un copil mic invata este jocul – o activitate placuta, motivanta in sine, care se asociaza cu bucurie.

Un copil cu intarziere in dezvoltarea limbajului are nevoie de multe repetitii pentru a-si dezvolta limbajul verbal si, inca o data, are nevoie sa-si dea seama ca vorbitul este mijlocul principal prin care el poate obtine ce-si doreste.

In continuare, vom oferi cateva sugestii despre cum sa stimulati vorbirea copilului in timpul jocului.

Intre unu si 2 ani, copiii isi dezvolta in mod obisnuit ritmul si sunetele vorbirii. De aceea, este foarte important sa-l stimulati sa emita sunete cat mai diverse in orice situatie, chiar daca ele nu au un inteles anume.

Puteti face acest lucru imitand ceea ce spune copilul cu intonatii diferite, sub forma de joc („ba-ba-bam”, „ma-ma-muuu” sau „mama vino, vino, vino” – pe un anumit ritm). Astfel, copilul invata sa faca diferente intre sunetele pe care le aude in jur si, drept urmare, sa le articuleze mai bine. Profitati de orice situatie sau jucarie de care este interesat copilul pentru a-l atrage sa emita sunete.

Repetati de multe ori pe zi jocurile daca aveti un copil care nu vocalizeaza. Sau, jucati-va in fata oglinzii si puneti-i manuta pe fata dumneavoastra pentru ca el sa simta vibratiile buzelor, ale obrajilor, ale gatului atunci cand vorbim. Puneti-i apoi manuta pe fata lui si faceti aceleasi sunete – probabil copilul va vrea sa vada daca si la el se simte la fel si va avea tendinta sa incerce. Incercati sa faceti din asemenea activitati un moment placut pentru copil pentru ca lui sa-i fie drag sa spuna ceva.

Daca nu-i place niciun obiect in mod deosebit, folositi-va de jocuri fizice (gadilaturi, sarituri, rostogoliri etc.) si asociati un joc cu un cuvant anume (spuneti „hopa” de fiecare data cand il aruncati in sus). Asteptati sa faca un gest sau sa verbalizeze ceva inainte sa faceti din nou „hopa” (asa, copilul va invata ca pentru a se mai juca, trebuie sa ceara, sa comunice ca vrea jocul).

Este esential ca limbajul sa fie un mijloc util pentru copii de a spune ce-si doresc sau ce le trebuie, adica sa fie functional. Atunci cand el arata ca vrea sa fie luat in brate, puneti-l sa spuna ceva inainte de a-l ridica (poate sa fie un simplu „aaaa” sau „sus”), in ciuda faptului ca ati inteles din gesturi ce-si doreste. Asociati toate cererile, toate gesturile sau expresiile faciale cu anumite sunete/ cuvinte.

Incepand cu 2 ani, ar trebui sa combine doua cuvinte in joc, pentru a exprima ceva cu sens („pusa papa”, „mama nani”). Faceti diferite actiuni cu jucariile preferate ale copilului si puneti-l sa imite ce spuneti („cubul cadeee!”). Dati-i lui obiectele si ajutati-l sa faca la fel, incurajandu-l sa si spuna. Nu conteaza ca nu pronunta corect cuvintele.

In aceasta etapa este mai important sa-si extinda vocabularul activ (cuvintele pe care le foloseste contextual), decat sa articuleze corect cuvinte. Cantati-i de fiecare data cand aveti ocazia si faceti rime despre jucarii. La aceasta varsta sunt indragite si cantecelele insotite de gesturi (cum ar fi „Ala-bala portocala” sau „Pic, pic, pic”).

Intre 3 si 4 ani, copiii folosesc limbajul pentru a negocia cu cei de-o seama si cu adultii. De asemenea, este perioada in care ei pun foarte multe intrebari despre tot ce vad in jur. Tocmai de aceea, este esential sa-l duceti pe copil in locuri cat mai diverse si sa-i aratati cum se desfasoara activitatile de zi cu zi (cum face mama mancare, cum spala rufe, cum se joaca fotbal, cum functioneaza escavatorul etc.). Incurajati-l sa spuna cate ceva despre ceea ce vede.

Daca pune intrebari, fiti rabdatori si raspundeti-i facand comparatii cu desenele/povestile pe care le urmareste. Daca copilul nu manifesta interes pentru locuri sau activitati noi, expuneti-l oricum si vorbiti-i ca si oricarui alt copil. Mai mult, repetati in joc ceea ce el vede zilnic. Jucati-va cu el de-a bucataria, de-a maturatul, de-a doctorul, de-a gradinita, de-a magazinul etc. si faceti asa incat aceste activitati sa para distractive.

Puneti-i cat mai multe intrebari deschise ( intrebari prin care nu se raspunde cu „da/nu”) pentru ca el sa gaseasca singur un raspuns potrivit („Ce animal ti-a placut la zoo?” in loc de „Ti-a placut tigrul?”), chiar daca dumneavostra stiti deja ce va raspunde.

Un joc amuzant prin care copilul poate fi stimulat sa formuleze cereri este jocul „de-a regina/regele” in care copilul trebuie sa dea comenzi slujitorilor, regula de baza fiind ca n-are voie sa dea aceeasi comanda de 2 ori: asezati regina/regele pe un scaun inalt si puneti mai multe obiecte/jucarii preferate in camera; slujitorul intra in camera, face plecaciune si asculta porunca. In acest fel, copilul exerseaza cererile si isi imbogateste vocabularul activ. In functie de nivelul la care se afla, il puneti sa porunceasca printr-un singur cuvant („pufuleti”) , prin doua cuvinte („Adu-mi pufuleti”) sau prin propozitii/fraze mai complexe („Adu-mi, te rog, evantaiul si fa-mi vant! ”, „Vreau marul verde, nu pe cel rosu!”).

Dupa varsta de 4 ani, copiii continua sa elaboreze scenariile de joc, sa inventeze activitati sau reguli de joc fara sa fie nevoie de idei din partea adultului. Un mijloc bun de a-l ajuta pe copil sa inventeze il constituie activitatile de tip „Completeaza mai departe...”. Daca ii plac povestile, ii puteti cere sa ghiceasca sfarsitul povestii sau, daca nu este multumit de final, sa-i dea el altul. Intrebati-l despre personajele preferate si rugati-l sa le interpreteze altfel. In functie de nivelul lui de dezvoltare, il veti ajuta sa gaseasca noi actiuni pe care le poate face personajul ales.

Desi nu am discutat aici despre jocurile de grup, ele motiveaza mult copiii sa comunice. Intr-un joc de grup, puneti copilul sa repete regulile jocului si sa-i sanctioneze pe cei care nu le respecta („Tu trebuie sa stai o tura!”). Jocurile de grup se pot desfasura static, intr-un cerc (de exemplu, „Nu te supara frate!”, „Piticot”) sau dinamic, copiii trebuind sa faca diferite miscari (de pilda, „Salata de fructe”).

Daca sunt sectiuni ale articolului care v-au fost utile, daca doriti sa detaliem anumite recomandari sau daca nu stiti ce jocuri sa alegeti pentru copii, va rugam sa ne scrieti!

Bibliografie

Macintyre, C. (2010). Play for Children with Special Needs. Taylor & Francis Group, London.

The National Institute for Play: http://www.nifplay.org/states_play.html

Psiholog Claudia Draganescu

Asociatia “Covorasul Fermecat”
camel
 
Posts: 604
Joined: Sat Jun 28, 2008 1:21 pm
Location: oradea

Postby camel » Mon Jul 16, 2012 1:41 pm

http://www.sanatate-mintala.info/index. ... logopedica

Rolul parintelui in terapia logopedica



Succesul terapiei logopedice depinde esential de implicarea parintilor.

Rolul parintelui in terapia logopedica incepe inca dinainte ca micutul sa ajunga intr-un cabinet logopedic deoarece parintele trebuie sa isi pregateasca copilul pentru ceea ce urmeaza sa se intample. El va trebui sa ii explice ca va cunoaste pe cineva care ii va arata niste trucuri si impreuna vor forma o echipa iar in final el va putea sa exprime tot ce doreste si va fi inteles de ceilalti. Copii care stiu pentru ce vin la logoped sunt mai interesati de ceea ce se intampla, mai ales daca, cu ajutorul imaginatiei si rabdarii, mama sau tata le creeaza un interes pentru terapia logopedica. Pe aceasta baza logopedul ca crea o relatie si il va motiva pe copil in vederea depasirii dificultatilor avute.

Ulterior, repetarea exercitiilor puse la dispozitie de logoped este importanta. Ideal este ca parintele care sta cu copilul sa repete cuvintele si exercitiile recomandate in fiecare zi chiar si 10 minute. Foarte importanta in acest caz este atitudinea parintelui. Ea trebuie sa fie calma, naturala, plina de intelegere si in acelasi timp ferma. In unele cazuri parintele considera dificultatile copilului un mare esec personal, dezvolta o serie de frustrari profunde pe care inconstient le transfera copilului care ulterior refuza sa vorbeasca, se retrage in sine, nu mai are incredere in el. Intotdeauna logopedul va urmarii pe langa tehnicile de corectare a vorbirii si dezvoltarea unei atitudini pozitive la copil in ceea ce priveste vorbirea.

La final, cand terapia logopedica si-a atins scopul specialistul si parintele con-lucreaza pentru a incheia activitatea si a mentine acelasi interes pentru vorbirea corecta la copil. Daca se se intampla, ca dupa incheierea relatiilor copilului cu logopedul, acesta sa faca mici greseli parintele cu intelegere si rabdare ii va aminti de ceea ce a invatat.

Dragi parinti nu uitati ca voi sunteti principalii terapeuti, eroi si mentori ai copiilor dumneavoastra! Noi, specialistii, suntem ajutoare in situatii de necesitate.

Logoped Georgiana Oprea

Asociatia “Covorasul Fermecat”
camel
 
Posts: 604
Joined: Sat Jun 28, 2008 1:21 pm
Location: oradea

Re: Logopedie

Postby camel » Sun Aug 11, 2013 11:04 pm

http://interventiepsihoeducationala.blo ... matic.html

Auzul fonematic


Astăzi m-am gândit să vă explic despre cât este de important să „auzim” bine atunci când urechile noastre funcționează bine ca și organe de simț (adică nu avem vreo afecțiune fiziologică). Uneori ajungem cu copilul la medic și ni se spune că el nu are nimic, aude bine. Dar deși aude bine, el nu vorbește corect (nu pronunță anumite sunete, înlocuiește sunetele) sau nu reușește să scrie corect (nu înțelege care sunt sunetele care formează cuvântul și nici ordinea lor). voi începe cu începutul - cu fonemul.
Fonemul reprezintă unitatea minimală a sistemului limbii. El este sunetul vorbit, cel din care se alcătuiesc silabe, cuvinte, propoziții și fraze. În scriere fonemul este redat prin litere, numite și grafeme. Alfabetul românesc are 27 de litere, dar nu tot atâtea foneme. Prin combinarea literelor se pot redat toate fonemele (spre exemplu, fonemul ğ este redat în scris prin g urmat de vocalele i sau e: ge, gi).
Auzul uman are această particularitate numită auz fonematic, prin care percepe sunetele vorbirii ca elemente semantice/foneme diferite (adică datorită acestei capacități noi reușim să ne însușim limbajul verbal; atunci când învățăm o altă limbă străină este necesară dezvoltarea unui alt auz fonematic, specific limbii respective).
Atunci când există o tulburare la nivelul auzului fonematic, recepția limbajului este afectată (copilul nu poate percepe corect anumite sunete și nici ordinea acestora în cuvânt) și de asemenea emisia limbajului (el va vorbi așa cum va percepe cuvintele, adică cu greșeli). Netratată la timp, tulburarea auzului fonematic va cauza copilului dificultăți și în ce privește scrierea (reprezentarea în plan grafic a) cuvintelor (neputând percepe corect sunetele și ordinea lor în cuvânt, copilul nu le va putea reda în scris). Dezvoltarea insuficientă a auzului fonematic nu trebuie confundată cu un auz slab. În cazul tulburării de auz fonematic nu este nimic în neregulă cu urechea ca și organ de simț (cum se întâmplă în cazul auzului slab), ci există o tulburarea a funcției proceselor cerebrale de analiză a sunetelor vorbirii.
Actul pronunției este unul de natură senzorial-motrică. Astfel, calitatea pronunției depinde de dezvoltarea auzului fonematic și de dezvoltarea motricității organelor articulatorii. Copilul emite/pronunță sunete pe baza sunetelor pe care le percepe auditiv (le aude). El își va regla pronunția în funcție de ce aude și de felul în care pronunță el (comparând pronunția lui cu a celorlalți) formând acele conexiuni senzorial-motrice care să asigure formarea limbajului (conexiuni ce implică auzul și mișcările ce se produc în timpul articulării sunetului). Orice modificare la unul dintre cele două nivele (motric, auz fonematic) are repercursiuni asupra întregului proces de pronunție.
Ce putem face pentru a educa auzul fonematic al copilului? Păi putem realiza numeroase activități care să aibă ca obiectiv:
- Imitarea sunetelor din natură sau identificarea surselor acestora (animale, obiecte muzicale, mijloace de transport etc). Prima dată copilul învață care sunt suntele pe care diferite animale sau obiecte le emit (Cum face albina/vaca/ceasul/vântul? Bîzzzz/muuu/tic-tac/vîjjjj etc.). După ce învață aceste sunete, puteți juca jocuri în care copilul să ghicească obiectul sau animalul în funcție de sunetul pe care îl aude.
o Spune-mi cine sunt eu! Eu mă prefac că sunt un animal, spre exemplu, și emit sunetul produs de acel animal. Mă prefac că sunt câine și fac ham-ham. Copilul ascultă și apoi spune ce animal crede că sunt).
o Oare ce se aude? Hai să descoperim! Este nevoie de diferite jucării sau obiecte care produc diferite sunete sau melodii. Să zicem că am un ursuleț care cântă. Fără ca copilul să vadă, ascund ursulețul undeva și apoi îi spun copilului să descopere ce anume produce sunetul acela. Copilul se va ghida astfel doar după sunet.
o Cine te-a strigat? Copilul e legat la ochi cu o eșarfă. Persoanele cunoscute lui (părinți, frați, prieteni) stau în jurul său la distanță. Una dintre persoane îl strigă pe nume. Copilul va trebui să ghicească cine l-a strigat. Dacă ghicește, persoana care l-a strigat trece în locul său. Și jocul continuă.
- Diferențierea consoanelor surde de cele sonore. Copilul stă cu spatele spre adult, la distanță de 3-4 m. Adultul pronunță, când mai încet când mai tare, diferite silabe (ca-ga, ta-da, pa-ba, up-ub, opo-obo, fa-va, eve-efe, us-uz, ezo-eso, sum-zum, tis-tiz etc) sau cuvinte (pere-bere, pun-bun, pile-bile, creier-greier, stâncă-stângă, fată-vată, far-var, fiu-viu, varsă-varză, paie-baie, tata-data, pară-bară, cară-gară, coală-goală etc). Sarcina copilului este de a repeta ceea ce spune adultul (el trebuie să fie foarte atent la ceea ce aude pentru a reda corect cuvântul respectiv).
- Identificare primului sau ultimului sunet dintr-un cunvât sau a poziției unui anumit sunet din cuvânt (început, mijloc, final). Iată un joc!
- Jocuri hazlii în care sunteul se repetă. Se pronunță rapid cuvinte sau propoziții hazlii.
Căprarul crapă capul caprei pe capră în patru.
Pe cap un capac, pe capac un ac.
Un cocostârc s-a dus la cocostârcărie să se descocostârcească.
Şapte sape late şi alte şapte sape late, să le car pe toate în spate.
Am o mâţă mâţoasă căpăţânoasă care are cinci mâţoşei jucăuşi frumuşei.

Sper că v-a apucat cheful de joacă! Dacă aveți nelămuri sau dacă aveți alte idei de jocuri, nu ezitați să ni le împărtășiți! Spor!
camel
 
Posts: 604
Joined: Sat Jun 28, 2008 1:21 pm
Location: oradea

Re: Logopedie

Postby camel » Tue Nov 05, 2013 12:30 pm

http://www.scribd.com/doc/33624220/TERA ... L-OGLINZII

TERAPIA COPIILOR CU CES CU AJUTORUL OGLINZII


4.Obiectivele ,,Tehnicii oglinzii,,
Metoda oglinzii este mijlocul cel mai rapid si mai eficient pentru a deveni conştient de ceeace eşti. Aceasta metodă este excelentă pentru a te ajuta sa devii conştient de ceea ce aiacceptat in tine si ceea ce nu ai acceptat, sa devenim conştienţi de ceea ce suntem, ramanândatenţi la judecata pe care o emitem faţă de ceilalţi.Când începe să se recunoască în oglindă pentru a se auto-denumi „Eu” copilul îsi schiţează propriul Eu, propria reprezentare de sine sub aspectul imaginii totale a corpului, semnificaţiaunei judecăţi de valoare. Acesta este Eul-corporal, prima schiţă a Eului, care va sta la bazaconstituirii Eului – psihic, pentru ca, în final, copilul sa se autoreprezinte în structuracorporală si psihică.O importanta majora o are constientizarea eu-lui corporal pentru organizarea impulsurilor siinternalizarea controlului.
Cand observi pe cineva, al carui comportament te deranjează,reacţia ta confirmă faptul că, atunci când acţionezi astfel tu insuţi, comportamentul tăute deranjează, deci nu te accepţi pe tine astfel.
Tehnica oglinzii dezvoltă:O.1 ConcentrareaO.2 Auto-disciplinaO.3 Capacitatea de a comunica vizualO.4 Formarea stimei de sine pozitive si conştientizarea schemei corporale;

5.Tehnica oglinzii din perspectiva activităţii de joc
Tehnica oglinzii, este utilizată atunci când există relaţii interpersonaledisfuncţionale.Permite clientului sa vada situaţia din exterior şi să identifice distorsiunilecognitive. Această tehnică facilitează generarea de gânduri alternative cogniţiilor disfuncţionale. Jocul este principala activitate specifica copilariei, iar in cazul copiilor cudizabilităţi fiind de multe ori singura posibilitate de a relaţiona si comunica.Dintre caracteristicile jocurilor, M. Epuran (2004) le subliniază pe cele mai importante:activitate naturală, liberă, spontană, atractivă, activitate totală, dezinteresată, activitaterecreativă şi compensatorie. Şcoala este de asemenea un mediu important de socializare. Joculde rol demorsează tensiunile‚ dezvoltă spontaneitatea‚ cunoaşterea de sine‚ formarea unor abilităţi noi.

Multiplele studii efectuate asupra jocului au evidentiat multiplele funcţii ale jocului astfel:
esenţiale:
funcţia de cunoaştere, exercitarea complexă stimulativă a mişcărilor, funcţiaformativ-educativă;
secundare
: functia de echilibrare si tonifiere, funcţiile cathartice si proiective;
marginale:
functia de integrare in rol prin transfigurarea trăsăturilor de personalitateindividuală si comutarea lor in trasăturile personajelor substituite in joc si funcţia terapeutică -sunt utilizate cu succes in cazurile copiilor cu diverse tipuri de handicap.


Copiii cu C.E.S. pot prin joc să-şi exprime propriile capacităţi. Astfel copilul capătă prin jocinformaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu oamenii şi cu obiectele din mediulînconjurator şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp.

Exemple de Jocuri :

Numele jocului: Stari sufleteşti
Aria de aplicatie:SocializareObiectivele :01.dezvoltarea unei stari sufleteşti pozitive ,02.conştientizarea propriului corp,Materiale necesare:oglindă (pentru fiecare elev in parte)Sarcini:Uită-te în oglindă, cu o expresie facială trista, apoi schimbă-ţi rapid expresia întrunafericită.Spune cu o voce înaltă-Par fericit!" (doar pentru emoţii poyitive,pentru cele negativese face linişte)Încercaţi alte expresii specifice ca : emoţionat ,surprins, supărat,bucuros,furios,indragostitetc. Elevii vor fi fascinati de modificările faciale

Numele jocului: Eu sunt tu!
Aria de aplicatie:SocializareObiectivele :01.dezvoltarea relaţilor interpersonale pozitive,02.dezvoltarea autocunoşterii,Materiale necesare:niciunulSarcini: Doi elevi stau faţă în faţă.Unul dintre elevi va lua poziţia oglinzii,iar celălalt elev seva uita in ,,oglindă,, şi va executa mişcări faciale sau mişcări ale diferitelor segmente decorp,ce vor fi imitate de către elevul ce a luat poziţia oglinzii.

Numele jocului: Oglindă,oglinjoară!
Aria de aplicatie:SocializareObiectivele :0.1.dezvolarea autocunoaşterii,0.2.dezvoltarea muşchilor expresivi şi cunoaşterea valorică(valori ca bine sau rău,urît saufrumos) a acestora,Materiale necesare:oglindăSarcini: Fiecare elev îşi va primi în oglindă propriul chip.Acesta va executa mişcări facilalesuccesive (ca de ex.supărat,vesel,ranjet,fericit,etuziasmat,dezamăgit etc.) , timp de 30 de secunde.Se repetă de 5 ori.Elevul va identifica expresia facială caracteristică unui omfrumos sau după caz un om urât.

Numele jocului: Nu clipi!
Aria de aplicatie:Formarea autonomiei personaleObiectivele :0.1.cultivarea voinţei şi concentrarea atenţiei,0.2.cunoaşterea ochiului ca organ de simţ,Materiale necesare:oglindăSarcini: Elevul se aşează în faţa oglinzii ,se va concentra asupra propriilor pupile şi va incercasă nu clipească,timp de 30 de secunde sau la alegerea elevului(cât timp hotărăşte acesta ).Păstrarea dreaptă a coloanei vertebrale este importantă

Numele jocului: Citirea inversă
Aria de aplicatie:Stimulare cognitivăObiectivele :0.1.dezvoltarea capacităţii de a recunoşte literele indiferent de poziţia acestora (exerciţiurecomandat pentru elevii cu dislexie)0.2.cultivarea orientării în spaţiale ,Materiale necesare:oglindăSarcini:O planşă ce conţine o listă cu diferite cuvinte .Planşa va fi aşezată în sub oglindăastfel încât ,cuvintele reflectate să poată fi citite de către elev.Ex.cos se va citi soc etc.Se poate apela şi la o tablă cu numere etc.

Numele jocului: Găseşte diferenţa!
Aria de aplicatie:LudoterapieObiectivele :0.1.dezvoltarea spiritului de observaţie,Materiale necesare:perechi de imagini identice,Sarcini:Elevul va trebui să identifice diferenţele dintre 2 imagini identice.

Numele jocului: Să aburim oglinda!
Aria de aplicatie:Formarea autonomiei personaleObiectivele :0.1.cunoaşterea caracteristicilor temperaturii variabile(cald,rece),0.2.cunoşterea caracteristicilor organelor de simţ(gura),Materiale necesare:oglindă,şerveţel,Sarcini:Elevul va sufla în oglindă expirînd aer cald pentru a aburi oglinda.Buzele se ţin in poziţie întredeschisă pentru a ieşi aer cald şi pronunţă silaba ha,ha,ha de vreo 5 oriminim.Pentru a elimina pe gură aer rece buzele se ţin în poziţia sarutului(in formă de o) şi pronunţă silaba pîf,pîf,pîf.

Numele jocului: Autoportret!
Aria de aplicatie:Terapie ocupaţionalăObiectivele :0.1.cunoaşterea schemei corporale,0.2.cultivarea spiritului de observaţie şi a autoevaluarii fizice,Materiale necesare:whater marker(folosit la tablă),oglindă de marimea capului,Sarcini:Elevul se va privi în oglindă.Va închide ochiul stâng (recomandat)şi va urmări înoglindă ,trasînd cu whater marker-ul conturul feţei,precum şi a liniilor parţilor capuluisău(ochi,gura,sprancene,păr),



7.Avantaje obţinute prin aplicabilitatea ,,Tehnicii oglinzii,,

Folosirea oglinzii este o metodă de reflectare (insa nu si de imitare a mişcarilor celorlalţi) cefurnizează un mod de inţelegere a experienţelor unui copil.Aceasta metoda nu oferă doar informaţii importante despre copil, altfel nedescoperite, ci, de asemenea, transmite copiluluimesajul ca este văzut si acceptat aşa cum este, mută atenţia copilului de la stimulii interni lacei din mediu, care mai apoi va duce la creşterea interacţiunilor umane.La sfârşitul fiecărei activităţii de joc, participanţii vor benficia de instrumentele de comunicare necesare pentru a:Comunica eficient chiar si in situaţii delicateEvita erorile de comunicareAsculta si nu doar auzi mesajele celorlalţiConstrui relaţii armonioase cu ceilalţiUtiliza in mod conştient comunicarea non verbalăProiecta imagine pozitivă si sigură pe sineGhida pe ceilalţi către un rezultat anumeExprima dezacordul făra sa fie dezagreabiliPreveni izbucnirea conflictelor Utiliza comunicarea pentru maximizarea succesului

8.Dezavantaje obţinute prin aplicabilitatea Tehnicii oglinzii
Un travaliu incomplet al acestei perioade(12-18 luni) este semnalizat de angoasele de fragmentare (fantasma corpului îmbucăţit), de dismorfo-fobii (când nu este acceptat un organ al corpului, sentimentul de depersonalizare (când nu se mai recunoaşte în oglindă, când în oglindă vede o altă persoană decât sine însuşi), de diferenţe între imaginea corpului sischema corporală (persoanele care refuză sa se priveasca în oglinda sau persoanele care se percep mai frumoşi sau mai urâti decât sunt perceputi de ceilalti, în majoritatea lor). Achiziţionarea de oglinzii de diferite marimii pentru fiecare clasă sau fiecare elev in parte,constituie un dezavantaj material in a folosii si utiliza tehnica oglinzii.

9.Recomandări şi concluzii
Daţi instrucţiuni scurte si clare, usor de înţeles. Simplificaţi instrucţiunile şi explicaţiile şiasiguraţi-vă că elevul le-a înţeles, repetându-le dacă este nevoie.Scrieţi sarcina pe tablă sau pehârtie pentru a încuraja copilul să ceară ajutorul oricând are nevoie.Dacă explicaţi detaliatordinea activităţilor pentru realizarea sarcinii, elevul va putea să-şi ducă sarcina la bun sfârşitchiar singur. Recapitulând sarcina si explicând detaliat rezultatul împreună cu elevul, după ceşi-a terminat sarcina, îi veţi demonstra că sunteţi foarte interesat de eforturile lui. Acestetehnici pot ajuta copilul să evite sentimentul de esec. Odata cu reflectarea in oglindă vor avealoc si contactul vizual, atingerea, vocalizarea, acţiuni ritmice, muzica, diferite modalitati desprijin si o varietate de activitati senzorio-motorii; toate acestea contribuind la construireaunei relaţionari si, de asemenea, la schema corporală.Terapia la copiii cu nevoi speciale implica conştientizarea senzorială, conştientizarea parţilor corpului, dinamica mişcării, şi eventual, mişcări mai expresive.Recomandabil este ca aceste
camel
 
Posts: 604
Joined: Sat Jun 28, 2008 1:21 pm
Location: oradea


Return to LOGOPEDIE

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 0 guests