Blog adult Asperger

Moderators: camel, jumbo, shakalu, dora, Milena, dominique, moderators

Blog adult Asperger

Postby dora » Wed May 15, 2013 10:24 am

marți, 1 ianuarie 2013



Autismul

Autismul. Multe am auzit mai putin am vazut din acest spectru. In timpul universitatii aveam o repulsie as spune, insa nu la modul negativ, cand auzem colegii si profesorii implicandu-se in problemele copiilor cu autism. In vremea aceea nu credeam ca se poate regasi si la adulti. Insa orice discutie sau propunere venita din partea colegilor (viitori psihologi) nu ma tentau, dimpotriva respingeam tot ceea ce purta numele de autism sau alte tulburari in acest spectru.

Imi aduc aminte cum la un curs in timp ce profesoara si coordonatoarea din acea perioada ne preda si exemplifica anumite aspecte legate de acest subiect, taceam dar imi regeseam nuante ale copilariei. De fapt mi-am regasit copilaria si chiar m-am speriat. Orele petrecute de mine sub masa din sufragerie, faptul ca auzeam totul in jur, eram foarte atent dar nu vroiam sa ma implic pentru ca eram fascinat de lumea mea in care ma jucam vizualizand, cate si mai cate. Aveam si simteam o repulsie nu pentru copii cu disabilitati ci pur si simplu cand auzeam acest cuvant, autism, era jale in interiorul meu si “fugeam” de ceva. De ce/ Nici macar eu nu stiam. Am sesizat coordonatoarei anumite aspecte si imi aduc aminte ce i-am spus:” Doamna X, e interesant, de ce imi regasesc copilaria in ceea ce ne-ati expus si in suporturile de cursuri? Oare sunt autist?” Bineanteles a venit si raspunsul nelogic, fara a fi rautacios:”fiecare dintre noi John avem o latura autista!” In mintea mea totul fusese o sesizare a aspectului, dar cum ma stiu eu pe mine nu imi incorsetez noianul de ganduri in aspecte pe care trebuie sa insist prea mult pentru momentul respectiv. Si uite asa a trecut.

Am vrut sa incep cu aceasta pentru ca, intotdeauna mi-au placut introducerile. Timpul avea sa imi aduca dupa cinci ani raspunsurile la intrebarile mele din perioada universitatii, student fiind dar va trebui sa mai mentionez un interval important din viata mea. La cinsprezece ani jumatate cand am revenit din vacata petrecuta la un schit in linistea si freamatul padurilor, am avut ceva similar in mintea mea. Adica pentru prima data gandeam ca nu fac fata mediului inconjurator, socializarii si anumitor aspecte care ma incorsetau. Ori, din acest motiv mi-am petrecut adolescenta in biblioteca judetiana la sala de lectura citindu-l pe S Froid si alti autori dar atunci a culminat si primii pasi in astrologie pentru ca mi-au atras atentia cercurile astrologice din care nu intelegeam nimic. Ei, vreau sa spun ca m-au atras atat de mult incat aveam sa imi dedic viata astrologiei si sincer era principalul mod de a comunica si de a intra in contact cu oamenii pentru ca, despre altceva nu discutam. Era si este simplu sa intrebi omul ce zodie este si cand observa ca ai atatea cunostiinte devine atent incat nu mai are atent sa te observe si din alte puncte de vedere. In mod inconstient era o strategie a mea. Deseori imi spuneau apropiatii:” John, tu vorbesti mult insa prea putin despre tine!” sau “am observat John ca tu nu traiesti pentru tine si pe tine nu te vezi!” Erau, bineanteles niste replici care nu ma lasau paf dar nu aveau nici o importanta pentru mine. Sesizam intentia acestor omeni, insa chiar nu ma interesau parerile lor si pentru prima data in viata mea afirm asta. Chiar nu ma intereseaza parerile altora si niciodata nu am tinut cont de ele. Doar ceea ce ma ajutat si atat. Pentru ca nu imi place sa imi “chinui mintea” inutil.

Copilaria mea a fost putin ciudata, daca nu mai mult. La fel si adolescenta. Ca sa nu mai spun cat de greoi m-am adaptat in societate dincolo de faptul ca lasam impresia ca sunt cel mai adaptat. Copiam ceea ce vedeam si ca un automatism mintea mea actiona singura, asa ca prea multe dureri de cap nu aveam. Totusi imi placea si sunt atras de rutina in viata de fiecare zi. Si sinceritatea mea a fost o problema dar de care nu imi pare rau. Ma vedeam si lasam sa ma cunosca oamenii din jur ca fiind cel mai sociabil si chiar imi reusea tot timpul. Insa atunci cand nuantele de agitatie erau intense ma pierdeam si dispaream de cele mai multe ori. Cand nu fac fata la ceva dispar. Nu abandonez ci pur si simplu ma retag.

Pana aici am lasat impresia ca m-am indepartat de subiet. Autismul. Ce este autismul. Greu de spus. Totusi am sa incerc sa patrund in ungherele mintii mele si sa revars la suprafata o serie de trairi pe care le stiu de cand sunt copil, desi nu sunt autist, dar am multe in comun ca si asperger. Nu-mi plac catalogarile, dar daca asta am, de ce sa ma mint eu pe mine insumi? Nu vad sensul. Sinceritatea este ca si o arma iar in mainile oamenilor slabi e ca si cum ar putea pricinui si declansa consecinte. Oamenii se feresc, eu nu. Oamenilor le e friica, mie mai putin sau deloc. Oamenilor le este teama sa se cunoasca pe ei, spun ca stiu cine sunt, fac multe lucruri dar nu ajung sa se cunoasca intr-o viata de om. Nu cred ca pot sa va raspund la cum s-ar traduce autismul pentru ca nimeni nu stie, insa va voi spune cateva trairi din interiorul lor. Pentru ca asta pot. Am un QI mic insa o MINTE mare! Si asta spune totul!

Lucrurile ar fi mult mai simple daca oamenii normali nu si-ar mai bate capul cu sensurile si modurile de a intelege ceva. Cand lasi lucrurile de la sine iti vin si raspunsurile. Principiul de functionare ar fi urmatorul. Desi din exterior pare dificil de a mentine un control permanent asupra stimulilor si factorilor din exterior in interiorul unui autist nu este. Principalul dezavantaj este oboseala. Insa si pentru oboseala exista un remediu, somnul de scurta durata care te incarca full. Mai mult autistii nu au un creier agitat ci o mare DILEMA atunci cand nu inteleg si nu cunosc ceva. Cum vine asta? In momentul in care din nastere stiu sa supravietuiesc, atunci cand un element simplu cum ar fi o emotie intensa sau un zgomot apare din senin lucrurile scapa de sub control. Si nu cred eu ca este numai nuanta schimbarii, de fapt, creierul, modul de a privi sunt altfel. Eu ma sperii de un sarpe, de un paianjen, de o viespe mare si chiar alerg sau ma feresc, pentru ca aotomatismul functioneaza insa nu ma sperii de un urs si nu ma sperii de o vaca care alearga poate dupa un om sa il impunga. Nu fac fata unei situatii simple, pentru ca sincer, deseori sunt atat de prost ca nu ma duce mintea, insa pot solutiona multiple activitati complexe pe care eu ma mir cum de omul nu poate cand este atat de simplu. De mic copil cand cineva a vrut sa intervina in viata mea asupra formarii si evolutiei NICIODATA nu l-am lasat si persoana respectiva nu s-a prins niciodata. De mic ma jucam cu parintii. Ei incercau sa ma formeze eu le dadeam impresia ca asa e si nu sa scap de ei ci pentru ca ma oboseau. De atunci mi-am dat seama ca sunt limitati, insa nu le-o puteam spune in fata. Ceea ce imi spuneau ei, nu stiu de unde dar eu stiam deja. Si mai erau acele momente de ma inchideam in mine si gata era. Ma cautau si nu ma gaseau. Ce nu am inteles in viata aceasta si am dezamagit multe persoane, este iubirea. Nu o inteleg. Nu o vad. Nu stiu cum este pentru ca fluturi prin stomac sau goluri nu am resimtit. Nu inteleg oamenii si intentiile lor desi intuiesc. Insa intuitia nu am avut-o de mic. Ce am avut de mic a fost mentalul care a inregistrat cu lux de amanunt multe spete vazute si toate acestea ma duc imediat la solutionare si la raspunsuri. Totul in jur este o logica, totul in jururl nostru sunt niste matrice care functioneaza excelent numai ca trebuie sa ai creier, nu prea destept, ca sa le observi. Agitatia din orice asta nu am inteles-o niciodata. Nu am friica de oameni. Dar de fiecare data cand sut prea multi in jururl meu imi vine sa urlu si urlu in gand. Atunci fara sa mai am control ma ia ceva din plex si parca nu ma mai echilibreaza nimic. Tremur. Nu respir sau am o respiratie accelerata si se declanseaza conflictul. Atunci ma rup si dispar. O perioada beeam cate ceva sa imi revin si sa fac fata situatiilor dar de cand am stopat, adica de trei ani, ma regasesc in acelasi punct ca la douazeci si doi de ani. Agitatia, nebuloasele schimbarilor, imprvizibilitatile, aspectele necunoscute fac din mine un om mai putin functional. De fapt un autist se chinuie desi nu pare la prima veder sa inteleaga si cand ajunge de nu intelege datorita unei impulsivitati non-agresive, nu mai poate si singura cale de manifestare e urletul. Urletul pe care omul normal nu il intelege si deseori il sperie este ca si cum ai respira pentru ca el vine si descatuseaza. E ca si cum ai expira din Hara ca si cum ai da QI-ul afara pentru ca ai prea mult. Da ca si cum ai avea deodat un surplus de Qi! Deseori in starile acestea si de cateva ori “m-am scapat” dadeam cu capul de fiset la setrviciu si urlam efectiv, insa cautam un contex pentru toate acestea si incarcatura nervilor mei o puneam pe ceva uman, pe ceva ce omul de langa mine sa poata intelege. Dadeam cu pumnii sau capul in pereti. Pare bizar, insa ma detensionam de tot ce traiam pentru cateva secunde sau poate mult mai mult. Pentru ca niciodata, desi o inumana mi-a consemnat elemente de bolderline, nu am facut rau oamenilor si nici nu am sa pot face. Tot acest fenomen de atomutilare are o logica. Am urlat, am tipat, am dap o palma de perete si imediat din cauza durerii, pentru ca asa se explica, mentalul meu s-a mutat pe durere. Asta e efectul. Si asa faceam sa ma concentrez pe altceva. Nu stiam, de ce atunci cand ma simteam rau organic ma intind in pat si ma legan singur. Pentru simplul motiv ca imi distrageam atentia dintr-un punct in altul. Multe multe aspecte pe care oamenii obisnuiti le vad anormale si de neanteles dar pe care autismul vine si le regleaza pentru o mai buna functionare, care poate fi si o nefunctionare atunci cand suntem observati de un om real. Poti sa elimini pe moment hipersezitivitatea dar nu pentru totdeauna. De aceea terapiile in cazul copiilor sau adultilor non-functionali, dau randament poe moement. Eu sunt atat de incapatanat incat pot supravietui unor conditii extreme insa omul obinuit ar muri.

Pana la urma urmei, omul obisnuit chiar daca nu intelege aceasta forma de manifestare si mai mult, oricat ar spune ca emapitezeaza el, omul obisnuit si nascut normal, nu va inteleg niciodata. Pentru ca noi avem aceleasi creiere dar soft-urile sunt cu totul diferite si mijloacele de autoaparare, de supravietuire si altele!

Si toate acestea pentru ca totul dar totul se petrecea doar in mintea noastra, nu si a voastra care doriti deseori sa ne intelegeti dar nu prea aveti acces! pentru ca nu va vom permite niciodata! Asta am simtit asta am scris, e mai mult decat simplu. Fiecare individ este unic dincolo de normalitatile si anormalitatile unui Univers, uneori si El imperfect!


http://constelatiaasperger.blogspot.ro/
dora
 
Posts: 3779
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Return to SINDROMUL ASPERGER

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 0 guests

cron