poate fi autism?

Moderators: camel, moderators

Postby Milllena » Thu Sep 29, 2011 3:12 pm

Buna Ilink. Am citit cu mare interes postul tau, mai ales ca il regasesc oarecum pe baietelul meu de 18 luni in descrierea semnelor pe care ai facut-o tu fetitei tale pentru medic.
In primul rand e aceasta obsesie cu invartitul rotilor, cand vede o masinuta, carucior, tricicleta, bicicleta sau orice are o chestie de invartit se repede sa le invarta. Nu pentru foarte mult timp neaparat. Ca si fetita ta, si el se joaca in normal cu masinutele, in cea mai mare parte a timpului.
Apoi... flutura mainile. De bucurie, entuziasm, de cele mai multe ori, insa isi flutura mainile destul de des. Un alt aspect care ma nelinisteste este faptul ca inainte de culcare, sta pe burta si se freaca de saltea, parca ar inota. Face asa pana adoarme. Si o face de luni bune.... Nu stiu exact de ce, uneori cand il opresc plange..
Cam astea sunt semnele care ma ingrijoreaza... Si am tot incercat sa le neglijez, dar vazand postul tau, am inceput imi pun din ce in ce mai multe intrebari. Si baiatul meu e sociabil, zambaret, prietenos.. aproape cu toata lumea.
Spre deosebire de ce am citit la fetita ta, el spune cateva cuvinte: papa , tati (asa imi spune si mie si sotului meu), baie, bacu (becu), butu (autobuzul), titi (masina), pa-pa (la revedere), tututu ( asa imita el trompeta), bate ( cand vrea sa ii cant bate vantul frunzele sau cand vede ca bate vantul), ia-ia-o ( cand vrea sa ii cant old mcdonald had a farm) si caca ( asa spune dupa ce face caca in pampersi, tot caca spune si cand vede oala, dar nu face la ea inca, si tot caca zice si la servetelele cu care il sterg la fund). In plus intelege cam tot ce ii spun... Imi aduce diferite lucruri, sta hopa cand ii cer, daca il intreb "vrei papa?" sau vrei afara? sau alte intrebari cu vrei... da din cap in semn de da sau de nu...
Stiu ca spre deosebire de majoritatea situatiilor de pe acest forum nu pare atat de grav. Insa, desi e primul copil, sunt anumite ..'chestii" care parca..nu sunt la locul lor. E obsedat de tot ce se invarte, isi flutura mainile, are aceasta problema senzoriala cu frecatul de cearceaf....Cateodata ia cate o punga in mana si o flutura prin casa cate o jumatate de ora, daca nu il distragem... Ca in majoritatea cazurilor, medicul pediatru ne-a zis sa ne linistim, ca e vorbaret ( vorbeste intruna, chiar daca nu spune cuvinte cu sens, cand il apuca vorbaria turuie pe limba lui, dar de asemenea, spune si cuvinte cu sens, pe care nu le repeta dupa noi, le spune cand le vede sau cand are nevoie). Nu zice mama deloc... eu sunt Tati, sotul meu e tot Tati.. Nu stiu daca asta e vreo problema.. Ne arata diferite chestii ..nu cu degetul, intinde doar mana si arata cu.pumnul.. Nici asta nu stiu daca e vreo problema... Mi se tot spune ca nu .. Dar.. nu stiu, ceva ma nelinisteste. Pana si mersul lui, merge mult ..insa si la mers e ceva ciudat. Nu stiu, parca alearga, desi nu are viteza.. Dar nu tot timpul..
Multumesc celor care au rabdarea sa citeasca ce am scris si celor care ar putea sa ma ajute cu un raspuns, sfat....
Cu drag,
M.
Milllena
 
Posts: 7
Joined: Sun Mar 20, 2011 1:14 pm

Postby ilink » Fri Sep 30, 2011 9:30 pm

Buna Millena,
Incercand sa-mi dau seama ce este in neregula cu fetita mea si cum pot sa o ajut am citit destul de mult despre acest subiect. Din punctul meu de vedere (pe care trebuie sa-l percepi ca fiind al unei mame si nu a unui specialist in domeniu) - copilul tau se dezvolta normal.
Faptul ca invarte roti sau ca isi manifesta bucuria prin fluturarea mainilor nu mi se par semne de ingrijorarea atata timp cat copilul raspunde la nume, imita, intelege ce i se spune, spune cuvinte cu sens. Si copii normali fac anumite gesturi autostimulative - invart roti, flutura mainile cand sunt entuziasmati de ceva, insa un copil cu autism le face cu o frecventa si cu o durata de timp mult mai mare.
Din cate inteleg, copilul tau spune destul de multe cuvinte cu sens si intelege destul de multe.
E foarte bine ca ii observi comportamentul.
Asteptam si parerile altor parinti cu mai multa experienta in acest domeniu.
ilink
 
Posts: 14
Joined: Sun Jun 19, 2011 7:14 am
Location: bucuresti

Postby ilink » Fri Oct 14, 2011 1:41 pm

Peste o saptamana fetita mea va implini 18 luni.
A inceput sa arate cu degetelul diverse lucruri, insa nu se uita la mine sa i le denumesc.
Inca nu spune nici un cuvant cu sens.
Ma imita pe mine in unele activitati casnice: matura, da drumul la robinet, invarte butoane de la masina de spalat, stinge/aprinde lumina, deschide frigiderul, inchide si deschide dulapuri pentru a pune sau a lua un obiect.
Stie utilitatea la unele obiecte:
-peria de par/pieptene
-telefonul -si-l pune la ureche si nu mi-l mai pune mie
-bratara- si-o pune pe mana
-coronita - si-o pune pe cap
-papuci- se incalta cu ei
-chei- incearca sa le puna in broasca de la usa
-ochelari -si-i pune la ochi
ilink
 
Posts: 14
Joined: Sun Jun 19, 2011 7:14 am
Location: bucuresti

Postby amelba » Tue Nov 29, 2011 3:57 pm

Buna Ilink,

Imi pare rau ca nu am mai intrat de mult si nu am avut posibilitatea sa te ajut si sa te incurajez inca de la primele tale mesaje. Evolutia fetitei tale este aporape identica cu cea a baietelului meu. Si pe mine m-au ajutat atunci mesajele lui Nicoletal și ale altor membri mai vechi de pe forum.
Eu am lucrat trei luni sub coordonarea unui psiholog local. Am inceput cand baietelul avea 1 an si 10 luni si nu am aplicat o aba rigida. Diagnosticul pus de neuropsihiatru a fost de deficit de atentie cu hiperkinezie dar acesta a fost infirmat de cei doi psihologi consultati care sustin ca nu este hiperkinetic, mentionand ”note autiste”. In momentul asta ”nucleul autist” este mult mai restrans, a aparut limbajul expresiv, arata cu degetul spontan, imita si spontan si la cerere, intelegerea se dezvolta bine.
Autostimularile pe care le avea atunci (rupt hartii si rotit in jurul axei) au disparut. A mai ramas un comportament care ma ingrijoreaza, din cand in cand da din maini si picioare mai rapid si plescaie in acelasi timp. Loveste cu picioarele dar nu pare a fi o intentie ci o descarcare de un anumit fel.
Suntem recunoscatori ca lucrurile merg bine. Lucram in continuare cu el dar deja seamana mai putin a munca si mai mult a joc educativ cu copilul.
La voi cum merge? Poate ne ajuta sa schimbam experiente in aceasta etapa.
amelba
 
Posts: 8
Joined: Sat May 21, 2011 11:41 am

Postby ilink » Tue Nov 29, 2011 6:29 pm

Multumesc amelba pentru mesaj.
In ultima luna de cand nu am mai scris, fetita mea a facut un salt urias care nu face dacat sa ma faca sa fiu in al noulea cer. Asta nu inseamna insa ca las garda jos.
A inceput sa spuna, unul cate unul, mai multe cuvinte cu sens: APA, ACHII (ochii), MAMA (uneori chiar MAMI intentionat), TATA, NA (cand vrea sa-ti dea ceva - pentru ca asa i-a spus tatal), NANI, PA, PAPA, PEPE (bebe).
A inceput sa arate diverse parti ale corpului pe papusi sau animalute: ochi, par, ureche. La ea arata pentru moment doar parul si buricul (pe care si-l cauta imediat ce este intrebata unde este).
Executa mai multe comenzi verbale:
=Du-te si uita-te in oglinda (dintr-o camera in alta)
=Du-te si pune la gunoi
=Uita-te la mine (nu se uita chiar intodeauna, dar in proportie de 70% executa aceasta comanda)
=Vino la mami
=Da mana la mami
=Da-mi un pupic sau Pupa pe X
A început sa înțeleagă diverse lucruri pe care i le explic
Arata cu degețelul spontan diverse lucruri din casa
Stie cum fac cateva animalute cand este intrebata: maimuta, calul, cocosul. Stie cum face ceasul (tic tac), masina si soneria (face TI TI la amandoua).
Canta foarte, foarte mult si destul de corect pentru varsta ei (un an si sapte luni). Fredoneaza vreo 10-15 melodii (pe care le si recunoaste de la primele acorduri daca ii sunt cantate).
Nu mai are nici una din stereotipiile pe care le credeam eu a le avea.
Ce mi se mai pare mie ciudat la ea este ca a inceput de ceva timp sa mai mearga din cand in cand pe varfuri (sper sa fie o etapa si asta) si ca isi mai scrasneste dintii din cand in cand (asta chiar nu stiu ce e).
Cu toate progresele pe care le-a facut in ultima luna, trebuie sa admit ca pe partea de limbaj si cognitiv este inca mult in urma fata de copii de varsta ei.
Coincidenta sau nu - progresele au inceput cam in acelasi timp cu administrarea de Tonotil (10 zile). Nu stiu daca asta a fost efectul Tonotilului sau nu.
N-as vrea sa creadă cineva ca eu caut vreun diagnostic mai usor pentru copilul meu si sunt in situația de a refuza ca are autism, dar pur si simplu evolutia ei ma face sa cred ca are o intarziere (care cred cu ardoare ca se poate recupera cu stimulare adecvata).
Are clar si hiperkinezie si deficit de atentie... insa face in fiecare zi lucruri noi, ceea ce nu poate decat sa ma faca o mama super fericita.
Astept parerile voastre referitor la acest post.


    Last edited by ilink on Sat Feb 20, 2016 10:23 pm, edited 1 time in total.
    ilink
     
    Posts: 14
    Joined: Sun Jun 19, 2011 7:14 am
    Location: bucuresti

    Postby Milllena » Sat Dec 03, 2011 6:08 pm

    Buna Ilink !!
    Felicitari pentru progresele pe care le face copilul tau. Stiu cum este cand observi ca mai invata cate ceva, cata bucurie poate sa iti produca, mai ales atunci cand la mijloc este si aceasta afectiune ...
    Eu am scris mai demult pe acest forum despre anumite temeri ale mele in legatura cu unele aspecte ale comportamentului fiului meu, care acum are un an si 8 luni. Nu am mai avut timp sa intru pe internet, ne-am mutat de curand si a fost o harababura totala.
    Si fiul meu a progresat imediat dupa varsta de 18 luni. Spune multe cuvinte, si in fiecare zi mai apare cate un cuvant nou, repeta dupa noi ce aude si ce i se pare ca poate sa spuna... Nu ii place cand stalceste cuvintele, repeta intai in soapta, ca pentru el si apoi ni le zice cu voce tare, daca i se pare lui ca suna la fel. Se joaca cu noi, cu copiii de varsta lui mai putin, doar ii observa. Are insa o prietena preferata, pe verisoara mea de 8 ani, cu care e joaca ore in sir, o imita, alearga, joaca cucu bau, o trage sa se joace cu el, daca ea sta pe pat si nu il baga in seama.
    Din pacate, ma obsedeaza aceleasi comportamente autostimulative: flutura mainile cand e ceva care i se pare lui "spectaculos" si are obiceiul sa invarta lucruri (gen sosete, carpe, betioare, orice ii cade in mana)..le ia si le invarte destul de mult, si 20 de minute daca il las. Apoi, la fel, la culcare se pune pe burta si se foieste parca ar inota, pana adoarme...
    Am intrebat un psiholog care mi-a spus ca orice copil are un astfel de comportament, sub o forma sau alta... unii sug colturi de perne, rod jucarii, etc si cu timpul ar trebui sa dispara.
    Ingrijorarea mea vine din faptul ca majoritatea copiiilor pe care ii cunosc eu si cu care interactionam nu au astfel de comportamente...Stiu cativa la vreo 2 ani care tremura, se incordeaza si tremura cand se entuziasmeaza...
    In fine, per total, el se dezvolta foarte bine, evolueaza . Dar avand aceste stereotipuri si citind ca un regres poate sa aiba loc si la 2 ani si jumatate, 3... mi-e groaza.
    Multumesc pentru timpul acordat.
    Ilink, nu iti stiu povestea de la inceput, dar imediat ma apuc sa o citesc, pentru a putea comunica mai bine :).
    O zi buna tuturor.
    Milllena
     
    Posts: 7
    Joined: Sun Mar 20, 2011 1:14 pm

    Postby Theadora » Sun Dec 18, 2011 3:04 pm

    Buna, fetelor,
    M-am identificat si eu destul de bine cu situatiile voastre, si eu imi banuiesc baietelul de o forma oarecare de autism, la aproape 14 luni. Am inceput sa-mi fac griji de genul asta inca de pe la 5-6 luni, cand nu ne acorda aproape deloc atentie si facea mereu crize cand mergeam la plimbare cu caruciorul. Plimbarile erau mereu un esec lamentabil, ne intorceam acasa franti. Acum, problema este cu comunicarea nonverbala, nu face nici un fel de gest, in ciuda stradaniilor mele de a-l face sa bata din palme sau sa faca cu mana, de aratat cu degetul nici nu se pune problema. Comunicarea verbala ramane un vis ceva mai indepartat, din pacate. In urma cu vreo 2 luni spunea non-stop mama, tata, baba, nana, acum nu face decat sa scoata sunete asemenea unui copil de 5 luni si atat. La nivel verbal, deci, are un retard sever. Ma ingrijoreaza si pe mine invartitul rotilor, dar nu obsesiv, maxim 1 minut. De asemenea ii place si lui sa se invarta, vine si ma ia de mana, ca sa ne invartim prin camera.

    In schimb, are acum contact vizual foarte bun, uneori ma priveste minute in sir, iar cand ma uit la el si-i zambesc imi zambeste si el, rade cu multa pofta atunci cand ne jucam cu el, adora sa se ascunda, este foarte lipicios, de multe ori vine codita dupa mine prin toata casa; ete prietenos cu toata lumea, nu doar cu noi, pare sa inteleaga uneori multe lucruri, a invatat foarte devreme ce inseamna „Nu-i voie” si respecta interdictiile, chiar daca uneori se mai revolta. Pare sa comunice cu noi mai degraba prin plans sau expresia fetei decat prin gesturi. De exemplu, daca nu mai vrea mancare, strange din ochi si asa, stiu ca s-a saturat. Unele jocuri pare sa stie sa le imite, de exemplu, daca deschidem sau inchidem o usita la o jucarie executa si el imediat, sau daca apasam un buton, daca aprindem sau stingem becul. Deci, pare sa imite unele actiuni, dar nu gesturi. Cand ii arat cu degetul ceva, nu se uita in directia indicata de mine, ci se uita doar la mine si rade, spre marea mea dezamagire si frustrare. Nu raspunde nici la nume decat uneori, si atunci ma intreb daca nu a fost cumva vreo coincidenta. Cand vrem sa-l invatam un lucru nou, se cam crizeaza de fiecare data pt ca nu are deloc rabdare, incepe sa se traga de o ureche, asta insemnand ca e iritat si nervos. Vazut din afara, pare un copil perfect normal, cand il analizezi insa amanuntit, observi ca e intarziat in multe arii.

    La nivel motor sta destul de bine, umbla de la 11 luni jumate, iar acum alearga prin toata casa, se catara, se da singur jos. De asemenea mananca foarte bine, dar sta mai rau cu autoservirea, nu vrea sa manance singur si nici de mestecat nu e prea incantat.

    Este foarte epuizant sa te tot ingrijorezi, sa te intrebi mereu:”Este autist sau nu este?”Si chiar daca nu este autist, retard tot are si continui sa ma framant si sa sufar si sa ma intreb mereu cum sa fac sa-l stimulez sa se dezvolte.

    Ma bucur pentru voi, copilasii vostri vad ca au facut progrese mari, nu par sa mai aiba deloc caracteristici autiste, sa speram ca au fost doar niste intarzieri. E mai bine sa fie copilul doar intarziat decat autist, retardul usor se rezolva fara probleme. Sper sa fie vorba tot despre un retard si la baietelul meu si nu altceva si sper ca se va termina curand acest cosmar.

    Imi puteti spune care e cel mai potrivit moment sa incepem aba cu copiii nostri? Ar fi prea devreme daca as incepe acum? L-ar putea afecta negativ la varsta de 14 luni? Ma gandeam sa urmez intai un curs online, sa aplic eu intai principiile terapiei si abia mai tarziu, pe la 18 luni sa-l duc si la un centru, eventual. De evaluare nici nu mai e nevoie, sunt destule teste online care te pot ajuta sa-ti dai seama la ce nivel se afla copilul tau si-i cunosc nivelul foarte bine, testul Portage m-a ajutat mult in acest sens. Pana la 2 ani, am citit ca, oricum, nici cei mai buni specialisti din lume nu-ti pot spune cu siguranta daca copilul e sau nu autist, ci doar ca exista posibilitatea sa fie, dar ca se poate si sa-si dea drumul singur mai tarziu. Au fost n si n cazuri.

    Tu cum ai procedat, Ilink? Ai inceput tu insati terapia aba si apoi ai continuat la un centru (daca am inteles eu bine)? Oricum, felicitari pentru progrese, fetita ta e pe drumul cel bun, din fericire. Asteptam noutati de la tine.
    Theadora
     
    Posts: 11
    Joined: Fri Dec 16, 2011 3:16 pm

    Postby ilink » Thu Feb 02, 2012 5:50 pm

    A trecut ceva timp de cand nu am scris. Scuze Theadora ca nu ti-am raspuns mai devreme la intrebari.

    Eu am luat atitudine cu privire la fetita mea la un an si o luna cand i-am inchis de tot televizorul (de care era foarte atasata- s-ar fi uitat non-stop la BebeTV/DuckTV).
    Apoi am fost cu ea in diverse locuri/clinici pentru evaluari si diagnostice.
    Am lasat pe planul doi orice alta activitate casnica pe care o faceam si care imi consuma timp pentru a-i acorda copilului mai multa atentie si a ma juca mai mult cu el.
    Am incercat apoi sa merg in mai multe locuri/case cu ea pentru a intra in contact cu cat mai multi oameni/copii.
    A facut terapie ABA la o fundatie 4 sedinte de cate doua ore pe la un an si 4 luni. Acolo a invatat cateva lucruri noi in cele doar cateva ore. Atunci am realizat ca problema ei s-ar putea sa nu fie una foarte grava si ca s-ar putea sa nu fie vorba de autism de vreme ce poate invata atat de repede... Din pacate am fost nevoiti sa renuntam la a o duce la acea fundatie din cauza unor intamplari nefericite care s-au ivit in viata mea si mi-au dat-o si mai mult peste cap.
    De la 18 luni a inceput parca sa se trezeasca. A inceput brusc sa inteleaga, sa spuna cuvinte cu sens, sa invete lucruri noi in fiecare zi.
    Am angajat un logoped/terapeut care sa faca cu ea o ora pe zi/ cinci zile pe saptamana un fel de terapie prin joc (pentru ca totusi era prea mica pentru ABA la masuta).
    Acum o luna am chemat un renumit psiholog pentru a o evalua.
    Am ramas surprinsi (si eu si sotul) de evaluare, pentru ca eu o evaluasem mult mai drastic. Pe testul Portage fetita a iesit cu 2 luni peste varsta ei cronologica (inclusiv pe cognitiv- ceea ce ne-a mirat foarte mult), intarzieri fiind doar pe limbaj (de 3 luni) si pe autoservire (2 luni).
    Mi-a lasat cateva recomandari de urmat, dar nu a considerat necesar ca ar avea nevoie de terapie si coordonare.
    Acum, terapeutul/logopedul vine la noi de trei ori pe saptamana cate o ora (adica destul de putin).
    A facut in 2 luni progrese spectaculoase pe limbaj: acum spune cam 50 de cuvinte cu sens, pe langa cele aproape 50 de onomatopee pe care le face cand este intrebata <<cum face ..... ?>>.
    Intelege si executa foarte multe comenzi, canta in continuare foarte multe cantece, arata vreo 10 parti ale corpului si la ea si la altcineva (in functie de cum i se solicita), raspunde la cateva intrebari (cum te cheama? cati ani ai?), incepe sa stie culorile si formele, recunoaste vocalele pe cartonase etc.
    Exista insa si lucruri pe care inca nu le face: nu stie inca sa raspunda cu da sau nu, nu foloseste toaleta, nu manaca singura cu lingurita etc.
    Insa am rabdare cu ea si ii acord in continuare toate atentia. Are acum un an si 10 luni si mai are timp sa le invete.

    Pot spune acum ca o privesc ca pe un copil normal si aproape ca mi-au disparut suspiciunile legate de autism.
    ilink
     
    Posts: 14
    Joined: Sun Jun 19, 2011 7:14 am
    Location: bucuresti

    Postby Theadora » Tue Feb 07, 2012 11:39 pm

    Ma bucur mult pentru tine, Ilink, fetita ta este, acum, intr-adevar, un copil tipic, am ramas uimita de progresele pe care le-a facut, imi pot imagina cat de relaxata te simti acum ca nu mai ai suspiciuni legate de autism. Exact asta as vrea sa mi se intample si mie, sa vad si la copilul meu aceleasi progrese care sa-mi permita sa ma simt si eu relaxata, in sfarsit, dupa atatea luni de nelinisti, de intrebari si de framantari. Deocamdata copilul meu este exact la granita dintre autism si normalitate, nimeni nu cred ca s-ar putea pronunta in privinta lui in momentul de fata, la varsta de doar 15 luni. Face si el progrese, chiar daca destul de lent, si cam putine, ce-i drept. Cele doua mari puncte critice sunt faptul ca nu arata nimic inca, sub nicio forma si nu are nicio incercare de joc simbolic. Raspunde doar la unele comenzi, ne aduce lucruri si interactioneaza destul de bine cu cei din jur si cam atat. Ma ingrijoreaza si faptul ca nu reusesc sub nicio forma sa-l invat sa arunce mingea, nici macar cu full prompt, o ia doar in maini, o studiaza, o rostogoleste si atat, dar, in general, nu pare sa suporte mingile. Eu ma straduiesc din rasputeri sa-l invat o gramada de lucruri, dar nu prea reusesc mare lucru, de aceea, in ultimul timp am cam renuntat sa-l mai invat ceva. Astept sa faca macar 16 luni, iar apoi voi apela la un terapeut. Eu am facut un curs online de ABA, dar imi este foarte greu sa aplic ceea ce am invatat la curs, pentru ca baietelul meu este mult prea incapatanat si simt ca n-am efectiv cu cine. Si oricum, simt ca nu mai am nici rabdare, nici energie. Cand vad si cat de greu obtin rezultate, ma cam descurajez si nu vreau decat sa abandonez totul. De aceea imi pun toate sperantele in terapeutul pe care il voi gasi.

    Oricum, povestea ta imi da mari sperante si ma bucur foarte mult ca ne-ai impartasit-o. Mie mi-a fost de un real folos.
    Theadora
     
    Posts: 11
    Joined: Fri Dec 16, 2011 3:16 pm

    Re: poate fi autism?

    Postby ilink » Sat Feb 20, 2016 11:14 pm

    Sotul meu spunea acum câteva săptămâni ca tot ce citești pe internet te intoxica pentru ca majoritatea oamenilor intra pe net si scriu doar atunci când au probleme si nu mai revin apoi și cu situații pozitive. I-am dat dreptate. Si eu am făcut la fel. Am scris aici doar atunci cand am avut EU nelinisti - si apoi n-am mai scris NIMIC.
    Acum câteva zile am primit pe e-mail un mesaj de la o mămică - ce a citit acest post și m-a rugat sa revin cu o părere despre cum e copilul meu acum.
    Ar fi foarte multe de spus. Poate ca sunt doar o mămică norocoasa sau poate ca am avut abordarea potrivita la momentul potrivit... Nu voi ști niciodată dacă a fost ceva sau nu a fost...
    Încerc de multe ori sa îmi dau seama... însă este imposibil sa reconstitui și sa pot vedea cu maxima luciditate totul din afara ca si cum ar fi fost vorba de altcineva si nu de mine si copilul meu.
    Am simțit întotdeauna ca e ceva ALTFEL la copilul meu decât la alți copii - pe care ii noi, toți, ii catalogam ca fiind NORMALUL.
    In primii doi ani de viata - am crezut ca acel ALTFEL sau ALTCEVA din copilul meu e AUTISM. Apoi - progresele copilului meu cu privire la contactul vizual, limbaj, socializare mi-au demonstrat ca nu e asa.
    Nici acum nu știu ce e acel ALTCEVA - însă ma bucur în fiecare zi de acest copil SPECIAL.
    A mers la grădinița la 2 ani și jumătate. A fost un copil norocos pentru ca a întâlnit o educatoare care a știut cum sa fie aproape de suflețelul ei. Acum mai are un pic și termina grădiniță. In toamna va merge la clasa pregătitoare. Sper sa fie la fel de norocoasa și sa întâlnească oameni care pot ieși din tipare și pot gândi "outside the box".
    Acel altceva îl găsesc acum într-o sensibilitate deosebita și o imaginație bogata care determina pe "copii normali" din jurul ei sa se împartă în doua tabere:
    • unii sa o admire foarte mult și sa își dorească sa fie ca ea,
    • alții sa o considere "AIURITA" pentru ca ei - în pragmatismul lor - nu pot înțelege rodul imaginației ei.
    Am învățat atât de multe lecții de la copilul meu în acești aproape 6 ani!
    Am învățat SA ACCEPT, SA NU CONDAMN, SA INCURAJEZ, SA IUBESC, SA AM RĂBDARE!
    Lecțiile continua cu fiecare zi ce trece și ma bucur nespus ca EXISTA în viata mea!
    ilink
     
    Posts: 14
    Joined: Sun Jun 19, 2011 7:14 am
    Location: bucuresti

    Re: poate fi autism?

    Postby macheta83 » Mon Jul 11, 2016 1:57 pm

    ilinka , as vrea sa vb cu tine in privat , trecem printr o situatie asemanatoare.
    te rog sa-mi scrii exclusiv_bijuterii@yahoo.com

    multumesc!
    macheta83
     
    Posts: 9
    Joined: Fri Jul 01, 2016 5:02 pm

    Previous

    Return to DIAGNOSTIC, EVALUARE

    Who is online

    Users browsing this forum: No registered users and 1 guest