GIURGIU

Moderators: camel, moderators

GIURGIU

Postby dora » Fri Jan 21, 2011 1:26 pm

Giurgiu nu are o statistică în ceea ce priveşte numărul copiilor diagnosticaţi cu autism şi asta, spun reprezentanţii Asociaţiei „Dăruieşte Speranţă”, din cauza părinţilor care refuză să accepte problema copiilor şi să-i declare la instituţiile statului pentru eliberarea certificatelor de handicap.

Mai mult, în judeţ nu există un centru special unde copiii autişti să poată urma şedinţele de terapie comportamentală.
„Este o problemă inexistentă pentru societatea românească. În alte oraşe există centre speciale pentru autişti dar la noi nimic, nici măcar nu ştim câţi sunt pentru că părinţii îi ascund”, a spus Daniel Tudorache, preşedintele asociaţiei.

Înfiinţarea unui centru de zi

Primul pas în găsirea unor soluţii pentru copiii autişti din Giurgiu a fost făcut astăzi împreună cu Fundaţia Nicolae Barbu pentru Solidaritate Socială, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate(CJAS), profesori şi părinţi ai copiilor diagnosticaţi cu această boală, care s-au întâlnit într-un seminar pentru identificarea principalelor probleme dar şi pentru informarea celor din jur despre ce înseamnă această boală.
„În primul rând ne vom ocupa de găsirea unui sediu pentru crearea unui centru de zi şi ulterior demararea activităţilor pentru transformarea în realitate a centrului aşa cum există şi în alte oraşe”, a spus Nicolae Barbu, preşedintele fundaţiei.



Sprijinul în acest demers de ajutorare a copiilor diagnosticaţi cu autism a fost asigurat şi de Florentina Popescu, preşedintele CJAS.
„Pentru ca rezultate terapiei lor să existe o echipă interdisciplinară, formată din psihiatru, psihoterapeuţi şi logopezi. Din păcate, puţini sunt cei care au aceste specializări dar voi căuta portiţele legale pentru implicarea în această problemă”, a completat Florentina Popescu.


Reprezentanţii asociaţiei au spus că terapiile pentru copiii diagnosticaţi cu autism sunt foarte costisitoare şi aproape imposibil de suportat pentru părinţi. Pentru ca terapia ABA, cea folosită în cazul copiilor cu autism, să fie un succes ar fi nevoie de 40 de ore pe săptămână.

http://www.adevarul.ro/locale/giurgiu/S ... 59350.html
dora
 
Posts: 3720
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: GIURGIU

Postby dora » Sat Dec 05, 2015 11:18 pm

In Bolintin Vale se afla un centru de intervenţie terapeutică pentru copii ce suferă de autism.

http://giurgiupesurse.ro/in-bolintin-va ... de-autism/

Psihologul Cristina Lupaşcu este născută în Tulcea şi locuieşte în Bucureşti.Cu toate acestea a ales localitatea Bolintin Vale pentru a deschide, în vara anului 2013, un Centru de Intervenţie Terapeutică pentru persoanele afectate de autism.
Când a început, alături de alte trei colege, prin Fundaţia „Minţi deschise” , puţine persoane au crezut în el.
Treptat a reuşit să convingă tot mai multă lume de necesitatea unui astfel de centru. În zona Bolintin sunt 30 de copii ce suferă de această boală cumplită, atât pentru copil cât şi pentru părinţi. În ajutorul fundaţiei au venit Consiliul judeţean Giurgiu, Primăria Bolintin Vale, Corsarul Roşu SRL, Daniel Traistaru, preşedinte PSD Bolintin Vale, Noriel şi Raiffeisen Bank: “Ne propunem să ajutăm fiecare copil sau persoana care ne calcă pragul, printr-o terapie în condiţii ideale, respectiv până la 8 ore zilnic, iar terapia să se desfăşoare individual cu un terapeut, plus ore de logopedie, kinetoterapie, ateliere de creaţie, evenimente de socializare cu copii tipici şi o ieşire pe săptămână la activităţi relaxante precum hipoterapie, teatru sau film.” spune psihologul Cristina Lupaşcu.
În acest moment, în mod frecvent în centrul de la Bolintin sunt trataţi 4 copii. Capacitatea maximă este de 10 copii, însă unii mai vin, alţii mai pleacă. În mod paradoxal, psihologilor de aici le este mai greu să lucreze cu părinţii copiilor: ” Provocarea cea mai mare este să-i facem pe părinţii acestor copii să înţeleagă ca nu este o boală obişnuită.. Mulţi dintre ei nu înţeleg, noi le stabilim un plan de acţiune şi în familie, pe care de multe ori nu-l respectă. Cu aceşti copii trebuie să lucrezi de când se trezesc şi până se culca, terapia în această boală nu are pauză.”
Totul în centru de la Bolintin se desfăşoară pe bază de voluntariat, nimeni nu este plătit pentru munca depusă.
Mulţi părinţi sunt obligaţi să renunţe la programul de terapie, deoarece nu îşi permit să suporte cheltuielile de transport.
dora
 
Posts: 3720
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI


Return to JUD GALATI,GIURGIU,GORJ

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 0 guests