dislexia,disgrafia...

Moderators: camel, jumbo, shakalu, dora, Milena, dominique, moderators

dislexia,disgrafia...

Postby dora » Fri Dec 28, 2007 11:43 am

Sugestii pentru a îmbunătăţi vorbirea copilului:

Vorbeşte-i copilului cât mai devreme, chiar dinainte de naştere şi cât de mult posibil. Este vârsta la care creierul se dezvoltă pentru limbaj.

Vorbeşte-i despre ceea ce faci; descrie-i activitatea zilnică şi cum îl îngrijeşti; aceasta îi oferă copilului un model de limbaj bogat şi îl include în ceea ce se întâmplă în jurul lui. Foloseşte un limbaj corect, de adult, pe care copilul îl poate înţelege, nu numai unul copilăresc. Auzind cuvintele, copiii încep să le deducă înţelesul.

Vorbeşte despre ceeea ce face copilul; îi oferi astfel cuvinte pentru acţiunile sale.

Repetă cuvintele noi şi foloseşte-le frecvent.

Concentrează-te pe ceea ce încearcă copilul să-ţi spună şi arată-i că-l asculţi, făcând comentarii şi punându-i des întrebări. Copilul învaţă să asculte “în timp ce tata vorbeşte eu ascult” şi “ în timp ce tata ascultă eu vorbesc” . Aceasta este o altă regulă din primii 7 ani de acasă.

Începe să-i citeşti copilului, nu mai târziu de vârsta de 6 luni. Copilului mic trebuie să i se citească în fiecare zi, la început doar 5 minute. La vârsta de 3 ani citeşte-i copilului cel puţin 30 de minute pe zi. Poveştile citite repetat sunt deseori învăţate pe dinafară de copil; opreşte-te des din citit şi lasă copilul să te completeze.

Priviţi împreună şi explică-i pozele din cărţi pentru a face astfel legătura dintre cuvinte şi obiecte. Arată-i pozele şi întreabă-l: Ce?, Cine? şi Unde? Dacă arată o floare din carte, arată-i şi o floare din glastră. Jucaţi-vă de-a întrebări şi răspunsuri. Cînd întreabă “Ce-i asta?” el învaţă că orice obiect sau fiinţă are un nume: carte, masă, măr, pisică etc.

Rezervă-ţi timp pentru a vorbi numai cu copilul, de exemplu seara, la culcare. Conversaţia făcută în diverse ocazii (la bucătărie, la masă, la plimbare) nu este suficientă. O comunicare bună necesită timp dedicat special copilului, fără a fi întreruptă de alte activităţi..

Vorbeşte-i copilului simplu, încet, clar şi direct. Când sunteţi împreună, povesteşte-i ce faci, ce auzi şi ce simţi.

Fie că-i vorbeşti, îl asculţi sau îl disciplinezi, priveşte-l atent în ochi sau ţine-l de mână, ori de câte ori este posibil. Aceasta exprimă dragoste şi respect şi îi captează atenţia; dacă eşti ocupată cu altceva în acest timp, aruncă-i o privire în timp ce-i vorbeşti sau îl asculţi şi mângâie-l sau strânge-i uşor mâna.

Când copilul vrea să-ţi vorbească, ascultă-l atunci, nu-l amâna. Copilul mic nu are răbdare să aştepte, neavând noţiunea timpului. Dacă este lăsat des să aştepte, ajunge să creadă că nimeni nu vrea să asculte ce are de spus şi nu va mai spune nimic.

Ai răbdare; lasă-l să-ţi povestească sau să-ţi spună ce gândeşte, chiar dacă eşti ocupată. Nu sări prea repede să-i pui cuvinte în gură sau să anticipezi ce vrea să-ţi spună. Ascultă-l în întregime înainte de a trage concluziile, deoarece copilul mic se exprimă rareori organizat şi coerent. Lasă-l să vorbească, chiar dacă nu întelegi tot ce spune;

Arată-i că înţelegi, încuviinţează cu capul şi zâmbeşte. Comentează despre ce-ţi povesteşte.

Corectează-i cuvintele . De ex. el spune: “Nanunu obidi” şi mama îi răspunde “Da, este maşina cu îngheţată”. Silabiseşte-i cuvintele mai lungi, ca el să le poată înţelege şi reproduce.

Citeşte-i cu pasiune şi intonaţie, ca un actor.



Urmăreşte-i exprimarea non verbală; expresia feţei (infricoşată, ochii întristaţi) şi poziţia corpului (umeri lăsaţi, braţele ridicate) pot spune mai mult decât cuvintele, mai ales când vocabularul copilului este limitat.

Consultă medicul pediatru, dacă observi următoarele semne:

+ la un an, nu pronunţă consoanele la începutul cuvintelor

+ la un an şi jumătate nu pronunţă mai mult de 5 cuvinte

+ la 2-3 ani nu poţi să înţelegi ce spune,

+ nu foloseşte propoziţii formate din cel puţin 2-3 cuvinte şi nu poate urmări o cerere cu mai multe acţiuni (de ex.: ia jucăria şi pune-o pe pat).

http://www.sanatatea-optima.home.ro/copilul-12.htm
Last edited by dora on Sat Feb 23, 2013 3:09 pm, edited 2 times in total.
dora
 
Posts: 3747
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Sun Dec 21, 2008 2:25 pm

Copiii dislexici. Un tabu pentru învăţământul nostru
02 Iunie 2008 de Cristina Bazavan




Dacă Tom Cruise, Leonardo Da Vinci, Pablo Picasso, Thomas Edison sau Winston Churchill ar fi învăţat În România, ar fi fost consideraţi persoane cu retard şi fie ar fi promovat cu greu, fie ar fi fost trimişi la şcoli pentru copiii cu deficienţe mentale.

În biografia fiecăruia dintre cei de mai sus este menţionată dificultatea de a învăţa să scrie şi să citească, iar asta poartă numele dislexie. E una dintre cele mai răspândite dizabilităţi la nivelul copiilor din lumea întreagă, dar în România nu există decât o şcoală în care copiii dislexici pot învăţa cum să-şi poarte deficienţa toată viaţa.


Până în clasa a VI-a credeam că sunt prost. Nu puteam să citesc aşa cum o făceau ceilalţi colegi ai mei. Mă simţeam nepriceput, slab. În clasa I şi a II-a nu m-am înţeles cu colegii; ei ştiau să citească şi pentru că eu n-am putut să citesc corect, nu mai vorbeau cu mine. Şi nu-mi plăcea să mă duc la şcoală.” Îmaginaţi-vă că literele pe care le parcurgeţi în această pagină nu mai au nicio semnificaţie. Ca şi cum aţi parcurge un text în limba chineză; vedeţi literele, dar puse una lângă alta, înşiruirea nu capătă niciun înţeles pentru voi.

Şi oricât de mult aţi repeta acele litere, oricât de mult v-aţi strădui să le memoraţi, ele nu au nicio semnificaţie. Acum gândiţi-vă că trăiţi toate astea la 7 ani şi-aveţi presiunea părinţilor care vă pun să vă faceţi lecţiile tot mai multe ore şi cred că sunteţi leneşă şi neatentă şi de aceea nu reuşiţi să citiţi; şi-aveţi presiunea învăţătoarei care ştie că dacă insistă va obţine rezultate mai bune.

Vă puteţi imagina cam care ar fi reacţiile voastre?

Lehel, băiatul care rosteşte incredibil de firesc „mă credeam prost“, are 16 ani şi un coeficient de inteligenţă superioară, este cel mai bun din clasa lui, dar până a ajuns să fie diagnosticat cu dislexie, şcoala a fost un iad pentru el: fugea de acasă, se bătea cu toţi colegii, era extrem de agresiv şi părea inadaptat la viaţa socială.


Denumită pentru prima dată în 1887, dislexia este o disfuncţie neuronală care duce la o procesare diferită a citirii şi scrierii de către creier, dar nu este o disfuncţie intelectuală. Ea poate apărea atât la persoanele cu un coeficient de inteligenţă sub medie, cât şi la cei cu coeficient de inteligenţă foarte mare.

Nu este o deficienţă care se vindecă, însă efectele ei pot fi compensate cu alte mijloace de învăţare. La nivel mondial una din 10 persoane întâmpină difficultăţi de citire şi scriere în procesul de învăţare, iar dintre acestea între 3-5% sunt cele care suferă de dislexie. Să ne întoarcem la exerciţiul de imaginaţie în care sunteţi perso- najul principal.

Imaginaţi-vă că nu puteţi citi la fel de cursiv şi de repede ca oricare alt coleg al dvs., nu puteţi scrie la fel de corect, dar înţelegeţi tot ceea ce vi se predă şi aveţi răspunsuri la întrebările care vin pe cale orală. Cu sistemul de învăţământ pe care-l avem, care se bazează pe învăţare prin citire/memorare şi evaluare în scris (lucrări de control, teze) credeţi că aţi avea şanse să vi se recunoască cunoştinţele la adevărata lor valoare?

În România există o singură şcoală care acordă asistenţă specia-lizată copiilor dislexici, în formă de clase inclusive, Gimnaziul Nicolae Bălcescu de la Târgu Mureş, un proiect iniţiat acum 9 ani de profesoara Erzsebet Gagyi. Aici se învaţă alfabetul după o metodă diferită de cea pentru şcolile clasice, una logopedică prin care se asociază litera şi sunetul cu mişcarea buzelor, iar unul din principiile de bază este atmosfera pozitivă, prietenoasă. În plus, pentru că dislexicii confundă literele care au forme grafice asemănătoare (de ex. b şi d) sau forme sonore asemănătoare (de ex. v şi f), literele respective se învaţă la distanţe foarte mari şi după repetări susţinute.

În clasa I , special pentru copiii dislexici, din Gimnaziul Nicolae Bălcescu de la Târgu Mureş sunt 10 copii. Pe fiecare bancă, în partea stângă, e câte o inimioară. „Au probleme cu orientarea în spaţiu şi-n timp, aşa că marcăm stânga pe bancă pentru ca ... să ştie de unde trebuie să înceapă să citească”, spune Eva Demeter, învăţătoarea clasei, dar şi formator al cadrelor didactice din Tg Mureş în tematica dislexici. Cu un program gândit de mai mulţi logopezi, dar a cărui inimă e logopedul Eva Bartok, în Târgu Mureş sunt testaţi încă din grădiniţă copiii predispuşi spre dislexie, iar asta elimină o parte din chinul părinţilor, dar şi din trauma copilului care merge pentru prima dată la şcoală şi se trezeşte faţă în faţă cu un sistem care nu-l înţelege.

„Este un efort cumplit pe care-l fac copiii dislexici ca să înceapă să citească şi au nevoie de ajutor specializat, nu doar în familie, ci şi la şcoală. Şi e important, pentru încrederea în sine, pentru ca în primii ani de şcoală să fie apropiaţi de alţi copii care au aceeaşi deficienţă ca să le fie mai uşor.

Unii copiii dislexici pot devini chiar antisociali foarte repede.
Le e foarte uşor să înţeleagă că, la nivelul citirii şi scrierii, ei nu pot face ce fac ceilalţi care sunt chiar mai mici, şi prin urmare se cred inferiori, se tem de comparaţie, se retrag sau, în unele cazuri, refuză să se mai integreze grupului”, explică Eva Bartok, logopedul coordonator al şcolii din Târgu Mureş, dar care îi ajută necondiţionat pe toţi părinţii care ajung la ea, din orice altă localitate.

Într-un oraş ca Târgu Mureş cu puţin peste 200.000 de locuitori sunt aproape 120 de copii depistaţi cu dislexie în grade mai accentuate sau mai lejere.

La nivel naţional nu există însă nicio statistică, dar urmând o banală regulă de trei simplă, am putea aproxima că în acest moment undeva în ţară sunt cel puţin 12.000 de copii dintre care mulţi sunt diagnosticaţi greşit şi care sunt traumatizaţi de un tratament incorect la şcoală şi acasă.

„Întâi a trebuit să ne obişnuim şi noi cu ideea că e ceva care nu depinde de voinţa copilului nostru. Pentru că am greşit şi noi faţă de ea, în clasele I şi a II-a, aveam impresia că nu-şi dă ea toată silinţa să fie atentă la ore, că e leneşă. Ajutând-o mereu, susţinut, am văzut însă că nu evolua, aşa că ne-am zis că e o altă problemă”, povesteşte Mihaela Alexa, mama Ştefaniei, o fetiţă de 10 ani care are dislexie.


Pentru că e din Botoşani, Mihaela s-a aflat în afara sistemului creat la Târgu Mureş şi a avut nevoie de doi ani de vizite la medici până ce fetiţa ei a fost diagnosticată corect.

Mai multe despre dislexie puteti citi aici...

Doi ani în care Ştefania a trecut prin agresiuni la şcoală (învăţătoarea vedea că fetiţa e isteaţă, dar nu înţelegea de ce nu performează la citit), printr-o perioadă în care nu mai vorbea nici acasă, nici la şcoală, prin terapii cu psihologi şi prin zeci de vizite la tot felul de medici care au diagnosticat-o de la autism până la orice altceva.

„Copilul a suferit enorm. Dar e o fetiţă foarte luptătoare şi când colegii o respingeau la şcoală, ea persevera să se joace cu ei,” îşi aminteşte mama. Pentru o vreme, Ştefania a parcurs de trei ori pe săptămână drumul de la Botoşani la Iaşi ca să urmeze un program de terapie cu un logoped, pentru că în oraşul ei nu se află nimeni specializat care să o poată ajuta.


Un program îngrozitor de obositor pentru că în acelaşi timp copilul a mers la şcoală, în sistemul normal de învăţământ. În cazul ei, mama extrem de ambiţioasă şi de luptătoare – ...


mişcat munţii din loc, iar acum Ştefania este la o şcoală normală, chiar dacă urmează acasă, în paralel, terapii cu logopezi. Însă actuala lege a învăţământului din România nu le acordă nicio facilitate şi niciun drept acestor copii care au nevoi speciale. În Anglia, de exemplu, copiii dislexici au facilităţi şcolare care pleacă de la metoda de învăţat până la cea de evaluare care e mai mult orală şi astfel, copiii pot parcurge întregul sistem de învăţământ şi se pot califica pentru orice muncă. Lehel, băiatul de 16 ani din Târgu Mureş vrea să se facă şofer.

Cu coeficientul lui de inteligenţă ar putea să urmeze orice şcoală, dar sistemul din România nu-l susţine foarte mult. La şase ani de la diagnosticarea lui corectă, Lehel crede că „cititul e o artă, chiar şi pentru unul ca mine” şi, deşi e un efort uriaş pentru el, citeşte întâmplări despre războaie şi se amuză cu Harry Potter.
Publicitate
„Nu citesc foarte multe cărţi. Dar mi se mai întâmplă când citesc să-mi imaginez ceea ce se petrece în carte. Citesc că bate vântul şi eu simt cum bate, pe piele,” spune Lehel cu entuziasm despre lumea pe care a descoperit-o chiar dacă nu poate citi decât 5-6 pagini pe zi.

„El nu are o problemă cu înţelegerea, dar sunt copii care nici nu înţeleg. Simptomele pot să fie diferite; fie că citeşte mai lent sau cu greşeli, fie că înlocuieşte literele sau nu înţelege ceea ce citeşte. El înţelege, dar citeşte mai lent şi a confundat literele. Dar nu poţi generaliza, este foarte greu pentru că nu sunt doi copii la fel”, explică Eva Bartok. „Cel mai greu a fost să înţelegem cum vede ea lucrurile, îşi aminteşte Mihaela. Am scris pe toate forumurile medicale, am descoperit alte persoane dislexice care, fiind adulte, ştiu să explice mai mult şi mai în detaliu decât o poate face Ştefania. De exemplu, o doamnă care locuieşte în Anglia mi-a spus că nu are nicio explicaţie de ce nici acum nu poate citi un ceas rotund, în timp ce un ceas pătrat nu-i pune nicio problemă.”

La nivel internaţional, dislexia nu mai e de foarte multă vreme un moft folosit drept scuză de părinţii copiilor leneşi. În România e încă un subiect tabu, iar micuţii care ajung în şcoli se confruntă cu probleme care le schimbă grav comportamentul şi îi transformă în inadaptaţi. La Târgu Mureş însuşirea citit scrisului se face în limba maghiară pentru că metoda de învăţământ adoptată a fost inventată de un logoped maghiar (Meixner), iar inspectorul şcolar Reka Fejes se străduieşte de câţiva ani să iniţieze clase în limba romånă, sprijinind traducerea şi adaptarea manualelor după care se învaţă acum. Logopezii şi profesorii din şcoală au creat Asociaţia Română pentru Copii Dislexici, prin care au început să mediatizeze simptomele dislexiei pentru a-i ajuta pe părinţi să identifice cât mai repede problemele copiilor lor.

Însă când ieşi din Târgu Mureş, în multe locuri nu mai există nici măcar aceste soluţii compensatorii pentru copiii dislexici.

Părinţii cu copii dislexici (diagnosticaţi corect sau nu) trăiesc un coşmar de nedescris pentru că statul nu le oferă nicio soluţie pentru adaptarea copiilor la viaţa socială (şi vorbim în multe cazuri despre copii cu coeficient de inteligenţă peste medie).

Dar, în lipsa unei legislaţii adecvate, una dintre soluţii pentru evitarea traumelor copilului e observarea atentă a acestuia, identificarea simptomelor şi îndrumarea părinţilor către o testare specializată.

„M-am acceptat aşa cum sunt“ mi-a spus Lehel uitându-se în ochii mei fără nicio teamă. Pentru asta a fost însă nevoie ...
de patru ani de muncă infernală din partea Evei Bartok, a familiei şi a pedagocilor din şcoală, şi cei mai mulţi dintre copiii dislexici din România nu au avut norocul acesta




.Dislexie
de crimun
Sunt mama unei fetite de 9 ani diagnosticata cu dislexie din clasa a I a. Dupa lungi cautari am reusit sa gasim o clinica in Bucuresti si o dna.logoped, foarte buna se ocupa de fetita mea de 2 luni. Progresele sunt mici, costurile sunt enorme,facem naveta in fiecare sambata Bucuresti-Brasov.
Am mai citit de scoala speciala pentru copii dislexici din Targul Mures, este un lucru extraordinar pentru copii, ar fii mai mult decat necesar a se infiinta astfel de scoli si in alte judete pentru acei copii cu nevoi speciale si pentru acei parinti care cauta cu disperare un ajutor pentru ei.
Din pacate, cu toata stradania noastra ca parinti, nu ne putem muta la Tg.Mures, suntem bugetari, avem locuinta de serviciu ceea ce ne impiedica in a face acest pas.
Sa speram ca intr-un viitor apropiat se vor infiinta astfel de scoli, cu specialisti minunati si cu dragoste de meseria pe care o au si la noi in judet.
Va multumim ca sunteti si pentru tot ceea ce reusiti sa faceti pentru copii nostri.
Cristina.
http://www.tabu.ro/articol_607_1/copiii ... ostru.html
dora
 
Posts: 3747
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Mon Jun 15, 2009 4:55 pm

Trăind cu dislexie – cum au reuşit două femei să depăşească dificultăţile

Articol de Annette O’Meara preluat din ziarul W Magazine, Celbridge, Irlanda

Traducere şi adaptare: Adela Iepure - Fiatest



În ciuda faptului că dislexia a devenit o problemă din ce în ce mai des conştientizată în zilele noastre, ea continuă să determine mari dificultăţi în şcoală atunci când nu este diagnosticată. Oricum dislexia este o problema recunoscută, deşi sistemul educaţional irlandez nu oferă facilităţi speciale pentru a îi face faţă.

În termeni simpli dislexia este o dificultate de învăţare care determină probleme în învăţarea scrisului, cititului şi ortografiei corecte. Ea determină probleme majore copiilor la începerea şcolii, aceştia neputînd ţine pasul cu învăţarea în aceste domenii.

Vestea bună este că prin intervenţii timpurii, prin suport educaţional suplimentar, oricine poate trece peste problemele determinate de dislexie.

Cazul 1

Învăţătoarea Eleonor Kilduff, 56 ani din Clane, Co Kildare, Irlanda este dislexică. Mamă a patru copii, deşi a fost diagnosticată devreme, ea a întâmpinat o mulţime de probleme în şcoala primară.

„Am fost norocoasă pentru că tatăl meu era medic şi am primit un suport constant. În ciuda acestui fapt am crescut crezând că sunt proastă, pentru că erau lucruri pe care alte persoane din jurul meu le puteau face iar eu nu. De aceea ofer în prezent suport persoanelor cu dislexie, pentru ca această dificultate să nu ajungă să le afecteze vieţile şi pentru ca ei să fie capabili să facă tot ceea ce îşi doresc să facă” spune Eleonor.

Eleonor oferă suport studenţilor cu dislexie din Centrul Celbridge susţinut de FAS - Autoritatea Naţională pentru Instruire şi Ocuparea Forţei de Muncă din Irlanda.

Datorită susţinerii din partea părinţilor şi profesorilor de la şcoală, Eleonor a reuşit să parcurgă sistemul educaţional naţional chiar dacă nu a reuşit să citească, să ortografieze sau să scrie.

„Sunt anumite metode de a face faţă şi de a fi ajutat. Cu toate că părinţii mei au înţeles că trebuie să mă ajute, nu am reuşit să citesc până la 13 ani, ceea ce mi-a provocat numeroase dificultăţi la şcoală. Şcoala primară este de obicei foarte dificilă până reuşesc să te înveţe să scrii, să citeşti şi să operezi cu cifre. Odată ce ai trecut de acest prag totul este mai uşor. Puteam să merg oricând la directoarea şcolii să vorbesc cu ea, atunci când întâmpinam probleme, dar la 13 ani reprezentanţii şcolii mi-au sugerat să renunţ la şcoală şi să încep să lucrez pentru tatăl meu. Dar asta nu era ceea ce eu îmi doream” spune Eleonor.

Acesta a fost un moment de răscruce pentru ambiţioasa tânără.

„La 13 ani am avut o profesoară particulară timp de un an pentru a îmi consolida abilităţile de bază. Aceasta a fost foarte suportivă şi m-a încurajat foarte mult. Mi-am dat seama ca dislexia nu era o problemă atât de mare pe cât o vedeam eu. Nu trebuie să refaci totul, doar trebuie să faci lucrurile într-un alt fel. Primeam ajutor o dată pe săptămână timp de una sau două ore. Am învăţat să învăţ fonetic (utilizând sunetele) şi exersam cititul şi scrisul foarte mult. Am început să citesc şi nu m-am mai oprit de atunci. Pentru mine era mai mult o problemă de memorie pentru că nu îmi puteam aminti cuvintele de aceea învăţarea cititului prin intermediul văzului a fost foarte dificilă pentru mine. Trebuia să învăţ un cuvânt de 14-15 ori până reuşeam să îl ţin minte şi chiar şi atunci tot le mai încurcam.” adaugă Eleonor.

Originară din Dublin, ea a terminat şcoala in Sacred Heart apoi s-a înscris la cursurile pentru învăţători în Sion Hill, Blackrock lângă Dublin.

Motivată de experienţa personală, Eleonor a studiat educaţie specială, ceea ce înseamnă că poate preda copiilor cu nevoi speciale.

„Orice persoană cu dislexie va avea dificultăţi în sistemul educaţional, dar odată ce reuşeşti să realizezi că aceste dificultăţi pot fi depăşite, ajungi să îţi doreşti să împărtăşeşti această experienţă cu alţi oameni. Aceştia au nevoie de ajutor specializat şi de cele mai multe ori profesorii pentru persoane cu nevoi speciale nu sunt specializaţi în dislexie.

Computerele sunt de foarte mare ajutor, pentru că şi în momentul de faţă am anumite probleme atunci când trebuie să scriu de mână, de aceea prefer să scriu la computer, pentru că acesta îmi corectează singur greşelile de ortografie şi îmi aranjează singur în pagină ceea ce am scris”.

Doi dintre cei patru copii ai lui Eleonor sunt dislexici dar, spune ea:

„Este mult mai uşor pentru o familie când şi alţi membri sunt dislexici, pentru că toţi ştiu totul despre această dificultate. Mi-am dat seama imediat că unul dintre fiii mei şi una din fiice sunt dislexici. Dacă în calitate de părinte simţi că ceva nu e în ordine, trebuie să îţi duci copilul la un psiholog educaţional pentru a fi diagnosticat, fie în sistemul şcolar, fie în particular. Acesta este un prim pas, dar este unul esenţial.”

Cazul 2

Mamă a doi copii, Mary Wafaie, 43 de ani, din Dublin, nu a fost la fel de norocoasă, pentru ca dislexia ei nu a fost luată în seamă timp de mulţi ani. Fiul ei, Omar, 22 de ani, este dislexic iar fiica ei, Yara, 17 ani, are un handicap mental de nivel mediu.

Ea locuieste acum in Templeogue, Irlanda, dar a locuit în afara Irlandei timp de 20 de ani împreună cu soţul ei de origine siriană şi cu copiii.

În perioada copilăriei Mary a avut numeroase dificultăţi de învăţare care au trecut complet neobservate în şcoală.

„Dislexia mea a fost descoperită când aveam 7 ani, ceea ce se întâmplă foarte rar, dar obişnuiam să mă simt uşor handicapată mental şi eram tratată în acest fel. Eram „biata Mary”, nu puteam să cânt tabla înmulţirii sau să ortografiez corect” îşi aminteşte Mary.

„Dislexia nu era recunoscută la acea vreme dar un unchi de-al meu care era profesor in Statele Unite i-a spus mamei că totul era în regulă cu mine. Îmi amintesc cum a spus: „totul e în regulă cu Mary, e doar dislexică”.

Mary nu putea să scrie sau să ortografieze la vremea respectivă dar citea bine.

„Părinţii mei ştiau că ceva nu era în regulă dar nu ştiau ce anume, profesorii nu înţelegeau şi mă tratau ca pe o tolomacă, dar eu am avut întotdeauna o personalitate puternică, eram prietenoasă şi deschisă” declară Mary.

Mary a urmat cursurile şcolilor Santa Maria şi Presentation din Terenure. La 14 ani s-a înscris la o şcoală tehnică dar aceasta era ultima ei experienţă de învăţare ca adolescentă. La 16 ani a părăsit şcoala şi a început să lucreze ca asistent stomatolog.

„Îmi plăcea şcoala dar nu reuşeam să predau temele la timp iar când am început să învăţ pentru examene, m-am oprit la jumătatea drumului şi apoi am renunţat. Abilităţile mele verbale erau foarte bune iar când oamenii veneau să viziteze şcoala eu eram rugată să le-o prezint. Eram de asemenea o fire sportivă şi excelam în orice alt domeniu. Uram din tot sufletul orele de engleza şi de fiecare dată la aceste ore aveam roşu în gât sau vreo durere. Preferam să curăţ toalete decât să merg la aceste ore. Matematica a fost o materie foarte grea pentru mine: e nevoie de atâta alfabetizare pentru matematică. Puteam recunoaşte numerele dar daca mi se punea o întrebare, ea nu avea nici o semnificaţie pentru mine. Nu puteam să o înţeleg, deci mă înecam şi la acest capitol.” explică Mary.

Mary a lucrat în Anglia ca asistent stomatolog şi ca recepţioneră dar nu a făcut nimic pentru dislexia ei până în momentul în care s-a întors în Irlanda acum 7 ani. Atunci a găsit un curs pentru adulţii dislexici, singurul din Irlanda, organizat de Autoritatea Naţională pentru Instruire şi Ocuparea Forţei de Muncă din Irlanda (FAS) şi sponsorizat de Asociaţia Irlandeză pentru Dislexie. Mary a participat la acest curs timp de şase luni iar acum lucrează ca supervizor al acestui curs în Celbridge, Co Kildare.

„ O perioadă lungă de timp a trebuit să mă concentrez asupra fiului şi fiicei mele dar am decis să renunţ la serviciu pentru un an pentru a lucra cu propria persoană” spune Mary.

„Totul s-a schimbat pentru mine odată cu participarea la acest curs şi motivul principal este acela că acum îmi doream să învăţ. A trebuit să mă întorc la noţiunile de bază în ceea ce priveşte scrisul, matematica, să le învăţ din nou, dar am început să cred că pot să o fac. Apoi am devenit ca un burete şi îmi doream să învăţ din ce în ce mai mult”.

Asociaţia Irlandeză pentru Dislexie este o organizaţie voluntară care realizează acţiuni de conştientizare cu privire la dizabilităţile specifice de învaţare/dislexie. Asociaţia face lobby către instituţiile statului pentru introducerea unor servicii speciale pentru toate persoanele dislexice şi oferă servicii informaţionale gratuite.

Serviciile oferite includ evaluare psiho-educaţională pentru copii şi adulţi, cursuri specializate, cursuri pentru profesori, şcoli de vară, grupuri de suport pentru părinţi.

Semne ale dislexiei:

Orice problemă în învăţarea cititului şi/sau ortografiei ar trebui să alerteze părinţii şi profesorii cu privire la posibilitatea existenţei unei dizabilităţi specifice de învăţare. Acest lucru este valabil mai ales atunci când progresul copilului nu este în concordanţa cu nivelul general al abilităţilor lui.

Un copil dislexic:

poate avea probleme timpurii legate de limbaj şi vorbire

poate confunda direcţiile, ca de exemplu stânga cu dreapta

poate avea dificultăţi în reamintirea unor secvenţe comune, ca de exemplu zilele săptămânii, tabla înmulţirii, alfabetul

poate încurca sunetele unui cuvânt sau ordinea numerelor

poate fi incapabil să pronunţe cuvintele pe litere sau vice-versa

poate confunda în cuvinte literele asemănătoare: b cu d, p cu q, m cu w, n cu u, etc

poate avea dificultăţi în copierea cuvintelor sau numerelor dintr-o carte sau de pe tablă

poate avea dificultăţi la aritmetică

poate avea dificultăţi în reamintirea numelor cuvintelor sau obiectelor

copiii mai mari pot avea probleme în exprimarea gândurilor în scris şi de aceea pot avea dificultăţi sau eşecuri în examenele scrise

poate avea dificultăţi în învăţarea unor limbi străine

poate avea probleme de ortografie persistente

poate avea dificultăţi sau se poate jena să citească cu voce tare.


http://www.statvoks.no/forward/goodpractice02_ro.htm
dora
 
Posts: 3747
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Tue Feb 02, 2010 9:22 pm

Dislexia - boala copiilor neintelesi
Publicat la: 16.06.2009


Autor: Marina Rasnoveanu



Ce este dislexia?

Dislexia este o dificultate de invatare, citire si redactare a unui text. Cuvantul “dislexie” vine din greaca si inseamna “dificultate in ceea ce priveste cuvintele” iar formele prin care aceasta problema se manifesta sunt diverse, implicand si neputinta de a intelege unele cuvinte, de a te orienta sau de a face calcule matematice. Nu trebuie sa confundam, insa, lucrurile si sa consideram ca dislexia este sinonima cu retardul mintal. Fiind persoane foarte inteligente, de multe ori dislexicii gasesc alte metode pentru a trece de barierele ridicate de aceste dificultati: asociaza numerele cu obiectele pentru a putea face calcule, folosesc hartie colorata atunci cand intampina dificultati in scriere, citesc cuvintele de la dreapta la stanga si apoi inverseaza locul lor etc.

Mult timp nu s-au stiut adevaratele cauze ale aparitiei acestei tulburari, coordonata genetica fiind printre cele mai mentionate posibile cauze. In toamna anului trecut cercetatorii de la Universitatea Oxford au descoperit gena responsabila pentru transmiterea si aparita dislexiei- gena KIAA0315. Desi este un pas inainte, se considera ca aceasta ar putea sa nu fie singura gena ce declanseaza dislexia.

De asemenea, diverse studii au aratat ca factorul genetic poate fi cel vinovat intr-o proportie de 50%, celelalte elemente nefiind clar stabilite. Cert este ca baietii sunt mai afectati decat fetele. De asemenea, s-au constatat diferente si la nivelul creierului unei persoane dislexice, observandu-se o simetrie ciudata intre diverse zone ale creierului si o neconcordanta in ceea ce priveste modul de legatura al neuronilor.
Bineinteles ca, odata descoperita timpuriu, aceasta tulburare ofera numeroase cai spre vindecare sau ameliorare. Tine minte, insa, ca fiecare persoana este diferita si va prezenta simptome generale si unele particulare.

Iata care sunt simptomele pe care le poate prezenta un dislexic:

1. Dificultati in a citi un text, in a invata anumite notiuni sau fragmente simple. De asemenea, este posibil sa poata citi sau recunoaste un cuvant la un moment dat, dar, peste un anume timp, atunci cand se loveste din nou de acesta, sa nu ii inteleaga sensul. Fluenta de a citi este mult redusa, persoana dislexica aratandu-se obosita dupa ce a incercat sa citeasca si sa inteleaga un text. Asta si pentru ca cele doua coordonate, citirea si intelegerea sunt interdependente. Atunci cand te stradui din greu sa citesti corect unele cuvinte, fraze sau incerci sa nu te blochezi in mijocul propozitiei, este normal sa pierzi cursul firesc al sensului.

2. Dislexicul are probleme in a realiza calcule matematice. Totusi, el este atat de inzestrat in acest domeniu, incat se descurca nu dupa regulile invatate la scoala, ci gasind noi metode pentru a iesi din incurcatura. Din pacate, atunci cand li se impune sa rezolve o anumita problema matematica cu ajutorul unei teoreme, atunci cand intampina dificultati de orientare, de scriere sau de memorie, aceasta inzestrare aproape ca se anuleaza. Cu toate acestea, in viata de zi cu zi, aceste idei si solutii ingenioase ii sunt de mare ajutor.

3. Si scrierea este net afectata. Unele persoane scriu de la dreapta la stanga, greselile de ortografie aparand frecvent. Dislexicii au probleme in general cu vocalele, prescurtarile, cuvintele simple, adverbe, verbele auxiliare ce intra in componenta altor timpuri etc. Tulburarile de scriere nu se opresc aici. Pot cuprinde o multime de alte semne ce tradeaza dislexia: se exprima foarte greu in scris, sunt dezorganizati, ignora marginile paginii, propozitiile sunt fie prea scurte, fie prea lungi etc.

4. Probleme de orientare. Ca si invatarea regulilor matematice sau a anumitor semne, asocierea unor notiuni ca dreapta, stanga, sus-jos, punctele cardinale, cu lucruri practice din viata reala, ii poate ajuta pe dislexici sa rezolve aceasta neputinta de a intelege notiuni de orientare.

5. Sunt dezorganizati si dezordonati. Si asta nu pentru ca nu ar dori sa isi aranjeze lucrurile, ci pentru ca, uneori, nu stiu cum sa fac asta. Stilul lor este unul haotic in general, asa ca nu vor intelege cum sa puna totul cap la cap.


Cum si cand se pune diagnosticul de dislexie?

Daca problemele de orientare, cele de invatare sau dificultatile de organizare pot fi trecute usor cu vederea in primii ani de viata, parintii neconstientizand ca cel mic are o problema, odata ajuns la scoala, un copil intampina greutati ce ar trebui sa puna mari semne de intrebare.

Astfel, varsta primilor ani de scoala este cea la care parintii afla de ce rezultatele copilului lor nu sunt cele asteptate, de ce straluceste prin istetime, dar nu poate scrie sau citi la fel ca ceilalti copii.

In tari in care accentul nu se pune pe scris, ci pe comunicare verbala si proiecte, copiii dislexici pot trece neobservati mult timp, dar la un moment dat tot se vor lovi de anumite bariere.

Ca parinte sau profesor esti dator sa te intrebi ce se intampla cu copilul/elevul tau atunci cand prezinta unele din semnele de mai sus.

De asemenea, este posibil ca un dislexic sa fi trecut prin scoala convins fiind ca ceva este in neregula cu el, insa, celelalte calitati sa-l fi ajutat sa reuseasca in viata. Diagnosticul tarziu s-a semnalat in cazul multor persoane din tari in care dislexia nu este o boala foarte cunoscuta.

Bineinteles ca poti citi diverse studii sau articole despre dislexie, dar diagnosticul final il pune doar un psiholog. Diagnosticarea consta in evaluarea copiilor prin niste teste lingvistice, cognitive, matematice, social-emotionale etc


Cum si unde se trateaza dislexia?

Pentru a trata corect aceasta tulburare, ar trebui ca toti cei implicati in acest fenomen: profesorii, psihologii, logopezii, parintii sau persoanele dislexice, sa cunoasca cat mai multe elemente sau scheme aplicate in strainatate.

Din pacate, in Romania, greseala porneste inca de la gradinita sau scoala, acolo unde cadrele didactice nu sunt informate corect, uneori, catalogand un copil dislexic ca fiind unul cu retard mintal sau cu probleme de adaptare. De aici, numeroase alte efecte negative pot afecta psihicul celui in cauza si, binenteles, ingreuneaza ameliorarea problemei.

Daca tari ca Anglia sau Italia au o scoala bazata pe comunicare si nu pe memorare, sistemul de invatamant romanesc ii dezavantajeaza pe dislexici. Scrierea, citirea, memorarea si evaluarea tot in scris a elevilor, face ca eventualele inzestrari ale unui copil dislexic sa se piarda, iar acesta sa se simta sclavul barierelor dislexiei pe care, insa, ceilalti le adancesc si mai mult.

Copiii dislexici isi folosesc doar partea dreapta a creierului si, desi nu pot scrie, citi sau pronunta foarte bine, pot avea mai multe calitati si la un nivel mai inalt decat ceialti copii: o intuitie bine dezvoltata, o imaginatie bogata,abilitati muzicale sau artistice etc.

Tratarea ar trebui sa fie bazata pe o buna cooperare intre toti cei implicati in acest proces. Specialistii il vor ajuta pe cel in cauza sa gaseasca cele mai bune modalitati de asimilare a cunostintelor.

Invatarea prin unitati mici, prezentarea multi-senzoriala, asocierea unor notiuni cu lucruri, scrierea pe foi colorate, metoda citirii invers si apoi a “rasturnarii” cuvintelor pentru a intelege fraza corect, invatarea alfabetului sau a numerelor cu ajutorul unor obiecte, ore de logopedie speciala, toate ar trebui sa fie incluse in programul de recuperare al dislexicilor.

La momentul actual, singura scoala specializata, ce aplica metode neconventionale, adoptate din strategiile specialistilor din strainatate este Gimnaziul Nicolae Balcescu din Targu Mures.

Totusi, unele voci sustin ca solutia nu ar fi infiintarea unor centre particulare si destinate exlusiv copiilor dislexici, ci tratarea acestei probleme la scolile de stat, astfel incat sa se obtina rezultate multumitoare alaturi de ceilalti colegi ce nu intampina astfel de probleme.

Nu ar fi de neglijat nici faptul ca in strainatate, li se acorda o atentie sporita persoanelor dislexice, avand ca prim interes integrarea lor si facilitarea dezvoltarii intr-un cadru normal : la scoala se acorda un timp mai mare de scriere, exista diverse programe pe calculator ce ajuta dislexicul atunci cand are unele blocaje, se acorda o suma lunara pentru hartie colorata, pentru sedinte la psiholog si logoped etc.

Atunci cand se doreste adoptarea unui tratament complet, trebuie sa se aiba in vederea si folosirea unor metode mai putin conventionale, sau mai putin cunoscute ce au avut rezultate in cazul altor persoane.

Astfel, unele solutii ar fi:

1. Indicatiile de tip stanga/dreapta, sus/jos, sau cele indicatiile de orientare sa fie asociate cu scheme sau obiecte precise pe care copilul sa le invete prin repetitie.

2. Asocierea numerelor cu obiecte: un dislexic nu va intelege niciodata de ce 5 plus 5 fac 10, dar daca ii vei desena sau arata 5 animale sau alte lucruri si apoi vei aduce alte trei item-uri , va reusi sa inteleaga si aceasta operatie matematica.

3. Problemele de scriere pot fi combatute, folosind o alta baza de scriere: o tabla, foi colorate, joculete cu litere, litere din ciocolata etc.

4. Daca dificultatile de pronuntie a anumitor litere ( fie ca ne referim la vocale sau consoane) dau batai de cap, invata acele litere pe rand, asociindu-le cu notiuni sau cuvinte care incep cu acele cuvinte. Mai intai pronunta cuvantul mai rar, insistand pe litera respectiva, apoi mai repede, pentru a obtine cursivitatea.

5. Asa cum scrierea poate fi mai atractiva prin diverse litere in forme si culori diferite, la fel se intampla si in cazul calculelor matermatice: foloseste zale colorate, bete de chibrit pentru a intelege mai bine mecanismul respectiv.


6. Cititul poate fi imbunatatit daca se gaseste un loc sau un stil propice fiecarei persoane in parte. Astfel, un copil poate citi mult mai bine cu voce tare sau in soapta, sau in diverse locuri unde se simte mai relaxat.

7. Diversele confuzii de orientare sau intre litere ca b-d, e, l etc, se rezolva asociindu-le cu altceva: de exemplu, poti purta la mana dreapta o bratara. Vei stii ca mana cu bratara este partea dreapta, si ca b vine de la bratara.


Nu considera dislexia o boala mintala pentru ca multe personalitati si nu numai s-au confruntat cu aceasta tulburare, fapt ce nu i-a impiedicat sa ajunga faimosi in diverse domenii. Tom Cruise, Agatha Cristie, Hans Christian Anderson, Whoopi Goldberg, Leonardo da Vinci, Jules Verne, Dustin Hoffmann, Jack Nickolson, toti au avut probleme de invatare, citire si redactare, dar, cu toate astea, au reusit sa treaca peste aceste dificultati. Dupa cum ai citit mai sus, dislexia este o tulburare ce nu trebuie ignorata, dar nu reprezinta nici un obstacol de netrecut. Trebuie sa te inarmezi cu rabdare si sa cauti cele mai bune metode de a progresa.


http://www.afla.ro/articole/587/dislexi ... elesi.html
dora
 
Posts: 3747
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Fri Feb 26, 2010 4:36 pm

01.01.07 11:08: roxana5
Am fost diagnosticata cu dislexia la 30 de ani. Pana atunci am trecut prin scoala romaneasca ca fiind 'foarte inteligenta, dar nu vrea sa invete'. Am ramas de multe ori in urma, nu inteleg numerele prea bine(stiu sa le calculez pentru ca le-am invatat mecanic,de exemplu, rezolvam teoria lui pitagora mai repede decat colegii dar nu aplicand formula, cum zicea profesoara, o luam pe o ruta nefireasca) si daca-s obosita scriu de la dreapta la stanga, fara macar sa-mi dau seama (nu le vad ca-s invers, si daca pun literele in ordine inversa, nu-mi dau seama).Dislexia e ereditara dar nu stiu de unde am luat-o, cert este ca e posibil s-o fi trecut si fiicei mele.Acum, pentru toate mamicile ingrijorate: nu va faceti probleme! Solutiile sunt mai complicate pentru oamenii fara dislexie, dar pentru noi e foarte simplu: sa citim daca se scrie pe foi colorate sa ni se explice matematica asociata cu obiecte (numerele nu au sens, nu inteleg de unde 1+2=3, dar daca ma gandesc la o ramura de copac si numar ramurele, sigur ca-s 3! Se complica lucrurile la 0.33+0.33+.033+0.001 dar daca-mi desenezi patratele si eu le adun, stiu ca-i 1) cand citim, aveti rabdare ca noi sa le 'traducem' (eu citesc de la dreapta la stanga si apoi le intorc, dupa 30 de ani, nu mai dureaza deloc, ba chiar am obtinut puncte ca fiind 'peste medie' la viteza cititului.Probleme inca mai am cand raman 'suspendata' la un cuvant, pur si simplu ma blochez pentru ca ma gandesc se cauta cuvantul asta in propozitie. Nu ca nu stiu e inseamna, nu fac legatura intre cuvant si restul propozitiei si-mi dureaza pana inteleg pentru ca eu m-as fi exprimat cu totul altfel si ma gandesc, daca ei au folosit un alt cuvant, inseamna ca eu nu inteleg ce vor sa spuna. Aici am un program de calculator care ma ajuta la chestii de astea.avem nevoie de un pic mai mult timp decat ceilalti la examene. Scriu extrem de greu. In medie o persoana fara handicapul asta scrie 40 de cuvinte pe minut. eu scriu 14. Dar eu am fost ziarist vreo 8 ani, am amncat de pe urma scrisului, deci nu-i o problema daca ai un editor bun!Nu ma simt diferita de ceilalti. La facultate in Anglia nu am nici o problema. Mi se acorda timp mai mult la examene (+25%), am un calculator special, mi se da o alocatie pentru hartie colorata si toner pe calculator, am programe speciale de calculator pe care lucrez si am sesiuni cu un psiholog specializat pe dislexie si dispraxie care ma ajuta sa inteleg si ma invata cum sa ma ajut singura.Nu gasesc nimic 'usor' in activitatile scolare dar placerea o am cand reusesc dupa ce m-am chinuit o multime. Cine are dislexia are probleme cu balansul, am invatat sa merg pe bicicleta la 20 de ani si ori de cate ori ma urc pe bicicleta parca ar fi prima oara, dar am condus motociclete aici ani de zile, am cazut de destule ori dar m-am incapatanat. Deci sporturile trebuiesc alese cu grija, dar nu prea mare!Dislexia este un handicap, dar nu insurmontabil.

http://www.parinti.com/Dislexia-articol-350.html



11.09.07: miculita
Sunt o mamica (Mihaela din Botosani) a unei fetite superbe de 9 ani, in clasa a III- a . Am fost cu ea la psiholog la Iasi, chiar pe la mijlocul clasei I cand nu ne multumeau progresele fetitei, si am urmat cateva sedinte de terapie la cabinet, apoi ni s-a recomandat un anumit mod de lucru cu ea, dar rezultatele scolare nu au fost mai bune, in sensul ca nu a facut prea multe progrese si nu am inteles ce se intampla cu ea si numeni nu si-a dat seama ce are. Recent, am ajuns la un medic in Bucuresti, homeopat, cu fetita noastra, Stefania in cautarea unor raspunsuri si a unor solutii la problemele noastre. Ni s-a spus ca este dislexica, disgrafica, discalcula. Am citit de atunci foarte multe articole despre toate acestea si am regasit-o pe Stefana noastra aproape in totalitate. Dupa multe framantari, lacrimi si deznadejde, acum respiram usurati ca am ajuns sa intelegem ce se petrece cu ea si ca nu are probleme mintale. Asa am dat si de dvs. pe internet. Caut in disperare, sfaturi, suport tehnic, informatii sau orice altceva care sa o ajute pe Stefana in vreun fel. Stefana trece in clasa a III , invata la o scoala cu program Step by Step in Botosani. Au fost momente de disperare cand nu stiam de ce copilul nostru nu vrea (apoi de ce nu poate) sa faca progrese scolare in ritmul celorlati copii din clasa? Cu ce am gresit? Stefania noastra este un copil minunat, cu multe calitati, insa, intampina dificultati in citirea si apoi povestirea unor texte, chiar scurte, invata cu greu o poezie, memoreaza cu greu o fraza, aproape niciodata identic, citeste silabe din cuvinte invers, cuvinte scurte precum un il citeste nu, pe ca-ac, etc., se poticneste la cate un cuvant si te minunezi ce sens ii da, uneori nu citeste prima litera din cuvant, dar o intuieste apoi si se corecteaza, scrie foarte foarte incet, nu realizeaza separarea cuvintelor (scrie unele cuvinte legate, le separa incorect), nu desparte corect in silabe. Se exprima in propozitii scurte, iar adesea, daca o pui sa repete o propozitie inverseaza ordinea cuvintelor. In clasa se simte codasa, un copil cu probleme, copii rad deseori de ea si ii spun rautati, pentru ca si doamna de romana i-a adresat cuvinte care nu onoreaza un cadru didactic, si copiii au avut-o ca model, desi, credeti-ma ca am incercat sa fiu recunoscatoare prin diverse mijloace pentru efortul suplimentar depus cu fetita mea. Avem probleme si la matematica cu calculele (Stefana o indrageste insa pe doamna foarte mult!). Face cu mare greutate operatii simple, chiar si cu 1, inverseaza numerele, de ex. - in loc de 21 spune 12, nu face diferenta intre unitati, sute, mii decat dupa cateva exemple, apoi iar uita. Are insa memorie vizuala, capacitatea de orientare, tine minte locul diferitelor obiecte prin casa si sesizeaza cu usurinta daca ceva nu este la locul lui sau este in plus; isi aminteste foarte multe intamplari din copilarie, chiar cu lux de amanunte, nu are ureche muzicala, nu are voce, nu tine ritmul. Ma simt vinovata pentru ca am facut enorm de multe greseli fata de copilul meu si ca abia acum constientizam problema pe care o avem. Rugamintea mea este de a ne ajuta sa facem progrese, cu sfaturi sau orice altceva se poate; noi incercam sa ne agatam de orice speranta, de oricine credem ca ne-ar putea lumina. Voi incerca sa iau legatura saptamana aceasta atat cu doamnele invatatoare cat si cu dl. director pentru a vedea cum imi pot ajuta copilul la nivelul scolii, desi scoala nu dispune de logoped sau psiholog si nu stiu cat de multe date cunosc despre aceste probleme. Ma rog lui Dumnezeu ca Stefana noastra sa primeasca sprijinul de care are nevoie, atat de la noi ca parinti, scoala, cat si de la colectivitatea in care traim.Va rog mult, in masura in care dispuneti de timp sa ne ajutati cumva, poate si la matematica sa mai inaintam un pic.Va multumim!
http://www.parinti.com/Dislexia-articol-350.html
dora
 
Posts: 3747
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Sat Feb 23, 2013 3:20 pm

http://www.omfal.ro/cumpara/ajutor-la-scris-3618539

Ajutor la scris



Pret: 39 RON




Pretul include TVA 24%, pretul nu include cheltuielile de livrare

Se pune pe creion pentru a învăţa sau îmbunătăţi poziţia degetelor. Set de 15 buc, 5 culori asortate.
dora
 
Posts: 3747
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI


Return to AFECTIUNI ASOCIATE

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 0 guests

cron