CENTRU SATU MARE

Moderators: camel, moderators

Postby dora » Thu Oct 09, 2008 7:58 am

Social
Centrul pentru copii cu autism a împlinit un an de la înfiinţare

* Prioritatea centrului este creşterea numărului de locuri pentru copiii

Un grup de părinţi care au copii cu autism au avut ideea să înfiinţeze în anul 2005 o asociaţie. Autismul reprezintă o tulburare înnăscută a capacităţii de relaţionare, de comunicare şi de gândire, care durează pe tot parcursul vieţii. Asociaţia cuprinde 42 de membri fondatori, majoritatea părinţi şi psihologi.

Fundaţia Hans Lindner le-a pus la dispoziţie o clădire aflată pe strada Ana Ipătescu nr. 24, unde din 7 octombrie 2007 funcţionează centrul pentru copii cu autism.


Clădirea a trebuit igienizată şi dotată astfel încât să poată funcţiona ca centru pentru astfel de copii cu nevoi speciale.
În prezent în acest centru sunt cuprinşi 40 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani, împărţiţi în 6 grupe de vârstă, activităţile desfăşurându-se în limbile română şi maghiară.


Copiii din acest centru provin din întreg judeţul Satu Mare. Din păcate, la un an de la deschiderea acestui aşezământ, pe lista de aşteptare sunt înscrişi încă 20 de copii care nu mai au loc, spaţiul actual dovedindu-se prea mic.



Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă - Şcoala Specială Satu Mare asigură personalul specializat pentru desfăşurarea activităţilor instructiv-educative şi recuperatorii, şi anume 12 angajaţi psihopedagogi, pedagogi, psihanalişti şi psihologi. Copiii au activităţi diverse: lucru manual, comunicare, jocuri de societate care să îi ajute la stoparea instalării retardului în dezvoltare, dezvoltarea autonomiei personale şi uşurarea modului de viaţă a familiilor acestora. La deschiderea acestui centru au contribuit cu sprijin substanţial Consiliul Local, Primăria Satu Mare, Organizaţia Caritas, Fundaţia Hans Lindner, cărora părinţii le mulţumesc.
În luna mai a acestui an Centrul “Sfântul Benedict” a organizat un bal de caritate pentru strângerea de fonduri necesare dotării cu materiale didactice şi jucării atât de necesare acestor copii. Numeroase firme private au ales să le fie alături: Electrolux, Somipress, Classoft, Trinidad, 10 Plus, Nova Oaş, ele donând importante sume de bani. Şi ministrul Ovidiu Silaghi a fost prezent de asemenea la acest eveniment.
Sufletul Centrului “Sfântul Benedict” şi cel care se ocupă în mod direct de buna desfăşurare a activităţii, Norbert Drăguş, tată a unui băieţel de 10 ani din acest centru, este voluntar şi toată activitatea pe care o desfăşoară aici este benevolă. “Sunt familii care se mută din alte judeţe în oraşul nostru pentru a-şi putea cuprinde copiii într-o astfel de formă de educaţie” ne spune Drăguş. “Dorim să dezvoltăm colaborări şi programe cu SPAS, cu toate instituţiile locale şi firmele care au fost şi doresc să fie alături de noi. Prioritatea centrului este să poată mări numărul de locuri pentru copii astfel încât să nu fie în situaţia de a refuza înscrierea lor în centru. Aceasta presupune găsirea unei locaţii noi, mai spaţioase, unde să ne putem desfăşura activităţile în condiţii bune”, arată el.



V. Shibata
http://www.informatia-zilei.ro/index.ph ... 8&id=32346
dora
 
Posts: 3722
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Sun Dec 28, 2008 10:27 am

http://autismsatumare.ro/


Cine suntem

Asociaţia “Sf. Benedict” pentru autişti, Satu Mare a luat fiinţă din necesitatea de a asigura recuperarea, instruirea şi educarea copiilor care prezintă tulburări pervazive de dezvoltare - copii aparţinând categoriei de vârstă de peste 7 ani, care nu mai fac obiectul activităţii Centrului de Reabilitare “Sf. Iosif” al Caritas, Satu Mare.

Înfiinţarea acestei asociaţii s-a finalizat în septembrie 2005 având un număr de 12 membri fondatori, în prezent ajungandu-se la un număr de 37 de membri.
Timp de doi ani am întreprins demersuri pentru a găsi un spaţiu adecvat desfăşurării activităţilor propuse, acestea concretizându-se în septembrie 2007, când Fundaţia Hans Lindner ne-a pus la dispoziţie o clădire în acest scop.

Centrul a luat fiinţă mulţumită implicării mai multor instituţii şi/sau organizaţii astfel că :
- clădirea în care se desfăşoară activităţile zilnice, precum şi asigurarea unei părţi din dotările de aici, au fost obţinute prin amabilitatea Fundaţiei Hans Lindner;
- personalul specializat care asigură desfăşurarea activităţilor instructiv – educative,precum şi o parte din dotările Centrului sunt oferite de Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă – Şcoala Specială
- cheltuielile de întreţinere de la Centrul “Sf. Benedict” sunt suportate de Primăria Municipiului Satu Mare

În cadrul centrului avem 6 grupe de copii cu tulburări pervazive de dezvoltare, cu un număr de 31 de copii, cu vârste între 3-15 ani.



Ganduri de viitor
Ganduri de viitor

Centrul “Sf. Benedict” pentru autişti, are în vedere atât dezvoltarea şi educarea copiilor cu tulburări pervazive de dezvoltare pe perioadă îndelungată de timp, cât şi :

- realizarea unor activităţi recuperatorii individualizate pentru copii cu autism integraţi în învăţământul de masă;
- includerea în cadrul activităţilor cu caracter terapeutic – recuperator şi a terapiei asistată de animale şi a inotului recuperator;
- înfiinţarea unui club pentru părinţi;
- stabilirea de noi contacte cu diverse instituţii şi întreţinerea relaţiilor de colaborare cu instituţiile cu care colaborăm şi în prezent.



Satu Mare; Ana Ipatescu nr. 24
Tel./Fax: 0361 413-834]
Mobil: 0745 893-147
e-mail: office@autismsatumare.ro
www.autismsatumare.ro
dora
 
Posts: 3722
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Sun Oct 10, 2010 7:21 pm

Satu Mare: Tratament cu patru lăbuţe pentru autişti
/GALERIE FOTO

Gabriela Puşcaşiu
85 afişăriJoi 30 sep 2010

Satu Mare
Câinele Kocos, un bichon bologneze de 2 ani şi jumătate, este preferatul lui Bogar DavidŞase câini ai Asociaţiei „Angel Dog“ fac terapie asistată pentru copiii autişti de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Satu Mare. Rezultatele tratamentului sunt vizibile după numai, o lună, în cazul micuţului Bogar David. „Medicamentul“ care îl face să se deschidă spre lume se numeşte Kocos şi e un bichon bolognez.


Vezi aici GALERIE FOTO

taguriSatu MareAdevarulTransilvaniacainitratamentautisti
Copiii autişti de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă fac, de circa o lună de zile, terapie asistată de câini.

Cei 36 de copii sunt incluşi în programul comun al Asociaţiei „Angel Dog“ Satu Mare şi al Asociaţiei pentru Autişti „Sfântul Benedict“ din Satu Mare, ce are ca scop sensibilizarea copiilor suferinzi de autism şi deschiderea lor spre lumea din jur. Primele reacţii ale copiilor au fost de reţinere, după care au început să socializeze cu căţeii. „Acest program este destinat centrelor şi asociaţiilor care se ocupă de copii cu diferite dizabilităţi psihice şi motorii, pentru a-I ajuta să se deschidă faţă de cei din jurul lor şi să socializeze mai uşor”, spune Szabo Zoltan, preşedintele Asociaţiei „Angel Dog“.

Comunică cu animalele

David Bogar (8 ani) este elev la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă. Micuţul este autist, afecţiunea lui fiind descoperită când avea un an şi jumătate, iar din cauza acestei tulburări el nu comunică cu cei din jur aproape deloc. Autismul este o stare permanentă care necesită terapii recuperatorii şi compensatorii pentru a se ameliora. „David trăieşte cu o tulburare prevazivă, autismul. Ea nu se poate trata definitiv, însă poate fi controlată prin diferite terapii. El frecventează centrul nostru de la vârsta de 4 ani, iar terapia asistată de câini a început-o în urmă cu o lună, timp în care am observat o schimbare înspre bine”, spune Balazsi Rozsa, profesor psihopedagog la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă.

Primele ore de terapie au avut efect pozitiv asupra copiilor, chiar şi a celor mai reţinuţi şi timizi dintre ei. „Se observă diferenţa faţă de prima oră, deoarece acum David se apropie cu mai multă încredere de câini, îi mângâie şi se joacă cu ei, ceea ce e un lucru îmbucurător atât pentru cei implicaţi în terapii, cât şi pentru părinţi”, mai spune supraveghetorul lui David.

Bichonul vraci

Câinele Kocos, un bichon bologneze de 2 ani şi jumătate, şi stăpâna lui, Angela Kohan, se ocupă de terapie de aproximativ un an. Micuţul bichon a fost dintotdeauna preferatul copiilor, fiind mic şi jucăuş.

„Unii dintre copii s-au apropiat de la bun început de câini, însă au fost cazuri când la prima oră stăteau la distanţă de ei. Acest lucru s-a întâmplat şi în cazul lui David. A început să mângâie căţelul abia la a doua oră de terapie. Acum se apropie cu mai multă încredere de el, îl mângâie şi chiar se joacă cu micuţul Kocos”, spune Angela Kohan, stăpâna lui Kocos.

http://www.adevarul.ro/locale/satu_mare ... 65671.html
dora
 
Posts: 3722
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Wed Nov 24, 2010 2:12 pm

Satu Mare: Clopoţelul a sunat şi pentru elevii autişti
Leontina Volosciuc
101 afişăriLuni 13 sep 2010

Satu Mare
David a învăţat să comunice prin imagini cu educatoarea sa Cei 60 de copii cu autism de la Centrul „Sfântul Benedict“ din Satu Mare au început astăzi cursurile. În grupele de clasă pe micuţi i-au aşteptat în această dimineaţă caietele cu imagini, principalele căi de comunicare cu cei din jur.

Clopoţelul a sunat în această dimineaţă şi pentru cei aproximativ 60 de copii autişti cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani de la Centrul Sfântul Benedict din municipiul Satu Mare. Ei nu au început anul şcolar cu cărţi, caiete, creioane sau pixuri, ci cu pecs-uri (caiete cu imagini), singurele lor ajutoare în comunicarea cu cei din jur. „Fiecare copil are 2 sau 3 astfel de caiete cu imagini care reprezintă colegii de grupă, educatoarele, obiectele din jur, cu ajutorul cărora se exprimă. Totodată, fiecărui copil din grupă îi este atribuită o culoare, tot pentru a le uşura comunicarea. De caietul special este ataşată o tablă pe care copiii formează propoziţile folosindu-se de pătrăţelele cu imagini“, a declarat Norbert Drăguş, directorul centrului.

David a învăţat să comunice
David, un băieţel de 9 ani, este elev în clasa a III-a. La vârsta de un an şi o lună medicii le-au spus părinţilor că băieţelul lor nu va vorbi niciodată. „Până la vârsta de şase ani, David nu a scos nici un cuvânt, însă, de trei ani, de când frecventează această şcoală, a evoluat foarte mult. A învăţat să comunice, cunoaşte toate obiectele. Trebuie să fim în permanenţă lângă el. Am reuşit să întocmim trei caiete speciale. Fiecare obiect învăţat este trecut în acest caiet special care ne ajută să comunicăm cu el“, a declarat Noemi, mama băieţelului.


Denis a participat la Special Olimpics
Un alt băieţel autist care a trecut cu brio în clasa a III-a este Denis, de 6 ani. El s-a făcut remarcat în rândul colegilor şi al profesorilor prin ambiţia sa de a se implica în tot felul de activităţi, fiind unul dintre elevii care a participat la o olimpiadă de sport, organizată la Satu Mare. „Am observat că era interesat de eveniment. Practic, el a fost prezentatorul evenimentului şi s-a descurcat foarte bine. A fost extrem de încântat când a primit, alături de alţi copii, diploma şi medalia de participare“, a spus mama băieţelului.
Fiecare sală de grupă este dotată cu materiale care îi ajută pe copii să comunice. „Activităţile instructiv-educative şi recuperatorii a acestor copii se desfăşoară în spaţii amenajate corespunzător nevoilor acestora pe baza unor programe de intervenţie personalizate. Intervenţia precoce se realizează prin corelarea planului de intervenţie personalizat şi a terapiilor specifice“, a mai spus Norbert Drăguş.

Citat: Fiecărui copil din grupă îi este atribuită o culoare, pentru a le uşura comunicarea. Norbert Drăguş, directorul centrului


http://www.adevarul.ro/locale/satu_mare ... 66710.html
dora
 
Posts: 3722
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI


Return to SALAJ,SATU-MARE,SIBIU,SUCEAVA

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 0 guests