Scoala si copiii cu CES

Moderators: camel, moderators

Re: Scoala si copiii cu CES

Postby camel » Wed Nov 13, 2013 2:45 pm

http://activenews.ro/ministerul-educati ... 86225.html

Ministerul Educației: Vaccinurile NU sunt obligatorii pentru înscrierea copiilor la școli și grădinițe

Autorul: Mihai Șomănescu, 13 noiembrie, 2013

Înscrierea la școală sau gradiniță a copiilor nu este condiționată de vaccinarea acestora, informează Ministerul Educației Naționale printr-o adresă răspuns, adresată Asociației Părinților pentru o Educație Sănătoasă(APES) și remisă redacției.

În comunicatul semnat de Vasilica Ștefania Duminică, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar, se arată că în conformitate cu legile în vigoare, doar familia este în măsură să se îngrijească de sănătatea și dezvoltarea fizică a copilului. Totuși, școala este obligată să asigure un climat sănătos și să includă în regulamentele interne, aspecte legate de asistența medicală și promovarea stilului de viață sănătos.

În Capitolul IV “Rolul unităţilor de învăţământ şi al autorităţilor publice locale în asigurarea şi în menţinerea stării de sănătate a elevilor”, Art. 22. se menţionează: ” Unităţile de învăţământ au obligaţia să informeze părinţii sau reprezentanţii legali ai elevilor că semnarea contractului educaţional include şi responsabilitatea acestora faţă de sănătatea propriilor copii şi în afara şcolii, în vederea asigurării unui climat sănătos la nivel de clasă/grupă şi evitării degradării stării de sănătate a celorlalţi elevi/preşcolari din colectivitate/ unitate de învăţământ, şi să includă în regulamentul de ordine interioară aspecte legate de asistenţa medicală şi promovarea stilului de viaţă sănătos – comunicat al Ministerului Educației Naționale.

Înscrierea la școală sau gradiniță a copiilor nu este condiționată de vaccinarea acestora, informează Ministerul Educației Naționale printr-o adresă răspuns, adresată Asociației Părinților pentru o Educație Sănătoasă(APES) și remisă redacției.

În comunicatul semnat de Vasilica Ștefania Duminică, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar, se arată că în conformitate cu legile în vigoare, doar familia este în măsură să se îngrijească de sănătatea și dezvoltarea fizică a copilului. Totuși, școala este obligată să asigure un climat sănătos și să includă în regulamentele interne, aspecte legate de asistența medicală și promovarea stilului de viață sănătos.

În Capitolul IV “Rolul unităţilor de învăţământ şi al autorităţilor publice locale în asigurarea şi în menţinerea stării de sănătate a elevilor”, Art. 22. se menţionează: ” Unităţile de învăţământ au obligaţia să informeze părinţii sau reprezentanţii legali ai elevilor că semnarea contractului educaţional include şi responsabilitatea acestora faţă de sănătatea propriilor copii şi în afara şcolii, în vederea asigurării unui climat sănătos la nivel de clasă/grupă şi evitării degradării stării de sănătate a celorlalţi elevi/preşcolari din colectivitate/ unitate de învăţământ, şi să includă în regulamentul de ordine interioară aspecte legate de asistenţa medicală şi promovarea stilului de viaţă sănătos – comunicat al Ministerului Educației Naționale.

De asemenea, se precizează că numai Ministerul Sănătății stabilește calendarul vaccinărilor, printr-un program național și doar părinții pot decide dacă își vaccinează sau nu, copiii.

În baza Legii 649/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 53/2000 privind obligativitatea raportării bolilor şi a efectuării vaccinărilor, Calendarul vaccinărilor este elaborat de Ministerul Sănătăţii pe baza unui program naţional – comunicat MEN

În concluzie, MEN stipulează că “dreptul la educaţie şi sănătate trebuie asigurat de instituţiile statului împreuna cu familia, înscrierea copiilor în unităţile de învăţământ preuniversitar nu este condiţionată de vaccinarea acestora.”
camel
 
Posts: 606
Joined: Sat Jun 28, 2008 1:21 pm
Location: oradea

Re: Scoala si copiii cu CES

Postby camel » Thu May 29, 2014 2:33 pm

Pentru părinţii care au copii în clasa a II sau a IV-a şi au curriculum adaptat şi sustin "testarea (evaluarea) nationala"

" În conformitate cu prevederile Metodologiei, Art. 18, (2), „Elevii cu deficienţe,integraţi în învăţământul de masă sau şcolarizaţi în învăţământul special care parcurg curriculumul de masă adaptat, precum şi elevii cu cerinţe educaţionale care parcurg curriculumul specific învăţământului special susţin EN-2014, la solicitarea
scrisă a părinţilor / reprezentanţilor legali ai elevului, cu teste elaborate la nivelul unităţii de învăţământ, prin adaptarea modelelor publicate.” "
In cererea catre şcoală se poate solicita eventual să fie în clasă şi Însoţitorul, pentru ai oferi confortul moral şi siguranţa emoţională. La pagina 11 se regaseste paragraful citat.


cautati pe google "Manual de proceduri pentru administrarea Evaluărilor Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2013-2014 (EN 2014) mai" si veti putea descarca de acolo integral
camel
 
Posts: 606
Joined: Sat Jun 28, 2008 1:21 pm
Location: oradea

Re: Scoala si copiii cu CES

Postby dora » Mon Mar 21, 2016 10:34 am

Copil discriminat caut oameni care să mă înțeleagă
marţi, 4 Aug 2015, 21:16 •

http://www.agerpres.ro/ots/2015/08/04/c ... a-21-16-38


Visează la egalitatea de șansă, la o școală obișnuită din cartierul lor, la joaca cu ceilalți copii, la o familie împlinită și o meserie atunci când vor ajunge adulți. Visuri firești și deloc ieșite din comun, dar de care sunt îndepărtați pe zi ce trece a vieții lor tot mai mult.


Copiii cu dizabilități din România sunt discriminați zilnic, priviți cu neîncredere, dați la o parte, puși pe bară sau neacceptați în școlile obișnuite. Pentru că aceste situații nu pot fi trecute cu vederea, Coaliția anti-discriminare oferă consiliere juridică online în mod gratuit tuturor celor discriminați și te încurajează să sesizezi online cazurile de discriminare pe portalul antidiscriminare.ro.

În spatele unei nevoi speciale se află întotdeauna un copil frumos, dornic să descopere lumea. Copilul căruia noi, de cele mai multe ori, îi vedem doar dizabilitatea visează să fie eroul din desene animate, astronaut, doctor sau orice altceva care să dovedească lumii că poate face lucruri mărețe. Poate fi fascinat de vioară, de mediul înconjurător, de universul culorilor așternute pe hârtie sau pânză, de cosmos sau de animale și, mai presus de orice, își dorește să se joace și să fie iubit. Așa sunt toți copiii, așa se dezvoltă și așa iau naștere visuri. Copiii ne dovedesc că sunt adevărate comori care, printr-un zâmbet sau o îmbrățișare, ne arată că fiecare zi poate fi remarcabilă. Depinde doar de noi să îi sprijinim ca să ajungă acolo unde visează.

Visurile unui copil nu țin cont de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă sau afecțiune. Nu știu să defavorizeze, așa că se 'inserează' nevăzute în mintea sau sufletul oricărui copil.

Discriminarea nu are vârstă

Discriminarea se poate manifesta de timpuriu, așa cum se întâmplă în școli. Deși legislația le garantează o educație egală, copiii cu dizabilități întâmpină dificultăți în a avea acces la o școală obișnuită. Se confruntă cu reticența cadrului didactic și apoi cu prejudecățile celorlalți părinți, care, din lipsă de informare, le condamnă dizabilitatea. În final, părintele devine neputincios în fața unui sistem care îi discriminează copilul și apelează la instituții închise sau școli speciale, iar copilul lui își pierde șansa de a crește firesc, alături de ceilalti copii.

Mai mult, v-ați gândit vreodată câtă durere se poate ascunde în sufletul unui părinte care își duce copilul în parc doar după ce toți ceilalți copiii au plecat la masă sau la culcare? 'Îmi doresc să trăiesc momentul în care Clara va merge în parc în plină lumină a zilei, îmi doresc să se dea pe tobogan și în leagăn fără să aud cuvinte pline de răutate sau să se facă gol în jurul nostru' ne spune Mădălina Turza, mama unei fetițe cu Sindrom Down.


"Copiii nu își vor aminti de lucrurile materiale pe care le-ai dăruit lor, ci de sentimentele pe care le-ai împărtășit lor."— Richard L.Evans

Discriminarea este cea mai dură amintire pe care i-o poți lăsa unui copil. Lasă urme adânci în sufletul lor fragil și, indiferent de câtă dragoste îi arată părinții, e greu să le ștergi. Pentru acest lucru e nevoie ca societatea să înțeleagă discriminarea și efectele ei și să o reclame atunci când se întâlnesc cu astfel de cazuri.



Cum identifici discriminarea?

Discriminarea este o acțiune care presupune un tratament diferit, nedrept față de persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social. Există mai multe forme de comportamente discriminatorii, dar toate implică o anumită formă de excludere sau de respingere și încălcarea unui drept garantat de lege, cum ar fi accesul la educație de calitate.

'Copilul meu a fost dat afară din școală. Nu știu și nu am unde să merg cu el. A fost batjocorit, îmbrâncit, făcut retardat, handicapat, umilit. Copilul meu are Sindrom Down.', scrie Mădălina Turza (Președintele Centrului European pentru Drepturile copiilor cu Dizabilități) în articolul 'Manifestul părintelui altfel. Respectă-mi copilul!', de pe blogul personal.

Însă, chiar dacă are Sindromul Down, copilul Mădălinei râde, se joacă, construiește turnuri nesfârșite de cuburi colorate și și-ar dori să fie cel mai bun prieten al lui Sportacus. Zâmbește când îi zâmbești, te îmbrățișează când nu te aștepți și îți oferă brusc și necondiționat o mostră din felul în care ea înțelege și iubește lumea și oamenii: fără bariere, convenții și prejudecăți.


Sesizează discriminarea pe antidiscriminare.ro!

Coaliția anti-discriminare oferă consiliere juridică online în mod gratuit tuturor celor discriminați și te încurajează să sesizezi online cazurile de discriminare pe portalul antidiscriminare.ro.
Sistemul de sesizare este unul simplu de urmat, în 3 pași. Accesează site-ul antidiscriminare.ro și pe prima pagină vei observa butonul 'consiliere juridică online'. Un click pe buton te va duce la formularul prin care poți solicita consiliere. Formularul are câteva campuri obligatorii care trebuie completate cu următoarele informații:
1. numele sau pseudonimul pe care dorești să îl folosim
2. o adresă de email pentru a îți răspunde la solicitare
3. o scurtă descriere a situației de discriminare cu care te confrunți
4. întrebările concrete pe care dorești să le adresezi consilierului

Ne poți da și alte informații suplimentare, cum ar fi criteriul în baza căruia consideri că ești discriminat sau mai multe detalii despre modul în care ai încercat până în acest moment să îți faci dreptate. Poți să atașezi solicitarii tale orice documente crezi că sunt importante pentru a ilustra situația în care te găsești. Un expert jurist îți va răspunde la solicitare în termen de cinci zile lucrătoare, pentru a te sfătui asupra pașilor pe care trebuie să îi urmezi în raport cu autoritățile competente să acționeze pentru a rezolva cazul de discriminare cu care te confrunți.

Noi, împreună, avem puterea de a transforma lumea. Sesizează discriminarea dacă vrei să trăiești într-o Românie mai bună! O Românie în care ne luptăm împreună pentru acces egal la educație, sănătate, servicii publice sau private și un loc de muncă. O Românie în care ne dorim să avem drepturi egale.

Atunci când te confrunți sau observi un caz de discriminare, trimite-ne un mesaj pe antidiscriminare.ro și îți vom oferi asistența juridică primară online. Te vom ajuta să identifici autoritățile publice către care poți reclama nedreptatea cu care te lupți și te vom sfătui asupra modului în care poți acționa pentru a-ți apăra drepturile și demnitatea.

Coaliția anti-discriminare este o structură nonguvernamentală informală de lobby si advocacy, formată din zece organizatii active în domeniul drepturilor omului în România. În prezent, Coaliția derulează un program de asistență juridică gratuită online adresat persoanelor care se confruntă cu discriminarea în România, în perioada iunie 2014 — aprilie 2016. Acesta serviciu de consiliere online este disponibil pe website-ul antidiscriminare.ro. Serviciul oferit face parte din proiectul 'Acces la justiție și remedii adecvate pentru persoanele care sunt victime ale discriminării', finantat prin granturile SEE 2009 — 2014, în cadrul Fondului ONG în România, www.fondong.fdsc.ro. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesati www.eeagrants.org. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009 — 2014
Mulțumim pentru susținere: România TV, Tango, AGERPRES, România Pozitivă, Ordinea Zilei, Acasă.ro, revistaioana.ro,ROL.ro, Observatorul.ro, Chinezu.
dora
 
Posts: 3722
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: Scoala si copiii cu CES

Postby dora » Thu Oct 27, 2016 8:54 am

MASURI PENTRU ADAPTAREA COPIILOR CU NEVOI SPECIALE IN SCOLI
https://www.portalinvatamant.ro/articol ... uid=576601


Ministerul Educatiei a facut o serie de precizari pe tema educatiei si adaptarii in scoli pentru copiii cu nevoi speciale, in urma cazului de la Pitesti.

Precizarile Ministerului Educatiei, dupa anchetarea cazului elevului cu ADHD de la Pitesti, vin dupa ce o echipa a institutiei s-a deplasat luni la Pitesti, pentru a evalua in teren masurile luate la nivelul scolii, al Inspectoratului scolar Judetean Arges si al DGASPC Arges, in vederea integrarii elevului aflat in discutie. S-au purtat discutii cu reprezentanti ai inspectoratului scolar, ai Centrului Judetean pentru Resurse Educationale, ai DGASPC, ai conducerii scolii si ai corpului profesoral.

In urma evaluarii situatiei, au fost facute mai multe recomandari, printre care: o adaptare reala a programei scolare la nevoile elevului, implicarea CJRAE in monitorizarea situatiei si consilierea profesorilor de la clasa, accentuarea dialogului cu familia, in sensul implicarii acesteia si al asigurarii unui ambient favorabil integrarii si dezvoltarii elevului. Reprezentantii celor doua ministere au insistat asupra eforturilor care trebuie facute de scoala pentru integrarea copilului, profesorii fiind incurajati sa ceara sprijinul specialistilor pentru gestionarea situatiilor.

Ministerul Educatiei solicita Inspectoratului Scolar al Judetului Arges o monitorizare permanenta a evolutiei elevului si implicarea neconditionata pentru integrarea elevului. Mai mult, Ministerul Educatiei va solicita tuturor Caselor Corpului Didactic ca, in anul scolar 2016- 2017, sa puna accentul pe formarea cadrelor didactice pentru educatie incluziva.

In sensul mai larg al educatiei si incluziunii copiilor cu nevoi speciale, cele doua institutii guvernamentale considera ca este nevoie de un efort sustinut pentru ca scoala sa poata asigura un ambient optim in vederea valorificarii unicitatii fiecarui copil.

Ministerul Educatiei si Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice considera legitime interesele reprezentantilor societatii pentru luarea tuturor masurilor astfel incat educatia si sistemul de protectie sociala sa asigure conditiile necesare incluziunii elevilor cu nevoi speciale. In egala masura, conducerile celor doua institutii condamna atitudinea intoleranta si discriminatorie, in raport cu situatia elevului G.I.R. si atrag atentia ca astfel de reactii nu pot fi o solutie in nicio situatie de acest gen si creeaza premizele unor comportamente discriminatorii in randul tinerei generatii.

Constientizand necesitatea unor interventii corelate si mult mai eficiente, cele doua institutii, cu sprijinul Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie si al Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Dizabilitati, au initiat, in cursul lunii septembrie, elaborarea mai multor masuri menite sa imbunatateasca procesul de incluziune a copiilor cu nevoi speciale. Aceste masuri vor fi centrate pe trei paliere principale: acomodarea rezonabila a mediului educational, planurile individualizate de sprijin educational, social si medical si sprijin general pentru o scoala incluziva.

"Mentionam aici proiectul de ordin comun privind metodologia pentru evaluarea si interventia integrata in vederea incadrarii copiilor cu dizabilitati in grad de handicap, a orientarii scolare si profesionale a copiilor cu cerinte educationale speciale, precum si in vederea abilitarii si reabilitarii copiilor cu dizabilitati si/sau CES. Documentul, aflat in dezbatere publica in perioada 4-13 octombrie, isi propune asigurarea unui cadru unitar pentru evaluarea copiilor cu dizabilitati si/sau cu cerinte educationale speciale si interventia integrata, in vederea asigurarii dreptului la educatie si a egalizarii sanselor pentru acesti copii. Nu in ultimul rand, masurile propuse urmaresc abilitarea si reabilitarea acestora, prin asigurarea managementului de caz, respectiv interventii inter-institutionale coerente.



Astfel, la initiativa Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, a ANPDCA si ANPD, din comisia CES vor face parte si reprezentanti ai organizatiilor non- guvernamentale de profil, lucru prevazut in ordinul mai sus mentionat.

Pe de alta parte, la nivelul Ministerului Educatiei se va infiinta, prin ordin de ministru, punctul de contact pentru implementarea Conventiei privind drepturile persoanelor cu dizabilitati. Rolul punctului de contact va fi, pe de o parte, de monitorizare a implementarii Conventiei, iar, pe de alta, de elaborare si inaintare de studii si politici publice in domeniu", se arata intr-un comunicat al Ministerului Educatiei.

MENCS a incheiat consultarea publica asupra Foii de parcurs pentru desegregare si cresterea calitatii educationale in unitatile de invatamant preuniversitar din Romania, care include criteriul CES si cel al dizabilitatii intre criteriile pe baza carora segregarea scolara este interzisa. Prin acest document, Ministerul Educatiei isi asuma mai multe masuri, printre care redefinirea segregarii scolare, modificarea mai multor acte normative specifice, inclusiv referitoare la copiii cu CES, masuri de formarea initiala si continua a cadrelor didactice si a managerilor scolari pentru prevenirea si eliminarea segregarii, crearea scolilor si a claselor incluzive, respectiv implementarea de programe de consiliere a parintilor.

"Situatia de la Pitesti nu este singulara, e ingrijorator ca atat de multi copii sunt in situatii similare iar scoala nu le ofera ceea ce au ei nevoie. Sunt copii extraordinari care merita fiecare efort al nostru pentru a fi alaturi de ei si familiile lor. Consider inacceptabila orice atitudine de respingere sau discriminare a acestor copii iar scoala este responsabila de integrarea si educarea lor. Ce am constatat, si nu doar din aceasta situatie nefericita: profesorii nu stiu sa gestioneze astfel de cazuri, unde e evident necesara intelegerea fata de nevoile elevului, o implicare mai puternica a profesorului si a psihologului, dar si comunicarea cu familia. De aceea, in paralel cu celelalte masuri, vom accentua formarea cadrelor didactice pentru educatie incluziva si o mai puternica implicare a consilierilor din cadrul centrelor judetene de resurse si asistenta educationala. Suntem datori sa facem cu totii front comun pentru binele acestor copii", a precizat Mircea Dumitru, ministru al Educatiei Nationale.

Situatia de la Pitesti nu este, din nefericire, o situatie izolata, iar MENCS si MMFPSV, avand in vedere realitatea complexa din sistemul de educatie si protectie sociala din Romania, vor lua masuri pentru preintampinarea unor situatii similare. Institutiile centrale si cele locale sunt preocupate de modul in care Romania reuseste sa asigure incluziunea educationala si sociala a copiilor cu nevoi speciale, se arata in acelasi comunicat al Ministerului Educatiei

Autor: Ion Andreea
dora
 
Posts: 3722
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: Scoala si copiii cu CES

Postby dora » Mon Nov 14, 2016 1:43 pm

ATCA
http://atca.ro/etapa-a-doua-a-proiectul ... -surprize/

În perioada Septembrie – Decembrie 2016, ATCA, în parteneriat cu Kaufland România, organizează cursuri pentru profesorii din cinci școli publice din Capitală, în beneficiul elevilor intre 6 și 14 ani.

Prima etapă, training-urile teoretice pentru profesori, s-au derulat în perioada septembrie-octombrie 2016. Interesul profesorilor pentru cursurile teoretice a fost extrem de ridicat, astfel incat numarul estimat initial, de 100 de profesori, a fost depasit. Cadrele didactice implicate au învățat despre tulburările comportamentale la copii mici și adoleșcenți, au primit informații concrete despre tehnici aplicabile la clasă și au învățat despre diferențele dintre tulburări și cum se pot gestiona.

A doua etapă a acestui proiect, observația directă la clasă, are loc de-a lungul întregi lunii noiembrie. In aceasta etapa, specialiștii ATCA merg in clase unde există elevi cu probleme comportamentale sau nevoi de direcționare a comportamentului colectiv.

Încă de la prima vizită în școli, specialiștii noștri au fost plăcuți surpriși de nivelul de atenție și implicare ale profesorilor.

“Profesorii sunt foarte deschiși și receptivi. Au înțeles și implementat din start sistemul de tokeni. Au înțeles și implementat și întarirea comportamentului pozitiv al copiilor, în timp ce au început să ignore comportamentul negativ, iar asta i-a schimbat și pe copii. Sunt foarte încrezătoare asupra faptului că, dacă profesorii continuă așa, cel puțin în Școala nr. 20 unde am fost eu, o să se observe multe lucruri frumoase și repede”, a spus specialistul ATCA, Ana-Maria Bogdan, Psiholog, Consultant și Coordonator ABA.

Până la sfârșitul lunii noiembrie, specialiștii ATCA vor avea ore de observație directă la clasă în toate cele cinci școli publice participante în proiect, asistând la peste 50 de clase, unde predau profesorii participanți ai training-urilor.
dora
 
Posts: 3722
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: Scoala si copiii cu CES

Postby dora » Mon Dec 05, 2016 12:41 pm

http://www.autismfedra.ro/wp-content/up ... essed1.pdf

Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autismului (FEDRA) împreună cu Asociația Națională Pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR), filiala Craiova, a organizat în data de 29 martie 2016 întâlnirea cu tema “Promovarea exemplelor pozitive de integrare școlară a copiilor cu autism în învățământ”.

La întâlnire au participat părinți ai copiilor cu autism, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județen, ai Direcției de Asistență Socială și Protecția Copiilor Dolj, ai Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Dolj și membri ai ONG-uri interesate de problematica autismului.

În cadrul întâlnirii au fost discutate diferite aspecte referitoare la integrarea în şcoală a copiilor cu tulburări din spectrul autist (TSA), au fost prezentate rezultatele studiilor de caz realizate de 19 voluntari ai organizațiilor membre FEDRA și s-a discutat despre posibilitatea replicării modelelor de succes, identificate în 13 județe din țară, în alte școli și localități, în vederea creșterii șanselor de integrare educațională pentru copiii cu TSA. Prin promovarea exemplelor de succes documentate în studiile de caz, se dorește creșterea gradului de conștientizare la nivel local, atât în rândul profesioniștilor, al părinților dar și al persoanelor/ instituțiilor cheie implicate în procesul de integrare în școală a copiilor cu TSA. Raportul studiilor de caz precum și studiile de caz sunt disponibile aici.

Propunerile discutate la nivel local precum și concluziile studiilor de caz pentru îmbunătățirea procesului de integrare a copiilor cu TSA vor fi incluse într-un document de poziție pe care FEDRA îl va înainta Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice în perioada următoare.

Proiectul FEDRA mai puternică în apărarea drepturilor copiilor cu autism a demarat la 1 noiembrie 2015, are o durată de implementare de 6 luni și este finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Valoarea totală a proiectului este de 43,818.00 euro, din care 35,055.00 euro finanțare nerambursabilă și 8,763.60 euro co-finanțare.

http://www.autismfedra.ro/exemple-pozit ... nvatamant/
dora
 
Posts: 3722
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: Scoala si copiii cu CES

Postby dora » Tue May 22, 2018 8:54 pm

Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a avut vineri, 18 mai, o întâlnire cu o delegație formată din părinți cu copii cu cerințe educaționale speciale (CES)

http://www.edu.ro/ministrul-educa%C8%9B ... rmat%C4%83

Data publicării:
18 Mai 2018
În cadrul întâlnirii, la care au participat mai mulți reprezentanţi ai MEN, ministrul Valentin Popa a primit solicitările părinţilor și i-a informat cu privire la măsurile pe care Ministerul Educației le pregătește pentru a sprijini școlarizarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) în toate şcolile din România.

Menționăm că MEN, împreună cu alte ministere, sub coordonarea Prim-Ministrului, lucrează la un set de măsuri pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilități. La nivelul Ministerului Educației Naționale, sunt aprobate și se află în curs de publicare în Monitorul Oficial planurile - cadru pentru învățământul special. De asemenea, MEN a încheiat protocoale cu reprezentanți ai societății civile privind creșterea calității educației copiilor/elevilor/tinerilor cu CES. În acest sens, poate fi menționat protocolul de colaborare dintre MEN și Fundația Sense Internațional România vizând copiii/elevii/tinerii cu surdocecitate și deficiențe senzoriale multiple, semnat în data de 15.05.2018.



Ministerul Educației Naționale este preocupat de îmbunătățirea cadrului normativ și analizează posibilitatea modificării și completării Hotărârii nr. 564/2017 privind modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale şcolarizaţi în sistemul de învăţământ preuniversitar.

Luând în considerare propunerile Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD) și ale altor organizații din domeniu, MEN a elaborat „Procedura cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere/deficienţe de auz/tulburare de spectru autist care susțin examenele naționale: Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și examenul național de Bacalaureat - sesiunea 2018”.

Procedura urmează să fie aprobată și transmisă inspectoratelor școlare județene până la data de 25.05.2018.

Este în curs de finalizare și un set de proceduri privind identificarea și monitorizarea copiilor aflați în afara sistemului de educație, în cadrul proiectului „Sistem de avertizare timpurie pentru reducerea părăsirii timpurii a școlii”, finanțat de Comisia Europeană.

De asemenea, MEN este în curs de a definitiva Metodologia de monitorizare/prevenire a segregării școlare în unitățile de învățământ preuniversitar din România. MEN este receptiv faţă de problematica discutată astăzi şi este dispus să facă verificări ale modului de aplicare a cadrului legal educaţional în vigoare din perspectiva asigurării respectării drepturilor copiilor/elevilor/tinerilor cu CES şi/sau dizabilităţi în toate şcolile din ţară.

BIROUL DE COMUNICARE
dora
 
Posts: 3722
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Previous

Return to GRADINITE,SCOLI, UNIVERSITATI

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 2 guests