Lectii invatate

Moderators: camel, moderators

Re: Lectii invatate

Postby dora » Wed Jun 28, 2017 7:13 am

Tabăra pentru copii cu autism, Vărmaga 2016 (lecţii de viaţă)
Septembrie 3, 2016 de danasisoev

https://danasisoev.wordpress.com/2016/0 ... -de-viata/

După cum vă scriam, anul acesta în tabăra pentru copii cu autism au fost invitate, cu prioritate, familiile care locuiesc în Hunedoara şi urmează programul de recuperare şi şedinţele de terapie oferite de Asociaţia Autism – Lumea mea. Dana Truţă, fondatoarea şi preşedinta organizaţiei, a venit cu un grup de mame şi copii, cărora li s-au alăturat alţi câţiva participanţi cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu. Da, ne-a binecuvântat pe toţi în felul acesta, căci fiecare a fost îmbogățit prin prezenţa şi darul celuilalt, prin exemplul oferit sau cuvintele frumoase care au curs în această săptămână.


Au fost 9 copii cu autism, cu vârstele cuprinse 7 şi 14 ani. În timp ce fiecare se confruntă cu anumite dificultăţi în diferite domenii (de comunicare verbală sau non-verbală , senzoriale sau de altă natură), fiecare poartă în sine o lecţie de viaţă şi are o frumuseţe aparte prin lucrul cu care iese în evidenţă. Am învăţat câteva lucruri de la aceşti copii speciali!

Rareş mi-a amintit un citat din G.K. Chesterton:

„[Copiii] spun mereu: <Mai fă o dată>; iar adultul mai face o dată, până când aproape cade lat. Căci adulţii nu sunt suficient de puternici să jubileze în monotonie. Însă poate că Dumnezeu este suficient de puternic să jubileze în monotonie. Este posibil ca Dumnezeu să-i spună în fiecare dimineaţă soarelui: <Mai fă o dată>; şi în fiecare seară să-i spună lunii: <Mai fă o dată>. Poate că nu vreo necesitate de la sine înţeleasă face toate margaretele să fie la fel; poate că Dumnezeu face fiecare margaretă în parte, însă nu se satură niciodată să le facă. Poate că El are apetitul etern al copilăriei; căci noi am păcătuit şi am îmbătrânit, dar Tatăl nostru este mai tânăr decât noi.” (G.K. Chesterton)

Niciodată prea plictisit să observe aceleaşi lucruri, în special obiectele care flutură în vânt, Rareş pare a ne atrage atenţia asupra frumuseţii lucrurilor mărunte: unduirea unui steag, schimbarea formei şi culorii, foşnirea materialului. Îmi va rămâne în minte stând lângă bara de care a fost legată o bucată de folie strălucitoare, pe care nu se sătura să o privească. Şi invitaţia nerostită de a lua parte la minunea ce l-a prins şi pe lângă care aş fi trecut nepăsătoare.


Toni e un băiat înalt, mai înalt decât mama lui, dar perioada de timp în care poate sta departe de ea are o limită. Aşa că pe la mijlocul programului destinat doar părinţilor, venea şi se aşeza în poala ei pentru câteva secunde. Gestul lui mi-a amintit de un verset din Scriptură, ce cuprinde un îndemn al Domnului Isus:

„Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” (Matei 18:3)

În context e vorba de smerenie, dar cred că mesajul cuprinde mai mult de atât: e vorba de dependenţa şi dragostea pe care un copil o simte faţă de părinte, şi încrederea cu care vine înaintea lui. Toni mi-a amintit că Dumnezeu ne aşteaptă să ne aşezăm pe genunchii Lui, nu suntem prea mari pentru un astfel de gest! Şi cred că noi toţi ştim cum se face asta!


Ştefi e băiatul care, atunci când găseşte un lucru care-i place, porneşte cu hotărâre spre el. Tânjeşte să se joace cu pisicile şi insectele vii, iar când le zăreşte uită de orice pericol şi dă la o parte orice obstacol dinaintea lui. Îmi amintesc de seara în care a descoperit că-i place să spargă baloanele pe care le lipisem pe tavanul sălii de întâlnire. A păşit pe scaun, apoi pe spătarul lui, şi era cât pe-aici să păşească pe capul meu, pentru a ajunge la unul din ele. Nu, nu am învăţat de la el să calc pe capetele oamenilor pentru a-mi atinge scopul, ci să îmi fixez bine ţinta, să insist, să încerc diferite căi şi modalităţi de a obţine lucrul pentru care merită într-adevăr să lupt!

Frumos, nu-i aşa?
Sara e o fată adorabilă, cum spune singură despre ea. Nici că pot găsi un cuvânt mai potrivit! Primeşte cu bucurie complimentele care i se fac şi preţuieşte fiecare atenţie din partea celorlalţi. Inteligentă şi sinceră, ne-a cucerit pe toţi prin comentariile ei şi voioşia pe care o răspândea în jur! Şi Cristi e un băiat isteţ, care se apropie mai încet de oameni, dar care poate uimi prin agerimea lui şi modul de a înţelege lumea. Pe amândoi îi văd realizând lucruri mari şi venind la Vărmaga pentru a da speranţă părinţilor, pentru a le explica unghiul din care ei privesc, pentru a-i învăţa şi pe ceilalţi cum să-şi urmeze visurile.


Andrei e doritor a încerca lucruri noi: îşi pune la gât ghirlanda de flori, ochelarii de soare, şi apoi se priveşte în oglindă. Ia chitara şi încearcă să cânte. Explorează teritoriul taberei, făcând-o pe Dora să tot alerge după el. Vlăduţ, în schimb, repetă aceeaşi experienţă şi caută acelaşi loc: leagănul pe care se balansează. Fiecare se simte bine făcând ceva anume, precum şi noi, adulţii, avem activităţi preferate şi forme de relaxare diferite! În timp ce eu mă simt bine pe vârf de stâncă, pe alţii îi apucă ameţeala. În timp ce unora le place gătitul, eu găsesc orice reţetă dificilă. Şi e bine că nu suntem toţi la fel!

Alexandra e o fată mai retrasă, zâmbitoare şi întotdeauna frumos pieptănată. Îi place muzica şi se lasă pătrunsă de ritmul ei, răspunzând prin mişcări ample. Despre ea ştiu mai multe din cele spuse de mama ei, pentru unele comportamente ai nevoie de timp ca să le observi! La fel în cazul lui Alex. Când o auzi pe mama lui vorbind cu atâta drag despre lucruri mărunte privitoare la vreun gest sau reacţie ale copilului, îl îndrăgeşti pe loc! Amândoi îmi par remarcabili prin obstacolele pe care reuşesc să le depăşească. De fapt, fiecare copil duce o luptă în care noi suntem chemaţi să le fim sprijin şi încurajare.


Cât despre mamele şi tatăl care au fost în tabără în această săptămână: sper să am posibilitatea să îi mai întâlnesc, deşi probabil că nu în aceeaşi formaţie! Nu-ţi mai pui problema suferinţei în lume, când vezi asemenea părinţi, trecuţi prin încercări şi luptând cu diferite forme ale răului (fie că e vorba de boală, de oameni care rănesc, de sistem şi nedreptatea din lume). Pentru că înţelegi că durerea i-a slefuit şi i-a făcut aşa frumoşi! Ochii lor strălucitori, adesea înlăcrimaţi, şi feţele lor zâmbitoare, dau la iveală caractere puternice şi firi blânde în acelaşi timp!


Îmi pare că în această tabără fiecare a adus cu el ceva minunat, pe care l-a desfăşurat înaintea ochilor noştri, spre încurajarea şi încântarea celor din jur. De aceea mulţumesc participanţilor pentru atmosfera creată şi pentru dragostea lor. Am format o familie frumoasă în această săptămână, nu-i aşa?
dora
 
Posts: 3761
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: Lectii invatate

Postby dora » Fri Jun 01, 2018 2:28 pm

Manuela Hărăbor – lecţie de viaţă de la fiul său bolnav de AUTISM: „Andrei e o lecţie de viaţă în fiecare clipă a existenţei lui”

https://yve.ro/stiri-vedete/manuela-har ... entei-lui/


„Nu am ştiut ce e iubirea până în momentul venirii pe lume a copilului meu. Sau mai exact până în momentul în care am înţeles că Andrei e altfel decât ceilalţi copii. Credeam că ştiu să iubesc şi mai ales că ştiu să dăruiesc iubire. Dar Dumnezeu mi-a cunoscut măsura şi neputinţa şi mi-a dat o scară pe care să urc. Nimic din ce am reuşit să-l învăţ nu se compară cu ceea ce mă învaţă Andrei în fiecare zi. Să iubesc necondiţionat. Nepatimas. În Duh. Să iert din tot sufletul până la uitarea a ceea ce m-a supărat sau rănit. Andrei e o lecţie de viaţă în fiecare clipă a existenţei lui, o lecţie pe care de foarte multe ori refuz să o învăţ, căutăndu-mi mereu tot felul de scuze.

Dar vine el, cu albastrul privirii lui în care se oglindeşte tot cerul, cu zâmbetul lui mare cât soarele la răsărit şi îmi pune o oglindă în dreptul sufletului. Şi mă opreşte din alunecarea spre întuneric. Şi atunci o iau de la capăt, ca un copil care învaţă să meargă şi să vorbească pentru întâia oară. El e învăţătorul, iar eu elevul.

Am învăţat de la el că fiecare om e important, indiferent cum îţi intră în viaţă şi ce efect are asupra ta. Andrei se bucură de fiecare nouă întâlnire ca şi când ar fi cea mai importantă din viaţa lui. Nimeni nu îi este indiferent, pe toţi îi iubeşte cu aceeaşi măsură. O îmbrăţişare sau o strângere de mâna este cel mai de preţ dar. Şi dacă nu suferă atunci când unii oameni pur şi simplu dispar din viaţa lui, voit sau nu, este pentru că el cunoaşte cumva esenţa iertării.
Când iubeşti, iertarea devine pleonastică. Văd asta în ochii lui atunci când îi pomeneşte. Sunt convinsă că îi ţine minte pe toţi şi că îi păstrează ca pe nişte odoare scumpe în multele lăcaşuri ale sufletului său. Şi mai ştiu cu siguranţă că la Judecată, când Maica Domnului îl va lua în braţe, Andrei îi va pomeni pe fiecare dintre ei după numele lor”, a scris Manuela Hărăbor pe pagina personală de Facebook…
dora
 
Posts: 3761
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: Lectii invatate

Postby dora » Tue Dec 11, 2018 5:57 pm

Lunile astea am avut doua experiente care mi-au ridicat maxim moralul si au dat valoare la tot ceea ce construim.
https://www.facebook.com/coaching.autis ... __tn__=K-R


Acum multi ani, un copil mic, pe la doi ani si jumatate, pasea impreuna cu parintii, pragul noului centru abia fondat de noi la vremea respectiva. Stiam infinit mai putin decat stiu astazi din punct de vedere clinic si profesional dar stiam ca tocmai imi recuperasem fiul dintr-o zona despre care toata lumea spunea ca e imposibil de facut. Cum sa recuperezi un copil cu autism infantil?! Nu exista asa ceva. Constienta faptului ca am facut-o, impotriva tuturor zeilor, ne-a dat atunci puterea de a ii ajuta si pe altii. Ani de zile centrul a functionat gratis, doar cu banii pe care-i donam noi sau prietenii nostri. Dar nu despre asta voiam sa vorbesc acum. Copilul mic atunci, a crescut mare. La vremea respectiva tatal copilului mi-a pus o intrebare: Damian, noi cu ce va putem ajuta? Iar eu am raspuns: acum nu ai cu ce. Dar atunci cand ai sa poti, fa acelasi lucru pe care noi l-am facut pentru tine: ajuta-i pe altii! Au trecut anii. Multi. Mai bine de zece. Intre timp am pierdut legatura. Cu cateva luni in urma, un sponsor a donat o suma de peste zece mii de euro unui centru pentru ajutorarea copiilor cu autism. Iar tatal copilului de doi ani si jumatate care trecea demult pragul centrului fondat de noi, caci el era cel care a ghidat donatia, a venit si a spus: “Damian mi-a spus odata ca atunci cand am sa pot, sa-i ajut la randul meu pe altii. Acum am putut!” Un om care nu a uitat. Un om care si-a amintit ca viata are bune si rele dar ca a fi om poate sa insemne pentru altii aflati in nevoie in jurul tau diferenta intre a exista sau nu. Iti multumesc!

Cea de a doua poveste e a unuia din parintii care au participat la cursul PCM si pe care, in ultimele luni i-am consiliat si am incercat sa le arat drumul, deloc simplu, pe care-l au de parcus in lupta pentru fetita lor. In fiecare intalnire pe care-am avut-o, in orice context, oamenii astia au incercat sa stoarca orice informatie care-au considerat ca le este de folos. Atat cat mi-a stat in putinta si m-a ajutat experienta, am incercat sa-i ajut la randul meu. Din orice punct de vedere. Clinic, personal, organizatoric. Nu am facut insa nimic special fata de ceea ce am facut pentru oricare alt parinte care mi-a stat in putere sa-l ajut. Zilele trecut, colegele mele care se ocupa cu organizarea cursurilor si a seminariilor mi-au atras atentia ca de pe aceasi casuta de email, acelasi om intreba daca mai sunt locuri libere pentru cursurile PCM de la Constanta si Timisoara. Un strop ciudat, pentru ca, atunci cand m-am uitat la email, am realizat ca parintii cu pricina participasera deja la cursul PCM. O zi mai tarziu, un mesaj ajuns direct la mine elucida misterul. “Buna dimineata Damian. Am inteles ca mai exista locuri la cursurile de la Timisoara si Constanta. Astazi am sa depun banii si as vrea sa donez locul unei familii care nu are posibilitatile financiare sa faca cursul. Multumesc.”

Prin urmare, va multumesc la amandoi. Stiu ca urmariti posturile mele si stiu ca sunteti discreti in a face bine altora. De aia am “omis” numele voastre din articol. Dar sunt mandru ca v-am cunoscut, ca sunteti oameni si ca va pot numi prietenii mei. Multumesc inca o data!
dora
 
Posts: 3761
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: Lectii invatate

Postby dora » Mon Dec 17, 2018 7:49 pm

https://www.facebook.com/coaching.autis ... __tn__=K-R

Mă numesc Bogdan Tonca, am 39 de ani și am aflat, cu mâhnire în suflet, că sunt incapabil să mă joc cu o mașinuță mai mult de 39 de secunde...
Am aflat asta la “Cursurile ABA pentru părinți”;
Și am mai aflat că tot ce credeam eu că este corect, de fapt, este greșit;
Tot așa, am înțeles limpede că nu poți să asculți dacă vorbești;
Am mai aflat că în universul propriu, cel casnic cu precădere, omul modelează totul după chipul și asemănarea propriului comportament;
Este șocant când înțelegi că “comportament” nu este doar un cuvânt ci însăși viață;
Iar când ai un copil cu tulburări din spectrul autist viața pare complicată doar pentru că nu se mai încadrează în limitele confortabile ale propriilor tale obișnuințe.
Realitatea mi-a devenit foarte limpede când am înțeles că pe lângă mâncare și apă, copilul mai trebuie să te vadă și cum te joci 39 de secunde cu o mașinuță...și tot continui să te joci de unul singur, chiar dacă copilul nu vine la tine...și vei continua să te joci până când toți demonii, toate frustrările și toate angoasele personale se vor transformă în pace interioară, calm și...acceptare.
Fără să știe că exist măcar, Damian I. Nedescu mi-a “reprogramat” comportamentul, deoarece după ce am citit povestea lui m-am aflat în față unui crunt adevăr: fie continui să fiu idiot fie ACCEPT că fac ceva greșit sau nu fac ceva destul. Acceptarea a venit peste mine ca un tăvălug.
Alina Bobarnac are talentul de a îți aminti cum este să fii OM, în cazul în care, din diverse motive ai devenit robot. Și face asta într-un mod atât de inspirațional încât, într-un mod bizar, eu care sunt bărbat aș vrea să fiu...ca Alina!
În concluzie, oameni buni, dacă aveți copil, cu TSA sau fără, și simțiți că ceva nu este în regulă cu viață voastră, “Cursurile ABA pentru părinți” va pot aduce lumina în minte și în suflet, dacă aveți urechi de auzit, ochi de văzut și dacă sunteți pregătiți să acceptați că lucrurile s-ar putea să fie cu totul pe dos față de cum știați voi că sunt.
A bon entendeur, salut!
dora
 
Posts: 3761
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Previous

Return to CUM SA FIM PARINTI MAI BUNI

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 0 guests

cron