adult cu Asperger

[Beebee]

Eu deja cred ca e o problema generala praful depus de un deget peste Qi, Prana, Suflet...
Si ma gandesc ca de-aici si lipsa iubirii.
O sa revin cu noutati .

[caro]

Fetelor , iubitelor , va invit la niste sarmale zen, sa mai contemplam miracolul nemuririi si al starii fara durere, la un pahar de vin Lacrima lui Ovidiu sau o Busuioaca de Bohotin , ca in vremurile de nicicand...Al vostru sclav , pana la moarte (iluzorie), Caro.

[Beebee]

Priveste cum se depune kapha pe artere, pe neuronul fericit batzaindu-se ca norii cand se risipesc si pe lanzturile sublimande ale lui Caro.
Io viu.
Daruiesc masa cu niste Gouda si Emmenthal cu nuci si struguri. Nu ma bazez pe sarmalele morgane ale lui Caro.

[milady]

Caro, sa stii ca m-a amuzat tare chestia cu sarmalele zen. Dar, caci e un dar, nu ne intrebi si pe noi, totusi, daca ne plac sau daca ne pica bine? Zau asa...
Sclav ? Pai s-a terminat de multisor perioada aia sumbra. Crezi ca te-am vrea noi in acea ipostaza ?
Iar daca am fi in pana de idei poate am incerca sa depasim momentele istorisind mici anecdote despre lumea furnicutelor, a greierilor, a pasarelelor, etc. Mai stii, poate o iesi ceva interesant de aici ?! Stii vorba aia, you never no.

[caro]

Draga Milady , se pare ca vinul pomenit te-a dus cu gandul la o intimitate nelalocul ei, dar nu e cazul , caci am contracarat aceasta posibila interpretare adaugand pe "nicicand"(helas!). Nevermore , cum ar spune cel mai celebru corb din toata literatura si dintre toti corbii care au vietuit pe pamant. iar pierduta Leonore poate fi chiar sufletul nostru dupa care avem toate motivele sa plangem( chiar m-am gandit intr-o doara , o sa port doliu toata viata, chiar sunt motive... noroc ca vin americanii cu viziunea asta cibernetica asupra vietii, in care everybody is happy- si trebuie sa fie happy- si toata creatura isi are locul ei, in care chiar nefericirea isi are locul ei calculat dinainte, astfel incat , atunci cand se intampla , zicem 'ee, sunt nefericit, dar era normal sa se intample asa , toti stim ca in viata sunt si astfel de momente, era previzibil' si cautam sa scapam cat mai repede de astfel de stari neplacute pt a ne relua locul in lantul fericirii si al succesului. Si apoi , nu putem plange tot timpul, trebuie sa si facem cate ceva...Am pierdut sirul si nu mai stiu ce voiam sa spun...(minciuni, bineinteles)
Aa, sarmalele zen! Excelente , gatesti foarte bine si mi-au placut mult. Mai vreau! Iar Bb -esti la inaltime! Chiar am cautat pe net kapha, gouda si emmenthal, cuvinte care au declansat jerba de scantei multicolore in neuronul meu nitel suprasolicitat. Propun si lumanari , baie de sampanie si lautarii sa ne cante Cara Diva cu tambale, acordeoane , cu un tuciuriu ragusit si stirb pe post de solist. Macel, da' merita!

[caro]

Bineinteles ca iar am pierdut contactul cu realitatea si nu am raspuns adecvat ...

[Beebee]

Tuciuriu stirb si ragusit pe post de solist am avut la un chef de veterinari in Poiana Brasov.
Aia oameni culti. Toti stiau de nevemore. Sau nevertheless? Sau mai bine nevermind.
M-am gandit si eu la Lenore, de fapt la Euridice, ca la sufletul pierdut al lui Orfeu, care totusi si-a luat hamul si ham-hamul si s-a dus dupa ea in Infern. Decat ca ,boul, s-a uitat inapoi. Ca deh, melancolia are consistenta. E izvor de frumusete.
"Cum sa fac sa-mpac "fericirea din nimic cu faptul ca iubirea si papa pentru suflet vin de-acolo de unde se taie venele sau se lasa lungi?
Asociere nepotrivita?

Foaie verde , Bolero
Paste Corbu lu Caro
Priponit de-un crin maro.
Am stricat jucaria si nu ma simt mai bine. Ma duc sa meditez.

[caro]

Ha ha , Bb, cum era , verde crud , verde crud , te mai caut , te mai aud...bine, frumoase versurile tale ( de ce era crinul maro?) care-mi trimit corbul la pascut sa se mai veseleasca nitel. Numai ca aici e ca in povestea cu imparatul caruia un ochi ii plangea si celalalt ii radea...Adica va fi greu sa rad vreodata cu mai mult de un singur ochi...Dar cine stie?

* * *
" Strainul care dadea intaia oara cu ochii de ciudatele case rosii nu putea sa nu se gandeasca cat de bizar trebuie ca erau croiti cei care se rostuiau in ele. Iar atunci cand facea cunostinta cu ei, nu era catusi de putin dezamagit.
Locul nu era numai agreabil, era chiar desavarsit, daca il puteai privi nu ca pe o dezamagire, ci mai degraba ca pe un vis.
Locuitorii n-or fi fost ei "artisti", ansamblul insa era artistic. Poate ca tanarul acela cu o claie de par roscovan si un chip obraznic nu era poet dar, cu siguranta, era un poem. Iar acest batranel, cu barba alba si neingrijita si cu o palarie la fel de alba si de neingrijita, acest sarlatan venerabil, n-o fi fost, in realitate, un filosof, dar cel putin te ducea cu gandul la filosofie. Cat despre savantul de colo, chel si cu un gat de barza, desirat si golas, nu era cu nimic indreptatit la aerele stiintifice pe care si le dadea. Nu a descoperit nimic nou in biologie, dar ce creatura mai bizara decat propria-i persoana ar fi putut descoperi.
De aceea , si numai de aceea, locul trebuia privit asa cum merita, or, exista un singur mod corect de a te gandi la el: nu ca la un atelier de artisti, ci ca la o opera de arta, fragila si finisata."

[Magister]

Ce frumos vorbiti voi acolo, traznai sau ii zice "asociere libera"...
Nu vrea nimeni sa vorbeasca DESPRE ceva, asa, la obiect ?

Pe de alta parte... cum anticipati voi partea sociala de sarbatori ?

In familia noastra Craciunul era frumos si intim, dar Revelionul in ultimii ani cu party aranjat de o matusa, vanzoleala mare, mai degraba prilej de "networking" pentru stabii de la serviciul ei... cartonase cu invitatii pe locuri si o mancare oribila (aaaa, adica "speciala si artistic aranjata") ca-mi venea sa vars numai stiind ce e pe masa. N-spe discutii in diagonala despre oameni si iar oameni, total zapacitoare. Locuri rezervate si inghesuiala ca nu aveai nici cum sa iesi de la masa. Totusi, tata cu toata dragostea pentru verisoara lui o "stergea englezeste" cum putea mai repede si diplomatic, lasandu-ma pe mine sa "fac fata"

Am hotarat sa devin mai liber pentru mine, sa renunt la pretentia absurda de a ma "face bine" in sensul de "hai sa vedem cat pot sa sufar fara sa se vada"...

Eu as fi fericit si de unul singur la calculator... cel mult un mic, foarte mic banchet a la Platon, cu MINTI nu atat burti si mai ales relatii de aranjat. Face cineva asa ceva ?

[Beebee]

Magistere...fii nitelush empatic si citeste printre traznai: Eu ma intreb de ce frumusetea , cel putin in literatura, isi are izvorul in melancolie si daca nu cumva e o asociere nepotrivita datorita careia inima mea se inalta doar la tristetzuri fine.
Caro, dupa empatia mea exersata dar nu suficient, se intreaba daca: "Adica va fi greu sa rad vreodata cu mai mult de un singur ochi...Dar cine stie? "

Revelion a la Platon eu am incercat, el ca idee suna bine, doar ca de la o ora/litru incolo Mintile au nascut Gorgone, Balauri cu 5 capete si bebelusi disperati. De fapt nu vedem decat menajeria pe care o avem si noi . N-o iubim la noi, n-o iubim nici la altii. Ce nu ne place noua cred ca sunt inimile Mintilor. Dar cine vrea Creierash, papa si Inimioara
De fapt tot la iubire ajungem. Nu poti sa iubesti doar mintea omului. Ori il contzii pe tot sau in mare parte, ori nu.
Cred eu.

[Magister]

Oare am disparut cu totii ? ne-am topit cu totii in lumea 'normala' - e cu putinta asa ceva pentru mai mult de o 'minune de trei zile' ??

Ca rezultat: UFFFffff (de bucurie si usurare) !! In sfarsit am scapat de povara cea coplesitoare, acum sunt "liber de contract" ! Dar mai intai mi-am terminat constiincios misiunea: semestrul, alcatuit subiecte, examene, chiar unul suplimentar...
Mai rau a fost cu alergatura birocratica pana sa-mi dea inapoi cartea de munca: am numarat 22 de 'puncte de alergatura', intre 4 cladiri si 7 etaje - plus inevitabile erori si asteptari - pana mi s-a urat RAU de 'saru'mana, multumesc' si m-am ales cu o inflamatie generalizata, tare neplacuta, cred ca un fel de deshidratare interna. Cam asa am patit alta data si daca am baut chiar 50 ml vin rosu de tara, s-ar putea sa aiba un mecanism comun... S-a rezolvat in cateva zile cu aspirina si mai ales somn !

Beebee: n-am nimic cu inimioara, nu cred ca ea ma blocheaza (desi a mea a fost literalmente taiata in doua si peticita cu Dacron)... mai mult zapaceala de neinteles si rautatea alunecoasa a lumii, si regulile jocului lipsit de reguli (adica daca sunt, sunt folosite impotriva ta si n-ai cum sa scapi; daca tu cel Aspie ai un avantaj si il stii si incerci sa-l folosesti, ceilalti se fofileaza mai mult sau mai putin subtil...).
Asa incat, daca ma voi hotara vreodata sa ma intorc in 'lume', ma voi intoarce NUMAI intr-o sub-lume care sa-mi convina cu adevarat !
Iar daca nu, vom reinventa fiecare in jungla urbana sihastriile crestinismului primitiv, cu sau fara dogme... (cred ca avea o foarte buna legatura cu realitatea a ceea ce era si atunci Autismul, dar n-avea nume, decat "chemarea Domnului"...) Poate ajungem vreodata si la stadiul de manastiri (ca auto-organizare voluntara pentru economie si sprijin reciproc, nu vreo institutie odioasa...).
Si sper sa nu ajungem ca si crestinismul, in faza de "unealta politica"...

[adra]

"mai mult zapaceala de neinteles si rautatea alunecoasa a lumii, si regulile jocului lipsit de reguli (adica daca sunt, sunt folosite impotriva ta si n-ai cum sa scapi; daca tu cel Aspie ai un avantaj si il stii si incerci sa-l folosesti, ceilalti se fofileaza mai mult sau mai putin subtil...). "
n-am plecat si nici nu ne-am topit - cat despre rautatea alunecoasa a lumii -cred ca stiu la ce te referi - nu stiu cum se face dar de fiecare data cand apare o lege noua (care chipurile iti ofera o oportuninate sau un avantaj tie aluia care nu prea ai in ziua de azi de ce sa te agati in disperarea ta) eu sunt prima care se incadreaza in termenii ei si care ar putea beneficia de avantajele ei(oi fi prea bagareata te pomeni), dar din pacate desi legea a aparut de 3 luni inca nu a aparut regulamentul de aplicarea a ei si "nu va putem primi dosarul" - vezi gasire loc de munca la mai mult de 50KM de dom. actual si altele la care functionarii publici de la primarie m-au facut sa pierd niste bani numai pentru ca mi-au primit dosarul mai tarziu(chiar si acum cand scriu am acele rotite in stomac despre care se povesteste in jocul Fortat al Emei numai - la mine sunt nervi intinsi) - dar cine sa mai faca scandal -asta e societatea in care traim - cine mai are nevoie de bani in ziua de azi? Asa ca stai linistit(daca poti) de rautatea lumii nu scapa nimeni.
Nu stiu daca rezolvi ceva ascunzandu-te si asteptand o sub-lume unde sa-ti convina tie - iti doresc cu toate astea sa o gasesti - eu nu am gasit-o inca - cautarile continua te salut si numai bine

[camel]

https://www.libertatea.ro/stiri/mircea- ... ea-2862702

Mircea Pauca, un bărbat cu sindromul Asperger: „Degeaba îmi dați mie pastile, dacă nu tratați și societatea!”

O tulburătoare mărturie la persoana întâi a unui om care a lucrat peste 6 ani în ASE și care ne arată cât e de dificil să trăiești atunci când doar regulile ți-ar putea face viața mai clară, dar ele sunt încălcate mereu.

De Andrada Lăutaru, Joi, 23 ianuarie 2020, 06:45

Mircea Pauca are 45 de ani și de 15, de când a fost diagnosticat cu Sindromul Asperger, a aflat de ce relațiile lui cu oamenii au fost mereu dificile, chiar dacă lui îi place să vorbească despre orice, “de la ciorbă, la Cosmos”. Sindromul Asperger este cunoscut drept o tulburare mai ușoară din spectrul autismului, iar persoanele cu acest sindrom au o inteligență peste medie, însă au mari dificultăți în ceea ce privește interacțiunile sociale. “Ne interesează mai puțin socialul și mai mult tehnicul”, e una dintre definițiile date de Mircea felului în care el se adaptează lumii. “La noi în familie am fost trei de Mircea, M1 – bunicul, M2 – tata și M3 sunt eu. De decenii multe avem stilul ăsta altfel, isteț și curios la toate lucrurile. Fizic am 45 de ani, dar să nu mă considerați că am 45, am între 11 și 88, funcțional. Am părinții acasă, de 87 de ani, și nu mă compar cu tata, e mai tânăr ca mine. Mama se mișcă mai greu acum. Eu cu tata ne chinuim să ne menținem tineri unul pe altul. O fată din Slovenia, pe care am cunoscut-o la un proiect european la care am participat printr-o asociație de autism, mi-a spus – copilaș bătrân și e o descriere așa bună. Ăsta sunt”.
Cum afli cine ești
“Câte ceva subtil s-a manifestat tot timpul, și la grădiniță se știa ceva, și la școală, dar toate au fost rezolvate cu ajustări neoficiale, de bun-simț, între părinți și educatoare, învățătoare, au fost oameni inimoși, care au făcut ce trebuia să facă la vremea lor. În mare, am fost normal, cu un pic de grijă în plus. În orice caz, atunci nu se folosea limbajul ăsta clinic decât pentru cazuri foarte grave, n-a țipat nimeni la situație.

“Și la școală, și la liceu, și la facultate a fost binișor, spre foarte bine, amestecat. Mergeam foarte bine cu olimpiade. Din cauza asta, colegii mă șicanau”

Am avut o perioadă în care eu vedeam prea mult în față și vedeam că nu o să fac față ca adult la zăpăceala ce urmează și am vrut să mă pun de-a latul și n-a ieșit bine. N-am mai vrut să merg la școală. Aveam 17 ani și am fost la medic. A spus că sufăr de surmenaj școlar și mi-a recomandat să mearg mai mult pe jos. Am mers și câte 40 de minute până la școală, dar tot nu am mai vrut. N-am vrut să mă pregătesc pentru bacalaureat, dar apoi l-am luat în condiții bune.

Preparator și asistent la Facultatea de Cibernetică
Cel mai mult mi-au plăcut părțile științifice, logice, matematica, fizica, ceva chimie. Și biologia, că am dat de niște profesori mai logici așa, care ne mai spuneau și niște lucruri – ce înseamnă, de unde vine. Theodor are 34 de ani și era doctor în Iași. Ce salariu va primi în Franța ca medic Recomandări Theodor are 34 de ani și era doctor în Iași. Ce salariu va primi în Franța ca medic Am intrat la Facultatea de Cibernetică. Apoi, am rămas acolo să lucrez ca preparator și asistent. Șase ani jumate, până în 2007. În ultimii doi ani de muncă a fost chinul din ce în ce mai mare, a fost prea multă schimbare, nu am mai făcut față, nu aveam control asupra situației. Ei voiau o altfel de resursă.

Asta e problema cu extrapolarea. Dacă știi să faci asta, lumea crede că probabil te descurci la toate. Și extrapolarea negativă – dacă nu știi să faci asta, nu știi nimic.
La început, mândria familiei voia să continui și să ajung și eu rang înalt, să-mi meargă bine, dar nu puteam face eu față. Și am căpătat un fel de frică față de oameni, în general. La început, părinții, care au fost amândoi profesori, nu au acceptat că diferențele mele sunt suficient de mari ca să ies de acolo.

Tata spune că nu numai mândria, se gândeau la viitorul meu, la o sursă de întreținere sigură. După aceea și-au dat seama că e cel mai bine să rămân în familie, să conviețuim așa și să ies din facultate, adică din slujba mea. Am plecat de acolo în 2007 și mi-am făcut un plan intern să nu se mai repete nivelul ăla de stres. O dată în viață e de ajuns”.
«Nu suntem toți buni de aceeași piață»
“Eu cred că relația asta de Asperger e ușor ereditară. Unele caracteristici minore, mult mai puțin decât ale băiatului, le văd și la mine, și la alții din familia noastră. Mult timp nu am știut nici noi despre ce e vorba”, spune tata. Tot în 2007, la 33 de ani, am auzit pentru prima dată că am Asperger. O doamnă doctor care mai văzuse, ne-a spus că e înrudit cu autismul, dar nu e la fel de grav. Deja sufeream destul de grav în vremea aia din cauza relațiilor interumane. Înainte am fost la mai mulți medici și au fost diagnostice pe lângă problemă, cu tulburări de personalitate și tot felul de lucruri care descriau doar părți din problemă, ca acel orb care pipăie elefantul și îi «vede» părți.
În mod natural, eu sunt neutru, nu sunt deprimat, dar pentru că nu mă descurc și simt că lumea nu-i făcută pentru mine, ca rezultat am și moralul scăzut, dacă ar fi după mine, nu ar fi prea rău, dar nici prea bine. Aș avea colțișorul meu de echilibru.

E posibil ca și felul în care suntem tratați în societate să agraveze problema, pentru că eu nu mi-aș fi dat seama cât de mari sunt deficiențele mele până nu am dat de această probă a mediului social. Mircea Pauca, stânga, se uită împreună cu tatăl sau la fotografii din arhiva familiei Problema cea mai mare pe termen lung este că nu pot să am o parteneră. Criteriul pentru toată lumea e că trebuie să câștigi bine, că dacă nu, nu poți să faci familie. Am rămas singur și cred că o să mor singur. Piața indirectă, piața nespusă a relațiilor socio-sexuale cuprinde și venitul pentru familie. Mă deranjează, dar nu am ce face, pentru că piața o fac ceilalți.
Există riscul ca cineva care e la graniță, ca mine, să fie considerat – a, tu nu ai nimic. E sau nu e? Eu știu că e suficient cât să nu poți să reziști în mediul competitiv liber. Cetățean înseamnă și cetățean bun de piață, nu suntem toți buni de aceeași piață. Iar piețe separate, de nișă, nu prea există. Efectiv nu există un locșor unde să zic – ăsta e pătrățelul meu. Încă”.
«Viața pe măsura mea» “
«Încerc lent și treptat să îi transmit lui conducerea casei. Va trebui să treacă el în locul meu. Încă o duc cu sănătatea acceptabil, sper să mai fie timp să îi transfer toate treburile băiatului», spune tata.
Partea cu autogospodăritul este ceea ce numesc eu impozitul pe viață, toate datoriile care trebuie făcute ca să poți să trăiești. Și ce facem concret în fiecare zi, eu cu tata, mă învață să mă pot gospodări – cum să pregătesc mâncarea, cum să spăl vase, cum să întrețin casa, spălăm rufe, întindem rufele, le strângem, cum să conduc mașina. Pentru mine e riscant, îmi e frică de toată lumea care încalcă regulile în moduri imprevizibile și nu știu să reacționez la nivelul lor. Mai și mergem în călătorii destul de des, să vedem arhitectura sau diferite orgi. Atunci ne luăm fiecare un aparat și facem poze la ce ne place. Să am controlul la mine e foarte important”.

Misiunea militară de la supermarket
“În medie, ies de două-trei ori pe săptămână, plăți de facturi, o cumpărătură mare, două mici, mers la bibliotecă plus câte o activitate culturală. Un supermarket mai mare de duminică pot să-l fac, dar îl fac strict ca pe o misiune militară, mă duc așa încrâncenat să o rezolv și când termin, sunt atât de zăpăcit, că mai dorm vreo două-trei ore. Îmi mai plac acele jocuri contrafactuale pe calculator, în care cercetăm – ce ar fi dacă? Joc online cu mai mulți oameni și analizăm o situație, mai întâi luăm cărțile de istorie adevărată, ce s-a întâmplat atunci, dar poate cărțile cuprind și variantele, de ce nu s-a făcut altfel sau care ar fi fost consecințele dacă ar fi fost altfel?
Un joc durează până la două-trei luni. Uneori nu găsesc soluția la problemă și stau și mă uit la ea și întârzii și alții mă critică – de ce nu răspund? și câteodată am idei bune. Cumva trece timpul cu ceva pe măsura mea, simt că e pe măsura mea acest tip de activitate”.

«Au încercat să mă învețe să mint»
“Am prieteni care joacă și altfel de jocuri, sociale. Am mai jucat și eu, dar cele mai simple. De exemplu, au încercat să mă învețe să mint, ceea ce a fost foarte dificil. E un joc în care scopul este să poți să minți sau să detectezi minciuna altora într-un mod competitiv. Nu sunt prea eficace la treaba asta, în general ceilalți mă ghicesc pe mine, dar eu nu-i ghicesc pe ei, dar joc ca să știu cum e. Dar la jocurile strategice e un alt tip de calcul, cu gândire statistică, să știi să îți dai seama de riscuri mari, mici, cum se combină. Teoria probabilităților o știu profund și acolo o pot aplica mai bine ca în realitate.

Realitatea este prea complexă și confuză, și mascată de diverse păcăleli și de aceea nu merg metodele astea teoretice, în realitate trebuie un strat de abstractizare. Jocurile astea îmi amintesc de un curs din facultate, de cercetări operaționale, care mie mi-a plăcut foarte mult, îl practic în același timp și formal, și informal. Dar e foarte greu să îl aplici pe propria persoană. E foarte greu să poți să te manevrezi pe tine ca pe un pion. Adică, eu, ca persoană, nu am proprietățile frumoase ale unui pion de șah sau nici măcar ale unui zar. Chiar un zar are niște proprietăți cunoscute și chiar dacă e zarul ușor uzat sau trucat sau inegal, se poate demonstra în ce fel e incorect. Dar realitatea e mai grea.
Vă dau un exemplu, se zice, se pretinde, se presupune. Mi-e frică de acest SE, care nu are granițe. Pentru mine, comunicarea trebuie să fie clară. E mai ușor să mă înțeleg cu un străin într-o limbă străină decât într-o română șmecherească. De aceea, cred că ceea ce numesc eu Calea normal-trudnică e ceea ce mă ajută: dacă depui de două ori mai mult efort, obții de două ori mai mult rezultat.
Mai încerc să învăț prin jocuri și cum să rezist la schimbare, la situație schimbătoare. În general, eu prefer lucrurile pregătite, unde pot analiza, pot să ajung la consecințele lor. Îmi place mai mult să vorbesc DESPRE situații decât să fiu ÎN situații.
Ce îmi doresc acum e să nu fie mai rău, în primul rând. Adică, să conserv lucrurile bune pe care le am deja. Am destule. În rest, să lecuiți mediul. S-a încercat o farmacie întreagă pe mine și am un istoric lung de efecte secundare, multe substanțe, categorii întregi care în România se prescriu prea ușor, fac rău de-a dreptul. Degeaba îmi dați mie pastile, dacă nu tratați și societatea!