Studii versus stiu eu mai bine.
https://www.facebook.com/coaching.autis ... __tn__=K-RCand te apuci de o facultate umanista si mai ales cand te apuci de psihologie, psihopedagogie speciala sau oricare alta, similara, iti asumi, prin definitie ca vei lucra cu oameni si vei ajunge sa faci diferenta asupra calitatii vietii lor. Prin urmare sunt surprins cand ramai ancorat fie in chestii si concepte de acum 50 de ani sau cand, in era globalizarii, esti complet rupt de ceea ce se intampla in lume. Pamantul, in intregul lui, a devenit un singur oras. Nu mai e important unde cineva face ceva sau altceva. Unde se publica un studiu sau unde cineva descopera sau valideaza ceva. Am asistat, cu stupoare, cum parintilor sau terapeutilor le e rusine sa se joace cu propriul copil sau ma rog, in cazul psihologului, cu copilul cu care lucreaza. Oameni buni, daca v-ati ales meseria asta si daca vreti sa deveniti buni, lasati sentimentul de ridicol de-o parte si implicati-va. Lasati comfortul si studiati. Copilul mic nu necesita nici predarea abilitatilor la masa, nici intinsul pe canapea si discutii lungi din zona de psihanaliza. Necesita implicare. A tuturor. Daca vreti sa o dam pe studii si pe evidence-based, ultimul studiu al echipei lui Ronald Leaf, la A&P (Autism Partnership - in centrele din Singapore, Hong Kong, Australia, UK si SUA) imi arata ca exista optiunea ca de fapt aproape 70.3% din copii care intra intr-un program intensiv ABA la o varsta pana in 4 ani sa se recupereze. Mai e mult pana sa se legitimeze noul procent. Ani de replici si studii longitudinale. Dar daca le aduni, disparate de prin cele patru colturi ale lumii, remarci ca toate proiectele in care invatarea incidentala a ocupat un loc de frunte in interventie ( un loc cel putin la fel de important ca si discrete trial ), concentrata pe patru arii, au dublat sau chiar triplat rata de achizitie in acelasi interval de timp. Sau, cu alte cuvinte, in proiectele in care accentul s-a pus pe minimul de cunostinte academice si cognitive si s-a favorizat joaca, joint attention, interactiunea sociala si cererile, la copilul mic, pana in 4 ani, rezultatele au fost de-a dreptul spectaculoase.
Foarte adevarat ca desi pare simplu, daca iau la puricat fie si un singur domeniu, JOACA, lucrurile stau foarte foarte prost. Psihologii, de la inaltimea profesiei, uita sa se uite pe orice scala de dezvoltare a copilului mic spre exemplu si sa afle ca un copil neurotipic, invata in jurul varstei de 4 ani, 4 culori. Nu la 2 ani, nu la 3. Nu 5, nu 10 culori. Atunci ce dumnezeu cauta in programe ale copiilor culori, meserii sau multimi la 2 ani?!? Iar la capitolul joaca, terapeutii nu se joaca considerand ca asta e treaba familiei, parintii nu se joaca considerand ca al lor copil ar trebui by default sa stie sa se joace si uite asa, celui mic ii e imposibil sa socializeze. Dar evident, stie culorile si multimile si meseriile. Pai sa-mi explicati cum va folosi el abilitatile astea academice cu un copil neurotipic de aceasi varsta cu el, cand acela nu are in cap decat joaca.
Prin urmare, dragi parinti, invatati sa va jucati. Si daca gasiti un terapeut sau psiholog care nu e in stare sa va tina copilul in sarcina, pe jos, in joaca, mai mult de 5 minute, nu-l angajati. Nu e deloc specialist sau expert in ceva. E doar un domn sau o doamna care a terminat o facultate. Nicio diferenta daca a terminat psihologia sau petrol si gaze, din perspectiva voastra, ca parinti.