Asociatii IALOMITA

[jumbo]

ASOCIATIA ORGANIZATIA PENTRU COPII SI ADULTI CU NEVOI SPECIALE "TREBUIE" - FILIALA FETEŞTI

Adresa: Adresa de Corespondenta:
Str.Calarasi, bl.8, sc.B, et.1, ap.14, Fetesti, jud.Ialomita, cod 925150
Fetesti-Ialomita
Tel/fax: 0745660870; tel/fax:0243361259
E-mail: trebuiefetesti@yahoo.com
Web site: - -
Persoane de contact: SCHNEL IORDANA-PRESEDINTE
TUDORACHE CATALINA-ASISTENT SOCIAL

Tip organizaţie asociaţie
Anul infiinţării 2002
Actul normativ în baza căruia funcţionează
OG 26/2000
Scop/Misiune Actiuni sustinute pentru promovarea si respectarea drepturilor pesoanelor cu dizabilitati,
îmbunătăţirea vizibilităţii sociale a acestora;facilitarea procesului de integrare şcolară şi socială;

Organizaţia are ca misiune îmbunătăţirea politicilor sociale privind bunăstarea,
protecţia socială şi nondiscriminarea persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi asociate.

De utilitate publică ?
nr. şi data HG de acordare a utilităţii publice
Nu

Prezentare succinta

Organizaţia pentru Copii si Adulţi cu Nevoi Speciale TREBUIE! - Filiala Feteşti s-a înfiinţat în 21.05.2002 conform hotărârii judecătoreşti emisă de Judecătoria Municipiului Feteşti şi în acelasi an şi-a început activitatea de oferire de servicii de recuperare şi socializare.
Organizaţia are ca misiune îmbunătăţirea politicilor sociale privind bunăstarea, protecţia socială şi nondiscriminarea persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi asociate.
Servicii oferite beneficiarilor:
evaluarea nevoilor psihosociale
planuri personalizate de intervenţie
logopedie
psihoterapie
terapie prin artă
programe de stimulare cognitivă şi
voliţională
programe de socializare
Servicii oferite părinţilor beneficiarilor:
consiliere pe problematica protecţiei
speciale a persoanei cu dizabilităţi
psihoterapie
informare
ajutoare materiale ocazionale
Reprezentant legal SCHNEL IORDANA
Domenii de activitate ale organizaţiei

1 - SERVICII SOCIALE
Pentru persoane cu dizabilităţi


2 - ÎNVĂŢĂMÂNT, EDUCAŢIE, CERCETARE
Învăţământ preşcolar
Învăţământ primar şi gimnazial


Proiecte 2006-Nume proiect: “Pasi pe nisip”-proiectul s-a derulat pe o perioada de 8 luni si a avut scopul de a promova participarea activa la viata profesionala si sociala a tinerilor cu dizabilitati,prin dezvoltarea serviciului de tip miniatelier;
2006 si 2007-Subventie Lg.34/1998-Prin acest proiect Organizatia “TREBUIE!”a oferit servicii primare si specializate,pentru persoanele cu dizabilitati si familiile acestora în cadrul CENTRULUI
DE ZI “RALUCA” de care au beneficiat
copii din Judetul Ialomita si din Judetul
Calarasi,precum si beneficiarii Locuintei Protejate
2007-Nume proiect:Casa Sperantei-Proiectul a urmarit crearea unui serviciu alternativ de protectie pentru un numar de 6 persoane aflate în situatii critice în scopul instruirii lor pentru deprinderea
abilitatilor necesare autogospodaririi si
integrarii în societate.
2007 si 2008 -Grupa de gradinita:Organizaţia Trebuie, filiala Feteşti
cu sprijinul Inspectoratului Şcolar
Ialomiţa a înfiinţat o grupă de gradiniţă pentru copii cu
dizabilităţi cu vârste cuprinse între 2 şi 7 ani. Grupa este
alcatuită din 10 copii din care 5 au fost diagnosticaţi cu autism s
COMISII ale Camerei Deputaţilor cu care organizaţia e interesată să colaboreze BUGET



Alte date semnificative
2005 - distincţie de onoare, Fondul Român de Dezvoltare Socială
�� 2006 - acreditare pentru derularea serviciilor sociale: Centrul de zi,
Miniatelier (croitorie, tâmplărie), asistenţă la domiciliu
�� 2006 - afiliere la Federaţia Organizaţiilor pentru Persoanele cu
Dizabilităţi Intelectuale din România, Asociaţia Femeilor din România si
Organizatia Nationala a Persoanelor cu Handicap ddin Romania;
�� 2006 – membru fondator al Reţelei Furnizorilor de Servicii în


http://www.cdep.ro/informatii_publice/o ... f_idc=1286
Ajutati-ne sa intelegem lumea Fetesti


| Activitatea organizatiei:
asociatie de parinti careapara si promoveaza drepturile si interesele persoanele afectate de autism in judetul ialomita


| Acronim: asil

| Adresa de corespondenta:
calarasi 402 mun fetesti jud ialomita cod 925150

| Persoana de contact:
ghita eugen

| Telefon: 0752138569

| e-Mail:
alex_adi2004@yahoo.com

| Adresa web ONG:

| Numarul de membri: 10

| Numarul de angajati: 7

Persoană de contact - Eugen Ghită
Telefon: 0752138569sau 0727454625
Email: eugenghita17@yahoo.com

Informatii de contact
Ajutati-ne sa intelegem lumea Slobozia
Adresa:str.Ianache, nr.92 B
Localitate: Slobozia
Judet: Ialomita
Cod Postal: 92081
Telefon: 0720775275 [/b]
Tel/Fax: 0720775275


Persoana de contact:
persoana imputernicita Baba Radu Laurentiu
Telefon: 0720775275

Mari Paun:

Asociatia AJUTATI-NE SA INTELEGJM LUMEA este o asociatie a parintilor cu copii autisti , care doreste sa initieze un program de recuperare prin terapie ocupationala si de socializare in vederea integrarii in societate.
Asociatia a luat nastere in anul 2008, la initiativa FUNDATIEI FLOAREA IALOMITEANA si are ca membrii fondatori : Pr. Paroh Nuta Niculae, Baba Laureantiu, Barbalata Elena, membrii onorifici Dr. Voinea si fundatia mai sus mentionata, voluntari Psiholog Done Tiberiu si Lungu Mariana, colaboram cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Ialomita si Primaria Slobozia.
Interventia terapeutica are loc, de obicei acasa , dar prin infiintarea asociatiei AJUTATI-NE SA INTELEGEM LUMEA, am reusit sa obtinem din partea PRIMARIEI SLOBOZIA un spatiu unde isi pot desfasura activitatea de recuperare un numar de 4-5 copii cu probleme din spectrul autist din Slobozia. Fiecare copil va lucra intr-o camera si va avea cel putin 2 terapeuti.
Prin angajarea de proaspati absolventi vom beneficia de anumite avantaje din partea statului si vom putea acoperii o parte din cheltuielile pentru salariile terapeutilor – 1 salariu minim pe economie timp de 12 luni.
Vom avea in vederea participarea terapeutilor la work-shop-uri de pregatire si perfectionare in terapia ocupationala si de socializare.
Pentru inceput fiecare parinte va participa la cheltuielile salariilor terapeutilor vechi , plata coordonatorului si achizitionarea de materiale necesare desfasurarii activitatii de recuperare a copiilor cu autism.
Pana acum membrii asociatiei au incercat sa gaseasca sponsori pentru a putea incepe programul de recuperare cat mai repede posibil, astfel, asociatia a strans bani pentru achizitionarea mobilierului ( masute, scaunele si rafturi), am primit de la o gradinita mocheta folosita anul trecut care este in buna stare.


http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr= ... ol&id=4869



Iaromira POPOVICI

Minunea de la Feteşti

Prin Feteşti trecem în drumul nostru spre mare şi, pentru majoritatea dintre noi, rămîne doar atît: o localitate de tranzit, un punct pe hartă. Puţini am coborît din tren să-l vizităm. De altfel, trenul şi instituţiile sale reprezintă un punct important pentru oraş, mulţi dintre locuitorii săi găsind aici un loc de muncă.
Dacă totuşi ne-am opri să-l vedem, am ajunge pe un bulevard lung, cu blocuri cenuşii, pe o parte şi pe alta, specifice, am putea spune, oraşelor de provincie medii româneşti. Nimic care să ne atragă în mod special atenţia, cu excepţia, poate, a fostei Case de cultură „Lumina“. Acum se numeşte Galeriile de Artă, director este Gigi Preda, el conduce tot soiul de cercuri şi festivaluri locale (printre care Gala Umorului – „Un bob de veselie“), şi a amenajat şi un muzeu local; mai este şi organizaţia „TREBUIE“, care se ocupă de copiii şi adulţii cu nevoi speciale.

Motorul experienţei personale

Organizaţia „TREBUIE“ nu este prea vizibilă: ca să dai de ea, e necesar să fii informat dinainte, pentru că e ascunsă printre blocuri, în sediul unei foste creşe. Dana Schnel, preşedinta ei, s-a hotărît s-o înfiinţeze în 2002, dintr-un motiv personal: este mama unei fete cu handicap gradul 1, cel mai grav cu putinţă. Pentru fiica ei, la momentul respectiv, pe vremea lui Ceauşescu, nu s-a putut face nimic. Pînă-n clasa a IV-a a învăţat la o şcoală normală. Apoi nu a mai făcut faţă. În anii următori, dna Schnel a încercat încadrarea ei într-o clasă specială: de acolo, „copilul a ieşit călcat în picioare şi cu un tratament administrat total eronat: ce-i dădeam eu într-un an, a înghiţit acolo într-o lună, pentru a evita conflictele“.
Modelul ei este acelaşi cu al mai multor persoane care au înfiinţat ONG-uri: motorul personal. Sau, mai tranşant spus, al exasperării personale în faţa neputinţei de a rezolva problemele cuiva apropiat, pe căi normale, legale şi limpezi. Termenul de „exasperare“ poate căpăta, în acest context, o conotaţie nu numai pozitivă, ci şi constructivă: persoanele întreprinzătoare şi ajunse la limita posibilităţilor existente pot, dinamizate de această stare, să întreprindă ceva nou, care – speră ele – va rezolva sau măcar îmbunătăţi situaţia lor, dar va schimba şi sistemul. Principiul pe care acest tip de iniţiative par să funcţioneze, este unul de la particular la general, dar, în mod evident, benefic şi mobilizator pentru societate: găsind o soluţie problemei tale, perpetuezi modelul, şi pentru alte situaţii similare. Poate că tocmai acest mecanism stă la baza creării unei societăţi civile reale.
Dna Schnel, modestă de felul ei, consideră că, pentru a face aşa ceva, trebuie să fii sufletist şi să ai vocaţie. Nu-ţi trebuie neapărat pregătire de specialitate; a întîlnit destui specialişti care nu păreau să înţeleagă deloc problemele celor cu dizabilităţi: „Este inadmisibil ca, ducîndu-te cu copilul cu handicap gradul 1, care e tot timpul agitat, la Comisia de expertiză, psihologul de acolo să-ţi spună: «Ieşi, mămico, afară, şi stăm de vorbă cînd se linişteşte»“.
Ea însăşi, funcţionară la CFR, este cît se poate de sufletistă: legislaţia şi restul, le-a învăţat din mers, de nevoie. „TREBUIE“ – organizaţie pentru copii şi adulţi cu nevoi speciale – şi-a început activitatea în 2002. Dna Schnel a bătut, pur şi simplu, pe la mai multe uşi, pentru a realiza şi în Feteşti un centru care să ocrotească copiii cu dizabilităţi. Li s-a dat un sediu: în clădirea destinată unei creşe, etajul 1 era nefolosit (nimeni nu s-a gîndit cum pot ajunge cei cu probleme locomotorii acolo...). Centrul de zi s-a putut constitui cu o finanţare a Fondului Român de Investiţii, şi sala de kinetoterapie, cu o alta, de la fundaţia „Smile“.

O sursă de venit pentru familie...

Dna Schnel ne descrie diversele etape ale luptei pentru înfiinţare – căci tot proiectul poate fi considerat o bătălie cu mentalităţi depăşite, prejudecăţi şi interese: „La o întîlnire pe care am avut-o cu părinţii, gîndindu-mă ce trebuie să fac, am rămas uimită că aceşti oameni nu s-au gîndit niciodată la recuperarea copiilor lor. Tot timpul erau interesaţi de ajutoarele din partea statului. Întrebările de la întîlnire au fost: dacă ofer ajutoare, dacă le ofer posibilitatea să se angajeze, dacă, venind aici, copiii primesc un surplus la alocaţie. Dar nimeni nu m-a întrebat dacă există vreo posibilitate ca acei copii să se recupereze într-o oarecare măsură“. Trist, dar adevărat: în multe familii, persoanele cu dizabilităţi reprezintă o sursă de venit. În momentul în care acea persoană ajunge la un grad de recuperare – explică dna Schnel – multora dintre membrii familiei le e teamă că pierd ajutorul de la stat, şi sistează venirea la centru. Alte familii îi folosesc la muncile cîmpului pe tinerii cu dizabilităţi, deşi suferă de un handicap gradul 2: mentalitatea este, probabil, că astfel îşi justifică mîncarea pe care o primesc.
La respectiva şedinţă din 2002, doar două persoane au fost interesate de iniţiativa dnei Schnel, dar nu erau genul de oameni care să te împingă să faci ceva – îşi continuă povestirea interlocutoarea noastră. Aşa că tot ea s-a descurcat, bătînd pe la diverse uşi în domeniu: organizaţia naţională „TREBUIE“ i-a acceptat ca filială independentă.

Metode de supravieţuire

Din 2002 încoace, „TREBUIE“ s-a chinuit să supravieţuiască prin proiecte proprii, nimeni n-a oferit spontan vreo sponsorizare. Dana Schnel a învăţat să umble de colo-colo pentru a „cerşi“ finanţări. Aşa a reuşit să colaboreze cu Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, cu Ministerul Muncii, cu United States Agency for International Development (USAID), din nou cu Fondul Romån de Dezvoltare Socială (FRDS), dar şi cu Coca-Cola, Tuborg, ba chiar cu întreprinzători locali: pentru atelierul de tîmplărie, au contract de parteneriat cu o unitate din zonă, care le livrează materialul necesar. O altă societate locală a promis să-i preia pe „absolvenţii“ atelierelor de tîmplărie şi croitorie.
Pentru a junge aici, organizaţia a contactat o mulţime de întreprinderi. Unii nici nu au catadicsit să-i primească, deşi nu cereau, la o fabrică de confecţii, decît resturile din materialele lor. Alţi directori şi-au exprimat deschis părerea despre „handicapaţi“: în rezumat, aceştia nu ar trebui să se nască şi, în cazul în care totuşi o fac, ar trebui suprimaţi.
Deşi „TREBUIE“ lucrează în regim de voluntariat, a găsit totuşi o cale să-şi plătească asistenţii sociali: prin Legea 34/1999, salariile acestora sînt achitate de Ministerul Muncii, atîta timp cît organizaţia plăteşte cheltuielile adiacente către stat. Specialişti au avut de la început – observă dna Schnel: logopezii, psihologii, kinoterapeuţii au venit, crezînd că vor fi plătiţi, dar şi, poate, pentru că le-a plăcut munca pe care o făceau. Copii erau, slavă Domnului, destui – 40 –, care veneau zilnic, în ciuda lipsei unui mijloc de transport oficial (acum îi aduce o maşină a Primăriei). De altfel, Feteştiul „stă bine“ la persoane cu dizabilităţi, existînd cam 400 de astfel de persoane în localitate, dintre care în jur de 190 cu gradul 1 de handicap.

Istorie şi rezultate

La început, Centrul era ca un fel de grădiniţă: copiii cu dizabilităţi veneau aici şi socializau. Mulţi dintre ei, care pînă atunci nu vorbeau, au început s-o facă: acum copiii din jur îi priveau cu aceiaşi ochi, nu mai rîdeau de ei... Era un băieţel, de pildă, de 7 ani, autist, care imediat ce venea la Centru, rupea un codru de pîine şi se băga cu el sub pat. După un an şi ceva, la serbarea de 1 Iunie, în faţa unui auditoriu respectabil, acel copil a fost în stare să spună o poezie.
Proiectul cu FRDS a urnit bolovanul. Cu cei 20.000 de dolari de la ei, Dana Schnel a reuşit să plătească oamenii, să amenajeze spaţiul, să cumpere materialele necesare. Finanţarea s-a terminat în 2004, după care au urmat mai multe cu Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap, dintre care cea mai importantă este pentru miniateliere, şi de la Ministerul Muncii, care a contribuit la achiziţionarea materialelor didactice pentru copii, la igienizare...
O altă realizare importantă a organizaţiei este obţinerea unei clase speciale, aprobată de Ministerul Educaţiei. După multe alte „lupte“, dna Schnel a obţinut aprobarea pentru această clasă în anul şcolar 2005-2006. Bătăliile s-au datorat faptului că toţi cei la care se ducea considerau că trebuie să fie vreo afacere la mijloc, dacă se zbate atîta pentru „handicapaţi“, dar şi mentalităţii generale din învăţămînt faţă de aceşti copii: cei cu probleme repetau de trei ori, să zicem, clasa I, apoi li se făcea un referat că nu se pot încadra, că nu se adaptează, şi erau scoşi din statistici. Asta era mai de mult: acum – continuă dna Schnel – se pare că noile prevederi ale Ministerului sînt ca aceştia să promoveze, chiar dacă nu ştiu nimic.
După aprobarea clasei speciale (cu 15 copii în loc de 8, cît e legea pentru cei cu dizabilităţi), Inspectoratul a trimis la Centru un învăţător. Alegerea se pare că nu a fost cea mai fericită, pentru că domnul în cauză nu ştia să lucreze cu copiii cu nevoi speciale. El a încercat să-i înveţe alfabetul într-un semestru şi să le dea autodictare, lucruri pe care un copil cu un coeficient de inteligenţă de 30-40 nu-l poate face... Pe lîngă inadecvarea programei, respectivul învăţător ţipa la copii, ba chiar îi bătea. Deşi dna Schnel a spus aceste lucruri, nu a fost luată în seamă, pe motiv că nu e de specialitate.
Acum, în sfîrşit, cu chiu, cu vai, au obţinut o învăţătoare cu pregătire specială pentru copiii de la centru.

Copii şi adolescenţi

Sînt 65 de copii şi adulţi asistaţi. Ei „se pot recupera“ (aceasta e formula consacrată), dar nu fără contribuţia familiei. Cei de la organizaţie îmi dau exemplul unei fetiţe, Maria Ristea, cu pareză spastică: era adusă de bunica ei, într-o perioadă, zilnic, de la 4 km, cu căruţul de butelie. Reuşise să stea în fund nesprijinită, să recunoască, pe plăcuţele cu imagini, diverse lucruri, pe care să le arate cînd îşi dorea ceva, pentru că nu putea să vorbească. La un moment dat, mama a luat-o de la bunică şi nu a mai adus-o la Centru. Acum stă acasă, dar numai culcată pe spate.
Copiii de aici pot evolua – ni se explică –, dar numai cu ajutorul familiilor: îşi pot menţine progresele atîta timp cît şi părinţii lucrează cu ei acasă.
În clasele speciale, copiii stau liniştiţi în bănci. Alături de învăţătoare şi de asistenta socială. Unii desenează – „Un copac cu mere“, „O piscină“, „Animale“ – îmi destăinuie un băieţel. Ştiu să facă bastonaşe, linioare, să deseneze, să cînte... Ba chiar, cei mai avansaţi pot copia după carte „cuvinte întregi“ – după cum îmi spune Maria Dogan, de 16 ani... Căci clasele astea le pot face aproape la orice vîrstă...
Dana Constantin, învăţătoarea, îmi relatează că cei mai mari pot face propoziţii, pot scrie la tablă, pot face adunări şi scăderi... Se ajunge pînă la transcriere şi la citirea pe litere...
Sigur că aici e mai greu decît într-o clasă normală... Mai ales că progresele nu sînt constante, o zi poate fi mai bună, alta mai puţin...
Există şi unele impresionante, precum Daniela, care suferă de disartrie: nu se poate exprima, are şi afecţiuni locomotorii... în schimb, asimilează foarte bine prin limbaj non-verbal, non-corporal, al semnelor. Nu are complexe şi, în felul ei, participă, cu bucurie, la activităţile celorlalţi copii. Cît am fost eu acolo, tocmai scrisese „mama“ pe tabla cu litere.
Aceeaşi bucurie par s-o aibă şi băieţii de la miniatelierul de tîmplărie. La 20 de ani sînt foarte mîndri că pot face mese, scaune, cuiere sau case şi pătuţuri de păpuşi. Nu le fac la întîmplare, ci conform unor planuri ale meşterului care îi învaţă, sau chiar ale lor personale. O dată la 3 sau la 6 luni, se organizează expoziţii cu produsele lor. Deocamdată sînt afişate, vioi colorate, pe rafturile încăperii. Măcar cei de aici au şansa unui viitor loc de muncă. Ceilalţi, cei mai mici, o au pe cea a unor ore petrecute plăcut, dacă e să ne rezumăm la atît şi să nu privim în perspectivă.
Deoacamdată, Dana Schnel consideră că persoanele cu dizabilităţi sînt luate în seamă numai cînd e vorba de vreo campanie electorală sau de Uniunea Europeană. Exemplul ei personal dovedeşte însă că se pot face lucruri, dacă nu „mari“, măcar normale, şi cu mijloace puţine, dar destulă dăruire.

[dora]

Trebuie.


Şi-a spus doamna Dana Schnel în 2002, când a pus, fără nici un ajutor, un proiect pe masa Fondului Român de Dezvoltare Socială. Dorea atât de mult să-şi ajute copilul bolnav de autism şi pe ceilalţi copii suferinzi de această boală, pentru care nu exista nici un sprijin. O boală despre care se vorbeşte puţin, se ştie şi mai puţin, drept dovadă stă şi acum diagnosticul şi tratamentul greşit ce, de multe ori, îi cataloghează pe bolnavii de autism drept bolnavi psihici.

A obţinut spaţiu pentru Centrul de zi „Raluca”, în Feteşti, iar astăzi, după aproape 7 ani, împreună cu voluntari, cu un kinetoterapeut, cu o învăţătoare şi o educatoare şi cu 4 îngrijitori poartă grija a 45 de copii şi a 6 adulţi. „Am trecut cu speranţă toţi anii aceştia, spunându-mi că la anul va fi mai bine”, îmi mărturiseşte doamna, nu cu optimismul fad, ci chiar cu un pic de amărăciune în glas. „E foarte greu, ai parte de întrebări, suspiciuni, de parcă ai fi un inculpat ce trebuie să justifice cu punct şi virgulă tot ce are de gând să facă. Eşti umilit când mergi să ceri facilităţi pentru copiii, pentru oamenii aceştia.”

„O bucurie extraordinară, să-l văd păşind spre mine”

Asociaţia „Trebuie” din Feteşti e pe o străduţă, la etaj. La parter, clădirea găzduieşte o creşă, aflată în grija Primăriei, şi bine-i stă, căci de ea fostul primar s-a îngrijit să aibă căldură, pentru „handicapaţii tăi”, doamnei Schnel i-a spus că nu are să-i pună centrală. Deşi doamna nu a vrut să mai pomenească acest lucru, mi se pare important de menţionat, căci cu aşa mentalităţi luptă de vreme bună.

Desene din poveşti, prinţese, ciuperci uriaşe, flori, culori o mie, toate îmbracă pereţii ce ţin la un loc universul micuţilor. Doamna mă întâmpină în capul scărilor, are o privire caldă şi mă face să mă simt binevenită. Înăuntru-i zarvă mare, doar cei mici se opresc pentru o secundă curioşi să vadă cine a venit pe la ei. În grupa specială de grădiniţă sunt 11 copii cu vârste cuprinse între 4 şi 11 ani, unul dintre ei are un handicap mediu, iar ceilalţi 10 au un handicap grav (autism sau sindromul Down, cu deficienţe motorii) şi au nevoie de un însoţitor.

Doamna Maria Chivăran este educatoare de-o viaţă, iar la Asociaţia „Trebuie” a venit în toamna anului trecut. A învăţat pe parcurs şi s-a ataşat foarte mult de micuţii care au atâta nevoie de ajutorul ei.


Copii o îmbrăţişează şi ea le face pe plac. Vorbeşte despre ei: „Teo e un copil special. În septembrie când am venit eu, nu mergea. În octombrie, a început să meargă şi a fost o bucurie extraordinară să-l văd păşind spre mine.” Spre deosebire de Teo sau Victor, ce dezinvolţi se plimbă sau se joacă cu doamna educatoare, Gabi comunică doar non-verbal, e interesat de reflecţia lui în oglindă şi de aparatul meu de fotografiat, căruia nu vrea să-i mai dea drumul. „Gabi este dat în plasament, familia lui e decăzută din drepturi. Nu avea nici o deprindere. El a venit mai târziu… Aici facem recuperare, logopedie, memorizări, observări, spunem poveşti… Dar la toţi, boala le formează automatisme, care se întrerup dacă două zile nu fac exerciţii.”

Casa protejată

Ies din camera unde se joacă cei mai mici dintre ei şi intru în sala de clasă, încercând să nu deranjez ora de română. Astăzi exerseză din nou literele alfabetului. Deşi cu o caligrafie tremurândă, se descurcă bine. Sunt 17 copii în clasă şi de ei se ocupă o singură învăţătoare. Ar mai fi nevoie de încă una, ideal ar fi să existe o învăţătoare la 8 copii, pentru a se putea ocupa îndeaproape de ei. Dar, până nu demult, nu era nici măcar doamna învăţătoare, plătită acum de Primărie, pentru a asigura continuitatea studiilor. Voluntariatul, deşi atât de util, nu ar fi reuşit să asigure urmărirea unei programe şcolare, dar acum nu doar că ciclul I-IV este asigurat, dar doamna Schnel face demersuri la Inspectoratul Şcolar ca şi cursurile claselor V-VIII să poată fi urmate tot aici, copii putând astfel să aibă o şansă mai mare cât priveşte integrarea lor în societate.

Un alt lucru extraordinar în demersul celor de aici este acela de a crea un adăpost pentru 6 adulţi cu nevoi speciale. Atât de greaua povară a celor 18 ani trecuţi, ce-i aruncă practic în stradă pe copii din centrele de plasament ajunşi la vârsta majoratului, şi-a găsit rezolvarea pentru ei. Marian, Viorel, Vasile, Nicu, Florentina şi Georgiana au unde să meargă, au o casă cu tot ce trebuie, o curte curată cu trei pisici şi doi căţei, au lemne tăiate chiar de ei şi foc în sobă, trei mese pe zi, gustoase şi gătite de doamnele ce au grijă de ei. Au venit acum un an şi cinci luni, din diferite centre de plasament din judeţul Ialomiţa şi criteriul după care au fost aleşi a fost cel al non-violenţei, pentru a nu reprezenta un pericol unul pentru celălalt.

Sunt ajutaţi să se gospodărească singuri şi învaţă şansa unei vieţi mai normale decât ar fi îndrăznit vreodată să viseze. Când vorbesc despre casa unde locuiesc cei şase, toţi cei de la fundaţie o numesc Casa Speranţei sau Casa Protejată.

„Tratându-i normal, îi veţi înţelege.”

În toamna anului trecut, doamnei, copiilor şi personalului fundaţiei le-au venit în ajutor 30 de voluntari, copii frumoşi şi deschişi la suflet, liceeni în Feteşti, elevi ai Liceului Teoretic Carol I.

„E nemaipomenit, pentru că voluntarii înseamnă foarte mult, coordonează, au idei, îi încurajează…”, spune doamna Schnel despre ajutorul aproape ceresc primit începând cu anul trecut. I-am găsit chiar în mijlocul organizării spectacolului pentru Mărţişor, ce va avea loc pe 6 martie, la Galeriile de Artă „Lumina“ din Feteşti. Fiecare îşi ia rolul în serios, iar pe ei îi coordonează Lia Topliceanu, „profa lor de istorie”, o tânără doamnă care, la numai 24 de ani, este un ajutor de încredere al doamnei Schnel.


Mărturisesc că ani buni nu au ştiut de existenţa centrului, dar au aflat de el la liceu, în cadrul programului SNAC (Strategia Naţională de Acţiune Comunitară) şi au vrut să contribuie şi ei ajutorului pe care cei de la „Trebuie” îl dau acestor copii şi tineri.

Îi deranjează discriminarea, poate-i principalul motiv pe care-l aduc în discuţie. Au învăţat în timpul petrecut aici că „poate cei de aici sunt mai normali decât ceilalţi”, că au „sufletul mai deschis şi mai bun decât noi”.

Voluntarii sunt prezenţi peste tot în centru, se joacă cu cei mai mici, îi ajută pe cei din clasă să ţină pixul în mână şi să-l rotunjească pe a, şi mai ales, sunt uimiţi deopotrivă în atelier, unde crează lucruri minunate, candide, din boabe, lut, paiete şi mărgele. Şi tot ei reuşesc să le şi vândă. „O parte din mărţişoare le-am vândut dintr-o dată, într-o pauză, la noi în liceu. Apoi am mai vândut şi la Şcoala nr.7 <<Aurel Vlaicu>>, şi un copil dintr-a întâia ne-a întrebat curios despre copii din centru”, spune Dumitru Cristea, unul dintre voluntari.

Pentru ei, cele 3 ore petrecute zilnic aici nici că ar fi putut fi folosite mai bine. Le place foarte mult să ajute, sunt bucuroşi că o pot face şi ştiu multe despre copii: „Bambi, căruia îi place Scatman şi dansează şi ne roagă şi pe noi să dansăm cu el.” „Dumitru vorbeşte despre Biserică şi are o carte şi o transcrie cu litere de tipar, într-o caligrafie foarte frumoasă”. „Georgiana care vine şi te ia mereu în braţe.” „Şi Flori care are probleme la mâini, dar care scrie foarte frumos.” „Carmen, căreia îi place să coasă…”

Şi tot ei spun:

„Prima dată când am intrat am rămas fără cuvinte. Nici nu ştiam de existenţa centrului. Nu ştiam despre organizaţie înainte de începerea programului. Când spun copil cu dezabilităţi, lumea se gândeşte la ceva negativ. Dar nu e aşa…” „Să nu dai în cap celui care vrea să facă ceva!” „Dă-i în schimb cei 2% din impozit, direcţionează-i către cineva care are mare nevoie de ajutor”, adaugă, Dana Schnel. Uneori e obosită de atâta luptă. Nu o arată, are o mapă impresionantă de cărţi de vizită primite şi are şi ajutorul tinerilor. Dar cei înrăiţi în sistem îi fac atâtea greutăţi.

„Aceşti 2% daţi conform Codului Fiscal, ne ajută pe noi să supravieţuim, căci suntem un ONG, iar statul ne sprijină foarte puţin. Fiecare salariat are dreptul să vireze, până la mijlocul lunii mai al anului în curs, către o entitate nonguvernamentală, 2% din cei 16% pe care-i reţine statul. Avem nevoie de aceşti bani şi de ajutorul oricui. Pe mine nu mă interesează politica, au trecut atâţia în campanie pe aici… Mă interesează ajutorul pe care îl dau apoi, mă interesează doar cum pot pune centrală fiindcă soba e veche, mă interesează să găsesc o soluţie pentru a suplini numărul personalului, mă interesează să accesez fonduri structurale şi am nevoie de cofinanţare… Din nou, mă interesează cei 2%, căci reprezintă o dovadă a unui suport financiar atunci când încerc accesarea unor fonduri. Neîncrederea, suspiciunea, necunoaşterea… toate sunt cauzele neimplicării autorităţilor.”

Cu lupte grele purtate, doamna încă îşi găseşte puterea să continue. O puteţi sprijini, dându-i cei 2% din impozit. Sau măcar cumpărând un mărţişor făcut cu drag…

Madalina Furis


http://www.guraialomitei.com/curierul-i ... #more-2974

[dora]

Ma numesc Slobozeanu Sanda sunt din orasul Fetesti – judetul Ialomita si impreuna cu alti cinci parinti, ne-am gandit sa facem ceva pentru copiii nostri care sunt autisti. Asa ca am infiintat o asociatie numita ” Ajutati-ne sa intelegem lumea”.



Dupa foarte multe demersuri am reusit sa obtinem un spatiu de la Primaria orasului. Acesta este alcatuit din 4 camere care sunt in stare avansata de degradare.
Am gasit cativa psihologi dornici sa ne ajute care vor fi indrumati si ajutati de un coordonator specializat in probleme de autism din Bucuresti.
Va dorim viata lunga, multa sanatate si sa fiti cu fata mereu intoarsa catre oamenii necajiti.
Cu mii de multumiri,
Slobozeanu Sanda, str. Calarasi, bl 3 scara B ap 7, Fetesti – ialomita.
e-mail sandaslobozeanu @yahoo.com
telefon 0726675510

[dora]

Asociatia „Ajutati-ne sa intelegem lumea!” din Fetesti impreuna cu Asociatia GESSIA MILENIULUI III organizeaza in data de 30 aprilie 2010, ora 10:00 la Galeriile de Arta LUMINA din Fetesti, evenimentul cu tema „AUTISMUL EXISTA SI LA NOI “, cu scopul de a responsabiliza factorii decizionali cu privire la importanta infiintarii, dezvoltarii si sustinerii centrelor pentru recuperarea copiilor cu autism.

La eveniment vor fii prezenti atat factori decizionali ai comunitatii pe plan local dar si potentiali beneficiari si persoane implicate in viata si dezvoltarea copiilor cu autism.

„ Participarea la acest eveniment este o actiune mai profunda, prin care dorim sa combatem sau sa diminuam efectele prejudecatilor si a stereotipiilor care planeaza asupra copiilor cu autism” a declarat presedintele asociatiei GHITA EUGEN.
http://www.stiriong.ro/pagini/eveniment ... i.php?pg=2

[dora]

Slobozia: Un zâmbet pentru copiii bolnavi de autism

Mădălin Sofronie
iMarţi 31 aug 2010

Slobozia
Copiii au adus jucării pentru semenii lor care suferă de autism foto: Mădălin Sofronie

În municipiile Slobozia şi Feteşti, s-a dat startul unei campanii de colectare a jucăriilor de care micuţii aflaţi în suferinţă au nevoie pentru o terapie specială, numită ABA.


Micuţii au nevoie de jucării speciale, precum puzzle-uri şi cuburi din plastic, viu colorate. Jucăriile pot fi aduse în zece centre deschise în mai multe magazine din Slobozia şi Feteşti.


Campania de colectare a jucăriilor a fost demarată de către Asociaţia „Ajutaţi-ne să înţelegem lumea“, care se ocupă de ajutorarea copiilor cu autism. Cu aceste jucării, copiii îşi pot efectua mult mai bine exerciţiile terapeutice şi pot trece mai uşor peste drama produsă de lupta cu boala. „Cu ajutorul jucăriilor colectate, putem dota centrele din Feteşti şi Slobozia. Avem nevoie de sprijinul tuturor pentru a putea să le readucem zâmbetul pe buze micuţilor bolnavi“, a declarat Eugen Ghiţă, preşedintele asociaţiei.

http://www.adevarul.ro/locale/slobozia/ ... 67342.html

[dora]

Slobozia: Jucării pentru copiii bolnavi de autism

Mădălin Sofronie
100 afişăriJoi 23 sep 2010

Slobozia
Jucăriile donate îi vor ajuta pe copii în terapia Aba foto: Mădălin Sofronie

Campania de colectare a jucăriilor care să îi ajute pe micuţii afectaţi de această cumplită maladie a dat roade. În cele zece standuri amenajate în incinta a zece centre comerciale din Feteşti şi Slobozia, oamenii au donat sute de jucării pentru copiii aflaţi în suferinţă.


„Campania a avut un feed-back excelent. Am strâns suficiente jucării pentru a-i putea ajuta pe copiii bolnavi de autism să poată face terapie“ a declarat Claudia Ciachir, coordonatorul campaniei. Campania de colectare a jucăriilor a fost demarată de către Asociaţia „Ajutaţi-ne să înţelegem lumea“, care se îngrijeşte de copiii cu autism. Cu aceste jucării, copiii îşi pot efectua mult mai bine exerciţiile terapeutice şi pot trece mai uşor peste drama produsă de lupta cu boala.


Micuţii au avut nevoie de jucării speciale. Este vorba despre puzzle-uri şi cuburi din plastic, viu colorate, litere şi cifre cartonate, din plastic sau metal. „În mare parte, oamenii au înţeles mesajul nostru şi au donat exact jucăriile de care aveam nevoie. Le mulţumim din suflet pentru sprijinul pe care ni l-au acordat“, a ţinut să precizeze, Claudia Ciachir. Cu ajutorul jucăriilor colectate, vor putea face terapie copiii bolnavi de autism care merg la Centrul de Zi „Lucia“ de la Feteşti şi Centrul de Zi de la Slobozia. Cele două insitituţii sunt singurele din judeţul Ialomiţa în care părinţii ai căror copii suferă de această afecţiune îşi pot aduce micuţii să facă terapie.

Costuri ridicate

Terapia Aba repezintă, la ora acutală, singura modalitate recuperare a copiilor bolnavi de autism. Pentru a-şi salva micuţii, părinţii suportă din buzunarul propriu costurile terapiei. Acestea sunt extrem de mari, putând ajunge chiar şi la 1.000 de euro pe lună. Foarte puţini sunt cei care deţin aceşti bani. Pentru a veni în sprijinul părinţilor, singura organizaţie din judeţul Ialomiţa care se implică în ajutorarea micuţilor afectaţi de această maladie, fundaţia „Ajutaţi-ne să înţelegem lumea“, în colaborare cu fundaţia „Floarea Ialomiţeană“, au demarat campania de colectare a jucăriilor.

„Achiziţionarea acestor jucării costă mult. Cu fiecare pas pe care copilul îl face în terapie, materialele de lucru trebuie schimbate. De aceea, am cerut sprijinul oamenilor cu suflet mare“ a declarat Eugen Ghiţă, preşedintele fundaţiei „Ajutaţi-ne să înţelegem lumea“. Reprezentaţii celor două fundaţii doresc să reia această campanile în cel mai scurt timp.

http://www.adevarul.ro/locale/slobozia/ ... 65992.html

[dora]

.Clubul Rotary, implicat financiar în problemele copiilor autişti


Deoarece în oraş, în judeţ, în ţară sau pe mapamond se bârfeşte despre Rotary ca despre o Organizaţie de tip masonic, fireşte că atunci când această structură organizatorică a invitat presa la o primă întâlnire menită a devoala parte dintre realizările desăvârşite exclusiv pe banii proveniţi din cotizaţiile membrilor, fireşte că imediat ce-am avut ocazia am întrebat dacă-i adevărat că Rotary funcţionează pe modelul masonic?

Răspunsul oferit de domnul Ţintă a fost: „…Nici vorbă! Rotary Internaţional a stabilit că toate întâlnirile nu se ţin decât în locuri publice. Deci, este interzis total ca un sediul Rotary să aibă un sediu propriu. Astfel încât întâlnirile noastre se fac în săli de conferinţă, sau chiar în restaurante. Aşa că nu avem nimic ed-ascuns. Cum s-ar spune, totul este pe faţă. Noi avem nevoie de contribuţia a cât mai multor membri ai societăţii. Nu avem nici o legătură cu nici un fel de altă organizaţie, politică, religioasă sau de altă natură.

(…) Rotary este o organizaţie a oamenilor de afaceri şi specialişti reuniţi pe plan mondial care oferă ajutor umanitar, promovează cele mai înalte standarde etice în orice activitate profesională şi contribuie la instaurarea climatului de bunăvoinţă şi pace în lume (…) Rotary este organizaţia care a contribuit cel mai mult la eradicarea poliomielitei (…) În România, Rotary a fost înfiinţată în 1929, desfiinţată în perioada comunistă, reînfiinţată în 1992 (…) Astăzi în România există 95 de Cluburi şi 2.800 de membri (…) În general, s-au dezvoltat mai bine în centrele universitare, fiind foarte activ sprijinite de profesori universitari. Bineînţeles „motorul principal” sunt oamenii de afaceri. (… ) La nivel de Slobozia, înfiinţarea Clubului Rotary s-a încercat acum 6-7 ani, nu s-a reuşit, în 2007 a fost însă înfiinţat, cu un număr de 25 de membri. Din păcate, activitatea a fost destul de greoaie. Totuşi, anul trecut am reuşit să stabilizăm cumva acest Club, astăzi avem 12 membri activi şi sperăm ca prin acţiunile imediat următoare să creştem numărul acestor membri, precum şi activitatea Clubului Rotary din Slobozia, Ialomiţa. (…)”

La Bal, pentru Spital!

Aşadar, la sfârşitul săptămânii trecute, jurnaliştii presei locale au fost invitaţi să vadă cu ochii lor ce se-ntâmplă atunci când exponenţii Societăţii Civile îşi propun să nu mai aştepte ca reprezentanţii Statului să facă ceea ce, în oricare altă ţară civilizată, se face cu banii reprezentând impozitele şi taxele plătite către buget, atât de către firmele particulare cât şi de către fiecare cetăţean al acestei ţări. Prima conferinţă de presă a Clubului Rotary s-a desfăşurat la Spitalul de Urgenţă Slobozia – locul unde deja s-au modernizat trei grupuri sanitare din cadrul Secţiei ORL. Ce anume s-a făcut deja şi urmează a se face în perioada imediat următoare, am aflat cu toţii de la domnul Ţintă Alexandru – preşedintele Clubului Rotary din Slobozia

„ Asta înseamnă că s-au scos toate instalaţiile, s-au făcut instalaţii noi atât sanitare cât şi electrice, s-au schimbat faianţa, gresia, absolut tot s-a adus la un standard necesar activităţii medicale din ziua de astăzi. Ideea noastră este că vrem să continuăm această operaţiune, vrem să reuşim să schimbăm cât mai multe grupuri sanitare din Spital, poate chiar pe toate. Trebuie să ştiţi că absolut totul s-a făcut din fonduri proprii, mai exact doar din banii membrilor Clubului Rotary, fără absolut nici un ban din afară. Dar considerăm că sunt mulţi oameni de afaceri, mulţi specialişti care vor dori să contribuie la aceste acţiuni şi vrem să le dăm şansa ca prin Balul de caritate pe care-l organizăm, să îşi aducă aportul lor la tot ceea ce facem noi. Balul de caritate va avea două obiective principale şi-anume: continuarea modernizării grupurilor sanitare din Spitalul judeţean Slobozia, cât şi ajutarea Grădiniţei de copii cu deficienţe, bolnavi de autism, de la Feteşti.


În judeţul Ialomiţa sunt peste 100 de copii bolnavi de autism. (…) În Feteşti, Primăria a pus la dispoziţia acestor copii şi-a părinţilor lor un spaţiu. Marea problemă însă este că în această iarnă acest spaţiu nu are o sursă de încălzire şi noi vrem să contribuim la montarea unei centrale termice, plus calorifere şi tot ce mai trebuie, astfel încât copiii să nu sufere de frig.”

Cum a fost la Balul de caritate? Ca la o petrecere organizată cu mult ştaif, la care au participat oameni care, din fericire pentru sufletele celor aflaţi în suferinţă, n-au uitat ce greu este să n-ai bani, mai ales atunci când eşti bolnav. A fost, cum s-ar spune, o petrecere fără fiţe, fără a etala „însemnele” bogăţiei şi, desigur, fără ca „greii” reprezentând conducerea de partid şi de stat să fie invitaţi „să ia cuvântul” întru siluirea bunului simţ şi, desigur, întru sila celor nevoiţi a suporta „spiciurile” lălăite. Sigur c-au fost prezenţi şi vreo 2-3 politicieni! Dar aceştia s-au comportat nicidecum ca şi când ei erau „buricul pământului” ci, mai degrabă, cu discreţia celui care are atâta bun-simţ încât să nu culeagă lauri de pe urma muncii altora, aşa cum nu de puţine ori se-ntâmplă atunci când „aleşii” sunt „invitaţi de onoare”…Câţi banii s-au strâns din donaţiile prilejuite de-o teribil de amuzantă tombolă? Suficienţi cât să fie finalizate cele două obiective de investiţii, respectiv amenajarea a cât mai multe grupuri sanitare din cadrul Spitalului Slobozia şi rezolvarea încălzirii Centrului pentru copiii bolnavi de autism, de la Feteşti.

IONICA GHINEA


http://www.ziarulstirea.ro/?p=6874

[dora]

Peste 200 de copii autişti în Ialomiţa


Eroii de fiecare zi de la «Ajutaţi-ne să înţelegem lumea»

Nu i-a întrebat nimeni dacă vor. Nu i-a întrebat nimeni dacă pot. Dacă ştiu. Dacă au puterea să ridice în fiecare zi aceeaşi cruce... Şi totuşi nu se plîng! Se ridică în fiecare dimineaţă gata pentru o nouă zi de luptă, soldaţi anonimi într-o bătălie în care nu-şi permit să moară... Trăiesc din speranţe iluzorii, din bucurii puţine şi sărace, din frînturile de gesturi ale unor suflete pierdute...


Sînt părinţii copiilor din cadrul asociaţiei «Ajutaţi-ne să înţelegem lumea». Eroii de fiecare zi ai unei cauze pe care refuză s-o piardă! Iar în spatele lor se ascund alţi şi alti părinţi... Pentru că, potrivit datelor statistice, Ialomiţa are în jur de 200 de copii autişti pe care societatea nu este pregătită să-i accepte.

Eugen Ghiţă, preşedintele Asociaţiei: «Uneori durează peste doi ani pînă cînd părinţii acceptă că au un copil autist...»
Asociaţia «Ajutaţi-ne să înţelegem lumea» are două sedii. Unul în Slobozia, pe strada Ianache şi altul în Feteşti, la Centrul «Lucia». Ambele centre au fost înfiinţate cu sprijinul fundaţiei «Floare ialomiţeană» şi banii unei fundaţii italiene specializate în ajutarea copiilor autişti, «Buon Pastore». Minunea s-a întîmplat în 2008, la ani buni după ce părinţii făcuseră primele demersuri de a-şi salva copiii prin ajutor specializat. Centrul «Lucia» a mers bine, fiindcă autorităţile au înţeles necesitatea lui şi au sprijinit eforturile reprezentanţilor Asociaţiei.

La Slobozia, autorităţile au dat cu o mînă, iar după un an au luat cu două, cerînd chirie pentru cele 4 spaţii puse la dispoziţie în cadrul Şcolii nr. 13. Eugen Ghiţă este preşedintele Asociaţiei şi îşi aduce aminte cu plăcere de succesele repurtate în ultimii trei ani...
Cabinete specializate pentru ABA. În 2008, cînd a luat fiinţă Asociaţia la Slobozia, părinţii plăteau între 15 şi 30 milioane lei pentru asistenţa specializată a copiilor lor. Sumele erau de-a dreptul prohibitive, iar părinţii se întîlneau deznădăjduiţi şi inutili în sediul din Ianache, căutînd cu disperare soluţii: «Primul succes, pentru care trebuie să-i mulţumim domnului primar Ionaşcu, a fost oţinerea celor patru cabinete de la Şcoala nr. 13. A fost un pas important în asigurarea unui cadru în care copiii să beneficieze de terapia ABA, atît de necesară pentru recuperarea lor». Terapia ABA reprezintă ajutorul specializat pentru dereglarea neuro-biologică de care suferă copiii autişti.

Graţie spaţiilor puse la dispoziţie de autorităţi, costurile pentru o lună de recuperare costă «doar» 300 de euro, sumă care poate fi suportată de către părinţi. «Extrem de scump, evident! Dar merită, vă asigur! În lipsa acestei terapii, copiii nu pot evolua oricît s-ar strădui părinţii. Vă dau un exemplu concret, pentru a înţelege. Copilul nu cunoaşte noţiunea de scaun! Terapeutul descoperă acest lucru şi îl învaţă să cunoască noţiunea şi utilitatea obiectului. Părintele nu poate reuşi singur! Cel mult îl poate ajuta pe copil să nu uite noţiunile însuşite...» explică Eugen Ghiţă.


Reuşita este cu atît mai mare cu cît, la acest moment, Centrul a reuşit ca, pe lîngă ajutorul specializat oferit de către terapeuţii aduşi de la Bucureşti, să specializeze şi 6 asistenţi profesionişti care provin din rîndurile părinţilor.
«Noi nu cerem bani, cerem ajutor!».
După o pauză de un an, în 2009, Asociaţia «Ajutaţi-ne să înţelegem lumea» a reuşit să găsească bani pentru supravieţuire. În 2010 aceştia au provenit din celebrul «2 la sută» donat Asociaţiei graţie unei campanii susţinute de către părinţi şi susţinători.

«Ne-am bazat mult pe cei 2 la sută pe care oricine îi poate dona Asociaţiei. Mai există şi posibilitatea pentru firme de a dona 20 la sută din profit. Ştim că oamenii sînt reticenţi şi cred că asociaţiile fac nu ştiu ce cu banii. Dar noi nu cerem bani, cerem ajutor. Centrul nostru are nevoie de orice fel de sprijin, de la jucării şi rechizite, pînă la voluntari» explică Eugen Ghiţă.

La acest moment, cu banii obţinuţi în acest mod, în Centrul de la Slobozia beneficiază de asistenţă specializată 8 copii autişti, iar în cel de la Feteşti 12. Dar numărul celor care au nevoie este mult mai mare. În judeţ sînt întregistraţi oficial 72 de copii autişti. «Însă numărul lor este de două ori şi jumătate mai mare. Sînt circa 200 de copii cu diferite dizabilităţi. Deocamdată, părinţii refuză însă să accepte problememe copiilor. Este o situaţie firească. Studiile de specialitate spun că e nevoie de peste doi ani pentru ca aceştia să accepte că au un copil autist» conchide preşedintele Asociaţiei.

Mariana Păun, primul soldat al Asociaţiei «Ajutaţi-ne să înţelegem lumea»
Mariana Păun este Mama Emei. Şi primul părinte din Ialomiţa care a cerut să se facă ceva, instituţional vorbind, pentru copiii autişti din Ialomiţa. După 6 ani de luptă şi demersuri respinse, Mariana Păun şi-a văzut visul împlinit. Asociaţia există şi îi poate ajuta pe copiii asemeni Emei. Am rugat-o să îşi amintească... Un apel dureros la amintiri îngropate. Mariana Păun a acceptat însă cu bucurie... pentru copii, pentru Ema, pentru fiecare dintre noi.
«E greu să povestesc despre 6 ani în cîteva cuvinte... E greu să exprim ce simt pentru ca am un copil cu autism. Nu ştiu cum să povestesc că m-am obişnuit cu ideea că am un copil special şi că niciodată nu va reuşi să se încadreze în limitele normalului şi totuşi încerc în fiecare an să fac şi altceva pentru Ema în afară de terapia ABA. E complicat să povestesc despre terapie... Acest mod de „dresaj“ al copilului. (...) Cînd Ema avea 3 ani am mers cu ea la Bucureşti să îi fac investigaţii. Voiam să ştiu ce se întîmplă cu ea deoarece devenise nervoasă şi nici nu reuşea să se facă înţeleasă, achiziţiile ei verbale erau extrem de reduse. Puneam starea ei pe lipsa tatălui şi absenţa părinţilor mei care au avut grijă de ea de cînd s-a născut... Şi au murit cînd Ema avea 2 ani şi cîteva luni. Diagnosticul a fost dur însă, în acel moment, nu am coştientizat ce înseamnă autism. Mi-a trebuit circa un an să recunosc problema şi să mă mobilizez ca să fac ceva pentru copilul meu. Terapia ABA este metoda care o ajută să înveţe să se descurce singură, să comunice, să se integreze. Fiind singură, a trebuit să îmi spun povestea vieţii în presă şi la TV. Aşa am găsit oameni care să mă înţeleagă şi care să mă sprijine moral şi material, am căutat terapeuţi, coordonator de programe şi am început drumul lung ce se numeşte ABA (n. red.: Applied Behaviour Analysis-Terapia comportamentală aplicată) în octombrie 2006. Drumul e lung, costisitor şi neîntrerupt. Vacanţele Emei se numără în zile, maxim 5 săptămîni pe an. Nu îmi permit să îi întrerup programul deoarece se pierd foarte repede achiziţiile şi trebuie exerciţiu mult. În acest timp am urmat tratamente homeopate scumpe, evaluări şi chiar am fost în Anglia unde speram să reuşim să rămînem pentru ca Ema să beneficieze de un program specializat într-o şcoală specială pentru copiii cu autism.

Din păcate, nu întotdeauna am luat cele mai bune decizii, am înfruntat răutăţi şi compasiune, însă am mers mai departe. Următorul pas este un transplant de celule stem, pentru care trebuie să mă zbat să strîng 9000 euro. Pînă acum Ema a făcut progrese, merge la şcoala specială unde este clasa a II-a, însă este departe de vîrsta reală. În tot acest timp, de cînd am început terapia ABA şi m-am zbătut să mă fac înţelasă, un om a stat alături de mine, m-a încurajat şi deşi de multe ori nu înţelegea problema Emei, a iubit-o şi o iubeşte ca pe propriul copil... Nu este singurul căruia ar trebui să-i mulţumesc, însă acest om s-a înhămat la problemele mele şi am reuşit să facem o familie, echilibrul de care Ema are nevoie...» spunea Mariana Păun, mama Emei.

www.florina-emilia.blogspot.com
Coafură nouă. «E greu să merg cu Ema într-un salon unde se aude feonul, zgomot pe care nu-l tolerează şi nici nu-i place să o usuc cu feonul... Aşa că a trebuit să chem pe cineva să o tundă acasă. Ema e deja o domnişoară şi nu mai merge să o tund eu oricum. Din păcate, nu a avut răbdare să finalizeze tunsoarea; însă a ieşit bine, recunosc că bretonul eu l-am făcut şi mi-a ieşit în scări».
Prima propoziţie. «De ani de zile aştept să aud de la Ema o propoziţie. Acum îmi spune clar că „are 9 ani“, răspunde la întrebarea „cum te cheamă?“, zice „Ema Păun“, mai zice şi „Baba-Păun“ îl strigă pe fratele ei „Pepiiiii“ şi îi cîntă frumos „pu-pu-puuuu, pu-pu-puuu, la-la-la-la-la-la-la“ ori „nani-nani-aaaaaa“. Petru seara e într-o mare „vorbă“ cu sora lui şi îi gîngureşte şi îi zîmbeşte, ea îi dă mîna să se joace cu degetele ei şi îi zîmbeşte, îl pupă pe creştet... Mi-e drag de ei, mă bucur să văd că se iubesc. Petru plînge dacă Ema iese din cameră şi rîde cînd o vede. Terapia dă roade. Munca şi răbdarea terapeuţilor se vede în comportamentul Emei, chiar dacă mai are mult de muncă. Mă bucur cînd merg cu Ema la cumpărături şi stă cuminte lîngă mine, pe stradă stă aproape de mine şi nu mai trage lumea pe stradă ori de sacoşele mele că vrea ceva de acolo. Faptul că socializează şi e cuminţică atunci cînd mergem în vizită sînt plusuri pentru Ema şi satisfacţie pentru mine».

Premianţi, artişti şi... copii obişnuiţi
În general, părinţii unui copil autist află că suferă de această dereglare neuro-biologică în jurul vîrstei de doi ani şi jumătate. Întîi refuză să accepte evidenţa, iar această situaţie durează cam şase luni. Apoi alte 6 luni părinţii se acuză unul pe celălalt. După un an, intervine pericolul despărţirii. Cinci din 6 cupluri care au un copil autist se despart înainte să treacă doi ani de la diagnostic. După doi ani, doi ani şi jumătate, părintele care alege să rămînă caută soluţii. În România, soluţiile sînt puţine şi costă îngrozitor de mult. De aceea, cei mai mulţi dintre aceşti copii eşuează, fără şanse de reintegrare socială. Există însă şi excepţii...
Mădălin, premiant la 11 ani. Povestea lui Mădălin e clasică. La 2 ani şi jumătate mama băiatului a aflat că băiatul ei este autist. Spre deosebire de ceilalti părinţi, ea a ales să lupte pentru copilul ei după numai o săptămînă. Aşa a ajuns la fundaţia ANCAR (Asociaţia Română pentru Sănătate Mintală) şi a descoperit că un copil autist are şi drepturi în România. Aşa că a ales să lupte pentru ele şi copilul ei. Primul lucru pe care l-a obţinut a fost dreptul de a participa la orele de curs, alături de copil, în locul profesorului de sprijin, Ca o paranteză, în Ialomiţa sînt 800 de copii care au nevoie de profesor însoţitor şi numai 25 de profesori angajaţi. De-atunci au trecut aproape 9 ani, iar Mădălin a ajuns elev în clasa a V-a. Şi premiant! Nouă ani în care mama lui Mădălin a luptat zi de zi pentru el, pentru fiecare progres şi fiecare notă. O muncă de titan, unică şi irepetabilă, pentru care cei din jurul ei au numai cuvinte de laudă. «Închipuiţi-vă numai de cîte ori a auzit biata mamă copii rîzînd în spatele copilului ei. De cîte ori a trebuit să lupte cu prejudecăţile, cu ceilalţi părinţi, cu rezistenţa învăţătoarei, a profesorilor... Noi spunem că sîntem deschişi, dar nu e aşa. Oamenii sînt răi, sînt cruzi... Majoritatea nu ar accepta nici în ruptul capului ca odrasla lor să stea în bancă cu un autist. De aceea, efortul ei este cu atît mai meritoriu» ne explică Eugen Ghiţă.
Lîngă Mădălin stă Eduard, un copil care la doar 9 ani are o voce excepţională, cu care-i încîntă pe cei din jur. «E incredibil. Aproape tot ce face e însoţit de cîntec! Iar vocea lui e minunată». Lîngă Eduard stă Marinuş, care desenează incredibil de frumos... Iar lîngă el stă Ionuţ.
Ionuţ, băiatul îndrăgostit de baloane. Pe mama lui Ionuţ am cunoscut-o cu ani în urmă... Căutînd, ca şi acum, o soluţie pentru Ionuţ! Pe Ionuţ l-am cunoscut la poarta centrului de pe Ianache. Ne-a dat bună ziua frumos şi cuminte, ca orice copil obişnuit. Ba chiar mai frumos! «Acum 4 ani Ionuţ refuza să iasă din camera lui. Acum verbalizează, ştie să scrie literele, răspunde la salut... Mai sînt probleme, dar mergem înainte. Venind aici, la Centru, s-a schimbat radical» spune Elena Barbă-Lată, o mamă fericită. Copilul ei, spre deosebire de alţi copii autişti, i-a spus mamă la 10 luni, cu mult înainte de diagnostic. Şi crede că Ionuţ are steaua lui în viaţă.
«Am luptat foarte mult pentru el! Iar el îmi dă putere să merg mai departe! Nu ştiu de ce! Iar eu ştiu că trebuie să merg mai departe, oricît de greu este!» ne spune cu glasul stins al unui trup subţire care a văzut prea multă durere şi a trăit prea multă deznădejde. Are însă o siguranţă care ne străpunge şi ne ruşinează, o determinare care ne copleşeşte...
Elena Barbă-Lată e doar unul dintre eroii muţi ai unei cauze pe care refuză să o piardă. Lîngă ea sînt alţi şi alţi părinţi care au nevoie de noi. De noi şi de ajutorul nostru, oricare ar fi acesta: «Ştiţi ce îi place cel mai mult lui Ionuţ? Baloanele! Poţi să-i dai orice lucru, oricît de frumos. Se bucură, ca orice copil. Dar dacă-i aduci un balon, l-ai cucerit pentru totdeauna...».

http://www.independentonline.ro/2011/04 ... lumea_4136

[dora]

Date de contact ale initiatorului
Adresa: Str. Calarasi nr 402 , mun. Fetesti, jud. Ialomita
Telefon: 0727454625
Adresa E-mail: eugenghita17@yahoo.com


Autoritati vizate in cadrul proiectului
Consiliu Judetean, Consiliu Local, Primarie, sponsori si finantatori nationali

Descriere scurta

Dupa obtinerea spatiului pentru a realiza centrul de zi, fapt ce s-a realizat de asemenea printr-o campanie de advocacy, a fost nevoie de a dezvolta alta campanie pentru reabilitarea si modernizarea acestuia prin schimbarea destinatiei. Ne-am propus sa reabilitam centrul pentru a deveni functional in cadrul activitatilor noastre de recuperare a copiilor afectati de autism, ca beneficiari ai centrului.

Am cautat sa identificam parteneri care sa ne sustina cauza, am obtinut gratuit o echipa de muncitori din partea primariei pe o perioada de doua luni, precum si finantare din partea fundatiei italiene Buon Pastore, sprijin financiar din partea CJ Ialomita si alte sponsorizari de la persoane juridice, voluntari de la alte organizatii si un grup de pictori care au realizat lucrarile finale.

Promovarea campaniilor noastre precedente de succes ne-a adus multi prieteni in randul autoritatilor. Participarea la sedintele consiliului local ne-a tinut la curent cu situatia actuala a administratiei locale .

Parteneri in cadrul proiectului
Fundatia Floarea Ialomiteana Slobozia
Primaria Fetesti

Beneficiarii proiectului
Copiii cu autism din judet si familiile acestora; gradinitele si scolile generale pentru ca pot avea relatii cu specialistii nostri facand practica si voluntariat in cadrul asociatiei; populatia municipiului Fetesti.

Durata proiectului
Ianuarie 2009- iulie 2010

Numele proiectului
Pasul trei – reabilitarea finala a centrului de zi

Scop si obiective
Beneficiarii asociatiei sunt copii cu autism, iar pana la momentul respectiv nu aveau acces la serviciile de specialitate pentru recuperare, asadar ne-am propus inlesnirea accesului la un serviciu modern de recuperare.

Problema abordata si context
Spatiul alocat de catre consiliul local era in regim de comodat si ne doream sa il transformam in centru de zi, unde sa aiba loc terapii zilnice de recuperare a copiilor. Spatiul era dezafectat si in conditii insalubre.

Tehnici de advocacy
Am inceput prin a identifica persoane juridice care doreau sa ne sprijine prin intermediul parintilor; alte ong-uri care si-au aratat interesul si sprijinul; autoritatile locale reprezentate de functionari publici care sustineau campania prin prezenta la evenimente.
Metode aplicate:
• campanii de informare asupra obiectivelor prin echipa campaniei aplicand metoda de la om la om (verbal);
• participarea si prezentarea nevoilor la sedintele lunare ale consiliului local;
• participarea la sedintele consiliului judetean si propunerea pe ordinea de zi a bugetului necesar proiectului;
• vizitarea de firme/persoane juridice care sa sustina proiectul;
• elaborarea unei petitii semnate de echipa si transmisa primariei Fetesti si consiliului judetean;
• inaugurarea centrului inainte de a fi gata pentru a-i da vizibilitate;
• interviuri in presa si invitarea presei la sediul nostru care arata jalnic;
• conferinta de presa dupa inaugurare pentru prezentarea sucesului avut si viitoarelor necesitati;
• emisiuni radio locale;
• emisiuni tv cu filmulete de la centru;
• scrisori catre firme producatoare de materiale de constructii, trimise prin email.

Descrierea proiectului
Campania a avut etape bine definite si anume :
1. alegerea echipei din cadrul asociatiei:
• din cadrul asociatiei au fost implicati toti parintii beneficiari, iar coordonatorul a fost chiar presedintele asociatiei. In sprijinul echipei inca de la inceput s-a alaturat si echipa fundatiei “Floarea Ialomiteana” prin consiliere sau chiar implicare in activitati.
2. definirea scopului si obiectivele campaniei:
• scopul a fost realizarea unui centru de zi;
• adaptarea la conditiile de aplicare a terapiilor zilnice de recuperare;
• implicarea autoritatilor locale in sustinerea pe termen lung a centrului de la bugetul local.

3. identificarea partenerilor care ne sprijina:
• am putut identifica persoane juridice care doreau sa ne sprijine prin intermediul parintilor;
• alte ong-uri care si-au aratat interesul si sprijinul;
• autoritatile locale reprezentate de functionari publici care sustineau campania prin prezenta la evenimente.
4. identificarea obstacolelor sau “adversari”:
• lipsa banilor la bugetul local;
• organizatii care doreau si alte spatii in oras;
• “autismul” de care dau dovada de multe ori autoritatile;
• lipsa suportului financiar pentru sustinerea campaniei.
5. metode aplicate:
• campanii de informare asupra obiectivelor prin echipa campaniei aplicand metoda de la om la om (verbal);
• participarea si prezentarea nevoilor la sedintele lunare ale consiliului local;
• participarea la sedintele consiliului judetean si propunerea pe ordinea de zi a bugetului necesar proiectului;
• vizitarea de firme/persoane juridice care sa sustina proiectul;
• elaborarea unei petitii semnate de echipa si transmisa primariei Fetesti si consiliului judetean;
• inaugurarea centrului inainte de a fi gata pentru a-i da vizibilitate;
• interviuri in presa si invitarea presei la sediul nostru care arata jalnic;
• conferinta de presa dupa inaugurare pentru prezentarea sucesului avut si viitoarelor necesitati;
• emisiuni radio locale;
• emisiuni tv cu filmulete de la centru;
• scrisori catre firme producatoare de materiale de constructii, trimise prin email.
Istoric campanie:
Campania a inceput in ianuarie 2009 in urma necesitatii de reabilitare a centrului si readaptarea lui la conditii de centru RECUPERARE.
La sedinta lunara din ianuarie a asociatiei am invitat fundatia “Floarea Ialomiteana” si fundatia italiana “Buon Pastore”. Am avut succes si acestea ne-au promis ca ne vor sustine cu o parte din finantele necesare, respectiv 30% din bugetul total. A fost suficient pentru a incepe campania din acel moment .
Am participat la doua sedinte ale consiliului local Fetesti si am reusit sa obtinem o echipa de constructori pe o perioada de doua luni in regim gratuit. Noi le-am pus la dispozitie materiale de costructii si ei au asigurat manopera. Am facut lobby la o firma de mobile din Fetesti si am obtinut materialele pentru grupul sanitar. Firma APLAST, ca raspuns la scrisorile noastre, ne-a facut o donatie de cinci usi din tamplarie PVC pentru interiorul cladirii, valoarea donatiei fiind de 10.000 ron.
Dupa aceste lucrari a fost posibil sa chemam presa, sa aratam ca noi ne apropiem de finalizarea lucrarilor, dar mai avem nevoie si de alte materiale.
In cinci luni am putut inaugura centrul fara sa avem dotari sau zugravelile finisate.
Ideea de a organiza inaugurarea centrului s-a dovedit a fi una de succes deoarece autoritatile locale au constientizat ca suntem o asociatie care vrea sa schimbe ceva si proiectele noastre se concentreaza pe beneficiari.
Membrii si beneficiarii reprezinta o echipa care isi va investi eforturile din moment ce este convinsa ca asociatia va rezista pe timp indelungat.
De la inaugurare am fost mai vizibili in comunitate si am inceput sa avem o relatie mai buna cu presa.
Urmatoarele activitati au venit de la sine si anume: Primaria deja ne-a pus pe lista ei de prioritati, iar Consiliul Judetean ne-a luat in calcul pentru urmatorul buget din 2010.
Activitatile de dotare au fost facute prin echipa de implementare: parinti care s-au deplasat in licee, scoli si gradinite pentru a cere sprijin de la fiecare copil de a-si ajuta semenul.
Am reusit sa realizam fluturasi de a sustine campanii de informare .
Urmatoarele luni am functionat, dar fara dotare integrala.
In anul 2010 primaria Fetesti ne-a ales ca beneficiari ai unui proiect de protectie a mediului si astfel, in curtea centrului de zi s-a dezvoltat un spatiu de joaca pentru copii (parculet).
Acest lucru ne-a bucurat din doua aspecte: avem un loc de joaca si primaria a considerat ca noi meritam sa fim beneficiarii unui astfel de proiect .
Iar o ultima activitate a fost aniversarea unui an de la inaugurare, iar cu aceasta ocazie au fost firme care ne-au cumparat mai multe dotari interioare: frigider, cuptor cu micro-unde, instant pentru incalzire apa, aspirator, etc.
Tot la acest eveniment am primit un cadou nemaipomenit din partea a doua doamne pictorite care ne-au pictat centrul in interior si exterior. Astazi centrul nostru este cunoscut in tot judetul datorita acestor picturi.
Autoritatile ne-au asigurat ca ne vor sustine in continuare.

Rezultate ale campaniei
Primaria municipiului Slobozia dezvolta un centru de zi pentru copii cu autism in cadrul unui proiect finantat din fonduri Europene, iar cea mai mare realizare este ca ne-au INVITAT PENTRU A LE OFERI CONSULTANTA DE SPECIALITATE IN CADRUL PROIECTULUI. Deci noi suntem cei cu experienta astazi.

Obstacole
Intarzierea autoritatilor de a raspunde afirmativ la cerintele noastre fnanciare.
Alte organizatii care ar fi vrut sa aiba parte de acelasi suport din partea autoritatilor.

Lectii invatate
Avand in vedere succesul avut, nu am schimba ceva anume, dar am mai adauga nevoia unui proiect pentru a aplica pe diferite fonduri europene sau alti finantatori.

Alte informatii relevante
Bugetul a fost de aproximativ 50.000 de euro, iar asociatia a participat doar cu 2000 euro.
Finantatori:
• FUNDATIA FLOAREA IALOMITEANA
• FUNDATIA BUON PASTORE ITALIA
• APLAST
• PRODOMUS FETESTI
• PRIMERA GRUP FETESTI
• TEBA COM FETESTI
• PERSOANE FIZICE

http://www.ce-re.ro/proj/113

[dora]

Conferință anuală – “Autismul în Ialomița”

Informatii Utile0 comentarii 69 vizualizari

Asociația Ajutați-ne să înțelegem lumea (A.S.I.L.) din județul Ialomița organizează cea de-a doua ediție a Conferinței anuale „Autismul în Ialomița”, în data de 25 aprilie 2012, începând cu ora 10, la Centrul Cultural Unesco “Ionel Perlea” din Slobozia, județul Ialomița. Acest eveniment marchează Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, 2 aprilie, și se înscrie în linia acțiunilor de informare și promovare a cauzei, ce au loc la nivel mondial în toată luna aprilie.

“Obiectivul conferinței este de a crea un cadru propice realizării unui grup de lucru mixt, format din reprezentanți ai instituțiilor publice și ai societății civile. Ne dorim ca acest eveniment să fie un punct de plecare pentru o viitoare colaborare între toți cei implicați în elaborarea unei politici publice favorabile persoanelor cu Tulburări din Spectrul Autismului (TSA) din Ialomița”, a declarat președintele A.S.I.L., dl. Eugen Ghiță.

Invitați să participe sunt Primăria Municipiului Slobozia, Instituția Prefectului din județul Ialomița, Consiliul Local Slobozia, Casa de Asigurări de Sănătate Ialomița, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, Colegiul Medicilor Ialomița, Asociația Medicilor de Familie Ialomița, directori de școli de masă și școli speciale, alte organizații non-guvernamentale și specialiști care activează în domeniul autismului, părinți ai persoanelor cu TSA, presă și public larg.

Agenda de discuții cuprinde o dezbatere cu privire la politicile publice în curs de desfășurare ce vizează persoanele cu TSA, la legislația actuală și elaborarea normelor de aplicare ale Legii 151/12.07.2010. De asemenea, reprezentanți ai Casei de Asigurări de Sănătate Ialomița vor comenta cu privire la situația deconturilor pentru programele terapeutice ale persoanelor cu autism, iar Inspectoratul Școlar Ialomița va aduce exemple de incluziune în școala de masă a copiilor cu TSA din județ.

În continuare, A.S.I.L. va realiza o prezentare a celor două Centre de Zi pentru copii cu TSA a căror activitate se desfășoară în orașul Fetești – Centrul Lucia – și în municipiul Slobozia – Centrul Piccolini, unde au loc ședințe de terapie cognitiv-comportamentală, terapie ocupațională și programe de socializare, sub coordonarea specialiștilor din plan local și din plan național. Psih. Mirela Socol, coordonator Centrul Piccolini va vorbi în prezentarea sa despre Acceptul diagnosticului în familia copilului autist, iar dna. Sanda Slobozeanu, părinte al unui tânăr cu autism și coordonator al centrului Lucia, despre programele de incluziune în școala de masă a copiilor cu TSA din orașul Fetești. În final, va avea loc o secțiune de discuții libere unde participanții pot adresa întrebări invitaților.