Despre discriminarea persoanei cu handicap in Romania

Moderator: moderators

Despre discriminarea persoanei cu handicap in Romania

Postby dora » Tue May 15, 2007 7:08 am

Milogul

Imi amintesc si acum cum canta milogul pe uita copilariei mele...toti milogii cantau...despre soarta lor trista, cum e fara maini sau fara picioare...
Pentru noi era prilej de bucurie...il auzeam de departe..."Trece milogul!!!"
Ieseam pe la porti si fugeam in intampinarea lui...baietii se agatau se caruta cu coviltir si il imitau cumva...intotdeauna era si un caine care latra de mama focului...
isi apara stapanul...iar noi, copiii, ne aparam teritoriul...era ulita noastra, el era un intrus...
Mama imi zicea intotdeauna sa intru in curte, sa nu ma uit ca visez urat...
Dar eu gaseam cum sa arunc o privire...nu puteam sa ratez spectacolul...
De cele mai multe ori am vazut picioare retezate...invelite in cauciuc...
si n-am visat urat...


-Mama, unde doarme milogul?
-in caruta, unde sa doarma...
-Dar el n-are casa?
-n-are, mama, n-are nici ce manca, amaratul...

Mama rupea cateva rosii , lua o felie de branza, o bucata de paine si iesea la poarta...de fiecare data iesea la poarta
-Bogdaproste!Dar n-aveti o strachina de fasole, niste cartofi?
-Ei, ia aicea ce-ti dau si taci...
Saracul, se gandea ca vine iarna...si atunci ce-o sa manance...
noi nu ne gandeam, nu era treaba noastra, desigur...

Nimeni nu dadea bani...rosii dadeau cu totii
Baietii mai spuneau porcarii...milogul ii mai atingea cu varful biciului...facea parte din ceremonialul de intampinare...


Vreau sa spun ca nu era nici urma de compasiune...femeile dadeau ca asa se da, au si ele morti si trebuie sa dea...
Dar milogii nu erau oameni...amaratii
-nu te uita, mama, ca visezi urat...

Multa vreme mi-am ferit instinctiv privirea, ca un gest reflex...

Baietii de pe ulita mea au ajuns body-guarzi prin Bucuresti..pe la banci

Intr-o zi o tanara, Maria Constantin, intr-un carucior cu rotile incerca sa urce...

Cel mai dureros a fost la o bancă, unde bodyguarzii nu au lăsat-o să intre, spunând că handicapaţii n-au ce căuta în banca lor.

"Vreau să depun 100.000 de dolari, daţi-mi voie să intru!", i-am rugat.
"«Nu primim bani de la handicapaţi!» a fost răspunsul lor şi râdeau prin staţie unii cu alţii", îşi aminteşte Maria.

http://ahn.cs.home.ro/mileniul%20prieteniei%203.html


Ce folos ca banca avea rampa pentru carucioare...ei isi aparau teritoriul in continuare...
Last edited by dora on Thu Apr 03, 2008 9:36 am, edited 2 times in total.
dora
 
Posts: 3783
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Tue May 15, 2007 9:13 pm

Milogul
Nichifor Crainic


Cerşea la colţ un slăbănog
în zdrenţe, slut şi fără dinţi
neguţătorul de arginţi
gândi, zãrindu-l pe milog:
Eu nu dau mila mea obol
acestui trântor de prisos
şi-ntoarse rânjetu-i câinos
rãmasului cu mâna-n gol.
Trecu maestrul glorios
al farmecului triumfal
cu spiritul în ideal
şi-a zis vãzând pe zdrenţuros:
E-atât de slut şi mã-nspãimânt
eu, magul purei frumuseţi!
şi-ntoarse recele dispreţ
rãmasului cu mâna-n vânt.
Trecu predicatorul sfânt
grãbindu-se cãtre amvon
vijelios ca un ciclon
sã se dezlãnţuie-n cuvânt,
s-aprindã mila din altar
de soarta celui slãbãnog,
dar ocoli pe-acest milog
cu mâna-ntinsã în zadar.
Târziu când noaptea cobora,
sosi o umbrã ca-n icoane,
pe mâini cu semne de piroane
şi-o inimã ce sângera.
Pe chipul ars de chin şi vai
oftând îl sãrutã fierbinte
cu veşnicie în cuvinte
tu azi vei fi cu Mine-n Rai!
http://www.agonia.ro/index.php/poetry/76952/index.html
dora
 
Posts: 3783
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Thu May 17, 2007 7:33 am

Handicapatii nu aveau ce cauta in scoli

Maria Constantin:

Familia mea locuia intr-o comuna mica, Rusanesti, in sudul Romaniei. Pana in 1976, cand parintii au dus-o pe sora mea mai mare, Aurora, la medic, nimeni din familia Constantin nu auzise despre distrofia musculara (dirigintele obisnuia sa rada de sora mea spunandu-le copiilor ca "Aurora alearga ca o rata"... asa cum ne-a spus de multe ori o prietena a noasta).

Doctorul i-a intrebat pe parinti daca mai au alti copii si asa am ajuns sa fac teste medicale pentru distrofia musculara.

Testele au iesit pozitive. Aveam 9 ani si nu pricepeam ce insemna asta, mai ales ca nu aveam inca semne clinice ale bolii. Alergam, ma cataram in copaci, ma plimbam cu bicicleta..
. In jurul varstei de 14 ani au inceput sa apara primele semne ale distrofiei muculare. De exemplu, nu mai reuseam sa urc 5 trepte fara sa ma sprijin de balustrada sau folosind ambele picioare. Imi amintesc momente cand, dupa ce urcam 3 trepte, ma opream (speriata ca as fi putut sa fiu impinsa si trantita de copii care alergau in jurul meu in curtea scolii, iar apoi nu as mai fi avut forta sa ma ridic) langa un perete, pe scarile de la intrarea in scoala, ma odihneam 1 sau 2 minute si urcam apoi celelalte doua trepte...

Cum stiti, in comunele Romaniei nu exista (in mod obisnuit) licee, asa ca, la 14 ani am plecat la liceu in Craiova.
La putin timp dupa ce cursurile scolare au inceput, directorul liceului a

vazut ca am ceva probleme fizice si a trimis imediat o telegrama parintilor mei prin care ii anunta sa vina urgent sa ma ia acasa, argumentand ca sunt handicapata, nu am dreptul sa invat intr-o scoala "normala" si, oricum, nu voi munci niciodata pentru ca nimeni nu angajeaza handicapati.


Ne aflam sub dictatura comunista si eram foarte speriata si distrusa de gandul ca as fi putut fi trimisa inapoi la tara, ca nu as mai fi continuat scoala si nu as fi avut niciodata serviciu.

La vremea aceea Romania nu avea legi pentru protectia persoanelor cu handicap. Mama a fost inspirata si, cand s-a intalnit cu directorul liceului, i-a spus: "domnule, nu ati avut test medical eliminatoriu la admiterea in liceu. Prin urmare nu aveti nici un temei sa-mi azvarliti copila afara din scoala."

Acelasi gen de evenimente au urmat in timpul scolii, dar, pe langa traumele sufletesti, am invatat cateva lucruri - faptul ca pot avea o viata mai buna folosind mijloace adaptive, ca trebuie sa am rabdare, sa muncesc inzecit pentru a arata celor din jur ca ca am putere de munca si ca sunt o persoana serioasa, daca vreau ca ei sa ma considere egalul lor.

http://www.geocities.com/wheelsandlove/rogrowingup.html
dora
 
Posts: 3783
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby vali » Thu May 17, 2007 9:13 am

Este revoltator ca se mai intampla astfel de lucruri.
Este f. greu sa ai un copil special, dar mai ales sa nu fi inteles de societate, familie, etc.
Chiar ieri mi-a spus un coleg " de ce nu m-am straduit sa fac un copil normal", nu stiu daca a fost sub forma de gluma, dar pe mine m-a durut. Chiar unii oameni nu inteleg prin ce trecem, numai in cazul (Doamne fereste) trec si ei prin aceeasi experienta?
Nu acelasi lucru s-a intamplat la coafor. Am anuntat pe coafeza mea ca voi veni la tuns cu un copil cu autism, cand am ajuns ma asteptau deja 3 doamne (poate din curiozitate) ca sa se ocupe de el. Poate ele se asteptau la altfel de comportament, dar Bogdan a fost impecabil, nu a plans deloc, a fost tuns afara in gradina, a primit jucarii si nici macar nu mi-a luat banii pentru tuns cu toate insistentele mele. Copilul a plecat profund impresionat, spune ca a fost la Simona la tuns si este f. frumos acum, se uita toata ziua in oglinda.
Asa ca nu trebuie sa ne consumam prea multa energie cu niste "oameni " care nu pot intelege, mai bine ai ignoram, caci se vor gasi alti care vor intelege, sunt oameni si oameni...
Bogdan, august 2002, TPD, a facut ABA la "Cristi's Outreach Foundation" .
vali
 
Posts: 399
Joined: Mon Feb 20, 2006 10:51 am

Postby dora » Fri May 18, 2007 6:32 am

vali wrote:Este revoltator ca se mai intampla astfel de lucruri.
Este f. greu sa ai un copil special, dar mai ales sa nu fi inteles de societate, familie, etc.
Asa ca nu trebuie sa ne consumam prea multa energie cu niste "oameni " care nu pot intelege, mai bine ai ignoram, caci se vor gasi alti care vor intelege, sunt oameni si oameni...



Vali,

e revoltator ce s-a intamplat,dar daca tacem se va intampla in continuare...

Trebuie sa vorbim si sa ne consumam multa energie cu oamenii care nu pot intelege...

Nu-i vina lor, omul traieste sub vremi,se mai schimba vremurile...

Maria a avut noroc...

Altii nu au putut trece de examenul medical de inscriere la liceu

cred ca am mai povestit de varul sotului meu, tot cu distrofie musculara, elev de 10 in scoala generala caruia nu i s-a dat voie sa se inscrie la un liceu din Ramnicu Valcea

Diriguitorii „socialismului multilateral dezvoltat” îmi explicau că boala mea e nevindecabilă şi că statul socialist nu-şi permite să şcolarizeze „pe cheltuiala lui” un „element” care nu va putea munci şi răsplăti societatea, pentru ce investeşte în el, cu alte cuvinte, eram o povară de care nimeni nu avea nevoie.

Tatăl meu, cu lacrimi în ochi, îi intreba: „Şi ce să fac,tovarăşilor, cu el, nu vedeţi că e premiant?!” „Il ţineţi acasă!”. Momente de coşmar de care n-aş fi vrut să-mi amintesc...

Tatăl meu nu s-a lăsat şi le-a spus cu un curaj nebun, pe care numai disperarea ţi-1 poate da, că îşi depune „carnetul de membru de partid”, renunţând la această calitate, fiindcă el nu mai crede într-o „orânduire” care se laudă ca are grijă de „oamenii muncii. Deşi îşi putea pierde locul de muncă (lucra ca operator chimist la „Combinatul chimic, azi „Oltchim”) şi se putea trezi în postura de a fi persecutat, tatăl meu a riscat totul

. Văzându-i hotărârea, forurile diriguitoare din judeţ şi de la Ministerele Muncii, Sănătăţii şi Invăţământului, m-au trimis în clasa a IX-a la un Sanatoriu-Scoala din Mangalia, o monstruozitate în care profesorii de la un liceu din oraş ne predau orele de curs „la pat”.

Am învăţat „cu chiu, cu vai” în acele condiţii vitrege şi am mers mai departe.
Am fost transferat la un liceu economic special din reţeaua Ministerului Muncii pentru elevi cu nevoi speciale din Câmpulung-Muscel, judeţul Argeş, unde am terminat clasa a X-a.


Printr-un ordin venit de sus de la „cabinetele 1 si 2” dictatoriale, toate acele licee şi scoli profesionale s-au comasat: băieţii au fost transferaţi la Bucureşti, în Comuna Voluntari, iar fetele la Iaşi, în Cartierul Nicolina.
Toată acea armonie între oameni cu nevoi speciale, între băieţi şi fete, care în anii urmatori sfârşeau prin a se căsători, s-a destrămat. Clasele a Xl-a şi a XII-a acolo la marginea Bucureştilor au fost un calvar.

Stăteam ca într-un lagăr, fără căldură iarna, iar în timpul zilei fără program de odihnă. In tot acest dramatic parcurs existenţial cărţile de literatură m-au însoţit ca nişte prieteni devotaţi, mi-au dat încrederea şi curajul acela nemăsurat că voi ajunge la liman.
Primele poezii le-am scris în acei ani ca o descărcare de tensiune existenţială dîn coşmarul îndurat.

După terminarea liceului, boala s-a agravat şi mergeam din ce în ce mai greu, aşa că n-am mai putut să-mi continui studiile şi am rămas acasă, în satul meu drag. Mă simţeam izolat şi m-am refugiat în literatură. Am citit timp de doi ani cât nu citisem într-o viaţă şi am scris poezie cât pentru trei volume.
dora
 
Posts: 3783
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Sat Jun 09, 2007 9:48 pm

vali wrote:Chiar ieri mi-a spus un coleg " de ce nu m-am straduit sa fac un copil normal", nu stiu daca a fost sub forma de gluma, dar pe mine m-a durut. Chiar unii oameni nu inteleg prin ce trecem, numai in cazul (Doamne fereste) trec si ei prin aceeasi experienta?
...



Vali,

stii ce spun cei mai multi oameni "normali" despre parintii care au copii cu probleme?

"Dumnezeu nu doarme, asa ii pedepseste pentru pacatele lor!!!

Cine stie ce-au facut..."

Am auzit asta de sute de ori...la tara

Si de la a-ti feri privirea pana la a spune"Cu ce va pot ajuta?"
e-o cale atat de lunga
ca mii de ani i-ar trebui
luminii sa ne-ajunga...
dora
 
Posts: 3783
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Sun Dec 02, 2007 10:37 am

Statul cu handicap




-- Persoanele cu dizabilitati sunt marginalizate de institutiile publice * Statul roman a fost dat in judecata de o tanara cu handicap locomotor * Umilita in tara, ea este in prezent stagiar la Parlamentul European





Persoanele cu handicap nu se numara printre cei mai fericiti romani. Desi, potrivit Constitutiei, "cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari", exista cazuri, si nu putine, in care persoanele cu handicap sunt grav discriminate.
Problemele de care se izbesc acesti oameni depasesc de multe ori limitele suportabilitatii unei fiinte umane.
Si cu toate astea reusesc sa supravietuiasca. Pentru ca acesta este cuvantul corect.Fiecare zi a unei persoane cu dizabilitati este o lupta pentru supravietuire. Ca si cum handicapul de care sufera nu ar fi de ajuns, o mare parte dintre ei au de luptat, in afara de infirmitatea cu care s-au nascut sau pe care au "dobandit-o" la un moment dat, si cu statul. Si cu societatea romaneasca. Legi pentru persoane cu handicap exista. Numai ca aplicarea acestora lasa mult de dorit. Statul nu se grabeste sa le puna in practica.

Romanii "sanatosi" nu se inghesuie sa-si ajute semenii mai putin norocosi decat ei.

Daca unui om obisnuit, fara vreun handicap fizic, ii este greu sa-si gaseasca un loc de munca, o persoana cu dizabilitati se loveste de mult mai multe obstacole. Nepasarea autoritatilor publice, dezinteresul fata de aceasta categorie sunt doar cateva exemple.Nu vor mila, vor drepturile care li se cuvinSunt oameni care nu cer nimic in plus. Nu vor mila, vor doar sa li se respecte drepturile. Sa nu fie priviti si tratati ca niste paria ai societatii. Pentru ca printre cei cu dizabilitati exista si persoane mai competitive decat cele normale. Si totusi sunt stigmatizate. Una din cele mai defavorizate categorii este reprezentata de cei cu handicap locomotor.

Care nu se pot deplasa decat in carucior. Iar aici situatia este jalnica.Spre exemplu, desi exista lege prin care se prevede obligativitatea institutiilor publice de a amenaja rampe de acces. Potrivit legii, cladirile de utilitate publica, caile de acces, cladirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport in comun si statiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru calatori si peroanele principalelor statii, spatiile de parcare, strazile si drumurile publice, telefoanele publice, mediul informational si comunicational vor fi adaptate conform prevederilor legale in domeniu, astfel incat sa permita accesul neingradit al persoanelor cu handicap. Daca in ceea ce priveste mijloacele de transport in comun, data pana la care autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa adapteze transportul astfel incat acesta sa permita accesul neingradit al persoanelor cu handicap este 2010, in ceea ce priveste institutiile publice termenul a fost depasit de mult. Adica inca din 2003 acestea trebuiau sa fie prevazute cu rampe de acces. Presedintele Autoritatii Nationale a Persoanelor cu Handicap, Silviu Didilescu, declara la sfarsitul anului trecut ca putin peste 10% din institutiile publice din Romania sunt dotate cu rampe de acces. El mai spunea ca in blocuri nu exista rampe pentru ca persoanele cu dizabilitati sa urce, in lifturi nu incap carucioarele - motiv pentru care cei din aceasta categorie raman imobilizati in casa -, semafoarele nu sunt dotate cu semnalizare si pentru nevazatori etc. Intrebat in urma cu cateva zile de reporterii ZIUA care este situatia la ora actuala, Didilescu a declarat: "Nu este roza, dar este spre roz". El a spus ca lucrurile stau un pic mai bine in ceea ce priveste rampele de acces.O realitate cruntaRealitatea este insa dramatica. Daca la sfarsitul anului trecut doar 10% dintre institutii aveau asemenea rampe, in prezent procentul - unul optimist - ar putea ajunge undeva la 15%. Ceea ce spune multe. Spune faptul ca persoanele cu handicap locomotor sunt in continuare defavorizate. Si ca institutiile publice nu se grabesc sa aplice legea. Ce poate sa faca un handicapat locomotor care se deplaseaza exclusiv intr-un scaun cu rotile, daca vrea sa ia metroul? Renunta, pentru ca este imposibil sa circule cu acest mijloc de transport deoarece exista prea putine statii prevazute cu lift sau rampe. Doar patru, asa cum au recunoscut chiar oficialii Metrorex.De asemenea, ce face un om tintuit intr-un scaun cu rotile tot restul vietii care trebuie sa se deplaseze cu transportul la suprafata? De cele mai multe ori renunta. Sunt 500 de autobuze dotate cu rampe. In ceea ce priveste tramvaiele, doar sase au rampa de acces. Potrivit datelor oficiale furnizate de RATB, aproximativ 45% din parcul auto este adaptat pentru nevoile acestor persoane.

Numai ca aici avem de-a face cu mentalitatea soferilor.Dupa cum declara si presedintele ANPH, chiar daca autobuzul are rampa, ar trebui ca soferul sa o lase si jos, sa nu-i inchida usa in nas celui aflat in carut.

Drepturi calcate in picioareIn ciuda faptului ca in Romania persoanele cu dizabilitati sunt privite si tratate de multe ori ca niste paria, in afara granitelor situatia este alta.

Elvira Popa este o tanara care sufera de un handicap locomotor.Absolventa a Facultatii de Drept, tanara a avut parte numai de umilinte in Romania. Drepturile i-au fost calcate in picioare, astfel incat a actionat statul roman in judecata.

In prezent se afla la la Bruxelles. Lucreaza la Parlamentul European. Si declara ca oficialii europeni nu vad deloc cu ochi buni ceea ce se intampla cu persoanele cu dizabilitati."Am actionat statul roman in judecata in 2005. Am trecut examenul la un master la Facultatea de Sociologie, dar mi s-a spus ca sunt in carucior si nu pot sa frecventez acele cursuri. M-au primit la examen si l-am trecut. Dupa aceea m-au intrebat daca sunt din Bucuresti. Cand le-am spus ca nu, mi-au replicat ca in acest caz nu pot frecventa cursurile pentru ca nu am cum sa vin la Bucuresti, eu fiind in scaun cu rotile. Comisia a recurs si la intrebari extrem de personale, care nu aveau nici o legatura cu masterul. M-au intrebat daca traiesc cu cineva, daca ma intretine cineva, daca am bani sa ma duc la scoala. Intr-un final am reusit sa termin masterul, dar numai eu stiu ce sacrificii am facut. Pentru ca nimeni nu s-a oferit sa-mi plateasca transportul sau alte asemenea lucruri. Problema este ca in invatamantul romanesc este admis numai cel care are bani, cel care poate sa mearga pe picioarele sale. Acest lucru a fost ultimul dintr-o lunga serie de respingeri, si acest lucru m-a determinat sa incep procesul cu statul", spune Elvira Popa.Tanara spune ca s-a hotarat sa actioneze statul roman in judecata din cauza tratamentului si discriminarii la care sunt supuse persoanele cu handicap. "Mi s-au intamplat multe lucruri. Am fost aruncata din taxi deoarece eram in carucior. Numai spun ca ultimul carucior, pe care l-am cumparat din banii mei, a costat peste 2000 de euro. M-am inscris pe liste pentru un loc de munca, am asteptat doi ani fara succes. Am mers din institutie in institutie pentru a ma angaja. De fiecare data am fost respinsa, spunandu-mi-se ca nu pot sa fac fata deoarece am acest handicap. Am fost umilita de prea multe ori. Si de ce? Doar pentru ca nu ma pot deplasa decat intr-un carucior", spune Elvira Popa.Tanara ne-a declarat ca instanta Curtii de Apel Pitesti (CAP) a spus ca legea a fost incalcata, ca drepturile i-au fost prejudiciate, dar ca nu trebuia sa dea in judecata statul roman, ci institutiile care nu i-au respectat drepturile. "Decizia aceasta este o aberatie. Nu pot sa ma judec cu fiecare institutie in parte. Am facut recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie impotriva hotararii CAP, iar Inalta Curte a considerat ca legea a fost incalcata si ca sunt indreptatita sa dau in judecata statul roman. Astfel, dosarul a fost trimis spre rejudecare Tribunalului Valcea", mai spune Elvira Popa.Umilita in Romania, apreciata la Parlamentul EuropeanDaca in Romania institutiile statului i-au trantit usa in nas, in prezent Elvira Popa efectueaza un stagiu la Parlamentul European pe problema drepturilor omului."Aici, la Parlamentul European sunt tratata normal. Nimeni nu se uita la mine ca la un handicapat, nimeni nu are vreo problema ca sunt intr-un carucior. Sunt trimisa la intalniri cu ambasadori, aici oamenii sunt egali. Drepturile sunt respectate indiferent daca mergi pe picioarele tale sau intr-un scaun cu rotile. De curand, Consiliul European a adoptat o conventie pentru persoanele cu dizabilitati prin care obliga statele sa ia masuri urgente pentru adaptarea problemelor persoanelor cu dizabilitati.Astfel, orice persoana cu dizabilitati va putea da in judecata statul si va putea cere daune pentru lipsa accesibilitatilor. Uniunea Europeana spune in felul urmator: am alocat o gramada de fonduri pentru persoanele cu dizabilitati din Romania si acestea traiesc mizerabil. Au fost trimisi bani pentru rezolvarea acestor probleme de catre organismele europene, nu se stie cum au fost folositi banii, iar persoanele cu dizabilitati traiesc in conditii mizerabile", declara Elvira Popa.Avertismente si amenziPresedintele Autoritatii Nationale a Persoanelor cu Handicap, Silviu Didilescu, declara ca in prezent situatia nu este roza. El sustine ca in urma controlului efectuat de ANPH anul acesta, a "constatat cu surprindere ca o mare parte din institutii, daca nu si-au facut rampe de acces, au demarat procedurile. In 2005 eu am gasit o situatie dezastruoasa in ceea ce priveste rampele de acces. Nu puteam sa amendez niste oameni pentru niste lucruri care trebuiau facute pana in decembrie 2003. Nu puteam sa-i amendez pe cei din administratie, primari, presedinti de consilii judetene, care fusesera alesi in 2004 pentru ceva ce trebuia facut din 2003", spune Didilescu. Intrebat daca maine se vor schimba reprezentantii autoritatilor publice care ar trebui sa realizeze rampele de acces, ce va face, Didilescu a spus: "In mod normal, nu voi putea sa-i amendez pe cei care vin pentru ceva ce n-au facut cei care au fost inainte in functii. In schimb am facut cateva mii de scrisori si le-am dat o perioada de gratie pentru a rezolva problema rampelor de acces. In 2006 am dat avertismente, iar anul acesta am dat amenzi", spune presedintele ANPH.Statul nu se implicaLa randul sau, Marian Minculescu, presedintele Societatii Handicapatilor Locomotor din Romania, sustine ca statul nu se implica activ pentru rezolvarea problemelor persoanelor cu dizabilitati. "Drepturile din legea 448 sunt respectate partial si arbitrar. Cea mai mare problema este lipsa accesibilitatilor, principala cauza a absentei noastre din viata socio-profesionala a urbei. Presedintele ANPH poate declara ce vrea, oricum este doar un neavenit si un profitor al functiei sale. Noi avem plangeri penale impotriva lor. Poate ca procentul de 10% este real (existenta rampilor) dar sa ni se spuna si cat din acest procent il reprezinta rampele facute cum trebuie, nu doar de fatada", declara Minculescu.
Bogdan GALCA
Nr. 3960 de miercuri, 20 iunie 2007
http://www.ziua.net/display.php?data=20 ... &id=222604
dora
 
Posts: 3783
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby abotzel » Fri Dec 07, 2007 1:05 pm

vali wrote:Este revoltator ca se mai intampla astfel de lucruri.
Chiar ieri mi-a spus un coleg " de ce nu m-am straduit sa fac un copil normal", nu stiu daca a fost sub forma de gluma, dar pe mine m-a durut. Chiar unii oameni nu inteleg prin ce trecem, numai in cazul (Doamne fereste) trec si ei prin aceeasi experienta?


asta am auzit de la a mea FAMILIE... "daca aveam un copil normal, poate ma ajutau sa-l cresc" (in sensul ca n-as mai fi platit bona, etc...)
nu-i nimic... noi doi o sa mergem inainte ca si pana acum! :wink:
abotzel
 
Posts: 3
Joined: Wed Jul 12, 2006 10:12 am

Postby dora » Sat Feb 09, 2008 7:52 am

Imediat dupa revolutia din ‘89, ecranele televizoarelor ne-au dezvaluit fata negata a realitatii in care traiau acei copii pe care regimul comunistii cataloga drept irecuperabili, copii al caror drept la viata, familie, sanatate si educatie le era negat.

Mii de copii traiau in institutii, fiind victime ale unei culturi politice in care dizabilitatea era tratata cu o profunda lipsa de respect, in care nu era furnizat nici un fel de serviciu comunitar si parintii erau incurajati sa isi abandoneze proprii copii in grija statului.

Dizabilitatea era complet medicalizata, iar copiii cu dizabilitati erau definiti doar in termenii dizabilitatii lor. Copiii din institutii erau deprivati si de drepturile fundamentale: ingrijirea sanatatii, dieta adecvata, igiena, oportunitatea de a se juca si de a fi educati.

Li se nega dreptul la stimulare, iubire, afectiune, contact fizic, erau legati de paturi pentru lungi perioade de timp, in medii reci si mizere.
Salvati Copiii Suedia (Radda Barnen), insa a studiat situatia si a realizat simplul fapt ca daca interventia se va limita doar la institutii si la imbunatatirea conditiilor de viata din acestea, atunci efectul pozitiv pe termen scurt va fi urmat de unul negativ pe termen lung- acela al cresterii numarului de copii cu dizabilitati din institutii deoarece conditiile de viata ar fi devenit cu mult mai bune decat cele pe care le-ar fi putut asigura parintii acasa.

Dovedind o intelegere profunda a realitatii, Radda Barnen a luat decizia de a promova dezinstitutionalizarea copiilor cu dizabilitati, dar altfel decat celelalte organizatii.
Folosind experienta acumulata de Suedia in ceea ce priveste organizatiile de parinti care au reusit in timp sa determine autoritatile sa creeze conditii optime de dezvoltare pentru toti copii, Radda Barnen a finantat crearea unor structuri similare de parinti cu urmatoarele scopuri: • promovarea drepturile copiilor cu dizabilitati
• intarirea rolului parintilor in protejarea drepturilor
• sa reduca riscul de institutionalizare

Radda Barnen a considerat ca cea mai eficienta strategie pentru atingerea acestui scop era aceea de a sprijini parintii pentru a contrabalansa puterea pe care o aveau medicii in luarea deciziilor si pentru a-i ajuta sa joace un rol mai mare in definirea si satisfacerea nevoilor copiilor lor.

http://www.impreuna.arts.ro/articol.php ... articol=82
dora
 
Posts: 3783
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Thu Mar 13, 2008 9:24 pm

Autistii pretind scuze de la CBS

Scris de Sabina Nicolae @ February 19, 2008 10:19 am


O asociatie a autistilor pretinde ca postul tv CBS ar trebui sa-si ceara scuze pentru remarca jignitoare pe care unul dintre concurentii reality-show-lui “Big Brother” a facut-o la adresa celor care sufera de aceasta boala, relateaza AP.

In episodul respectiv, Adam, un concurent care pretinde ca lucreaza la o fundatie pentru autisti, a spus ca-si va folosi banii primiti ca premiu pentru a deschide un coafor pentru cei cu nevoi speciale, “pentru ca handicapatii sa se adune la un loc si sa-si faca parul”.

In momentul in care Sheila, o alta concurenta, i-a spus “Nu-i numi asa”, Adam a replicat dur: “Copii cu probleme. Dar pot sa le spun cum vreau, pentru ca lucrez cu ei toata ziua”.

Postul CBS a fost acuzat saptamanile trecute si pentru remarcile concurentilor “Big Brother” in legatura cu incestul, rasa, etnia si orientarea sexuala.

Cativa concurenti au fost chiar dati afara din cauza unor incidente violente sau rasiste.

Nici un raspuns nu a fost deocamdata primit din partea CBS
http://ro.mykinda.com/business/19/02/20 ... de-la-cbs/
dora
 
Posts: 3783
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Fri Apr 11, 2008 11:22 am

Locul ei nu-i aici

"In ALTE locuri oamenii isi pun viata in pericol incercind sa salveze o pisica, sau ii fac respiratie gura la gura unui ciine in aceslasi scop, sa-l salveze...

...azi dimineata, mi-am lasat copilul pe holul din fata usii (intr-un bloc oarecare din Bucuresti), sa ma astepte 1-2 minute, pina ma imbrac/ incalt si eu, sa plecam la scoala. Asa facem mereu, ma asteapta afara, cheama liftul si ma asteapta in fata lui sau urca si coboara treptele la etajul de mai jos sau cel de mai sus.
Astazi, o doamna mai in virsta a dibuit-o la un etaj mai jos si, porbabil, a luat-o la intrebari. Fiindca n-a primit nici un raspuns verbal, ci doar ceva topait si fluturat din miini, a considerat ca-i bine pentru...siguranta cetatenilor din scara s-o scoata afara, in strada.
Am iesit intru-un minut, doua, liftul era la etaj, iar copilul meu nicaieri. Am strigat-o, stiind ca poate fi la un etaj mai sus sau jos, dar nimic. Intre timp auzeam pe cineva coborind si vorbind.. Am coborit si eu rapid. Cind am ajuns la parter, doamna in virsta tocmai isi terminase eroica treaba, adica o scosese pe fetita mea afara, cu capul gol pe gerul diminetii, si inchidea usa de la intrare in bloc. M-am infuriat teribil si am intrebat-o, cit am putut de 'rece' in acel moment fierbinte, cum poate sa faca asta, sa lase un copil afara, fara sa isi puna problema ce se va intimpla cu el, mai ales ca era ger....Mi-a raspuns senina ca nu stia al cui e, ca copilul facea asa.. (spuse cu un soi de repulsie), ca n-avea ce cauta la etajul ei... Asa ca a luat-o de mina si dat-o afara din bloc!!!
Si asta din partea unei femei, a unei femei in virsta, a unei bunici/ strabunici a vreunui copil de virsta copilului meu, a unei bunci care asteapta sa sarbatoreasca.. Nasterea Domunlui!! Iar administratorul, om cu carte si cu un copil de 5-6 ani de mina, asistind la discutie, mi-a spus, ca un soi de repros, ca oamenii asa gindesc si trebuie...respectati asa cum gindesc!

Oricit as incerca sa fiu eu mai intelegatoare cu astfel de oameni, sint prea multe astfel de lovituri si nu am ragaz se ma detensionez. Voi?"


http://forum.miklos-muhi.ro/viewtopic.p ... hlight=#92
dora
 
Posts: 3783
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby gabi.b » Fri Apr 11, 2008 11:53 am

In parc , la nisip...eu impreuna cu inca o mamica de copil autist ...copiii nostrii erau la nisip si se jucau...separat , erau la doar 1 m de noi distanta .Stiti doar ca nu poti sta pe banca linistit ,la vreo 3 m de copil...ca nu stii niciodata ce se poate intampla , unde mai pui ca incercam sa-i facem sa se joace impreuna ...Mai erau cativa copilasi , tot la nisip , mai mici decat ai nostrii , unul din ei era cu bunicul, care statea si-si privea cu mandrie nepotelul . La un moment dat baietelul autist ( nonverbal, dar foarte inteligent ) a intors brusc o galetuta plina ochi cu nisip , dar a ridicat-o prea sus si nisipul s-a raspandit putin si in capul micutului cu pricina...Bunicul a sarit ca ars si a strigat la baiatul autist , luandu-l cu forta de mana :,,daca nu stii sa te joci frumos la nisip , pleaca de-aici , nu vezi ca aici sunt doar copii mici?,,Am intervenit binenteles si i-am explicat bunicului cu mult calm , ca baiatul e autist si ca a gresit , asa stie el sa se joace. In acest timp baiatul autist , speriat a sarit la mama in brate si prin gesturi arata ca nu a vrut sa faca rau copilasului , privea foarte speriat spre bunic si facea semne disperate cu mana ca ,,nu,, aratand spre baietel ...Bunicul foarte mirat a intrebat ce cautam acolo cu ei ca ar trebui sa-i tinem inchisi in casa daca fac rau nepotelului , el ce-i va spune fiicei lui ? i-am explicat inca odata ca parcul este pentru copii , pentru toti copiii ....Nu intelegea , aproape ca urla la noi sa luam copiii de acolo . Ce sa-i mai zici? ce sa faci? Nu stiu daca vreo continuare a discutiei ar fi avut rost...Unii oameni nu sunt dispusi sa inteleaga ,nici nu vor asta ,in asemenea momente pe mine ma ineaca plansul si aproape ca nu sunt in stare sa mai dau replici...Desi as avea...
gabi.b
 
Posts: 247
Joined: Tue Mar 20, 2007 3:42 pm

Postby celina s. » Mon Apr 14, 2008 12:10 pm

Mie imi plac la nebunie "REGULILE"din parcul de joaca...."Copiii sa fie supraveghiati,sa aiba intre anumite varste"si cel mai dragut "INTERZIS COPIILOR CU PROBLEME DE SANATATE ACCESUL IN PARCUL DE JOACA"!!!!! :shock:
:shock:
Nu stiu cum e la voi,dar in Iasi reguli de astea avem...
:shock: :shock: :shock:

Ei,de asta ce mai ziceti????
celina s.
 
Posts: 19
Joined: Thu Nov 02, 2006 11:33 am
Location: Iasi

Postby paun » Mon Apr 14, 2008 6:12 pm

eram la manastire la Busteni si asteptam sa mergem la preot sa lasam un acatist... prietena care ne-a insotit a intrat sa cumpere lumanari si fetita mea care avea 4 ani nu mai avea rabdare si incepuse sa se agite, sa planga sa tipe..., o femeie iesea cu un manunchi de lumanari groase si lungi, fetita a alergat la ea i-a smuls o lumanare sia muscat din ea , eu i-am spsu ca nu e frumos si am incercat sa platesc lumanarea stricata...femeia la inceput a vruit sa o certe pe fetita dar intai m-a intrebat (simteam furia din glas) "NU-I NORMALA?" , lacrimile au inceput sa imi curga din ochi si ma uitam la fetita mea ...i-am zis ca este normala dar este autista..."SARACA!" ...sia plecat fara sa se uite in urma... am primivit cum se de[parta acea femeie cxare mergea sa se roage in biserica , avea haine cernite...fetita se potolise si se uita si ea dupa femeia care a zis ca nu e ...NORMALA
Ema, feb 2002, autism infantil, face ABA acasa

povestea Emei http://www.invingemautismul.rO
BLOG www.florina-emilia.blogspot.com
paun
 
Posts: 164
Joined: Mon May 08, 2006 3:01 pm

Postby dora » Tue Apr 22, 2008 6:34 am

ADHD and train trips

În mod paradoxal, poate fi mult mai greu de integrat în societate un copil cu ADHD decât un copil cu autism din categoria "pasiv".

Nu contează nivelul intelectual al unui copil sau faptul că în situaţii familiare se comportă normal.

Condiţia fundamentală pentru ca societatea să îi suporte este să nu deranjeze prin reacţii neobişnuite (chiar dacă reacţiile nu îi ating direct pe oameni sau îi ating foarte puţin). Iar hiperkineticii tocmai asta fac, şochează prin reacţiile lor care au la bază probleme de sistem nervos şi fac să fie etichetaţi ca "nebuni" sau "prost crescuţi".


Tocmai ne-am întors din excursia care se anunţa demult, în oraşul meu natal...Nu aveam emoţii pentru că până acum a suportat drumuri lungi, chiar şi de 7 ore cu trenul. La dus, în intercity, probleme moderate, după două ore şi jumătate se ridica în picioare pe scaun şi vorbea singur, idei fără şir...trenul era pe jumătate gol unde eram noi, deci nu deranja. La întors însă, un accelerat aglomerat (nu exista un alt tren, decât un rapid dar era destul de târziu) şi probabil oboseala lui şi-a spus cuvântul.

După o oră a început să se plimbe prin compartiment şi să vrea să iasă. Probabil şi eu am greşit că am dat lămuriri celor din compartiment (poate că lui nu i-a plăcut ceva din ce a auzit) cert e că i-a venit ideea să se arunce peste sacoşele lor de pe jos (în care bineînţeles erau ouă)...am ieşit afară pe hol, unde a continuat comportamentul. Din când în când reuşeam să îl opresc să mai vorbim, însă aglomeraţia şi spaţiul strâmt erau aceleaşi.

De fapt, ar fi avut nevoie de o oră de mişcare în aer liber şi nu aveam ce să fac, în situaţia dată...timp de trei sferturi de oră s-a trântit pe jos în mod repetat, iar spectatorii de pe hol şi din compartimente se uitau urât la noi şi comentau mai mult sau mai puţin vizibil, chiar dacă îi deranja doar prin spectacol. În fine, coborâm din tren şi urcăm în autobuz. Aici, după o tentativă de a ţipa, se supără că l-am certat şi începe să plângă...iar două-trei voci din autobuz încep să îi spună pe ton răstit că nu au chef să îl asculte şi dacă nu tace să se dea jos şi să facă aşa la el acasă (?!).

El îi priveşte uimit şi plânge şi mai tare...(Mi s-a părut incredibil ca mai mulţi adulţi întregi la minte să se ia de un copil care plânge, dar nu am spus nimic. Nu este nici prima, nici ultima situaţie în care se vede intoleranţa, ignoranţa şi răutatea care îi înconjoară pe copiii ca M. şi pe părinţii lor). Ca să restabilească echilibrul de forţe, un bărbat îmbrăcat modest din spatele autobuzului se ia de tânărul agresiv care vorbise cel mai urât cu M. Din câteva replici aproape se încinge de o bătaie...însă intervine şi soţia bărbatului din spate şi spiritele se calmează. M., uimit de întorsătura lucrurilor, tăcuse...
Aş pleca în vârful munţilor cu M., sau mai degrabă pe Lună...dar nu se poate. El are nevoie de oamenii aceştia şi de copiii lor, aşa cum se văd, ca să se întoarcă de pe planeta lui în lumea reală.
http://weandautism.blogspot.com/
dora
 
Posts: 3783
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Next

Return to INTREBARI FRECVENTE

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron