credit

Moderator: moderators

credit

Postby camel » Wed Aug 05, 2015 4:01 pm

LEGE Nr. 448 din 6 decembrie 2006 *** Republicată
privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap


ART. 27
(1) Persoanele adulte cu handicap grav sau accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin transferuri de la bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap la bugetele direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în baza unui contract privind angajamentul de plată a dobânzii pentru achiziţionarea unui singur autovehicul şi pentru adaptarea unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului, dar şi cu condiţia ca valoarea creditului să nu depăşească 10.000 de euro, iar returnarea creditului să nu depăşească 10 ani. În cazul achiziţionării de autovehicule adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap netransferabile, dependente de scaunul cu rotile, valoarea creditului nu poate depăşi 20.000 de euro, perioada de rambursare fiind de 15 ani.
(1^1) Persoanele care au contractat un credit în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi cărora, în urma reevaluării, li s-a schimbat încadrarea în gradul de handicap beneficiază în continuare de aceleaşi condiţii de rambursare până la achitarea creditului.
#B
(2) Beneficiază de prevederile alin. (1) şi familia sau persoana care are în îngrijire cel puţin un copil cu handicap grav ori accentuat.
#M5
(3) Metodologia de preluare de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti a contractelor privind angajamentul de plată a dobânzii încheiate de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi de asigurare a transferurilor financiare se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.
#B

HOTĂRÂRE Nr. 268 din 14 martie 2007
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap


ART. 17
(1) Pentru a beneficia de prevederile art. 27 din lege, persoanele cu handicap grav sau accentuat ori persoana care are în îngrijire un copil cu handicap grav sau accentuat se adresează direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale a sectorului municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul persoana cu handicap grav sau accentuat, denumită în continuare direcţie, şi depun prin registratură următoarele documente:
a) cerere;
b) copie de pe documentul care atestă încadrarea în grad de handicap;
c) copie de pe documentul de identitate;
d) declaraţie pe propria răspundere referitoare la faptul că respectă prevederile art. 27 din lege şi că nu a mai beneficiat de acestea;
e) declaraţie pe propria răspundere referitoare la faptul că va comunica direcţiei orice actualizare a certificatului de încadrare sau orice modificare a domiciliului;
f) copie de pe hotărârea judecătorească de punere sub interdicţie sau de pe dispoziţia de tutelă/curatelă, unde este cazul.
(2) În urma analizării documentelor depuse, direcţia eliberează solicitantului o adeverinţă privind acordul plăţii dobânzii la creditul obţinut în temeiul prevederilor art. 27 din lege.
(3) După obţinerea adeverinţei, solicitantul se adresează unei unităţi bancare în vederea obţinerii creditului. În urma acceptului de creditare din partea unităţii bancare, direcţia va încheia un angajament de plată a dobânzii, pe baza contractului de credit şi a graficului de rambursare.
(4) În funcţie de destinaţia creditului obţinut în condiţiile legii, persoanele cu handicap grav sau accentuat ori persoana care are în îngrijire un copil cu handicap grav sau accentuat includ în dosar şi următoarele documente:
a) proiectul lucrării de adaptare a locuinţei conform nevoilor individuale de acces, însoţit de devizul de lucrări aferente adaptării; proiectul şi devizul trebuie să fie întocmite de organe abilitate;
b) declaraţie pe propria răspundere a organului abilitat prevăzut la lit. a) din care să reiasă faptul că proiectul lucrării respectă cerinţele de accesibilitate, în conformitate cu actele normative în vigoare; sau
c) copie de pe factura finală a autovehiculului sau copia legalizată a contractului de vânzare/cumpărare a acestuia.
(5) Graficul de rambursare a creditului se depune la direcţie ori de câte ori acesta suportă modificări; direcţia efectuează plăţile în baza ultimului grafic de rambursare depus.
(6) În situaţia în care beneficiarul creditului înregistrează restanţe la rambursarea acestuia, dobânda aferentă creditului se va suporta de către acesta.
camel
 
Posts: 607
Joined: Sat Jun 28, 2008 1:21 pm
Location: oradea

Return to LEGI, HOTARARI,ORDONANTE

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron