Asoc Myosotis

Moderator: moderators

Asoc Myosotis

Postby dora » Sat Dec 29, 2012 9:10 pm

http://www.asociatiamyosotis.ro/index.html


Str. Ştefan cel Mare, nr.6, bl.B1-3, sc.2, ap.21
Bârlad, Jud.Vaslui, Cod Poştal 731005
Telefon: 0235 421 955 / E-mail: office@asociatiamyosotis


Asociaţia Myosotis România este o organizaţie non-guvernamentală care îşi desfăşoară activitatea în Bîrlad din anul 1996.
Încă de la momentul înfiinţării sale, Asociaţia Myosotis România şi-a propus să participe activ la ameliorarea/ soluţionarea problemelor sociale existente la nivelul comunităţii locale. În acest sens a susţinut proiecte ale căror beneficiari au fost copii cu dizabilităţi, copii abandonaţi în spital, familii care provin din medii socio-economice precare, copii de etnie rromă, copii seropozitivi din centrul de plasament.
În acest moment activitatea Asociaţiei Myosotis România atinge multe dintre păturile sociale de la nivelul comunităţii locale: familii defavorizate, copii şi tineri cu dizabilităţi, formăm tînăra generaţie prin derularea proiectului "Tineri Voluntari".



Centrul de Zi pentru copii cu dizabilităţi

"Casa Esme"




Str. I. L. Caragiale, nr.10
Bârlad, Jud.Vaslui, Cod Poştal 731070
Telefon: 0235 423 888 / E-mail: casaesme@asociatiamyosotis.ro


Înfiinţat în luna mai a anului 2005, Centrul de Zi pentru copii cu dizabilităţi "Casa Esme", proiect al Asociaţiei Myosotis România, răspunde nevoii copiilor cu dizabilităţi de intelect de a primi servicii instructiv-educative adaptate particularităţilor individuale şi tipului de dizabilitate cu care se confruntă.

Scopul Proiectului:
Dezvoltarea structurilor psiho-comportamentale ale fiecăruia dintre beneficiari în vederea integrării sociale a acestora şi a facilitării procesului de adaptare la cerinţele învăţămîntului de masă.





Misiunea Centrului de Zi:
Dorim să aducem îmbunătăţiri la nivelul calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi şi a familiilor acestora.

Grupul ţintă:
Copii cu dizabilităţi şi familiile acestora.
dora
 
Posts: 3791
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Sun Dec 30, 2012 4:45 pm

Succes imens al galei caritabile “Nu mã uita
OAMENI DE CALITATE


Pe 23 noiembrie, a avut loc un Bal Caritabil organizat de conducerea URB Bârlad si Asociatia Myosotis din Bârlad. Actiunea a avut loc la Restaurantul „Alona” din localitate. Prin donatiile fãcute si prin licitarea pentru unele obiecte fãcute de copii sau donate de vedete nationale, s-au strâns peste 25.000 de euro în beneficiul copiilor cu dizabilitãti din centrul de zi „Casa Esme” de la Bârlad.

Peste 25.000 de euro s-au strâns cu ocazia galei caritabile “Nu mã uita” organizatã pe 23 noiembrie 2012 de cãtre asociatia Myosotis si SC Rulmenti Bârlad, în beneficiul copiilor cu dizabilitãti din municipiul Bârlad si din judetul Vaslui.

O parte dintre fonduri au fost obtinute prin vânzarea la licitatie a unor tablouri realizate de copiii din centru, precum si a unor obiecte apartinând unor vedete, asa cum a fost o rochie cu cristale Swarovski a Gabrielei Cristea, un volum autobiografic “Reversul Medaliei” al gimnastei Andreea Rãducan, tricoul oficial cu semnãturile jucãtorilor din echipa FC Vaslui, împreunã cu o minge de fotbal, dar si un dans cu Esin Ugurtay, directorul de Dezvoltare al URB Group. Restul sumei s-a strâns din vânzarea biletelor pentru bal si a unor pachete de sponsorizare. „Ne bucurãm cã balul caritabil „Nu mã uita”, prima initiativã de acest fel din zonã, nu a lãsat indiferentã comunitatea bârlãdeanã.

Rezultatul galei a fost peste asteptãri si le multumim tuturor pentru generozitate si pentru faptul cã le pasã de soarta acestor copii minunati. Cei peste 25.000 de euro vor fi directionati cãtre Asociatia Myosotis în vederea extinderii capacitãtii centrului de zi Casa Esme, astfel încât cât mai multi copii cu dizabilitãti din judet sã poatã avea acces la servicii de specialitate”, a declarat Ismail Hakki Tuyun, Directorul Financiar al URB Group.


În prezent, doar patru angajati se ocupã zilnic de cei 60 de copii, oferindu-le asistentã specializatã în activitãti complexe, de la cursuri de logopedie, la dezvoltarea abilitãtilor de autonomie personalã si de viatã independentã, dezvoltarea abilitãtilor sociale, dezvoltare psiho-motricã si integrare scolarã. Tot în acest centru, pãrintii copiilor beneficiazã de consiliere psihologicã si socialã pentru a întelege mai bine problemele cu care se confruntã copiii lor. Anual, 24 de copii încearcã sã se înscrie, fãrã succes, la programul centrului de zi, din cauza capacitãtii limitate a acestuia. În plus, pentru unii dintre copiii înscrisi deja, care nu locuiesc în Bârlad, o problemã este si transportul zilnic, astfel cã pe lista de prioritãti a asociatiei Myosotis, care administreazã centrul de zi “Casa Esme”, se aflã un microbuz care le va asigura copiilor transferul de acasã la centru.

„Balul caritabil „Nu mã uita” este un succes la care nici nu am îndrãznit sã sper. Încã din 1996, de când am început sã caut parteneri în România pentru a construi si dezvolta împreunã Asociatia Myosotis am visat la un astfel de eveniment care sã ajute fiecare copil sã-si atingã potentialul. Acest demers reconfirmã faptul cã angajatii Casei Esme sunt dedicati acestui obiectiv, încercând sã ofere cât mai multor copii sansa la o viatã cât mai normalã”, a declarat Carol R. Daniel, fondatoarea Asociatiei Myosotis, care s-a legat emotional de România si sustine financiar de peste zece ani activitatea asociatiei.
http://www.vrn.ro/succes-imens-al-galei ... nu-ma-uita



În weekend-ul ce tocmai a trecut am spus, alături de peste alte 150 de voci, Nu Mă Uita! la Balul caritabil de la Bîrlad, organizat de către Asociația Myosotis.

Mărturisesc că până în septembrie anul acesta nici nu știam că există în România o astfel de organizație care, într-un județ sărac, măcinat de șomaj și cu o rată mare de abandon al copiilor, sprijină de ani buni un număr important de copii cu diagnostice teribile precum: tetrapareză spastică, autism, sindrom Angelamn, ADHD, retard…

Și nici nu aș fi aflat vreodată dacă nu exista inițiativa URB, cel mai mare angajator din județul Vaslui, care să propună un bal caritabil. Nu sufăr de naivitate și nici inocentă nu sunt, dar am salutat cu tot sufletul această inițiativă pentru că sunt așa de obișnuită să aud despre ONG-uri care bat la ușa companiilor, încât nu mi-a fost dat să aud până acum despre o companie care se decide să angajeze consultanți de la București pentru a organiza un bal caritabil în beneficiul unei comunități.

Pentru că pagina de web a asociației, destul de eliptică, nu m-a lămurit, am sunat prin sector, cum spunem noi ONG-iștii, dar nici așa nu am aflat mai multe lucruri.

Numai după ce am purces, cu piciorul la spinare, la Bîrlad și am vizitat centrul de zi al asociației, Casa Esme, am înțeles povestea asociației.

În 1995, aflată într-o călătorie privată prin România, Carol Rose Daniel, cetățean britanic, ajungea să viziteze cămine, centre, ghetoul dar și Spitalul de Psihiatrie de la Bârlad, secția copiilor diagnosticați cu boli ce păreau pe atunci incurabile. Copii legați de pat, copii legănându-se, copii prea slabi pentru a se mișca, copii bolnavi și fără speranță, o priveau cu ochi rugători pe Carol și o îndemnau să facă ceva. Impresionată, Carol a promis că se va întoarce. Un copil a privit-o plin de speranță și i-a spus „Nu mă uita!”. Și Carol nu l-a uitat. S-a pensionat înainte de termen și cu banii primiți pentru pensionare a înființat Asociația Myosotis, asociația florii de nu-mă-uita. A revenit în România în 1996 pregătită să schimbe viața micuților bârlădeni.
De atunci, Carol păstorește, din UK, în calitate de Președinte al Asociației, făcând eforturi să o susțină financiar, activitatea desfășurată de oamenii inimoși din Bârlad, echipa Myosotis.

Astăzi, Asociația Myosotis îl are Director Executiv pe Mihai Popa, un tânăr ce și-a început activitatea în asociație la 14 ani, în calitate de voluntar. De fapt, toți angajații au fost la început voluntari.

Mesajul cu care eu, bucureșteancă la a treia generație, m-am întors de la Bîrlad este: Există nevoi și la nivelul comunităților mici iar istoriile mari nu se scriu doar în capitală. Acolo unde există voință se pot întâmpla și minuni. Iar pentru Asociația florii de nu-mă-uita (Myosotis asta înseamnă în limba engleză) toate stelele s-au aliniat.

Kanal D a acceptat să sprijine asociația, trimițându-și vedetele pentru a prezenta balul, Andreea Răducan, sportiva născută la Bărlad, a donat pentru licitație un volum cu dedicație din “Reversul medaliei”, iar micii antreprenori locali și-au donat serviciile.

În cadrul unui eveniment fără precedent în județul Vaslui, cu fast și eleganță, dar și cu bunătate și mărinimie , Bîrladul a fost în sărbătoare. Iar o parte din inima mea a rămas la Bîrlad și promit că nu voi uita și mă voi întoarce.

http://anemari.revistatango.ro/2012/11/26/nu-ma-uita/
dora
 
Posts: 3791
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI


Return to JUD VASLUI

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron