Sala de lectura


Moderators: camel, jumbo, shakalu, dora, Milena, dominique, moderators

Postby dora » Tue Mar 25, 2008 9:42 am

Reguli pentru a deveni o fiinta umana




1. Veti primi un corp. Va

place sau nu va place, va fi al vostru pentru intreaga viata.




2. Veti invata lectii. Sunteti inscrisi la o scoala

cu informatii non-stop numita Viata. In fiecare zi la aceasta scoala

veti avea ocazia sa invatati cate o lectie. S-ar putea sa va placa lectiile,

sau s-ar putea sa le considerati irelevante si prostesti.






3. Nu exista greseli, numai lectii.

Dezvoltarea este un proces de incercari si nereusite: experimentare. Experimentele "ratate" fac parte din acest proces, tot asa cum fac parte si experimentele "reusite".




4. O lectie se repeta pana cand se invata. O lectie

va fi prezentata sub mai multe forme pana cand o veti invata. Numai

dupa ce ati invatat-o puteti trece la alta lectie.




5. Procesul de invatare nu se termina niciodata. Nu

exista moment al vietii care sa nu contina o lectie. Daca sunteti viu,

atunci aceste lectii trebuie invatate.




6. "Acolo" nu este mai bun decat "aici". Cand un "acolo"

personal devine un "aici", veti obtine pur si simplu un alt "acolo"

care va arata din nou mai bine decat "aici".




7. Altii sunt doar imaginea voastra in oglinda. Nu

poti iubi sau uri cava la cineva decat daca aceasta persoana reflecta

ceva ce voi iubiti sau urati la voi insiva.




8. Ce faci cu viata ta depinde numai de tine. Detii

toate uneltele si resursele de care ai nevoie. Cum le folosesti ramane

la aprecierea ta. Alegerea iti apartine.




9. Raspunsurile vietii exista in tine. Raspunsurile

la intrebarile Vietii se afla in tine.Tot ceea ce trebuie sa faci este

sa privesti, sa asculti si sa ai incredere.


10. Vei uita toate astea.




[Publicat in Supa de pui pentru suflet,

Editura Amalteea]
dora
 
Posts: 3726
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Wed Apr 02, 2008 9:34 am

Pescarii fără peşte


S-a intamplat ca era un grup de oameni care se intitulau ei insisi pescari. Si intr-adevar erau multi pesti in apele de prin imprejurimi. De fapt erau multe rauri si lacuri pline cu pesti peste tot locul. Si pestii erau flamanzi.

Saptamana dupa saptamana, luna dupa luna, si an dupa an, acestia, care se intitulau ei insisi pescari, se intruneau in adunari si discutau despre chemarea lor de a pescui, despre abundenta pestilor si cum ar putea ei sa mearga sa pescuiasca.

An dupa an explicau cu grija ce inseamna a pescui, sustineau ca pescuitul este o ocupatie si declarau ca pescuitul ar trebui sa fie intotdeauna sarcina principala a pescarilor.

In mod continuu cautau metode noi si mai bune pentru a pescui si defintii noi si mai bune pentru notiunea de a pescui. Mai mult, ei spuneau: “Industria pescaritului exista datorita pescuitului asa cum exista foc datorita arderii.”

Ei organizau adunari speciale numite “Campania pescarilor” si “Luna pescarilor pentru a pescui.” De asemenea finantau congrese nationale si internationale pentru a discuta despre pescuit, pentru a promova pescuitul si pentru a afla cat mai multe despre metode noi de pescuit, echipamente noi de pescuit, si pentru a afla daca a fost descoperita vreo noua momeala pentru pesti.

Acesti pescari au construit cladiri mari, frumoase, numite sedii centrale. Pretextul era ca fiecare trebuia sa fie pescar si fiecare pescar trebuia sa pescuiasca. Totusi era un lucru pe care ei nu il faceau si anume: ei nu pescuiau.

In afara ca se intalneau in mod regulat, ei au organizat un departament special pentru a trimite pescari in alte parti unde erau multi pesti. Se pare ca toti pescarii au fost de acord ca ceea ce trebuia era doar un departament care sa poata determina pescarii sa fie credinciosi in a pescui. Departamentul era format din aceia care aveau o mare viziune si curaj sa vorbeasca despre pescuit, care sa defineasca pescuitul si care sa promoveze ideea de a pescui in rauri si lacuri indepartate unde erau multi alti pesti de diferite culori.

De asemenea departamentul a angajat specialisti si a numit comitete si a tinut multe sedinte pentru a defini pescuitul, pentru a apara pescuitul si pentru a decide la ce ape noi ar trebui sa se gandeasca. Dar specialistii si membrii comitetelor nu pescuiau.

Au fost construite mari centre de instruire, bine gandite si costisitoare, al caror scop initial si principal era de a invata pescarii cum sa pescuiasca. De-a lungul anilor au fost oferite cursuri despre nevoia de a pescui, despre natura pestilor, despre locurile unde se gasesc pesti, despre reactiile psihologice ale pestilor, despre cum sa se apropie si cum sa hraneasca pestii.

Acei care predau avea doctorate in pestiologie. Dar profesorii nu pescuiau. Ei numai predau despre pescuit. An dupa an, dupa o instruire obositoare, multi promovau si primeau diplome de pescuit.

Unii au studiat si au calatorit mult pentru a invata istoria pescuitului si pentru a vedea locuri indepartate unde stramosii au pescuit mult in secolele trecute. Ei elogiau pe pescuitorii credinciosi din vremurile trecute care lansasera ideea pescuitului.

Mai mult, pescarii au construit tipografii mari pentru a publica ghiduri de pescuit. Presele mergeau zi si noapte pentru a tiparii materiale dedicate metodelor de pescuit, echipamentului si programelor de a organiza si incuraja adunari la care sa se vorbeasca despre pescuit. Un dispecerat al vorbitorilor programa vorbitori speciali pentru acest subiect al pescuitului.

Multi care au simtit chemarea de a fi pescari au raspuns. Ei au fost delegati si trimisi sa pescuiasca. Dar, ca si pescarii de acasa, ei n-au pescuit niciodata. La fel ca pescarii de acasa, care erau angajati in tot felul de alte ocupatii, si ei au construit centrale energetice care sa pompeze apa pentru pesti si tractoare care sa croiasca noi albii pentru rauri. Ei au inventat tot felul de echipamente pentru a calatori aici si acolo ca sa cerceteze cu atentie crescatoriile de peste.

Unii spuneau ca ei ar dori sa ia parte la o partida de pescuit, dar simteau chemarea doar pentru a dota cu echipament de pescuit. Altii simteau ca sarcina lor era sa se apropie de pesti intr-un fel deosebit, astfel ca pestii sa cunoasca diferenta dintre pescarii buni si rai. Altii simteau ca era destul sa-i lasi pe pesti sa stie ca ei erau vecini foarte amabili si cumsecade.

Dupa o adunare emotionanta cu privire la “Obligatia pescuitului” un tanar a parasit adunarea si a plecat la pescuit. Ziua urmatoare a raportat ca a prins doi pesti remarcabili. A fost laudat pentru captura sa excelenta si a fost programat sa participe la toate marile adunari, unde sa relateze cum a reusit. Astfel ca a parasit pescuitul pentru a avea timp sa spuna altor pescari despre experienta sa. A fost numit in Comitetul General al Pescarilor ca fiind o persoana cu o experienta deosebita.

Acum este adevarat ca multi dintre pescari au facut sacrificii si au indurat tot felul de necazuri. Unii au locuit aproape de ape si in fiecare zi au suportat mirosul pestilor morti. Ei au fost ridiculizati de unii care au facut haz de clubul pescarilor si de faptul ca ei spuneau ca sunt pescari dar de fapt niciodata nu pescuisera.

Ei erau uimiti de cei care simteau ca nu era de nici un folos sa participi la adunarile saptamanale ca sa vorbesti despre pescuit. In definitiv, nu-L urmau ei pe Domnul care a spus: “Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni?”

Imaginati-va ce raniti au fost unii cand intr-o zi cineva a sugerat ca acei care nu au prins peste nu erau pescari cu adevarat, indiferent cat de mult sustineau ei ca sunt. Totusi aceasta nu era corect.

Este o persoana pescar daca an dupa an nu prinde niciodata un peste?

(preluat de la Incercer)
dora
 
Posts: 3726
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Tue Apr 08, 2008 2:13 pm

Mai presus de orice, fii sincer cu tine insuti."

William Shakespeare








CUM TREC PESTE INCERTITUDINE



1. Incertitudinea are si o componenta pozitiva? E buna la ceva? Adica viata fara incertitudini ar mai avea farmec?
Mi-au placut foarte mult cuvintele lui John Lennon : 'Viata este ceea ce ni se intampla atunci cand lucrurile nu merg conform planului'. O declaratie care echivaleaza viul cu neprevazutul si previzibilul cu un soi de moarte. Cert este ca ceea ce da savoare vietii tine (ca si umorul) de intorsaturile neasteptate de situatie.

Pana la un punct, asociez incertitudinea cu un plan al potentialitatilor, al posibilitatilor, al unei libertati mai mari.

Toleranta la incertitudine faciliteaza schimbarea si dezvoltarea creativitatii. Cred ca este necesar sa cream un spatiu de incertitudine in viata noastra pentru ca schimbarea, in forma 'altor lucruri bune' sa apara in viata noastra. Putem face acest lucru, lasand in programul nostru zilnic o parte de timp neplanificata. Este o poarta prin care schimbarea poate intra in viata noastra.

2. Pana la urma facem/schimbam ceva din nebunie, incostienta sau curaj?

Facem ceva pentru a satisface o nevoie sau o dorinta. Daca nu ne recunoastem nevoile si le ignoram in mod constant, vom ajunge la un moment dat la acte impulsive de satisfacere a acestora. In ochii altora sau chiar in proprii nostri ochi, aceste acte vor parea 'inconstiente' sau 'nebunesti', pentru ca toti stiam ca noi eram 'altfel'. Nu eram 'altfel', ne-am fortat sa fim altfel, pana cand, evident, nu am mai putut.

3. Cand ti-e frica sa schimbi ceva ( serviciul, de ex) e bine sa pui in balanta Avantaje-Dezavantaje si sa analizam totul rational/cerebral sau e bine sa ne luam dupa intuitie, dupa simtire? Sau nu exista regula, e vorba de personalitatea fiecaruia? Si de ceea ce vrei sa faci…

Nu cred ca abordarea rationala mai este la moda acum. A fost odata. In ciuda caracterului sau logic, structurat, chiar 'falic', cum spunem noi in psihanaliza, abordarea rationala poate da foarte usor gres prin omiterea unor 'detalii care conteaza'. Inconstientul joaca intotdeauna farse unei abordari rational exclusiviste.

Ar fi mult mai intelept sa ne ascultam starile emotionale. In privinta a ceea ce este mai bine pentru noi, corpul nostru stie mai multe decat mintea noastra, iar inconstientul mai bine decat constientul nostru. Daca optiunea care ni se ofera genereaza entuziasm, acesta ar putea fi un criteriu suficient de bun pentru a da curs acelei optiuni. De fiecare data cand facem ceva ignorandu-ne intuitia, ajungem sa regretam ulterior.

Va propun un exercitiu. Treceti in revista schimbarile majore din viata voastra si evaluati in ce masura ele au fost planuite minutios in avans sau au survenit ca urmare a unor 'coincidente' fericite. S-ar putea sa fiti uluiti de ceea ce veti descoperi!

4. E bine ("sanatos") sa iei decizia de schimbare/de a face ceva anume tu singur ( ca sa nu fii tentat sa dai vina pe altcineva in caz ca nu iese cum ti-ai dorit….) sau sa ceri tot felul de sfaturi si daca da, de la cine?

Poti sa ceri si alte opinii, in scopul de a aduna mai multe informatii, mai multe perspective, dar decizia trebuie sa iti apartina tie. Un psihoterapeut nu decide niciodata in locul pacientilor sai. Daca ar face-o, i-ar priva pe acestia de oportunitatea de a creste, de a-si asuma responsabilitatea si propria putere.

5. E mai bine sa spunem :" mai bine sa-ti para rau de ceea ce ai facut decat de ceea ce n-ai facut?" si sa ne ghidam dupa asta? Sau " cu Dumnezeu inainte?"

Viata netraita, ca urmare a neasumarii propriilor dorinte, este fantoma care ii terorizeaza pe cei care simt ca se apropie de sfarsitul vietii. Psihanalistii existentialisti sustin ca teama de moarte este legata de regretul de a nu-ti fi trait plenar viata.

Nu intamplator, oamenii care au un stil de viata saturat cu rutine au senzatia ca viata trece pe langa ei, ca ei nu traiesc cu adevarat.

6. A-ti infrunta incertitudinea inseamna dovada de maturitate?

Toleranta la incertitudine este un semn de maturizare si de forta interioara.

7. E vorba de a-ti asuma riscuri, responsabilitati, e vorba de frica de esec, de a nu fi certati, criticati sau judecati sau de ce ne este frica de fapt cand nu avem certitudinea ca e bine/corect…sa facem ceva?

In toate cazurile este vorba de teama de a suferi o pierdere. Putem pierde aprobarea, admiratia, prietenia altora, putem pierde o sursa constanta de venituri, ne putem pierde integritatea (adevarata tradare).

Teama de incertitudine este o teama de pierdere, de o pierdere pe care nu o putem cuantifica, nu o putem estima. S tim ca vom pierde ceva, dar nu stim ce si nici cat. Angoasant, nu?

8. Credinta in Dumnezeu si in tine insuti ce rol au? Dar optimismul, entuziasmul si vestita gandire pozitiva?

Credinta in Dumnezeu are rolul de a ne face sa ne simtim protejati atunci cand pasim in necunoscut. Fenomenul credintei este indisolubil legat de necunoscut, de incertitudine. Cand toate lucrurile pe care ne bazam se prabusesc, ne amintim brusc de Dumnezeu si ne agatam de credinta in Dumnezeu. Amerindienii il numesc pe Dumnezeu Marele Mister, un sistem de credinte care are rolul de a-l ajuta pe om sa accepte si chiar sa cultive o atitudine deschisa fata de necunoscut. In mod similar, vikingii vedeau in orice intorsatura brusca si neasteptata a cursului evenimentelor o interventie divina de care trebuiau sa tina cont.

Psihanalistii acorda o importanta covarsitoare experientelor din primii ani de viata. Un copil care se simte dorit si iubit capata o incredere fundamentala in viata, pilon de baza al unei gandirii pozitive si optimiste. Daca nevoile i-au fost recunoscute si li s-a raspuns in mod satisfacator, altfel spus daca a avut o mama suficient de buna, el va dezvolta un set de expectante pozitive conform carora viata va fi generoasa cu el etc.

Este greu insa sa cladesti o gandire pozitiva in conditiile in care primii ani de viata ti-au fost marcati de abandon, rejectie, negarea nevoilor afective etc. Sau dimpotriva, cand atitudinea celor din jur a fost supraprotectiva, transmitand inconstient mesajul ca lumea este un mediu ostil, in care pericolele pandesc la tot pasul, si tu in nici un caz nu ai putea sa te descurci singur etc.

Asteptarile noastre de la viata, de la ceilalti si de la imprevizibilul necunoscut au la baza relatia cu mama (sau substitutul acesteia). De aceea, in psihanaliza relatia noastra cu viata, cu ceea ce credem ca putem obtine bun de la viata, se schimba fundamental in bine dupa ce 'purificam' relatia cu figurile parentale de afectele negative reprimate.

9. Cand nu mai ai incotro si chiar trebuie sa actionezi intr-un fel, dar esti incremenit de frica, ce faci, cum procedezi, sa iesi din impas, sa treci peste?

Feel the fear and do it anyway!

10. Cand si de ce avem nevoie de feed-back, sa ne spuna cineva daca suntem pe drumul cel bun sau nu?

Avem nevoie de cineva atunci cand nu suntem contact cu noi insine, cu vocea interioara, cum ar spune Jung. Daca suntem in contact cu noi insine, facem ceea ce simtim ca este bine pentru noi indiferent daca cei din jur ne sprijina sau se impotrivesc cu inversunare. Si viata ne arata ulterior ca nu am gresit. Cel mai bun lucru pe care poate sa-l faca cineva pentru noi este sa ne puna in contact cu noi insine.

11. E normal sa ai incertitudini? Te poti imbolnavi intr-un fel sau altul daca ele te domina si te coplesesc?

M-ar ingrozi o lume in care nu ar exista decat certitudini! Ideal ar fi sa cream un echilibru dinamic intre talerul certitudinilor si talerul incertitudinilor din viata noastra.

La psihoterapeut vin oameni in situatii de criza. Criza apare in momentul in care balanta se inclina primejdios de mult in favoarea incertitudinilor.

Lucrurile si persoanele pe care contam si in raport cu care ne defineam au disparut, lasandu-ne descoperiti in fata necunoscutului. Serviciul nu a fost asa de stabil precum credeam, tata si mama nu au fost nemuritori asa cum speram in secret, iubita sau iubitul au putut sa se indragosteasca si de altcineva.

Dar psihanaliza ne spune ca necunoscutul din afara este in fapt necunoscutul din interior. Mintea omeneasca nu suporta golul, ambiguul, incertul si proiecteaza. Situatia de incertitudine este in sine un test proiectiv 3D. Necunoscutul ne pune fata in fata cu propriile temeri.

Ne temem de necunoscut, dar ceea ce intalnim infruntand necunoscutul este doar o parte necunoscuta din noi. O oportunitate pentru a ne descoperi.

12. Pana la urma, cum facem, practic, sa nu ne mai fie frica de incertitudini, sa le acceptam si sa actionam intr-un fel sau altul?

Toleranta la incertitudine este o abilitate care, ca toate abilitatile, se invata si se perfectioneaza in timp. Este nevoie de o experimentare intr-un mediu securizant, cum este cel creat de relatia terapeutica si de cadrul terapeutic.

Cei care nu simt insa nevoia de a lucra cu un psihoterapeut pot aplica singuri ceea ce in psihoterapie poarta numele de 'interventie paradoxala'. Un exemplu de interventie paradoxala este prescrierea simptomului, altfel spus a realiza constient si voluntar acele lucruri de care vrem sa scapam.

Daca ne temem pentru siguranta noastra financiara si ne este teama ca vom pierde bani, atunci este util sa donam bani. Sa daruim periodic o suma de bani suficient de semnificativa unor persoane pe care sa nu le cunoastem si de la care sa nu asteptam nimic in schimb.

Daca ne temem ca persoana iubita ne va parasi, este util ca, in loc sa ne agatam de ea si sa o sufocam cu prezenta si telefoanele noastre, sa-i oferim cat mai multa libertate. (Daca nu putem face aceste lucruri, ar fi bine sa acceptam ca avem nevoie de un psihoterapeut.)

Am aplicat interventia paradoxala in lucrul cu un client care demarase un mic business si era foarte angoasat de faptul ca ar putea merge in pierdere mai mult decat isi putea permite.

Interventia paradoxala a fost urmatoarea : i-am recomandat ca in urmatoarele 6 luni sa doneze 10% din venitul lunar net unor persoane pe care nu le cunoaste, fara a astepta nimic in schimb. Dupa primele 2 donatii teama s-a redus considerabil. In mod paradoxal, dupa 3 luni a incheiat mai multe contracte pe termen lung si afacerea sa a inceput sa prospere. Infruntandu-ne teama de necunoscut, putem realmente redirectiona energia in avantajul propriu.

Persoanele care au o buna capacitate de autoanaliza pot incerca sa observe cum experientele trecute distorsioneaza perceptiile asupra situatiei prezente.

Putem sa ne imbarbatam spunandu-ne ca totul se petrece cu un scop si ca, in spatele haosului aparent care caracterizeaza situatia de incertitudine, exista totusi un plan, o ordine care va deveni evidenta ulterior. Si ca pierderea initiala duce la un castig mai mare.

Cunosc mai multe persoane care nu si-au luat salariul timp de 6 luni. Doua dintre ele recunosc acum ca perioada aceea traita dramatic a fost 'a blessing in disguise', intrucat le-a disciplinat enorm si le-a determinat ulterior sa demareze cu succes o afacere pe cont propriu.

De asemenea, am lucrat cu persoane care au trecut printr-un divort dureros pentru a descoperi ulterior ca acest proces a fost pentru ele o a doua nastere. De care au fost foarte mandre!

In timp, putem ajunge la o filosofie de viata – 'paranoia inversa' ? - cf careia universul 'conspira' pentru ca noi 'sa traim bine'.

_____________________________________________________________________________

Intrebarile apartin Cameliei Anca Buga, ex-redactor la Psihologia Azi, raspunsurile lui Virgiliu Ricu, psihoterapeut de orientare psihanalitica, Life & Executive Coach
http://www.self-discovery.ro/
dora
 
Posts: 3726
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Fri Apr 18, 2008 9:44 am

Ganduri (in)directe


Farmecul distrugerii



Crezi ca poti strivi un vierme? Iata, ai facut-o… nu a fost greu, nu? Acum, refa viermele!”
Lanza del Vasto



Evident, are multe nivele de citire: primul, bineinteles, ca ne miscam intr-o lume unde se intampla - singure - minuni fara sfarsit: daca toata comunitatea stiintifica si-ar concentra eforturile, oricum nu ar fi in stare sa produca un simplu vierme.

Totusi, viermele e acolo, sa ne reaminteasca cat de putim putem face, in ciuda arogante si inganfarii noastra.

Al doilea, categoric, cat de usor este sa distrugem ceva. Si cat de greu, admitind sa fie posibil, sa construim.


E nevoie de mii de oameni si resurse imense sa faci un tren sa mearga; dar ajunge un pietroi pe sine, si trenul nu mai merge.

E nevoie de o cantitate de munca imensa de proiectare si de testare ca sa faci o masina sa functioneze; dar ajunge un pic de zahar in rezervor, si ea se opreste.

Poti sa strangi undeva mii de metri cubi de apa potabila: ajunge o sticla de ulei mineral aruncata in ea, sa nu mai fie de nici un folos.

Cred ca farmecul distrugerii vine din aceasta falsa senzatie de putere, ca daca suntem in stare sa distrugem un lucru, suntem mai tari decat cel care l-a construit.

Asa, ne e foarte usor sa distrugem munca altora, sperante, vise: ajung niste cuvinte, si rezultatul e obtinut. Criticam, invinovatim, despretuim… Ce tari ne simtim!

Unii fac din asta o meserie: ganditi-va la cei care sunt critici de profesie; sau la cei care isi permit de a le gasi defecte lui Leonardo, Einstein, Mozart…

Eu, de mult, m-am lasat de notiune de binele si rau. Cred ca sunt concepte care de fapt nu sunt decat niste pareri strict personale. Asa, nu imi mai permit sa spun ca un lucru este bun si un alt rau.

Dar stiu ca exista o forta care merge spre creatie, si alta care merge spre distrugere. Si nu pot decat sa fiu uimit ca, in timpul ce munca distrugerii e asa de usoara, tot creatia o ia inainte.

Un salut,
Bruno

www.leadercommunications.com
www.firewalking.ro
www.bruno.ws

http://www.damaideparte.ro/index.php/fa ... ugerii/266
dora
 
Posts: 3726
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Wed Apr 23, 2008 3:35 pm

“Trec prin aceasta lume doar odata,/
De aceea orice fapta buna mi-ar sta in putinta,/
Orice manifestare de bunatate as putea avea, catre oricine, fie sa se intâmple acum,/
Fie sa nu o amân si sa nu o neglijez,/
Fiindca s-ar putea sa nu ma mai intorc niciodata pe aici”.
dora
 
Posts: 3726
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Tue Jun 17, 2008 9:00 am

Daca noi vom tacea, pietrele vor striga....



Unii farisei din mulţime au zis către El: „Învăţătorule, ceartă‑ţi ucenicii”. Şi El, răspunzând, a zis: „Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor stri­ga” (Luca 19, 39‑40).
dora
 
Posts: 3726
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Omul este o trestie, cea mai fragilă din întreaga n

Postby iapetrei » Wed Jul 09, 2008 10:49 am

"Am invatat ca sunt oameni care te iubesc/ Dar nu stiu s-o arate/ Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat/ Dar nu am dreptul sa fiu rau/ Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta/ Iar asta este valabil chiar si pentru iubirea adevarata/ Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu/ Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul./ Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten/ Oricum te va rani din cand in cand/ Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta./ Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii/ Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti/ Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,/ Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta./Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea/ Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii/ Am invatat ca, daca * oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc/ Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc./ Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc/ Si nu faptele sale/ Am invatat ca * oameni pot privi acelasi lucru/ Si pot vedea ceva total diferit/ Am invatat ca indiferent de consecinte/ Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata/ Am invatata ca viata iti poate fi scimbata in cateva ore/ De catre oameni care nici nu te cunosc./ Am invatat ca atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat/ Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta./ Am invatat ca scrisul/ Ca si vorbitul/ Poate linisti durerile sufletesti/ Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult/ Iti sunt luati prea repede.../ Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama/ Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile./ Am invatat sa iubesc/ Ca sa pot fi iubit." OCTAVIAN PALLER- Avem timp pentru toate
iapetrei
 
Posts: 98
Joined: Sun Jul 04, 2004 4:31 pm
Location: iasi

Postby seba8nst » Wed Feb 11, 2009 7:45 am

Aţi abandonat secţiunea aceasta? De ce?

Poate vă mai descreţeşte frunţile ceva în genul acesta:

Wall-E sau când roboţii se îndrăgostesc

Ştim mulţi dintre noi câte ceva despre dragoste, sau cel puţin credem că ştim, măcar atâta, că dragostea apare când vrea ea, nu când vrem noi, de obicei în cele mai neaşteptate momente şi locuri. S-au scris deja mii de tratate despre cum se înfiripă dragostea, care explică riguros cum se face de se îndrăgostesc un băiat de o fată sau o fată de un băiat. Toate spun cam acelaşi lucru, întâi este atragerea atenţiei, apoi "sclipirea din priviri", apoi schimbul de cuvinte, apoi atingerea fizică, iar apoi, restul, dacă toate fazele precedente au fost corect şi sincer parcurse. Ceea ce nu se întâmplă totdeauna, binenţeles.
Dar e clar că ne place cel mai mult şi mai mult şi mai mult, nouă, oamenilor, să iubim şi să fim iubiţi. Dar roboţilor? Acelor roboţi sf, înzestraţi cu un creier electronic super/mega/ultra le este cunoscută dragostea? Se pare că da, cel puţin în viziunea creatorilor unui excelent film de animaţie numit simplu Wall-E.
Wall-E este un roboţel simpatic de pe planeta noastră, (undeva în viitor) programat să compacteze deşeurile în baloţi uşor de depozitat. Sarcină pe care el o execută zi de zi cu hărnicie şi devotament, chiar dacă planeta a fost între timp abandonată de oameni (de câteva sute de ani se pare) şi el este singurul "supravieţuitor". Planeta nu mai are verdeaţă şi este bântuită zilnic de furtuni devastatoare.
Wall-E este un roboţel cu personalitate, căruia îi plac cântecele din filmele americane vechi (anii 40 cred). Are şi un prieten, un gândăcel. Când găseşte o plantă crescută suprinzător în pământul arid, o ia acasă la el (are şi casă Wall-E) ca să o îngrijească. Într-o zi asistă la aterizarea unei nave spaţiale, care lasă pe planetă un robot mult mai avansat tehnologic decât el: zboară deasupra solului, activează cu uşurinţă arme distrugătoare etc. Aşa cum v-aţi dat deja seama, Wall-E se îndrăgosteşte la prima vedere de acest robot, pe care aflăm că O cheamă... Eve! Se pare că atracţia este reciprocă, şi creatorii filmului reuşesc să redea într-un mod inteligent fazele îndrăgostirii de care am amintit la început, inclusiv atingerea. Dar, atunci când o salvează pe Eve de pericolul unei furtuni şi o duce acasă la el, aceasta descoperă planta verde şi imediat se activează "directiva", adică programul misiunii lui Eve, acela de afla dacă pe Pământ este iarăşi vegetaţie. Wall-E este deja atât de îndrăgostit de Eve încât se agaţă de nava spaţială venită să o recupereze şi de aici urmează noi peripeţii...
Finalul este previzibil, dar emoţionant, animatorii folosind în cele din urmă acel gest de dragoste sinceră şi necondiţionată, când îndrăgostiţii îşi sprijină frunţile şi se privesc în ochi, sau închid ochii... Eva şi Wall-E îşi sprijină deci "frunţile" şi... The End.
Este un film excelent, cu o animaţie fantastică, ce imită realul f.f.f.f.f. bine, povestea este originală şi inteligentă, mesajul ecologic se cere aprofundat, personajele sunt bine conturate. Este un film perfect care probabil o să ia ceva Oscaruri.
Remarcabilă scena dansului spaţial al celor doi îndrăgostiţi Eve şi Wall-E.
Iar la genericul de final nu ne ridicăm să oprim Bsplayerul ci rămânem în continuare, pentru că ne cântă un prieten vechi, Peter Gabriel: Down To Earth

Did you think that your feet had been bound
By what gravity brings to the ground?
Did you feel you were tricked
By the future you picked?
Well, come on down

All those rules don’t apply
When you’re high in the sky
So, come on down
Come on down

We’re coming down to the ground
There’s no better place to go
We’ve got snow up on the mountains
We’ve got rivers down below

We’re coming down to the ground
We hear the birds sing in the trees
And the land will be looked after
We send the seeds out in the breeze

Did you think you’d escaped from routine
By changing the script and the scene?
Despite all you made of it
You’re always afraid
Of the change

You’ve got a lot on your chest
Well, you can come as my guest
So come on down
Come on down

We’re coming down to the ground
There’s no better place to go
We’ve got snow up on the mountains
We’ve got rivers down below

We’re coming down to the ground
We hear the birds sing in the trees
And the land will be looked after
We send the seeds out in the breeze

Like the fish in the ocean
We felt at home in the sea
We learned to live off the good land
Learned to climb up a tree
Then we got up on two legs
But we wanted to fly
When we messed up our homeland
We set sail for the sky

We’re coming down to the ground
There’s no better place to go
We’ve got snow up on the mountains
We’ve got rivers down below

We’re coming down to the ground
We hear the birds sing in the trees
And the land will be looked after
We send the seeds out in the breeze

We’re coming down
Coming down to Earth
Like babies at birth
Coming down to Earth
We’re gonna find new priorities
These are extraordinary qualities

We’re coming down to the ground
There’s no better place to go
We’ve got snow up on the mountains
We’ve got rivers down below

We’re coming down to the ground
We hear the birds sing in the trees
And the land will be looked after
We send the seeds out in the breeze

We’re coming down to the ground
There’s no better place to go
We’ve got snow up on the mountains
We’ve got rivers down below

We’re coming down to the ground
We hear the birds sing in the trees
And the land will be looked after
We send the seeds out in the breeze

We’re gonna find new priorities
These are extraordinary qualities

"Cronica" îmi aparţine şi se află postată pe pagina mea de pe hi5, o mică vitrină cu fel de fel de bibelouri.
Vă recomand aşadar să vedeţi filmul Wall-E, dacă nu aţi făcut-o deja.
seba8nst
 
Posts: 211
Joined: Sat Oct 16, 2004 8:46 pm

Postby dora » Wed Apr 20, 2011 12:07 pm

„Daca iti acorzi un cat de mic ragaz, daca arunci, de jur imprejur, o privire odihnita, curioasa si nepatimasa, vei gasi destule argumente sa te bucuri. Lucrurile (inca) functioneaza. Sarpanta lumii (inca) tine. Mai exista inca oameni intregi, traditii vii, intalniri miraculoase. Traim intr-un sos toxic, dar el contine inca mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare inca sa ia in serios agitaţia noastra propagandistica, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trai. Se poate trai bine. Se poate (inca) trai frumos.“

(Andrei PLESU)

Andrei Plesu - Despre frumusetea uitata a vietii



"Daca ma gandesc bine, reprosul esential pe care il am de facut tarii si vremurilor este ca ma impiedica sa ma bucur de frumusetea vietii. Din cand in cand, imi dau seama ca traiesc intr-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori. Am uitat misterul adanc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc in sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri.

Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al campiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat. Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop.


Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza in nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gandesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Imi incep ziua apoplectic, injurand "situatiunea": gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai inregistrez desenul ametitor al cate unei siluete feminine, inocenta vreunui suras, farmecul tacut al cate unui colt de strada.


Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie. Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut increderea in virtutile natiei, in soarta tarii, in rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori, postmodernistii la elitisti. Batranilor le apar frivol, tinerilor reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati. Ma misc, de dimineata pana seara, intr-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta.
Respir crispat si pripit, ca intr-o etuva.


Cand cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, in primul rand, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit in prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti intre esential si accesoriu, ca, in sfarsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului. Suntem napaditi de probleme secunde.

Avem preocupari de mana a doua, avem conducatori de mana a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.
Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am uratit, ne-am instrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamantul si oamenii. Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta.
Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila?

Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi. "


"In România nu se munceşte destul. Toţi românii par să fie de acord cu această judecată aspră şi numai în parte îndreptăţită. Românii ştiu să fie şi căpşunari harnici, dacă pot anticipa un câştig tentant. Nu au, e drept, cultul protestant al datoriei şi al efortului mântuitor, nici demagogia marxistă a muncii înţelese ca emblemă a umanităţii. Dar nici nu dormitează mediteranean, la umbră.

Şi chiar dacă nu muncesc în sens tradiţional, sunt activi: „se descurcă”, fac aranjamente, „se află-n treabă”, „au de alergat.” În ce mă priveşte, sunt îngrijorat mai curând de contrariul: când văd cum arată ziua de lucru a unui tânăr de azi, mă întreb care mai poate fi bilanţul lui de viaţă. Activitatea lucrativă asfixiază, în asemenea măsură, intervalul diurn, încât „lucrativ” nu mai înseamnă nimic: e obţinerea unui câştig de care nu se bucură nimeni, un câştig din care nimeni nu are nimic de câştigat.

„Modelul” e, preponderent, occidental. Se practică frecvent o investiţie maximă de muncă, pentru rezultate care nu se mai percep decât ocazional, în weekend, în vacanţă, la pensie. Ai tot ce-ţi trebuie, dar eşti atât de istovit, încât nu-ţi mai trebuie nimic din tot ce ai. La orizont, apare un tip de vitalitate care, paradoxal, subminează (sau amână) pofta de viaţă. Nu mai ai bucurii. Ai „satisfacţii”. Reuşita profesională intră în conflict cu bucuria de a trăi. Lipsa de timp (blestemul de a fi mereu „ocupat”) suspendă, treptat, cel puţin două din componentele decisive ale unei existenţe depline: singurătatea şi răgazul. Singurătatea e materia primă a reflexivităţii şi a construcţiei de sine.


„Dumnezeu – s-a spus – e ceea ce fiecare ştie să facă cu propria sa singurătate”. Nu se poate trăi prin aglutinare, nu se poate supravieţui interior în condiţia unei sociabilităţi perpetue. Sfârşeşti, inevitabil, prin a-ţi pierde chipul, prin a deveni un ins statistic. Orice om are nevoie (chiar când nu-şi mai dă seama) de episodul nutritiv al unei confruntări solitare cu adâncul şi cu înaltul său, cu terorile sale, cu portretul său, cu unicitatea destinului său.

Nu întâmplător, în închisorile Chinei comuniste, una din torturile cele mai redutabile era anularea completă a singurătăţii: condamnatul era, clipă de clipă, însoţit (de fapt încolţit) de o prezenţă tăcută dar tenace, o prezenţă programată să excludă orice posibilitate a intimităţii şi a solilocviului.

Răgazul e valorificarea intensă a non-activităţii. E înlocuirea eficienţei prin plăcere, savoarea decuplării, capacitatea de a te lăsa absorbit de respiraţia lumii, fără să i te opui, fără să intervii cu deprinderile proprii în metabolismul ei.

De la gratuitatea hobby-ului până la experienţa totodată subtilă şi simplă a vidului, răgazul e recuperarea identităţii tale reale, neconjuncturale, eliberate de obligaţii, utilităţi şi urgenţe.

O ieşire igienică, pe verticală, din registrul actualităţii. Cu alte cuvinte, un moment de libertate. Fără complementul răgazului restaurator şi fără vaccinul singurătăţii, munca recade în semnificaţia ei originară: aceea a pedepsei meritate, după derapajul păcatului originar. "
dora
 
Posts: 3726
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: Sala de lectura

Postby dora » Tue May 17, 2016 2:11 pm

dora
 
Posts: 3726
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Previous

Return to DIVERSE

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron