MANUELA HARABOR ARE UN BAIAT AUTIST

Moderators: camel, moderators

MANUELA HARABOR ARE UN BAIAT AUTIST

Postby dora » Fri Jan 23, 2004 9:24 am

Manuela Harabor este casatorita de 7 ani cu Soli, cu cativa ani mai in varsta decat ea, diferenta care nu o deranjeaza sub nici o forma, si cu care s-au obisnuit si cunoscutii, deoarece majoritatea prietenilor ei au fost cu mult mai in varsta decat ea. Febletea ei este unicul fiu, Andrei, de 11 ani si jumatate, nascut dintr-o relatie anterioara, cu care Manuela are mai mult o intelegere de frate si sora. Desi l-a luat peste tot cu ea cat a locuit (si calatorit) in America (New York, Miami Beach, Los Angeles), Andrei a mai locuit si prin tara, fiind ingrijit de sora Manuelei sau de parintii ei.

In apartamentul primitor si cochet in care actrita m-a primit, locuieste in fapt din iunie anul trecut si aici e locul unde ea se simte acasa. Dupa multi ani de colindat prin lume, cu afacerile sotului ei, Manuela stie ca cel mai bine se simte in Romania, unde si-a regasit vechii prieteni si unde copilul ei a progresat enorm.

Andrei sufera de o boala grea, care pe Manuela a facut-o sa sufere enorm in primii ani ai vietii lui, dar pe care acum o accepta ca atare. El este autist, dar venirea in Romania si exercitiile facute la o scoala speciala l-au facut sa progreseze. "De cand am invatat sa accept boala lui, ma bucur de toate progresele facute. Am inteles ca este un destin pe care trebuie sa-l duc la capat. Fiecare mica reusita a lui pentru mine este un lucru imens", ne spunea Manuela. Andrei ii seamana mamei lui, fiind foarte sensibil si romantic. Munceste foarte mult la scoala unde este inscris pentru a face progrese care nu au fost atat de vizibile cat timp a stat in America. Familia (mai ales bunicii lui) il inconjoara cu toata dragostea de care are nevoie. http://www.eva.ro/familie/articol95.html
dora
 
Posts: 3734
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby jumbo » Fri Jan 23, 2004 12:31 pm

Excelent articolul, cel putin pentru optimismul cu care poate fi privita o situatie care la inceput parea fara iesire.
Nascut: Ianuarie 1998.
Diagnostic: note autiste, hiperkinezie.
jumbo
 
Posts: 354
Joined: Wed Jan 07, 2004 1:19 pm
Location: Bucuresti

Postby casandra » Fri Jan 30, 2004 8:34 pm

Stie cineva care este scoala speciala la care invata baiatul?
casandra
 
Posts: 98
Joined: Fri Oct 31, 2003 6:13 pm

Postby dora » Thu Mar 09, 2006 1:20 pm

MANUELA HARABOR


"Singurul loc in care astept sa ma intorc este teatrul".

"De la revenirea in tara, cu exceptia circului, nu am avut aparitii notabile care sa ma aduca in atentia publicului"

- Dupa multi ani de absenta din tara si din viata artistica romaneasca, iata-te gatita frumos, in fireturi si cu joben, pe scena... Circului Globus. Unde te-ai ascuns atata vreme?
- Nu m-am ascuns nicaieri. Cred, mai degraba, ca am fost uitata. E adevarat ca am stat catva timp in Statele Unite, dar m-am intors de acolo de multisor. Am plecat in 1995, imediat dupa casatorie, dar am inteles repede ca locul meu e aici. De altfel, impreuna cu fostul meu sot, am demarat in Romania mai multe proiecte, printre care si studiourile Kentauros, care sunt gata si unde deja facem filme. Nu ma mir ca lumea ma da disparuta, pentru ca de la intoarcerea mea in tara, cu exceptia Circului, nu am avut colaborari notabile care sa ma readuca in atentia publicului. Ultimele doua filme romanesti pe care le-am facut mai bine de un an, Magnatul si Camera ascunsa, nu s-au bucurat de prea multa priza la public, nu stiu de ce. In ce priveste o posibila colaborare pe micul ecran, drept sa-ti spun, la nici o televiziune nu am vazut ceva care sa ma faca sa-mi doresc o colaborare cu ele. Intr-un fel, sunt bucuroasa ca nu m-a chemat nimeni, pentru ca e foarte greu sa refuzi pe cineva, fara sa se simta jignit, iar acesta este ultimul lucru pe care mi-l doresc. Nu vreau sa judec pe nimeni, dar pur si simplu nu ma regasesc in peisajul televiziunii actuale. Daca ar fi ceva care sa ma intereseze, intr-adevar, un loc in care astept cu sufletul la gura sa ma intorc, acela este teatrul. Programul meu de la Kentauros, unde lucrez la departamentul de Marketing si Publicitate, imi permite sa am repetitii si spectacole de teatru. Din nefericire, cred ca regizorii nu stiu ca eu imi doresc sa ma intorc pe scena, asa ca mi-am propus sa fac public lucrul acesta, incepand chiar cu acest interviu. Deci: Manuela Harabor viseaza sa se intoarca in teatru.
- Intr-un fel, plecarea ta in America a insemnat o "tradare" fata de publicul romanesc. In plan profesional ai castigat ceva?
- Nu a fost o tradare. Din 1995 si pana dupa 98 filmul romanesc a intrat intr-o lunga si trista pauza. Daca a existat deci un "abandon", acela a fost al filmului romanesc fata de actorii sai. Eu am acceptat acest exil temporar ca sa gasesc raspunsuri in ceea ce-l priveste pe Andrei, fiul meu. Autismul este o boala grea si in Romania nu am reusit s-o dezlegam deloc. Acolo am gasit parte din raspunsurile cautate. Am ales, asadar, o cale pentru fiul meu, la momentul acela el fiind, ca si acum, cel mai important lucru din viata mea. Ma intrebi de experienta profesionala... Aceasta nu a existat, pentru ca nu am plecat absolut deloc cu gandul unei cariere la Hollywood. Motivul a fost personal, sanatatea lui Andrei, dar bineinteles ca America a insemnat si o experienta extraordinara de viata pentru mine, pentru ca nu e deloc usor sa traiesti printre straini. Iar imediat ce am simtit ca filmul romanesc reinvie, m-am intors.

"Magia si veselia circului m-au cucerit"

- Cum ai gasit Romania dupa aproape zece ani de absenta?
- Eu nu am avut niciodata o problema de readaptare la Romania, nu am lipsit niciodata perioade foarte lungi, nu am judecat niciodata Romania in functie de politica si guvernari. Pentru mine, tara sunt oamenii, mai ales cei dragi mie, familia, prietenii. Familia mi-a fost mereu aproape. Andrei, fiul meu, a crescut, are cincisprezece ani, este mai inalt decat mine si imi seamana foarte mult. Am inceput sa rezolvam si din problemele legate de autism, cu care se confrunta, si asta ma bucura enorm. Suntem indragostiti unul de celalalt, el este viata mea, pentru el fac totul. In ce priveste viata cetatii, in care un artist autentic ar trebui sa se implice, eu am incetat sa-mi mai fac iluzii. Romania este departe de momentul in care cuvantul public sa aiba forta de a schimba lucrurile. Artistul roman este in continuare un cetatean prost platit si hartuit incontinuu. Ignorat. Ce s-ar intampla, de exemplu, daca toti artistii din Romania ar intra intr-o greva, pentru a cere dreptul la demnitate si la o viata mai buna? Nimic. Nu ar fi pierderi economice, nu s-ar misca nimic, poate doar sufletul unei maini de romani, iubitori de arta. De aceea am ales sa ma dedic familiei si in primul rand lui Andrei.
- Sa fie Andrei legatura ta invizibila cu lumea circului, locul in care copiii traiesc o sarbatoare continua?
- S-ar putea. Legatura noastra atat de puternica, cuplul pe care il formam in lupta cu boala m-a obligat la incursiuni extrem de profunde in universul copiilor. Propunerea de a colabora cu Circul din Bucuresti a venit din partea Brandusei Novac, scenarista spectacolului, care mi-a facut o invitatie, de pe-o zi pe alta, sa prezint galele de anul trecut. Am acceptat mai mult din curiozitate, dar apoi mi-am dat seama ca-mi plac magia si veselia acelui loc, ne-am inteles foarte bine si am continuat colaborarea. Acesta este deja al treilea spectacol. Cel mai drag mi-a fost cel care s-a terminat inainte de Craciun. In el am avut un rol mai consistent decat cel de maestru de ceremonii: am fost Craiasa din Palatul de clestar, un spectacol foarte frumos, o piesa de teatru reusita. Show-urile acestea de circ sunt si un exercitiu extraordinar pentru mine ca artist, un exercitiu de concentrare, de dictie, de interactiune cu publicul, mi-au prins foarte bine. M-au facut sa-mi reintru in mana, cum se zice. Simt ca am crescut, ca m-am maturizat, ma simt foarte pregatita pentru o scena de teatru, ca sa nu mai spun ca in timpul filmarilor de la Kentauros sunt tot timpul prezenta in platou, sunt mereu intre actori.

"Prin Veronica, am intrat in lumea mirifica a cinematografiei"

- Primul film in care ne-ai taiat tuturor respiratia a fost Veronica, realizat de Elisabeta Bostan. Cum ai ajuns actrita la patru ani?
- Am avut o copilarie minunata. Intre gradinita si libertatea jocurilor totale, parintii mei au ales varianta a doua. Ce bine au facut! Tata, care lucra in cinematografie ca sculptor si machetist, ma lua cu el la studiourile din Buftea. Avea in atelierul lui (aflat in Cladirea de filmari combinate, tin minte si acum) un coltisor special pentru mine. Un scaun mic, o dalta mica, un ciocan mic si resturile de lemn de la sculpturile si machetele lui. Stateam ore intregi in micul meu "atelier" si nascoceam o multime de lucruri. Ma simteam deja importanta in lumea artistilor. Multe dintre lucrarile tatii s-au pierdut, din pacate. El a iesit la pensie in 82, a urmat Revolutia, apoi ani buni, studiourile au fost inchise. Ar trebui sa merg pe acolo sa vad macar daca sub multele randuri de vopsea au ramas, pe tocul usii, datele cresterii mele in inaltime, pe care tata le scrijelea cu grija, din timp in timp. Ar trebui sa merg sa le descopar... Revenind la intrebare, intre Buftea si Veronica n-a fost decat un pas. Aveam trei ani si jumatate, cand Elisabeta Bostan m-a zarit prin atelierul lui tata si m-a invitat, impreuna cu alti foarte multi copii, la probe. Am castigat un rol si asa am intrat incet, incet, in lumea mirifica a cinematografiei. In plus, doamna Elisabeta Bostan nu si-a lasat copiii pe drumuri, toti pustanii din Veronica au fost preluati in toate filmele pe care le-a mai facut. Amintirea cea mai placuta din Veronica? Pentru mine a fost, cu siguranta, Margareta Paslaru. Si cred ca nu numai pentru mine, deoarece la vremea aceea, ea era o mare vedeta, toata lumea o indragea, toti copiii voiau sa fie ca ea. Eu o urmaream cand mergea la cabine si venea imbracata in costumul de zana. Pentru mine ea era Zana Zanelor, un vis, un personaj de basm, care coborase din televizor si vorbea cu noi. Anul trecut, la Festivalul International de Film "Transilvania", dupa treizeci si patru de ani, am reintalnit-o pe Margareta Paslaru si m-am bucurat nespus cand, intrand sfioasa la ea in cabina, pana sa apuc sa ma prezint, m-a recunoscut si mi-a zis: "Tu esti Manuela? Ai jucat in Veronica... Ai mai crescut putin, dar ti-am recunoscut imediat ochii!". Intalnirea cu ea mi-a produs o bucurie nemarginita. A fost si este o personalitate artistica de exceptie.
- Rolul care te-a consacrat a fost Padureanca, minunatul film al regizorului Nicolae Margineanu, un personaj cu o expresivitate adanca, comunicata mai ales prin privire. Nu cred sa fi vazut vreodata pe marele ecran, ochi mai frumosi ca ai tai...
- Multumesc! Intr-adevar, Padureanca mi-a marcat cariera, un rol ce face parte dintr-o categorie cu care nu te intalnesti prea des. Putini sunt actorii romani care au avut sansa sa isi intersecteze destinul artistic cu un rol care sa le devina un al treilea nume. George Calboreanu, de pilda, a fost identificat cu Stefan cel Mare, Victor Rebengiuc cu Moromete. Dar sunt multe alte nume importante din teatru si film care, chiar daca au avut roluri memorabile, exceptionale, lumea nu-i identifica cu un anume personaj. Eu am avut sansa sa devin Padureanca si sunt fericita ca dupa atata timp, lumea se uita in continuare cu placere la acest film. Acum trei saptamani a fost reluat de o televiziune particulara, si mare mi-a fost bucuria sa ma opreasca lumea pe strada, chiar multi tineri, si sa-mi vorbeasca despre film. Anul trecut s-a lansat si un Dvd cu Padureanca. Un alt cadou placut, mai ales ca intre timp domnul Margineanu a considerat ca mi-am castigat dreptul la prima pozitie de pe generic, asa ca acum deschid lista excelentilor actori din film. La premiera eram a treia.
- Padureanca este un film extraordinar, dar fara indoiala ca foarte mare parte din succesul lui se datoreaza frumusetii tale. Calitatea aceasta de a fi o femeie frumoasa netezeste drumul in arta?
- In principiu, relatia aceasta ar trebui sa functioneze, dar la mine n-a fost asa. Sigur, felul in care arat m-a facut sa obtin roluri in cinema, doar ca astazi, genul pe care il reprezint nu mai e deloc cautat, cel putin in filmul romanesc. Daca te uiti la productiile ultimilor ani, actritele distribuite sunt cat se poate de sterse, in conformitate cu personajele pe care le interpreteaza, comune, din spatele blocului. Departe de mine gandul de a jigni pe cineva, dar asa simt eu. Personajele in care m-as regasi sunt poate cele din filmele lui Sergiu Nicolaescu, caruia i-a placut intotdeauna sa distribuie un anumit fel de femei. Asadar, raspunsul la intrebarea ta poate fi: "Din contra, in prezent chiar sufar de pe urma frumusetii!".

Fotografii de Iulian Ignat
Bogdana Tihon Buliga


http://www.formula-as.ro/2006/706/lumea ... rabor-6784
Last edited by dora on Thu Jan 03, 2008 11:17 am, edited 1 time in total.
dora
 
Posts: 3734
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Tue Jun 13, 2006 8:57 am

Manuela Hărăbor a vorbit la Timişoara despre copilul ei autist

06 Iun 2006 | Sursa: Gandul

Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara se implică în problemele sociale ale oraşului. Răspunzând solicitării organizatorilor, Teatrul Naţional a participat activ la Zilele europene ale autismului (2-4 iunie 2006). Scena teatrului a găzduit spectacolul Teatrului „G.A. Petculescu” din Reşiţa – Copilul din spatele ochilor, urmat, de la ora 20, în Holul cu coloane, de spectacolul Imagine Show. Duminică, în Holul cu coloane al teatrului, a avut loc spectacolul Mărturisiri – viaţă de copil autist, scenariu semnat de Ada Lupu, avînd la bază confesiuni ale unor copii autişti şi ale familiilor acestora. Spectacolul a fost prefaţat de Manuela Hărăbor, protagonista celebrului film Pădureanca, revenită cu această ocazie în teatrul pe scena căruia a jucat. Manuela Hărăbor, mama unui copil autist, este profund implicată în lupta cu acest sindrom. Cu aceeaşi ocazie, ea a fost invitata lui Robert Şerban la cunoscuta emisiune de cultură „A cincea roată” de la Analog TV.

http://stiri.neogen.ro/manuela-harabor- ... t/192438/6
dora
 
Posts: 3734
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Thu Jan 03, 2008 11:48 am

Copila din „Pădureanca” nu mai e. Nici apariţiile pe marele şi micul ecran nu mai sunt. Adrian Pintea, care i-a fermecat întreaga tinereţe, a dispărut şi el. Anii au trecut, iubirile au trecut, iar în urma lor, adolescenta cu ochii umezi a devenit o femeie matură, retrospectivă şi pregă- tită oricând să facă faţă unei noi încercări. Dincolo de toate, a rămas aceeaşi privire albastră şi pătrunzătoare care ne-a cucerit pe toţi în urmă cu 20 de ani. Privirea Manuelei Hărăbor.

De şapte ani s-a întors în România. Plecase în ’95 în Statele Unite, lăsând în spate un mediu de agonie, în care actorii de film se luptau cu anonimatul. Când a revenit, a constatat cu stupoare că statutul său de actriţă bine cotată nu mai era acelaşi. „În momentul în care am vrut să mă reintegrez în lumea din care plecasem, am realizat cu o uşoară durere că nu prea mai aveam loc. Toată lumea a fost entuziasmată când m-a văzut, dar, în afară de vorbe de curtoazie, nu s-a întâmplat nimic. Am crezut că nu mai are nimeni nevoie de mine, din moment ce am fost refuzată”, îşi aminteşte Manuela Hărăbor. Nu i-a plăcut să deranjeze şi nici să bată pe la uşi, pentru că – mărturiseşte ea – este o „fire emotivă, lucru pe care puţină lume îl ştie”.

Destinul sau Dumnezeu au adus-o din nou pe scenă, în urmă cu trei ani, iar acum o putem admira în spectacolele Circului Globus. „Nu eu am ales Circul Globus, ci mai degrabă Circul Globus m-a ales pe mine. Directoarea Brânduşa Novac mi-a întins o mână de ajutor la modul real. A fost o provocare, pentru că nu mai făcusem niciodată aşa ceva”, spune Manuela. Actriţa de 39 de ani interpretează rolul Ducesei Ciupercă din „Elfii contraatacă” şi „Secretele elfilor”.

Adrian Pintea, prieten şi profesor
Coincidenţa a făcut ca fostul său partener de peliculă, Adrian Pintea, să fie propus pentru rolul Vrăjitorului Secret. Cei doi nu s-au reîntâlnit însă pe scenă, deoarece actorul a refuzat invitaţia. Cu toate acestea, marele artist a jucat un alt rol: acela de personaj important în viaţa şi cariera Manuelei Hărăbor. „Am rămas siderată când am aflat că a murit. Te aştepţi sau nu te aştepţi, oricum, în momentul în care se întâmplă aşa ceva, sufletul acţionează, mai ales când e vorba de un om tânăr, care ar fi putut să meargă încă 20 de ani de acum încolo. Aşa a vrut Dumnezeu”, crede actriţa. Pintea a fost partenerul său din filmul „Pădureanca”, prietenul şi profesorul ei: „Cele dintâi lecţii de actorie le-am primit practic de la el. Adrian şi-a luat foarte în serios rolul de pedagog, cred că a fost prima dată pentru el. Lecţiile acestea au fost fundaţia pe care mi-am clădit profesia. M-a învăţat să tac şi să fiu foarte egoistă în mijloace”. Ironia sorţii a făcut ca, în anul al treilea de facultate, Manuela să îl aibă la clasă pe Adrian Pintea, ca asistent al profesorului Mircea Albulescu. „Nimic nu e întâmplător. Viaţa asta e un cerc în care ne învârtim cu aceiaşi oameni. Auzeam pe cineva care spunea că viaţa e nedreaptă. Nu. Viaţa e foarte dreaptă. Noi, din păcate, suntem inconştienţi. Noi nu suntem drepţi cu viaţa. Dau un exemplu absolut banal: îţi cumperi o floare pe care o iubeşti, eşti mândru de ea, o pui pe balcon şi uiţi să o uzi. Moare, se usucă, nu mai e frumoasă”, spune Manuela Hărăbor. Când vorbeşte despre Adrian Pintea, vocea îi devine gravă, iar emoţia i se vădeşte în glas. Manuela derulează înapoi firul vieţii şi se opreşte la momentul în care toată lumea îi suspecta că se îndrăgostiseră pe platourile de filmare. „E normal să se vorbească, pentru că a existat clar un magnetism între noi în timpul filmărilor. De-asta filmul a rezistat. Eram fascinată şi nu prea ştiam ce mi se întâmplă. Aveam 18 ani, probabil că de aceea nici nu pot să conştientizez. Era ceva spiritual, dincolo de înţelegerea noastră. Eu eram lipită de privirea lui. Când filmam o scenă împreună şi mă privea, eram topită pur şi simplu”, mărturiseşte actriţ a, explicând că „Pădureanca” a rezistat în timp datorită energiei protagoniştilor, care a trecut dincolo de ecran. Pintea a dus-o inclusiv la cluburi de echitaţie, pentru că amândoi iubeau caii, iar „Adrian a ţinut hăţurile în mână tot timpul”. De altfel, îşi aminteşte că actorul avea o extraordinară doză de umor. Îi spunea: „Cu urechile astea enorme ale tale, dacă faci două-trei mişcări, razi câteva rânduri din cinematograf”.

Viaţa personală
Dar legătura spirituală cu Adrian Pintea nu a fost singurul subiect urmărit de presă, care s-a arătat profund interesată de viaţa Manuelei Hărăbor. A urmat relaţia cu un alt actor, Dan Chişu, dar şi căsătoria cu israelianul Soli Shaltiel, care a durat aproape un deceniu. Soli a iubit-o atât de mult, încât a decis să pună bazele Studiourilor Kentauros, care închiriază platouri de filmare pentru diverse producţ ii româneşti şi străine. „Cu siguranţă datorită profesiei mele, fostul meu soţ s-a gândit să investească în acest domeniu şi mă bucur că pe teritoriul României există un astfel de studio, la care am contribuit şi eu”, se mândreş- te artista. De ce s-au despărţit?

„Orice bărbat matur este mai întâi copil şi acţionează ca un copil în faţa oricărei femei. La fel a procedat şi Soli”, consideră Manuela Hărăbor, adăugând că divorţul de fostul ei soţ nu s-a produs în acte nici până azi. „Urmează să punem la punct şi acest mic detaliu”, spune actriţa. Cu talentul şi frumuseţea sa, copila din „Pădureanca” l-a cucerit până şi pe marele Van Damme. „Jean-Claude era prieten cu fostul meu soţ. Venea la noi pur şi simplu să îşi bea cafeaua cu prietenul lui, Soli. Am discutat cu el de nenumă rate ori. Ţin minte că a intrat odată în birou şi a văzut afişul la «Pădureanca». Nu m-a recunoscut în imagine, dar a rămas surprins de privirea mea de pe afiş. I-am dat caseta şi a rămas total impresionat de acel film”, îşi aminteşte Manuela.

Multă vreme, s-a ferit de ziarişti şi nu a dat nici o declaraţie. „La un moment dat, chiar am fugit de presă, pentru că, în general, cerinţele erau strict legate de viaţa personală, ceea ce pe mine mă cam obosise. M-am înfuriat şi am zis: «Mai lăsaţi-mă în pace!».” Atunci, lumea a catalogat-o, spunând că e cu nasul pe sus.

Dacă ajungi să o cunoşti, îţi dai seama că nu e deloc aşa, doar că scara sa de valori şi principii nu coincide cu scara pe care urcă pe bandă rulantă „vedetele” din România. Tocmai de aceea, a ales să nu facă parte din lumea lor: „Nici nu mă interesează dacă sunt sau nu în trend. Pentru mine, cuvântul «trend» nici măcar nu există în propriul dicţionar sau în educaţia pe care am primit-o”. Nici reuniunile mondene nu îi sunt pe plac, motiv pentru care a refuzat propunerea Senso TV de a prezenta o emisiune. „Nu ştiu dacă aş putea să susţin o emisiune mondenă, pentru că eu nu sunt mondenă. Nu aparţin acestui grup. Este bine ca lucrurile noastre să rămână ale noastre, nu să le expunem pe tapet.

Mi-ar plăcea să fac ceva de suflet în televiziune, pentru că există şi o categorie de public care are nevoie şi de astfel de lucruri, de nişte exemple de viaţă care să ne fie de folos, de discuţii purtate din alt unghi de abordare”, afirmă ea. (va urma)

http://www.atac-online.ro/monden_27/man ... 0%9D_19575
dora
 
Posts: 3734
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Wed May 07, 2008 2:00 pm

casandra wrote:Stie cineva care este scoala speciala la care invata baiatul?



"A invatat sa vorbeasca la 5 ani, in Romania"

Intr-un interviu acordat colegilor nostri de la revista "Unica", actrita Manuela Harabor a povestit, in exclusivitate, despre fiul ei, Andrei (12 ani), bolnav de autism. Frumoasa actrita avea doar 22 de ani cand l-a nascut pe Andrei.
Decizia de a face un copil cu Dan Chisu a fost a ei si n-a dat socoteala nimanui.

Pana pe la doi ani, Manuela nu si-a dat seama ca ceva este in neregula cu fiul ei, desi micutul nu putea sa vorbeasca: "O doctorita mi-a spus ca s-ar putea sa fie autist.

Mi-a fost greu sa cred, deoarece copilul meu radea, avea sentimente, nu era chiar rupt de realitate, ca ceilalti suferinzi de aceasta boala. Totusi, diagnosticul a ramas batut in cuie.

Abia pe la cinci ani a invatat sa vorbeasca. Lucrul acesta s-a intamplat chiar aici, in Romania, si numai intr-o luna. Am fost cu Andrei si la medicii din America, unde locuiesc impreuna cu sotul meu, dar aici, in tara, avea sa se intample minunea".
Andrei este inscris acum la singurul centru de autism din tara, cel de langa Policlinica Titan: "Eu ori mama mea il ducem si il aducem zilnic de la scoala. Elevii acestei scoli speciale parcurg aceeasi materie cu cei de seama lor, doar ritmul de invatare difera.

Dar nu ma tin numai dupa el, nu stau cu ochii pe el ca pe butelie. Stie sa citeasca, sa se joace pe calculator, se descurca cu toate", spune ea.
"Andrei ma iubeste foarte mult, imi face declaratii de dragoste din cinci in cinci minute. Mai nou, el are melodii preferate. Cand am plecat din tara fara el, mi-a cantat "Ia cu tine si inima mea si ascunde-o-n bagaje, pe undeva"".


http://www.libertatea.ro/index.php?sect ... &sid=23070
dora
 
Posts: 3734
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Mon Sep 01, 2008 2:04 pm

Manuela Harabor - in anticamera Raiului


Manuela Harabor



Genunchii ei nu mangaie ecranele televizoarelor, desi ar face deliciul multor ochi infometati de frumos. Genunchii ei sunt inrositi de matanii si plansi in rugaciunea inimii. De doi ani de zile, manastirea ii este a doua casa. Manuela nu a bajbait nicicand prin smarcurile memoriei cautand vini pentru viata-i nu tocmai roz. A preferat sa-si poarte crucea. Atat. Etalon de frumusete pentru generatii de femei, Manuela Harabor si-a trait drama in tacere. Fiul ei autist implineste anul acesta 18 ani. Un copil neinteresant pentru tata, dar devenit ratiunea de a trai a mamei.



Text: Raluca Botezatu / Foto: Bogdan Dinca | Expose Group


„TRECE-MI, DOAMNE, CU VEDEREA GRESELILE TINERETII”


„In rugaciuni se spune adesea: «Trece-mi, Doamne, cu vederea greselile tineretii.» Eu cred ca tot ce ni se intampla, nu ni se intampla aiurea. Totul are un scop. Am deschis ochii si mi-am dat seama ca nu suntem singuri si nu avem propriile vieti in maini, asa cum gresit ni se spune cand suntem mici. Nu suntem proprii nostri stapani. Cred ca este o greseala profund ateista sa spui asta.

Am 40 de ani. Jumatate din viata mi-am trait-o. Foarte putini oameni ajung la 80. Nu am luat-o deloc din timp. Sunt o femeie intre doua varste si imi pare rau ca nu am reusit sa ma apropii de Dumnezeu la 20 de ani sau la 15 ani sau la 10 ani.”



Ascultand-o pe Manuela si fiind usor prea pamantean, ai putea sa juri ca si-a ridicat singura propria inchisoare si si-a astupat toate caile de iesire. Dar nu. La ea a fost cu totul altceva. Pentru a-si regasi dragostea de viata, cand o pierd sau se uzeaza, oamenii sunt siliti uneori sa strabata un adevarat cosmar. Daca au noroc sa iasa din el nemutilati, pot spera din nou. Sufletul ei nu a fost niciodata bicisnic, dar a trebuit blindat impotriva descurajarii.
Ceasuri intregi sta uitata in rugaciune, iar zidurile manastirii i-au devenit umerii dragi pe care n-a avut sansa sa se sprijine in viata. De doi ani de zile aproape ca locuieste in curtea manastirii Radu-Voda. Este o credincioasa ca oricare alta, careia ii place sa-si uneasca rugaciunea cu cei mai curati dintre oameni.


DRAMA „PADURENCEI”
La 18 ani, Manuela Harabor devenea „Padureanca” Romaniei. Astazi are 40 si tot „Padureanca” este strigata pe strada.

Nu are niciun regret pentru faptul ca filmul vietii ei s-a intamplat sa fie atat de devreme, pe cand nu avea niciun fel de studii de actorie si niciun pic de experienta in domeniu.
Pe atunci, romanii o divinizau si o voiau musai maritata cu Pintea, partenerul din film.
Dupa 22 de ani de la lansare, „Padureanca” a trecut proba timpului, avand in continuare mare succes printre privitori.
Pintea s-a stins fara a da satisfactie publicului larg de a-i vedea impreuna macar in viata reala pe „Simina” si „Iorgovan”.
La un an dupa „Padureanca”, Manuela ajunge studenta la actorie. Una dintre primele lectii predate de maestrul Mircea Albulescu: „Nu va faceti pres, ca se sterg altii pe voi!”




Rolul vietii vine cu adevarat pentru Manuela in 1990, cand afla ca va fi... mama.
Era necasatorita, dar cu toate acestea nu s-a gandit nicio secunda la avort. Asa s-a nascut Andrei, care pana la varsta de doi ani parea un copil perfect sanatos.
„Am aflat foarte tarziu despre boala lui Andrei, pentru ca informatiile despre autism erau in ’90 foarte putine. Imi dadeam seama ca ceva nu e in regula pentru ca nu incepea sa vorbeasca. Nimeni nu mi-a dat un diagnostic, cu exceptia unei doctorite de la Elias, care mi-a zis ca e autist. Prima reactie a mea: n-am crezut! Referitor la informatiile despre autism, tot ce stiam era «Rainman».

Mi-am zis ca nu are nicio legatura. Andrei are emotii. Plange, rade, zambeste, e afectuos, are sentimente... N-am crezut foarte multa vreme si au trecut ani. Facuse 5 ani si nu vorbea. Am gasit pana la urma un centru. Incet-incet a recuperat, a inceput sa vorbeasca si de atunci luam boala ca atare. Mergem inainte. E un mod de viata. Nimic altceva.”


„ACCEPT SI STIU UNDE AM GRESIT”
„Eu mi-am asumat responsabilitatea acestui copil singura si nu mi-am pus niciodata intrebarea «De ce, Doamne? De ce a trebuit sa am tocmai eu un copil bolnav?» Mi-a fost rusine sa ajung sa gandesc asa.

EU am acceptat, EU am vrut, EU am ales.
Cum as fi putut sa ma duc sa-i plang pe umar mamei si sa ii spun: «Aoleo, ce greu imi e!». Sigur, mi-a fost greu, dar am trecut peste asta. Si a trecut o zi si inca o zi si mi-a fost din ce in ce mai putin greu si pana la urma nu mi-a mai fost greu deloc.

Cred ca asa trebuie sa privim toate lucrurile care ni se intampla in viata. Asta e lucrul cel mai important, dincolo de orice declaratie de credinta. Pentru lumea moderna asta poate parea o slabiciune. Aaa, cum sa accepti ca ai o boala? Cum sa accepti ca esti sarac lipit? Cum sa accepti sa fii umilit de seful tau de la serviciu?”




De doi ani, pentru Manuela nu exista zi in care sa lipseasca de la manastire.

Apropierea de Dumnezeu s-a produs in timp, iar acum totul pare cu mult mai usor de suportat. Nu numai ca Manuela accepta boala fiului sau ca pe un dat pe care il poarta zilnic pe umeri si in suflet, ci, mai mult decat atat, se simte datoare in fata lui Dumnezeu sa-si rascumpere greselile trecutului.

Andrei s-a nascut dintr-o relatie neoficializata in fata divinitatii. „Noi platim absolut orice. Eu cred ca o relatie trebuie sa fie binecuvantata de Dumnezeu, si faptul ca nu a fost binecuvantata implica mai multe lucruri. Accept si stiu unde am gresit, stiu ca n-ar fi trebuit sa fac asa, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa-mi asum rezultatul.“ Despre tatal copilului, nicio vorba. Lumea il stie oricum, iar el accepta cu greu sa mai fie mentionat.


„NU SUNT INCA DIVORTATA!”
In 1995, Manuela a parasit Romania. Se indragostise nebuneste de un israelian. A plecat in America, unde s-a si casatorit. Pentru sapte ani de zile, cat locuieste acolo, cariera ei cinematografica ia o pauza. „In America am fost sotie si atat. Am incercat sa-mi mentin casnicia cum am stiut eu mai bine.
Din pacate, nu a mers, pentru ca atunci nu stiam – dar acuma stiu – ca e foarte important ca in momentul in care iti legi viata de un om, sa ai preocupari comune, sa ai trecut comun si, mai ales, sa ai aceeasi credinta.
Conteaza foarte mult. Cine spune ca nu conteaza bate campii. Aici am inceput sa vad diferente foarte mari si incet-incet s-a racit relatia. Am lungit-o noi cat am lungit-o, am continuat... Eu am venit in tara, am mai continuat si aici vreo doi ani de zile, dar nu a mers. In acte nu sunt inca divortata, pentru ca nu m-a preocupat lucrul asta!”


„EU TOATA VIATA O SA AM UN COPIL DE SAPTE ANI!”
Intoarsa in Romania de sapte ani de zile, pentru Manuela rolurile mari intarzie sa apara. Asta nu o face sa deznadajduiasca, ba dimpotriva. Ii multumeste lui Dumnezeu pentru tot ce are. Cat priveste viata personala... „Viata mea este atat de plina, n-am timp sa-mi doresc altceva. Unde sa mai aduc un element nou in viata mea? N-as avea nici timp, nici rabdare si nici n-as avea chef.
Nu-mi doresc! Nu sunt disponibila nici pentru un mariaj, nici pentru alti copii. De ceva vreme sunt singura. Cautarea asta a noastra de a ne agata de un om, de fapt e o pacaleala.”


Pe de alta parte, existenta lui Andrei ii da foarte putine optiuni pentru timpul liber: „Eu il am intotdeauna pe Andrei acasa! Toti din generatia mea au copii mari, dar eu am in continuare un copil de sapte ani. Eu toata viata o sa am un copil de 6-7 ani, indiferent ca are un metru optzeci si cinci. Drept pentru care preocuparile mele sunt total diferite.”

P.S.: M-am despartit de Manuela Harabor tarziu, cand farurile masinilor incepusera sa mature strada de umbre. A ramas in apartamentul ei de peste drum de Manastirea Radu-Voda. Bucurestiul imi parea mai putin atins de hidrofobie ca in alte dati, iar sub ochi imi treceau cuvintele lui Marcel Jouhandeau: „Nu de Dumnezeu ma tem, fiindca e atotbun, ci de mine insumi: liber si rau, pot sa nu-i deschid usa.“



http://www.qmagazine.ro/modules/article ... php?a=1613
dora
 
Posts: 3734
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Sat Oct 04, 2008 10:34 am

O femeie matura la 40 de ani, inca neimpliniti, dar asumati si asteptati, Manuela Harabor a inteles deja ca viata cu toate urcusurile si coborasurile ei i-a slefuit personalitatea si a facut-o cea care este azi. A avut de invatat din nereusite, din hotarari mai mult sau mai putin intelepte si a renuntat sa-si mai reproseze ceva. Contrar parerii multor femei, pentru actrita Manuela Harabor, varsta este un imens avantaj din punct de vedere profesional, caci tinde spre roluri de mama, desi infatisarea nu-i tradeaza varsta.

Dupa o cariera plina de success, a observat ca faima nu este esenta vietii ei, ci o adevarata valoare se concentreaza in jurul familiei. Experienta de mama a convins-o ca dragostea este suprema putere vindecatoare. Copilul sau ramane principalul motiv pentru care este cea de acum si se declara o femeie fericita care tinde spre acea smerenie fara de care nu se poate face meseria de actor.

http://www.lady4ever.ro/articol/501_1/M ... ccese.html
dora
 
Posts: 3734
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Fri Dec 26, 2008 6:28 pm

Manuela Hărăbor, viaţa la 40 de ani




Monica Cismaru
Duminică, 30 Noiembrie 2008


Dacă în ultimii ani a fost o prezenţă discretă în showbiz, din luna ianuarie lucrurile se vor schimba, deoarece actriţa va interpreta unul dintre rolurile principale într-un nou serial marca Antena 1.

Manuela Hărăbor face parte din distribuţia serialului „Fetele marinarului“, alături de alte nume mari ale teatrului şi filmului românesc - Şerban Ionescu, Magda Catone sau Cecilia Bârbora. Producţia cu un buget-record - de câteva milioane de euro - este programată să înceapă în ianuarie 2009. „Interpretez, în sfârşit, rolul unei femei de 40 de ani, mama unui băiat de 20. O femeie care şi-a închinat viaţa soţului şi copilului, dar care duce în spate un secret, pe care multă vreme l-a crezut îngropat pentru totdeauna. Atunci când viaţa îl readuce în actualitate, nu are de ales şi trebuie să mărturisească. Dar asta mai târziu, prin episodul 80!“, dezvăluie actriţa câteva amănunte din culisele serialului.

O companie selectă

Recunoaşte că a fost reticentă la început în a accepta rolul propus, deoarece se temea să nu fie vorba de vreo producţie obscură. „Mi-a fost teamă ca rolul să nu fie prea uşurel, dar am avut surpriza plăcută să citesc un scenariu foarte bine scris de Mimi Bră- nescu şi Dan Chiriac, iar când am aflat că voi juca alături de Şerban Ionescu, Ileana Stana-Ionescu şi Magda Catone, am acceptat fără ezitare.“ Manuela şi-a făcut încălzirea pentru rolul din telenovelă cu câteva apariţii episodice în alte seriale româneş ti, de la posturile Acasă TV şi Pro TV. Acestea au fost alese dintr-o paletă de partituri printre care se regăseau şi oferte de roluri mai puţin consistente, spune actriţa. „Anul trecut am avut câteva apariţii în filmele «Un pas înainte» şi astă-vară în «Doctori de mame».“

Departe de lumea mondenă

Manuela Hărăbor este o prezenţă discretă în peisajul monden bucureştean. Nu frecventează petrecerile din cluburi şi nu ţine să apară pe prima pagină a ziarelor cu orice preţ. Ea spune că-şi selectează atent ocaziile de socializare, pentru că majoritatea acestora ar fi „pierdere de vreme“. „Nu mă mai simt în largul meu în lumea mondenă de multă vreme. Şi cred că presa e avidă de «vedete», nu de actriţe. Sau, în orice caz, de latura privată a vieţii acestora.“ De aceea, apariţia sa în calitate de prezentator la Festivalul DaKINO, ediţia a 18-a, demarată pe 25 noiembrie, a constituit o surpriză.

Filme clasice la activ

Apariţia constantă într-o producţie de televiziune îi va aduce Manuelei admiratori noi şi, pentru câteva luni bune, va trebui să se identifice cu personajul care i-a fost repartizat, Virginia.

„Cu aşa un scenariu bun, cu aşa o echipă de actori, cu o echipă de producţie excepţională ar fi ruşinos să nu ne iasă. Este altceva decât oferă piaţa la ora actuală“, spune exaltată vedeta, care a rămas în conştiinţa multor cinefili drept Pădureanca din filmul omonim, rolul care i-a adus consacrarea în urmă cu 22 de ani.

Asocierea cu rolul Siminei o încântă, chiar dacă, între timp, a mai adunat în palmares şi alte interpretări în producţii româneşti sau străine. „Nu poate fi decât un motiv de bucurie. Faptul că un film pe care l-ai făcut în urmă cu 22 de ani îşi câştigă noi spectatori şi nu-i dezamăgeşte pe cei mai vechi cu fiecare vizionare îţi confirmă faptul că nu ai dat greş. Pot spune că am jucat într-un film clasic.“

„Actorul român e chinuit“

Vedeta a crescut pe platourile de filmare, graţie meseriei tatălui ei, sculptor machetist la fostul Studio Cinematografic Bucureşti, iar alegerea de a deveni actriţă a fost firească. Ea spune că nu regretă niciun moment alegerea de a urma o carieră artistică, în ciuda faptului că piaţa cinematografică românească nu a avut un parcurs dinamic.

„Nu regret nici măcar o secundă alegerea făcută. Sunt mâhnită că generaţia mea nu a avut parte de continuitate în meserie. Niciodată nu m-am gândit atunci când mi-am început profesia că nu voi face cel puţin un film pe an. Actorul român e chinuit. Aleargă de dimineaţă până seara pentru o slujbă, foarte puţini o capătă, şi de cele mai multe ori nici măcar nu merită efortul.“

Manuela Hărăbor, actriţă: " Nu mă mai simt în largul meu în lumea mondenă de multă vreme. Şi cred că presa e avidă de «vedete», nu de actriţe. "

IMPLICARE

„Împreună învingem autismul“

Actriţa s-a implicat în diverse campanii sociale, cea mai recentă fiind „Împreună învingem autismul“. Demersul îşi propune să atragă atenţia asupra acestei afecţiuni de natură neurobiologică, autismul, care, potrivit estimărilor internaţionale, atinge un copil din 166 (sau poate avea o rată chiar de 1 la 150). Fiind mama unui fiu autist, Andrei, în vârstă de 18 ani, Manuela este cu atât mai hotărâtă să strângă fonduri şi să ajute cât mai multe persoane să beneficieze de un tratament corect. „E timpul ca statul să-şi asume responsabilităţi şi să nu mai arunce resturi la categoriile sociale cu nevoi speciale. Sumele acordate părinţilor copiilor cu dizabilităţi este derizorie. Adulţii cu probleme primesc de la stat o indemnizaţie de 187 de lei. Este vorba despre o campanie de informare asupra simptomaticii autismului, despre terapia ABA şi, nu în ultimul rând, de strângere de fonduri pentru 23 de copii din toată ţara care necesită începerea sau continuarea acestei terapii. Puteţi accesa site-ul www.invingemautismul.ro pentru mai multe informaţii. Însă, pe termen lung, ne dorim ca această terapie de modificare comportamentală să fie acceptată de stat şi, în consecinţă, decontată de către CNAS.“


PESTE OCEAN

Căsătorie americană

Manuela a ales ca, pentru o perioadă de şase ani (între 1995 şi 2001), să plece în Statele Unite, unde nu şi-a continuat activitatea actoricească. „Am plecat în SUA pentru că m-am măritat (cu Soli Shaltiel - n.r.) şi nu am încercat niciodată să-mi continui cariera acolo. A fost bine cât a fost bine. Când nu a mai fost, m-am întors acasă. Într-un fel, acasă a fost totdeauna aici. Uneori mi se face dor de New York sau de Miami. M-aş mai duce puţin pe acolo, dar nu pentru multă vreme“, povesteşte vedeta despre experienţa americană. La întoarcerea în ţară a pus bazele unui studio de film, Kentauros, de care s-a despărţit în urmă cu doi ani şi de care n-o leagă amintiri tocmai plăcute. „Am fost implicată în construirea unui nou studio de film cu adevărat profesionist, dar, din păcate, cei care aveau putere de decizie nu prea au ştiut ce să facă cu el. Acum doi ani ne-am despărţit de el. A fost mai bine, pentru că în perioada în care am fost implicată în acest proiect mi-am periclitat cu totul profesia. Uneori din cauză că celelalte studiouri nu şi-au dorit în preajmă oameni implicaţi în, vezi Doamne!, concurenţă. Unii, din păcate, m-au făcut să sufăr cel mai mult - colegi de-ai mei, regizori sau producători, care s-au simţit lezaţi că acel studio nu a vrut să colaboreze cu ei. Nu au întrebat niciodată dacă eu aş fi avut o putere de decizie, dar cu siguranţă m-au taxat“, spune cu amărăciune Manuela.


http://www.evz.ro/articole/detalii-arti ... 40-de-ani/
dora
 
Posts: 3734
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Sun Dec 28, 2008 12:50 pm

Intr-un fel, am avut destul de mare noroc pentru ca evolutia lui Andrei a fost buna. Acum nu vreau sa-l manii pe Dumnezeu si sa astept sa-mi fie copilul absolvent de Cambridge, atat cat a castigat e bine. Acum ma confrunt cu probleme noi pentru ca el este adolescent si cred ca daca nu ar fi gandirea pozitiva care sa ma sustina, cred ca m-as prabusi. Cred ca altfel treci prin viata si altfel poti sa ii ajuti pe cei din jurul tau daca crezi in Dumnezu si te bizui pe ajutorul lui.", Manuela Harabor, mama lui Andrei, 18 ani, autism, Bucuresti


Andrei, un autist atipic

Lui Andrei i s-a pus diagnosticul de autism cand avea 3 ani. Mama lui a primit cu uimire diagnosticul: "In perioada aceea nu prea se stiau foarte multe despre autism. În mare, se stia cam ce vedem noi in filmul «Rainman». O singura doctorita de la Spitalul Elias mi-a spus ca ar putea fi afectat de autism si mi-a fost foarte greu sa cred pentru ca ce stiam eu despre autism, nu se regasea absolut deloc la Andrei. Ce-i drept, nu vorbea, dar comunica non-verbal, avea contact vizual."

Timp de 2 ani, Manuela a cautat pareri medicale de la mai multi specialisti. A primit acelasi raspuns de la fiecare dintre ei si asa au ajuns la centrul de zi Titan, unde Andrei a facut achizitii importante de limbaj si comportament.

"A beneficiat de un fel de terapie ABA. Cu deosebirea ca nu exista un singur terapeut pentru fiecare copil. Oricum, cred ca, pe vremea aceea, nu erau mai mult de 5,6 copii in centru. Andrei a facut progrese fantastice intr-un timp foarte scurt. În 5 saptamani, a inceput sa vorbeasca si a inceput sa lege fraze. Nu au fost doar doua cuvinte sau propozitii din 2 cuvinte. Ţin minte ca am plecat din tara pentru cateva saptamani la New York si cand m-am intors m-a asteptat la aeroport si mi-a spus «Bine ai venit acasa, mami!»."


Pana in '98, intr-un singur an, Andrei facut progrese remarcabile, recuperand aproape 2 ani. A invatat sa se imbrace singur, sa-si incheie nasturii, sa manance. Apoi, Manuela s-a mutat impreuna cu fiul ei in Statele Unite, la Miami, "sperand ca acolo va fi mai bine".

Surprinzator, acolo Andrei a invatat mult sa comunice, desi exista problema diferentei de limba, engleza fiind o limba necunoscuta total lui. "A invatat comunicarea dincolo de o limba. Nici nu pot sa imi dau seama cum a fost posibil. Nu avea nici un fel de piedica in a se intelege cu cineva sau a intelege ce i se cere la scoala. Tot atunci, a inceput sa lege si primele cuvinte in engleza si sa invete sa lucreze putin pe calculator. A pierdut insa mult pe socializare pentru ca cei 6 colegi ai lui erau la un nivel mult mai scazut. Nu prea avea un model de a copia pe cineva si de a se duce catre cineva mai bine decat el si din punctul asta de vedere, evolutia nu a fost tocmai buna. N-am stat decat 2 ani acolo si ne-am intors in tara."

Intorsi acasa, Manuela a hotarat sa-l inscrie pe Andrei la o scoala speciala, unde invata si acum.

"Am avut intr-un fel destul de mare noroc pentru ca evolutia lui a fost buna. Acum nu vreau sa-l manii pe Dumnezeu si sa astept sa mi fie copilul absolvent de Cambridge, atat cat a castigat e bine."

Adolescenta

Andrei este acum adolescent si trece prin problemele tipice, care sunt mai greu rezolvate in acest caz. "Ne confruntam acum cu schimbarile hormonale si trece printr-o perioada de negativism. Cam totul este cu «nu» in fata, fie ca e din joaca sau din gluma. Nu pot sa-l conduc asa cum era cand era mititel. Ceea ce este si normal. Are personalitate foarte puternica cand simte ca nu vrea sa faca ceva, nu face. Pana la urma este ceva normal si cu toate ca mi-e greu sa accept, ma bucur ca are insa discernamant."

Este un elev cuminte si, in general, ascultator. "A invatat rigorile scolii, desi se spune ca copii autisti nu se conformeaza legilor societatii. El a invatat, totusi, ca scoala e scoala, ca cei mici merg la scoala, iar parintii la servici, sa castige bani."

Andrei face puzzle-uri de peste 200 de piese pentru ca are multa rabdare si ii place mult sa-si petreaca timpul liber in natura unde cauta melci, pe care ii observa apoi cu lupa, vede cum isi scot cornitele, cum se misca. "Îi place sa mearga in vizita cu mine, ii place sa iasa, sa ne plimbam. Deci, iarasi un lucru care e putin atipic sindromului autist. Andrei accepta lucruri diferite in fiecare zi si chiar le cere."

Speranta si incredere in Dumnezeu

"Eu cred ca fara Dumnezeu, nu putem face nimic… Fiecare om se naste si are de dus o cruce in lume si in momentul in care am realizat ca asta e crucea mea si trebuie sa o duc, altfel am privit lucrurile si cu alta putere am mers mai departe. Cu alta speranta si cu alt sentiment merg mai departe... mult mai usor. Acum ma confrunt cu probleme noi pentru ca Andrei este adolescent si cred ca daca nu ar fi gandirea asta care sa ma sustina, m-as prabusi. Pentru ca pana la urma toate minunile care ni se intampla in viata de zi cu zi de la o mana intinsa, de la un om care ne ajuta si ne trimite intr-o directie, catre un medic sau cineva care ne ajuta financiar intr-o problema... toate astea sunt cu voia lui Dumnezeu." - Manuela Harabor, mama lui Andrei, despre incercarea sa ca parinte de copil autist.

http://invingemautismul.ro/povestea_lui ... arabor.php
dora
 
Posts: 3734
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Thu Feb 26, 2009 7:20 pm

”Împreună învingem autismul”

- Şi în serial şi în viaţa reală eşti mamă de băiat. Cu toate acestea, cele două ipostaze sînt diferite, mai ales că fiul tău suferă de autism. Cît de greu îţi este?


Secvenţele împreună cu fiul meu din serial, Călin (admirabil interpretat de Cristi Popa), sînt deosebit de emoţionante pentru mine pentru că aduc în prim-plan situaţii de viaţă pe care nu le voi putea trăi niciodată alături de Andrei. Unele mai fericite, altele poate mai triste. Andrei însă, aşa cum e, un copil veşnic de 6-7 ani, înseamnă raţiunea mea de a fi. Mi-a adus şi îmi aduce multe bucurii prin fiecare mică reuşită de-a lui. Iar declaraţii de dragoste mai frumoase nu cred să fi primit vreodată de la altcineva!

- Cît de mult te implici în campania ”Împreună învingem autismul”?
Această campanie îşi doreşte, în primul rînd, aducerea în prim-plan a problematicii autismului, cu accent pe şansele de recuperare ale copiilor, dacă diagnosticarea şi intervenţia sînt realizate de timpuriu. În acelaşi timp, această campanie îşi propune, pentru început, şi strîngerea de fonduri pentru aproape 20 de familii cu copii diagnosticaţi cu autism care trebuie să înceapă sau să continue terapia ABA - o terapie de modificare com­portamentală, singura care dă rezultate extra­ordinare în tratarea acestui sindrom.

Toate poveştile acestor copii le puteţi afla pe www.invingemautismul.ro. Toţi părinţii ai căror copii sînt diagnosticaţi cu autism sau au probleme de dezvoltare pot cere sfatul şi ajutorul prin intermediul acestui site. Această campanie are în spate oameni foarte puternici şi foarte motivaţi, dar mai pu­ţin celebri. Eu sînt mai mult un susţinător moral, avînd în vedere că mă confrunt cu aceeaşi problemă

http://www.protvmagazin.ro/articole/376 ... capat.html
dora
 
Posts: 3734
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Wed Mar 11, 2009 12:45 am

Terapia ABA, un pas înainte pentru fiul său

În perioada şederii în SUA, Manuela a avut grijă ca Andrei să aibă parte de cele mai bune tratamente: „În 1998, după trei ani de aşteptare, Andrei a primit rezidenţa americană, când eu şi fostul meu soţ luasem decizia de a ne muta de la New York la Miami.

L-am înscris pe Andrei la o şcoală normală de stat, în cadrul căreia există o clasă specială pentru copii autişti. Andrei s-a adaptat foarte repede, şi, cu toate că nu avea nicio noţiune de limbă engleză, nu a avut niciun fel de problemă în a se înţelege şi în a comunica astfel cu profesorii.
Aici a învăţat să scrie primele cuvinte, expresii uzuale în limba engleză şi a deprins cum să folosească şi calculatorul.

La un moment dat am descoperit o clinică privată, unde se practică o terapie bazată pe modificarea comportamentală (terapia ABA), singura care dădea rezultate în tratarea autismului. Aici fiecare copil în parte beneficia de cel puţin trei terapeuţi, plus un logoped şi un kinetoterapeut, programul de lucru fiind de şase-opt ore pe zi. De unde şi costurile enorme. Prima evaluare ne-a costat mai mult de 600 de dolari, terapia în sine spunându-ne că va depăşi câteva mii de dolari pe lună, pe o perioadă nelimitată. În plus, trebuia să angajăm şi un translator permanent. Din păcate, situaţia mea în America se înrăutăţise şi în anul 2000 ne-am întors în România.”

Împreună învingem autismul”

Cum era şi firesc pentru o mamă al cărei copil a fost diagnosticat cu o boală din ce în ce mai întâlnită, Manuela Hărăbor face tot ce îi stă în putinţă să ajute şi alţi părinţi aflaţi în această postură: „Există o campanie pe care o susţin, ce se numeşte «Împreună învingem autismul», şi care îşi doreşte în primul rând informarea presei şi a publicului larg despre problematica autismului, cu accent pe şansele de recuperare a copiilor dacă diagnosticarea şi intervenţia sunt realizate timpuriu. În acelaşi timp, această campanie îşi propune pentru început strângerea de fonduri pentru circa 20 de familii cu copii diagnosticaţi cu autism, care trebuie să înceapă sau să continue terapia ABA, de care vă vorbeam puţin mai devreme. Campania este postată pe internet la adresa www.invingemautismul.ro. Toţi părinţii ai căror copii sunt diagnosticaţi cu această boală sau au probleme de dezvoltare pot cere sfatul şi ajutorul prin intermediul site-ului.”
http://www.taifasuri.ro/index.php?optio ... 7&Itemid=1
dora
 
Posts: 3734
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Thu Apr 30, 2009 1:37 pm

Manuela Hărăbor împlineşte astăzi 41 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".

de Ramona Vintila
2/04/2009



"Am aflat de unde vine fericirea..."
"A mai trecut un an. Un an în care s-au întâmplat multe. Un an în care sper să fi învăţat ceva în plus şi în care sper să mă mai fi înţelepţit un pic. În primul rând, un an în care fiul meu, Andrei, a împlinit 18 ani. Câteodată mă uit la el şi nu-mi vine să cred că au trecut atâţia ani.

Când, unde s-au dus? Parcă era ieri. Mă uit la el şi văd ditamai bărbatul, înalt, bine făcut, sensibil, drăgăstos şi frumos de ţi se taie răsuflarea. Cu toate astea, dincolo de aspectul fizic, înlăuntrul său se găseşte un băieţel care va avea mereu 6-7 ani. Chiar dacă uneori mă surprinde cu reacţii perfect normale vârstei lui reale.

A fost un an în care mi-am găsit echilibrul şi în care am avut din nou certitudinea că drumul pe care îl rătăcisem în anii tinereţii şi pe care l-am regăsit în urmă cu trei ani este cel bun, singurul izbăvitor al sufletelor noastre. Un an în care am aflat că siguranţa, sprijinul, ajutorul, dar mai ales fericirea nu sunt obligatoriu legate de un bărbat, ci vin doar de la bunul Dumnezeu.

A fost un an în care am renăscut nu numai sufleteşte, ci şi profesional. Cel de-al 41-lea an al vieţii mele mă găseşte pe platourile de filmare. Distribuirea mea în rolul Virginiei Trifan din serialul de televiziune «Fiicele marinarului» m-a surprins în aceeaşi măsură în care m-a bucurat. Trecuse aşa de mult timp de când nu mai făcusem nici un film, încât doar atunci când am început filmările am realizat cât de mult îmi lipsise această profesie.

A fost un an în care am continuat colaborarea cu Circul Varietee Globus, care a fost pentru o bună perioadă de timp singura mea legătură cu publicul. Brânduşa Novac surprinde din nou propunând un spectacol în care momente importante din trei piese ale lui Caragiale leagă admirabil extraordinare numere de circ. Un spectacol în care eu am primit un cadou minunat, acela de a o interpreta pe Zoe în câteva scene din «O scrisoare pierdută». Ceea ce m-a făcut să viez şi să sper că într-o zi mă voi reîntâlni cu scena. Mi-e dor de teatru la fel de mult cum mi-a fost dor de film.

Pentru toate lucrurile astea şi pentru multe altele, pentru că îi am în continuare pe părinţii mei sănătoşi, pentru că mama mea îmi este în continuare cel mai mare sprijin, pentru că sora mea ne este alături, mie şi lui Andrei, şi pentru toate binecuvântările primite nu pot decât să-i mulţumesc lui Dumnezeu. Şi să-L rog să mă ajute să devin mai înţeleaptă, mai răbdătoare şi mai îngăduitoare, să pot duce până la capăt tot ce mi-a dat şi îmi va da şi de acum înainte, şi, mai ales, să nu mă mai rătăcesc niciodată."
http://www.jurnalul.ro/stire-calendar/a ... 03037.html
dora
 
Posts: 3734
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Tue Jul 07, 2009 6:17 am

Manuela Hărăbor: „Orice ni se întâmplă în viaţa aceasta ne este, într-un fel sau altul, de folos”


(...)

Un copil special într-o lume autistă

Unora le este dat să ducă mai mult, altora mai puţin, dar se zice Dumnezeu are grijă mereu să ţină lumea în echilibru. În schimbul ochilor albastri si al frumuseţii nepământene, Manuelei i-a fost dat să înveţe lecţia umilinţei, dar si a iluminării.
Andrei are 18 ani si este autist. Mama lui l-a crescut în America, cu speranţa de a-l salva, dar a făcut progrese abia când a ajuns la o scoală specială din România. O face fericită, chiar dacă au fost si vremuri când nu el, ci starea lui o făcea teribil de nefericită. Spune că la început nu a priceput de ce a trebuit să i se întâmple tocmai ei asta, dar a învăţat să lupte cu ea însăsi si cu o afecţiune pe care medicina încă nu a înţeles-o pe de-a-ntregul.

„Am fost nefericită atâta vreme cât n-am înţeles că orice ni se întâmplă în viaţa aceasta ne este, într-un fel sau altul, de folos. Atunci când Dumnezeu ne pune pe umeri o povară în plus, e semn că ne îndreptăm pe o cale gresită si că trebuie fie să încetinim, fie chiar să schimbăm direcţia!
Cu siguranţă că asa s-a întâmplat si cu mine. Pe mine, Andrei si problema lui de sănătate m-au schimbat în bine.

Am devenit mult mai responsabilă si mai atentă la ceea ce contează cu adevărat în viaţă. M-am apropiat mai mult de Dumnezeu datorită fiului meu si altfel văd lucrurile acum. Dar tare mult mi-as fi dorit să fi fost asa si fără această mare încercare. Andrei face progrese tot timpul, mai mari, mai mici, are zile mai bune si zile mai puţin bune. Acum ne aflăm însă într-o perioadă mai dificilă, pubertatea îsi spune cuvântul, dar sper să trecem cu bine si peste asta, asa cum am trecut si peste alte momente mult mai grele.”
Pentru a sprijini alte familii aflate în aceeasi situaţie, Manuela participă la campania intitulată „Împreună învingem autismul”, care îsi doreste să informeze presa si publicul larg cu privire la problematica autismului, cu accent pe sansele de recuperare a copiilor, dacă diagnosticarea si intervenţia sunt realizate din timp. În acelasi timp, iniţiatorii campaniei îsi propun pentru început strângerea de fonduri pentru circa 20 de familii cu copii diagnosticaţi cu autism, care trebuie să înceapă sau să continue terapia ABA. „Toţi părinţii ai căror copii sunt diagnosticati cu autism sau au probleme de dezvoltare”, spune actriţa, „pot cere sfatul si ajutorul prin intermediul site-ului www.invingemautismul.ro. Ca să schimbi însă ceva la nivel naţional trebuie mai mult.

Asa că m-am bucurat tare mult când de anul trecut mergem alături de campania iniţiată de <Jurnalul Naţional>, genial intitulată <Copii speciali într-o Românie autistă> si care îsi doreste implicarea statului în diagnosticarea si tratarea acestui sindrom, implicit susţinerea financiară a acestei terapii foarte costisitoare. O campanie care ar trebui continuată de toate trusturile importante de presă din România.”

http://www.revistafelicia.ro/da_persona ... _harabor:_„orice_ni_se_intimpla_in_viata_aceasta_ne_este_intr-un_fel_sau_altul_de_folos”__1005619.htm
dora
 
Posts: 3734
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Next

Return to MEMORIALUL DURERII...COPII AUTISTI SI FAMILIILE LOR

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 3 guests

cron