Povestea lui A.

Moderators: camel, moderators

Povestea lui A.

Postby dora » Thu May 03, 2012 7:03 pm

Category Archives: INTERVIU PARINTI



Interviu A.C.

Posted on aprilie 1, 2012

A. este un baietel in varsta de 10 ani, cu autism. El a urmat terapia ABA la Centrul Horia Motoi, timp de patru ani (4- 8 ani) dupa care a inceput Terapia de Dezvoltare Multilaterala, in octombrie 2009. Terapia cu A. este acum in proces de incheiere.

A. este in clasa a treia, intr-o scoala normala, de stat, cu specific STEP BY STEP si merge neinsotit din clasa a doua.

La inceputul Terapiei de Dezvoltare Multilaterala se lucra zilnic, frecventa terapiei fiind de 4 ore pe zi, 5 zile pe săptămână si 4 ore pe zi, doua sambete pe luna. De asemenea, 3 zile pe săptămână era insotit de un terapeut la scoala unde statea 8 ore. Treptat, frecvența de mers la școală a terapeutului a scăzut, precum și orele de terapie lucrate acasă, odată cu dezvoltarea și creșterea independenței copilului. Dupa primul an de terapie, A. a ajuns sa mearga singur la scoala, iar frecventa interventiei acasa a scazut pana la programul din prezent de 5 ore pe saptamana.

A. a lucrat impreuna cu Mihaela Poliana Aniculaesei si Irina Ioana Calota.

Mama copilului, A.C. a fost de acord sa ne impartaseasca perspectiva sa asupra parcursului baietelului sau cu autism:



T: Cum era copilul tau dupa incheierea terapiei ABA?

A.C: In primul rand eram eu foarte speriata pentru ca incepea clasa intai. El a terminat ABA si imediat a inceput clasa intai.

T: De ce erai speriata atunci?

A.C: Ma gandeam ca nu o sa invete sa scrie niciodata, sau o sa ii fie foarte greu sa invete sa scrie, dar a fost ok, s-a adaptat si a invatat mai usor decat ma asteptam. Ma mai speria ca nu o sa poata prelua, invata din mediu, el fiind obisnuit cu terapia de tip unu la unu, in care cel din fata lui ii capta atentia. Ma gandeam ca invatand odata cu 8-10 alti colegi, la un moment se putea pierde si nu stiam daca el era capabil sa revina. La clasa traditionala sunt 30 de copii si la clasa de Step by step unde l-am inscris pe el sunt maxim 20 si se lucreaza pe centre.

T: Care au fost motivele care te-au determinat sa continuati terapia dupa incheierea programului ABA?

A.C: Simteam ca nu e pregatit, ca inca nu a terminat, trecea intr-o alta etapa si avea nevoie de altceva. Discutiile cu Cristina N. (mama unui baiat ce a urmat acelasi tip de terapie dupa finalizarea ABA) care imi spunea ce a mai facut fiul sau, m-au determinat sa merg mai departe. Nu stiam ce anume o sa faca mai departe, ABA sau altceva. Initial, in mintea mea era ca trebuie sa faca ceva.

Simteam ca mai are nevoie de ajutor, inca vorbea incoerent, era destul de rigid, ii era foarte greu sa faca fata schimbarilor. Nu neaparat schimbari de mediu, ci faptul ca nu ii mergea stiloul, i se indoia coltul la carte. Se frustra cand nu putea citi un cuvant pana la capat , nu stia sa rezolve o problema.

Imi aduc aminte ca el inca mai functiona cu premii, ca in prima faza cand ati mers cu el la scoala inca functiona cu recompense materiale si sociale. Cand se intalnea cu un cunoscut, intr-un context in care nu se astepta sa il vada pe respectivul, devenea foarte agitat, nu isi gasea locul, era intr-o permanenta miscare. Nu putea sa vorbeasca despre persoanele cunoscute, daca il puneai sa descrie pe cineva cunoscut se inhiba, se emotiona foarte puternic.

T: Imi amintesc ca la inceputul terapiei nici despre voi (parintii, familia apropiata) nu vorbea, dupa 5-6 luni a inceput sa povesteasca despre voi.

A.C: Da, nu povestea ce a facut la scoala, nu impartasea. Sa spuna de exemplu, uite azi mi s-a intamplat asta la scoala, cum vine acum si imi spune. Vine si imi impartaseste din trairile lui si o face ok, natural, fara sa ii cer eu. O face pur si simplu firesc nu pentru ca ar crede ca trebuie. In momentul in care simte ceva, vede ceva interesant la desene sau la o emisiune vine si spune. Inainte, chiar daca lucrurile astea ii provocau placere foarte mare nu le spunea. De exemplu, la inceput cand vroia sa vina un coleg la el sa se joace nu putea sa imi spuna. Nu exprima ce isi doreste, probabil ca ii era teama ca o sa ii spun nu si atunci prefera sa nu imi spuna ca sa se simta el protejat.

T: S-a schimbat ceva in relatia voastra in urma Terapiei de dezvoltare multilaterala pe care a urmat-o?

A.C: Relatia mea cu el era una buna, adica il simteam aproape de mine, nu era rece. Binenteles, relatia e si mai puternica acum. In celelalte relatii au aparut schimbari majore – cu tatal sau, bunicii, unchii, matusile. Inainte erau zile intregi cand tatal lui intra in casa si el nici nu se uita spre acesta. Uneori si cu mine se intampla asta, intram in casa si el nu ma baga in seama. Eu ma simteam oricum foarte apropiata pentru ca orice nevoie avea apela la mine sau daca il deranja ceva venea la mine. Asa ca am simtit ca primesc atentie de la el. Cu celelalte persoane din familie era mai greu.

T: Si acum cum e cu ceilalti?

A.C: Acum e ok. Cand vine tatal lui acasa, se duce la el, ii sare de gat. Imi place ca atunci cand simte nevoia sa fie iubit, luat in brate, ii spune tatalui sau: Haide, vino ca simt nevoia de iubire! Ia-ma si pe mine putin in brate! Cand e suparat acum vine la mine si imi spune: Ma vezi cum ma simt? Uita-te la mine, ma vezi? Si eu ii spun ca stiu ca e suparat. Inainte cand vroia ceva imi lua mainile si mi le punea in locul respectiv. Si acum mai are tendinta asta, insa cel putin acum si spune: Vreau sa ma tii in brate! Sau cand e nervos, suparat vine si imi ia mainile si imi spune: Vreau sa simt iubire sau tine-ma in brate.

T: Daca l-ai descrie pe baiatul tau, ce ne-ai spune despre el, preocuparile sau pasiunile lui?

A.C: E curajos, norocos, perseverent. E frumos, e inteligent. E super.

T: Ce le-ai spune celorlalti parinti de copii cu autism?

A.C: In primul rand e important sa accepte ca asa e, ca nu au cum sa schimbe situatia – diagnosticul copilului. Dupa care sa lupte foarte mult pentru el, sa aiba incredere in capacitatile lui. Desi si mie mi-e uneori greu sa am incredere in ce poate el, insa am inteles ca e foarte important sa ai incredere in capacitatile lui.

T: La ce crezi ca ajuta sa ai incredere in capacitatile lui?

A.C: Ajuta foarte mult pentru ca ii dai lui spiritul acela de independenta, de incredere in el. Tu il lasi sa incerce diverse lucruri si el capata incredere in el, ca poate face si singur. Recunosc ca mi-a fost tot timpul greu cu asta. Si acum ma gandesc, oare ce o sa faca in clasa a 5-a? Astea sunt cumva temerile mele, nu inseamna ca el nu are aceste capacitati sau nu le poate dezvolta.

Le-as mai spune parintilor sa fie perseverenti, pe o latura, pe o terapie, daca observa ca se misca lucrurile, ca interventia aceea da roade. Totodata sa se bucure de pasii aceia marunti pentru ca schimbarile majore nu vin niciodata dupa trei luni de terapie. De exemplu, dupa un an de terapie nu cred ca o sa vina copilul sa spuna povesti, sa vorbeasca fluent. Asa ca e important sa aiba rabdare, multa rabdare. Si daca copilul a facut un pas si maine inca unul e ok. Le-as mai spune sa nu lase jos stacheta, sa invete sa se lupte pentru ideile lor. Daca de exemplu au o idee sa o impartaseasca cu terapeutii, chiar daca nu e cea mai buna idee, din ea se poate naste altceva. Din punctul meu de vedere, parintii isi cunosc cel mai bine copiii si atunci pot impune ei un ritm.

T: Care sunt ultimele schimbari observate la copil?

A.C: Mi se pare ca e mult mai coerent in cum isi exprima ideile in scris. O facea verbal, insa in scris ii era destul de dificil. In ultima perioada chiar am observat o imbunatarire pe partea asta.

Are mai multa incredere in el. E clar o diferenta fata de inceputul terapiei cu voi. Atunci increderea in el era zero. Era foarte frustrat, am observat ca dupa ce incheie ABA copiii sunt destul de frustrati. De aceea e asa important apoi sa se lucreze pe cresterea increderii in ei, pe asertivitate. Fiecare terapie are locul ei, ABA era ok pentru momentul respectiv, era exact ce ii trebuia. Apoi insa e important sa se lucreze pe partea asta emotionala. Pentru ca dupa ce se termina ABA, nu stiu cum e la ceilalti copii, insa la copilul meu zona emotionala era nedezvoltata. El nu putea sa isi controleze emotiile, era un haos in el. Orice stimul il emotiona sau il agita asa de puternic incat nu putea sa isi gestioneze singur emotiile. Ideea e ca toti oamenii se emotioneaza, de exemplu eu acum sunt emotionata cand vorbesc cu voi, imi vine sa plang. O si fac insa si pot sa imi infrang tendinta asta pentru ca altfel nu as mai putea vorbi cu voi. Asa mi se parea si in cazul lui, cand avea emotii foarte puternice nu putea sa si le controleze sau gestioneze si facea tot felul de chestii. Ori era foarte agitat, ori plangea, ori sarea la alt subiect. De aceea cred ca trebuie avut grija de partea emotionala a copilului, pentru ca altfel in adolescenta se pot produce tot felul de dezechilibre.

Cand facea ABA nu se putea lucra pe zona emotionala pentru ca el nu era suficient dezvoltat psihic sa duca mai departe aceste lucruri.

T: Ai observat diferente intre terapia ABA si Terapia de dezvoltare? Daca da, care sunt acelea?

A.C: ABA merge foarte mult pe partea cognitiva si atinge si din alte parti iar terapia de dezvoltare lucreaza mult cu zona emotionala a copilului. Din punctul meu de vedere, cand se dezvolta zona emotionala se pot dezvolta si alte zone, cum ar fi socializarea. Iar socializarea se poate dezvolta cand zona emotionala este sus. De exemplu, imi aduc aminte cand era mic mergeam foarte mult cu el in parc, insa simteam ca o fac degeaba. El avea dezvoltata ideea ca acum mergem la copii, statea printre ei insa nu era empatic cu ceilalti, nu ii facea neaparat placere sa fie printre ei. Si acest lucru din punctul meu de vedere nu are cum sa se intample pana cand el nu creste emotional. Pentru ca nu ai cum sa te implici intr-un joc, sa te joci cu celalalt daca nu empatizezi cu el, daca nu te intereseaza ce face celalalt. Asa facem si noi, daca nu ne intereseaza o persoana alegem sa facem altceva in loc sa vorbim cu ea.

In urma discutiilor cu voi am inteles ca fiecare om are un loc al lui si atunci incerc sa il inteleg pe el asa cum este, referitor la partea asta cu socializarea, pentru ca oricat mi-as dori eu sa socializeze si mai mult, pana cand nu o sa ajunga el acolo… De exemplu, lui inca ii place foarte mult sa se joace cu masini, trenuri. Daca nu gaseste pe cineva care sa aiba aceleasi preocupari ca si el nu socializeaza foarte puternic. Cu siguranta ca o sa il pasioneze subiectele astea si la douazeci de ani, cred insa ca va putea gasi alte persoane carora sa le placa lucruri similare. El acum are momente in care are chef sa se joace cu ceilalti copii de la scoala, o face o perioada dupa care se mai retrage si se joaca cu ce il pasioneaza pe el mai mult. Nu cred ca pot sa il schimb si nici nu cred ca ar fi ok pentru ca asa este el.

T: De ce crezi ca mai are el nevoie acum?

A.C: Cred ca mai are nevoie de ajutor la situatii de tipul: nu se descurca la tabla inmultirii si terapeutul cred ca are o alta metoda de a il invata decat mine care sa il ajute mai mult. Mie mi s-a spus uneori ca ii dau mura in gura raspunsurile si atunci prefer sa stiu ca face astfel de activitati cu terapeutul. Din punctul meu de vedere cred ca e mai ok sa faca temele sau activitati din acestea cognitive cu altcineva decat parintii, poate un meditator pe viitor.

Cred ca un copil ca A. are nevoie de o consiliere periodica, o data la doua saptamani sau o data pe luna, pentru ca oricat de buna ar fi relatia cu parintii, sa nu primeasca exact ce are el nevoie, mai ales daca ma gandesc la perioada de adolescenta.

T: A. are o sora D. cu 3 ani mai mica decat el. Cum a evoluat relatia cu sora lui?

A.C: Inainte sa inceapa Terapia de dezvoltare intreba daca observa ca sora lui nu e acasa. In rest nu era foarte interesat de ea. Daca mergeam undeva si ii cumparam lui ceva era clar ca trebuie sa ii iau si ei, el imi atragea atentia tot timpul. De exemplu, la inceputul terapiei ABA, cand ii cumparam lui premii ma intreba: Si pentru D. ai luat? Din punct de vedere al socializarii sau al jocului nu relationa cu ea. De abia acum in ultimul an au inceput sa se harjoneasca, sa faca diverse chestii impreuna, sa isi faca un program impreuna dimineata fara sa ma mai trezeasca pe mine. Cumva vin amandoi cu propuneri legat de ce sa se joace impreuna. El o face acum spontan si firesc.

T: Multumim pentru cele impartasite.
http://autismcreativ.wordpress.com/cate ... u-parinti/
dora
 
Posts: 3722
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: Povestea lui A.

Postby dora » Wed Feb 17, 2016 10:06 am

Interviu A. – 10 ani
POSTED ON MARTIE 31, 2013

https://autismcreativ.wordpress.com/cat ... -a-10-ani/

A. a urmat Terapia de dezvoltare multilaterala incepand cu octombrie 2009 cu o frecventa de 4 ore pe zi, 5 zile pe săptămână si 4 ore pe zi, doua sambete pe luna la începutul terapiei, 3 zile pe săptămână fiind insotit de terapeut la scoala cu clasa step by step 8 ore pe zi. Treptat, frecvența de mers la școală a scăzut, precum și orele de terapie lucrate acasă, odată cu dezvoltarea și creșterea independenței copilului. Dupa primul an de terapie, A. a ajuns sa mearga singur la scoala, frecventa interventiei acasa a scazut pana la programul din prezent de 5 ore pe saptamana. Terapia cu A. este acum in proces de incheiere.

A.C. a lucrat impreuna cu Mihaela Poliana Aniculaesei si Irina Ioana Calota.

Cand a aflat ca vom lua un interviu mamei lui, A. s-a aratat foarte interesat sa ne dea si el un interviu, „pentru ca oamenii sa stie” ne-a spus el si veti vedea in continuare ce crede A. ca este atat de important sa afle cat mai multi oameni si de ce :).

A. era foarte nerabdator si mandru ca va avea o discutie cu noi ce va fi publicata pe blog. Tot interviul a vorbit tare si clar.

A.C: Eu sunt A.C si o sa va spun experienta mea de viata despre autism. Sper sa auziti mesajul asta sa vedeti cu adevarat ce inseamna autism.

T: De ce ai vrea sa auda / citeasca ceilalti mesajul tau ?

A.C: As vrea pentru ca trebuie sa afle acest mesaj.

T: De ce ar trebui sa afle oamenii despre autism?

A.C: Am o presimtire ca sunt prea putini in Romania care stiu despre autism.

T: Si daca ar sti mai multi?

A.C: Atunci ar dona mai multi oameni bani in urma reclamelor despre autism (A.C. isi doreste foarte mult sa ii spirjine pe cei ca el. El a realizat un spot publicitar audio „2% pentru copiii cu autism” si aceasta este modalitatea pe care o stie acum pentru a-i ajuta pe cei ca el).

T: La ce ar folosi banii astia?

A.C: N-am idee… Aaa, ar ajunge la parinti si acestia ar plati acele meditatii ale copiilor.

T: Tu ai facut astfel de meditatii?

A.C: Meditatii adica activitati. Haideti sa va explic totusi ce e autismul. Autismul este… cum sa zic… cred ca e ca un sindrom care se se poate repara, ca o casa. Si dureaza asta. Cand merg la un centru (A. C a mers timp de 3 ani la Centrul Horia Motoi, unde a urmat terapia ABA) acesti copii invata.

T: Cum se repara autismul asta?

A.C: Trebuie sa lucrezi foarte mult si in vacante. Vacanta de vara este lunga pentru copiii fara autism, pentru cei cu autism este mai scurta.

T: Ce fac copiii cu autism in vacanta de vara?

A.C: Lucreaza.

T: Cum s-a reparat casa ta? (intrebare la nivel metaforic)

A.C: Nu stiu cum s-a construit blocul meu. (Raspunsul sau a fost unul in plan concret, el locuind la bloc nu la casa:). Terapeutul i-a explicat ca se refera la comparatia cu casa facuta de el mai devreme). A, recuperarea e foarte grea. Nu v-ati dori sa fiti copii cu autism. Pentru ca ei sunt prea inchisi in lumile lor. Eu am mers la un centru care m-a ajutat si era foarte bun.

T: Iti mai aduci aminte ce faceai la centru?

A.C: La centru faceam foarte multe activitati, logopedie, mergeam si la spectacole. Pot sa va mai explic ce insemana autismul? Asa, autismul este cum va spuneam un sindrom care dureaza foarte mult. Copiii cu autism fac foarte multe activitati si uneori mai au si pauze. Copiii cu autism trebuie sa mearga la gradinite particulare sa se dezvolte mai mult.

T: Cum era la centru? Ce iti placea sau iti placea mai putin?

A.C: Pai eu am mers mult timp acolo, am fost norocos ca am inceput devreme. Lucrul cu copiii dureaza mult nu doar un an, doi. Copiilor cu autism le este greu sa beneficieze de programele de invatare care le dezvolta creierul si nu le place acest lucru.

T: Tie iti placea?

A.C: Mie nu imi placea acest lucru pentru ca eu stateam inchis in lumea mea.

T: Ce faceai tu acolo in lumea ta?

A.C: Nu imi mai aduc aminte la ce ma gandeam.

T : Ce nu iti placea din ce faceai atunci cand lucrai?

A.C : Ma invatau sa scap de minte. Sa stiti ca e foarte greu sa invatati.

T : Iti mai aduci aminte ceva ce era foarte greu sa inveti si ai reusit sa inveti?

A.C: Cum ar fi vorbitul. Am invatat in primele luni.

T : Cand ai terminat la centru, ca ai terminat dupa cativa ani..

A.C : Am inceput sa am chiar o viata normala de copil, doar ca imi era un pic mai greu si de asta am inceput sa lucrez cu psiholoage.

T : Iti mai aduci aminte cu ce am inceput?

A.C : Am inceput cu activitati, cu jocuri, ne mai jucam.

T : Ce ne jucam?

A.C : Ne jucam de-a copiii, ca un copil era singur. Am facut eu un desen cu bariera dar bariera s-a rupt.

T : Ai povestit mai devreme ca la centru erau multi psihologi, si sunt curioasa, la inceput iti placea sa te joci cu ceilalti copii sau cu ceilalti oameni din jurul tau?

A.C : Nu imi placea.

T : Dar ce iti placea ?

A.C : Sa ma gandesc la ganduri se pare.

T : La ce ganduri iti placea sa te gandesti ?

A.C : Nu imi mai amintesc, v-am spus. Au trecut demult copilariile vechi!

– rade

T : Dar de cine iti amintesti ca iti placea?

A.C : Nu mai stiu care a fost primul meu prieten, dar la ultima gradinita imi amintesc ca aveam un prieten pe nume S. Iar la scoala a picat norocul din cer si m-am imprietenit cu un alt S. Dar nu se stie, nu stiu daca are autism sau nu. Dar poate ca nu are autism, dar totusi este asa mai vorbaret, mai poet.

T : Sa inteleg ca ai observat ceva diferit la S.

A.C : Da, dar eu nu judec dupa carti.

T : Dar dupa ce judeci?

A.C : Dupa minte.

T : Si te-ai imprietenit cu S. Si apoi la scoala. Ti-ai mai facut prieteni la scoala?

A.C : Da, pe Radu, Andrei, Marius. Dar Marius a plecat de la scoala.

T : La scoala cum a fost?

A.C : A fost un pic mai greu pentru mine. Ma refer ca imi venea sa ma gandesc mai mult la ganduri.

T : Si simti ca s-au schimbat lucrurile acum?

A.C : Da.

T : Si cum s-au schimbat?

A.C : Acum imi fac ca baiatul serios, imi scriu temele, eu sunt singurul baiat serios din clasa. Imi doresc sa fiu baiatul serios. Trebuie sa fie si baieti serios. Nu doar fete. Baietii sunt prea atrasi de jocuri video. Dar cred ca am deviat un pic de la subiectul nostru.

T : Sunt curioasa, cum e pentru tine sa fii o persoana cu autism. Ce lucruri iti plac.

A.C : Imi place sa ma joc cu masinile, sa inot. Mi-a placut sa citesc Jurnalul unui pusti. Jurnalul unui pusti se gaseste in toate librariile. (A. si-a modificat vocea si a inceput sa se joace de-a crainicul ce recomanda aceasta carte)

T : In clasa intai, a doua… ce iti placea sa faci la scoala ?

A.C : Constructiile, e asa mai pe dezvoltare. Poti sa construiesti orice vrei tu. Cand esti la centru de constructii nu poti sa construiesti chiar ce vrei tu, ai o tema, dar e un centru mai creativ si trebuie sa respecti si un orar mai serios.

T : Cu ce te-a ajutat ce am facut in ultimii doi ani?

A.C : Sa ma joc cu copiii. Sa invat sa nu mai fiu asa mult in lumea mea, sa fiu mai acasa. Si acum pot sa fac multe lucruri. Stii ce am facut azi ? O masina Dacia Logan din zapada. Nu prea a iesit dar am incercat.

T : Ce jocuri sau activitati ti-au placut ?

A.C : Mi-a placut sa fac proiecte.

T : Ce fel de proiecte ?

A.C : Cum ar fi Dacia Evolutie, Proiectul cu insectele, un documentar (proiecte globale care sunt prezentate la rubrica Proiecte). O mica pauza despre Jurnalul unui pusti (A. vroia sa reintroduca in discutie subiectul acesta. Deseori in conversatia cu o persoana cu autism pot sa apara subiecte ce aparent nu au legatura cu ce discuti in momentul respectiv. Acestea sunt ganduri si simt nevoia sa le exprime indiferent de moment)

T : Eu sunt curioasa, cum este acolo in lumea ta ? Ce este in ea ?

A.C : Sunt masini, tramvaie, multe lucruri. Phineas si Pherb.

T : Vroiam sa te intreb, crezi ca aceste ganduri pot sa dispara ?

A.C : Nu, ele raman acolo in interior.

T : Daca inteleg eu bine, o persoana cu autism are lumea aceasta, cu astfel de ganduri si poate sa fie prezent si in lumea de afara.

A.C : Da.

T : Vrei sa renunti la lumea asta ? metrouri, Phineas si Pherb

A.C : As vrea sa nu le mai am in gand dar nu pot.

T : Ai vrea sa scapi de ele de tot, sa le uiti ?

A.C : Ihhi.

– in timpul in care raspundea A. zambea si corporal nu parea in acord cu acest raspuns)

Nu, nu sa scap de tot.

T : La ce te incurca lumea asta , de vrei sa scapi de ea ?

A.C : Ma refer sa fiu asa mai energizat. Eu sunt si destept.

– aici A. se refera la dificultatea pe care o mai are uneori cand doreste sa se gandeasca la un subiect preferat (masini, metrouri) dar in acelasi timp isi doreste si sa fie cu ceilalti (cand se joaca cu copiii, cand merge in vacante, etc.)

T : La ce crezi ca te pricepi tu ?

A.C : La arte, la inot, la matematica. La limba romana ?

T : E o intrebare ?

A.C : Da, nu am idee. La constructii.

T : Nu te-au laudat la serbare ca ai facut cea mai frumoasa compunere ? Doamna zicea ca ai avut ideile cele mai interesante si de asta ti-a ales compunerea sa o citesti la spectacol.

T : Crezi ca ceilalti te inteleg ?

A.C : Nu tot timpul. Colegii de exemplu nu ma inteleg.

T : Si ce le-ai spune sa te inteleaga mai usor ?

A.C : Sa ma observe si pe mine ca sunt om.

T : Esti om. Si cum mai esti ?

A.C : Ca sunt si eu o fiinta umana, cu multa minte, cu multe desteptaciuni.

T : Si cum mai esti ? Ce mai ai : multa desteptaciune…

A.C : Multe sertaruse.

T : Veselie ai ?

A.C : Da, sunt si negativ un pic.

T : Ce inseamna negativ ?

A.C : Furios ma refer.

T : Si ceilalti copii nu sunt furiosi ?

A.C : Ba da.

T : Si ei ce crezi ca vad prima oara ?

A.C : Ca sunt un copil destept.

T : Ei nu vad lucrurile astea la inceput si ai vrea sa se uite si ei mai bine sa te vada.

A.C : Da. Si acum vreau sa zic pentru toti copiii normali cateva ponturi ca sa vezi. Primul lucru : trebuie sa vezi daca copilul nu se gandeste la altceva sau nu se joaca prea mult. Regula numarul doi : Ajuta-l un pic ! Cum poti tu. Ajuta-l cu joaca, explica-i ce inseamna joaca. Sa ii explici sa se lamureasca mai mult. Regula numarul trei : Sa ii implicati cat mai mult la joaca. Si ultima regula importanta : Daca esti copil cu acest sindrom sa zicem, nu te mai gandi foarte mult la gandurile tale. Este foarte greu sa invingi autismul. Daca chiar vrei sa fii un om care sa ajute autismul si esti religios..

T : Care e treaba cu religia ?

A.C : Daca e religios si vrea sa doneze bani …

-ne-am amuzat cu totii de legatura isteata pe care a facut-o, referindu-se la cei 2 % de la inceputul interviului.

T : Ti-am spus ca noi nu facem acest interviu pentru a primii donatii ci noi vrem sa afle si alti oameni despre perspectiva ta, a unui copil cu autism, ce s-a dezvoltat asa.

A.C : Da, copiii care incep terapia la sase ani cred ca o sa le fie mai greu, celor care incep la douazeci si mai greu.

T : Vrei sa spui ca e important sa inceapa cat mai devreme ?

A.C : Da, pe la doi, trei ani, altfel o sa le fie mai greu, cred ca si in tinerete. O sa le fie greu sa vorbeasca.

T : Ce iti place tie la a fi o persoana cu autism ?

A.C : Imi place sa ma gandesc la lucruri, dar nu ma impiedica totusi si sa fiu un copil ca ceilalti.

T : Crezi ca autismul dispare ?

A.C : Nu, ramane tot in corpusor.

T : Ma gandeam ca poate sunt pe lume unii copii cu autism care sunt suparati pentru asta. Ce i-ar ajuta sa se imprieteneasca cu autismul lor ?

A.C : Sa se accepte asa cum sunt, ca sunt foarte, foarte destepti pentru ca invata multe lucruri dinainte. Sa zica ca merge mai departe si sa fie ca ceilalti copii.

Daca copilul spune ca e destept sa il credem. Doar daca se gandeste prea mult sau mormaie mult nu e ok.

T : Dar daca mormaie mai putin ?

A.C : E ok daca mormaie putin.

T: A. iti multumim mult.

A.C. Ati inregistrat tot?

T. Da.

A. C. Sigur?

T. Sigur.

A.C. NU o sa fie probleme, nu?

T. Nu cred, nu am avut pana acum probleme, toate inregistrarile au functionat.

A.C. Bine.

– putem observa aici nivelu de anxietate crescut, ingrojirarea sa nu se intample ceva cu ce am inregistrat. Dupa ce s-a asigurat ca totul e ok, A. C. s-a linistit si s-a dus la joca.
dora
 
Posts: 3722
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI


Return to MEMORIALUL DURERII...COPII AUTISTI SI FAMILIILE LOR

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 4 guests