Povestea noastra printre lacrimi si sperante

Moderators: camel, moderators

Povestea noastra printre lacrimi si sperante

Postby alessya » Tue Aug 23, 2011 10:30 am

Numele meu este Alex am 4 ani si 5 luni si inca nu vorbesc. Povestea mea incepe in urma cu 4 ani si 5 luni , cand am venit pe lume intr-un orasel de munte. A fost cea mai frumoasa zi din viata parintilor mei , guraliv din fire am spus primele silabe si un mama reusit la 4 luni, totul pare un vis, parintii mei incercau sa termine casa si sa imi ofere tot ce am nevoie. Zilele au trecut si eu am crescut. Imi placea sa ma joc in parc sa stau alaturi de copiii de varsta mea , mergeam in picioare si eram curios sa stiu cat mai multe lucruri. Totul s-a schimbat cand am implinit 11 luni si am racit. Am fost internat si m-am speriat atat de tare ca am devenit un "alt copil" cum spune mami. Dar eu sunt tot acelasi ....acum lumea mea este diferita , imi place sa topai toata ziua, sa arunc prin casa cu tot ce gasesc si sa marai.
Mami a observat schimbarea mea si de la 2 ani tot am mers la doctori , unde eu plangeam mereu, inca imi este frica de oameni in halate albe. La 3 ani si 4 luni mi s-a pus diagnosticul de Tulburari spectru autist....si lumea parintilor mei s-a naruit. Mami stia ca sunt diferit de ceilalti copii dar "hartia alba si ceva scris pe ea" au darmat-o. Zile intregi a plans si s-a intrebat cu ce a gresit si inca se mai intreaba. Nu ii este usor, pana si familia uneori o acuza ca nu m-a crescut cum trebuie si din cauza asta eu sunt altfel.Au impresia ca mami mi-a facut rau intentionat...cand ea ma iubeste si nu m-ar atinge nici macar cu o floare. Acum si mami s-a imbolnavit din cauza supararii. De multe ori ii este asa de rau ca abia se ridica din pat. La inceput nu intelegeam ce se intampla , dar acum ma asez langa ea si o pup ,o imbratisez si ii arat dragostea mea asa cum pot.....si nu plec de langa ea pana nu ii este mai bine. De cateva saptamani am inceput sa silabisesc si sa ma cert cu ei pe "limba mea" ,cand ma supar plec in camera mea si trantesc usa cu putere. Mami nu stie daca trebuie sa se bucure sau nu , de noul meu comportament. Luna aceasta de ziua ei i-am facut cel mai frumos cadou, am spus "mama de ce uf uf?" (plangi pe limba mea) si am vazut ca a inceput sa rada. Am inteles ca asa pot sa o inveselesc si de atunci spun silabe toata ziua , uneori mai si intreb. Mami este fericita ca munca ei da rezultate. Ea este terapeutul meu, nu avem bani de terapie, casa nu au terminat-o (ar vinde si casa doar sa ma fac eu bine,dar nu cumpara nimeni )si mai nou stam cu chirie. Au vandut tot ce au avut pentru mine, doctori, tratamente, consultatii....eu sunt mai sensibil din fire si orice raceala trebuie tratata cu seriozitate pentru a nu ajunge in spital. Am acasa o farmacie si aparate de aerosoli. Cand ma imbolnavesc mami nu doarme toata noaptea , ii este frica, din cauza formelor urate de laringita era sa mor sufocat de 2 ori. Dar mami nu se plange este obijnuita, noaptea cand ma mai trezesc o vad la birou invatand pentru mine sau inventand jocuri noi.
Toata ziua suntem impreuna, de dimineata pana seara vorbeste cu mine, lucram , ne jucam, citim, mergem la plimbare.. nu ii este rusine cu mine si ma trateaza ca pe un copil normal , imi explica tot, si a doua zi la fel , chiar daca eu nu inteleg mereu ce spune. Imi spune mereu ca ma iubeste si sunt comoara ei.
In fiecare zi incercam ceva nou ca sa pot recupera si sa nu mai rada copiii de mine. Acum imi place sa ma joc cu masinutele si sa construiesc. Aduc jetoanele ca sa se joace cu mine si daca nu face ea bravo bravo, atunci bat eu din palme, imi place sa fiu apreciat pentru tot ce stiu.
Am inceput sa imit si o ajut la treburile gospodaresti. Vreau sa invat mai mult sa nu o vad pe mami plangand ,vreau sa rada , sa fie vesela ca mine.
Mami imi spune tot ce are pe suflet si asa se mai descarca , tot ea mi-a zis ca afara in "lumea mare" mai sunt copii ca mine cu parinti care le sunt alaturi si ii iubesc enorm si ca ei sunt adevaratii eroi care se lupta cu greutati in fiecare zi. Pentru toate personele care sunt in aceeasi situatie vreau sa le spun , sa spere pentru ca dragostea lor ne ajuta foarte mult.
Eu acum plec la plimbare si va multumesc ca mi-ati citit povestea. Succes tuturor.
alessya
 
Posts: 6
Joined: Wed Jan 20, 2010 1:46 pm
Location: Ploiesti

Return to MEMORIALUL DURERII...COPII AUTISTI SI FAMILIILE LOR

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 2 guests