Eusebiu la gradinita

Moderators: camel, moderators

Eusebiu la gradinita

Postby dora » Mon Mar 08, 2010 2:12 pm

Sunday, January 17, 2010
Vizită lunară

Dulcele nostru Eusebiu şi-a făcut vinerea aceasta întâlnirea lunară cu supervizoarea noastră. Lunară este impropriu spus pentru că, din cauza sărbătorilor, s-au scurs cam două luni de când nu ne-am întâlnit.

Vizita a fost foarte utilă din mai multe motive:

•în primul rând a fost o verificare externă a progreselor făcute de Eusebiu în ultima vreme. Nu numai că vorbeşte aproape fluent (mai are mici defecte de vorbire: dezarcorduri, absenţa duplicării complementului direct*), probleme cu formele scurte ale pronumelor**)) dar este şi destul de conversaţional şi, lucru mult mai important, este receptiv şi reactiv la ce se discută în jurul său. Toate acestea arată că am reuşit să-l aducem într-un punct extrem de important: în acela în care mediul verbal înconjurător are rol formativ asupra sa.
•în al doilea rând comportamentul său a fost desăvârşit (mai puţin un eveniment ce-l voi descrie mai jos) astfel că s-a putut face o măsurare a anumitor parametri comportamentali importanţi pentru integrarea sa la grădiniţă. Mai precis, este capabil să susţină activităţi în mod continuu de aprox. 15 minute iar perioada totală de activităţi se poate întinde până la 35-40 de minute după care apare plictisul acompaniat de comportamente disruptive (obrăzniceală).
Al doilea punct este foarte important: arată că Eusebiu este gata de grădiniţă (poate susţine activităţi continue de 10-15 minute), dar durata zilei de grădiniţă trebuie să înceapă de la o valoare sub pragul său de toleranţă. Cu alte cuvinte, trebuie să începem cu 30 minute pe zi, aşa cum intuiam în septembrie.

Cum scriam mai sus, Eusebiu a avut comportament desăvârşit exceptând un singur episod: în timpul şedinţei a intrat cineva să-i aducă supervizoarei nişte flori care aveau partea din mijloc, cea dintre petale, maronie. Eusebiu s-a uitat la flori, a văzut aspectul lor ciudat şi s-a speriat îngrozitor.

O fi crezut că acea parte maronie e vreo albină? Zicea “iese gaz, iese gaz” şi Adina a presupus că a confundat acele flori cu ochiurile de aragaz – dar nu ştim sigur. Oricum a fost ciudat iar Sebi a căutat tot restul întâlnirii să stea cât mai departe de florile cu pricina.

Acest gen de comportament face ca Eusebiu să înceapă a semăna din ce în ce mai mult cu un Aspie (cine are posibilitatea, să vizioneze filmul Mozart and the Whale, se găsea de închiriat la Diverta din Vitan Mall). Supervizoarea noastră ne-a sugerat să îl expunem la experienţe dintre cele mai felurite pentru a aduce la lumină cât mai multe din aceste fobii, astfel putând să le adresăm prin tehnicile cunoscute de desenzitivizare.

Puse una peste alta, a fost o întâlnire bună. Suntem încurajaţi să începem demersurile pentru începerea grădiniţei începând cu semestrul doi.

http://mariusfilip.blogspot.com/2010/01 ... unara.html




Eusebiu op kleuterschool (II)


La un an şi jumătate de la prima tentativă (care a şi dus la diagnostic), dulcele nostru Eusebiu merge din nou la grădi. Deocamdată s-au consumat doar două zile totalizând 35 de minute de imersiune în acest nou univers (20 de minute joi, 15 minute vineri).

Aşa cum am mai scris, începem foarte de jos şi intenţionăm să avansăm foarte lent. Pentru început avem doar două obiective: să accepte prezenţa celorlalţi copii prin preajma sa şi să recunoască autoritatea educatoarei. Adina a fost shadow şi va fi în continuare.

Ambele obiective au fost în linii mari atinse:

•pe copii îi acceptă, dar are accese de autoritarism cu ei. Ce-i drept, copiii sunt mici. L-am înscris la grupa mijlocie din pricina limbajului dar diferenţa în intelect se simte din plin – oricum, în pofida băţoşeniei, nu a sărit să-i bată.
•autoritatea educatoarei a părut oarecum să o accepte dar a şi testat limitele. Adina se străduie mereu să delege autoritatea către educatoare şi să fie o prezenţă cât mai discretă, dar e clar că acum limitele le pune mama sa, nu educatoarea.
Demnă de remarcat este atitudinea personalului. Cele două educatoare ale grupei, două doamne foarte experimentate, au fost reticente la ideea de a-l primi. Ţineau minte episodul de acum un an jumătate şi ce fiasco a urmat după aceea, nemaivorbind de faptul că nu aveau nicio experienţă cu un copil cu autism.

Acum, văzându-l pe Sebi şi constatând determinarea ce o manifestă Adina, faptul că ştie ce are de făcut şi ştie care-i sunt obiectivele, atitudinea s-a schimbat cu totul. Ambele au spus: “haideţi să vedem, să-l ajutăm pe copil, să vă ajutăm şi pe dvs.”. Exact de ce era nevoie, cinste lor.

O dată în plus se dovedeşte că oamenii vor să te ajute atunci când eşti în dificultăţi dacă îţi asumi propria povară. Crucea însă nu ţi-o poate duce nimeni, fiecare şi-o are pe alui.

Adina a redactat un document cu privire la integrarea în grădiniţă ce-l va înmâna cadrelor didactive, va ţine un jurnal zilnic detaliat iar o dată pe săptămână vom face o analiză pentru a lua măsuri dacă e necesar. Toate acestea, bineînţeles, în paralel cu terapia de acasă care nu poate fi lăsată din mână.

Cât va sta Sebi în regimul acesta de tatonare, 15-20 de minute pe zi? Greu de spus. Suntem abia la început, drumul e lung dar avem încrederea că de data aceasta grădiniţa va fi un succes.

Trebuie să fie, nu avem de ales.


Thursday, February 11, 2010
Eusebiu op kleuterschool (III)


Ieri s-a consumat a treia zi de grădiniţă a lui Sebi. Sumarizând, se poate spune că:

•acceptă fără rezerve mersul la grădiniţă.
•acceptă fără rezerve prezenţa educatoarei.
•acceptă fără rezerve prezenţa celorlalţi copii, existând însă mici probleme la împărţirea lucruşoarelor (are asprime în a-şi apăra ce e al lui şi o uşoară bruscare când vrea ceva de la un copil).
Deci primele obiective au fost atinse. Însă:

•a intrat într-o rutină nu tocmai fericită: cum ajunge se repede la măsuţa lui să se joace singur.
•ignoră educatoarea.
•nu este interesat de ceilalţi copii, nu interacţionează cu ei decât dacă aceştia vor să-i arate ceva.
•la activităţile de grup nu participă chiar dacă este prezent, când ceilalţi copii urmăresc educatoarea el se uită pe pereţi sau cere permisiunea să se întoarcă la măsuţă.
Cu alte cuvinte, începe a se integra uşor-uşor în mediul grădiniţă dar într-un mod destul de … autist, adică evitând contactul cu ceilalţi. Ba chiar nici nu-i priveşte ci îşi face de treabă cu jucăriile sale.

Adina mi-a povestit că a avut un singur episod când, simţind că nu-i nimeni prin preajmă, a ridicat ochii privind încet la cei din jur. Deci doreşte să observe dar complexitatea mediului îl descurajează …

Am stabilit un plan să-l ajutăm să se “deschidă” spre lume. Temelia e bună, copilul vrea la grădi şi merge relaxat acolo. Pentru moment, însemnând următoarea săptămână, nu ne propunem decât ca să fie cum a fost până acum cu adiţia ca să se simtă confortabil să privească împrejur oricând - şi nu doar atunci când nu-l observă cineva, ca acum.

Un alt drum lung şi greu stă înaintea noastră. Dar nădăjduim că aşa cum am reuşit în toamna lui 2008 - când ne aflam în aceeaşi situaţie - aşa vom avea reuşi şi acum, cu ajutorul lui Dumnezeu.


Saturday, February 13, 2010
Eusebiu op kleuterschool (IV)


Ieri avut loc o nouă întâlnire de gradul III a lui Eusebiu cu grădiniţa.

Adina şi Sebi s-au dus, au ajuns în clasă, educatoarea explica tuturor copiilor ceva, Sebi nu a observat-o. A vrut să o zbughească la măsuţa lui cu obişnuitul joc dar educatoarea l-a oprit, i-a zis să salute şi l-a întrebat dacă doreşte să se alăture. “Nu!” a răspuns Sebi sec şi şi-a continuat drumul.

A respins pe un băieţel care voia să se aşeze la masa lui (“pot să vin la tine?”, “nu”), la indicaţia educatoarei că la măsuţă stau patru copii nu unul s-a făcut că plouă, iar T., un băieţel ce-l simpatizează mult (căci îl confundă cu Vlăduţ al nostru; Vlad şi T. erau prieteni anul trecut), a vrut să-i dea lui Sebi un dinozaur dar Sebi l-a refuzat pentru că era prea ocupat să fabrice un cârlig cu care să-l prindă tocmai pe … el, pe T. Din păcate, T. s-a cam dezumflat de refuz, dar asta e.

Copiii repetau o poezie pentru serbarea de 8 Martie. Educatoarea l-a întrebat pe Sebi dacă ştie vreuna. Sebi a zis “Grădiniţa mea iubită”, educatoarea i-a îndemnat pe copii să aplaude, apoi Sebi, văzând cât succes are, a turuit toate poeziile pe care le ştie (nu-s foarte multe). Laude de fiecare dată, Sebi mulţumit.



Thursday, February 25, 2010
Eusebiu op kleuterschool (VIII)
Ieri a fost o nouă zi de grădiniţă pentru Eusebiu şi cea mai bogată de până acum. Au fost şi bune şi rele.

Adina şi Sebi au ajuns la grădiniţă la fel ca şi luni, când se repeta pentru serbare. De data aceasta scăunelul liber nu mai exista. Sebi dă să fugă la bile. “Sebi vino şi tu aici” zice educatoarea. Sebi îşi ia un scăunel şi se alătură grupului de copii. Este plasat mai în faţă, la o margine de grup. Simţindu-se descoperit, Sebi se întoarce puţintel cu spatele la copii şi cu faţa la uşă, stând într-o poziţie anormală. Adina intervine şi îl corectează - dar notează comportamentul atipic.

Copiii se ridică atunci când cântă şi se aşează la poezie. Sebi se prinde de mişcare relativ uşor. Exerciţiul dansului are loc însă în spatele clasei, Sebi e descumpănit. Are totuşi ideea să o ia pe educatoare de mână şi împreună cu ea face mişcările de dans în rând cu ceilalţi copii. Când se dă liber fuge la bilele sale. Adina însă îi aminteşte: “nu-i serveşti pe copii cu bomboane?”. “A, e ziua ta, la mulţi ani, Sebi!” zice educatoarea.

Sebi apare cu cutia de bomboane, nu o lasă pe Adina să o desfacă ci desface singur şi apoi acceptă instructajul cum să-i servească pe ceilalţi. Educatoarea le spune copiilor să-l înconjoare şi să-i cânte “Mulţi Ani Trăiască” iar apoi să-l pupe. La început se cam schimonoseşte (are o sensibilitate, nu-i place să fie atins pe faţă) dar în timp acceptă şi chiar întoarce săruturi.

Se întoarce la bilele sale. La o măsuţă sunt trei fetiţe, M. cu alte două. Adina îl îndrumă să li se alăture. Vine cu bilele sale, începe a face mici schimburi verbale cu M. Trece şi A. pe la ei, alte mici schimburi verbale. A. vine la Adina să-i spună că nu poate potrivi două piese. “Du-te la Sebi să te ajute că el poate”. A. merge să ceară ajutor, Sebi acordă ajutorul.

Din nişte piese maleabile face un “stetoscop”. Vine la Adina să o “consulte”. Apoi merge la educatoare. Apoi tăbărăşte pe A. zicându-i că e bolnavă. Fata refuză să se dea de bolnavă. Sebi o ţine pe a lui. Ea nu şi nu. Până la urmă totuşi acceptă să fie “consultată”, Sebi e satisfăcut.

În tot acest răstimp Adina a căutat să se depărteze de el, să nu-i apară deloc în raza vizuală. A observat că Sebi “uită” de ea pentru perioade de până la 7 minute la rând – semn promiţător în ce priveşte independenţa.

Dar iată că apar în peisaj băieţeii ... Ta-da! Unul se repede la Sebi şi-i smulge “stetoscopul”. Mda, rivalitate băieţească. Sebi nu protestează, nu face o scenă (mare lucru! acasă ar fi făcut un tărăboi …). Educatoarea intervine: “dar i-ai cerut stetoscopul lui Sebi?”. Băieţelul înapoiază ruşinat “stetoscopul” refuzând să ceară permisiunea. Important e că Sebi s-a comportat acceptabil în timpul acestei mici crize – deşi mai bine ar fi fost dacă-şi apăra verbal dreptul său.

Trei băieţei (încluzându-l pe “hoţomanul” de mai înainte) fac din alte piese maleabile un soi de cordon lung care zic că-i şarpe. Formând un şir indian, cu “şarpele” în mâini, dau înconjur clasei. Sebi ia un soi de cordică şi face un oval. “Uite ce-am făcut!” spune apropiindu-se de băieţei. Băieţeii vin la el “da, Sebi, e o oglinjoară, o oglinjoară fermecată!”. După ce admiră oglinjoara se întorc la turele cu “şarpele” lor.

Sebi agaţă un mâner de oval şi când băieţii vin din nou spune “uite ce-am făcut!”. Băieţii din nou “da, Sebi, acum seamănă cu o faţă, cu o faţă cu barbă”. Iar se întorc la “şarpe”. Probabil nemulţumit de faptul că nu a ajuns să controleze situaţia şi de faptul că băieţeii au avut o imaginaţie mai bogată decât el, la proxima apariţie a “şarpelui” Sebi se repede la cei trei, le smulge un segment din “şarpe” şi-l aruncă cât colo. Băieţeii se necăjesc, Sebi e încântat, educatoarea intervine şi-i spune că nu-i frumos, Sebi începe să râdă. Educatoarea e descumpănită.

Atunci apare A. care-i cere lui Sebi să-i dea un şoricel de pe un raft înalt la care ea nu ajunge. În timp ce Sebi e plecat după şoricel, băieţeii se duc la măsuţa lui şi-i strică ce construcţii meşterise el acolo. Oops! Iată că autismul începe a-şi arăta hâda-i faţă: nu numai că băiatul meu nu a avut imaginaţie în a reacţiona cu băieţeii, nu numai că a încercat să controleze situaţia într-un mod cu totul nepotrivit, dar ceilalţi s-au şi coalizat împotriva lui … Iute se mai ating limitele impuse de autism! Dar tot răul spre bine: tocmai acest episod ne-a arătat calea de urmat în săptămânile viitoare.

Educatoarea îi spune Adinei că după părerea ei Sebi ar fi pregătit de programul de dimineaţă întrucât copilul vorbeşte, o ascultă, se înţelege cu el, a mai avut copii ce se joacă singuri deci ea nu vede nicio problemă. Ştiind că lucrurile nu sunt ce par a fi, Adina îi spune că trebuie să vorbească mai întâi cu psihologul (care acum e în concediu). În realitate, nici nu ne gândim la a-l muta la programul structurat de dimineaţă aşa devreme.

Deşi Eusebiu pare 90% normal, cunoaştem cu vârf şi îndesat ce pot produce cele zece procente de anormalitate. Mai mult, observând cu atenţie mediul grădiniţei ne este clar că educatoarea nu realizează că acest copil este realmente cu probleme. Faptul că el pare normal în majoritatea timpului face cadrele didactice ca să-l trateze ca pe un copil normal, or această abordare devine impotentă când anormalul preia frâiele – cum s-a şi văzut în micile episoade de mai sus. Deci nădejdea e tot în noi şi nu în sistem – care sistem, cum am mai zis, nu este pregătit pentru un copil cu nevoi speciale.

La încheierea zilei Eusebiu a avut grijă să răspundă rămasului bun al fiecărui copil în parte iar la plecare şi-a luat şi el rămas bun. Au stat o oră şi 10 minute.

Între lucrurile noi şi bune s-ar număra:

•a acceptat un comportament de grup al cărui centru de atenţie era el însuşi (felicitările de ziua lui). Deci are capacitate de adaptare la situaţii noi.
•a găsit o soluţie acceptabilă când împrejurările l-au luat pe nepregătitelea (luatul educatoarei de mână).
•a manifestat oarece independenţă (a “uitat” de mama sa pentru 7 minute).
•intră în interacţii sociale de 1-la-1 destul de bine (cu A. şi cu M.).
•este serviabil când i se cere ajutorul (de două ori cu A.).
•doreşte să capteze atenţia unor copii inaccesibili până acum (episodul cu “şarpele”).
Dar au fost şi lucruri rele:

•evită integrarea prea pronunţată în grupuri (episodul cu întorsul spre uşă de la început).
•reuşeşte să capteze atenţia din partea unui grup dar nu ştie să o menţină (cele două episoade cu ovalul).
•caută să controleze interacţiile sociale pe căi neadecvate (stricatul “şarpelui”).
•este la risc să fie fie supus la ostracizare de grup (ceilalţi copii i-au stricat lui construcţia ca un grup, nu ca trei indivizi separaţi).
După o scurtă analiză, Adina şi cu mine am ajuns la concluzia că Sebi şi-a atins limitele abilităţilor sale sociale şi mai mult decât atât nu poate înainta fără intervenţie explicită. El nu va deprinde obiceiuri sociale bune chiar de-ar merge şi 10 ani la grădiniţă. În fapt, tocmai acesta este autismul: boala socializării. Sebi nu va fi în veci o fiinţă socială fără a fi direcţionat explicit – tot aşa cum nici limbajul nu l-a învăţat spontan din mediu, deşi acum mediul are rol modelator asupra vorbirii sale.

Deci, trebuie să-l orientăm explicit spre socializare. Cum?

Prin recompensare (extrem de) abundentă a oricărui comportament social adecvat, oricât de mărunt ar fi el, fie acasă fie la grădi. Vom recompensa orice privire sau vorbă bună către ceilalţi. Vom recompensa orice interacţie normală, fie ea cât de mică. Vom recompensa orice iniţiativă normală din partea lui precum şi orice răspuns potrivit la interacţia iniţiată de alţii. Şi, bineinţeles, dacă îşi vor face loc comportamentele anormale, pedeapsa va consta în suprimarea recompensei.

Este necesar să facem acest lucru întrucât interacţiile sociale sunt foarte slabe în ce priveşte motivarea (a se vedea ce am scris despre mandul social) deci e necesar ca noi, în mod artificial, să-i canalizăm atenţia spre ce este bine – oricât de simplu şi trivial ar fi acel “bine”.

Va învăţa el socializarea din aşa ceva? Nu. Însă mizăm pe abilităţile observaţionale bune pe care le are şi tragem nădejde că, odată ce-i vom canaliza atenţia spre ceea ce înseamnă socializarea normală, va începe să o deprindă din observarea mediului.

Apoi i-a spus mamei sale că vrea să meargă la catedră şi că vrea să vină cu el. “Du-te singur”. Şi-a luat inima în dinţi şi s-a dus la catedră să-i arate educatoarei un turnuleţ ce l-a meşterit el. “Bravo Sebi, frumos, pune-l aici să-l vadă copiii”. Sebi l-a potrivit sus pe un dulăpior. “Eşti mulţumit cum l-ai pus?”. “Ăă … da”.



Tuesday, February 23, 2010
Eusebiu op kleuterschool (VI-VII)
Vinerea trecută a fost a şasea zi de grădiniţă a lui Eusebiu.

Nimic deosebit, o zi scurtă de 15 minute. Singurul lucru care mi-a atras atenţia e că a atins-o pe educatoare cu o cutie de jucării pe cap (??). Educatoarea a considerat gestul ca fiind prietenesc, dar noi ştim ce a fost: manifestarea unei mici frustrări. În urmă cu câteva luni atingerea ar fi fost o lovitură …

* * *

Ieri fu că se consumă dară a şaptea zi de grădiniţă a lui Eusebiu. O zi bogată, cum se va vedea mai jos.

Au intrat în sala de clasă, copilaşii erau în faţă pe scăunele: exersau pentru serbarea de 8 Martie. Sebi anunţă: “mă duc la bile”. Educatoarea: “Sebi, uite, copiii fac repetiţie pentru serbare. Este un loc liber acolo, ia loc”. Sebi se aşează în rând cu ceilalţi copii.

“Sebi, la serbare spunem poezii. Tu ştii vreo poezie?”. Feciorul meu se apucă să spună una. Copiii îl firtisesc, Sebi e atât de mulţumit încât nu înţelege să se oprească (fenomenul “bandă de magnetofon”). La indicaţiile Adinei şi ale educatoarei încetează totuşi.

Repetiţia continuă. Se repetă un cântecel. Sebi se prinde în exerciţiu, ba chiar începe a se ambala, glasul său e cel mai puternic din grup. Cântă şi deprinde repede versurile, educatoarea chiar crede că le ştia dinainte. Copiii trebuie să se ridice, se ridică şi el. Copiii trebuie să se aşeze, se aşează şi el. Copiii trebuie să se învârtă într-un cerculeţ doi câte doi, se învârte şi el cu un băieţel arondat de către educatoare.

Educatoarea: “Sebi, nu vrei şi tu la serbare?”. “Nu”. “Nu vrei să spui cântecel şi poezie?”. “Nu”. “Nu vrei să te vadă mama?”. “Nu”. “O iubeşti pe mama?”. “Nu” şi în acelaşi timp sărută mâna Adinei (e prima oară când face gestul). E clar că aceste nu-uri sunt nimic altceva decât o obrăzniceală, odorul plezneşte ca un pepene că i se dă atâta atenţie aşa că educatoarea încetează demersul. “Copiii, puteţi merge să vă jucaţi”.

În sfârşit poate ajunge la bilele lui. Sunt două cutii. Le înhaţă pe amândouă, păstrează una pentru sine, cealaltă o dă fetiţei de luni pe nume A. La măsuţa lui obişnuită s-au instalat deja trei fetiţe. Se aşează la o altă masă, singur. Începe a meşteri la bilele sale. Reapare A., îi ia din bile, el nu protestează, A. încearcă să facă un mic ansamblu cu acele bile, Sebi e nemulţumit de prestaţia ei: construcţia lui e mai complicată.

A. ţine în mână o pisicuţă de jucărie. Pisicuţa schimbă stăpânul de câteva ori, ba la Sebi ba la A. Fiecare cere permisiunea la pisicuţă pe rând, permisiunea e acordată de fiecare dată, armonia e deplină*).

Apar, inevitabil, discuţiile între cei doi: ba ce ochi are pisicuţa, ba ce blăniţă, ba ce fotoliu i-a făcut Sebi din Lego pisicuţei. La un moment dat Sebi ţine pisicuţa în poală şi-i îndeasă nişte cercuri pe coadă. A. nu vede pisicuţa. “Unde-i pisicuţa?”. “La mine”. “Ce faci cu ea?”. “Îi pun cercuri pe coadă”. Adică Sebi comunică perfect funcţional – la nivel de 4-5 ani, cel puţin.

Sebi face un colier şi un soi de coroniţă pentru A., îi agaţă colierul de gât şi-i pune coroniţa pe cap – niţel cam brutal, ce-i drept, parcă s-ar crede cu fraţii săi acasă. Oricum, A. e încântată, educatoarea observă, Sebi este lăudat.

Are curajul să se ridice de la măsuţă pentru a mai căuta alte jucării. Din când în când îşi ridică privirea de la ce face el şi priveşte la ce fac ceilalţi copii.

La un anume moment vine o altă fetiţă, să-i zicem M., la masa lor. Sebi se uită cu multă luare aminte la ea – parcă ar vrea să-i memorizeze chipul. Adina spunea că el se străduie să-i înveţe pe copii după nume – să fie acesta motivul atenţiei?

La încheiere Sebi acceptă să-şi strângă lucruşoarele, educatoarea îl dă de exemplu copiilor, Sebi foarte mulţumit. Primesc gustarea, este măr, Sebi cam smulge mărul din mâna educatoarei dar nu uită să mulţumească şi se apucă de miroase mărul (aşa face şi acasă uneori). Educatoare e niţel contrariată, îşi dă seama că e unul din “acele comportamente”, îl întreabă candid ce miros are mărul. Sebi ignoră întrebarea – cel mai probabil că nu şi-a bătut capul să găsească un răspuns.

La plecare Sebi spune “sărut mâna” şi “pa” copiilor, educatoarea le cere să răspundă. Au stat cam 40 de minute.

Deci, ieri au fost multe elemente noi cu dulcele nostru Eusebiu:

•are comportament adecvat în grup.
•poate să se supună instrucţiei de grup.
•recunoaşte autoritatea instructorului distribuită la un grup - şi nu doar cea 1-la-1, cum e la terapie.
•imită activităţile de grup şi/sau participă activ la ele.
•împarte din jucării – acasă face rar asta (!).
•poate avea un partener de mici discuţii şi de joacă – deşi joaca a fost destul de primitivă, totuşi a existat.
•face lucruri al căror rezultat îl savurează cu cineva în comun (episodul cu şiragul şi coroniţa).
•începe a avea interes în ceilalţi copii ca individualităţi diferite (felul cum a privit-o pe M., mult diferit de cum a tratat-o pe A.).
•comportamentele anormale sunt la un nivel scăzut şi controlabile uşor din partea educatorului (episodul “bandă de magnetofon”, mirositul mărului).
Numai veşti bune, deci. Încurajaţi de aceste succese, plănuim:

•să îl ducem zilnic la grădi (aveam planificate maximum trei zile pe săptămână).
•să creştem treptat timpul de expunere (40-45 de minute).
•Adina să înceapă să dispară ca shadow – extrem de treptat. De exemplu, la început, doar să-şi facă treabă să se depărteze puţin de el, apoi să meargă la catedră să “discute” cu educatoarea, apoi să iasă puţin “să se spele pe mâini” şi să revină iute, şi tot aşa – până când va fi clar că poate lipsi de lângă el pe tot parcursul şederii.
Dacă totul va merge aşa cum plănuim, cine ştie? Poate într-o lună-două ne vom putea gândi să facem transferul la programul de dimineaţă.

Oricum, mai e mult până departe.


--------------------------------------------------------------------------------
*) Din ce am mai discutat cu Adina, nu a fost chiar atât de deplină. Când A. l-a agasat puţin, a luat pisicuţa şi a trântit-o pe jos. Iar cu altă ocazie a atins-o pe mână uşor cu un băţ. Gesturi minore dar care au făcut-o pe A. să spună "cred că nu-i place pisicuţa mea".

Întors la masă se ridică în picioare şi zice “gata”. E semn că odorul consideră şedinţa încheiată. Spre ieşire încearcă să testeze iar limitele înfiinţându-se la catedră (“nu e voie, acolo stau doar profesorii”) şi încercând să deschidă dulapul (“nici acolo nu-i voie, îl deschid doar profesorii”) – exact ca în ziua precedentă. Zice “sărut mâna” doamnei şi “pa” copiilor, educatoarea îi îndeamnă pe toţi să-i spună “la revedere” şi ies.

Au stat 30 de minute.

Câştigurile zilei sunt multe:

•a fost dornic să se producă în faţa copiilor cu poeziile – semn că începe a accepta mai pro-activ colectivul.
•a dorit să arate ceva educatoarei – semn că începe a recunoaşte cine-i persoana de referinţă pe acolo.
•s-a deplasat prin clasă – semn că începe a se simţi confortabil cu mediul.
•a anunţat când vrea să plece – semn că începe a se simţi confortabil cu durata întâlnirii.
Dar cel mai mare câştig, cred eu, este că educatoarea a folosit toate mijloacele de a încuraja şi a-i recompensa deschiderea socială (l-a lăudat, i-a dat atenţie, a cerut copiilor să-i dea atenţie) iar el a arătat că este sensibil la asemenea tratament din partea celor din jur, chiar dacă abia îi ştie.

O zi de grădiniţă foarte bună, cu alte cuvinte



Thursday, February 18, 2010
Eusebiu op kleuterschool (V)

Lunea care a trecut a înseamnat o nouă zi de grădiniţă pentru Sebi. A fost de 30 de minute, ca şi data trecută, şi ziua a adus câteva lucruri noi:

•S-a schimbat educatoarea (sunt două educatoare la grupă, fac cu rândul dimineaţa/după amiaza schimbându-se la o săptămână). A acceptat-o pe noua educatoare (important!).
•Ca de obicei, a vrut să ţâşnească la măsuţa lui. Aceasta, ocupată. Nu a făcut o scenă, nu a încercat să-i dea pe copii la o parte (important!) ci şi-a luat cutia de jucării şi s-a dus la o măsuţă alăturată.
•Au sosit două fetiţe pe lângă el (nu şi băieţei), nu le-a alungat. Una, foarte vorbăreaţă, a vrut să-i arate un desen. Lipsă de interes aşa că fetiţa s-a orientat spre Adina – care chipurile trebuia să fie shadow, low profile, etc. După ceva negocieri fata a plecat.
•Cealaltă fetiţă (să-i zicem A.) a vrut din jucăriile sale, a refuzat-o dar i-a dat o altă cutie de jucării la schimb. Deci a manifestat nişte problem solving skills sociale (important!).
•Educatoarea i-a cerut piese să facă “o statuie”. A refuzat-o. Atunci Adina a intervenit ademenindu-l cu o bulinuţă (recompensa de grădiniţă). A acceptat să dea din piese la vestea despre bulinuţă. Educatoarea a prins ideea şi a început a-l lăuda copios pentru fiecare deschidere spre ea. Apoi a trecut la a-i pune întrebări (forme, culori, noţiuni, etc). O mică scăpare a educatoarei a făcut ca să meargă prea repede şi să-i ceară prea mult (de ex. ţinea o formă ovală în sus ce el o voia întrebându-l “ce formă e?”) aşa că el, pentru a se răzbuna, a trântit jucăriile pe jos la sfârşitul întâlnirii.
•Cum educatoarea s-a ocupat mai mult de el, copiii au început a deveni gălăgioşi. Deşi era clar deranjat de zgomot, nu a făcut un tandrum ci s-a purtat bine, deci a manifestat oarece rezistenţă la stres sonor (important!).
•Nu a mai forţat limita cu mersul la catedră sau cu deschisul dulapului educatorilor (important!).
•Când A. a plecat, i-a spus “pa” şi a făcut din mână (o mică prietenie? oricum important!). E drept, el nu observase că A. pleacă (l-a atenţionat Adina). Dar salutul a fost iniţiativa lui. Ca un bonus, fetiţa i-a răspuns (atenţionată de educatoare, căci nici ea nu observase salutul său).
•Nu a vrut să spună nicio poezie, dar i s-a cerut într-un moment când era foarte absorbit de joc.
•La plecare a spus “sărut mâna” şi “pa” colegilor (asta nu e noutate, dar îmi face mare plăcere să menţionez).
•A manifestat o relaxare vizibil superioară zilelor precedente (important!).
Educatoarea aceasta este mai puţin fermă în disciplină decât precedenta. Acest lucru e posibil să facă probleme, el fiind învăţat cu limite clare şi destul de stricte. Însă în acelaşi timp Eusebiu trebuie să se obişnuiască să funcţioneze cu fel de fel de stiluri de interacţie şi metode de educaţie.

Sumarizând, a fost o zi bună de grădiniţă.



Saturday, February 27, 2010
Eusebiu op kleuterschool (IX)

Joi a fost o zi aglomerată pentru noi: engleză cu Emil, consultaţii la şcoală, grădiniţa lui Sebi.

În ce priveşte grădiniţa, faţă de precedenta zi, această nouă zi a adus câteva elemente noi, şi bune şi rele:

•tratamentul cu recompensarea copioasă a comportamentelor bune pare să funcţioneze.
•Eusebiu s-a întors spre grupul de băieţei privind de parcă ar fi vrut să li se alăture. Din păcate, i-au căzut ochii pe o jucărie cu sfoară şi a dat socializarea de grup pe jucăria cu sfoară.
•a făcut în câteva rânduri evitarea puternică a privirii în situaţii neplanificate. L-am văzut şi eu (m-am dus să-i iau de la grădi) şi în cazul meu era vorba de o doamnă în vârstă ce avea o figură masculinizată. Se pare că nu-i plac astfel de chipuri iar reacţia este evidentă.
Continuăm tratamentul cu bulinuţe. Am bănuiala că trebuie să lucrăm mai intens la abilităţile conversaţionale şi la privitul în ochi. Vom vedea ce se mai întâmplă săptămâna viitoare.
Sunday, February 28, 2010
Eusebiu of kleuterschool (X)



Vineri fu a zecea zi de grădinţă a lui Eusebiu şi un mare lucru se petrecu: se adresă câtora colegi de-ai săi pe nume!

Astfel:

•s-a uitat la desenele făcute de copii dimineaţa. Unul din ele e făcut de un băieţel (să-i zicem M.). În decursul unei discuţii despre desene (iniţiată de educatoare), Sebi a îndrebat: “M., ce-i asta?”.
•o fetiţă (să-i zicem V.) vine la masa lui cu o jucărie. Sebi vrea jucăria. Fetiţa spune: “roagă-mă”. Eusebiu continuă: “V., când te plictiseşti îmi dai mie jucăria”.
Alte lucruri bune:

•contactul vizual s-a îmbunătăţit faţă de ziua precedentă (dar totuşi încă necesită prompt să privească cu capul drept grupurile mai mari, are tendinţa să plece capul în asemenea situaţii).
•când numărul de copii a scăzut s-a uitat liniştit la ce fac ceilalţi.
•a cerut singur să plece (după 50 de minute) şi şi-a strâns singur jucăriile.
Singurul lucru negativ:

•deşi nu are probleme să iniţieze un contact verbal nu-l susţine nici măcar cu un adult (cu copiii oricum nu se pune problema conversaţiilor mai lungi). Deci bruma de abilităţi conversaţionale pe care le are nu poate susţine o conversaţie în mediu real.
O dată în plus se dovedeşte că necesită antrenament intens pentru conversaţii.


Tuesday, March 2, 2010
Eusebiu op kleuterschool (XI)
Ieri a fost o nouă zi foarte plină pentru Eusebiu la grădiniţă. A dezvoltat comportamente pozitive noi ce merită menţionate:

•A acceptat să stea la o măsuţă unde erau alţi copii (important!).
•A întrebat pe fetiţa cu care înainte legase o mică prietenie “A., unde este M.” (care M. e un băieţel ce nici nu era prezent). Deci a pus întrebări despre o persoană absentă (important!).
•A întrebat pe o altă fetiţă “Cum te cheamă?”. Când aceasta nu i-a răspuns, a concluzionat “nu ştie cum o cheamă”. Deci a putut reconcilia mental realitatea refuzului cu aşteptarea răspunsului (important!).
•S-a apucat să exploreze sala singur, ce-i drept la început cam ascunzându-se după A. Dar odată ce a văzut că nu i se întâmplă nimic a renunţat la “pavăză” (important!).
•Trei băieţei au început jocul cu “şarpele”. Ca şi mai întainte, s-a dus să le strice şarpele. Sub promisiunea că primeşte bulinuţă, a reparat “şarpele”. Apoi, la îndemnul Adinei, a extins “şarpele” şi s-a prins în joc cu ceilalţi trei copii (jocul constând în ocolirea clasei cu “şarpele” în mână făcând zgomote de tren). Deci a fost capabil să participe la un joc de grup (foarte important!).
Au fost şi lucruri rele:

•Când a intrat în clasă a evitat contactul vizual şi a ţinut capul în jos. Şi-a revenit după ce a oferirit mărţişoare educatoarei şi colegelor.
•Când refuză pe cineva, o face cam categoric (“nu lua!”).
•Poezia pentru serbare a învăţat-o, dar a refuzat să o spună frumos ci lucrând la un joc Lego în acelaşi timp – de bună seamă pentru a evita interacţia vizuală.
•La final a testat limitele trântind jucării pe jos.
•Educatoarea este cealaltă decât săptămâna trecută. Este mai puţin fermă, îl tratează diferit, are tendinţa de a-l “cocoloşi” dar şi de a-l separa de ceilalţi copii. Când a stricat “şarpele” a fost cam interzisă, a trebuit să intervină Adina pentru a restaura situaţia. Acest lucru nu-i îmbucurător în perspectiva momentului când nu va mai avea shadow.
Considerând că problemele sunt de aşteptat şi sub control, există totuşi realitatea că dulcele nostru Eusebiu, după nici 3 săptămâni de grădiniţă, a ajuns să fie acceptat într-un joc de grup. Lucru care mi-a produs o mare bucurie când l-am aflat.


Wednesday, March 3, 2010
Eusebiu op kleuterschool (XII)
Ieri a fost cea mai dramatică zi de grădiniţă a lui Eusebiu de până acum. Cele mai bune comportamente au fost încununate de o poznă de proporţii, un adevărat splash.

Lucruri bune:

•Nu au fost probleme cu privirea exceptând la intrarea în grădiniţă când Adina i-a amintit să privească normal (important!).
•S-a jucat frumos cu bilele.
•A iniţiat el jocul cu “şarpele” (la sugestia educatoarei) în care s-au prins până la urmă toţi copiii prezenţi. Nu numai că el a fost şef de cârd (locomotivă), dar a răspuns bine şi la coordonarea cu ceilalţi, trebuind să se oprească/pornească sincron (important!).
•Îi ştie pe copii pe nume şi copiii i se adresează pe nume (important!).
•S-a jucat (mai mult fizic) cu fetiţa pe nume A., semn că o simte un soi de prieten (important!).
•A participat cu bine la o activitate liberă de grup (important!) constând în ştanţarea unor forme de carton pentru felicitări de 8 Martie – până la un moment dat, pe care-l menţionez mai jos.
Lucruri rele:

•Încă trebuie să i se amintească să privească normal.
•În timpul activităţii de grup cu floricelele de carton copiii îşi luau liber unii de la alţii din floricele. După ce a stat laolaltă cu ceilalţi s-a separat de grup cu ceva floricele doar pentru sine. Educatoarea le-a spus copiilor să sorteze floricelele după culori, mărime etc.

Sebi s-a conformat cu bine însă o fetiţă a venit la el, i-a înhăţat câteva floricele şi a dispărut. Sebi a scos un răcnet, toţi copiii s-au speriat, educatoarea a amuţit şi s-a aşternut liniştea.

După respectivul răcnet Sebi s-a întors la floricelele sale ca şi cum nici usturoi n-a mâncat. Au mai stat ceva pentru a detensiona momentul şi apoi au plecat.
Concluzii:

•Eusebiu continuă să facă progrese consistente (privirea, jocul cu “şarpele”, capacitatea de a participa la jocuri de grup cu oarece structură).
•Ziua a fost mai solicitantă pentru el. Episodul cu “şarpele”, deşi s-a desfăşurat cu succes, l-a obosit emoţional el făcând eforturi reale să se adapteze la hărmălaia ce a domnit până copiii şi-au găsit locul în “şarpe”.
•Eusebiu nu este pregătit pentru activităţi libere nestructurate. El încă are nevoie de spaţiu clar delimitat iar spectrul de acţiuni al celorlalţi faţă de el trebuie să fie (încă) destul de restrâns şi sub control.
•Are un excesiv simţ al proprietăţii şi recurge la violenţă sonoră dacă nu-şi poate exprima pe loc nemulţumirea (e bine totuşi că n-a sărit la bătaie).
•Educatoarea aceasta are tendinţa de a vorbi prea mult, de a-i da libertate prea puţină şi are o intuiţie mai redusă în ceea ce-l priveşte.
Analizând cu Adina ziua, am decis:

•Nu vom mai fi ghidaţi de durată, ci de comportamente. În speţă, dacă Eusebiu arată că a dezvoltat unul-două comportamente pozitive noi faţă de zilele precedente (cum e seria cu “şarpele”, zilnic apare ceva nou), considerăm ziua încheiată şi îl extragem din context.
•Vom fi foarte atenţi la gradul lui de excitare produs de jocuri, interacţia cu ceilalţi, activităţile cerute de educatoare. Cum devine prea stimulat, e extras din context.
•În săptămânile cu această educatoare vom reduce timpul de expunere căci doamna aceasta are tendinţa de a-i oferi mai multă stimulare decât precedenta – lucru care poate fi excesiv la o durată mai mare.
O zi grea. Şi interesantă.


Thursday, March 4, 2010
Eusebiu op kleuterschool (XIII)



Se pare că hopul cu ţipătul de data trecută a fost trecut. În decursul zilei de ieri deşi a vrut la un moment dat să ţipe din pricina frustării, s-a abţinut.

Multe lucruri înteresante însă s-au petrecut:

•ajuns în sala de clasă copiii priveau un film. Când a salutat toţi s-au întors spre el iar Sebi a refuzat contactul vizual la aşa atenţie bruscă din partea lor.
•nu a vrut să spună ce film este (era “Bambi”, pe care el îl ştie foarte bine).
•nu a vrut să se alăture copiilor ci s-a dus la bilele sale.
•Adina a făcut un mic aranjament din piesele “şarpelui”. El a înhăţat aranjamentul şi a început să se joace.

Educatoarea l-a întrebat “Sebi, nu mai faci şarpe?” (a fost cealaltă educatoare, cea mai experimentată, au făcut schimb pentru o zi). Atunci Sebi i-a chemat pe toţi copiii la “şarpe” (“Hai, T.”, “Hai, S.”, “Hai, V.”, “Hai A.”, etc), care copii – în număr de 7-8 - au lăsat filmul şi i s-au alăturat.

În acest moment Eusebiu a întrat pe o pantă exponenţială a socializării: i-a primit pe toţi, le-a dat piese, dacă nu erau de-ajuns căuta altele, îi aranja care cum să stea, era într-o adevărată frenezie. Educatoarea e rămasă fără grai, i-a spus Adinei (după recăpătarea graiului) că-l vede “complet schimbat”, că-i “ştie pe copii pe nume”, etc.

În jocul cu “şarpele” a fost lider incontestabil (e drept că lipsea un băieţel M. care era liderul anterior al grupului). Nu doar că se simţea îndeajuns de confortabil să facă cerinţe altora, dar aceştia îi şi recunoşteau “autoritatea” (băieţelul T. îi spune lui S. “Hai să mergem, S.”, dar S. răspunde “Nu pot că m-a chemat Sebi”).

Mai mult, atitudinea sa de lider a avut şi rol mediator. De exemplu, în căutare de piese pentru “şarpe”, a luat dintr-un set pe care-l mânuia V. (o fetiţă). V. s-a supărat. Adina îi spune “Sebi, dar V. se juca cu asta”. Sebi se uită la piesă, se uită la V., se uită la mama sa, apoi decide că păstrează piesa. Dar după ce “şarpele” a fost făcut şi copiii s-au pornit, a zis păgubitei: “Hai V. la şarpe!”. Fetiţa l-a urmat şi conflictul a fost uitat.
•Când construia “şarpele” copiii au sărit să-l ajute. A avut tendinţa să-i vadă drept inamici (ale cui erau piesele, ale lui sau ale lor? greu de decis pt. Sebi) aşa că Adina a trebuit să-i modeleze cum copiii îi dau piese, el mulţumeşte, etc. O cam respingea pe A., crezând că este intrusivă. “Dar, Sebi, eu vreau să te ajut!”. Vorbele au avut efect şi a acceptat-o. Adina a modelat oferirea piesei de către A., acceptarea piesei de către Sebi, emiterea lui “mulţumesc” de către Sebi. Copiii au văzut asta ca pe un joc şi tot îi dădeau piese pentru ca el să spună “mulţumesc”.
•Excitarea produsă de joc a fost atât de mare încât la final, când să plece, nu a mai putut urmări laudele educatoarei pentru rolul său în timpul jocului şi aproape că nici pe mama sa nu o mai putea auzi.
•La ieşire a dat peste bunica lui S. de care s-a temut în urmă cu câteva zile. De data aceasta i-a spus “sărut mâna” şi a ieşit.
•Pe hol a luat-o la fugă (!!) pesemne pentru a scăpa de aglomeraţie iar Adina l-a găsit afară, lângă gardul grădiniţei, discutând cu un copil necunoscut ce l-a găsit acolo.
Câteva concluzii:

•Are capacitatea de a atrage atenţia, de a da puţină structură unui joc şi de a-şi asuma un rol de lider temporar.
•Începe să devină sensibil la explicaţiile verbale ale copiilor (explicaţia lui A.).
•Încă are nevoie de ajutor pentru activitatea de grup care nu are nicio structură (construcţia şarpelui de ieri, episodul cu floricelele de alaltăieri).
•Bazele integrării sale în grup sunt puse şi sunt solide. E de lucrat la fineţea interacţiei sale cu copiii (să nu-i considere potenţiali inamici, etc).
•Încă nici nu se pune problema extinderii duratei de grădiniţă, nu poate duce mai multă excitare emoţională.
•Nu se pune problema prea curând a unei incluziuni reale a lui Sebi în instrucţia de grup. Deocamdată trebuie ca el să se ajusteze în colectiv – educatoarea până acum nu a fost educatoare de grădiniţă ci un fel de surogat pentru tutorele de la terapia de acasă.
Lucruri foarte bune:

•Nu mai este nevoie să facem antrenament separat pentru acceptarea (vizuală!) a grupului de către Sebi (aşa cum făceam iniţial, îl puneam acasă să se uite la nişte păpuşi pretinzând că sunt V., A., T. – copiii de la grădiniţă).
•Abilităţile conversaţionale ce le are sunt suficiente pentru a-i permite socializarea la acest nivel. Nu limbajul îl ţine în loc acum ci stângăcia, nenaturaleţea şi/sau lipsa de rafinament a reacţiilor sale la interacţia socială.

Din păcate, nu există tratament la aşa ceva decât interacţia socială însăşi. Orice scenariu artificial şi controlat am imagina, acela încetează de a mai fi interacţie socială în exact clipa când contextul natural a fost simplificat sau prins în tipare prestabilite.
Marea mea fericire este că, dat fiind că autismul este boala socializării, există şanse bune ca Sebi să iasă substanţial (chiar dacă nu complet) din el.



Friday, March 5, 2010
Eusebiu op kleuterschool (XIV)

Ziua de grădiniţă de ieri a lui Eusebiu a fost liniştită. Sunt câteva lucruri de remarcat:

•S-a străduit să aibă contact vizual bun cu mediul, cum se trezea cu capul plecat şi-l ridica voit (important!).
•A acceptat sugestia educatoarei de a nu se juca la bile ci să facă o felicitare cu florile buclucaşe de răs-alaltăieri (important!).
•Avea la îndemână carioci, a cerut foaie şi a început să deseneze. Ceilalţi copii, cărora educatoarea nu le dă voie cu carioci, s-au năpustit să i le ia. Şi-a întins mânuţele pentru a apăra ce e al lui, dar presiunea era în creştere. S-a străduit să nu ţipe sau să facă urât (important!), lucru care a dat răgaz educatoarei să pună ordine în atitudinea celorlalţi copii.
•Fetiţa pe nume A. a venit cu piesele de la “şarpe” şi l-a invitat “să facă trenul” (important!). S-a ridicat, a dat la o parte pe fetiţa care era în frunte şi s-a postat de locomotivă. Fetiţa nu s-a supărat ci i-a cedat locul (important!). Jocul a fost mai fără chef ca ieri, parte şi din cauză că niciun băiat nu s-a alăturat.
•În timpul jocului cu “şarpele” a introdus un element de noutate: a pomenit localităţi de pe “traseu”. “Aici este Focşani! Aici este Adjud!”, amintind de staţiile de pe ruta de la Bucureşti-Suceava. “Eu cobor la Bacău” zice educatoarea pentru a-i observa reacţia. Din păcate Sebi nu s-a prins de schimbare şi a continuat netulburat.
•A avut mici accese de joc spontan 1-la-1 (important!), dar mai puţin inspirat. De exemplu, în plăcea să o sperie pe V. Destul de recompensatoriu pentru el, însă fetiţa s-a mâhnit şi el nu a părut să sesizeze.
Sunt câteva concluzii de tras:

•Pare să intre într-o nouă fază în care educatoarea începe să-şi extindă. încet-încet, autoritatea asupra sa (important!).
•Şi-a câştigat un loc stabil în grup, copiii vin la Sebi ştiind ce vor de la el (important!).
•Ştie să aducă mici variaţii unor jocuri stabilite (important!).
•Este capabil de joc de grup doar dacă regulile le face el. Dacă însă cineva intervine, pare că nici nu aude. Acest lucru este important şi poate fi o piedică serioasă în calea dezvoltării jocului cooperativ, în care controlul acţiunii pendulează între parteneri.
Este greu de stabilit cât de mari sunt piedicile la creşterea socializării sale. Mie acum cea mai importantă mi se pare faptul că este surd la ce sugerează alţii - seamănă cu copiii având sindromul Asperger, care zice-se că încep a vorbi şi nu se mai opresc, nefiind capabili să sesizeze ce reacţii stârnesc vorbele lor în alţii.

Rămâne de văzut cum va evolua. Suntem, totuşi, la început.



Sunday, March 7, 2010
Eusebiu op kleuterschool (XV)

Vineri a fost ziua în care Adina chiar şi l-a putut închipui pe Eusebiu la programul de dimineaţă.

Diferenţa zilei de ieri a fost mai mult calitativă, altminteri ziua fiind una liniştită:

•au ajuns, când i-a salutat pe toţi copiii l-au primit cu bucurie spunându-i pe nume (important!). Fetiţa pe nume A. stătea botoasă că pe ea "nu a salutat-o”. La obiecţia Adinei cum că Sebi a salutat pe toţi a rezultat că ea voia un tratament special, fiind primul prieten al lui (important!).
•şi-a luat obişnuitul joc cu bile dar în loc să meargă la măsuţă s-a aşezat lângă grupul de băieţei care se jucau împreună puzzle (important!).
•avea cu el piesele pentru “şarpe” şi i-a invitat pe băieţei la joc: “hai, M., la tren!”. Copiii nu l-au urmat, fiind ocupaţi cu puzzle-ul. Atunci s-a prins şi el la puzzle, aranjând o piesă pe ceva deja construit (important!).
•După ce puzzle-ul s-a terminat, băieţeii l-au urmat la “şarpe”. Dar educatoarea l-a întrerupt pentru a face cu el un joculeţ la masă. Sebi a acceptat (după insistenţe, dar totuşi important!).
•Joculeţul consta în potrivirea unor forme (legume) pe nişte “umbre” de pe o pagină. Sebi, teribil de plictisit, tot voia să spele putina. Proteste peste proteste, bulinuţă pentru fiecare mişcare, totuşi a înţeles că trebuie să ducă jocul până la capăt dacă educatoarea îi cere (important!).
•Sebi a trecut printr-o mică evoluţie: a început prin a dori să facă doar el “şarpele” (erau piesele lui, nu?"), apoi a acceptat – la sugestia Adinei - ca şi băieţeii să construiacă ceva cu piesele de “şarpe” (important!) ca până la urmă să admită că şi băieţeii pot asambla piese (deci a acceptat coparticiparea celorlaţi la construcţie, important!).
•după ce au construit, băieţeii l-au acceptat de locomotivă (important!). Sebi a fost liderul grupului de băieţei, dar poziţia sa a fost mereu pusă la încercare. Zicea: “T., tu stai acolo!”. T. stătea puţin, apoi iar se apropia de capul “şarpelui”. Această luptă pentru putere s-a curmat când a intervenit educatoarea în favoarea lui Sebi.
•când s-a istovit jocul cu “şarpele”, s-a jucat singur cu nişte păpuşele puse într-un coşuleţ cu rotile. A făcut şi puţin pretend play (“aici e mama, aici e tata, aici e Dinu”, etc).
•la ieşire a văzut-o pe bunica lui S., de care-i fusese teamă la început. I-a zis “sărut mâna”, aceasta a început a vorbi cu Adina. Soţia mea a crezut că ştie despre povestea lui Sebi. Dar femeia nici vorbă, zicea “văd că s-a integrat bine cu copiii, acum mai e de lucrat la ascultarea de educatoare, aşa e cu copiii la început”. Vorbea despre Sebi de parcă ar fi fost un copil cu totul normal (să aibă şansa Sebi să devină “indistinguishable from peers"? Oricum, important! ).
•la sfârşit a acceptat se aranjeze jucăriile, dar cum voia el. Educatoarea i-a cerut supunere pentru a le aranja cum vrea ea. După insistenţe şi bulinuţe, s-a supus. Ba chiar, la sfârşitul sfârşitului, a spus “am fost cuminte, vreau bulinuţă verde”.
•după grădiniţă au mers la un magazin din apropiere. După cumpărături, Sebi a luat-o înainte pe uşă. S-a trezit faţă în faţă cu un câine negru, mare, vagabond care voia să intre în magazin. Nu numai că nu s-a îngrozit de câine, dar i-a făcut şi loc, i-a vorbit (“hai, haide, intră!”) ba chiar l-a şi impins de fund înspre înăuntru. Această evoluţie spre acceptarea câinilor este mai veche, dar abia vineri a fost clar că frica de câini este pe ducă (important!).
Câteva concluzii:

•Sebi îşi are un loc bine stabilit în grupul de copii. Nu mai are nicio problemă de integrare (nu au fost probleme cu privirea, de exemplu), mai există probleme minore de inter-relaţionare (construcţia cooperativă a “şarpelui”). Oricum, interacţia socială pare să devină o recompensă în sine (extrem de important!).
•Ceilalţi copii încep a dezvolta sentimente precise cu privire la Sebi: băieţelul A. s-a speriat la jocul cu puzzle-ul crezând că Sebi a venit să strice, băieţelul T. l-a luat în braţe şi i-a spus că-l “iubeşte”, fetiţa M. i-a spus la sosire “Sebi, ce bine că ai venit!”, fetiţa A. era supărată că nu a salutat-o separat.
•Educatoarea începe a-şi construi, încet-încet, autoritatea de instrucţie şi educaţională. Experienţa profesională se vede cu claritate.
•Eusebiu începe a-şi conştientiza meritele comportamentale (a cerut singur bulinuţă verde).
•Sebi pare să-şi fi înfrânt fobia de câini, semn că el evoluează (în bine) şi pe laturi neantrenate explicit.
Ce-i de făcut, piedici rămase:

•Educatoarea să aibă control asupra lui, atât instrucţional cât şi educaţional, atât 1-la-1 cât şi în grup.
•Sebi să fie capabil să inter-relaţioneze cu copiii şi în situaţii complet nestructurate (de exemplu să construiască un “şarpe” cu alţi copii fără conflicte şi fără intervenţia “umbrei” sau a educatoarei).
•Sebi să aibă abilităţi observaţionale de grup şi să se integreze instrucţiei de grup.
•Să arate că poate funcţiona şi în absenţa “umbrei”, fie şi temporar.
Puse una peste alta, a fost cea mai bună zi de până acum.



http://mariusfilip.blogspot.com/search/ ... results=20
dora
 
Posts: 3758
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Wed Mar 17, 2010 1:19 pm

Eusebiu op kleuterschool (XVI)

Ieri a fost o zi extrem de liniştită pentru Eusebiu la grădiniţă. S-a jucat frumos, a cooperat, a explorat, nu a fost tensionat deloc. Copiii au fost puţini, s-au uitat la un desen animat, el nu a vrut.

Este de menţionat că a acceptat refuzul: de trei ori al educatoarei (a acceptat televizorul deşi îl deranja, a acceptat să nu ia o jucărie acasă şi a acceptat să primească o singură bulină de bună purtare şi nu trei - cum îi dădea cealaltă educatoare) şi o dată al unui alt copil (l-a chemat pe băieţelul M. la joacă dar acela a refuzat întrucât se uita la film).

Au stat 40 de minute


Wednesday, March 10, 2010
Eusebiu op kleuterschool (XVII)

Ziua de grădiniţă de ieri a fost grea pentru toată lumea: şi pentru Sebi şi pentru educatoare şi pentru Adina.

Ca să încep cu partea bună a lucrurilor, este clar că Eusebiu nu mai are probleme de socializare cu copiii. A fost fără cusur din acest punct de vedere – şi nu mai intru în detalii.

Cusururile însă au început a răsări în legătură cu educatoarea:

•Nu o ascultă. Este clar că singurele persoane de care ascultă suntem noi, părinţii lui. Dar, tocmai asta este problema. Şi tocmai asta este ceea ce nu puteam antrena acasă – altminteri îl ţineam acasă în continuare.
•Educatoarea şovăie cu el. Dacă pe ceilalţi copiii îi struneşte bine şi insistă ca ei să-i îndeplinească cerinţele, cu Eusebiu cedează uşor gândindu-se probabil că nu face ea ceva bine, că există pe undeva un soi de pastilă miraculoasă care, odată luată, face ca totul să meargă ca pe roate.

Oo, ce bine-ar fi să fie aşa! Autismul n-ar fi un bai mai grav decât a te naşte stângaci.

Dar din păcate adevărul este că Sebi chiar nu ştie cum să fie ascultător de un adult cu putere asupra sa. El trebuie să înveţe ascultarea pas cu pas, începând de la o singură comandă. Va putea parcurge educatoarea acest drum cu el?
•Recompensele cu bulinuţe îşi cam pierd puterea. Aici nu-i problemă, putem găsi înlocuitori.
Deci, până la urmă, cadrele didactice trebuie să se implice, într-un anume mod, în terapie. Sebi nu va învăţa spontan să asculte de educator, el nici măcar nu ştie ce-i aia. Iar ascultarea de părinţi nu se transferă şi la cadrul didactic - e vechea problemă a autiştilor care sunt atât de slabi la transferul experienţelor de la un context la altul.

Vom vedea cum vor evolua lucrurile. Astăzi educatoarea a părut interesată să afle de la Adina ce se întâmplă. Să sperăm că va fi de acord să-l ia pas cu pas şi să nu se aştepte că pe undeva stă o cheiţă ascunsă care odată găsită ne deschide larg sipetul normalităţii în Sebi.



Saturday, March 13, 2010
Eusebiu op kleuterschool (XVIII-XX)

Ultimele trei zile ale săptămânii (miercuri, joi şi vineri) au reprezentat primii paşi pe drumul spinos – şi sperăm nu prea lung – al integrării lui Eusebiu în grădiniţă ca elev şi nu ca prieten şi coleg al celorlalţi copii.

- miercuri -

Miercuri am analizat comportamentul lui Eusebiu. Am ajuns la concluzia că până şi captarea atenţiei este o problemă. Am alcătuit un mic exerciţiu tip ABA, bazat pe recompense, care să fie făcut în clasă şi care să-l educe pe Eusebiu să dea atenţie educatorului atunci când i-o cere.

Iată exerciţiul:

Obiectiv: Educatorul captează atenţia elevului în 9/10 sau 18/20 din situaţii. Când educatorul spune “Sebi!” sau “Sebi, uită-te la mine!”, copilul îşi întrerupe activitatea şi îşi îndreaptă privirea spre educator.

Procedură de lucru bazată pe metoda ABA (Analiză Comportamentală Aplicată):

1.Într-un moment în care copilul este liniştit, educatorul rosteşte cu fermitate, o singură dată, “Sebi!”, sau “Sebi, uită-te la mine!”.
2.Dacă Sebi îşi întoarce privirea înspre ea, dna educatoare îi spune cu entuziasm “Bravo, Sebi, ai fost atent!” şi imediat îi întinde recompensa (o bomboană).
3.Dacă Sebi nu îşi întoarce privirea înspre ea, umbra îi şopteşte (“Sebi, te strigă doamna”) şi imediat îl îndreaptă spre dna educatoare. Îndată ce Sebi se uită înspre ea, dna îi spune cu entuziasm “Bravo, Sebi, ai fost atent!” şi îi întinde recompensa (o bomboană).
Notă: La primele încercări, dna educatoare se va poziţiona în apropierea copilului, urmând ca distanţa să crească treptat.


- joi -

Joi s-a pus în practică exerciţiul. În primul rând, este remarcabil că educatoarea, persoana probabil cu cea mai multă experienţă din grădiniţă, a fost deschisă la acest experiment. În al doilea rând, s-a văzut cât de mult contează să ai fie şi cât de puţină experienţă în metodele comportamentale.

Lucrurile care pentru noi au devenit un reflex iau timp să fie deprinse deşi ABA, la prima vedere, pare trivial de simplă.

- vineri -

Vineri aveam de gând să continuăm însă s-a schimbat educatoarea (au făcut schimb pentru o zi) cea nouă neştiind nimic despre aranjament. Din fericire, a insistat mai mult pe lângă el să-i dea atenţie. I-a ignorat dorinţa de a nu o băga în seamă, s-a băgat “în sufletul său” ca să spunem aşa pentru a obţine controlul asupra lui.

* * *

Cum această doamnă urmează la rând săptămâna viitoare, e posibil să nu fie nevoie de antrenamente comportamentale şi – sperăm, noi – poate că Sebi se va deda la ascultare fără a fi călăuzit bob cu bob. Rămâne de văzut evoluţia sa în viitorul apropiat.



Tuesday, March 16, 2010
Eusebiu op kleuterschool (XXI)

Ieri a fost ziua în care Eusebiu a manifestat oarece ascultare de educator. I-a spus să se aşeze să facă chipul mamei, s-a aşezat. A luat acuarelele, a primit foaia, s-a apucat să picteze.

Însă când a fost vorba de desen, cooperarea s-a subţiat: n-a vrut să facă faţa roz ci verde, nu a vrut să se supună şi să nu amestece culorile iar la sfârşit a adăugat pe “chipul mamei” o barbă şi o pereche de mustăţi spunând că a pictat “chipul tatei”.

S-a jucat puţin de-a “şarpele” cu o fetiţă, apoi a decis încheirea zilei. Educatoarea i-a cerut să strângă jucăriile, s-a supus.

Câştigul zilei constă în faptul că nu este tensionat deloc. E relaxat de-acum, nu numai cu copiii ci şi cu educatoarea. Nu se supune întotdeauna, e adevărat, se opune ades dar când o face nu o face cu încrâncenare – pare mai mult ca o simplă alegere.

Vom vedea ce va mai aduce ziua de mâine.


Eusebiu op kleuterschool (XXII)

Ziua de ieri a lui Eusebiu la grădi a fost bună. Ba chiar foarte bună, aş zice.

În primul rând, am schimbat abordarea. În loc să pornim cu paşi mici (a se vedea antrenamentul de atenţie de vineri) am decis să punem accent pe repetiţie – în cazul de faţă repetiţia picturii cu tema “chipul mamei” de luni. Asta vom face toată săptămâna, scopul fiind de a exersa ascultarea pe exact aceleaşi acţiuni şi în exact acelaşi context.

Motivul a fost dublu: pe de o parte e clar că educatoarele nu se simt confortabil cu metodele comportamentale, cum bine s-a arătat vineri. Le este greu să gândească în termeni atât de precişi, la o granularitate atât de fină. Când am aplicat metoda, educatoarea ba uita să-l laude, ba uita să-i dea bomboana - ce mai, nu funcţiona. Prin natura lucrului cu copiii normali, educatoarele au o fluenţă a interacţiei care este anihilată de metoda Discrete Trial Teaching din ABA.

Pe de altă parte, Eusebiu nu putea să răspundă bine şi la schimbarea mediului şi la învăţarea ascultării. Una din cele două variabile trebuia menţinută constantă pentru a o deprinde pe cealaltă. Şi cum ascultarea era scopul, e limpede că menţinerea fixă a cadrului de învăţare se impunea.

Rezultatele au fost bune. În primul rând, Adina i-a dat instruire intensă de acasă – a făcut pictura “chipul mamei” cu el de mai multe ori, accentuând pe impersonarea educatoarei: “acum eu sunt doamna educatoare; tu ce faci?” - în speranţa că atunci când va da ochii cu educatoarea îşi va aminti şi va fi ascultător.

Şi a fost. Nu fără mici tendinţe de neascultare, dar a fost.

Când a intrat în clasă, măsuţa lui era pregătită (Adina vorbise cu educatoarea la prânz despre ce-i de făcut). “Sebi, azi faci ‘chipul mamei’” i-a zis educatoarea. S-a conformat. A ascultat comenzile ca un mieluşel, a acceptat să-i ţină educatoarea mâna pentru a-l ghida când era nevoie, nu a mai făcut faţa verde, nu a mai pus barbă şi mustăţi la “chipul mamei”.

A avut tendinţe de a se obrăznici, dar educatoarea i-a tăiat-o scurt şi el s-a supus. A fost lăudat copios, a venit a acasă cu o mulţime de bulinuţe pe bluziţă, s-a lăudat la toată familia că “a făcut ‘chipul mamei’”, s-au acordat aplauze la scenă deschisă, etc.

Dar nu numai atât. Faptul că începe să ‘prindă’ rostul acelei femei străine care îndrăzneşte să-i dea lui ordine la grădiniţă are un rol stabilizator asupra psihicului său: este mult mai relaxat în mediu.

Cu copiii a fost desăvârşit (deşi se mai înghesuiau să-i fure din culori) - duse sunt zilele când se răstea la ei ‘du-te de-aici’.

Ba şi cu adulţii este mai relaxat: cu bunica lui S. de care-i fusese frică înainte acum vorbeşte liber, a stat de vorbă cu îngrijitoarea pe care o ignora complet iar la şcoala de engleză (de unde s-au dus să-l ia pe Emil după grădi) a intrat în vorbă cu secretarele şi cu unii părinţi fără complexe. Nici vorbă ca acei oameni să-şi închipuie că acest copil are vreo problemă.

Deci, se pare că merge. Vom continua cu “chipul mamei” toată săptămâna urmând ca săptâmâna viitoare să vedem cum reacţionează la schimbarea educatorului.

Azi dimineaţă îi spuneam soţiei că începem să simţim aroma fructului dulce al recuperării din autism. Aşa să fie sau e doar o amăgire de moment?
http://mariusfilip.blogspot.com/
dora
 
Posts: 3758
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI


Return to GRADINITE,SCOLI, UNIVERSITATI

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest