De ce sar?

Moderators: camel, moderators

De ce sar?

Postby camel » Thu Nov 06, 2014 10:37 am

http://editurafrontiera.ro/index.php?pa ... &Itemid=28

De ce sar. Însemnările unui băiat de 13 ani cu autism
Pret: 33.00Lei


Autor: Naoki Higashida

Număr de pagini: 128

Format: 13x20 cm

Titlul original: „The Reason I Jump. One Boy's Voice from the Silence of Autism”

Scrisă de un băiat japonez cu autism, cartea este un best-seller internațional care oferă un ghidaj simplu și autentic în lumea mai puțin înțeleasă a comportamentelor persoanelor cu autism. Utilizând un format simplu de întrebări și răspunsuri, Naoki explică cu franchețe și candoare de ce vorbește tare, de ce își flutură mâinile, de ce repetă aceleași întrebări sau de ce îi place să sară.
camel
 
Posts: 607
Joined: Sat Jun 28, 2008 1:21 pm
Location: oradea

Re: De ce sar?

Postby dora » Sun Jan 25, 2015 3:33 pm

Prezentarea cartii lui Naoki Higashida la Centrul de Resurse si Abilitare pentru Copiii cu Autism


http://esdf.md/?news=presentation-of-th ... sm&lang=ro


Pe data de 17 mai 2014 directorul adjunct ESDF, Ala Pinzari a făcut o prezentare a cărții unui băiat japonez, Naoki Higashida care suferă de autism. Întâlnirea a avut loc la Centrul de Resurse si Abilitare pentru Copiii cu Autism, care a reunit profesori, logopezi și părinți, precum şi reprezentanţi de la Direcţia Municipală de Învăţămînt.

Prezentarea a fost un rezumat din versiunea engleză al cărții, traducerea fiind făcută de scriitorul David Mitchell.

Când Naoki avea 13 ani, fără a vorbi , el dorea foarte mult să-şi exprime gândurile. Datorită profesorului lui, și mai ales mamei, el a învățat să citească cu grila alfabetică. indicînd la litere, el a inceput să formeze cuvinte și fraze, pe care le scria mama. Așa a apărut o carte în care se exprimă întreaga lume unui copil care are nevoie de o atenție specială și de sprijin . Cartea este formată din 58 de întrebări la care Naoki dă răspuns. Una din întrebările adresate lui, a devenit nume de carte – “De ce eu sar în sus. ” După cum știți, copii cu diagnoza “autism” destul de des inexplicabil încep să sară.



Cartea a schimbat concepţia multor oameni şi i-a ajutat să înțeleagă ce îi motivează pe copiii cu simptome de autism să se comporte astfel, şi ce simt ei în diferite situații. De asemenea, vedem că, de fapt, ei nu sunt “anti – sociali”, ei preferă societatea, nu singurătatea. Autorul ne permite să vedem o lume în care nu există comunicarea cu prietenii și nici posibilitatea de a spune ce retrăieşti. Valoarea aceastei cărţi pentru profesori și părinți este foarte mare, pentru că nimeni nu va răspunde la toate întrebările lor mai bine decît copilul. De exemplu, iată cum răspunde Naoki la întrebarea “De ce tu sari în sus?”

«Ce simt eu cand sar în sus şi bat din palme? Nu o să ghiciţi. Atunci cand sar, mi se pare că simţurile mele se ridică către cer. Cand sar, eu pot să-mi simt bine toate părţile corpului şi asta mă face să mă simt atat de bine! O altă cauza ar fi starea emoţională de fericire sau tristeţe. Deci, cand se întîmplă ceva ce mă afectează emoţional, corpul meu se intinde ca o struna de parcă e lovit de fulger. Atunci cand sar, simt de parca sforile invizibile in care era infasurat corpul meu încep să slăbească. Mă simt ca o pasare, uşoara, care da din aripi şi se înalta spre cer. În aceste clipe îmi doresc să mă transform în pasare şi să zbor cat mai departe, peste munţi şi ape».

“Eu am scris aceasta carte în speranţa ca iţi va ajuta să înţelegeţi cat e de dureros cand nu te poţi exprima pentru oamenii pe care ii iubeşti. Dacă aceasta istorie îţi va atinge inima ta în vre-un fel, atunci sunt sigur că ea se va conecta şi la inimile persoanelor cu autism. ”

Dna Aliona Gorincioi, Directoarea Centrului “SOS” Autism i-a adus sincere multumiri Dnei Ala Pinzari pentru implicare si pentru efortul dezinteresat de a face un sumar al cartii “De ce eu sar in sus” pentru educatorii si parintii copiilor care sufera de autism.
dora
 
Posts: 3734
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: De ce sar?

Postby dora » Sun Jan 25, 2015 3:36 pm

Cum te simţi astăzi?

Ioana Bâldea Constantinescu
08.10.2013

http://atelier.liternet.ro/articol/1368 ... stazi.html


Faptul că are o imaginaţie eminamente muzicală. Uşurinţa niciodată etalată, dar evidentă, cu care manipulează spaţii, le populează, le dă identitate. Dozajul dintre tramă şi poezie. Faptul că e un călător, care scrie şi librete de operă. Siguranţa. Modestia. Felul în care vorbeşte despre oamenii pe care îi iubeşte. Detaliul, mărunt şi fără rezonanţă, cumva, că e bâlbâit şi că i-a plăcut de Colin Firth şi de Geoffrey Rush în Discursul regelui. Iată numai câteva din motivele pentru care mă are printre cititorii lui.

... cartea asta mă duce, însă, în spaţiul negru în care toate contururile se blurează. Cum spune Mitchell însuşi, într-un interviu, "deodată s-a dat o sentinţă; e ceva definitiv, gravat în piatră". David Mitchell şi soţia lui, Keiko Yushida, au tradus, împreună, The Reason I Jump (Motivul pentru care sar), cartea lui Naoki Higashida. A început-o Keiko, după care Mitchell a rafinat-o discursiv şi i-a dat ceea ce nimeni altcineva decât un star, iar Mitchell, autor nominalizat la Booker, ecranizat şi promovat de Granta, e un star al literaturii contemporane, nu i-ar fi putut da: voce, public, vizibilitate.

Acţiunea ar putea începe acolo unde un băiat de treisprezece ani, diagnosticat cu o formă gravă, irecuperabilă de autism, sfidează diagnosticul care-l încarcerează la marginea societăţii, incapabil de comunicare şi înţelegere, şi, potrivind cuvinte de pe o tăbliţă cu caractere japoneze, scoate la iveală acest text - puternic, tulburător, real. Naoki Higashida e, poate, primul autor autist care explică exact ce se întâmplă în mintea lui. De ce sare. De ce îi e neclară noţiunea de spaţiu. De ce se teme. De ce se enervează crunt, până la paroxism, atunci când ceilalţi subminează efortul oricui se arată dornic să comunice cu el - "Lăsaţi-l. Preferă să fie singur." De fapt, Naoki nu preferă să fie singur. În prezentarea de pe Amazon, regăsesc paralela care mi-a fulgerat şi mie prin minte - cea cu Jean-Dominique Bauby - Scafandrul şi fluturele, o altă voce, de data aceasta matură şi experimentată, vocea unui jurnalist care, în urma unui accident vascular, rămâne prizonier în propriul corp, din care nu evadează decât printr-un text ingenios, menit să demonteze prejudecăţile care neagă unui trup debilitat unica posesiune reală, deşi greu intuibilă: o minte vie, o imaginaţie mai bogată ca a vastei majorităţi, o logică fără hibă.

Nu înţelege, nu aude, nu ştie, nu poate sunt stigmatele unei societăţi prizonieră, şi ea, băţoasă, autosuficientă într-o normalitate de care ţine cu dinţii. Naoki sare, compulsiv, când nu se poate comunica, nu pentru că nu ar stăpâni conceptul, sau emoţia, sau starea, ci... pentru că nu poate spune cuvântul. Dar înţelege, ştie, aude. Ajutat, poate chiar şi să exprime. Ajutat.

Urmează, însă, planul doi. Cel al scriitorului vedetă. Care trăieşte în Irlanda. Care a locuit în Japonia. Care a scris Atlasul norilor. Care a fost nominalizat la Booker. De două ori. Care are o soţie şi o fiică. Frumoase. Şi un băieţel. Autist.

Poate că, într-adevăr, aşa cum ne învaţă romanul lui Mitchell, toate spaţiile şi toate timpurile sunt interconectate. Poate că Naoki Higashida, cel care nu şi-ar fi putut imagina că va scrie, vreodată, o carte, a avut nevoie de David Mitchell, care a crescut ştiind că va deveni scriitor. La fel cum Mitchell, care avea o viaţă de film bun şi roman aproape incredibil, s-a trezit, după cum singur povesteşte, într-o existenţă comparabilă cu cea a unui veteran din Afghanistan, în care trebuie să reînveţe totul, să o ia de la zero, să găsească o cale de acces în lumea unde, inexplicabil, fără speranţă, e claustrat copilul lui.



Ascult sextetul din Atlasul norilor. Iar şi iar, în timp ce citesc. Din ce în ce mai adânc, în interiorul unei lumi dincolo de ale cărei ziduri nu ne place să ne uităm. Nu înţelegem, nu auzim, nu ştim ce se întâmplă acolo. Şi lucrurile nu se întâmplă întotdeauna bine, la final, în lumea asta, aşa, ca în Rain Man. Un băieţel de treisprezece ani spune că noi, cei care îngroşăm rândurile oamenilor obişnuiţi, trebuie să ne imaginăm, atunci când ne gândim la autism, un robot de înaltă performanţă căruia posesorul i-a pierdut telecomanda. Să ne înţelegem, e imaginea folosită de un copil diagnosticat cu o disfuncţie care, după cum explică Mitchell, ar trebui să-l facă incapabil să priceapă ideea de metaforă. Şi, totuşi, aşa alege Naoki să exprime faptul că nu ştie exact în ce fel membrele îi sunt conectate de corp, cum să le facă să funcţioneze,cum să le stăpânească, măcar, cum să deseneze un zâmbet pe un chip aproape încremenit în aceeaşi expresie. Cea mai mare teamă a lui e cea spaţială. Nu-l încape nicio cameră, niciun acasă nu e altceva decât un muzeu al spaimelor şi al obiectelor nefamiliare.
"Sar", spune el " pentru că atunci când sunt în aer sentimentele mele urcă spre cer. Sincer, impulsul de a fi înghiţit de cer e atât de puternic încât îmi face inima să tresalte."

Instantaneu, îmi amintesc de un interviu în care Mitchell a povestit cum, ani de zile, şi-a întrebat băieţelul, ritual, acelaşi lucru, în fiecare dimineaţă.
"Cum te simţi azi?"

Când toate speranţele s-au risipit în nori, când a devenit clar că legăturile dintre lumea copilului şi cea a părinţilor lui sunt bruiate definitiv, atunci, abia atunci, inexplicabil, neaşteptat, accidental, miraculos, senin, ca dintr-o rutină despre care noi, cei mulţi, nici măcar nu ştim că este cea fericită, că este cea mai fericită dintre toate, într-o zi, a venit şi răspunsul.
"Bine, tati."
dora
 
Posts: 3734
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI


Return to CARTI, FILME AUTISM

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest