O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii

Moderators: camel, moderators

Postby marius_filip » Wed Nov 19, 2008 8:09 pm

Autismul în literatură şi artă
--------------------------------

Sub acest titlu pompos doresc un foarte simplu lucru să fac: să-mi scriu impresiile despre O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii de Mark Haddon, pe care am terminat-o aseară.

Ca şi Let Me Hear Your Voice de Catherine Maurice, aceasta este o carte pe care am citit-o pe nerăsuflatelea. Am cumpărat-o în urmă cu o lună şi jumătate la sugestia supervizoarei noastre, însă a zăcut în raft în tot acest răstimp. Nu m-aş fi apucat de ea dacă n-aş fi fost într-un relâche - am abandonat temporar dificila Verbal Behavior a lui Skinner (o carte la care mă voi tot întoarce) iar la Verbal Behavior Analysis voi reveni doar mânat de planul terapiei lui Eusebiu. Cum încă nu mă pot deconecta de la "priza" autismului, cartea lui Haddon a fost cea mai nimerită.

Povestea este simplă: un băiat cu autism Asperger găseşte câinele mort al unei vecine. Câinele e mort pentru că a fost omorât cu o furcă. Uciderea cu furca necesită un făptaş - şi băiatul se porneşte în găsirea făptaşului. Căutările sale vor lua întorsături neaşteptate, băiatul trebuie să facă faţă unor situaţii (pentru el) neobişnuite, dar, în cele din urmă, băiatul "învinge" prin faptul că, iată, este capabil să facă ceea ce alţi copii de vârsta sa sunt: să călătorească cu trenul, să ceară informaţii, să interrelaţioneze cu oamenii - deşi într-un mod evident disfuncţional comparat cu "normalii".

Stilul cărţii este fidel modului de gândire autist. Simplu, lipsit de orice ornamentaţie, aproape robotic. Ambiguitatea de sens, plurivalenţa semantică, figura de stil, nu îşi au locul aici căci nu-şi au locul în capul unui autist - iar cartea e scrisă la persoana întâi. Numai în Botchan am mai întâlnit un stil atât de concis, dezarmant de concis.

Finalul se vrea un triumf însă acesta e ascuns sub carapacea anormalului - băiatul "învinge" dar de fapt nici nu prea realizează care-i e victoria. Şi oricum victoria sa nu-i decât imitaţia atât de imperfectă a unui comportament "normal".

Dacă Let Me Hear Your Voice te umple de energie şi dorinţă de a lupta cu tragedia handicapului, O întâmplare ciudată ... are exact efectul contrar: te seacă de energie încetul pe încetul, acţionează ca o pastilă otrăvită cu eliberare lentă. La începutul cărţii faci efortul să intri în creierul personajului, apoi să-i pricepi motivaţiile ca pâna la urmă să te găseşti prins în plasa de păianjen a unui mod de gândire patologic.

Cititorul neurotipic se smulge iute din transă iar sentimentul neplăcut de respingere este inevitabil - rezultatul final al cărţii este anihilarea aproape totală a autistului ca fiinţă umană. Acela devine inexorabil un extraterestru faţă de lumea aceasta iar orice punte de posibilă comunicare afectivă între cititor şi personaj este ruptă. Personajul autist îşi are lumea sa, cititorul pe a lui aşa că eu ca cititor închid cartea, uit de bizareriile autiştilor şi-mi văd de grijile mele căci am destule.

În aceasta consider că este valoarea cărţii: nu numai că prezintă cu măiestrie mintea disfuncţională a autistului dar reuşeşte ea însăşi să inducă în cititor aceleaşi simţăminte ca şi contactul cu un autist. Cu alte cuvinte, cartea însăşi devine un personaj autist.

===============================================

Cristina said...

"Cu alte cuvinte, cartea însăşi devine un personaj autist." - foarte expresiva concluzie!

Anonymous said...

Atunci cand ti se relateaza continutul unei carti, ai senzatia ca nu mai merita s-o citesti,crezi ca ai aflat totul. Este un fals adevar- chiar mi-ati starnit curiozitatea.
Acum despre mesajul ei:spuneam ca nu sunt straina de autism.Cineva mi-a spus ca un caine in viata unui copil afectat de aceasta boala ar putea constitui , daca exista si conditii , un element de terapie. Copilul ar deveni pentru animalul iubit ceea ce este adultul-terapeut pentru copil.Poate fi bizarerie ce spun, dar , asa cum vad eu un copil autist, chiar pare un extraterestru.Probabil ca ne cantonam in niste adevaruri si experiente pe care le "luam" ca fiind normale.Pentru ei ,lumea nostra, modul nostru de a fi nu sunt normale.Poate ca nu suntem pregatiti sa acceptam ca exista si o lume paralela.Chiar in casa noastra.Nu stiu daca ce spun poate avea un suport , dar ma tot gandesc.De multe ori cu o mare durere.


Blogger Marius Filip said...

Dezbaterea pe tema dacă autismul este o disfuncţionalitate sau un mod alternativ de existenţă a conştiinţei umane ia proporţii în conştiinţa publică - cel puţin cea reprezentată de internet.

Pe de o parte sunt cei care doresc să vindece autismul - sau măcar să-i limiteze efectele - pentru că-l văd ca o disfuncţionalitate iar pe de altă parte sunt cei care susţin că autismul este doar expresia unei neurodiversităţi ce e necesară şi benefică pentru specia umană.

Eu mă plasez în prima categorie.

Deşi au existat autişti remarcabili (Albert Einstein este de departe cel mai celebru exemplu, cel mai probabil că a suferit de sindromul Asperger), în covârşitoarea majoritate a cazurilor autismul este o tragedie atât pentru cei atinşi de maladie cât şi pentru cei care-i iubesc.

Aş fi de acord să admit că autismul este un mod alternativ de existenţă a conştiinţei umane dacă autiştii ar putea construi civilizaţii, dacă ar stoca, transmite şi prelucra informaţia, dacă experienţele lor ar deveni un bun colectiv îmbogăţindu-se mereu.

Or, nimic din acestea nu se întâmplă - toţi pornesc de la balans înainte şi înapoi, de la rotit în jurul axei proprii, de la fluturatul mâinilor, de la idiosincrazii senzoriale, de la auto-vătămare, de la urlete şi tantrumuri - mereu şi mereu aceleaşi experienţe, mereu şi mereu acelaşi chin al începuturilor. Chiar dacă am presupune că aceste manifestări au o valoare intrinsecă, e ca şi cum omenirea ar inventa roata cu fiecare individ în parte.

Ceva îmi spune că nu, autismul nu este normal, nu este o normalitate alternativă, ci este patologie pură şi nimic mai mult.

Cartea aceasta esenţializează drama autiştilor de a fi "extratereştri" pe planeta lor dar prezintă convingător şi frustarea neurotipicilor ce-i înconjoară - frustare izvorâtă din incapacitatea de a pătrunde în lumea atât de diferită a creierului autist.
Eusebiu, aproape 5 ani, TSA, face ABA acasă şi va face VBA
Altfel, nu mult mai mult decât http://mariusfilip.blogspot.com
marius_filip
 
Posts: 78
Joined: Thu Jul 24, 2008 4:52 pm
Location: Bucharest, ROMANIA

Postby marius_filip » Thu Nov 20, 2008 10:59 am

Anonymous said...

Va inteleg ,cum inteleg cat de greu este sa fii in preajma unui copil , pe care nu-l poti ajuta.Nu am nici pe departe cunostinte care sa-mi permita sa-mi sustin ideea enuntata despre lumea lor.Dar ,in acelasi timp, ma gandesc ca acesti copii( terapiile incep la cei mai multi de la o varsta frageda)," evolueaza", diferit; din tot ce citesc,schimbarile depind de foarte multi factori.Ca persoana care a lucrat cu multi copii lipsiti de afectiunea celor din jur, cred ca o mare problema a unora dintre ei este chiar lipsa afectiunii. Au ei posibilitatea de a se " aduna" , de a constitui o lume a lor?NU! pentru ca fiecare familie incearca ,pe toate caile pe care si le poate permite ,sa "schimbe" mersul acelor rotite care ii fac sa fie altfel.Nu bat campii.Ma gandesc la problema asta de multa vreme, incerc sa citesc cat pot.V-ati gandit sa adunati tot ce scrieti ,dumneavoastra si toti ceilati parinti si sa faceti o carte pentru cei care nu au acces la internet si la informatii de specialitate in alte limbi?Va multumesc pentru tot ce faceti si sa va ajute Dumnezeu sa-l vedeti pe Eusebiu asa cum vi-l doriti!

Blogger Marius Filip said...

Autismul este o afecţiune neurologică. Adică este un "defect de hardware".

Lipsa afecţiunii, abuzul exercitat asupra copiilor duc la afecţiuni psihologice.

Este o diferenţă imensă.

Afecţiunea neurologică apare într-un creier care trece prin experienţe tipice dar e construit anormal, pe când cele psihice apar în creiere construite normal care trec prin experienţe atipice.

Ideea cum că autismul ar fi produs de lipsa de afecţiune a fost la modă în anii '50, la scurtă vreme după depistarea autismului ca afecţiune de sine stătătoare - exista pe atunci conceptul de "mamă frigider".

Astăzi se ştiu mai multe despre autism (dar nu destule) şi e destul de limpede că la mijloc e o tulburare de dezvoltare a creierului.

Pot spune din proprie experienţă că autismul e o tulburare ce merge la nivel de bază, la nivelul de procesare imediată al stimulilor.

Adică: noi suntem bombardaţi zilnic cu foarte multă informaţie din exterior. Creierul nostru are capacitatea de a prioritiza automat informaţia în ce este important pentru supravieţuire şi buna funcţionare a individului şi ce e irelevant.

La autişti acest mecanism automat de prioritizare este "stricat". Lucrul acesta este foarte clar în carte - chiar eroul însuşi spune "aglomeraţia mă oboseşte pentru că observ totul".

Nişte defecte de funcţionare atât de profunde nu pot fi produse de lipsa de afecţiune la fel cum orbirea din pricina vreunui defect al nervului optic nu e produsă de mediul afectiv.

O carte scrisă de părinţii copiilor autişti probabil că va apărea - dar nu în viitorul apropiat. Conştiinţa publică de la noi este mult prea absorbită de alte probleme acum, percepute ca fiind mai presante.

Vă mulţumesc pentru urări. Ce doresc eu pentru copilul meu? Ceva foarte simplu: ca atunci când eu nu voi mai fi să poată avea grijă singur de el însuşi - mai bine sau mai prost, dar peste un nivel minim acceptat de funcţionare autonomă.

Autistul "tipic" nu este capabil de aşa ceva (nici măcar copilul meu în stadiul actual, deşi el deja ar putea fi clasat ca "înalt funcţional").
Eusebiu, aproape 5 ani, TSA, face ABA acasă şi va face VBA
Altfel, nu mult mai mult decât http://mariusfilip.blogspot.com
marius_filip
 
Posts: 78
Joined: Thu Jul 24, 2008 4:52 pm
Location: Bucharest, ROMANIA

Re: O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii

Postby dora » Mon Feb 22, 2016 12:13 pm

O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții
după un roman de Mark Haddon
http://www.tnb.ro/ro/o-intamplare-ciuda ... zul-noptii
Traducere: Andrei Marinescu
Regia: Bobi Pricop
Adaptare: Simon Stephens
Scenografie: Adrian Damian
Costume: Liliana Cenean
Muzica: Alexei Turcan
Video: Dan Adrian Ionescu,

Această piesă este prezentată prin amabilitatea Warner Bros. Entertainment
Versiunea în limba română a fost publicată de Editura Trei

Christopher nu visează. El calculează, analizează, cântăreşte, măsoară, observă şi percepe viaţa prin filtrele nepoetizate ale logicii. Este un adolescent special, de 15 ani, cu sindrom Asperger, care se defineşte drept un „matematician cu oareşce dificultăţi comportamentale”. Un Sherlock Holmes copil, care ştie sigur că uciderea câinelui Wellington cu o furcă este misterul pe care doar micile lui celule cenuşii îl pot dezlega.
Aşa începe aventura băiatului ce nu poate minţi, printre artificiile de comunicare folosite de adulţii din jurul său, printre prejudecăţi şi minciuni-metaforă. Pe parcursul ei descoperă nu doar ce s-a întâmplat cu Wellington, ci şi prin ce întâmplări ciudate au trecut la miezul vieţii părinţii săi, vecinii săi, precum şi alte victime ale rănilor trecutului.
Spectacolul lui Bobi Pricop, glisând cu sensibilitate lucidă între comedie şi dramă, are o altă viteză decât cea cotidiană: este viteza năucitoare a unei minţi captive într-o realitate care s-a împotmolit în propriile ei limite.
O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii este un show performativ, în care lumea-decor construită de Adrian Damian, din oglinzi, distanţe şi percepţii, se compune şi se descompune pentru a ne aduce faţă în faţă cu noi şi certitudinile noastre fragile.
Montarea multimedia, cu videoproiecţii care redefinesc spaţialitatea şi muzica lumii în mişcare, este o călătorie senzorială provocatoare pe muchia normalităţii, între jocurile de cuvinte şi nevoia de limpezime. Iar emoţia e principalul efect special.
Întrebările rămân deschise, la finalul poveştii: Ce înseamnă să fii altfel şi de ce firescul nostru, oricât de anapoda, trebuie să fie luat drept normă?
Spectacolul are la bază adaptarea semnată de dramaturgul britanic Simon Stephens, după best-sellerul lui Mark Haddon, roman vândut în peste 6 milioane de exemplare în întreaga lume şi distins cu 17 premii literare prestigioase.
Premiera mondială a spectacolului a avut loc la Teatrul Naţional din Londra, în 2012, iar acum se joacă pe Broadway cu mare succes de public şi critică.
dora
 
Posts: 3720
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii

Postby dora » Sat Mar 26, 2016 1:23 pm

Întrebări şi răspunsuri la TNB, despre O întâmplare ciudată… 02 Aprilie 2016
http://www.tnb.ro/ro/intrebari-si-raspu ... re-ciudata

Sâmbătă, 2 aprilie 2016, la finalul spectacolului O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii, adaptarea Simon Stephens, după un roman de Mark Haddon, regia Bobi Pricop, va avea loc, la Sala Pictura a TNB, o sesiune deschisă de întrebări şi răspunsuri, la care vor participa artiştii din echipa spectacolului, consultanți, medici şi personalităţi ale societăţii civile, invitate de Asociaţia Învingem Autismul – co-organizator al evenimentului.
O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii este povestea minţii strălucite, neastâmpărate şi complicate a lui Christopher (Ciprian Nicula), un adolescent cu sindrom Asperger, o formă de autism înalt funcţional.


Montarea lui Bobi Pricop surprinde artistic reglajul fin dintre realitate şi percepţie, dintre tipic şi special, dintre ceea ce ştim şi ceea ce credem că ştim, invitându-ne să luăm parte la cel mai fascinant spectacol: cel al minţii umane. Pe terenul de joacă al imaginaţiei lui Christopher, un fel de atelier de creaţie al gândurilor în mişcare, se petrec lucruri incredibile, care demonstrează că, de cele mai multe ori, e nevoie doar de puţină atenţie pentru a (ne) înţelege. Acest spectacol este o celebrare a inteligenţei creative a lui Christopher şi, mai ales, a dreptului fiecăruia dintre noi de a fi altfel.
„Piesa gravitează în jurul lui Christopher, un puşti cu o minte strălucită şi probleme de comportament. Felul în care vede el viaţa este inedit şi surprinzător, dar perfect logic şi just. Ce ne-am propus la acest spectacol a fost să descoperim pe scenă lumea aşa cum o percepe Christopher. Ne-am dorit ca spaţiul scenic, proiecţiile şi muzica să nu ilustreze povestea, ci să ne apropie de senzaţiile şi raţionamentul lui.” Bobi Pricop

Din anul 2008, 2 aprilie a fost desemnată Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului; este o zi a înţelegerii, generozităţii, empatiei, a respectării diferenţelor şi a conştientizării dificultăţilor cu care se confruntă persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist, precum şi familiile acestora.
Pentru că teatrul înseamnă întâlnire şi experienţă împărtăşită, după reprezentaţia din 2 aprilie, va urma o discuţie informală, coordonată de Asociaţia Învingem Autismul, despre tulburările din spectrul autist, despre artă, solidaritate şi despre cum împreună putem încerca să schimbăm lumea, având puţin mai multă deschidere faţă de cei de lângă noi.

Spectacolul este programat la ora 20.00, astfel că discuţiile vor începe la ora 21.30, chiar în sala în care s-a desfășurat spectacolul.
Teatrul Naţional I.L. Caragiale va susţine această cauză şi prin iluminarea în albastru a clădirii, în cadrul acţiunii Light it up blue!, organizată de Fedra (Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autismului), cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului.
dora
 
Posts: 3720
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI


Return to CARTI, FILME AUTISM

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest