Filme artistice

Moderators: camel, moderators

Postby dora » Mon Dec 03, 2007 3:45 pm

Julia Roberts poartă negocieri pentru a juca în drama "Daniel Isn't Talking"
Actriţa Julia Roberts poartă în prezent negocieri pentru a juca în filmul "Daniel Isn't Talking", o dramă inspirată dintr-un roman de Marti Leimbach. După cum informează site-ul showbizz.net, proiectul va fi produs de Karen Rosenfelt. Scenaristul Stephen Chbosky va adapta romanul scris de Leimbach a cărui acţiune se desfăşoară la Londra şi prezintă povestea unui cuplu ce avea doi copii şi care află că unul dintre fiii lor este autist. Acesta este momentul în care viaţa cuplului este bulversată. Julia Roberts a mai jucat într-o adaptare cinematografică a unui roman scris de Leimbach, "Dying Young".
http://www.monitorulsv.ro/showstire.php?tip=fapt divers&id=9833&arh_caut=da
dora
 
Posts: 3725
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Sat Feb 02, 2008 10:42 am

Sigourney Weaver autistaSigourney Weaver a jucat, in ‘Snow Cake’, rolul unei femei autiste.

Actrita in varsta de 56 de ani si-a luat in serios pregatirea pentru rol si a petrecut un timp in compania unui grup de oameni cu sindrom autist.

Experienta a marcat-o profund, dupa cum a marturisit la Festivalul International de Film de la Berlin :

‘M-au invatat cat de multa bucurie pot sa aduca unui om lucrurile marunte si cat de absurda este lumea oamenilor asa-zis normali’.

Pelicula, proiectata la deschiderea Festivalului de Film de la Berlin, a fost nominalizata pentru Premiul Ursul de Aur.
http://www.event365.ro/Sigourney_Weaver ... 74460.html
dora
 
Posts: 3725
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Wed Feb 13, 2008 2:11 pm

Baiatul care poate zbura (1986)
The Boy Who Could Fly Calificativ


Regia
Nick Castle

In rolurile principale
Bonnie Bedelia, Jay Underwood, Lucy Deakins

Dupa moartea tatalui ei, micuta Milly Michaelson se muta impreuna cu mama si fratele sau intr-un cartier nou, sperand sa lase in urma tragedia care i-a marcat.

Insa noua viata a familiei Michaelson nu este mult mai usoara, pentru ca problemelor vechi li se adauga altele carora trebuie sa le faca fata. Intr-o zi, privind de la fereastra dormitorului, Milly observa ca, pe acoperisul casei de vizazi, se afla un baiat, Eric Gibb, care sta intr-o pozitie ciudata, pregatit parca pentru zbor.

Intre Milly si Eric se leaga o prietenie stranie, cu atat mai mult cu cat baiatul este autist. De cand parintii lui Eric au murit intr-un accident aviatic, adolescentul a ramas cu o ciudata fascinatie pentru zbor, crezand ca acesta este lucrul care l-a ajutat sa supravietuiasca, dar totodata s-a izolat intr-o lume a tacerii in care nimeni nu poate sa patrunda.
Dar cand viata lui Milly este in pericol, dragostea pe care Eric o simte fata de fata trece dincolo de zidul tacerii. Iar Milly descopera ca daca iti doresti ceva destul de mult si iubesti pe masura, totul este posibil....

http://www.cinemagia.ro/movie.php?movie ... le_id=9054
dora
 
Posts: 3725
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Mon Mar 31, 2008 6:07 am

Vis dintr-o noapte de iarna (2004)
San zimske noci (Midwinter Night's Dream) Regia
Goran Paskaljevic

In rolurile principale
Lazar Ristovski, Jasna Zalica, Jovana Mitic

Gen
Drama


Durata
95 minute

Serbia, iarna anului 2004. Lazar se intoarce acasa, dupa zece ani de absenta. Astazi, el e un om liber, hotarat sa se scuture de povara trecutului si pregatit sa inceapa o viata noua, intr-o tara care pare sa evolueze catre un viitor mai bun.

Casa in care locuise inainte de plecarea la razboi e acum ocupata de Jasna, o tanara femeie refugiata din Bosnia, care isi creste singura fiica autista in varsta de 12 ani. Si Jasna doreste sa lase in urma un trecut dificil si un sot care a parasit-o, neputand accepta niciodata handicapul copilului lor. Cum cele doua nu au unde sa se duca, Lazar nu se indura sa le alunge. Cu timpul, intre cei trei se naste o emotionanta complicitate

Luni, 31.03.2008

00.30 TVR Cultural
dora
 
Posts: 3725
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Mon Mar 31, 2008 3:12 pm

Filmul a fost recompensat cu premiul special al juriului şi premiul SIGNIS, la Festivalul de la San Sebastian în 2004, dar şi cu premiul FIPRESCI, la Festivalul de la Tromsř (Norvegia) în 2005.





31-03-2008, ora 01:51

Un film ravasitor, care ne vorbeste in limabjul universal al iubirii. Un joc de exceptie , de compozitie jucat excelent de Jovana.

Acum inteleg drama parintilor care au copii autisti, drama unei societati ea insasi autista, cu sechelele unui razboi, a unor mentalitati..cu greu dezrobite de barbaritate.

Lazar este si el , poate predestinat unei \"invieri\" si \"treziri\" spirituale. Pentru mine , filmul s=ar fi putut numi si \" trezeste-te\". Finalul socant, ciresii infloriti, si intregul film a fost pentru mine un tablou. Se merge pe ideea de film pictat? Sau mi se pare mie? Un minimalist, un relaism...cu dozaj echilibrat, dar cu mult , mult simt de regizor-pictor. Poate ca si culorile in filme sunt atat de importante emotiilor.
La fel cum picta Jovana copacii infloriti, ea picta un spatiu, un loc,care, in mod miraculos devenea realitatea imediata. Imi anintesc de serbare, cand au cazut stelute de specatcol de undeva de sus, la fel cum obisnuia sa presare ea alaturi de Lazar flori pe desenul cu copaci infloriti.

Desenul ei preferat. La serbare,unde copii cu dizabilitati aveau sansa sa joace piesa marelui Shakespeare, Visul unei nopti de vara , Jovana a privit mirata cu aripi ingeresti cum cad de sus stelute ,iar, Lazar,(specatorul luminii ei) i-a soptit \"Florile cad\". Un film pictat. Un film uman.
Un film cu muzica tarditionala,iar aici amintesc secventa in care femeile batrane ale satului, imbracate in port national, cantau la acordeon despre iubirea si fericire, o preche de copii bateau din palme. Iar Jovana mereu tinandu-si mainile pe fata batea singura. M-a impresionat filmul, caci prezinta cu finete psihologia personajelor, a dramelor indurate de acestea:drama suferita de mama fetitei autiste, drama unui trecut sangeros, care e readus la viata noaptea , in visele lui Lazar, drama societatii, drama lui Lazar si nevoia lui de a iubi si de a fi iubit. Un film de exceptie! • Flavia



http://www.tvr.ro/film_descriere.php?id=33168
dora
 
Posts: 3725
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Tue Apr 01, 2008 6:50 am

dora
 
Posts: 3725
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby fag10 » Sat Apr 05, 2008 7:37 am

Te iubesc la nebunie

Sâmbătă, 12 ianuarie 2008, orele 21.30


Titlul original este "Mozart and the whale" si nu "Crazy in love".

e un film f interesant
fag10
 
Posts: 57
Joined: Thu Jan 31, 2008 12:10 am

Postby dora » Fri Jan 16, 2009 10:37 pm

FFF - Elle s’appelle Sandrine (II) : “Elle s’appelle Sabine” de Sandrine Bonnaire (2007)


Ce se mai poate spune despre categoria aparte a filmelor documentare “angajate” in tratarea critica a societatii moderne? Pai mai nimic, ati spune, atunci cind “Palme d’Or” a mers catre “Bowling for Columbine“, mai toata lumea a ramas nedumerita.

S-a considerat apoi ca un astfel de premiu reprezinta in acelasi timp o recunoastere si o fundatura pentru un astfel de film in care hai sa spunem ca mesajul are intiietate. De atunci, lucrurile s-au mai schimbat, fundatura a fost relativizata, festivalul de la Cannes 2008 a programat o multime de alte documentare in sectiunile sale, o fictiune cu alura documentara cistigind chiar marele premiu (iarasi nedumerire printre spectatori, ba chiar confuzie daca judecam la rece cronicile autohtone aparute dupa iesirea in salile noastre a lui “Entre les murs” in decembrie anul acesta).

Iata contextul in care intra si “Elle s’appelle Sabine“, proiect regizat de actrita Sandrine Bonnaire: filmul este prezentat in premiera la Quinzaine des Réalisateurs, apoi iese in sali si primeste critici favorabile si avizul binevoitor al publicului.

O sa ziceti ca 80% din acest relativ succes vine de la subiectul foarte sensibil: un portret cinematografic al surorii mai mici a actritei, Sabine, diagnosticata ca psiho-infantila cu tendinte autiste.

N-as fi intrutotul de acord, in peisajul documentarelor si fictiunilor medicale actuale (”Sicko“, “Le scaphandre et le papillon“) maladia mentala este privita cu retinere, daca nu evitata, probabil datorita neputintei spectatorului de a se identifica spontan cu eroul/eroina peliculei. Apoi “Elle s’appelle Sabine” face parte din categoria filmelor iesite direct din experienta proprie a unui artist si din confruntarea cu boala, filme care nu sint deloc putine in ultimul timp.

Acum citiva ani, scenaristul Stefano Rulli a optat tot pentru varianta documentara pentru a vorbi despre viata alaturi de fiul sau, atins de o forma profunda de autism in “Un silenzio particolare“.

Intr-un foarte amanuntit interviu pe care-l puteti gasi pe situl producatorilor, Sandrine Bonnaire o spune limpede inca de la inceput: “demersul meu este in primul rind politic.”

O constatare deloc roza a felului in care autoritatile sanitare (nu) rezolva probleme persoanelor cu handicap mental, intr-un sistem in fata caruia un “Sicko” se extazia in principiu. Constatarea nu are un caracter cuprinzator despre tribulatiile acestei suferinte destul de recent intrata in vizorul neurologiei si psihiatriei ca atare; autoarea spune la un moment dat ca nici pina in ziua de azi nu stie cu claritate ce este autismul.


Filmul se vrea a fi o privire nu lipsita de accente critice, din perspectiva familiilor care se confrunta cu asfel de suferinta. Se vorbeste despre medicatia deloc usor de suportat de catre pacient, de tratamente si diagnoze uneori gresite, de ingrijirea specializata, de infiintarea unor centre specializate care ar costa la o adica mai putin decit internarile repetate in institutiile psihiatrice daca autoritatile ar binevoi sa abordeze cu luciditate pletora de maladii care intra in categoria “handicap mental”.

Eroina fara voie, Sabine devine un caz: lipsa unui diagnostic adecvat, dezmembrarea spatiului protector al familiei o transforma pe tinara fermecatoare si vioaie intr-un rezident al stabilimentului psihiatric. Cei cinci ani petrecuti de catre Sabine in infernul izolarii si al dopajului cu neuroleptice sint marcati sobru de un carton negru, “pentru mine - spune realizatoarea - Sabine a facut cinci ani de inchisoare pentru o crima pe care nu a comis-o niciodata.” Filmul surprinde cea de-a 38a aniversare a Sabinei si viata ei “noua” intr-un spatiu cvasi familial, alaturi de alte cinci persoane cu probleme de handicap, supravegheate in permanenta de educatori specializati, dar tratate in sfirsit ca niste subiecti umani. “Cazul” Sabine include astfel, pe linga critica atitudinii sistemului sanitar actual fata de suferinta mentala, solutia mult mai umana si mai eficace a micro centrelor.

Am preferat sa privesc acest demers cinematografic din mai multe perspective. In primul rind, personajul si “diferenta” pe care o poarta. Despre autisti s-au facut deja filme fermecatoare si atasante incepind cu “Run Wild, Run Free” (1969) de Richard C. Sarafian, probabil primul film de fictiune cu un personaj principal care pare sa fie autist. Acesta a fost obligat sa treaca prin mai toata gama de filme pentru public de la thrillere (”Silent Fall” 1994 de Bruce Beresford de exemplu), la zona horror (”The Pit” 1981 de Lew Lehman) sau cumva fantastica (penibilul “Ben X” 2007 de Nic Balthazar). Cum autism egal melodrama asigurata, mult exploatate sint love story-ul si comedia romantica (”Mozart and the Whale” 2005 de Petter Naess, “Adam“ 2008 de Max Mayer) prin folosirea cliseelor legate de dificultatile relationale pe care le presupune chiar si forma cea mai usoara de autism. Mult mai cunoscuta este varianta “geniala” (”Malcolm” 1986 de Nadia Tass si mai ales “Rain Man” 1988 de Barry Levinson) care compenseaza stranietatea ideii de inchidere absoluta in sine. Documentarele despre autisti sint mult mai relevante si mai putin “fermecatoare” (vezi de exemplu “Nikki: A Girl Who Has Rett Syndrome” 2008 de Michael Knowles sau “Dandy Kids Documentary” 2008 de Darla Rae); nici savantul autist nu este ceea ce este el in fictiune (vezi “Der rote Teppich” 2007 de Andrea Asch si Eric Asch).

Sabine nu este fermecatoare la prima vedere. Intentia cineastei de a folosi intensiv alternanta “inainte” si “dupa” prin imbinarea filmuletelor de familie in Super 8 din trecut (semnate tot de catre Sandrine Bonnaire) cu lucrul echipei de filmare care opereaza in centrul din Charente este foarte cruda. Sabine poate fi violenta, vulgara, rau intentionata. Balele ii curg in permanenta, orice contrarietate o face sa-si muste miinile sau sa scoata strigate sinistre. Uneori isi infige furculita in bratul educatoarei de alaturi atunci cind nu este deloc multumita sau refuza sa lucreze in gradina. Tot ea cere sa fie inchisa pe dinafara in timpul noptii “pentru a nu face prostii”. Camera nu evita deci accesele de furie necontrolata si de violenta care pun un semn de egalitate comportamental intre un copil mic si Sabine la cei 38 de ani ai sai. Intentia manifesta este iarasi critica sociala: mediul familial-casnic nu ar putea gestiona cu de la sine putere asa ceva, nu? In plan secund, insa isi fac loc intrebari mult mai serioase (a calma un bolnav prin doze masive de neuroleptice nu inseamna cumva dorinta de a-l impiedica sa se exprime? Si ce inseamna a calma un bolnav psihic, a-l inchide intr-o camera sau in sine insusi, a-l spitaliza? Incercam intr-adevar sa intelegem de unde si de ce aceasta reactie violenta?) si sentimente mai putin simpliste (culpabilitatea pe care familia o resimte pentru totdeauna fata de (in)diferenta care va separa totdeauna normalitatea si distantarea de norma, culpabilitatea pe care o mama o resimte cu fiecare vizita pe care o face copilului psihotic sau epileptic din nastere, sentimentul acut al timpului care ucide).

Dubla perspectiva cinematografica in care se incadreaza “Elle s’appelle Sabine”, filmul documentar si cel biografic, poate fi privita dintr-un unghi nou daca luam de bune cuvintele autoarei : “La difficulté en la filmant aujourd’hui était d’arriver à tenir une vraie démarche de cinéaste sans vous laisser distraire par les affects familiaux et l’amour solidaire envers une soeur en souffrance” (”dificultatea de a o filma - pe Sabine n.n. - era aceea de a putea sustine un adevarat demers de cineast fara sa permit ca aspectele familiale si dragostea solidara pentru o sora aflata in suferinta sa ne distraga.”) Intre filmuletele in Super 8 din adolescenta Sabinei si fragmentele actuale diferentele nu sint enorme, avem de-a face cu aceeasi privire si cu acelasi demers voit cinematografic: “Finalement, j’ai toujours regardé Sabine comme une soeur, mais aussi comme un metteur en scène peut regarder son actrice” (”Pina la urma am privit-o intotdeauna pe Sabine ca pe o sora si in acelasi timp asa cum regizorul isi priveste actrita.”)

Calatoria la New York, vacantele la mare, excursiile montane arata o tinara Sabine foarte in voia ei in fata camerei. Camera cauta cu insistenta fata si mai ales ochii, prospetimea unui suris si agilitatea miinilor care pot interpreta preludiul de Bach la pian. In varianta “dupa”, aceeasi camera se fixeaza cu parere de rau parca pe gura intredeschisa si privirea atona a umbrei lui Sabine de peste ani. Gesturi precum ascunderea sub pilota in momentul siestei si refuzul camerei de filmat, descoperirea papuselelor de cirpa primite cadou, momente comice (Sabine facind shopping sau vorbind despre importanta cufarului din camera ei) sau de tristete (intrebarile obsedante pe care Sabine le pune atunci cind devine anxioasa), toate acestea fac parte din universul de azi. Urgenta mesajului critic social face ca filmul sa mizeze foarte mult pe energia planurilor in “cut” si pe montajul alert. Intre “inainte” si “dupa” exista corespondente permanente, desi cronologia faptelor este respectata si asigurata de interventiile vocii din off. Despre aceasta, Sandrine Bonnaire vorbeste indelung in acelasi interviu, actrita face mai multe inregistrari mizind cind pe tonul intimist si foarte personal, cind pe prezentarea mai distanta a evenimentelor care sa faca din biopic-ul Sabinei o poveste mai degraba universala. “Finalement, cette voix intérieure fonctionnait bien sur les images d’archives car elle est en harmonie avec la nostalgie que je continue d’éprouver pour cette période. Sur le présent de Sabine, la voix off devenait de l’information plus distanciée, donc plus dans la rigueur du constat” (”In cele din urma, aceasta voce interioara mergea bine cu imaginile de arhiva, armonizindu-se cu nostalgia pe care continui sa o simt pentru aceasta perioada. In prezentul Sabinei, vocea din off a devenit informativa si mai distantata.”)

Unul dintre elementele cele mai “lucrate” in acest mic documentar este muzica. Regizoarea a facut apel la partitura semnata de Nicola Piovani pentru foarte sensibilul film al lui Nanni Moretti “Caro diario“. Deja titlul filmului italian care vorbeste despre functia reamintirii merge foarte bine cu unul dintre aspectele demersului din “Elle s’appelle Sabine”. Muzica lui Piovani face ecou la secventele in care Sabine cinta la pian, numai ca la montaj ritmul temei muzicale a fost incetinit, asa cum degradarea starii de sanatate mentala a eroinei este caracterizata prin incetinire in raport cu trecutul. La sfirsitul filmului, punctind intrebarile foarte personale ale regizoarei (”Les conséquences sont-elles réparables ? La dégradation de ses capacités est-elle inhérente à sa maladie ? Pourra-t-elle vivre sans médicaments ? Pourrai-je un jour repartir avec ma petite soeur en voyage ?” - “Aceste consecinte sint oare reparabile? Degradarea capacitatilor este inerenta bolii? Va putea ea trai fara medicamente? Voi putea pleca iar intr-o buna zi in calatorie cu sora mea?”), fraza muzicala pare cuprinsa de oboseala. Compozitorul Jefferson Lembeye o imbraca in discordante venite din neant, putin greoaie, in acord cu lentoarea mersului Sabinei si cu spaimele ei legate de abandon, cu spitalul. Lucratura muzicala sufera deci si ea o evolutie discreta (dificil de perceput la o prima vizionare), de la tonalitatile floral-solare si valurile caraibiene ale fetei cu par incredibil de lung la mohorirea grava a finalului.

Exemplele de mai sus ale cizelarii tehnice de care se bucura documentarul sint rodul unei reflectii indelungate a regizoarei. Filmul a avut nevoie de ani de zile pentru a creste.In ceea ce ma priveste, ca simplu spectator interesat de evolutia actritei Sandrine Bonnaire, am avut ulterior ocazia sa vizionez “A nos amours ” (de Maurice Pialat, 1983) adica primul film in care actrita s-a lansat spectaculos, precum si ultimul sau rol de compozitie din “Un coeur simple” (de Marion Laine, 2008). La sfirsitul “medalionului” Bonnaire din FFF am avut aceeasi senzatie persistenta si siciitoare ca acest spectator care considera ca foarte tinara Sabine ar fi modelul de netagaduit al celor mai interesante roluri din cariera celebrei sale surori. Nu incape acum indoiala nici pentru mine, Suzanne (”A nos amours“) sau Félicité (”Un coeur simple“) tin de acelasi pattern al incapacitatii autistice de a citi corect codul relatiilor cu ceilalti, de a intelege echivocul sentimentelor reduse la “marivaudage” de cele mai multe ori, de a raspunde acestora altfel decit printr-o fragila inchidere in sine si/sau impulsivitate. Ipoteza de mai sus este la fel de fermecatoare in ultima instanta ca si Sabine; nu-mi mai ramine decit sa adaug la toate acestea “Sans toit ni loi“, filmul semnat de Agnės Varda in 1985 care aduce in prim plan al izolarii elementul antisocial.

Incercarea actritei de a se lansa ca regizor printr-un film care sa vorbeasca, pe un ton cit mai just cu putinta, despre propria intimitate familiala si personala este un pas dificil. Dincolo de urgenta sociala care justifica in primul rind un asemenea act, ceea ce ramine este adinca melancolie si probabil narcisismul vinovat al “regizoarei” care era deja tinara Sandrine adolescenta filmindu-si sora. In acest sens, filmul de familie fara de care acest proiect nu si-ar fi avut rostul poate fi interpretat ca fiind presentimentul tragic ca biata sora lasata incet incet in urma este, asa cum zice un cronicar, dublul ascuns si partea de umbra ale starului care la 16 ani pleaca sa cucereasca lumea cinematografului.

Monday, 22 Dec 2008 @ 3:00 pm
http://www.movieblog.ro/fff-elle-sappel ... aire-2007/
dora
 
Posts: 3725
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Miracle Run (The Unexpected Journey)

Postby DiaCarmen » Sun Apr 05, 2009 3:25 am

Buna.

Acest film Miracle Run (The Unexpected Journey) prezinta istoria unei mame singure care descopera ca baietii sai gemenii de 7 ani sunt autisti.

In cazul in care a fost deja postat, imi cer scuze.

Filmul il puteti viziona aici:
http://www.youtube.com/watch?v=lUR1aJ9G ... annel_page

Fiti binecuvantati, bucurie si nadejde tuturor!
DiaCarmen
 
Posts: 1
Joined: Wed Mar 18, 2009 6:47 am

Postby lumealuiteo » Thu Apr 30, 2009 2:17 pm

DiaCarmen,

Multumim ca ati postat acest link!
lumealuiteo
 
Posts: 54
Joined: Tue Mar 17, 2009 2:46 pm

Adam

Postby Magister » Sat May 23, 2009 12:23 pm

Trailer pentru ADAM, film ce va fi lansat in curand, despre un tanar cu Asperger:
http://www.youtube.com/watch?v=92U6OnVZG3U
n.1974, recent Dx - sindrom Asperger
"Nu imi propun sa scriu o oda decaderii, ci sa ma laud cu placerea cocosului cantator dimineata, cocotat peste cuibar, chiar numai pentru a-mi trezi vecinii" Henry David Thoreau - Walden
Magister
 
Posts: 235
Joined: Tue Jun 06, 2006 9:24 am
Location: Bucuresti

Postby dora » Tue Jun 23, 2009 8:12 pm

MAKE ME NORMAL
50 min
regia: Jonathan Smith, documentarist: Zac Beattie
imagine: Jonathan Smith, Chris Bairstow
sunet: Zac Beattie montaj: James Gold
Century Films, UK, 2005
BAFTA AWARD

Ce inseamna sa nu intelegi lumea in care traiesti? Ce se intampla cand cele mai simple indatoriri zilnice conduc la anxietate, frustrare si chiar violenta? Make me normal este un film despre o alta lume: lumea autistilor. Autismul este o stare a mintii care afecteaza felul in care comunici cu lumea din jurul tau. In Marea Britanie, peste un milion si jumatate de oameni sufera de autism. Nu exista vindecare. In acest documentar extrem de puternic, patru din cei mai buni elevi ai scolii Spa ne conduc intr-o calatorie emotionanta in lumea lor, pentru a ne arata cum e sa cresti suferind de autism. Filmat pe o perioada de mai multe luni, cu un acces unic la una dintre cele mai mari scoli de stat pentru copii cu autism, din Marea Britanie, Make Me Normal - Fa-ma Normal, ii urmareste pe acesti elevi in incercarea lor de a trai cu autismul. Moneer (12) sufera de o forma de autism numita sindromul asperger. Cand isi pierde mama, din cauza cancerului, scoala se lupta sa il ajute sa isi controleze sentimentele si sa isi stapaneasca un comportament violent. Si lupta e pe muchie de cutit. Roxanne (12 ani) vrea sa fie o adolescenta normala, dar este extrem de dureros cand realizeaza ca autismul este pe viata. Roy (18 ani) incearca disperat sa dea sens vietii lui in ultimul an de scoala, dar ceea ce isi doreste cu aevarat este o prietena. Iar Esther (18 ani), ghidul nostru auto-numit, are un dar special pentru a explica lumea autistilor.
dora
 
Posts: 3725
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI


Postby dora » Tue Jul 21, 2009 12:23 pm

Ciufulită, sălbatică, oarbă, surdă, mută. Ea e fetiţa.

Încăpăţânată, inventivă, un pic sărită. Ea e profesoara.

Din întâlnirea lor ies scântei. Fetiţa se împotriveşte, nu înţelege nimic, nu vrea să fie trasă din întunericul netot şi cald în care a cuibărit-o boala. Profesoara nu are vreme să-i fie milă, ci pune scara şi ia cu asediu ghemotocul ciufulit.

Asta e pe scurt, intriga din "The Miracle Worker".


Un film vechi, dar uimitor de proaspăt şi captivant. A luat şi Oscar la vremea lui, pentru cine contează criteriul ăsta. Personajele reproduc o istorie adevărată: întâlnirea dintre celebra Hellen Keller (fetiţa oarbă şi surdo-mută care ajunge o personalitate)şi Anne Sullivan (profesoara care a învăţat-o să vorbească, să scrie şi să citească).

Filmul e fantastic pentru că nu are nimic din dulcegăria şi didacticismul livrate de obicei de astfel de teme în filmele americane. Dimpotrivă. S-ar putea să smintească un pic pentru că e foarte... ABA. Chiar aşa! Sunt scene uluitoare de terapie acolo, de înfruntare a crizelor de tantrum, de manevrare a recompenselor, de învăţare a cuvintelor.

Ce face profesoara chemată să ajute copila, dar incapabilă să lucreze din cauza "milei" şi răsfăţului părinţilor? Tace respectuos şi se supune obiceiurilor casei? Ho ho. Când vede cum fetiţa înfulecă din farfuria tuturor celor aflaţi la masă, fără ca aceştia să crâcnească, îi dă pe toţi afară, încuie uşa şi nu iese până când fetiţa nu se aşează pe scaun şi nu mănâncă singură cu linguriţa.

Un balet încrâncenat de sunete şi atingeri face loc în cele din urmă întlnirii miraculoase cu lumea cuvintelor. Filmul se opreşte aici, la fântâna unde se face declicul major al fetiţei şi unde învie pofta ei de a şti cum se numesc toate lucrurile din jur.

În realitate, întâlnirea dintre Hellen Keller şi Anne Sullivan a fost de-o viaţă. Au trăit una lângă alta timp de 49 de ani. Asta spune multe despre meseria de terapeut, nu?

Cine vrea, poate găsi filmul în mai multe părţi pe youtube. Cine are alte surse, îl poate găsi şi altfel :)
Publicat de Ileana A. la 13:24 8 comentarii
Etichete: disciplină, filme, terapie


http://namerose.blogspot.com/2009_07_01_archive.html
dora
 
Posts: 3725
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby vali » Sat Sep 12, 2009 8:30 pm

Kate Winslet - narator intr-un documentar despre autism

Data publicarii: 11/09/2009
Actrita britanica Kate Winslet este naratorul unui documentar despre autism, intitulat "The Sunshine Boy", regizat de cineastul islandez Fridrik Thor Fridriksson, care va fi prezentat la Toronto Film Festival, informeaza cineuropa.org.


Fridrik Thor Fridriksson a avut nevoie de patru ani pentru a regiza acest proiect, dintre care doi i-a petrecut urmand-o pe producatoarea de film Margret Dagmar Ericsdottir (Frontier Filmworks) in calatorile ei de la Reykjavik la Londra si Austin, unde s-a intalnit cu diversi cercetatori in autism, in incercarea sa de a putea sa comunice cu fiul ei Keli, in varsta de 11 ani, afectat de o forma severa a acestei maladii.

Cineastul islandez, care a asistat la progresele facute de Keli pe masura ce incepea sa comunice, sub supravegherea terapeutului americano-indian Soma Mukhophadhyay, a declarat ca "Sunshine Boy" este, probabil, cel mai important film din viata lui. Cantareata islandeza Björk si trupa islandeza Sigur Ros au contribuit si ei la producerea acestui film.

Filmul "Sunshine Boy" va avea premiera internationala la Festivalul International de Film de la Toronto, unde va fi proiectat in sectiunea "Real to Real". (Mediafax)

http://www.ziaruldeiasi.ro/mozaic/kate- ... ism~ni5op8
Bogdan, august 2002, TPD, a facut ABA la "Cristi's Outreach Foundation" .
vali
 
Posts: 397
Joined: Mon Feb 20, 2006 10:51 am

Next

Return to CARTI, FILME AUTISM

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron