Consilierea parintilor

Moderators: camel, moderators

Consilierea parintilor

Postby dora » Tue Jan 25, 2011 8:20 pm

Consilierea familiei in care exista un copil cu autism

Psiholog clinician Paul Moroşanu

Consilierea familiei în care este diagnosticat un copil cu autism ar trebui să înceapă chiar înainte de diagnosticul medicului. Părinţii au nevoie să accepte că este ceva în legătură cu copilul lor care are nevoie să fie cercetat mai în amănunt; în cele mai multe situaţii, din teama de a nu afla un diagnostic nefavorabil, aceştia amînă consultarea specialistului sau neagă, pur şi simplu, problema. În cazul în care, în această etapă, un membru al familiei consultă un psiholog consilier , specializat în problematica autismului, cel mai bun lucru de care poate beneficia din partea acestuia este acceptarea realităţii şi orientarea către un medic specialist care să stabilească natura afecţiunii copilului.

În continuare, pentru părinte, diagnosticul de autism dat copilului său îl pune în postura de a interveni cumva. Foarte mulţi părinţi se confruntă în continuare cu dificultatea acceptării acestei realităţi. În fapt, acesta este primul pas important pentru că un diagnostic corect permite intervenţia corectă şi, deşi nu de foarte mult timp, această intervenţie este posibilă şi în România.

Mai departe, efortul de a recupera cît mai mult din potenţialul copilului este foarte mare, cu atît mai mare cu cît trebuie făcut cît mai devreme şi cît mai susţinut. Dar nu toţi părinţii sînt pregătiţi la fel pentru un astfel de efort. Sau nu pentru el în întregime. În consiliere se poate cerceta ce fel de resurse sînt solicitate cel mai mult: cele materiale? Cele emoţionale? Cele de energie fizică? În majoritatea cazurilor aceste resurse nu sînt toate disponibile şi uneori nici în măsuri suficiente. Cum poate ajunge un părinte să facă faţă unui asemenea efort? Printr-o analiză şi sistematizare judicioasă a lor, în consiliere, familia poate vedea cît şi cum poate aloca pentru recuperarea copilului.

Familia este afectată în întregime de afecţiunea copilului. Provocarea merge pînă acolo unde însuşi nucleul său este afectat. Inevitabil, părinţii se raportează diferit la copilul cu autism şi, implicit, se vor implica diferit în recuperarea acestuia. Unitatea de cuplu, care este o puternică resursă, este atinsă de această provocare. Cum găseşte un cuplu calea şi puterea de a se raporta corect la copilul lor şi unul la celălalt? Ce este de făcut în cazul în care provocarea este prea mare şi familia, ca unitate, este în pericol?

Integrarea în societate a copilului cu autism este o altă problemă foarte serioasă, deoarece, prin faptul că copilul are capacitatea de interacţiune socială foarte sever afectată, el nu va putea interacţiona firesc cu copiii de seama lui şi adulţii din jur. În consecinţă, treptat, va fi evitat. Dar, pe lîngă această realitate, întreaga familie va avea de suferit. Cel mai adesea, familia cu un copil cu autism va începe să fie ocolită de prieteni şi va fi expusă unei presiuni sociale de excludere. Se poate remedia ceva? Se pot păstra legăturile sociale nealterate? O soluţie o poate constitui înscrierea într-o asociaţie de profil şi participarea la grupuri tematice sau de suport, susţinute de un consilier specializat în problematica autismului.

Toate aceste întrebări şi multe altele care apar într-o familie care se confruntă cu autismul îşi pot găsi răspunsuri numai prin privirea clară a realităţii. Realitatea, atît exterioară cît şi interioară deţine resurse nebănuite pentru a face faţă provocării şi pentru a ieşi din multe situaţii dificile. Uneori soluţia este evidentă; alteori, drumul pare că ajunge în situaţii fără ieşire. Pentru aceste situaţii, sfatul specialistului poate ajuta. În consecinţă, în România, din ce în ce mai mulţi părinţi apelează la consiliere atunci cînd ajung în impas.

http://www.saptamanamedicala.ro/articol ... utism.html




Consilierea parintilor cu copii cu autism


Scris de Psiholog Paul Morosanu 48 afisari
12:19:27, Marti 31 August 2010


În cele mai multe situaţii, consilierea părinţilor este o sarcină dificil de început din cauză că primul motiv de consiliere este tocmai acceptarea diagnosticului. Mulţi specialişti din domeniu (asistenţi sociali, medici, psiho-pedagogi) reclamă faptul că majoritatea familiilor cu copii cu autism care apelează la servicii sociale pentru copilul lor ar avea nevoie de consiliere tocmai pentru a accepta în primul rând diagnosticul copilului lor. Ori, tocmai aici nu poate interveni psihologul: din moment ce o persoană consideră că nu are o problemă, nimeni nu-i poate demonstra contrariul. În general, părinţii care refuză să accepte această realitate apelează la două strategii: fie neagă direct realitatea, fie o transformă.

În negarea realităţii, părintele spune: “Copilul meu nu are nici o problemă; este exact la fel ca toţi ceilalţi copii de vârsta lui.”, iar eventualele referiri la dizabilităţile copilului (ex: incapacitatea de a lega relaţii) sau particularităţile acestuia (ex: comportamentele autostimulative extreme) sunt luate fie ca erori de percepţie ale celor din jur, fie ca atacuri agresive.

În transformarea realităţii, părintele observă că este ceva diferit la copilul lui faţă de toţi ceilalţi însă este dispus să nege intensitatea simptomelor. Le consideră doar manifestări particulare ale unui copil tipic.

Din acest punct de vedere, consilierea familiei nu poate începe decât din momentul în care cel puţin unul din părinţi conştientizează şi acceptă realitatea. În acel moment poate apela la serviciile unui psiholog pentru consiliere de specialitate. Chiar şi aşa, din moment ce un singur părinte apelează la consiliere, procesul va şchiopăta din cauză că celălalt părinte, în cel mai bun caz, nu se va implica (nu are de ce, deoarece consideră că problema nu există); în cel mai rău caz, va impiedica (conştient sau inconştient) procesul de intervenţie. În unele situaţii, realitatea este atât de greu de suportat încât unul din părinţi alege să plece din familie şi aceasta se destramă.

Din consilierea familiei, au de câştigat într-o primă etapă părinţii, care au şansa să se raporteze dintr-o nouă perspectivă la afecţiunea copilului, să facă o evaluare realistă asupra situaţiei prezente şi să poată aloca resurse pentru o eventuală intervenţie. Prima şi cea mai importantă schimbare pe care o pot face părinţii este aceea de atitudine: raportatea corectă la un copil cu TSA (tulburare din spectru autist) presupune în primul rând cunoaşterea particularităţilor afecţiunii şi, în urma unei evaluări, adaptarea aşteptărilor (de părinte) la ceea ce poate face copilul în limitele afecţiunii sale. Cum părinţii nu sunt specialişti în autism (în majoritatea cazurilor), consilierea unui specialist în domeniu îi poate ajuta să înţeleagă mai bine specificul afecţiunii copilului lor; în multe situaţii, expertiza specialistului este negată din cauză că părinţii intră într-o competiţie nejustificată cu acesta de tipul “Nimeni nu cunoaşte copilul mai bine decât mine.” Aceasta situatie este dată de necunoaşterea locului şi rolului fiecăruia în viaţa şi recuperarea copilului. O dată ce aceste detalii sunt lămurite, procesul de recuperare poate începe.

În al doilea rând şi în cea mai mare măsură, din consilierea părinţilor are de câştigat copilul. O dată ce percepţia adulţilor din jur se adaptează realist la capacităţile copilului şi la specificul afecţiunii şi după ce părinţii îşi ajustează aşteptările de la copilul lor, acesta recuperează în primul rând emoţional (adecvarea contextelor duce la reducerea frustrării); ulterior, o dată cu structurarea mediului într-un mediu educativ specific pentru copiii cu autism (coordonată de specialist), copilul poate începe să înveţe şi să recupereze din achiziţiile specifice vârstei sale.

Psiholog Paul Moroşanu

Napocensis Medical Center

http://www.saptamanamedicala.ro/articol ... utism.html
dora
 
Posts: 3720
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Tue Jan 25, 2011 8:23 pm

Aspecte ale consilierii familiei copilului cu autism


de vicctoriaion » Mie Iun 16, 2010 5:45 pm

“De multe ori pentru a ajuta copilul e necesar sa fie ajutati parintii“ este o afirmatie pe care am auzit-o la un curs de consiliere a familiei si cuplului cand a fost prezentata familia disfunctionala si efectele acesteia asupra comportamentului copiilor.
Am preluat aceasta idee si de atunci am inceput sa abordez relatia cu copiii diagnosticati cu autism si familia lor din aceasta perspectiva.
De ce au nevoie de consiliere parintii unui copil cu autism?

1. Este bine ca acestia sa afle, sa cunoasca, sa inteleaga ce este autismul. Fara cunoastere, nu poate avea loc intelegerea; fara intelegere nu se poate accepta diagnosticul.
Acceptarea diagnosticului, de catre parinti, este factorul major in tratarea si sprijinirea copilului cu autism, in acelasi timp permitandu-le parintilor o mai buna adaptare si functionare psiho-sociala.
Neacceptarea diagnosticului franeaza, poate chiar blocheaza, posibilitatile copilului de evolutie si de cele mai multe ori izoleaza familia.
2. Este de dorit ca parintii si membrii familiei sa fie implicati - participanti activi - in toate aspectele evaluarii si educarii copilului, pe masura intereselor, resurselor, abilitatilor si disponibilitatii lor.
3. Scopul consilierii nu este ”tratamentul“ disfunctiei familiale, ci sprijinirea familiei pentru a-si controla propria viata. Consilierea familiei are ca scop scaderea riscului violentei intrafamiliale din partea parintilor confruntati cu gravele dificultati comportamentale ale copilului, ca si riscul de abuz- maltratare-abandon-institutionalizare, familia nefiind pregatita in a-si asuma copilul.

Caracteristicile familiei sunt relevante pentru preventia secundara a dizabilitatilor ce survin ca urmare a tulburarii autiste. Parintele informat, constientizat asupra modului in care trebuie sa observe semnalele copilului, va avea rabdarea si motivatia necesara sa continue programul in care este inclus copilul (acasa/ in centru de terapie) chiar si atunci cand progresele nu sunt evidente.
Acceptarea diagnosticului copilului in multe cazuri se produce cu dificultate, solicitand multe intalniri si discutii cu familia pana cand acestia incep sa coopereze, sa-si organizeze timpul eficient, atat pentru nevoile proprii, cat si pentru cele ale copilului. Creste astfel posibilitatea ca parintele sa aiba un program degrevat de dificultatile de management ale unui copil cu tulburari din spectrul autist, functionalitatea sociala si comunitara fiind simtitor ameliorata.


Observand comportamentul agresiv (auto si heteroagresiv) in relatia cu parintii/cu alte persoane de referinta, am constatat ca acesta se poate manifesta, in anumite cazuri cu mai mare intensitate fata de unul si mereu acelasi parinte / persoana din mediu, situatie ce m-a obligat sa analizez mai bine si atent aspectele.


Tocmai de aceea am adaugat, muncii mele de psiholog si consilier de familie, informatiile furnizate de etologie si etologia umana care, ca discipline stiintifice, studiaza dimensiunea bio-psihica a agresivitatii umane si incearca sa explice dintr-o perspectiva noua in special aspectele distructive ale agresivitatii. Comportamentul (potrivit Dictionarului de Psihologie Larousse 2000) reprezinta “conduita unui subiect luat in considerare intr-un anumit mediu si intr-o unitate de timp data.” Creierul reptilian, vizeaza comportamentul non-verbal si comanda agresivitatea ca raspuns la agresivitatea din mediu. Punand in relatie functia arhaica a creierului reptilian cu comportamentul copiilor diagnosticati cu autism consider ca aceasta se mentine activa si manifesta la copiii cu autism.
Revenind la familie, si cea a copilului cu autism poate avea de inteles si depasit dizarmoniile familiei de apartenta, care, daca nu sunt intelese si depasite, atunci individul le va repeta in relatia de cuplu si in relatiile sociale. In acest context gestalturile afective neincheiate ale parintilor pot determina si intretine comportamentele agresive la copilul cu autism. Prin gestalturi afective neincheiate, Fritz Perls, parintele gestalt terapiei , numea actiunea de a proiecta in exterior a ceea ce se petrece in interiorul mintii si al corpului si scoaterea la suprafata a aspectelor contradictorii ale personalitatii, acele aspecte pe care le ascundem de noi insine, pe care nu vrem sa le recunoastem si/sau pe care le proiectam asupra celorlalti. Prin aceasta proiectie persoana nu poate avea acces la emotiile proprii, nu le lasa sa iasa la suprafata, nu si le asuma ca apartinandu-i ci le priveste ca fiind ale altei persoane si indreptate impotriva sa.
Cum pot determina comportamente agresive?
Tocmai prin functia creierului reptilian, care recepteaza agresivitatea din mediu si o restituie mediului prin comportamentul heteroagresiv.

Autor: Victoria C. Ion, psiholog
Cabinet Individual de Psihologie - Victoria C. Ion

vicctoriaion
Junior

http://www.despresuflet.ro/forum/autism ... t1544.html
dora
 
Posts: 3720
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Mon Jan 31, 2011 12:23 pm

duminică, 30 ianuarie 2011

Cum sa sustinem parintii care tocmai au primit diagnosticul de autism pentru copilul lor


Ce poti sa faci atunci cand afli ca cineva apropiat tocmai a aflat ca are un copil diagnosticat cu autism? Exista momente cand cei din jur nu vor sa auda povestea prin care acesti parinti trec, deoarece socul emotional este foarte puternic si pentru ei. Cei din jur au nevoie sa vorbeasca mai intai despre propriile sentimente si motive de ingrijorare, pentru ca apoi sa fie capabili sa asculte povestea acestor parinti.


Cand primesti diagnosticul de autism pentru copilul tau ai foarte brusc sentimentul ca viata ti-a scapat de sub maini. Acesti parinti au nevoie sa beneficieze de putin spatiu emotional , sa fie lasati sa ia decizii despre viata lor si felul cum sa fie ingrijit copilul lor. Pentru cei apropiati, le va fi greu sa se multumeasca doar cu ideea « de a le fi alaturi », fiind tentati sa ia hotarari in locul acestor parinti greu incercati. Le va fi greu sa se multumeasca doar sa fie alaturi, vazandu-i cum se chinuie pentru ca nu stiu ce sa faca, incotro sa o apuce. Tot ce putem sa facem este sa cautam informatii pentru a-i ajuta sa ia cea mai buna decizie pentru copilul lor.


Pentru mama care a purtat in pantec si a dat viata acestui copil, sentimentele de vinovatie sunt foarte puternice. Toti cauta in jurul ei explicatii care sa justifice un diagnostic, caruia nu i s-a dat de capat pana acum. Si toti sunt tentati sa dea vina pe mama care a « indraznit » poate sa fumeze cateva tigari in timpul sarcinii, sau a plans excesiv, a muncit prea mult sau nu a dormit destul. Ei bine lucrurile nu stau atat de simplu. E usor sa cautam un vinovat, in loc sa ne informam si sa incercam sa intelegem care este mesajul acestui copil catre fiecare din cei implicati in relatia cu el.


Un parinte spunea : « De cand am aflat diagnosticul copilului meu ceva s-a schimbat radical in atitudinea mea fata de lume. Am inceput sa ma port mai frumos cu cei din jur. Nu ma mai grabesc, imi gasesc timp sa ma bucur de lucruri mici. Chestiile care ma enervau in mod normal acum nu ma mai scot din sarite. Multe din lucrurile care mi se pareau un « capat de tara » acum mi se par probleme neinsemnate, care pot fi gestionate ». Parintii nu reactioneaza la fel cand trec printr-o situatie limita. Unii refuza sa se mai gandeasca la diagnostic, ca si cum nu ar exista, revenind pe loc la viata si la munca lor, exact asa cum era inainte. Pe altii experienta traita ii face sa priveasca altfel existenta lor. Pentru unii poate fi un semnal de alarma care ii ajuta sa isi schimbe radical prioritatile. Pe parinti ii ajuta mult sa-i lasam sa ne spuna cat de diferita li se pare viata acum.


Un alt mod prin care putem sa ii sustinem pe parintii aflati in suferinta este sa le acceptam lacrimlile. Este firesc sa simtim impulsul de a pune capat lacrimilor lor, spunandu-le « Te rog nu mai plange, totul va fi bine ». Te poti simti teribil de neajutorat cand vezi suspine si suferinta neincetat. D-zeu ne-a dat lacrimi ca sa facem fata durerii ce o simtim. Astfel trupul elimina trairile negative, gasind alinarea care vine odata cu lacrimile. Durerea trebuie lasata sa se scurga.


Unul dintre cele mai pretioase daruri pe care il pot eu oferi este sa fiu langa parintele care sufera. Dat fiind faptul ca noi toti am suferit durerea la un moment dat in viata, stim ca ea poate fi de mai multe feluri. Teama de necunoscut si sentimentul ca boala nu va inceta niciodata sunt principalele spaime ale parintilor copiilor cu autism. Amutesc, se blocheaza afectiv si simt profund ca sunt rupti de propria viata. Chinul este cu atat mai mare , cu cat devin constienti ca durerea lor provoaca suferinta si celor din jur.


Aud la capatul celalatt al firului de telefon mamici care solicita evaluarea copilului lor. Fac programarea si respir adanc, cerand lui D-zeu sa ma inspire astfel incat sa pot sa gasesc cele mai bune cuvinte, pentru a ajuta familia sa inteleaga ce se intampla cu copilul lor si care ar fi calea cea mai buna de urmat. Acest moment ma preocupa intens, caci devin nelinistita. Stiu ca odata ce diagnosticul a fost confirmat, siroaie de lacrimi curg pe obrazul parintilor. Ei nu ma mai asculta, chiar daca ma grabesc sa le povestesc si despre posibilele solutii. Vad negru in fata ochilor. Nu mai exist pentru ei in acel moment. Tot ce pot sa fac este sa am rabdare si sa respir. Da, SA RESPIR, ati citit bine. Ganditi-va la moasele care asista o femeie aflata in travaliu. Ce anume fac toti sustinatorii acestei femei ? Respira cu viitoarea mama, pentru a o ajuta cu bine sa treaca prin valurile de durere. Atunci cand te afli in prezenta cuiva care sufera, ti se taie respiratia instinctiv. Ne incordam muschii si incercam sa mascam ceea ce simtim, tinand totul sub control. Atunci cand ne pierdem respiratia , pierdem legatura cu capacitatea noastra de a simti. Cu cat inspiram mai putin aer cu atat scade rezerva de oxigen. Un sfat din batrani spune «Sa tragi adanc aer in piept atunci cand te confrunti cu o situatie dificila ». Un ritm lent si profund al inspiratiei poate sa aduca calm si sa creeze o senzatie de pace pentru parintii pe care incerc sa ii ajut.


A fi in consonanta cu parintele care sufera, inseamna pentru mine sa fiu dispusa sa las durerea lor sa ma atinga, fara a ma teme ca aceasta ma va coplesi sau ma va afecta

. Mi-a placut un exercitiu de meditatie care spunea asa «sa fim dispusi sa inspiram inauntrul nostru durerea altcuiva si sa ii suflam inapoi iubire si binecuvantarea noastra ».

In intalnirile cu parintii zabovesc uneori pentru a intra in legatura cu ei pe lungimea de unda cea mai apta sa le ofere sustinere din partea mea.


Energia din spatele cuvintelor este de o importanta covarsitoare pentru mine in relatia cu parintii pe care ii insotesc in aceasta calatorie unica.


Nu e in puterea mea, a noastra sa facem durerea sa dispara, oricat ne-am dori acest lucru. Cateodata, din dorinta de a le arata cat de mult ne pasa am putea spune lucruri precum « Mai bine as fi eu in locul tau ». Desi bine intentionate, aceste vorbe par a fi gaunoase deoarece, oricat de mult am vrea sa fim in locul lor, adevarul este ca asa ceva nu se poate. Daca vrem cu adevarat sa ajutam am putea spune « Imi dau seama ca esti suparat si as vrea din tot sufletul sa te ajut, dar nu sunt sigur ca stiu ce ai nevoie sa fac pentru tine ». O astfel de intrebare ar putea sa-l ajute pe parintele aflat in suferinta sa isi clarifice gandurile si nevoile.


Acolo unde se inchide o usa se deschide o fereastra, dar cateodata parintii au nevoie de ajutor ca sa gaseasca fereastra. Deseori ii intreb pe parinti « Dupa ce timpul petrecut de noi impreuna va lua sfarsit, cum va arata viata dvs, cum va arata succesul ? »


Exista momente in care parintii isi dau seama ca prietenii lor abia asteapta sa poata darui din fiinta lor. Parintii astepta sa vada ca oamenii din jur sunt umani, la fel ca ei, nicidecum perfect alcatuiti si cu o viata perfect echilibrata.

S-ar parea ca trebuie sa se « rupa » ceva din noi sau langa noi ca noi sa ne putem deschide indeajuns incat sa-i lasam pe altii sa patrunda in vietile noastre. Apoi incepem sa ne apropiem noi insine de intimitatea noastra. Cand vrem sa construim o viata perfecta ne instrainam de noi insine. Parintii copiilor cu autism au sansa, sa se redescopere pe sine prin copiii lor si , ajutandu-i astfel pe copii in procesul vindecarii lor.
.


Psiholog clinician specialist
Sinziana Burcea
www.copil-cuplu-familie.ro
sinzianaburcea@yahoo.com
Publicat de SINZIANA BURCEA la 02:00
http://sinzianaburcea.blogspot.com/2011 ... -care.html
dora
 
Posts: 3720
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby camel » Tue Jan 17, 2012 1:36 pm

12 sfaturi pentru a pastra casnicia puternica atunci cand autismul loveste

http://autism-daddy.blogspot.com/2011/1 ... trong.html
camel
 
Posts: 605
Joined: Sat Jun 28, 2008 1:21 pm
Location: oradea


Return to CUM SA FIM PARINTI MAI BUNI

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 3 guests