Curs pentru tatici

Moderators: camel, moderators

Curs pentru tatici

Postby dora » Mon Feb 02, 2009 2:45 pm

În altă ordine de idei, îmi dau seama că trebuie să mă mai instruiesc, fata a crescut şi totul este mult mai complex, îmi recunosc deja limitele. Unde găsesc un curs pentru tătici cu fetiţe de 8 ani?



Seba,

cred ca vom crea aici un curs


tãticii chiar sînt necesari, chiar dacã astãzi e din ce în ce mai la modã sã fii „mamã singurã";

familia tradiţionalã, cu doi pãrinţi de sexe diferite, rãmîne cel mai bun mediu de creştere a unui copil;
o educaţie corectã înseamnã, în primul rînd, disciplinã şi realism;
• copiii au nevoie ca pãrinţii sã le fie modele de integritate, nu prieteni indulgenţi

Greşelile părinţilor îi pot distruge pe copii. Nu faceţi copii, dacă nu intenţionaţi să-i creşteţi
Autor: Dr. Laura Schlessinger
Colecţia: Familia la Curtea Veche



http://www.curteaveche.ro/Greselile_par ... teti-3-290
dora
 
Posts: 3720
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby seba8nst » Mon Feb 02, 2009 8:01 pm

O fi progresat ştiinţa, o fi existând şi pe la noi unele bănci mai speciale, dar tăticii rămân încă în cele mai multe cazuri indispensabili! Apoi, dacă mai sunt necesari sau nu, nu prea se mai ştie, depinde de prea mulţi factori.
Oricum ar fi, cu toţii, mămici şi tătici, ne iubim copiii şi vrem ce e mai bun pentru ei. Nu toţi ştim poate ce e mai bine pentru ei. Întâi trebuie să îi cunoaştem şi să îi înţelegem, apoi să alegem pentru ei din mai multe posibilităţi, din mai multe variante.
Acum, că fata mea face peste trei zile opt ani, încerc să-mi reevaluez poziţia de tătic, să zicem, silitor. La început a fost uşor, ştiam cât de cât să manevrez bebeluşa, indiferent de oră, zi sau noapte, nu am scăpat-o din braţe, nu am adormit dându-i biberonul, nici alte boacăne nu am făcut. Am socializat cu ea de cum am adus-o de la maternitate şi ne-am înţeles mereu foarte bine. Ne-au reuşit şi mici întâmplări mai greu de înţeles...
După ce nu am mai locuit împreună, am păstrat totuşi legătura cu ea, întâlnindu-ne aproape zilnic, cel puţin două ore. Am pierdut probabil multe întâmplări, dar cât de cât am fost aproape. Mi-au revenit în general plimbările, bucurie mare pentru toată lumea. Le-am folosit de la început destul de bine, educativ şi distractiv totodată. După diagnosticare, situaţia nu s-a schimbat, doar că plimbările au devenit un pic mai educative şi solicitante pentru domnişoară, dar i-au prins bine. Ne-am întâlnit în medie cred 5 zile din 7, cel puţin câte 2 ore. Grădiniţă, şcoală acum, am participat cum m-am priceput. Suntem prieteni buni eu cu domnişoara Miruna, mă ascultă, mă iubeşte, îi e dor de mine când lipsesc mai mult din oraş, îi pasă de ce îi zic, nu ignoră nimic. Sunt lucruri pe care s-a obişnut să le facem împreună, aşa cum sunt alte lucruri pentru care o solicită pe mama ei. Ne înţelegem foarte bine mereu.
Dar a crescut, este mărişoară acum, începe să fie mai complicată educaţia. Nu numai pentru că e fetiţă. M-a pus pe gânduri o temere exprimată de către doamna profesoară de teorie muzicală, cum că să nu îşi dezvolte complexe de inferioritate faţă de ceilalţi colegi care sunt mai avansaţi atât la teorie muzicală, cât şi la instrumente, pian sau vioară. Cât credeam eu că ştiu psihologie, dar sunt probleme care mă depăşesc. E nevoie de sprijin din afară, consiliere sau altceva asemănător. O să vorbesc cu doamna psiholog de la şcoală şi sunt convins că ne va ajuta, de asemenea, doamna învăţătoare de acum a făcut şi Psihologia, aşa că ne va îndruma şi dumneaei.
Deocamdată se impune o vizită la bibliotecă pentru ceva titluri despre părinţi şi ce au ei de făcut!
Dar poate mai postaţi câte ceva din experienţa voastră.
seba8nst
 
Posts: 211
Joined: Sat Oct 16, 2004 8:46 pm

Postby dora » Tue Feb 03, 2009 2:40 pm

Importanta tatalui in dezvoltarea psihologica a copilului



In mod traditional, mama era cea responsabila de cresterea copiilor, eventual si de educatia lor. Dar astazi, lumea s-a schimbat, mama, ca si tatal, merge la serviciu, si astfel cresterea si educarea copiilor devine o misiune pe care cei doi parinti o au de impartit. Foarte des, in parcuri, pe strada, in magazine sau pe terenul de sport vedem tati cu copiii lor, intr-o relatie armonioasa si acest lucru este minunat.

Care este de fapt rolul tatalui pe parcursul intregului proces al dezvoltarii copilului din scutec pana la tinerete? In primul rand, rolul biologic este de necontestat. Este nevoie de o celula a tatalui in egala masura cu cea a mamei pentru ca o noua fiinta sa ia viata.

In primul an de viata, rolul tatalui in cresterea copilului este mai mult indirect, prin suportul oferit mamei. Acest suport este foarte important, caci bebelusul are multe nevoi carora mama trebuie sa le raspunda, dar si mama are nevoi, si de acestea se ocupa tatal.

Dupa ce copilul implineste un an, in mod ideal tatal ar trebui sa devina mai activ in relatia cu acesta. Rolul tatalui incepand cu aceasta varsta este de a-l introduce treptat pe copil in viata sociala. Ce inseamna aceasta? Inseamna ca pas cu pas tatal obisnuieste copilul cu regulile jocului, ale familiei, ale societatii. El este cel care trebuie sa puna limite copilului, sa ii interzica anumite lucruri (cu temei!), sa il obisnuiasca sa respecte unele reguli, la inceput simple apoi din ce in ce mai elaborate pe masura ce copilul are varsta potrivita pentru a se adapta acestora. Este important sa i se si explice aceste reguli.

In cazul in care tatal nu este prezent, nu este implicat in cresterea copilului sau pur si simplu esueaza in indeplinirea acestui rol, copilul poate deveni excesiv de rasfatat, egocentric, sa considere ca lui i se cuvine orice si sa nu tina cont de cei din jurul sau. Atentie insa! Nu trebuie sa confundam tatal care invata treptat copilul cu regulile jocului cu tatal sever si autoritar. Acesta din urma risca sa isi raneasca copilul, care isi poate pierde spontaneitatea si creativitatea in urma unui tratament prea dur. Ideal este ca tatal sa impleteasca in atitudinea sa limitele si iubirea intr-o relatie sincera cu copilul sau.

Dupa trei sau patru ani, sau chiar mai tarziu este momentul in care tatal poate incepe sa initieze copilul intr-un sport, o activitate fizica in care relatia copilului cu propriul corp sa fie intarita, sau in explorarea naturii. Tatal este cel care are rolul de a-i insufla copilului curaj pentru a explora lumea larga, si sa il sustina in aceste incercari.

De asemenea tatal este foarte important pentru ca il ajuta pe copil in procesul de stabilire a identitatii sexuale. Pentru baieti, tatal este are un rol in validarea propriei masculinitati, de aceea este important ca tatal sa isi incurajeze fiul (fiii) sa isi dezvolte aptitudinile personale si nu sa ii critice sau sa le compare performantele si aptitudinile cu ale sale. Este foarte important ca tatal sa se se implice in relatia cu fiii sai si sa ii initieze in activitati specific masculine, fara insa a le cere cu orice pret performante deosebite, ci incurajandu-i si descoperind ceea ce ii place fiecaruia mai mult sa faca.Tatal poate servi drept model de sot in cuplu pentru fiul sau, si in acest caz, un rol indirect in dezvoltare il are relatia tatalui cu mama copilului. Daca relatia nu este armonioasa, daca de exemplu tatal este abuziv fata de mama este posibil ca si fiul sa devina un sot abuziv.
Pentru fete, iubirea si recunoasterea din partea tatalui este importanta pentru ca este un prim pas in recunoasterea feminitatii lor. Ei pot sa isi sustina fiicele in construirea unei identitati feminine solide recunoscandu-le si intarindu-le calitatile specific feminine, avand o buna relatie cu ele si fiind alaturi de ele in momentele dificile, incurajandu-le. Fetele care traiesc fara tata sau cele cu tati foarte ocupati, care esueaza in relatia cu fiicele lor au adesea in viata probleme in relatia de cuplu, deoarece cauta la partenerul lor ceea e nu au primit in copilarie de la tata (recunoastere, laude, suport neconditionat), iar acesta poate fi coplesit de atatea sarcini. De asemenea, ca si in cazul baietilor, si pentru fete, tatal poate servi drept model pentru alegerea unui partener in viitor.
Relatia cu tatal este importanta si in perspectiva, pentru ca legatura copilului devenit adult cu spiritualul depinde de aceasta, in sensul ca daca tatal a reusit in relatia cu copilul sa il sustina, sa ii inspire incredere si curaj in lume, acest fapt va inlesni formarea unei legaturi cu ceva ce tine de planul transcendent.

Tatal este important atat in mod indirect datorita modelului pe care il ofera copilului, si datorita suportului pe care il ofera acesta mamei, pentru ca ea sa poata fi in forma pentru copiii sai, dar si in mod direct prin relatia activa cu copiii sai.
Poate la o prima vedere pare dificil sa fii tata, cu atatea responsabilitati fata de devenirea copilului, dar in realitate, daca exista o relatie buna in cuplu si o relatie profunda cu copilul lucrurile merg apropae de la sine, cu conditia cunoasterii unor informatii de baza despre nevoile specifice fiecarei varste.

Este foarte important sa existe o relatie vie, nemijlocita a tatalui cu copiii, sa aiba micile lor secrete, glume, jocuri, iar mamele sa incurajeze si sa sustina dezvoltarea acestei relatii. Mult succes!

Iulia Feordeanu , psiholog si psihoterapeut

http://www.parinti.com/Importantatatalu ... -1003.html
dora
 
Posts: 3720
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Tue Feb 03, 2009 7:41 pm

28 ianuarie 2009
Autistic children and single mothers
Întâmplarea face că, în ultima vreme, am avut tangenţe cu câţiva bărbaţi maturi crescuţi de mame singure (necăsătorite sau divorţate). Ceea ce mă frapează la ei este aerul "soft" şi feminin pe care îl au (fără să fie efeminaţi sau să aibă o altă orientare sexuală). Sunt complet lipsiţi de agresivitatea latentă sau manifestă pe care o au bărbaţii români de obicei. În schimb, trauma lor invizibilă îi face să aibă un egoism inconştient...ca şi cum nu ar putea să dăruiască suficientă afecţiune femeilor lângă care trăiesc, sau ca şi cum ar avea nevoie mai mult "să ia" în plan sentimental decât "să dăruiască". De asemenea, am remarcat orientarea către femei puternice interior, ca şi cum ar avea nevoie de un sprijin sau de o asociere inconştientă cu tiparul matern din mintea lor.
Problema aceasta mă preocupă de când M. a început să crească şi fizic (de un an - doi) - observ cu îngrijorare, şi fără să pot face nimic, cum se dezvoltă şi la el acelaşi "aer" soft...felin, aproape.
Iar spectrul TSA cu tot ce decurge de aici complică situaţia. Pentru el bărbaţii sunt o "specie necunoscută" şi de aici, o atitudine mixtă de interes şi timiditate, care se manifestă însă (cum altfel) prin comportamente nedorite. Bărbaţii cu care mai vine ocazional în contact îl incită dar se şi impun automat, totodată - este un alt tip de relaţie decât cu tutorii sau cu prietenele mele (în orice caz, pare să fie un factor motivator puternic: nu am avut până acum băieţi în echipă, aşa s-a nimerit, dar mă gândesc serios la un shadow de genul masculin).
(Între timp, continuă presiunile mele profesionale :(( ...toată lumea ar zice că sunt realizări frumoase - poate că sunt, dar le-aş da pe toate pentru o rază de lumină în viaţa băiatului meu.)

http://weandautism.blogspot.com/
dora
 
Posts: 3720
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI


Return to CUM SA FIM PARINTI MAI BUNI

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 2 guests