ce as face daca as fi parintele unui copil autist

Moderators: camel, moderators

ce as face daca as fi parintele unui copil autist

Postby emil_c » Tue Aug 02, 2005 8:28 am

Ce as face daca as fi parintele unui copil autist: Recomandari bazate pe 25 de ani de experienta de studii
Autor Stephen M. Edelson, Ph.D
Centrul pentru Studiul Autismului, Salem, Oregon

In ultimii 25 de ani an avut sansa sa conduc cercetarea in mai multe domenii ale autismului si sa colaborez cu multi dintre pionierii de frunte din domeniul biomedical (Bernard Rimland), comportamental/educational (Ivar Lovaas) si senzorial (Temple Grandin, Guy Berard, Lorna Jean King, Melvin Kaplan, Helen Irlen). Aceste experiente m-au ajutat sa-mi adancesc intelegerea a ce se poate face pentru a ajuta aceste persoane.

Una dintre cele mai dificile si stresante momente ale unei familii este acela cand afla despre autismul copilului. Atunci parintii se confrunta cu o intrebare critica si determinanta pentru o viata: Ce ar trebui sa fac ca sa-mi ajut copilul? Decizia asupra tratamentului de urmat (precum si a celui de evitat) probabil ca va determina sansele de recuperare a copilului. Redau pasii pe care i-as face daca as fi parintele unui copil autist.


Plan de actiune

Mai intai as scrie Institutului de Cercetare a Autismului (ARI, 4182 Adams Ave., San Diego, CA 92116; fax: 619-563-6840) si le-as cere pachetul parintilor care se distribuie gratuit (free parent packet). Multe dintre aceste informatii se gasesc pe pagina lor web: www.AutismResearchInstitute.com. Acest pachet contine multe informatii cu privire la intelegerea si tratarea multor probleme asociate cu autismul. Include o editie a revistei editate de ARI , Autism Research Review International (ARRI) ce apare odata la trei luni. Abonarea la aceasta revista este cel mai eficace mod de a fi informat ($18/an).

De asemenea as contacta filiala locala a Societatii Americane de Autism (ASA). Aceasta probabil ca imi va putea furniza informatii valoroase si numere de contact din comunitate. In plus m-as duce la cel putin un grup de suport al parintilor pentru a vedea ce poate acesta sa-mi ofere. ASA are a lista a tuturor filialelor si o linie verde (toll-free: 800-3-AUTISM).

Important: Inainte de a contacta societatea de asigurari medicale a copilului as citi polita. Multe polite nu includ servicii pentru tratarea autistilor. Aceste societati pot plati terapii ce nu sunt expres pentru tratarea autismului si daca nu se stie de autismul copilului. De exemplu, daca exista o problema de vorbire a copilului, societatea de asigurari poate plati pentru logopedie.

Interventie

Sunt doua cai pe care le-as urma simultan. Cu cat se incepe mai devreme cu atat sansele de recuperare a copilului sunt mai mari.

Prima cale se refera la determinarea unor probleme de sanatate organica a copilului. Aceste probleme pot include o nevoie urgenta de vitamine esentiale si minerale (de exemplu: vitamina B6 cu magneziu, DMG, vitamina A si C), probleme gastrointestinale (de exemplu: intestin care scapa, o valoare mare a drojdiei, infectii virale), nivel ridicat de metale grele si alte toxine (de exemplu: mercur, plumb), sensibilitate la anumite alimente si alergii si altele. Majoritatea autistilor au una sau mai multe dintre aceste probleme.

Abordarea DAN! (Invinge Autismul Acum!) se refera la aceste probleme biomedicale. ARI distribuie o prezentare de diagnoza si tratament numita Cai de Evaluare Biomedicala a Copiilor cu Autism si Probleme Asemanatoare (Biomedical Assessment Options for Children with Autism and Related Problems). Lista practicantilor care inteleg si stiu cum sa trateze astfel de cazuri medicale sse poate obtine scriind la ARI sau vizitandu-le site-ul: www.AutismResearchInstitute.com. Dintre numeroasele tratamente descrise in aceasta prezentare, as da in primul rand copilului vitamina B6 cu magneziu, apoi dimetilglicina (DMG), apoi dieta fara gluten si cazeina.

Comentariu de spre medicamente. Unii pediatri prescriu medicamente pentru copiii autisti, cu toate ca nu este aprobat tratamentul autismului cu medicamente. In plus oproape fiecare medicament are efecte secundare periculoase. Uneori aud despre unele rezultate obtinute cu Risperidal, Prozac si Ritalin. Totusi e foarte probabil ca rezultate mai bune se vor obtine prin alte metode biomedicale, nemedicamentoase (vezi publicatia ARI: 34Q).

Daca un copil vorbeste foarte putin sau nu vorbeste deloc, l-as testa pentru crize (seizure). Crizele pot afecta vorbirea. O encefalograma (EEG) poate detecta momentele de criza. Daca astfel de crize ar fi puse in evidenta, pentru tratament as administra suplimente nutritive ne-toxice cum ar fi vitamina B6 si DMG.

A doua cale este pe partea comportamental/educationala. Analiza comportamentala aplicata (ABA) este o metoda bine documentata si efectiva de a invata pe multi copii autisti. Aceasta metoda implica sediinte de invatare 1-la-1 si foloseste obiective educationale care au fost concepute special pentru autism. Teaching Individuals with Developmental Delays: Basic Intervention Techniques, (Invatarea Indivizilor cu Intarzieri in Dezvoltare: Principalele Tehnici de Interventie) scrisa de O. Ivar Lovaas, este o sursa excelenta si descrie, in detliu, cum se implementeaza aceasta metoda.

Dupa ce interventiile biomedicale si comportamental/educationale sunt bine practicate, mi-as indrepta atentia asupra problemelor senzoriale ale copilului. Multi autisti au un sistem senzorial hipo- sau hipersenzitiv. Aceste probleme pot fi auditive (de exemplu: sensibilitate la sunete, par a fi surzi), de vedere (de exemplu: sensibilitate la lumina, probleme de atentie vizuala), tactile (de exemplu: sensibilitate la atingere, nu simt durere), de echilibru (de exemplu: doreste foarte mult sau refuza anumite miscari cum ar fi leganatul), proprioceptive (de exemplu: saritul excesiv), olfactive (de exemplu: sensibilitate sau insensibilitate la mirosuri) sau gustative (de exemplu: mananca pe alese si elaborat, mananca si lucruri nefiresti – lipici, murdarie, par practic orice). Exista cateva metode care pot reduce sau elimina multe dintre aceste probleme cum ar fi Antrenament de Integrare Auditiva - Auditory Integration Training (auz), antrenament vizual si lentile Irlen (vedere) si integrare senzoriala (de echilibru, tactil, proprioceptiv).

Aceste trei grupe de tratament sunt complementare. Autistii devin adesea mai atenti si mai motivati sa invete imediat dupa ce le-au fost tratate problemele biomedicale si senzoriale. Un copil poate sa fie bine numai datorita unei grupe de tratamente, dar combinarea acestora poate da rezultate uluitoare si poate recupera unii copii.

Pasul urmator. Este de folos abordarea altor metode de interventii pentru autisti, cum ar fi: invatare structurala, povesti sociale, metoda Greenspan, Sistemul de Comunicatii prin Schimb de Pictograme - Picture Exchange Communication System (PECS) si tehnicile lui Grodin de imagini de relaxare/vizuale - Grodin's relaxation/visual imagery techniques.

Probleme familiare. Cresterea unui copil autist poate fi foarte stresanta pentru intreaga familie. Fratii se pot simti uneori frustrati datorita excesului de atentie cu care parintii trateaza copilul autist. Divortul este foarte raspandit in familiile cu copil autist. In plus, rudele si prietenii apropiati se pot indeparta. Este important sa se tina seama de aceste pericole.


In fine, este important a fi un puternic sustinator al copilului. Multi profesionisti cunosc simptomele autismului. Totusi nu stiu cum sa le trateze. Informatia este o arma puternica. Eu mi-as pastra toate documentele copilului si rezultatele analizelor intr-un fisier bine organizat. Oricand as putea, daca ar fi posibil, sa ofer materiale relevante terapistului sau profesionistilor care ar lucra cu copilul. Precum multi parinti cu copii autisti, m-as implica probabil explicandu-le profesionistilor cum sa lucreze cu copilul.

Este important sa ne dam seama ca autismul se poate trata. Exista multe surse: carti, newsletters, site-uri web si conferinte. Nu le-am mai tradus.



http://www.autism.org/wereaparent2.html
emil_c
 
Posts: 142
Joined: Sun Jul 31, 2005 2:03 pm
Location: Oradea

Postby shakalu » Wed Aug 03, 2005 12:20 am

excelent articol si de multumit pentru traducere ... cineva a trebui sa le explice si specialistilor din romania cam care ar fi caile de urmat :)... poate ar putea incepe chiar cu nota de mai sus.
shakalu
 
Posts: 594
Joined: Tue Sep 23, 2003 11:45 am

Postby dora » Tue Mar 18, 2008 8:22 pm

O mai buna integrare a copiilor cu CES


A lucra pentru copil, a duce pana la capat munca abositoare de a-l salva, inseamna a cuceri taina umanitatii.

Fiecare cadru didactic pus in ipostaza de a avea in colectivitatea sa un copil cu dizabilitati actionaza in urma unei reflectii indelugate. Un punct important al interventiei cadrelor didactice il reprezinta colaborarea cu parintii si consilierea acestora, implicarea lor directa in lucrul efectiv cu copiii, nu doar in calitate de observatori ci si de participanti activi.

Sa fii parinte este experienta cea mai dificila, solicianta si generatoare de satisfactii pe care o ofera viata .

Parintii sunt fundamentul familiei si avem nevoie de informatii despre rolul de parinte pntru a fii parinti buni.

Deseori parintii in devenire precum si cei ce sunt deja parinti au pareri gresite despre cum va fi rolul de parinte. Ideile lor pot sa fie naive, romantice sau gresite datorita lipsei de informatii. Conceptiile gresite pot include notiuni ca oboseala, izolarea, lipsa timpului liber, schimbarea prietenilor, sentimentele contradictorii, relatiile tensionate in cadrul cuplului, sentimentul neimplinirii, sau lipsa de organizare.

Cadrele didactice ar trebui sa ii ajute pe parintii copiilor cu dizabilitati sa se ingrijeasca de ei insisi pentru a se ingriji mai bine de copiii lor. Cand sunt relaxati, echilibrati si se simt bine le este mult mai usor sa isi vada copiii ca fiind oameni. Abilitatile lor de rezolvarea problemelor sunt mai ascutite si sunt mai putin tentati sa considere comportamentul copiilor lor ca pe un afront personal sau ca o reflectare a faptului ca sunt parinti ,, buni,, sau ,,rai,, .Cadrele didactice trebuie sa-i faca pe parinti sa inteleaga ca au multe idei pentru a relationa cu copii lor in mod pozitiv si ca pot sa ii aprecieze mai mult. Ei sunt modele pentru copii lor si prin ei invata sa traiasca in armonie cu lumea .

Rolul de parinte al unui copil cu disabilitati este deseori stresant. Desi isi iubesc copiii pot reactiona la stres tipand la ei sau tratandu-i in moduri in care nu ar trata niciodata pe altii. Cand reactioneaza in aceste fel ei le reduc pretuirea fata de ei insisi. Cand isi controleaza stresul ei modeleaza abilitati pentru copii lor si ii ajuta sa-si mentina pretuirea de sine.

Parintii copiilor cu dizabilitati sunt confruntati mereu cu solicitari de schimbare a timpului, rabdarii, energiei si imaginatiei lor. Intelegand ce se intampla in corpul nostru sub influenta unui stres prelungit sau intens, putem sa intelegem de ce managementul stresului ste o parte importanta a ingrijirii de sine insusi.

Corpul nostru reactioneaza cand ne aflam sub stres. Ne creste pulsul, respiratia dvine mai alerta, presiunea arteriala si nivelul glucozei in sange cresc iar digestia se incetineste. sangele se grabeste spre muschii nostri pentru a ne ajuta sa ne pregatim sa raspundem. Acstea sunt reactii fizice normale fata de prezenta stresorilor. Pentru parinti este important sa aiba cateva tehnici care sunt comode pentru folosirea in vederea reducerii rapide a stresului si pastrarea auto-controlului.

Iata 5 metode simple de combatere a stresului :

Respirati adanc de 3 ori si numarati pana la 10. Inhalati si epirati fortat. Respiratia profunda va clarifica mintea. Poate sa ajute la reducrea sentimentelor si emotilor ngative. Dupa aceea avem mai multe sanse sa tratam problemele in mo constructiv. Acest exercitiu ne ,, cumpara cateva secunde pretioas ,,, ajutandu-ne sa ne revenim si sa ne concentram asupra unei chestiuni anume care se afla la indemana.

Faceti cativa pasi inapoi. Prin simpla miscare inapoi, noi ne detasam de situatie suficient cat sa castigam putina perspectiva. aceasta ne acorda deasemnea posibilitatea de a intelege ca avem alegeri in ceea ce priveste modul cum reactionam fata de situatiile stresante.

Folositi-va simtul umorului. Uneori, situatiile stresante au un element de umor. Urmele de noroi de pe o podea proaspat curata pot sa fie nostime daca stim cum sa radem de noi insine si de situatii. Rasul este un dar pe care-l putem impartasi cu copiii nostri. El micsoreaza sentimentele tensionate, reduce stresul si ne ajuta sa ne relaxam. Este imposibil sa fii si relaxat si stresat in acelasi timp .

Miscati-va ! Indiferent daca credeti sau nu, acest lucru da rezultate cu adevarat. Cand copii sunt iritabili si se plang iar dumneavoastra simtiti ca stresul sporeste gasiti un mijloc de a face miscare, exercitii fizice. Puteti sa alergati in jurul mesei de la bucatarie sau sa faceti 20 de sarituri pe loc. Pana cand veti termina veti avea rasuflarea taiata si veti rade. Oare unde a disparut tot stresul?

Face-ti o pauza. Asigurati-va ca si copilul este in siguranta, apoi indepartati-va de situatie. Duceti-va in dormitor sau in baie si inchideti usa. Luati-va cateva minute ca a va reveniti

Telul unui cadru didactic este sa-i ajute pe parintii copiilor cu dizabilitati sa inteleaga importanta comunicarii incepand cu toate metodele prin care comunicam fara sa spunem vreun cuvant si cat de mult putem comunica fara a folosi cuvintele. Este nevoie de practica pentru a invata sa comunici pozitiv si eficient. Ca si rolul de parinte, acasta nu este o abilitate nascuta, dar poate fi invatata.

In general copii nu ne spun cum se simt ei, ei se poarta cum simt. ei plang sau au un comportament inadecvat. In orice zi un parinte sau un cadru didactic poate observa duzini de emotii la un copil. Sarcina parintilor si a cadrelor didactice este sa-i ajute pe copii sa invete despre sentimentele lor si sa le arate relatia dintre sentimentele si comportamentul lor.

Copiii doresc ca oamenii importanti din viata lor sa-i inteleaga si sa stie ce simt ei. Cand sentimentele unui copil sunt intelese si confirmate de catre un parinte sau un cadru didactic se intampla deseori un lucru minunat in comportamentul sau starea lui de sanatate se imbunatateste. Cu sprijunul unui parinte sau al unui cadru didactic copilul va invata sa caute propriile sale solutii pentru probleme, sa devina mai independent si sa-si stapaneasca emotiile si comportamentul .

Relatia dintre parinti, cadre didactice si copii cu dizabilitati trebuie privita pozitiv iar pentru acest lucru e nevoie de respectarea catorva reguli.

Parintii si copii trebuie sa fie realisti in asteptari. Trebuie luate in considerare varsta copilului precum si alte circumstante. Trebuie recunoscute atat sentimentele copiilor cat si ale parintilor au ale cadrelor didactice. Copilul trebuie implicat in luarea deciziilor si trebuie alese situatiile la care poate sa participe. Uneori este important pentru parinti sa insiste asupra propriei lor agende. Alteori este bine sa fie lasat copilul a decida. Trebuie oferita copilului o alegere din 2 optiuni, pe care cei mari le accepta.. Trebuie sa fie atrasa atentia asupra schimbarilor viitoare. Problemele trebuie discutate pana cand se ajunge la o concluzie acceptabila, chiar daca nu se ia o hotarare.

Trebuie sa existe un parteneriat cat mai strans intre partintii copiilor cu dizabilitati si cadrele didacticie bine pregatite si informate in legatura cu felul in care pot interveni pentru consilierea acestora. Acest lucru ajuta la reducerea stresului pe care-l resimt familiile si micsoreaza riscul ca parintii sa-si manifeste frustrarile asupra copiilor lor. Trebuie redusa izolarea parintilor punandu-i in legatura cu alti parinti aflati in situatii similare, promovand o abordare pozitiva a cresterii si disciplinarii copiilor . Masurile intreprinse trebuie sa se adreseze in mod specific factorilor care contribuie la abuzare si neglijare, inclusiv lipsa informatiilor si abilitatiilor ca parinte sau caracterul nepotrivit al acstora, respectul scazut fata de sine insusi, sentimentul de izolare, asteptarile nerealiste si intelegerea gresita a dezvoltarii copilului si al rolului de parinte.

Trebuie sustinut ca nu exista un singur model de parinte si nu trebuie insistat ca ar exista o singura metoda de a fi parinte. "Unde-s multi, putera creste" spune invatatura populara si numai prin unirea fortelor parintilor, cadrelor didactic si a scolii se poate face o mai buna integrare a copiilor cu CES.
sursa imaginii : dailymail.co.uk
http://articole.famouswhy.ro/o_mai_buna ... lor_cu_ces
dora
 
Posts: 3734
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Tue Mar 03, 2009 5:20 pm

Problematica si nevoile parintilor copiilor autisti

Balanean Behar Eugenia – parinte
Student - an 1 Facultatea de Psihologie, Universitatea Hyperion

Nu am sa vorbesc despre terapii sau despre problematica copilului din spectrul autist. In ultimii ani interesul crescut asupra problematicii autismului a dus la o mediatizare a numeroaselor tehnici de lucru si a generat cred o moda in diagnosticare, iar tehnicile terapeutice ale diferitelor scoli au devenit o afacere, foarte profitabila, in care victima este parintele motivat intrinsec de disperare.


In acest sens am o recomandare “daca ceva nu pare a fi in regula, atunci nu este in regula


Am sa va vorbesc despre parinti si problemele acestora si nu am sa fac referiri la problemele materiale cu care se confrunta parintele copilului autist, care si daca ar avea un venit financiar familial anual de 50.000 euro ar avea nevoie de un consultant financiar.
A fi parinte este optional pana in momentul conceptiei, apoi este o obligatie. In acesta ecuatie intra multa dragoste, bucurii, durere, consecventa, un drum lung pe care cu totii il dorim ascendent, pe care il urmam cu pasi mici sau mari, incercand sa facem din copilul nostru un adult independent.

Autismul este un obstacol pe acest drum, obstacol pe care inercam sa il depasim alaturi de familie si societate .


Pentru a intra direct in subiect sa vedem care sunt nevoile parintelui cu copil sau copii autisti. Din pacate, mult mai multe, decat institutiile statului, societatea civila sau specialistii ofera si sunt dispusi sa ofere.

Una din problemele principale este aceea ca nu exista coordonare si colaborare intre cei ce ofera sevicii specializate. Fiecare institutie si organizatie isi asuma raspunderea pentru ceea ce face si in majoritatea cazurilor ignora sau chiar sunt reticenti la serviciile oferite de alti profesionisti.


Scolile speciale sau cele de invatamant de masa sunt probabil una din principalele institutii implicate in lucrul cu copilul autist, dar ele acorda foarta putina atentie nevoilor individuale ale copilului.
Se ocupa de el pe parcursul orelor petrecute in scoala si nu ofera niciun plan pentru restul zilei. Restul zilei unui copil autist si al familiei acestuia presupune o rutina de care copilul are neaparata nevoie si presupune interventii adecvate in nenumaratele momente ce pot devenii invatare , asimilare de comportamente sociale sau de deprinderi ce tin de autonomie si de asemenea in momentele de criza generate de conditia copilului.
De 11 ani sunt un parinte al carui copil are nevoi speciale si sunt in contact cu numerosi alti parinti, as putea spune fara exagerare ca am o lista de ordinul sutelor, si ea este in continuare deschisa.

Deci, nu am sa vorbesc pe baza unui studiu argumentat stiintific, ci mai degraba in baza unor observatii cumulate in aceasta perioada de timp si raportat si la experienta impartasita a aproape 320 de familii ai caror copii au diagnostic din spectrul autist.


Am intrebat acesti parinti dealungul anilor care sunt nevoile ce nu sunt inca rezolvate adecvat de catre specialisti. Raspunsurile noastre nu s-au prea schimbat in timp, si asta denota probabil esecul specialistilor in intelegerea acestor nevoi si in intampinarea lor. Doresc sa fac din aceasta prezentare o imagine a nevoilor noastre, o pictograma precum cele folosite de copii nostri, in scopul comunicarii simplificate si nu simbolice, ci concrete a acestor nevoi.


Servicii de:

Diagnosticare timpurie ; In ultimul numar al revistei americane de neurologie si neuropsihiatrie , in articolul :” Factors Associated With Age of Diagnosis Among Children With Autism Spectrum Disorders “(Semnat de David S. Mandell, ScD, Maytali M. Novak, MA and Cynthia D. Zubritsky, PhD din cadrul University of Pennsylvania School of Medicine, Philadelphia, Pennsylvania) se arata ca varsta de diagnosticare a copiilor cu afectiuni din spectrul autist, copii cu PDP, cu autism sau cu Sindrom Asperger, se datoreaza in primul rand informarii si specializarii cadrelor medicale ce intra in contact cu copilul in primii ani de viata, si aici se refera la pediatrii si medici generalisti, ce sunt capabili sa discrimineze simptomele si sa faca la timp orientarea catre medicul specialist.

Scolarizare cu program individualizat; Specialistii il numesc PIP el exista in teorie dar este realizat si aplicat in foarte putine centre(majoritatea particulare sau parteneriate cu statul), si el ar trebui sa fie formulat in urma unei evaluari realizate prin colaborarea a mai multi specialisti(medic, psiholog, pedagog si asistent social) care se presupune ca detin instrumentele specifice necesare acestei evaluari. Studii de specialitate demonstreaza stiintific necesitatea interventiei unu la unu in cazul copiilor cu afectiuni de comunicare (costurile fiind coplesitoare pentru majoritatea familiilor) Nu doresc sa intru in amanunt referitor la tipurile de terapii si de interventii ce dau roade pentru copii nostrii, numeroase conferinte organizate de specialisti sau de parinti in colaborare cu specialistii au loc pe acesta tema.

Respiro; Categoria pe care o numesc Servicii de ‘respiro’ o consider in fapt necesitatea numarul 1. Provocarea de a creste un copil autist este ‘full time job’si poate fi coplesitoare pentru foarte multi parinti. Avem dificultati in a gasi timp pentru noi, departe de copii si in aceelasi timp de a ne simti relaxati, avand certitudiea ca copilul nostru este ingrijit adecvat, majoritatea persoanelor care se ocupa cu acest tip de servicii nu au nici un fel de pregatire vis-à-vis de autism. Acest respiro este util si copilului, un parinte epuizat”burn out” poate fi extrem de nociv in dezvoltarea si recuperarea copilului, are infuente benefice asupra relatiei dintre cei doi parinti si asupra calitatii prestatiei lor la locul de munca.

Recreere – socializare; Oportunitatile de recreere si socializare sunt minime. Spatiile de joaca cu personal de supraveghere nu se adreseaza copiilor nostri, nu sunt pregatiti pentru ei , cum de altfel nici societatea civila nu este pregatita.

Programe educationale; Acestea nu se adreseaza problematicii atat de variate ce o regasim in cadrul afectiunilor de comunicare, iar mesajul resimtit de parintele doritor sa se implice in proiectarea respectivului program educational este unul de limitare la nivelul de insotitor, ingrijitor al copilului, de la si catre scoala, si nu mai mult. Multi dintre parinti i-mi spun: “ Cei de la scoala ma asteapta cu nerabdare sa apar, , dar nu i-mi asteapta opinia.”

Stomatologie; Marea majoritate intampinam dificultati in gasirea unui cabinet stomatologic, a unui medic stomatolog pediatru, a unui ortodont familiar cu conditia copilului si dispus sa ii acorde asistenta medicala necesara. Acesti specialisti au nevoie de informare, de pregatire medicala specifica, se pot face cursuri de informare, de pregatire, mai ales ca multi dintre acestia sunt primii specialisti care intra in contact cu familia si cu copilul, deseori inaintea diagnosticarii. Informarea ar duce implicit si la o diagnosticare precoce, prin orientarea familiei catre neuropsihiatru si psiholog.

Medicina generala. In aceeasi situatie sunt si medicii generalisti, pediatrii, ortopezii,s.a.(nu uitati ca multi dintre copii nostri ajung la camera de garda cu diferite leziuni accidentale sau autoprovocate)In acest sens fac referire la studiul: General Dentists and Special Needs Patients: Does Dental Education Matter? De Loan P. Dao, B.S.; Samuel Zwetchkenbaum, D.D.S.; Marita Rohr Inglehart, Dr.phil.habil.
Ipoteza acestei cercetari : Medicii cu nivel de pregatire ridicat sunt cei doritori de specializare specifica pentru traterea pacientilor cu nevoi speciale si tot acestia sunt cei dispusi sa ofere ingrijire acestor pacienti.
Concluzia si recomandarile studiului: Este necesara si obligatorie o pregatire profesionala cat mai ridicata pentru a putea oferii servicii medicale nediscriminatorii intre pacientii tipici si cei cu nevoi speciale, pregatire a caror costuri pe termen lung sunt substantial mai scazute decat tratarea afectiunilor ulterioare generate de prestatia medicala scazuta calitativ sau intarziata.

Nevoi personale:
Consiliere individuala; In categoria pe care o numesc nevoi personale intra atat consilierea individuala cat si cea de cuplu. Nivelul de stress atat la nivelul individului cat si la nivelul cuplului nu poate fi supraestimata.
Un studiu realizat in 2006 de psihologul Neagu Anca ne arata, citez: Un copil diferit ( cu autism) creeaza o stare de echilibru deranjat si de dezechilibru in familie, atat in momentul aflarii diagnosticului cat si mai tarziu.

Cercetarea efectuata ne-a relevat faptul ca parintii unui copil autist se confrunta cu o supra-anxietate determinata de copilul care manifesta lipsa relatiilor sociale, intarzierea sau absenta dezvoltarii vorbirii, miscari stereotipe, hiperactivitate si lipsa contactului ocular.

Mamele copiilor autisti sunt mai introvertite si mai nevrotice decat mamele de copii fara probleme. Parintii copiilor autisti sunt supra-anxiosi, supra-sensibili, severi în maniere si mai frustrati la critici. Studiul arata ca parintii copiilor cu autism indeplinesc criteriile de depresie intr-o proportie de 45 – 55 %.

Un alt studiu realizat de Amos Fleischmann la Achva College of Education, Israel, amosf@macam.ac.il face analiza a 33 de site-uri de web, realizate de parinti, in baza unor teorii fondate.

Procesul prin care parintii au trecut urmeaza linia trasata de Catford si Ray ce descriu comportamentul eroului.

In urma diagnosticarii copilului parintele trece printr-o perioada de ajustare ce ulterior ii pregateste de actiune. Mai tarziu se vede pe el insusi si pe copilul sau intr-o lumina pozitiva. La sfarsitul vietii lor narative toti declara ca au reusit sa regleze contutile in ei insisi referitor la conditia copilului si ca sunt fericiti sa ajute si alti parinti aflati in aceeasi situatie.

In studiul de fata se constata ca internetul ajuta parintii cu copii autisti, stresati , sa stabileasca relatii cu alti parinti si sa se smulga astfel din izolare, din insingurare. (The hero’s story and autism / Grounded theory study of websites for parents of children with autism )



Autismul in general continua sa fie problema mamelor. Tatii implicati sunt iesiti din comun, ei exista , dar sunt minoritari si acest lucru are un impact dramatic asupra relatiei de cuplu dintre cei doi.


Grupuri de suport; Stim cu totii ce sunt, ele se practica in strainatate de mult timp, in Romania exista foarte putine astfel de grupuri , internetul esta insa o evadare si un support pentru multi dintre noi. Exista de altfel si in spatiul romanesc virtual siteuri tinute prin generozitatea catorva parinti si 3 site-uri ale unor organizatii si ele avand ca nucleu de pornire tot parinti.

Consiliere de cuplu;

Instruire, formare; Parintii au nevoie sa fie informati cu privire la implicatiile diagnosticului copilului lor, sa fie formati, modelati pentru a putea raspunde adecvat nevoilor copilului, a le intelege si a se face intelesi. Parintii trebuie sa fie parte integranta in procesul de recuperare, de tratament, nu simpli observatori ai acestui tratament. Dumneavoastra, specialistii sustineti ca doar asa tratamentul are sanse de succes! Fara implicarea noastra in tratament, diferitele programe de recuperare oferite de specialisti au impact doar pe segmente disparate din viata copilului.

Informarea si includerea familiei extinse; Impactul pe care copilul din spectrul autist il are asupra familiei extinse nu este de neglijat. Parintii si fratii parintilor sunt de nenumarate ori sursa conflictului familial. Ei nu inteleg autismul si din aceasta cauza nu pot accepta comportamente ale copilului sau nu pot accepta atitudinea si modul de relationare impus de parintele ce urmeaza o anumita linie terapeutica. Realizarea unor sedinte cu familia extinsa, informarea acestora, implicarea lor in programul de recuperare al copilului ar oferii parintilor posibilitatea de a-si impartasii problemele cu cei apropiati,ar ajuta familia sa sustina efortul de recuperare si de integrare sociala, ar construii acea relatie unica bunici-nepoti de care sunt privati prin ignoranta. Cui ii putem incredinta copilul pentru a ne putea regasii alaturi de partener daca nu propriilor parinti?
Ar fi timpul sa se proiecteze programe bazate pe ce avem nevoie , nu pe ce se presupune ca avem nevoie, dar pentru asta trebuie sa va vorbim, sa va sugeram teme, idei. Este un drum lung si noi, parintii am pornit pe acest drum avand alaturi o parte dintre dumneavoastra specialistii, pe restul ii invitam sa ni se alature.

http://autismul.wordpress.com/2008/06/0 ... ui-autist/
dora
 
Posts: 3734
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Mon May 03, 2010 12:47 pm

noiembrie 20, 2007
Impactul copilului cu autism asupra familiei
Înscris în: FAMILIE — Anca Neagu @ 7:31 pm

“‘”Orice schimbare deranjeaza echilibrul familiei. Schimbarile materialului din care este tesutǎ familia de obicei submineaza stabilitatea care a fost prezenta pana atunci. O familie al carei echilibru a fost deranjat reactioneaza uneori în mod rigid fata de relatii. Alegerea rigiditatii sau a flexibilitatii reflecta nivelul de toleranta al sistemului atunci cand e prezenta o stare temporara de echilibru instabil si tulburare, pana cand sistemul isi gaseste un mod de a se echilibra.

Aproape sigur ca fiind parintele unui copil cu autism sa citesti despre modul in care copilul cu autism influenteaza familia nu este un lucru tocmai placut; insa acest lucru este real si mi se pare absolut necesar, ca pe langa studiile despre autism sa se vorbeasca si despre familiile acestor copii. Atunci cand se vorbeste despre recuperarea copilului cu autism trebuie sa avem in vedere faptul ca autismul nu «se vindeca » pur si simplu. Un copil cu autism va deveni un adult care va trebui sa invete sa traiasca cu « autismul » iar familia acestuia trebuie sa fie pregatita din timp pentru a se putea descurca cu eventualele probleme care vor aparea cand copilul va creste. Prin terapie se poate recupera enorm de mult din deficite dar anumite trasaturi si caracteristici ale autismului raman indiferent de cat de mult isi doresc parintii ca acestea sa dispara.

(*Mi se pare absolut necesar sa precizez aici un lucru foarte important. In prezent sunt foarte multi copii cu anumite tulburari de dezvoltare care sunt incadrati in spectrul autist. Unii dintre ei sunt foarte putin afectati de autism si vor avea sanse mari sa fie recuperati in totalitate. Trebuie sa avem foarte mare grija si sa facem minutios evaluarea copilului inainte de a face un prognostic in fata parintilor. Trebuie sa stim sa le dam speranta atunci cand copilul are sanse reale de recuperare, dar in acelasi timp trebuie sa facem diferentierea si sa le explicam atunci cand autismul are si alte deficiente asociate iar sansele de recuperare sunt minime.*)

Familia reprezinta o unitate in sine, un corp organic in care au loc procese dinamice în fiecare componenta a sa, ca si interacţiuni intre membrii sai. Ea este mai mult decat suma partilor sale, are caracteristici si calitati ce emana din interactiunea constanta dintre membrii ei.

Familia este un sistem activ aflat într-o stare de flux continuu. O persoana are nevoie de diferentiere ( individualizare) fata de familie, nevoie aflata in conflict cu nevoia contrastanta de coeziune. Situatia ideala este aceea in care familia le ofera membrilor ei atat armonie si sprijin pe termen lung, cat si posibilitatea de a se individualiza si separa de ea devenind mai putin dependenti de familie.

Doi adulti provenind din doua lumi diferite se unesc in scopul de a trai ca o singura unitate. Ei isi costruiesc un sistem întretesut cu credintele, valorile si filozofia de viata personala a fiecaruia. Isi creeaza propria „culoare” a familiei, pe masura ce isi cladesc si isi dezvolta unitatea familiala. Aceasta „culoare” pe de o parte distinge membrii familiei de altii, iar pe de alta parte intareste legatura dintre ei.

Orice schimbare deranjeaza echilibrul familiei. Schimbarile materialului din care este tesutǎ familia de obicei submineaza stabilitatea care a fost prezenta pana atunci. O familie al carei echilibru a fost deranjat reactioneaza uneori in mod rigid fata de relatii. Alegerea rigiditatii sau a flexibilitatii reflecta nivelul de toleranta al sistemului atunci cand e prezenta o stare temporara de echilibru instabil si tulburare, pana cand sistemul isi gaseste un mod de a se echilibra. Din acest motiv este preferabil sa nu descriem familia ca inflexibila în general, ci în contextul unui cadru temporal specific.

Un copil diferit ( cu autism sau alte probleme de dezvoltare) creeaza o stare de echilibru deranjat si de dezechilibru in familie, atat in momentul aflarii diagnosticului cat si mai tarziu. Cand familia aude diagnosticul tulburarii, intre membrii sai se creeazǎ o stare de echilibru deranjat. Sunt evidente reactii similare cu cele avute in caz de tragedie, precum socul, negarea, vina, „nimeni nu întelege”, izolarea panica, mania, acceptare si speranta.

In momentul diagnosticarii copilului structura si echilibrul familiei se modifica, toate resursele acesteia focalizandu-se pe nevoile copilului cu autism. Copilul începe sǎ ocupe un loc central în familie. Echilibrul şi relaţiile intrafamiliale sunt afectate de el în mod predominant.

Problemele devin mai pregnante dupa diagnosticare insa membrii familiei sunt de cele mai multe ori „in criza” dinainte de aflarea diagnosticarii. Anomaliile comportamentale ale copilului, intarzierea limbajului, lipsa de comunicare a copilului, tulburarile de somn, bajbaiala diagnostica isi pun amprenta asupra vietii de familie si asupra stategiilor de management al stresului.


Relatiile maritale se modifica in timp iar comunicarea dintre memebri familiei are de suferit. De la focalizarea intereselor asupra intretinerii relatiei maritale si planuri de viitor, totul devine focalizat pe copil.

Parintii copilului cu autism, pe fondul problematicii si cerintelor acestuia, manifesta structuri specifice in sfera emotionala marcate de conflicte interioare si inatisfactii, obiectivate comportamental specific.

Familia trece printr-un impas la aflarea vestii ca in locul copilului sanatos, asteptat si mult dorit, s-a nascut un copil cu autism. Prezenta copilului cu autism determina modificari care afecteaza atat echilibrul interior cat si echilibrul exterior al familiei, in special relatia familie – societate.

In cazul parintilor copiilor cu autism, estimarea de sine poarta amprenta unor stresori specifici si se obiectiveaza comportamental prin diminuarea si gravitarea relatiilor interpersonale in jurul copilului si a problematicii acestuia.

Apar probleme de genul:


Probleme de interactiune sociala

Parintii copiilor cu autism se confrunta zilnic cu dificultati datorate unui diagnostic incorect, cu probleme legate de medii inadecvate, lipsa de personal, lipsa unor persoane care sa fie bine pregatite pentru a se ocupa de copiii cu autism.

Mediul familial este primul mediu social in care ia nastere si se desfasoarǎ viata oricarui copil. Primul pas catre recuperarea copilului cu autism este sprijinirea acestuia pentru achizitionarea unor abilitati sociale. Scopul trebuie sa fie, de asemenea, imbunatatirea calitatii vietii familiei, caci bunastarea copilului ai a familiei sunt indisociabile.
Familiile au nevoie de sprijin pentru a se descurca cu copilul lor cu autism imediat ce apar dificultatile, iar o diagnosticare timpurie urmata de o terapie timpurie il poate ajuta pe copil sa nu sufere din cauza consecintelor secundare ale tulburarii (cum ar fi anxietate cronica, teama si conduita dificila) si ii poate maximiza copilului invatarea si dezvoltarea.



Probleme de comunicare

Relatia noului nascut cu parintii se dezvolta in primele luni de viata prin comunicare non-verbala. Toata lumea cunoaste codul care ia nastere in mod spontan intre mama si copil chiar de la inceput: schimbul de priviri, ganguritul, miscarile necoordonate. La fel, limbajul copilului se dezvolta spontan prin contactul cu cei apropiati, ajutandu-l sa devina o persoana asemanatoare cu cei din jur.

Copilul cu autism este privat de posibilitatea de a primi si trimite semne de dragoste, de a-si exprima sentimentele, nevoile.

Parintii observa repede problemele sale de comunicare, dar deseori incearca sa-si potoleasca temerile, agatandu-se de cuvintele de consolare ale prietenilor. (“Fiecare copil se dezvolta in ritmul sau… Nu este nimic in neregula cu copilul dumneavoastra”).

Copiii cu autism care vorbesc nu sunt feriti de interpretari gresite ale comportamentului lor, din cauza vorbirii lor ecolalice si a faptului ca pentru a intelege un mesaj, ei au nevoie nu doar sa decodeze cuvinte sau fraze ci si sa le puna intr-un context (prezent sau trecut). Aceasta este ceva ce copiii cu autism nu reusesc sa faca, nici macar cei care vorbesc. Ei nu pot descifra mesaje communicative care pentru noi sunt foarte clare.


Probleme de comportament

Viata de familie este afectata de timpuriu de problemele de comportament ale copilului, mai ales daca este un comportament agresiv sau autostimulativ. Nimic nu este mai dureros pentru parinti decat sa fie martorii ai comportamentului autoagresiv al copilului (lovire, zgariere, lovirea capului de perete) sau sa-si insoteasca copilul intr-un grup de copii de aceeasi varsta si sa-l vada devenind agresiv cu acestia (pocnindu-i, muscandu-i). Chiar si manifestarile mai putin grave, tipatul, izbucnitul in lacrimi sau in cascade de ras fara un motiv aparent, aruncatul de obiecte si toate celelalte tipuri de activitati stereotipe ii fac pe parinti sa se simtǎ neputinciosi neştiind ce sa faca in aceste situatii.

Deseori tulburarile de comportament carora oricum li se face fata cu greu, sunt insotite de tulburari de somn si de alimentatie, hiperactivitate.

O plimbare in parc poate deveni usor o goana epuizanta. Chiar si parintii copiilor cu autism linistiti, nu sunt feriti de epuizare nervoasa. Izolarea copilului lor, orele petrecute urmarind miscarile mainilor si ale degetelor ii obliga pe parinti sa-l faca pe copil sa se implice intr-o activitate, cu orice pret, chiar daca eforturile lor, duc de cele mai multe ori la si mai multǎ frustrare. Relatiile din familie devin încordate, fratii si surorile copilului sunt neglijati, familia se aflǎ intr-o situatie de stres.

Poate parea greu de acceptat, tanand cont ca terapia copilului ocupa si asa destul de mult timp, insa consilierea familiala poate juca un rol important in viitorul relatiilor familiale. Daca se va pastra echilibrul in relatiile dintre membri familiei implicit si copilul va avea de castigat pe termen lung.”"”

Fragment din lucrarea de licenta “Impactul copilului cu autism asupra familiei”
ianuarie 21, 2008
Atmosfera familiala si rolul mamei si tatalui in dezvoltarea copiilor
Înscris în: FAMILIE — Anca Neagu @ 7:58 pm

Atmosfera din familie care poate fi pozitiva sau negativa, se interpune ca un filtru intre influentele educationale exercitate de parinţi si achizitiile psiho- comportamentale realizate la nivelul personalitatii copiilor. Drumul de la influenta educativa la achizitia comportamentala nu este un drum direct, ci este influentat de climatul familial: de exemplu , aceleasi influente educative vor avea unele efecte diferite in functie de climatul familial in care acestea se exercita.

Atmosfera familiala poate fi analizata dupa mai multi indicatori , cei mai importanti fiind urmatorii:

•Modul de raportare interpersonal al parintilor ( nivelul de apropiere si intelegere , acordul sau dezacordul in legatura cu diferite probleme);
•Ansamblul de atitudini al membrilor familiei in raport cu diferite norme si valori sociale;
•Gradul de coeziune al membrilor grupului familial;
•Modul in care este perceput si considerat copilul;
•Modul de manifestare a autoritatii parintesti (unitar sau diferentiat);
•Gradul de acceptare a unor comportamente variate ale copiilor;
•Nivelul de satisfactie resimtit de membrii grupului familial;
•Dinamica aparitiei unor stari conflictuale si tensionale;
•Modul de aplicare a recompenselor si sanctiunilor;
•Gradul de deschidere si sinceritate manifestat de membrii grupului familial.


Climatul familial determina, pe de o parte , eficienta influentelor educative, dar pe de alta parte, are un rol important in cresterea si dezvoltarea copilului si adolescentului.

Oamenii poarta intreaga viata imprimata in starturile profunde ale personalitatii, schema socio-afectiva pe care au absorbit-o in momentul contactului constient cu lumea. Cheia modului de a vedea, de a simtii, de a stabili raporturi cu ceilalti membri ai societatii trebuie cautata in particularitatile medului originar, deci in particularitatile convietuirii cu cei care au format familia. Acolo este locul unde copiii au construit prototipuri pentru toate relatiile umane fundamentale, cum ar fi relatiile de supra sau subordonare, de complementaritate, de reciprocitate, acolo se descopera comportamentele sociale elementare, cum ar fi apararea drepturilor proprii şi respectarea drepturilor altora.

Schema fundamentala grupului familial, a cresterii copiilor se formeaza prin modelul relatiilor dintre parinti, pe modelul relatiilor dintre acestia si copii. Cea mai mare parte dintre parinti educa asa cum au fost educati.

Dar familia nu ofera numai premisele socializarii. Ea ofera copilului si posibilitatii de a se defini pe sine, prin jocul comparatiilor, al intimitatilor, al rivalitatilor, de a-si insusi modele la care individualitatea sa in formare se poate referi in mod constant, posibilitatea de a-si descoperi, cu alte cuvinte, pozitia proprie in universul social. Grupul familial joaca deci acelasi rol si in cucerirea coerentei personale.

Iata cum jocul continuu de actiuni si reactiuni care are loc in mediul familial contribuie si la socializarea si la individualizarea copilului, la constituirea principalelor resorturi care determina specificul dinamic al personalitatii.

Calitatea interactiunii parinti-copii depinde de o multime de factori:

•constitutia genetica si temperamentala, atat a copilului cat si a parintilor, care direcaioneaza stilul de raspuns si capacitatea de adaptare a cuplului;
•factori culturali, suportul social (actiunile presociale oferite de comunitate), conditiile economice ale familiei (familiile dezavantajate economic si cultural neputand oferi conditii optime);
•tipul de relatie (interactiune) a parintilor copilului cu proprii lor parinti, element cu valoare predictiva asupra calitatii relatiei cu propriul copil;
•tipul de relatii familiale si capacitatea de adaptare sociala a cuplului parental;
•patologie psihiatrica a unuia dintre parinti;
•dimensiunea familiei.
In existenta relatiei mama – copil, exista o perioada privilegiata, cand se realizeaza cele mai trainice legaturi si acestea se stabilesc imediat postnatal. In urma acestei legaturi, parintii devin brusc extrem de atrasi de noul nascut. Copilul raspunde la dragostea parintilor manifestandu-si ataşamentul fata de ei, care devine evident in jurul vârstei de un an. Calitatea atasamentului copilului reflecta, in fond, calitatea relatiei mama-copil. Se pare ca aceasta legatura precoce isi va exercita influenta pentru tot restul vietii.

Rolul mamei in dezvoltarea copilului

Prioritatea rolului matern este evidenta chiar daca n-am tine seama decat de considerente biologice. Gestatia, alaptatul se leaga de fondul biologic al fiintei umane. Alte functii, ca ingrijirea curenta a sugarului, pentru care femeia a dobandit o specializare ancestrala, ar putea fi socotite ca simple tehnici. Ele pot fi, si adesea chiar sunt, indeplinite de alte persoane, aceasta insa in dauna dezvoltarii bio-socio-afective a copilului, pentru ca ingrijirea curenta cere totusi un anumit fel de indemanare si o anumita atitudine afectiva care sunt conditionate strict de maternitatea afectiva.

Mama este termenul de referinta al celor dintai raporturi pe care copilul le statorniceşte cu viata si cu lumea. Primul mediu al copilului, dupa nastere, se limiteaza la mama, care e totul pentru el. Copilul depinde in asemenea masura de mama, incat fara indoiala ca se diferentiaza de ea cu greutate, iar mama ia numai treptat, in ochii lui, aspectul unui obiect precis si definitiv, pe masura ce copilul isi da seama ca se deosebeste de dansa.

In contact cu mama, in fuziunea afectiva cu gestul de tandrete al acesteia, copilul isi gaseste sprijinul necesar, increderea in sentimentul dinamogenic al securitatii si echilibrului. Primul zambet al copilului este aurora zilei lui de maine, este prima licarire a unei constiinte de altul. Copiii lipsiti de afectiune in aceasta faza preverbala a vietii raman vulnerabili, atat organic cat si psihic, pe tot parcursul vietii. De aceea, simpla ingrijire fizica, acasa sau in cresa, a copilului, nu este suficienta.

Lipsit de autonomie, copilul are nevoie de protectia constanta, totala a altcuiva. Certitudinea ca mijloacele sale de existenta sunt asigurate si mai ales certitudinea ca cineva il poate asista in permanenta joaca un rol important in formarea echilibrului sau psihic. Ea creeaza starea de destindere, seninatatea care bareaza aparitia anxietatii, specifica la copiii nesecurizati. Pentru sugari, prezenţa aceleiasi persoane, mama, a aceluiasi obraz, a aceluiasi suras este creatoare de siguranta si incredere. Fiecare din noi a putut constata cata neliniste, cata neplacere, cate plansete trezeste, la majoritatea sugarilor, plecarea mamei, aparitia unei figuri straine, oricat s-ar stradui acel strain sa capteze increderea lui. Substituirea prezentei mamei inseamna pentru sugar pierderea protectiei vitale; sugarul nu se bucura decat cu rare exceptii de prezenta altei persoane, si numai de prezenta acelei persoane langa care el a experimentat sentimentul de protectie si siguranta.

Aceasta protectie, intotdeauna personificata, identificata prin urmare in fiinta cuiva, este elementul care sta la baza dezvoltarii afectelor copilului.

Sa observat o contributie majora a mamei si in instalarea functiei verbale la copil. Prin prezenta sa, prin rolul sau linistitor si incurajator, mama intervine ca mijlocitor intre ceea ce doreste copilul sa exprime si mijloacele de exprimare de care el dispune. In legatura cu functia semnificativa a mamei in dezvoltarea capacitatii verbale, se pot formula urmatoarele concluzii:

>limbajul se dezvolta prin imitatie in relatia mamǎ – copil, la inceput intemeindu-se pe autoritatea mamei;

>copiii care prezinta tulburari carentiale datorate internarii în institutii de asistenta prezinta si o intarziere grava a dezvoltarii limbajului;

>daca contactul stabil cu mama este reluat, el determina, intr-o durata care variaza de la doua la patru luni, o reversibilitate neta a deficitului in dezvoltarea limbajului;

>sectorul cel mai afectat de tulburarea dezvoltarii limbajului este acela care integreaza capacitatea narativa si nu cea expresiva.

În concluzie, sugarul este o fiinta sociala, care intra in relatie sociala cu mama sa inca din perioada de nou-nascut. Interactiunea parinti-copii este, in fond, un dialog social, schimbul fiind initiat de ambii parinti, incepand cu varsta de doua luni.
Rolul tatalui in dezvoltarea copilului

Deoarece este mai putin implicat biologic, functiile tatalui nu sunt la fel de complexe ca cele ale mamei. Aceasta nu inseamna ca rolul tatalui poate fi neglijat. El aduce o contributie esentiala in aspectele care privesc protectia copilului si consolidarea sentimentului de protectie in constiinta acestuia. Extinde posibilitatile de elaborare si experimentare a atitudinilor si comportamentelor lui socio-afective, echilibreaza potentialul sau psihic, care nu-si gaseste deplina valorificare decat in cadrul unei viziuni integratoare, feminine si masculine a societatii.

Figura tatalui se fixeaza in constiinta copilului mai tarziu decat cea a mamei, si pe masura ce trece timpul, cele doua prezente tind tot mai mult sa se echilibreze.

Se recunoaste in general ca, spre deosebire de rolul mamei, care este direct, rolul tatalui opereaza si sub forme difuze, indirecte, in primul rand prin influenta pe care tatal o exercita asupra mamei, asupra sentimentelor sale de siguranta si incredere, asupra echilibrului sau interior, prin contributia de cele mai multe ori hotaratoare la asigurarea conditiilor economice ale familiei, la formarea si stabilitatea atmosferei familiale.

Cu privire la rolul direct al tatalui, la inceput, prezenta paterna constituie pentru copil o simpla dublare a prezentei materne, pe care o secundeaza si uneori o substituie. Tatal introduce, prin aparitia sa, o nota noua in sentimentul initial de contopire a copilului cu mama. El ar adauga, prin urmare, un element exterior si diferit, un element de discriminare si diferentiere. El isi exercita totusi destul de timpuriu functia esentiala, care este aceea de a reprezenta in familie si mai ales fata de copil “o ordine a realitatii diferita de aceea pe care o reprezinta mama”.

Tatal reprezinta viitorul si necunoscutul. El il scoate pe copil din ambianta materna si il trage spre exterior, il stimuleaza sa-si urmeze calea proprie in viata, sa devina el insusi.

Rolul de model al tatalui are aspecte mult mai pregnante decat rolul de model al mamei. Distinctia a fost subliniata dealtfel si de Freud. “Copilul mic – scrie acesta – manifesta un mare interes pentru tatal sau: ar dori sa devina si sa fie ceea ce este tatal sau, sa-l inlocuiasca din toate punctele de vedere”.

Spre deosebire de prezenta tatalui prezenta mamei apare mai stearsa, mai securizanta si deci mai putin generatoare de framantari si semne de intrebare. Modelul mamei opereaza ca atare prin infiltrare lenta, care probabil ca tocmai de aceea patrunde si mai adanc. El influenteaza cu precadere infrastructura afectiva si in buna parte conduitele de relatie ale copilului.

Ar fi gresit, ca pe temeiul celor discutate pana aici cu privire la rolul parintilor sa procedam la discriminari radicale, care are tinde sa izoleze functiile mamei de functiile tatalui. De fapt, aceste doua aspecte sunt de nedespartit in prestatia parinteasca si ele trebuie integrate de fiecare din parinti: fermitatea tatalui, pentru a nu cadea in asprime si rigiditate, trebuie sa fie afectuoasa; afectiunea mamei, pentru a evita indulgenta excesiva, cere fermitate.
http://autismul.wordpress.com/category/familie/
dora
 
Posts: 3734
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI


Return to CUM SA FIM PARINTI MAI BUNI

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest