Lectii invatate

Moderators: camel, moderators

Re: Lectii invatate

Postby dora » Wed Jun 28, 2017 7:13 am

Tabăra pentru copii cu autism, Vărmaga 2016 (lecţii de viaţă)
Septembrie 3, 2016 de danasisoev

https://danasisoev.wordpress.com/2016/0 ... -de-viata/

După cum vă scriam, anul acesta în tabăra pentru copii cu autism au fost invitate, cu prioritate, familiile care locuiesc în Hunedoara şi urmează programul de recuperare şi şedinţele de terapie oferite de Asociaţia Autism – Lumea mea. Dana Truţă, fondatoarea şi preşedinta organizaţiei, a venit cu un grup de mame şi copii, cărora li s-au alăturat alţi câţiva participanţi cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu. Da, ne-a binecuvântat pe toţi în felul acesta, căci fiecare a fost îmbogățit prin prezenţa şi darul celuilalt, prin exemplul oferit sau cuvintele frumoase care au curs în această săptămână.


Au fost 9 copii cu autism, cu vârstele cuprinse 7 şi 14 ani. În timp ce fiecare se confruntă cu anumite dificultăţi în diferite domenii (de comunicare verbală sau non-verbală , senzoriale sau de altă natură), fiecare poartă în sine o lecţie de viaţă şi are o frumuseţe aparte prin lucrul cu care iese în evidenţă. Am învăţat câteva lucruri de la aceşti copii speciali!

Rareş mi-a amintit un citat din G.K. Chesterton:

„[Copiii] spun mereu: <Mai fă o dată>; iar adultul mai face o dată, până când aproape cade lat. Căci adulţii nu sunt suficient de puternici să jubileze în monotonie. Însă poate că Dumnezeu este suficient de puternic să jubileze în monotonie. Este posibil ca Dumnezeu să-i spună în fiecare dimineaţă soarelui: <Mai fă o dată>; şi în fiecare seară să-i spună lunii: <Mai fă o dată>. Poate că nu vreo necesitate de la sine înţeleasă face toate margaretele să fie la fel; poate că Dumnezeu face fiecare margaretă în parte, însă nu se satură niciodată să le facă. Poate că El are apetitul etern al copilăriei; căci noi am păcătuit şi am îmbătrânit, dar Tatăl nostru este mai tânăr decât noi.” (G.K. Chesterton)

Niciodată prea plictisit să observe aceleaşi lucruri, în special obiectele care flutură în vânt, Rareş pare a ne atrage atenţia asupra frumuseţii lucrurilor mărunte: unduirea unui steag, schimbarea formei şi culorii, foşnirea materialului. Îmi va rămâne în minte stând lângă bara de care a fost legată o bucată de folie strălucitoare, pe care nu se sătura să o privească. Şi invitaţia nerostită de a lua parte la minunea ce l-a prins şi pe lângă care aş fi trecut nepăsătoare.


Toni e un băiat înalt, mai înalt decât mama lui, dar perioada de timp în care poate sta departe de ea are o limită. Aşa că pe la mijlocul programului destinat doar părinţilor, venea şi se aşeza în poala ei pentru câteva secunde. Gestul lui mi-a amintit de un verset din Scriptură, ce cuprinde un îndemn al Domnului Isus:

„Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” (Matei 18:3)

În context e vorba de smerenie, dar cred că mesajul cuprinde mai mult de atât: e vorba de dependenţa şi dragostea pe care un copil o simte faţă de părinte, şi încrederea cu care vine înaintea lui. Toni mi-a amintit că Dumnezeu ne aşteaptă să ne aşezăm pe genunchii Lui, nu suntem prea mari pentru un astfel de gest! Şi cred că noi toţi ştim cum se face asta!


Ştefi e băiatul care, atunci când găseşte un lucru care-i place, porneşte cu hotărâre spre el. Tânjeşte să se joace cu pisicile şi insectele vii, iar când le zăreşte uită de orice pericol şi dă la o parte orice obstacol dinaintea lui. Îmi amintesc de seara în care a descoperit că-i place să spargă baloanele pe care le lipisem pe tavanul sălii de întâlnire. A păşit pe scaun, apoi pe spătarul lui, şi era cât pe-aici să păşească pe capul meu, pentru a ajunge la unul din ele. Nu, nu am învăţat de la el să calc pe capetele oamenilor pentru a-mi atinge scopul, ci să îmi fixez bine ţinta, să insist, să încerc diferite căi şi modalităţi de a obţine lucrul pentru care merită într-adevăr să lupt!

Frumos, nu-i aşa?
Sara e o fată adorabilă, cum spune singură despre ea. Nici că pot găsi un cuvânt mai potrivit! Primeşte cu bucurie complimentele care i se fac şi preţuieşte fiecare atenţie din partea celorlalţi. Inteligentă şi sinceră, ne-a cucerit pe toţi prin comentariile ei şi voioşia pe care o răspândea în jur! Şi Cristi e un băiat isteţ, care se apropie mai încet de oameni, dar care poate uimi prin agerimea lui şi modul de a înţelege lumea. Pe amândoi îi văd realizând lucruri mari şi venind la Vărmaga pentru a da speranţă părinţilor, pentru a le explica unghiul din care ei privesc, pentru a-i învăţa şi pe ceilalţi cum să-şi urmeze visurile.


Andrei e doritor a încerca lucruri noi: îşi pune la gât ghirlanda de flori, ochelarii de soare, şi apoi se priveşte în oglindă. Ia chitara şi încearcă să cânte. Explorează teritoriul taberei, făcând-o pe Dora să tot alerge după el. Vlăduţ, în schimb, repetă aceeaşi experienţă şi caută acelaşi loc: leagănul pe care se balansează. Fiecare se simte bine făcând ceva anume, precum şi noi, adulţii, avem activităţi preferate şi forme de relaxare diferite! În timp ce eu mă simt bine pe vârf de stâncă, pe alţii îi apucă ameţeala. În timp ce unora le place gătitul, eu găsesc orice reţetă dificilă. Şi e bine că nu suntem toţi la fel!

Alexandra e o fată mai retrasă, zâmbitoare şi întotdeauna frumos pieptănată. Îi place muzica şi se lasă pătrunsă de ritmul ei, răspunzând prin mişcări ample. Despre ea ştiu mai multe din cele spuse de mama ei, pentru unele comportamente ai nevoie de timp ca să le observi! La fel în cazul lui Alex. Când o auzi pe mama lui vorbind cu atâta drag despre lucruri mărunte privitoare la vreun gest sau reacţie ale copilului, îl îndrăgeşti pe loc! Amândoi îmi par remarcabili prin obstacolele pe care reuşesc să le depăşească. De fapt, fiecare copil duce o luptă în care noi suntem chemaţi să le fim sprijin şi încurajare.


Cât despre mamele şi tatăl care au fost în tabără în această săptămână: sper să am posibilitatea să îi mai întâlnesc, deşi probabil că nu în aceeaşi formaţie! Nu-ţi mai pui problema suferinţei în lume, când vezi asemenea părinţi, trecuţi prin încercări şi luptând cu diferite forme ale răului (fie că e vorba de boală, de oameni care rănesc, de sistem şi nedreptatea din lume). Pentru că înţelegi că durerea i-a slefuit şi i-a făcut aşa frumoşi! Ochii lor strălucitori, adesea înlăcrimaţi, şi feţele lor zâmbitoare, dau la iveală caractere puternice şi firi blânde în acelaşi timp!


Îmi pare că în această tabără fiecare a adus cu el ceva minunat, pe care l-a desfăşurat înaintea ochilor noştri, spre încurajarea şi încântarea celor din jur. De aceea mulţumesc participanţilor pentru atmosfera creată şi pentru dragostea lor. Am format o familie frumoasă în această săptămână, nu-i aşa?
dora
 
Posts: 3686
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Previous

Return to CUM SA FIM PARINTI MAI BUNI

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest