Dupa 1 an de ABA

Moderators: camel, moderators

Dupa 1 an de ABA

Postby guest » Thu Apr 14, 2005 8:01 pm

M-am gandit ca nu ar strica sa povestim, noi, parintii care avem demarat un program ABA acasa, din reusitele si problemele noastre.

Sa o iau cu inceputul: dupa aflarea diagnosticului (autism in forma medie) am consultat mai multi medici atat pentru confirmarea diagnosticului cat si pentru a afla ce putem sa facem ca sa ne ajutam copilul. Dupa mai bine de un an de cautari (care s-au desfasurat inclusiv in strainatate) nu obtinusem decat diagnostic si tratament, nici un raspuns concret la intrebarea cum pot sa-l ajut sa progreseze si nici un prognostic pentru viitor. Eram dezamagita si aproape resemnata, intelegand ca nu pot face mare lucru pentru el. Cel mai greu era sa constat ca nu pot sa interactionez cu el, copilul ignorandu-ma adesea sau pierzandu-si interesul dupa 2-3 secunde. Incepusem tratamentul cu Rispolept si Andrei era mai prezent si ceva mai interesat de ce-l inconjoara. Medicatia l-a pregatit pentru a incepe sa invete insa cum noi nu stiam cum sa-l invatam achizitiile erau putine si lente, nu aveam nici o imbunatatire pe limbaj.

In acel moment am avut primele contacte cu ABA, am citit cartea lui Lovaas si mi-am zis ca cel mai important lucru in acel moment ar fi sa reusesc sa-l fac sa invete. Mai intai am inceput sa aplicam principiile ABA noi parintii si spre surprinderea si bucuria mea am constatat ca functioneaza.

Noi facem ABA “serios” – cu 4 tutori - de 1 an si 2 luni de cand Andrei avea 4 ani. In acest rastimp Andrei a avut un salt de IQ mai mare de 20%. Initial am facut in special imitatie verbala si nonverbala, recunoasteri de obiecte, actiuni, culori, comenzi simple, programe de autoservire, sa raspunda da si nu. Ulterior am facut categorii, motricitate fina, echilibru, atribute, pozitii, recunoasteri de litere/numere, numarat, intrebari, intrebari sociale, recunoasteri de sentimente. Iar acum am ajuns la programe ceva mai avansate: povestirea evenimentelor recente, descrieri diverse, functii, diferentieri multiple, scris/citit de cuvinte simple. La inceput nu putea sa spuna decat 3 cuvinte si acelea exprimate incorect iar dupa 6 luni am renuntat sa mai tin evidenta acestora pentru ca erau prea multe. Acum se exprima in propozitii, pune intrebari spontane, e interesat de tot ce-l inconjoara - nici nu-mi vine sa cred cate a invatat!
Bineinteles, mai avem inca foarte mult de lucru iar programele de acum sunt mult mai complexe decat la inceput - spre exemplu acum lucram in special la folosirea corecta a pronumelui personal, imbunatatirea si mentinerea atentiei pentru a putea sa inteleaga o poveste.

In continuate voi prezenta cateva din constatarile mele dupa mai bine de 1 an ABA, lucruri pe care le-am aplicat si au functionat bine in cazul nostru. Acestea le-am aflat de la alti parinti :wink:, din materialele citite sau sunt rezultate din proprie experienta.

In primul rand cred ca trebuie subliniat ca pe linga alegerea adecvata a programelor, tehnica de lucru si organizarea echipei si a programului sunt foarte importante.

Implicarea parintilor
Cred ca cel mai important lucru intr-un program reusit este implicarea directa si sustinuta a parintilor. De asemenea, deprinderea tehnicii de lucru de catre toti cei care intra in contact cu copilul are un rol major, in special in prima parte a programului, pentru ca-l obliga sa-si mentina si sa-si consolideze comportamentele pozitive invatate.

Folosirea calculatorului
Pentru a supraveghea indeaproape programul noi am instalat in camera de lucru o mini camera de luat vederi (webcam) conectata la un calculator aflat intr-o alta camera de unde putem urmari (si inregistra) ceea ce se lucreaza. Persoana care urmareste din exterior programul putand sa observe cu usurinta ceea ce poate fi imbunatatit.
De asemenea, am folosit calculatorul pentru a scrie programele. Noi, de exemplu, ne stabilim un anumit program pe care-l folosim pe parcursul unei saptamani iar cel pentru saptamana urmatoare il facem pornind de la cel folosit in saptamana curenta. Folosind acest mod de lucru ne este relativ usor sa modificam/adaugam/cautam un program.

Pastrarea evidentei/urmarirea programelor
La incheierea sedintei de lucru (sau dupa incheierea programului) tutorele noteaza ce a lucrat, cum a mers programul –folosim inclusiv calificative- si dupa caz, ce probleme a intampinat, cum le-a rezolvat si care sunt propunerile lui de imbunatatire a acestuia. Practic aceste insemnari se fac acum in pauzele dintre ore si mai ales la sfarsitul perioadei de lucru.
Tutorele urmator soseste cu 20 min inainte de inceperea efectiva a lucrului si citeste toate insemnarile facute de la ultima sa sedinta de lucru si-si adapteaza programele in functie de insemnari. In acest fel, in afara de transmiterea informatiei intre tutori (de altfel foarte importanta pentru a asigura un program eficient) asigur si informarea mea in cazul in care nu sunt acasa sa urmaresc programele sau nu am timp sa vorbesc cu tutorii dupa fiecare sedinta de lucru.
La debutul lucrului cu tutorii eu am stat acasa o perioada de cca 2 luni pentru a urmari indeaproape programul. Ulterior, dupa ce mi-am reluat serviciul urmarirea programelor am facut-o urmarind seara inregistrarile de peste zi, citind insemnarile facute de tutori si vorbind la telefon cu ei dupa incheierea sedintelor de lucru.

Alegerea tutorilor
La alegerea tutorilor am considerat ca fiind foarte importante: entuziasmul, interesul pe termen mediu/lung in domeniu, seriozitatea, dedicarea si spontaneitatea.
De la debutul programului am organizat 3 sesiuni de angajari – cam la 6 luni s-a intrerupt colaborarea cu unul dintre tutori. Practic am lucrat cu mai mult de 10 persoane unele nedepasind perioada de proba.

Organizarea lucrului cu tutorii
Noi am lucrat cu 4 tutori. In primele 6 luni au lucrat in permenenta 2 persoane cu Andrei. Prin rotatie una facea programul iar cealalta facea prompt si corecta pozitiala masa. Persoana care a lucrat intr-un program urmand sa stea si pe parcursul pauzei dintre programe sa se joace cu el in timp ce cealalta isi pregatea materialele pentru programul urmator. La un moment dat am constatat ca nu mai este necesar promptul din spate asa ca am trecut la lucrul 1:1 desi uneori chiar si acum mai folosim lucrul 2:1 – spre exemplu la programul de invatare a pronumelor personale.
Ne-am stabilit un set de reguli de lucru care trebuie respectate de toata lumea - de exemplu: nu se rosteste numele copilului inaintea comenzii, nu se face pauza sau se merge la joaca dupa un raspuns gresit; nu se va rade/zambi in cazul unui raspuns neadecvat; copilul nu va primi ceva ce-si doreste ca urmare a unui comportament negativ; nu se folosesc diminutivele etc.

Implicarea directa a tutorilor in organizarea/stabilirea programelor
Calitatea lucrului, intelegerea programelor si implicarea acestora a crescut de cand prin rotatie cate un tutore pregateste programul saptamanii urmatoare: stabilirea programelor, a ordinii acestora, a listei de obiective, a materialelor etc. Astfel, catre sfarsitul saptamanii persoana care urmeaza sa pregateasca programul se consulta cu mine si in functie de cum au mers programele saptamanii curente, de propunerile acesteia si de obiectivele pe termen mediu hotaram ce urmeaza sa facem in saptamana urmatoare.

Intalniri saptamanale ale echipei
La sfarsitul saptaminii avam o intalnire a tuturor celor care lucreaza cu Andrei. Atunci discutam in amanunt programul saptamanii care s-a incheiat si cel pe care urmeaza sa-l facem in saptamana urmatoare – toata lumea este implicata si in functie de opiniile exprimate schimbam/completam programul.
La aceste intalniri, cand anumite programe nu merg asa cum ne-am dori, ne uitam pe inregistrari pentru a observa ce se poate imbunatati si cum a mers programul cu diferite persoane.

Organizarea materialelor si a spatiului de lucru
Am cautat ca in camera de lucru sa fie cat mai putini factori care sa-l distraga pe Andrei: am scos din camera radioul, i-am pozitiont scaunul astfel incat sa nu stea cu fata la oglinda (pentru ca-l distragea de la lectii). Initial i-am pozitionat scaunul cu spatele la perete, avand masa in fata astfel incat sa nu poata pleca de la masa fara acordul tutorelui.
De asemenea, afisam pe perete programul pentru ca tutorilor sa le fie mai usor sa afle ce program urmeaza.
La fiecare inceput de saptamana ne organizam materialele de lucru: se pregatesc fise cu obiective (ex: lista de cuvinte de invatat) repartizate pe zile (cand e cazul) unde se noteaza care e stadiul invatarii (ex: daca obiectivul a fost masterat); materialele de lucru si imaginile laminate care vor fi folosite se aseaza la indemana organizate pe programe.
Iar dupa incheiera programului de lucru tutorele strange si organizeaza materialele.
Pentru anumite programe, in special la generalizari unde este mai multa flexibilitate (ex: inlantuiri de comenzi, povesti, programe de imitatie verbala) tutorele isi pregateste de acasa lista de SD-uri.
De asemenea, cu cat se folosesc mai multe materiale de lucru si cu cat sunt mai diversificate cu atat generalizarea se face mai eficient.

Urmarirea copilului
E foarte important ca programul sa fie adaptat posibilitatilor copilului. In cazul in care acesta este prea usor ritmul de invatare e scazut iar atunci cand e prea greu sau prea lung copilul este frustrat iar comportamentele inadecvate prin care el incearca sa elimine presiunea se inmultesc iar randamantul scade.
In primele noastre programe am alternat 1-2 sesiuni de joaca sau de lucru care-i placeau (ex:puzzle) cu 1 program dorit de noi. De obicei, dupa ce intelege ce dorim de la el intr-un program si reuseste sa raspunda cu succes solicitarilor noastre, programul incepe sa-i placa.
Urmarim cu atentie desfasurarea programelor si daca constatam ca Andrei este prea obosit sau programul il frustreaza prea mult scurtam timpul de lucru, ii dam pauze mai lungi sau mai dese, petrecem mai mult timp cu activitati recreative.
Pentru Andrei e important ca programul sa se desfasoare intr-o maniera vesela, tonica, alerta care sa-i faca placere si sa-l antreneze insa a fost invatat sa accepte si programe plictisitoare, mai lungi.
La inceput am avut ceva probleme –dar nu foarte mari- pana s-a obsnuit cu programul strict insa si noi am cautat in masura in care s-a putut ca tranzitia sa fie cat mai blanda. Destul de repede Andrei s-a obisnuit cu programul de lucru, ii place sa lucreze si-si intampina tutorii cu bucurie.
De asemenea, Andrei petrece zilnic 1-2 ore in aer liber.

Timpul de lucru
Primele luni am lucrat cate 4 ore/zi in 2 sesiuni dimineata si seara iar cand am observat ca s-a obisnuit cu programul am crescut numarul de ore. Acum lucram ABA 25-30 ore/saptamana + 8 ore program normal de gradinita/saptamana si daca nu am avea nevoie si noi parintii de 1 zi pe saptamana in care sa nu avem “musafiri” cu siguranta ca Andrei ar avea program de lucru si duminica.
Intr-o ora lucreaza intre 5 si 9 programe diferite cu pauze de 1-3 minute intre ele. Programele mai grele sunt facute la inceputul cand este mai odihnit. Alternam programele preferate cu cele care nu-i prea plac.

Restul timpului (pauze sau atunci cand nu este la lectii)
Incercam sa nu-i lasam perioade in care sa se antreneze in activitati stereotipe sau autostimulative – intr-o maniera degajata ii canalizam atentia spre jocuri/activitati adecvate si facem tot soiul de generalizari ori de cate ori avem ocazia.

Promptul (modalitatea prin care copilul este “ajutat” sa indeplineasca o sarcina)
In programele noi prin intermediul promptului am cautat sa-i facilitam cat mai mult intelegerea. Cel putin in primele 4-6 luni promptul facut de un al doilea tutore a fost foarte important.
Acum folosim tot felul de tehnici de a-i face prompt scopul urmarit fiind de a-l ajuta sa inteleaga ce se asteapta de la el prin modalitatea cea mai putin fortata si mai ales urmarim sa nu-l facem dependent de acesta. Astfel, spre exemplu Andrei are obiceiul de a tine incorect lingura la masa cu toate ca stie sa o tina si corect, de aceea, era necesar sa-i amintesti de fiecare data sa o tina corect – atunci am scris un bilet cu “tine corect” pe care l-am lipit pe perete in dreptul scaunului. Intai l-am invatat ce scrie acolo (de fapt l-am rugat sa citeasca) si apoi a fost suficient cand se aseza la masa sa-i aratam hartia fara sa-i mai spunem nimic. Acum nu mai e nevoie sa i-o aratam, promptul este dat de faptul ca o vede si foarte probabil in curand vom putea sa o luam de acolo.
Din experienta noastra, imediat ce lui Andrei i-a fost clar ce se asteapta de la el am putut reduce promptul repede sau l-am inlocuit cu unul mai discret.

Recompensele
Am folosit tot felul de recompense: sarit pe trambulina, citit reclame, cantat, gadilat, facut baloane de sapun, etc. am cautat sa folosim orice-i face placere ca sa-l motivam, chiar daca era un lucru mai putin adecvat (de exemplu rostogolitul creionului pe masa). Nu am putut sa folosim recompense
alimentare pentru ca nu avea pofta de mancare si nici nu-i placea nimic sa manance in afara de omleta. De fiecare data cand aveam un program dificil avam in vedere sa folosim recompensele cele mai motivante. Acum este necesar sa folosim foarte rar alt tip de recompense decat cele sociale pe parcursul lucrului la masa. Aici ar fi de remarcat ca destul de multe programe au devenit automotivante.

Conditionarea
De cate ori doreste ceva caut sa-i cer ceva in schimb – pentru ca in acest caz motivatia este foarte puternica. De exemplu daca vrea sa doarma cu mine (acest lucru placandu-I foarte mult) ii cer sa manance un aliment nou (avem probleme cu diversificarea/acceptarea de gusturi noi); daca vrea sa iesim afara trebuie sa ma stranga-n brate si sa-mi dea 5 pupici ;-) ; daca cere ceva trebuie sa foloseasca exprimarea corecta (“mama, te rog da-mi…”) si sa se uite la tine etc.

Generalizarea
Trebuie sa recunosc ca nu am luat generalizarea prea in serios (cu toate ca am fost destul de bine sfatuita in acest sens). De fapt nu am inteles importanta ei, preferand sa avem un ritm de achizitie cat mai alert in detrimentul invatarii temeinice. Aici am fost dusa in eroare de faptul ca Andrei nu a avut probleme importante in a face generalizarea dupa persoana, obiect si locatie. Asa ca in graba noastra am neglijat generalizarea pe SD si ne-am trezit ca desi Andrei acumulase diverse cunostinte nu si le putea pune in valoare daca nu-l intrebai folosind SD-ul invatat. Asa ca am reluat toate programele facand generalizari.

Gradinita
Dupa 6 luni de ABA ne-am pus problema sa-l ducem la gradinita. Ne-am gandit destul de mult daca sa o facem atunci sau sa mai asteptam. Cum era chiar inainte de vacanta de vara am zis ca nu strica sa incercam sa-l ducem una, maxim 2 ore/zi. Pe de o parte am considerat socializarea importanta pe de alta parte ne-am gandit ca in acest fel ii vom scurta timpul de lucru si implicit eficienta cu care invata.
Anterior, la 3 ani am mai avut o experienta de 3 luni de gradinita. La fel ca multi alti parinti, cu greu am gasit o gradinita dispusa sa accepte un copil care nu vorbeste, este hiperkinetic, nu face la olita si are si un regim alimentar special. Dupa 1-2 saptamani au inceput “problemele”: Andrei se plimba-n toata gradinita, topaie si deranjeaza lectiile, vrea sa stea numai in camera cu calculatorul, are probleme cu inima – cautau sa ne convinga sa nu-l mai ducem si pana la urma au reusit.
De aceasta data am spus de la inceput care este diagnosticul, care e modalitatea noastra de educare si care sunt rezultatele si am solicitat ca Andrei sa fie insotit de unul din tutori pe toata perioada in care sta la gradinita. La cererea noastra a fost incadrat la grupa mica pentru ca am dorit sa fie printre copii cu nivel al dezvoltarii apropiat. Nu am avut probleme importante de acomodare mai ales ca Andrei era obisnuit sa mearga zilnic in parc si sa stea printre copii, in plus fiind inainte de vacanta programa era foarte lejera avand in special activitati in aer liber.
Psihologul de la gradinita il evalueaza periodic si de fiecare data ne transmite ca este foarte multumit de evolutie iar personalul de acolo ne-a sugerat de mai multe ori sa-l lasam sa stea mai mult timp la gradinita (si am fi tentati sa facem asta insa consideram ca doua ore in plus pe zi de lucru 1 la 1 acasa sunt mai folositoare in acest moment).
Andrei participa la toate activitatile de la gradinita, uneori initiaza din proprie initiativa interactiunea, se descurca bine cand trebuie sa deseneze, sa numere si sa invete poezii, sta cuminte pe scaun (cu toate ca e hiperkinetic). Are dificultati in a intelege povestile si comenzile care descriu mai mult de 3 etape.
Gradinita e o sursa foarte importanta de programe, ne-am inspirat din plin. Tutorii care-l insotesc pe Andrei au in permananta un carnetel la indemana pentru a nota SD-uri noi sau idei de programe.

-----------------------------

Desi pentru a sustine un program ABA sunt necesare resurse financiare importante (pentru care parintii trebuie in cele mai multe cazuri sa lucreze mai mult decat inainte si in concluzie sa aiba si mai putin timp pentru copil) iar efortul de organizare/coordonare este important si consumator de timp si resurse, rezultatele - in cazul nostru - sunt mai mult decat bune, Andrei a facut progrese importante:
- a trecut de la retard moderat la IQ mediu in zona inferioara;
- dupa ce incepand cu varsta de 1 an progresele pe plan cognitiv si al limbajului au stagnat pana am inceput ABA la 3,5 ani – imediat dupa aceea progresele au fost foarte mari atat in ceea ce priveste limbajul cat si intelegerea;
- solicita ajutorul si se face inteles folosind limbajul – chiar daca nu toate propozitiile sunt corecte din punct de vedere gramatical;
- poate povesti in cateva propozitii unde a fost si ce a facut acolo;
- este foarte atent la tot ce-l inconjoara si pune intrebari spontan;
- merge la gradinita.

Cat priveste viata de parinte - am pornit de la o stare de resemnare cu depresii accentuate si am ajuns sa am incredere si speranta-n viitor. Acum pot sa merg cu Andrei in in spatii publice fara sa ma tem de comportamente neadecvate, pot sa plec de acasa fara sa stau cu gandul numai la el, pot sa ma bucur…
guest
 
Posts: 14
Joined: Thu Oct 09, 2003 1:08 pm

Postby dora » Thu Apr 14, 2005 8:15 pm

Excelenta idee,guest!poate facem aici un club aba in care sa povestim pe indelete,chiar daca reluam unele informatii.Promit ca vin si eu in curand.
dora
 
Posts: 3781
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby shakalu » Thu Apr 14, 2005 10:22 pm

bine ai revenit printre noi mona :)
shakalu
 
Posts: 589
Joined: Tue Sep 23, 2003 11:45 am

Postby birmar » Thu Apr 14, 2005 10:41 pm

Foarte interesanta rubrica ! Noi am fost diagnosticati la 2.8 ani- Alex are o forma regresiva de autism, si cinstit vorbind, era asa de "dus" la vremea respectiva incit cred ca putea sa-i puna diagnosticul si vecinul de strada.
Facem ABA de 2 ani , cu intensitati variabile, susuri si josuri dar cu succes.
Primele programe au fost similare cu cele mentionate mai sus- identificare receptiva de obiecte, potrivire (matching), imitare motorie, contact vizual. La distanta insa cel mai important lucru pe care ne-am concentrat la inceput a fost pe a-l invata sa ceara obiectul dorit (manding). Pentru asta am scos toate jucariile preferate din raza lui de accesibilitate, le-am pus fie pe etajere fie in cutii transparente. Neavind incotro, trebuia sa vina la mine ca sa obtina ceea ce-si dorea si asta imi dadea oportunitatea sa promptez contact vizual si comunicare. Initial pentru ca era complet neverbal decisesem sa recurg la comunicare prin semne (cu avantajul ca poate fi promptat cu usurinta ceea ce vorbirea nu poate fi) (alti parinti au folosit PECS). Cred si azi ca deficitele lui de planning motor si frustrarea de a nu obtine ceea ce doreste l-au facut sa incerce sa vorbeasca. Evident ca la inceput primeam doar cite o silaba (de ex "ju" in loc de "juice" - noi locuim in SUA si nu l-am mai incurcat cu 2 limbi). Sarbatoare, aplauze, primea obiectul dorit. Nu vroiam sa-l frustrez, cea mai mica aproximatie, sau tentativa "cinstita" era rasplatita si treptat am cerut din ce in ce mai mult, odata ce a putut zice "juice", "ju" nu mai era acceptabil, apoi "want juice", "want apple juice" etc. In felul asta motivatia era asigurata (vroia sucul) si recompensa era imediata (primea de baut)- cred ca asa a invatat importanta comunicarii si faptul ca lucruri bune se intimpla daca interactionezi cu alte persoane.
In camera lucra cu terapistii la obiective care necesitau mai multa structura/materiale- si eu stiind obiectivele "regizam" situatii in care sa le putem realiza si prin casa. Generalizarea nu a fost niciodata o problema, odata ce prindea conceptul il aplica mai departe. In comparatie cu alte programe nu am avut niciodata un numar prea mare de ore (25 a fost maximul si in perioada de maxima regresie) mai ales de ore fund-scaun. Guest are perfecta dreptate- implicarea parintilor e indispensabila succesului. Incredibil cite oportunitati sint in viata de zi cu zi pentru a invata. De ex seara la baie aliniam toate jucariile lui de baie dupa care le strigam pe nume si el trebuia sa le arunce in apa. Dupa ce a mai avansat in loc sa spun "rata" "spuneam "cea cu pene" si faceam cerintele mai complexe. Nu contez astea la ore de "terapie" dar cred ca ajuta cel putin cit drillurile formale. Toata literatura cu cele 40 ore pe saptamina m-a intimidat la inceput si mi-a dat o senzatie de tot sau nimic. Dar e gresit, cred ca ideea e: cu cit mai mult si mai repede cu atit mai bine, dar orice si oricind e mai bine ca nimic, si 2 ore de calitate fac mult mai mult decit 7 slabe.
Actualmente la 4 1/2 ani vorbeste aprox. ca un copil de 3, propozitii cam de 7-8 cuvinte- poate mentine cam 2-3 replici in conversatie cu un adult (cu conditia sa fie simple ), pune intrebari (in afara de "de ce"- aici inca promptam mult si "cum"), comenteaza cam tot ce vede si face. E foarte vesel si interesat, desi destul de hiperactiv ceea ce creeaza probleme de atentie (e nemedicat, dar probabil vom capitula la acest aspect). Problemele actuale: folosirea sociala a vorbirii mai ales cu alti copii (foarte prost), perseverarile verbale, scriptingul din videouri (ambele ameliorate prin ignorare sistematica si redirectionare), si putina prosodie. Nu sesizeaza inca "intriga" in povesti ci vede doar aspectul lor descriptiv . Poate reda ce a facut la nivel de 1-2 propozitii scurte. "Academic" (litere, culori, cifre, citit cuvinte etc) e probabil la nivel (ceea ce de fapt nu ma bucura, fiindca toate astea sint aproape un stim, dar sper sa ajute). Plus multe alte probleme bineinteles, mai e drum lung si nu stiu exact unde ne va duce, dar sper ca va mai progresa. Am cel mai mare respect pentru munca acestor copii care inoata impotriva curentului, indiferent ce greu ne e noua, efortul lor e multiplu de al nostru !
Maria
birmar
 
Posts: 28
Joined: Thu Apr 14, 2005 3:03 pm
Location: alabama

Postby zenobia » Fri Apr 15, 2005 4:50 pm

Excelenta ideea de topic! De obicei cei care vor sa inceapa ABA (cazul meu) alearga sa se intalneasca cu cat mai multi parinti mai experimentati, dar un rezumat online este extrem de folositor! Felicitari! :lol:
Poate mai povestesc si alti parinti! Este incurajator mai ales pt cei care au dubii (cunosc cazuri).
zenobia
 
Posts: 188
Joined: Fri Feb 04, 2005 1:04 am
Location: Bucuresti

Postby guest » Mon Apr 18, 2005 1:10 pm

Ma bucur ca apreciati ideea mea.
Daca aveti intrebari, va raspund cu placere.
guest
 
Posts: 14
Joined: Thu Oct 09, 2003 1:08 pm

Postby jumbo » Fri Apr 22, 2005 2:33 pm

Foarte buna ideea cu povestirea metodelor si progreselor facute de copiii nostri, cu una sau alta din metode.
Am remarcat povestea mariei (birmar) cu o concluzie adevarata (efortul copiilor este mult mai mare ca al nostru) si promisiunea dorei de a aseza in pagina experientele ei.
Guest a reusit nu numai sa gaseasca un drum viabil pentru copilul ei ci si o sinteza de exceptie pentru care ii transmit felicitarile mele. Este un model de prezentare care poate ca ar trebui plasat in loc mai vizibil pe site (sau intr-un numar viitor al revistei) pentru a inspira si alti parinti in povestirea intamparilor extraordinare de care au parte zilnic.
Important este, pana la urma, sa scriem. Pentru noi.
Pentru ei, copiii, efortul este sa supravietuiasca printre noi.
Dar si cand incepem sa ne intelegem….
Nascut: Ianuarie 1998.
Diagnostic: note autiste, hiperkinezie.
jumbo
 
Posts: 350
Joined: Wed Jan 07, 2004 1:19 pm
Location: Bucuresti

Postby Guest » Sat Apr 23, 2005 9:27 am

eu am lucrat in felul urmator:
dimineata,cum ne trezim,iesim in curte (daca nu ploua)
mergem la catei si-i mingiiem si-l intreb au cateii urechi?,au coada? unde? si tot asa
apoi trecem la al cui e ...?
apoi rupem flori,iarba.ieri am rupt crengute.
apoi ii spun arata-mi (acoperis,casa,copaci,etc)
apoi exercitii de limbaj :zi cutare ,zice mai bine sau mai prost,dar eu il incurajez tot timpul , bravo,ce baiat destept!
nu ii dau recompense caci nu e nevoie inca.
am cumparat seminte de legume in plicuri cu poze si luam plicurile la rind si spunem numele lor.unele nu le poate pronunta deloc,de ex castravete,dar stie care e.
la culori,iarasi nu poate spune albastru,dar stie care e.
i-am stabilizat programul:doarme de la 10 seara la 7-8 dimineata,si la prinz de la 12-1 la 3-4.
programul ABA al nostru se desfasoara mai mult afara ,mai ales ca baiatul merge cu noi peste tot,ca nu avem cu cine sa-l lasam.
ii plac hainutele noi,jucariile noi,sta cuminte sa il tund,si progreseaza in toate domeniile.
de cind am taiat glutenul si lactatele nu mai are aspect slab cu capul mare ci arata normal,are aspect echilibrat si armonios.
i-am dat si vitamine si pare ca-i priesc.
executa si comenzile :vino,du-te la tata si pupa-l,ia masina si vino aici,hai sa te iau in brate,hai sa te-mbrac ,spala-te,du-te si stai acolo,du-te la usa,descalta-te etc
seara ne uitam pe carticele.
am trecut de la poze la desene cu animale,insecte,obiecte, si se descurca.
Dar in general,facem ABA la fata locului,mai ales ca noi calatorim mult si nu avem de ales.
mai nou isi face masinile decapotabile ca sa plimbe cite ceva.
se joaca si cu mingea singur
noi am gresit ca l-am alintat gugu in loc sa-i spunem pe nume ,dar raspunde si la gugu si la numele lui.
nu se teme de jucarii care merg si vorbesc (tanc,avion,robot)
cam astea sint rezultatele intr-o luna.
Guest
 

Postby Guest » Sat Apr 23, 2005 9:28 am

am uitat sa ma loghez,cristina simion
Guest
 

Re: Dupa 1 an de ABA

Postby dora » Thu Mar 14, 2019 10:35 am

JURNALUL UNUI PĂRINTE DE COPIL CU AUTISM RECUPERAT
DAMIAN NEDESCU

1. AUTISMUL SI ...NOI
Vara isi face bagajele in Bucuresti. Toamna nu a venit inca. Suntem asa, undeva intre ele. E anul 2003 si dupa eforturi de a convinge pe unul si pe altul, la recomandarea lui Lovaas, am aranjat ca un coordonator de la UKYap, din Londra, sa ne viziteze la sfarsitul lui noiembrie. Tocmai am citit emailul de confirmare a lui Liz. De cand ne-am intors din US invatam. Parcurgem carti, citim studii, discutam optiuni. In afara de asta, acum, ca am confirmarea de la coordonatorul britanic, trebuie sa gasesc o echipa cu care sa pornim la drum. Si cum nimeni nu a mai facut asa ceva pana acum in Romania, n-am de unde sa gasesc o echipa. Trebuie sa o produc eu. Mi-am facut temele azi noapte. Stiu ce vreau. Maine dau anuntul in toate ziarele. Sa vedem ce iese. Pentru ca e un anunt ciudat prin definitie. Caut studenti in ani terminali la medicina sau psihologie sau care tocmai au terminat facultatea. Anul asta. Nu ma intereseaza daca au apucat sa-si dea licenta. Ma intereseaza insa sa nu fi lucrat in sistem. Pentru ca odata ajunsi acolo, raul e deja facut. Iar eu am nevoie de minti suficient de deschise ca sa le pot modela.
Anuntul din ziar a fost un succes. Am avut peste 400 de cv-uri. De unde tragem concluzia ca intr-un fel sau altul, modul cum a fost scris a facut sa vibreze cateva minti. Vreo suta si ceva de interviuri. Vreo 20 de oameni alesi. Un grup extrem de eterogen. Sotie de diplomat care a terminat medicina, n-a profesat niciodata si vrea sa faca voluntariat, sef de mega image care a terminat sociologia cu doi ani in urma dar n-a gasit nimic care sa-l incite, studenti in ultimul an la psihologie, sociologie sau medicina, cativa care-au terminat psihologia si incearca sa faca vreo formare de oarecare fel, fosta angajata de la servicii sociale, scarbita de sistem, tipa care tocmai a terminat psihologia anul asta si care desi avea cv-ul gol, la final, pe scrisoarea de intentie mi-a dat un citat din Jung. Am la dispozitie fix vreo doua luni sa-i transform intr-o echipa. Mai intai insa trebuie sa ii triez. Inca nu stiu cum. Ma las in voia instinctului. Vreau sa vad cat reusesc sa-i faca fata celui mic care e hiperkinetic si plin de stimulari. Fac un program si ii chem pe fiecare, cate 3-4 ore pe zi, dimineata sau dupa amiaza, sa se joace cu el. Ii antentionez pe toti ca inainte de orice, suntem intr-o cursa contra cronometru si desi le respect problemele fiecaruia, a mea e copilul. Intarzierile nu sunt tolerate. Dupa prima saptamana se elimina singuri vreo sase sau sapte. Fie ptr ca au intarziat fie pentru ca nu s-au descurcat cu copilul fie pentru ca ...pur si simplu, nu i-am simtit suficient de implicati. In a doua saptamana schimb registrul. Ii chem in echipe de cate doi. Si urmaresc imaginatia si nivelul de energie. Apoi, la sfarsitul saptamanii, le dau primele carti ale lui Lovaas. Dimpreuna cu cele doua studii. Au termen pana luni sa le studieze. Am nevoie de douazeci de intrebari de la fiecare dintre ei. E strict teorie. Nu stim nici unul sa facem nimic practic. Dar ma intereseaza modul cum gandesc. Iar cele douazeci de intrebari pe tema data o sa-mi faca o radiografie exacta a acestui aspect.

A treia saptamana. Am ramas vreo 9. De fapt exact noua. Am pastrat eterogenul echipei. Cu accent pe energie si imaginatie. Am decis ca saptamana care urmeaza ne apucam sa lucram efectiv. Ne-am creionat niste programe in functie de ce am considerat noi ca sunt probleme si de locurile unde am considerat ca are cele mai mari probleme. Am ales vreo douazeci de interventii. ABA clasic. Sunt bune si cartile astea la ceva. Acum incercam sa preluam controlul asupra copilului. Ne ghidam strict dupa Lovaas si improvizam.
Au trecut aproape 8 saptamani. Am ramas 7. Avem ceva rezultate. Dar e greu de lucrat cum spune in carte. Adica nu greu dar ne scapa ceva. Nu prea progresam. Desi dorinta exista. Iar Radu e indaratnic rau. Ne prosteste pe fata. Am inventat lucrul cu doi terapeuti inauntru. Unul in spatele copilului, altul in fata. Ca altfel nu-i dam de capat. Am montat o camera, pe trepied, inauntru, ca sa nu-l deranjeze si in timp ce unii lucreaza, ceilalti stau afara, in living, si se uita la ce lucreaza cei dinauntru. E destul de obositor. Inclusiv pentru noi. Toata lumea vine la opt dimineata. Lucram toata ziua, facem pauza la pranz, apoi pe la 4 dupa amiaza intram in sedinta si discutam ce am realizat. Nu prea avem cu ce ne lauda inca. Exista niste mici achizitii dar ...
Veni, vidi, vici.
Liz a plecat de-o saptamana. In trei zile de workshop ne-a ridicat valul de pe ochi. Am incercat sa obtinem cat mai multe informatii de la ea. Nu e doar de teorie. E de ...practica. In cele trei zile ne-a demonstrat ca doua luni am fost pe campii. Nu ca si-a propus asta. Dar am realizat noi. Cu ea la carma, in doua ore am reusit intr-un program achizitii cat nu am reusit in doua luni singuri. Dar macar am inteles ce ne lipsea. Tehnica. Sistemul. Modul de a face prompt, de a da recompensa, de a intelege ce inseamna un act reflex, timpul de raspuns. Si multe altele. Acum facem la fel. Doi terapeuti inauntru, noi toti, afara, aproape urcati pe televizor. La fiecare ora schimbam terapeutii dinauntru. Ceilalti luam notite, discutam programul, monitorizam. Cand cei dinauntru ies, unul din noi le explica ce au gresit sau ce ar putea sa incerce data viitoare. Alti 2 intra. Ceilalti raman cu noi si monitorizam. Invatam. Toti invatam.
Au trecut sase luni de cand am purces pe drumul asta. Liz a plecat acum vreo luna, dupa a doua vizita. Echipa a ramas aceasi. Programul de lucru la fel. E intens. Echipa vine la 8 dimineata ca sa mancam toti micul dejun si sa ne bem cafeaua. La 9 incepem. Zilnic. Facem pauza la pranz. Apoi continuam dupa amiaza. Apoi punem stop si prin rotatie doi pleaca doua ore cu copilul afara, ceilalti ramanem sa discutam ziua in curs si cum a mers. Eventual sa executam mici pregatiri pentru ziua de maine. Vinerea e cea mai obositoate zi. La 4 terminam orice terapie si purcedem la o sedinta care dureaza 4-5 ore si in care stabilim in detaliu fiecare program, fiecare item, fiecare criteriu de masterare, fiecare recompensa, pentru fiecare zi a saptamanii care urmeaza. La fel, prin rotatie, sambata nu lucreaza decat o singura echipa. Tot ce se filmeaza in cele 4-5 ore de terapie de sambata, vizionam noi parintii. In timp real sau pe seara. Echipa e insa fabuloasa. De obicei si cei care nu ar trebui sa fie, sunt aici si sambata. Pentru ca vor sa invete si sa inteleaga. Nimeni nu se plange desi totul e istovitor. De fapt am pus bazele primei scoli de terapeuti ABA. Dar mersul inainte si energia ne-o da cel mic. In astea patru luni de cand am inteles cu ce se mananca, zburdam. Liz ne lasa cam 20-30 de programe aferente PIP ului. Ea vine odata la 3 luni.

Septembrie 2005. Ma intorc de la aeroport unde-am lasat-o pe Liz. A fost ultima oara cand a venit la noi. La finalul workshopului asta ne-a marturisit ca nu mai are ce sa ne invete. Ne-a spus ca deja o platim degeaba. Pur si simplu. In ultima jumatate de an, in cele trei workshopuri pe care le-am avut cu ea, ne-a lasat de fiecare data cate 30-40 de programe in afara celor curente. Le-am terminat de fiecare data cu vreo luna inainte sa vina ea si am inventat altele noi, pentru nevoile copilului. Liz ne-a explicat ca de doua vizite incoace, ea e cea care pleaca cu programe inventate de noi si le introduce in curicula de la UKYap. Nu mai are ce sa ne dea. Ne-am despartit prieteni. E un super om.
dora
 
Posts: 3781
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: Dupa 1 an de ABA

Postby dora » Fri May 24, 2019 12:08 pm

dora
 
Posts: 3781
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI


Return to ABA APLICATA

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron