ZIUA COPILULUI

Moderators: camel, jumbo, shakalu, dora, Milena, dominique, admin, moderators

ZIUA COPILULUI

Postby dora » Wed Jun 01, 2016 7:32 am

Copiii cu autism sărbătoriți de Primărie de 1 iunie
http://www.botosaneanul.ro/stiri/copiii ... e-1-iunie/

Municipalitatea nu va organiza nici un fel de eveniment de Ziua Internațională a Copilului cum ar fi spectacole sau concursuri. Iar motivul este unul de ordin financiar.

Consilierii locali s-au întrunit marți, 31 mai 2016 într-o ședință de îndată pentru aprobarea unei sume de 10.000 de lei pentru copiii cu autism de la Botoșani. În primă fază pentru manifestații organizate de ziua copilului a fost alocată o sumă mai mare, care însă ulterior s-a diminuat.


”Consilierii au tăiat alocarea pentru organizarea unor evenimente de Ziua Copilului, am fost nevoiți să mutăm acea sumă pentru a o putea folosi, ca să poată fi utilizată de copiii cu autism. Noi inițial am prevăzut 50.000 de lei pentru organizarea de evenimente pentru copii, iar cu 10.000 de lei nu se putea organiza acele activități. Și ca să nu rămână suma nefolosită pe capitolul respectiv, am identificat această zonă”
Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoșani
dora
 
Posts: 3783
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: ZIUA COPILULUI

Postby dora » Wed Jun 01, 2016 7:35 am

1 Iunie, franturi din drumul autismului spre normalitate. Povestea sentimentului numit „bucurie”

http://www.autism-arica.ro/articole/132 ... curie.html

Particole de praf ce stralucesc in lumina soarelui. Ma fascineaza. M-as uita ore intregi la ele. Sunt putine lucruri care imi plac si nu inteleg de ce toata lumea ma impiedica sa le fac.
Stau cuminte in scaunelul din masina. Parintii mei imi spun ca mergem in parc, unde ne vom distra. Hmm.. Aud ce imi spun ei dar nu ma intereseaza. Privesc in continuare particolele de praf si razele de soare care ma mangaie prin geam.

Fratele meu este langa mine si canta impreuna cu tata „ E o lume minunata in care veti gasi, numai copii..” Simt discomfort. Ma deranjeaza cantecul lor. Astept sa se termine acest „zgomot” care imi zdruncina creierii. Scancesc putin. Imi vine sa plang. Simt o durere puternica in urechi. Tata si fratele meu nu ma aud. Mama se uita pe telefon.
Ma concentrez la ceea ce imi place, privind in continuare soarele. Atingerea razelor lui ma linisteste. Este diferita de cea a oamenilor.
Atingerea oamenilor ma strange ca o menghina si ma face sa tip. In cele 2 zile pe saptamana cand merg la gradi, doamna educatoare ma da afara din clasa pentru ca tip cand ma ating copiii. Stau pe hol, pana ma linistesc. Toti copiii se uita ciudat la mine.
Ajungem in parc. E multa agitatie. Rasete de copii, tipete de bucurie, muzica tare, lume multa, baloane, animalute, clovni. Imi pun mainile la urechi si plang. Nu stiu cat o sa pot suporta toate astea.

Ma asez pe banca impreuna cu familia mea. Soarele a intrat in nori.
Imi fixez un punct pe marginea bancii si il privesc cu cotul ochiului, miscand capul cate putin. Ating cantul bancii cu degetul aratator. Ce mult imi place sa fac asta!

Fratele meu ma prinde de mana, bucuros ca il vede pe tata aducandu-ne inghetata. Imi vine sa vomit numai cand o vad! Nu imi place nimic dulce! Din fericire fratele meu mananca si inghetata mea, apoi pleaca la joaca. Am scapat! Nu m-a mai obligat sa incerc sa gust!
Soarele iese din nori. Ce bine! Incep din nou sa urmaresc particolele de praf.
Doi adulti susotesc ceva si rad, uitandu-se la mine. Baietelul lor intreaba:
-Ce tot face baiatul asta?
Parintii lui rad in continuare si isi trag copilul spre ei:
-E autist, sa nu te duci la el!
Mama ma intoarce putin catre ea si imi spune:
-Hai sa le prindem in pumn!
Wow, ce grozav! Sunt bucuros, dar nu stiu cum sa exprim asta.
Tata intra si el in joc:
- Acum e randul meu si tu astepti.
Chiar sunt bucuros! Parintii mei mi-au inteles pentru prima data jocul.
Este 1 iunie si de ziua copilului, parintii mei au reusit sa intre in lumea mea. Astept urmatorul 1 iunie cu nerabdare cand parintii mei ma vor intelege si se vor juca cu mine ceea ce imi place. Nu imi plac schimbarile. Sper ca nu vor vrea jucam altceva.
Ce a insemnat 1 iunie pentru mine, copilul cu autism neinteles? Cu toate ca nu m-am jucat ca un copil cu dezvoltare normala, a insemnat enorm! M-am distrat impreuna cu parintii mei si m-am simtit acceptat!
Zambesc si mama imi spune ca sentimentul asta se numeste bucurie. Aha! L-am invatat acum ceva timp si la terapie pe imagini. Imi place acest sentiment! Am inteles acum, vreau sa simt mereu bucurie si sa zambesc! Multumesc mami si tati!
Psih. Clinician Carmen Hotar
Presedinte Asociatia ARICA
dora
 
Posts: 3783
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: ZIUA COPILULUI

Postby dora » Mon Jun 06, 2016 2:20 pm

Povestea băieţelului care şi-a sărbătorit cei 6 ani aşa cum nu visa. Cum ar fi fost altfel?

Postat de Alina Dan

http://www.jurnallifestyle.ro/povestea- ... st-altfel/


Glenn Buratti a împlinit, de curând, 6 ani şi ceea ce ar fi trebuit să fie o petrecere clasică, alături de colegi de şcoală şi prieteni, s-a transformat într-o megapetrecere. Până la asta, însă, totul a fost durere. Cum ar fi fost dacă totul s-ar fi întâmplat la noi?

Glenn suferă de autism şi epilepsie, iar, de ziua lui, nici măcar unul dintre copiii invitaţi nu şi-a făcut apariţia, aşa că băiatul risca să-şi petreacă singur aniversarea. Ashlee, mama băieţelului, a povestit pentru presa din Statele Unite că micuţul s-a simţit atunci total părăsit. Niciun zâmbet nu i-au putut smulge părinţii, iar jucăriile primite cadou au rămas neatinse. Cu lacrimi în ochi, femeia a postat pe pagina ei de Facebook un mesaj prin care îşi exprima tristeţea că şi-a dezamăgit fiul.

Imediat, totul a luat o întorsătură extraordinară: curtea casei a început să fie populată de părinţi şi copii, total străini, care au venit să petreacă alături de Glenn. Nimic nu a fost mai frumos pentru băieţelul care împlinea 6 ani şi care, în curând s-a văzut înconjurat de zeci de noi prieteni.

Glenn şi-a recăpătat zâmbetul, s-a jucat şi s-a bucurat de tot ce îl înconjura, iar Ashlee şi John, părinţii lui, simţeau că, de data aceasta, fericirea există.

Iar surprizele pentru băieţel nu s-au oprit aici. Aflând de această situaţie delicată, autorităţile locale au decis să participe la rândul lor la ziua lui Glenn. Şeriful a trimis elicopterul care a survolat pentru câteva minute zona, făcându-l pe băieţel să stea cu ochii pe cer şi să facă cu mâna în direcţia lui. Mai mult, membrii Consiliului Local au strâns bani şi i-au cumpărat jucării lui Glenn, iar, a doua zi, departamentul local de pompieri şi-a făcut prezenţa incorpore, cu tot cu maşinile spectaculoase, în faţa casei băieţelului, care a fost în culmea fericirii.

În ceea ce-i priveşte pe invitaţii iniţiali – colegii de şcoală – nici la o săptămână de la ziua lui Glenn nu au venit cu o scuză sau o explicaţie pentru absenţa lor.

Ashlee şi John au mărturisit că s-au simţit copleşiţi de generozitatea şi de spiritul de solidaritate al oamenilor.



Citind această poveste, nu am avut în minte decât o întrebare: Ce-ar fi fost dacă situaţia s-ar fi întâmplat în România? Câteva răspunsuri am deja.

În primul rând, puţini ar fi acei părinţi care să “îndrăznească” să organizeze o petrecere pentru copilul lor autist la care să invite copii colegi de şcoală – mai ales dacă respectivul copil urmează cursurile unei instituţii de învăţământ pentru copii tipici. În România, marginalizarea, stigmatizarea fără fundament sunt la ordinea zilei, drept cea mai facilă modalitate de a face faţă unei situaţii speciale. De ce să încerc să înţeleg? Ar presupune atenţie, compasiune, poate, iar asta m-ar scoate din propriul confort.

Un copil care nu este la fel ca ceilalţi este “greşit” şi asta înseamnă că trebuie imediat izolat de restul.

Când copilul îţi este diagnosticat cu o dizabilitate, te aştepţi ca societatea să reacţioneze cu înţelegere – compasiune ar fi prea mult – şi, să sară în ajutorul tău. Iată că în societatea americană se poate. La noi cazurile sunt atât de rare încât, de cele de mai multe ori, nu pot pot fi luate în seamă. Însă este frumos când se întâmplă.

În această încercare, părinţii se trezesc, de obicei, singuri, fără suport real şi fără îndrumare solidă – căci a trăi într-o lume proprie, diferită de cea a tuturor celor din jur, înseamnă izolare din partea societăţii care, în loc să ofere o mână întinsă, se grăbeşte să eticheteze aceste persoane ca fiind bolnave psihic, “dăruindu-le” cel mult un loc alături de cei care împărtăşesc aceeaşi “lume”. Părinţii sunt astfel obligaţi să se descurce singuri.

Poate, citind rândurile de mai sus şi fiind sub influenţa gestului american, realitatea socială românească ţi se va părea o exagerare. Îţi propun însă un exerciţiu simplu şi rapid de sinceritate. Răspunde-ţi în minte la nişte întrebări simple:

1. La ce te gândeşti pentru prima dată când într-un mijloc de transport întâlneşti un copil care, din senin, începe să se revolte, de parcă s-ar încăpăţâna să fie “cuminte”: vrea să se trântească pe jos, ţipă, bate din picioare?

2. Ai accepta ca în clasa în care învaţă copilul tău “normal” să fie integrat un copil cu dizabilitate (autism sau epilepsie – pentru că despre această situaţie am vorbit până acum), chiar dacă acesta beneficiază de un însoţitor?

3. Ce decizie iei când mergi în parc cu copilul tău şi te trezeşti alături cu un copil care flutură din mâini, ţopăie şi nu se joacă funcţional?

Tot de realitatea românească ţin şi lipsa unei legislaţii ferme şi, mai ales, aplicate, care să dea acestor copii o şansă reală la o viaţă normală. De mentalitatea românească ţine refuzul cadrelor didactice de a se “lega la cap” cu astfel de copii pe care, chiar dacă iniţial îi acceptă în clasele lor – cel mai adesea la insistenţe “de sus” – fac tot posibilul ca , în scurt timp părinţii să îşi retragă copilul cu probleme. Ignorarea şi marginalizarea sunt arme care nu dau greş. Tot româneşte se poartă oamenii atunci care se uită urât când copilul plânge mult şi necontrolat în mijloacele de transport, iar dacă mai auzi un “Doamne fereşte!” sau “Trage-i, doamnă, una să se potolească!”, să nu te mire.

Noi suntem trişti şi răi în situaţii tipice. Cu atât mai mult, în cele atipice, care ne clatină liniştea aparentă, devenim inumani. Dacă ai puterea să spui “Copilul meu este autist”, cea mai frecventă dovadă de compasiune pe care o primeşti este “Ah!”.

Oamenii cu adevărat oameni există şi la noi. Ce-i drept sunt puţini, dar, pentru părinţii copiilor cu dizabilităţi asta înseamnă mai mult decât “îngeri păzitori”. Ei sunt “speranţă”, “şansa” pentru copilul lor.

Foto: Facebook
dora
 
Posts: 3783
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: ZIUA COPILULUI

Postby dora » Thu Aug 18, 2016 8:28 am

Întâi iunie, zi de bucurie si pentru copiii cu autism

http://megabacau.blogspot.ro/2016/06/in ... entru.html
Miercuri, 1 iunie 2016, copiii de la Centrul de zi pentru persoane cu autism ”Sf. Cosma și Damian” au sărbătorit Ziua Internațională a Copilului.

Chiar dacă ei nu conștientizează semnificația acestei zile, cu siguranță se bucură de o atmosferă pozitivă, cu muzică pentru copii și veselie. Înconjurați de baloane colorate, copiii au fost implicați în activități de stimulare senzorială (jocuri cu spumă de ras, cu făină și nisip) și au ieșit la locul de joacă din curtea Parohiei Lazaret.
La ora 13,00 au fost invitați și părinții să se alăture petrecerii, bucurându-se de un timp de calitate alături de copii și terapeuți. Împreună am servit câte o felie de tort decorat special pentru acest eveniment deosebit. A fost un bun moment pentru a suda și mai bine relațiile dintre echipa de terapeuți și familiile copiilor care vin la centru.

Faptul că, în ciuda dizabilității, copiii cu autism au marcat această zi specială, oferă părinților bucuria de a-și vedea copiii realizând activități pe care toți copiii sănătoși le fac cu atâta ușurință. De altfel, obișnuim să marcăm orice zi specială (zi de naștere, Crăciun sau alte prilejuri de sărbătoare), tocmai pentru că și copiii cu autism sunt în esență tot copii, care au nevoie să se bucure în maniera lor diferită de momentele importante din viață.

Centrul de zi pentru persoane cu autism „Sf. Cosma si Damian” funcționează, cu binecuvântarea IPS Ioachim - Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în cadrul Aşezământului Social-Filantropic Lazaret din municipiul Bacău, și a fost deschis de Fundația „Episcop Melchisedec” filiala Bacău, în colaborare cu Asociația Părinților Copiilor Autiști din Bacău, în luna februarie 2012 .
dora
 
Posts: 3783
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI


Return to EVENIMENTE

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron