Delia

Moderators: camel, jumbo, shakalu, dora, Milena, dominique, moderators

Delia

Postby dora » Sun Sep 06, 2009 7:08 pm

Claudia Paraschiv e mama Deliei. O mamă care a ajuns la capătul puterilor. Care ar face orice să-şi vadă copilul sănătos. Şi pentru care sentimentul neputinţei e cel mai dureros dintre toate. Citiţi mai jos strigătul de disperare al Claudiei.


14/08/2009



"Eu obişnuiesc să spun că Delia este un înger «uitat» de Dumnezeu pe pământ. Are 4 ani şi 6 luni, este foarte fragilă, nesigură şi, parcă, speriată de lumea din jurul ei.

Are autism, o boală perfidă care îi ia copilului toată bucuria şi frumuseţea vieţii. După multe semne de întrebare, multe temeri, după alte perioade de aşteptare (să mai crească), la 2 ani a venit şi diagnosticul. Nu am vrut să-l credem, aşa că au urmat alţi şi alţi medici, unii dând din umeri, alţii confirmând diagnosticul. Toţi cu câte un tratament şi cu câte o părere, doar că toţi îmi spulberaseră speranţa tăcută în suflet - aceea că unul dintre ei s-ar fi înşelat şi scumpa mea fetiţă nu ar avea autism.

A fost o perioadă groaznică, în care Delia, la 2 ani, nu spunea nici un cuvânt, doar nişte sunete fără sens sau înţeles. Dar plângea foarte mult, atât ziua, cât şi noaptea, un plâns sfâşietor pe care nu-l puteam alina cumva.

OBSESIA ORDINII
Timp de aproape doi ani, se trezea noaptea şi timp de două ore plângea în braţele mele, speriată şi neliniştită. Nu se juca cu copiii sau cu animalele, nu-i conştientiza pe cei din jurul ei. Singura persoană de care avea, uneori, un ataşament eram eu, mama, iar restul parcă nici nu exista. Apăruseră stereotipurile, atât motorii, cât şi verbale. Era o catastrofă dacă se răsturna vreo jucărie sau o sticlă din cele aliniate de ea sau se mişca ceva din mediul înconjurător. Trebuia să rămână aceeaşi ordine, altfel era groaznic.

În tot acest timp, alergam disperaţi după o soluţie, ceva care să o scoată din acea stare, să o facă bine, să se poată bucura. Medicamentele prescrise de medici nu dădeau nici un rezultat, am încercat eu să fac terapia ABA cu ea, dar Delia era unul dintre acei copii care nu-şi acceptă părinţii ca şi terapeut. Nu am făcut nici un pas în faţă.

Când Delia avea 3 ani, a venit pe lume frăţiorul ei, dar nu ne-am putut bucura pe deplin, pentru că Delia era tot bolnavă. A fost foarte greu, cu cel mic, care plângea, sau cu Delia, care plângea noaptea şi era foarte agitată şi neliniştită. La 3 ani şi 3 luni am ajuns în final la Fundaţia «Cristi's Outreach Program». Despre fundaţie auzisem doar ceva zvonuri, nu ştiam dacă se face terapie ABA sau măcar adresa. Am mers pur şi simplu şi am întrebat pe stradă. La fundaţie ni s-a făcut un training şi am fost puşi pe lista de aşteptare.

SOLUŢIA SALVATOARE
Dar cine să facă terapie ABA în satul meu? Nu era nimeni care să ştie despre ce era vorba. Aşa că am rămas la fel de disperaţi, doar că acum aveam o speranţă - că vom intra în programul fundaţiei. După şase luni am fost primiţi, dar doar câte patru ore pe săptămână.

Foarte puţin, dar speram că vom mai primi şi alte ore. Din păcate, nici astăzi nu beneficiem de mai mult. Dar, spre bucuria noastră, Delia a început să facă progrese. A învăţat să ţină pixul în mână, să coloreze, învaţă culorile, ascultă diferite comenzi, nu mai merge pe vârfuri... Dar timpul trece repede, iar pentru Delia este vital ca ea să facă terapie 20 de ore pe săptămână.

Singura şansă este plata orelor suplimentare. O şedinţă de două ore costă 40 de lei. De unde să luăm banii? Din salariul de asistent personal? Facem trei zile pe săptămână naveta cu maşina la Bârlad - eu, Delia şi soţul meu.
La veniturile noastre, nici o bancă nu-ţi acordă credit. În aceşti doi ani şi jumătate am cheltuit foarte mulţi bani, plus economiile bunicilor.
Ideal ar fi să stăm cu chirie la Bârlad, iar Delia să lucreze zilnic patru ore. Dar cu ce bani? Ce facem cu frăţiorul ei?

SINGURA ŞANSĂ
Pentru Delia, aceasta este singura şansă să devină un copil normal şi, poate, pentru a învăţa. Dar timpul trece prea repede pentru ea şi pentru noi. Nu ştiu ce ar trebui să fac, în uşa cui să bat. Credeţi-mă, sunt disperată. Este atât de mică, speriată şi eu nu pot să o ajut. Vă rog din suflet, ajutaţi-mi fetiţa să devină «om», să poată vorbi, să zâmbească, să trăiască. Ea nu poate să spună ce o doare sau unde.

De multe ori, are o durere fizică - poate uşor de vindecat -, dar ea plânge şi nu ştie, nu poate să arate. Suntem o familie simplă, de la ţară, dintr-un sat uitat parcă de Dumnezeu şi de civilizaţie. Cât despre economii, nici nu poate fi vorba.
Fac un apel la toţi acei oameni cu suflet care pot ajuta un sufleţel nevinovat. Ajutaţi-ne să ne salvăm copilul din lumea neagră şi grea a autismului."


"La 2 ani a venit şi diagnosticul. Nu am vrut să-l credem, aşa că au urmat alţi şi alţi medici, unii dând din umeri, alţii confirmând diagnosticul. Toţi cu câte un tratament şi cu câte o părere, doar că toţi îmi spulberaseră speranţa tăcută în suflet - aceea că unul dintre ei s-ar fi înşelat şi scumpa mea fetiţă nu ar avea autism"
Claudia Paraschiv




Ajutor
Dacă vreţi să o ajutaţi pe Delia să se bucure de copilărie alături de frăţiorul ei, puteţi face o donaţie, cât de mică, în contul deschis la BCR Bârlad pe numele mamei fetiţei, Claudia Paraschiv:
Cont RON: RO02RNCB0260110529130002
Pentru mai multe informaţii despre acest caz, familia Paraschiv poate fi contactată la numărul de telefon 0761.256.793.

http://www.jurnalul.ro/stire-pagina-de- ... 17828.html
dora
 
Posts: 3783
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Return to O ZI CU COPILUL MEU

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron