Ovidiu, Calarasi

Moderators: camel, jumbo, shakalu, dora, Milena, dominique, moderators

Ovidiu, Calarasi

Postby dora » Mon Aug 31, 2009 10:58 am

Comunicat de presa: Asociatia Voluntariat la Patrat anunta situatia copilului autist din Calarasi


Marti, 28 iulie, familia Matei a ajuns la Bucuresti pentru a face analizele baietelului lor de 5 ani, Ovidiu Stefan Matei, diagnosticat cu autism atipic. In urma investigatiilor medicale s-a constatat ca varsta mentala a lui Ovidiu este de 3ani si 8 luni, in timp ce limbajul este cel al unui copil de 2ani.

Drept urmare a analizelor s-au dezbatut doua variante in ameliorarea bolii, respectiv: prima metoda pentru ameliorarea autismului recomandata de specialistii de la Spitalul Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia consta in mutarea domiciliului copilului si a mamei pentru o perioada de 2 ani in Bucuresti.

In acesti doi ani se va face terapie de 6ore/zi. Costurile ajung la 3000RON/luna, avand o reducere de 20% datorita certificatului de handicap.


A doua metoda este aceea de a gasi doua persoane in Calarasi, specializate in acest domeniu pentru a face terapie cu Ovidiu 6 ore/zi. Sedintele vor fi inregistrate prin camera video, iar la fiecare doua saptamani un specialist de la Bucuresti va veni in Calarasi pentru a evalua situatia copilului.

Pentru mai multe informatii despre acest caz, echipa V-Patrat poate fi contactata la adresa office@v-patrat.ro sau la telefon 0765 458 286.

Daca doriti sa-l ajutati pe micutul Ovidiu, puteti vira suma in contul familiei Matei: cont Raiffeisen Calarasi RO86RZBR5B060008947386.

Asociatia va reveni cu detalii despre alte potentiale strangeri de fonduri pentru acest caz.

Comunicat de presa: Asociatia Voluntariat la Patrat incheie proiectul „Voluntar European la Calarasi” cu o strangere de fonduri pentru un copil autist din Calarasi

Vineri, 24 iulie 2009, incepand cu ora 11, in foaierul noii Case de Cultura (de langa Consiliul Judetean) are loc incheierea oficiala a proiectului “Voluntar European la Calarasi” finantat de catre Comisia Europeana prin programul Tineret in Actiune. Membrii echipei de proiect vor fi prezenti pentru a discuta rezultatele proiectului si pentru a raspunde la orice intrebari legate de voluntariat in comunitatea locala.

Cu ocazia acestui eveniment, voluntarii organizeaza si o expozitie cu vanzare ca strangere de fonduri pentru un baietel de 5 ani, Ovidiu Stefan Matei, diagnosticat cu autism atipic. Toti cei prezenti vor avea sansa sa achizitioneze goblenuri, fotografii, desene si picturi ale unor tineri artisti locali. Absolut toate fondurile obtinute din vanzarea acestor lucrari vor merge in contul familiei Matei al carui baietel spera sa beneficieze de o terapie costisitoare recomandata de medici ca fiind solutia cea mai potrivita pentru imbunatatirea conditiei micutului Ovidiu.

Printre artistii ce urmeaza sa-si expuna lucrarile sunt doamna Madalina Matei, mama baietelului, care isi pune la vanzare goblenurile realizate in ultimii doi ani. Fotografii am primit din partea urmatorilor tineri calaraseni: Emma Zaharcu, Carmen Iacov, Razvan Harabor, Daniela Alecu, Dolores Cercel, Sabina si Bianca Vesteman. Madalin Enache contribuie cu desene. O donatie generoasa o aduce si domnul Nelus Oana, un pictor de origine galateana care acum locuieste si creaza in Australia. Dansul a trimis o lucrare, Copaci incalciti. Expozitia va ramane deschisa in foaier pana la ora 16. Lucrarile ce nu vor fi vandute vor fi expuse in luna august si in Royal Palm Beach, Florida, oras infratit cu Municipiul Calarasi.

Mai multe detalii despre expozitie si despre proiectul “Voluntar European la Calarasi” gasiti pe expo.v-patrat.ro sau vec.v-patrat.ro. Echipa V-Patrat poate fi contactata la adresa office@v-patrat.ro sau la telefon 0720 471 998. Coordonatorul proiectului este Adina David. Partenerul media in proiect este Radio Voces Campi Calarasi. Partenerii locali in proiect sunt Colegiul National Barbu Stirbei, Liceul Teoretic Mihai Eminescu, si Asociatia Fluturasii – Les Papillons.

Acest proiect a fost finantat cu sprijinul Comisiei Europene. Aceasta publicatie (comunicare) reflecta numai punctul de vedere al autorului si Comisia nu este responsabila pentru eventuala utilizare a informatiilor pe care le contine.




Impresii de la incheierea VEC
Adina 13:07 on July 26, 2009 Permalink | Reply
Tags: autism (3), Ovidiu Matei, V-Patrat Calarasi (41), VEC (32)
Vineri 24 iulie a avut loc incheierea oficiala a proiectului Voluntar European la Calarasi, proiect finantat de catre Comisia Europeana prin programul Tineret in Actiune.

Impreuna am strans 1800 Lei pentru tratamentul baietelului autist din Calarasi.

Expozitia de fotografii va continua in Royal Palm Beach, Florida, luna urmatoare, cu acelasi scop.

Va las cu cateva imagini de vineri. Miercuri am sa revin cu alte detalii despre cazul familiei Matei. Week-end placut!


http://voluntariat2.wordpress.com/
dora
 
Posts: 3783
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Return to O ZI CU COPILUL MEU

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron