Poveste cu sfarsit indepartat

Moderators: camel, jumbo, shakalu, dora, Milena, dominique, moderators

Poveste cu sfarsit indepartat

Postby milady » Wed Feb 08, 2006 7:32 pm

Cineva spunea odata:” Copiii vostri nu sunt ai vostri . Ei vin prin voi, dar nu din voi. Puteti sa le dati dragostea , nu insa si gandurile voastre, fiindca ei gandurile lor. Le puteti gazdui trupul dar nu si sufletul. Puteti nazui sa fiti ca ei , dar nu cautati sa-I faceti asemenea voua, pentru ca viata nu merge inapoi , nici nu zaboveste in ziua de ieri” De fapt, poate chiar asta vrem, instinctiv, sa-I facem asemenea noua, asemani celor multi trecatori prin aceasta viata. E o dorinta mutuala, cu ramuri adanci in istoria omenirii, mai puternica decat noi, mai imperios inradacinata in mentalul nostru. Iar asta genereaza frustrare, genereaza tristete, genereaza blocaje. Pentru ca fiinta noastra divina , eul nostru launtric se vrea liber, unic, necopiabil, martor tacut al determinarii noastre. Si totusi intelegem atat de putin si atat de tarziu . Sau poate niciodata. Purtam cu noi o intreaga viata ca pe-o grupa sanguina sau ca pe Rh o multitudine de emotii si de trairi negative- tristeti, depresii, temeri, angoase, nelinisti si deziluzii, un carusel cu locurile ocupate in permanenta ce executa la nesfarsit acelasi dans pe aceeasi veche melodie Suntem in cumpana, asemenea unei balante, intre bucuriile si tristetile noastre si aproape mereu inclinata tacut inspre tristeti Si atunci se iveste o intrebare, bantuitoare dilema, pe care o adresez voua minunatilor si convalescentilor parinti: e oare mai bine sa ne absorbim durerile , sa le disipam in fiecare celula a fiintei noastre crezand ca le adapostim mai bine, ca ne sunt prizoniere si umile slugi care asculta numai de glasul vointei noastre respectand nucleul tacerii? Sau poate ar fi mai indicat sa spargem cochilia care acopera judecata si prin miezul de taina sa ne cunoastem durerea acceptand ca, poate, o mare parte din ea noi insine am ales-o. Poate este tocmai acea doctorie amara pe care Divinul a ales-o pentru a ne tamadui eul bolnav; poate numai asa durerea nu va parea mai putin miraculoasa decat bucuria . Deci, cum sa fie: absorbtie si negare sau confruntare si acceptare?
milady
 
Posts: 35
Joined: Wed Feb 08, 2006 7:29 pm

Postby emil_c » Wed Feb 08, 2006 8:13 pm

Tu cine mai eşti?
Andrei – n. 12.06.2000
Autism usor, atipic (sau nu)
emil_c
 
Posts: 142
Joined: Sun Jul 31, 2005 2:03 pm
Location: Oradea

Postby iapetrei » Wed Feb 08, 2006 9:11 pm

sters
Last edited by iapetrei on Sat Jun 20, 2009 5:22 pm, edited 1 time in total.
iapetrei
 
Posts: 97
Joined: Sun Jul 04, 2004 4:31 pm
Location: iasi

Postby dora » Wed Feb 08, 2006 9:37 pm

bine ai venit, milady
dora
 
Posts: 3783
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby milady » Wed Feb 08, 2006 10:26 pm

Cine sunt eu? Sunt doar o mamica a unui baietel. Autist. Sau poate ca nu. Hiperkinetic. Sau poate ca nu.
De la aflarea brutala a diagnosticului, cu ceva vreme in urma, mai mereu am gresit adresa. Indiferent ca erau: plimbarea prin parc, magazinele, locurile de joaca care ,ce sa vezi, erau mai totdeauna pline cu copii altfel decat altfel-ul meu, mijloace de transport, bone pentru copil, gradinite de stat sau particulare. Aproape intotdeauna am gresit adresa.
Dar nu mi-ar parea rau daca si doctorii mi-ar spune, intr-o zi, ca am gresit adresa. I-as saruta si le-as promite ca nu ii vor voi mai deranja. Pentru multa vreme.
milady
 
Posts: 35
Joined: Wed Feb 08, 2006 7:29 pm

Postby dora » Thu Feb 09, 2006 12:32 am

Simteam eu ca n-ai gresit adresa.
De data asta nu.
Cine are treaba sa mearga in treaba lui.
Sa fie confruntare si acceptare.
Nu conteaza cum incepe o relatie _inceputurile sunt uneori stangace, alteori ilare_ci cum continua
Asteptam povestea
dora
 
Posts: 3783
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby jude » Thu Feb 09, 2006 2:27 am

Fetita mea, milady, este nonverbala, de aceea foloseste pictograme pentru comunicare, ea teoretic greseste tot timpul adresa, deoarece socetatea in care traim nu este obisnuita cu genul acesta de comunicare si nici nu se straduie, eu ce pot face? O pot tine dependenta de mine facand pe translatorul, pot incerca sa educ socetatea sau pot sa o invat sa se lupte singura si sa se descurce , insistand sa le bage cartonasele de 3cm/3cm sub nas si fortand interlocutorul sa se uite la ele sau sa citeasca ce srie pe ele alaturi de imagine cu majuscule. Eu am ales a 3a varianta, ea este inca dependenta de mine , dar eu stau tacuta in spatele ei la magazin sau la restaurant si o ajut sa arate cartonasele, interlocutorii tot intreaba, sau comenteaza(neplacut cateodata), dar ori de cate ori reuseste ea eu zbor de bucurie si ea la fel.
jude
 
Posts: 65
Joined: Sun May 08, 2005 1:03 am
Location: bucuresti

Postby jude » Thu Feb 09, 2006 2:30 am

Bine ai venit ! milady :)
jude
 
Posts: 65
Joined: Sun May 08, 2005 1:03 am
Location: bucuresti

Postby casandra » Thu Feb 09, 2006 6:04 am

Bine ai venit Milady! Eu simt ca , fiind in situatia de a ajuta un copil autist sa doreasca sa interactioneze cu tine, incepi sa Il intelegi pe Dumnezeu, pentru ca noi toti avem cu Dumnezeu o relatie de tip autist. Suntem la fel de refractari.
casandra
 
Posts: 98
Joined: Fri Oct 31, 2003 6:13 pm

Postby iapetrei » Thu Feb 09, 2006 9:33 am

imi cer scuze fata de milady si o asigur ca mesajul meu nu ar fi aparut daca stiam cu cine am de a face, daca se prezenta de la inceput.
iapetrei
 
Posts: 97
Joined: Sun Jul 04, 2004 4:31 pm
Location: iasi

paote nu veti mai grasii adresa

Postby elemer » Thu Feb 09, 2006 7:51 pm

milady wrote:Cine sunt eu? Sunt doar o mamica a unui baietel. Autist. Sau poate ca nu. Hiperkinetic. Sau poate ca nu.
De la aflarea brutala a diagnosticului, cu ceva vreme in urma, mai mereu am gresit adresa. Indiferent ca erau: plimbarea prin parc, magazinele, locurile de joaca care ,ce sa vezi, erau mai totdeauna pline cu copii altfel decat altfel-ul meu, mijloace de transport, bone pentru copil, gradinite de stat sau particulare. Aproape intotdeauna am gresit adresa.
Dar nu mi-ar parea rau daca si doctorii mi-ar spune, intr-o zi, ca am gresit adresa. I-as saruta si le-as promite ca nu ii vor voi mai deranja. Pentru multa vreme.


Poate daca gasiti un medic homeopat bun, poate ajuta mult baietelul dvs.
si nu va mai trebuii sa-l deranjati pt. mai multa vreme.
Sanatate
Elemer
elemer
 
Posts: 4
Joined: Wed Feb 08, 2006 9:36 am
Location: Brasov

Postby milady » Thu Feb 09, 2006 9:19 pm

Scuzele il innobileaza deopotriva pe cel care le primeste ca si pe cel care le sustine. Poate a fost putin cam literar.
Dar, iata si inceputul…
Andrei, baietelul meu, s-a nascut acum 8 ani , intr-o iarna calda si generoasa ca si copilul care ma alesese pe mine sa-i fiu mama. Sarcina a decurs normal, nimic iesit din comun , nimic alarmant , fara sugestii sau presentimente care sa tulbure sentimentele de implinire traite in acea perioada. Poate doar dorinta inconstienta, marturisita la fiecare consult ginecologic de a naste prin cezariana. Cred ca, prin natura meseriei mele stiam de cata suferinta si uitare au parte unele femei care aleg sa nasca pe cale naturala.
Si totusi sortii au hotarat altfel…
Travaliul a fost lung si istovitor , nasterea a avut loc pe cale naturala , iar doctorita si-a motivat decizia explicandu-mi ca nu se mai putea altfel- era prea tarziu si copilul nu mai avea rabdare. Poate a fost un noroc – Andrei avea cordonul ombilical infasurat de doua ori in jurul gatului. Astfel a capatat o nota mica la nastere-scorul Apgar- 7 la ginecolog si 8 la pediatru.
Problemele nu au intarziat sa apara. La o saptamana de la nastere m-am reinternat (impreuna cu copilul pe care-l alaptam) avand o temperatura de 40 grade si cu o stare septica motiv pentru care doctorita, alarmata, mi-a prescris antibiotice(din belsug) si m-a tinut sub observatie. Andrei a dat semne de agitatie inca de timpuriu - era ca si cand s-ar fi nascut suparat pe ceva, pe cineva sau chiar pe sine. Atunci era doar o aparenta…
milady
 
Posts: 35
Joined: Wed Feb 08, 2006 7:29 pm

Postby emil_c » Thu Feb 09, 2006 9:50 pm

Încă un Andrei, Milady

Cred că ar trebui să ne cunoaştem mai bine. Nu ştiu cum se face, dar aici, în acest Club Select se adună doar oameni minunaţi şi copiii lor speciali, cu totul minunaţi, fiecare cu supărările lor. Iar dacă ne uităm în alte părţi - îi vedem pe aceiaşi părinţi minunaţi, cu aceiaşi copii cu totul speciali.

Pe de altă parte, fiecare din noi avem o altă structură psihică - ce-i place unuia e normal să-l plictisească pe altul. Dar tu ştii prea bine asta...

Nu ezita să ne contactezi..., dacă crezi - aici nu eşti niciodată singură -

Iubire şi Lumină

Emil
Andrei – n. 12.06.2000
Autism usor, atipic (sau nu)
emil_c
 
Posts: 142
Joined: Sun Jul 31, 2005 2:03 pm
Location: Oradea

Postby milady » Fri Feb 10, 2006 6:32 pm

Multumesc mult, Emil si multumesc si celorlalti parinti pentru gandurile lor frumoase, pentru curajul si intelepciunea prin care si-au pastrat iubirea si-n timpul suferintelor. Pentru ca , nu-i asa, fara boala si pierdere nu dobandim nimic in viata. Mai devreme sau mai tarziu , imi place sa cred, fiecare om si poate noi parintii de copii speciali mai mult decat ceilalti ajungem la intelegere-cu cat avem mai mare iubirea in suflet cu atat suportam o durere mai mare.
Si apoi se va ivi si lumina-“de o infinita subtilitate” -acolo unde a fost de la inceputuri- acasa.
milady
 
Posts: 35
Joined: Wed Feb 08, 2006 7:29 pm

Postby dora » Sat Feb 11, 2006 6:17 pm

Milady,
esti medic?prin natura meseriei mele....
Si ai cu siguranta ca pasiune literatura...
Ma intorc si zic si eu ,precum Emil, ca ar trebui sa ne cunoastem mai bine
simt ca avem multe in comun :D
Iapetrei, prima oara se iarta, da sa nu se mai intample ca te spun domnului diriginte! :D
dora
 
Posts: 3783
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Next

Return to O ZI CU COPILUL MEU

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 2 guests

cron