Mi-a placut atat de mult acest citat:
" Odata ce ai incercat zborul, vei pasi pentru totdeauna pe pamant cu ochii ridicati spre cer, acolo unde ai fost, si vei dori mereu sa te intorci ..."
Cand eram mica...si chiar in timpul facultatii visam ca zbor...erau cele mai placute clipe...dar mereu cadeam pe pamant...si ma loveam groaznic...

dar nu renuntam...alergam din nou in salturi cat mai mari...parca aveam arcuri in talpi

...si saream cat mai sus pentru ca zborul sa dureze cat mai mult timp posibil...dar mereu revenem brusc pe Pamant...de multe ori simteam ca (,) cad de la zeci de metri inaltime...ca de pe un bloc de 10 etaje...dar nu ma lasam...Ma trezeam si faceam orice sa treaca ziua ca sa pot sa dorm din nou...sa incerc sa zbor si mai mult...
Mai am o amintire "placuta":
Cand am terminat facultatea ( a doua impreuna cu sotul) ...si trebuia sa ne cautam serviciu...eram descurajata...
L-am intrebat pe tata:
-Am terminat facultatea...!Acum putem iesi la pensie?
A ras de noi ...ne era frica de munca fizica...credeam ca o sa muncesc pe branci pentru"un pumn de bani"
Pana la urma am reusit sa ne castigam existenta ca intelectuali...
Va inteleg ...am avut si eu in facultate colegi mai deosebiti...pe mine ma fascina inteligenta lor...si lipsa ipocriziei...erau sinceri si reuseau cu greu sa infrunte aceasta lume atat de nedreapta...Ii consider mult superiori vremurilor noastre...Ii respect...
In Romania zilelor noastre este greu sa gasesti o persoana care sa te sprijine neconditionat...problemele materiale au devenit mai importante decat cele spirituale...
Dar vad ca multi au reusit...si sper sa reuseasca si copilul meu sa-si gaseasca linistea si fericirea.
Cred ca atunci cand iti gasesti sufletul pereche incepi sa prinzi curaj...cu el poti sa infrunti lumea...poti sa faci cate nebunii iti trec prin cap si sa fiti fericiti...doar suntem indragostiti...ne sustinem reciproc...avem un scop comun...
Nimeni nu ar trebui sa traiasca doar in suparare, frustrare si neintelegere...desi de multe ori simt ca as fi mai fericita undeva in creierul muntilor...sa stau cat mai mult in natura...departe de lume...doar cu cei dragi langa mine...si ceva pasari si animale care sa ne asigure hrana zilnica...ma refer la lapte, branza oua...eu "n-as omori nic o musca" cum spune sotul...simt ca nu am dreptul sa iau viata nimanui...dar as alerga desculta prin roua diminetii...as privi cerul...as imbratisa copacii...si as vorbi cu ei...as asculta freamatul padurii si trilul pasarelelor
Si totusi nu te inteleg Magister, cum sa renunti la asa o cariera..."VIATA E O LUPTA...DECI TE LUPTA!"...parca asa spunea candva Cosbuc...esti f inteligent si cred ca ai reusi sa faci multe in viata...mai ai un pic de rabdare...TIMPUL LE REZOLVA PE TOATE...chiar si ceea ce noi nu reusim uneori...
Caro...ai intrat cu atata optimism aici pe forum...suntem alaturi de tine...cred ca stii prea multe...incearca sa redescoperi frumusetea acestei lumi...firul de iarba...florile...norii...stelele