Asperger, poezie

Moderators: camel, jumbo, shakalu, dora, Milena, dominique, moderators

Asperger, poezie

Postby dora » Wed May 03, 2006 10:22 am

Cum m-am simtit in viata ca AS desi nu stiam ce am(poezie)

INDESCRIPTIBILUL SENTIMENT DE SFASIERE

odinioara visam sa descopar
formula biochimica a fericirii
sa deschid o fabrica de pastile
pentru a vindeca raul
si capsule pentru a vindeca iubirea
desi nu stiam ce e iubirea
pentru ca nu ma iubea nimeni

visam ca voi descifra secretul fulgerului,
ca sa trimit unul pana la cea mai apropiata stea
ca un S.O.S. traversand spatiile
desi vedeam totul in ceata
si mereu ma izbeam de pietre

visam ca voi contacta o civilizatie avansata
cu radioul meu Pacific batran ca un dinozaur
pe care ascultam visator
fosnetul electromagnetic al planetei
dar care nu era in stare sa prinda
nici macar arabii

visam ca voi fi pacificatorul omenirii
care va scrie o carte
despre cum putem trai cu totii frateste
inghesuiti pe o planeta prea mica
si lumea ar citi-o vrajita
ascultand de intelepciunea ei la O.N.U
desi eram incapabil sa scriu o scrisoare unei fete

visam ca ma voi urca nedescoperit intr-o racheta de pe un cosmodrom rusesc
ca sa ajung cu ea la Statia Mir
si de acolo cu un modul de salvare
pre rampa de lansare gravitationala a lui Jupiter
sa ma propulseze spre Norul de comete al lui Oort
si mai departe spre Alpha Centauri
sperand ca va trece un meteorit inteligent
care sa ma ia in sine spre centrul Caii Lactee,
si mai departe spre Galaxia Andromeda
si cine stie poate chiar marginea universului
desi eu nu aveam nici macar bicicleta mea

visam ca voi ajunge un scriitor iubit si tradus
care va castiga un Nobel pentru tara lui
si care se gandea la 10 ani
sa isi scrie discursul de primire la Stockholm
desi tata imi rupea cartile
si eu scriam tare urat si zgariat cu porcusori

visam ca voi descoperi motorul cu apa
voi rezolva quatratura cercului
sau macar un perpetuum mobile
care ar aprinde lumina
in cea mai indepartata casa din Asia
desi nu intelegeam de ce la matematica
imi iese solutia: 3,7 marinari

asteptam anul 2000 numarand zilele
caci asa scria peste tot in ziare
ca in anul 2000 stiinta va oferi fiecarui om
o racheta personala
cu care va putea evada spre planete de colonizat
si anul 2000 a venit cu un foc de artificii stupid
iar masina mea personala e pe butuci
rugineste departe intr-un sat al mortilor vii

visam ca voi descoperi intr-un anticariat
o carte veche fara coperti
cu secrete prin care sa ajung magician bun
stapan peste fortele naturii
descoperind porti astrale catre alte dimensiuni
calatorii astrale in lumi de vis
elixirul nemuririi potiunea tineretii
formula invizibilitatii
ritualul metempsihozei si al metensomatozei
dar eu eram incapabil sa fac o tema pentru acasa

visam sa am miliarde de prieteni
si sa infiintez o retea de prietenie
care ar cuprinde lumea ca o plasa de pescuit
desi trebuia sa ma bat cu zece copii odata
ca imi castig dreptul la a exista si eu
dreptul la a respira sub soare

visam ca voi descifra limbajul delfinilor
ca voi scrie un dictionar delfino-uman
ca voi fi primul care va anunta mesajul delfinilor
care ar salva umanitatea de pe drumul ei gresit
desi imi pierdeam banii pana la brutarie
si ma intorceam fara paine cu ochii in lacrimi

nimic din ce am visat nu am implinit
cu cat visam mai mult
cu atat totul se prabusea in jurul meu
ca niste spirale de domino
si ma intrebam:
ce nu imi iese nimic in viata din cate incerc
de ce viata mi-are consistenta castelelor de nisip
pana cand am renuntat la a mai visa

n-am facut o fundatie de suflet
care sa se raspandeasca in toata lumea
sa ajute pe cei uitati si necajiti si singuri
nu am mers in Africa sa produc spirulina
pentru copiii scheletici cu ochii atat de mari
nici in Thailanda ca sa ma joc cu copiii strazii
n-am facut turul lumii desi am facut vaccinurile
caci m-am ingrasat nitel si m-am luat cu altele

nu am reusit sa ofer iubire umanitatii
caci eu nu stiam sa ma iubesc nici pe mine
si nici sa ofer iubire celor din jur
si desi scriu poezii de dragoste atat de frumoase
nici o femeie nu a rezistat sa ramana cu mine

nu am facut nici o fapta cu adevarat buna in viata
de care sa fiu multumit
desi am facut multe pentru care las capul in jos
nu am facut nimic care sa ramana dupa trecerea mea
tot ce am incercat s-a daramat
viata mea e o carte de nisip
si visele ei sunt vanturi nestatornice

am treizeci si unu de ani
si privesc in spate resemnat
ce am facut pana acum?
si singurul raspuns este:
AM SUPRAVIETUIT!

m-am luptat sa ies din noapte
atunci cand bezna era mai adanca
si nici nu stiam macar ca ar exista si zori de zi
m-am tarat spre lumina ca un melc orb si balos
m-am zbuciumat sub cizma stelara ce ma apasa
ca un gandac netrebnic de bucatarie
ce vrea sa traiasca
ca unul pe care il strange un demon de gat in somn
si da din maini disperat dar nu se poate trezi

inca o zi imi spuneam inca o zi inca o ora
lupta-te cu toti care te strivesc
cu noaptea din tine
cu raul infinit cu haul cu infernul cu oamenii rai
cu demonii cu cosmarele cu singuratatea absoluta
cu neputinta de a comunica
cum v-as striga de dupa un geam de sticla gros
si nimeni nu aude desi ma vede si rade
si nimeni nu intelege ce spun
si nici eu nu ma inteleg pe mine insumi ce spun

m-am luptat cu fantomele unei minti chinuite
cu monstrii unui suflet dereglat
cu senzatia infinita de sfarseala
cu apocalipsa repetata a fiecarei zile
cu scarba de a ma trezi in fiecare dimineata
in aceeasi piele in acelasi suflet
cu singuratatea cea mai atroce care poate fi
in mijlocul celor mai mari multimi citadine
cu neputinta de a intelege cea mai scurta intrebare din lume: de ce?
cu tacerea lui Dumnezeu care ma condamna
cu lipsa de cuvinte absurditate nonsens in toate
cu senzatia gretoasa ca sunt un miriapod captiv intr-un trup de kafka
cu sentimentul ca zilnic sunt prins intr-o capcana
ca sunt experimentul unei minti reci si inumane din alta dimensiune

si n-am alte cuvinte sa pun pe starile astea decat
atroce infiorator sfasietor
cumplit groaznic infricosator
inspaimantator terifiant vorace
feroce oribil rapace

dar eu m-am tarat spre bine frumos adevar
iubire rost inteles
ca un vierme nenorocit si orb
scurmand catre iesirea din pestera lui platon
m-am rostogolit am alergat ramanand pe loc
m-am tras cu dintii de fiecare clipa
desi nu mai vroiam demult sa traiesc
m-am scos tragandu-ma de cap din mlastina raului
desi murisem demult

viata mea a fost o zbatere inumana
in nisipurile miscatoare ale absurdului
am fost ca si soarecele prins in lipici in camara
care s-a zbatut toata noaptea pana cand a fugit lasand in urma o pata de sanga si blana
desi prietenul lui a crapat caci n-a luptat destul

am fost ca un gandac strivit pe jumatate
sufocat in propria lui limfa
chinuindu-se sa se smulga din viscerele storcite
desi nu avea spre ce sa fuga
ca pestele dand cu capul in sticla acvariului
ca sa sparga bolul de cristal ce il tine captiv

am trait fara iubire fara speranta fara incredere
fara sentimente umane fara intelegere fara tot
ca un strain in mintea mea
ca un strain in lume
ca un extraterestru pedepsit sa fie abandonat
pe o planeta straina pentru o vina uitata
si caruia i s-au sters memoriile acestui lucru

m-am chinuit sa inteleg flash-uri si zgomote neauzite de nimeni
si cosmare si amintiri straine si deja vu-uri
si imagini fara sens care ma tulburau
m-am agatat de viata cu incrancenare
desi nu mai aveam pentru ce trai
nici bucurie nici speranta
asa cum se lipeste de copac cu saliva o omida baloasa si de care nu are nimeni nevoie
asa m-am lipit de setea de viata

am refuzat moartea desi o doream ca pe o iubita
ca pe o odihna ca pe o nirvana
am trait cu o sete de viata la fel de inconstienta
ca aceea a unui carcaiac alb si orb
intr-o pestera alunecoasa in bezna umeda
care nu vrea decat sa traiasca sa fie
si asta e dreptul lui chiar daca il strivesti
chiar daca il amesteci cu maruntaiele sale
dar e dreptul lui

si azi cand am scapat din iad si incep sa traiesc
cand vad lumina pentru prima oara
cand inteleg cand totul capata un sens
privesc in urma pestera de iad din care am iesit
si ma intreb
oare nu aceasta e cea mai mare fapta
pe care o puteam face in viata mea
ca am facut ce am putut din cat mi s-a dat
si ca am salvat umanitatea in mine?
ca am dovedit in mine
ca viata e mai tare ca moartea
ca iubirea e mai tare ca ura
ca binele e mai tare ca raul
ca merita sa fii om?

ca un inger care se lupta in adancurile iadului
zbatandu-se sa iasa din miasmele intunecate
catre lumina unui soare uitat
catre Dumnezeu
sa ajunga Acasa

nu am facut lucrurile marete in viata
pe care le-am visat
dar m-am luptat cu monstrul din adancul meu
ca sa nu razbun cu rau acelora ce mi-au facut rau
si sa le fac macar putin bine
atat cat poate sufletul meu ingust

si asta am facut-o poate si pentru voi
care va luptati inca in bezna in singuratate in tacere in suferinta in neiubire
ca sa intelegeti ca SE POATE
ca merita sa fii OM
ca dupa bezna infernala a pesterii in care traiti vor veni si zorii de zi

limpezi frumosi divini zori de zi

suavi puri splendizi zori de zi

o, minunati feerici indescriptibili zori de zi!

http://forum.miklos-muhi.ro/viewtopic.php?t=22
dora
 
Posts: 3780
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Tue Sep 04, 2007 7:00 am

Pentru toti@viitor.com


Sunt Miklos Muhi, am 30 de ani, am absolvit Facultatea de Stiinţe Economice la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Pe lângă diploma mea de licenţă, posed şi una de studii aprofundate şi o diplomă din partea Academiei Cornelia Goethe din Frankfurt am Main pentru absolvirea cursului pentru scriitori.

Lucrez ca programator încă din anul doi de facultate, sunt de fapt un economist împotmolit în mocirla infinită a informaticii. Vorbesc şase limbi (la nivele diferite) şi, pe lângă activitatea mea de informatician, scriu poezii şi povestiri în limba germană, un hobby care nu a adus încă nici un ban, doar câteva publicaţii în Germania. Am postat câteva din creaţile mele în germană pe www.miklos-muhi.de.

În prezent trăiesc în Satu Mare, oraşul în care m-am născut, sunt căsătorit de şapte ani şi am doi copii, un băiat şi o fetiţă.

Între 2000 şi 2003 am am lucrat şi am trăit împreună cu familia mea în Germania, unde am văzut într-un fel de "Teleenciclopedia" un reportaj pe teme psihologice. Simptomele prezentate mi s-au părut foarte cunoscute şi am început sa cercetez detaliat tematica prezentată. Mi-am cumpărat o carte foarte bună în domeniu, pe care am şi citit-o. A fost o experienţă extraordinară, parcă autorul american m-ar fi cunoscut de la naştere şi parcă acea carte ar fi fost scrisă folosind datele mele biografice.

Este vorba despre cartea lui Tony Attwood cu titlul "Asperger's Syndrome. A Guide for Parents and Professionals". O carte formidabilă; eu o am în traducerea germană, care poartă recomandarea asociaţiei federale din Germania "Ajutor pentru copilul autist" (Bundesverband Hilfe für das autistische Kind).

Această carte conţine chestionare care ajută la o primă diagnosticare a sindromului Asperger. Nu toate problemele prezentate s-au protrivit cu datele mele biografice, dar au fost destule pentru a căpăta o oarecare siguranţa în ceea ce priveşte originea problemelor mele.

Nu am înţeles niciodată şi nu înţeleg nici astăzi regulile nescrise ale relaţiilor sociale, deşi azi cunosc aceste reguli, pentru că le-am învaţat din experientele mele mai mult neplăcute. Neînţelegerea acestor reguli şi faptul că nu pot să percep sentimentele altora m-au adus atât pe mine cât şi pe părinţii mei în situaţii foarte neplăcute (un exemplu elocvent erau complimentele mele pentru murăturile servite la o întâlnire familială, murături ce au fost gata cumpărate, toate celalate fiind pregătite de mătuşa mea). Ba chiar există un lucuru pe care l-am priceput destul de târziu, la vârsta de 20: de ce trebuie să zic "vă rog" când cer ceva (am devenit foarte nepopular printre colegii mei de cameră din această cauză).

Am avut totdeauna şi alte probleme de comunicare. Când trebuie să explic ceva, trebuie să-mi fac mie însumi clar, pentru că acela căruia trebuie să-i explic nu dispune întotdeauna de aceleaşi informaţii, din punct de vedere calitativ şi cantitativ, ca şi mie. Deseori m-am enervat (şi mă enervez şi azi câteodată) când intrelocutorul meu nu mă înţelege. Asta este valabil şi pentru toate cazurile când nu reuşesc să termin sau să realizez ceva. Dacă un plan trebuie schimbat, mă simt atacat sau cel puţin ameninţat. Poate din această cauză m-au fascinat scenele cu seppuku (sinuciederea rituală japoneză) din romanul Shogun, ritual practicat în cazul în care persoana în cauză nu a reuşit să execute ordinele primite.

În schimb concursurile nu m-au impresionat deloc. Nu înţeleg, de ce e cineva mai grozav dacă aleargă mai repede decât mine. El e mai iute, pentru că are o constituţie musculară mai avantajoasă sau a exersat foarte mult, adică dintr-o cauză normală. Aşa este şi cu meciurile de fotbal. Din punctul meu de vedere aceste sunt plicticoase şi o risipă de timp. Fotbalul nu-mi placea nici când trebuia să joc la orele de sport. Am studiat regulire după care jucătorilor li se arată cartonaşul roşu şi am făcut în mod intenţionat aceste greşeli, cu rezultatele corespunzătoare ...

Îmi amintesc foarte exact lucrurile. Am o memorie excelentă pe termen lung, lucru pe care îl exploatasem la maxim cu ocazia sesiunilor de examene la facultate. Nu prea mă impresiona modul în care ceilalţi se comportau în timpul sesiunii şi îmi preziceau că nu am să reusesc la examen. La toate presiunile de acest gen sunt şi am fost imun. Mă supun doar dacă găsesc un avantaj personal concret în imitarea comportamentului majorităţii; în rest urmăream intersele mele speciale.

Aceste interese s-au schimbat de-a lungul timpului. Am început cu dorinţa de a salva o prinţesă din ghearele unui dragon (lucru care a condus la încercarea să mă duc să văd lumea, ca în poveşti ... eram în clasa I), după aceea vroiam să devin un muschetar. După era sabiei a venit era călătoriilor spaţiale şi a astronomiei, care a fost înlocuită mai târziu de electronică şi electrotehnică (câteva siguranţe şi-au lăsat viaţa pe altarul ştiinţei).

Şi totuşi, se poate. Cu toate aceste impedimente se poate face o carieră, se poate întemeia o familie. Bineinţeles, nu singur. Oamenii din jurul meu s-au adaptat la problemele mele (eu nefiind în stare să mă adaptez la nimic). Cea mai mare performanţă aparţine însă soţiei mele care mă suportă (în toate sensurile cuvântului) de şapte ani, lucru pentru care îi mulţumesc.


--------------------------------------------------------------------------------

Pentru toti@viitor.com

Când veţi citi cuvintele mele,
Poşta electonică va fi, probabil,
Un lucru demult depăşit
şi veţi râde de mine,
Că eu mai folosesc asa ceva ...

Dacă mai aveţi norocul
şi copacii
Pentru ca să îi tăiaţi.

Am fost blestemat
şi trăiam timpuri intersante
Când intunecate, cand luminate,
Ca o stradă
Mărginită de copaci.

Dar nu e vorba de copaci,
E vorba întodeauna de călătoria cea mare,
Care, când de sfârşeşte,
Aduce întodeauna moartea.

*

Am vrut să ajung la înălţime,
Numai vârful se schimba din când in când
Cowboy, indian
sau chiar Jean Marais.

Am învăţat,
Chiar si din întunericul
Acelor timpuri, că
Trebuie să tac ... sau să mint.

Eram eliberat,
Din afară,
Entusiamat, ca lumea,
Si căzusem in golul friguros.

M-am eliberat,
Dar acum de mine însumi,
şi am călcat
Pe propriul meu drum.

Am luptat,
Dupa anii hârţuirii,
Fără milă si rece
Contra stafiilor rele.

*

Iar acum ...
Aş putea să vorbesc
Despre copaci sau despre ce vreau eu,
Totul ar fi politic
şi responsabil
Ca şi cum am trăi
în capul lui Brecht.

Astfel am început să scriu
într-o limbă diferită,
Mama nu poate să citească
Ceea ce scriu,
Dar sunt liber.

Nu scriu despre copaci si nici
Despre nenorociţii lumii.
Lumea îmi este străină,
Dar sunt liber.

Sunt altfel ...
Lumea rămâne ascunsă,
Oamenii supăraţi,
De obicei fără să vreau,
Dar sunt liber.

Mă scriu pe mine însumi,
Absurdul, izolarea,
Neînţelegerea. Cunoaşterea
şi puterea asupra mea însumi,
Mă fac liber.

*

Să mă numiţi nebun,
Astfel îmi rostiţi numele,
şi eu voi trăi.

Să mă numiţi psihopat,
Astfel îmi priviţi sufletul.
şi eu voi trăi.

Să mă numiţi încăpăţânat,
Astfel căutaţi drumul meu,
şi eu voi trăi.

Iar dacă nu,
Nu veţi pierde nimic.
Chiar mai bine -
Umrăriţi-vă propriul vostru drum,
Nu regretaţi nimic

şi voi veţi trăi.
http://www.autismromania.ro/site/Spriji ... e_regasita
dora
 
Posts: 3780
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Thu Nov 29, 2007 6:16 pm

Mesaj dintr-o temniţă autistă

● Birger Sellin, Ich will kein in mich mehr sein (Nu mai vreau să stau în mine), Editura Kiepenheuer & Witsch, Köln

Un tînăr de 20 de ani, cu sindrom autist sever, care de la 2 ani nu mai vorbeşte, scrie texte de o frumuseţe bizară. Ele ne lasă să aruncăm o privire în „lumea încastraţilor“ şi sînt o mărturie a supliciilor prin care trece autorul.

compun abia acum un cîntec despre bucuria vorbirii
un cîntec pentru autiştii muţi să-l cînte în cămine
şi ospicii
unghiile furcilor sînt instrumentele
cînt acest cîntec din străfundul iadului şi-l strig
tuturor nevorbitorilor de pe pămînt
faceţi din el strigătul vostru de luptă
topiţi zidurile de fier
nu vă lăsaţi daţi la o parte
vrem să fim o nouă specie de nevorbitori
un cîrd cu noi triluri şi cîntece
cum vorbitorii nicicînd n-au auzit
printre toţi poeţii n-am găsit nici un nevorbitor
aşa că noi vom fi primii
cîntecul nostru se va auzi peste tot
compun pentru surorile mele nevorbitoare
şi pentru fraţii mei nevorbitori
şi vom fi auziţi şi ne veţi da un loc
unde vom avea voie să trăim printre voi
într-o viaţă a acestei societăţi.

traducere de Magdalena Schubert

http://www.dilemaveche.ro/index.php?cmd ... r=&id=3271
dora
 
Posts: 3780
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Sat Nov 14, 2009 9:47 pm

Nebun de alb

adrian paunescu

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De când mă simt tot mai bogat, de tine,
Şi-mi stau pe tâmple soarele şi luna,
Acum mi-e cel mai rău şi cel mai bine.

M-aş jelui în fel de fel de jalbe
În care nici n-aş spune cum te cheamă,
Pătrate negre şi pătrate albe
Îmi covârşesc grădina şi mi-e teamă.

Şi, uite, n-are cine să ne-ajute,
Abia-şi mai ţine lumea ale sale
Şi-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri caută o cale.

Prin gări descreierate - accidente,
Mărfare triste vin, în miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,
Ca să te-apropii şi ca să te sperii.

Jur-împrejur, privelişti aberante,
Copii fragili ducând părinţii-n spate,
Bătrâni cu sănii gri de os pe pante
Şi albatroşi venind spre zări uscate.

Mi-e dor de tine şi îţi caut chipul
În fiecare margine a firii,
În podul palmei, dacă iau nisipul,
Simt un inel jucându-se de-a mirii.

Te-aud în bătălii din vreme-n vreme,
Ostaşii gărzii tale ţi se-nchină,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon şi nume de regină.

Fiorul rece prin spinare-mi trece,
Când mi-amintesc cu gene-nlăcrimate
Că tu, de la etajul treisprezece,
Voiai să te arunci, să scapi de toate.

Dar tu-nţelegi, de fapt, că nu se cade
Să-ţi pui în cumpănă întreaga viaţă,
Că nu-s în joc abstractele rocade,
Ci sângele ce fierbe sau îngheaţă.

Neputincioasă, tristă şi frigidă,
Aşa ai fost şi apăreai senină,
Dar cel care-a ştiut să te deschidă
Nu-i fericit, ci îmbătat de vină.

De te lucram sârguincios cu dalta,
De te făceam din carnea mea, iubito,
Nu deveneai, cum astăzi eşti, o alta,
Pe care la căldură am trezit-o.

Lăsând ambiţiile de o parte,
Ne aruncăm în marea nemiloasă
Şi-mpreunaţi, ca filele-ntr-o carte,
Ne facem, din sudoare, sfântă casă.

Pe urmă, vin ceilalţi să ne-o distrugă
Şi ochii tăi mă caută întruna
Şi eu înalţ nefericită rugă,
Purtând pe tâmple soarele şi luna.

Şi te iubesc cu milă şi cu groază,
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră, pentru veşnicie.



http://www.youtube.com/watch?v=EZmDzxpi ... re=related
dora
 
Posts: 3780
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI


Return to SINDROMUL ASPERGER

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 2 guests

cron