Metoda Mifne

Moderators: camel, jumbo, shakalu, dora, Milena, dominique, admin, moderators

seminar predeal

Postby ami » Fri Sep 30, 2005 11:52 am

Buna ziua tuturor,
Va invitam la un seminar ce va avea loc la Predeal, intre 24-25 octombrie (26 octombrie va fi o zi speciala dedicata parintilor si copiilor lor cu autism in exclusivitate). Mai multe despre acest seminar puteti citi pe www.autismromania.ro Va asteptam cu drag!
ami
 
Posts: 36
Joined: Tue Dec 23, 2003 10:41 am

Postby ami » Mon Oct 03, 2005 10:10 am

as vrea sa precizez faptul ca la intilnirea cu parintii si copiii lor cu autism ce a fost programata a se desfasura pe 26 octombrie, sint asteptati parinti ce au copii cu virsta de pina la 5 ani, intrucit metoda este folosita cu copiii pina la aceasta virsta, cu preponderenta.
ami
 
Posts: 36
Joined: Tue Dec 23, 2003 10:41 am

Postby emil_c » Mon Oct 03, 2005 4:23 pm

uh, chiar ezitam între a plăti suplimentele nutritive lui Andrei şi a merge la Predeal. Balanţa se înclina spre primul lucru, dar limita de vârstă m-a liniştit oarecum.

Oricum succes şi cât mai mulţi participanţi
Andrei – n. 12.06.2000
Autism usor, atipic (sau nu)
emil_c
 
Posts: 142
Joined: Sun Jul 31, 2005 2:03 pm
Location: Oradea

Postby Felicia » Sun Oct 09, 2005 12:50 pm

Mifne se afla in Israel si fiind aici am auzit ceva lucruri despre acesta metoda.
Am inteles de la anumiti parinti care au facut acolo tratamente ca nu au fost multumiti mai deloc si au platit si o gramada de bani.
Alti parinti care au inclinat sa mearga acolo la tratament au cerut sa discute cu parinti care si-au tratat acolo copiii dar li s-a raspuns ca acest lucru nu e posibil. Cand au vrut sa citeasca lucruri legate despre ei jurnale de specialitate, cei de la Mifne le-au spus ca intai trebuie sa sa intalneasca cu ei si dupa aia le vor da informatii.
Asa ca aveti grija cu Mifne.
Daca doriti va pot traduce lucruri scrise de parintii ai copiilor autisti de pe formul israelian.
Felicia
 
Posts: 38
Joined: Tue Feb 08, 2005 5:40 pm

Postby dora » Mon Jan 07, 2008 5:49 pm

Consideraţii Critice Privind Procedurile

Specifice Terapiei Copiilor Autişti

Antoaneta Zamfirache, Mircea Ilinca, Vasile Chirita, Roxana Chirita, Tiberius Dumitriu, Claudia Nasaudean, Ioan Gotca



Rezumat. În lucrare se menţionează succint caracteristicile psihocomportamentale care definesc autismul. O analiză a datelor statistice disponibile justifică interesul pentru studierea acestei afecţiuni. Sunt prezentate critic principalele metode de terapie în cazul copiilor cu autism. Se propune, după informaţiile noastre pentru primă dată, experimentarea unei proceduri de terapie care transformă familia în ”actorul” principal al realaţiei copil autist < - > familie < - > echipă terapeutică. Implementarea pe Internet a unui produs software original va permite completarea planului terapeutic cu exerciţii executabile pe calculator. Programul asigură tot o dată şi suportul logistic necesar unei legături nemijlocite între familie şi terapeut, ceea ce va face posibilă modificarea în timp real, pe baza observaţiilor transmise de familie către terapeut, a exerciţiilor propuse a fi executate cu copilul autist. Lotul de studiu , alcătuit din 5 copii (3 băieţi şi 2 fetiţe) având vârsta între 5-11 ani,care au fost diagnosticaţi cu diferite grade de autism, este comparabil cu acela folosit în alte studii.



1. Introducere

Autismul este o tulburare psihocomportamentală de aspect pervasiv care reuneşte aspecte ale mai multor etiologii şi are un caracter invalidant relaţional şi social. Afecţiunea se manifestă prin deficienţe mintale şi comportamentale, care afectează în mod curent abilitatea de a comunica, formele de relaţionare cu ceilalţi şi capacitatea de a răspunde adecvat la stimuli externi. Deşi persoanele cu autism nu au exact aceleaşi simptome şi dezorganizare, tabloului clinic specific i se adăugă anumite elemente sau forme individuale specifice. În general, sunt prezente problemele de socializare, comunicare, motorii şi senzoriale. De aceea persoanele cu autism, şi în special copiii, manifestă întârzieri grave de limbaj, apar ca fiind închişi, inabordabili, încapsulaţi în comportamente repetitive şi pattern-uri cognitive rigide şi chiar ca fiind retardaţi mintal. Ipotezele referitoare la etiologia autismului relevă o confruntare între două tendinţe cumva în opoziţie [1].

O categorie de cercetări caută să evidenţieze existenţa unor corelaţii statistice între simptomele şi leziunile organice constatate conform spiritului medicinii anatomo-clinice, respectiv substratul organic al bolii [2].

În prezent cercetătorii abordează procesualitatea autistică ca o dezvoltare psiho-dinamică a unei vulnerabilităţi a copilului pre-autist şi a tuturor evenimentelor contrare pe care le-a experimentat [2].

De fapt, ambele puncte de vedere constituie modalităţi de abordare paralele fiind discutabile în funcţie de particularitatea cazului relevată de datele anamnestice, observaţii şi investigaţii clinice şi paraclinice

Deşi criteriile de diagnostic moderne par să permită o mai corectă identificare a factorilor de risc şi a mecanismelor patologice, suntem încă departe de a ne afla în posesia unei teorii unitare, coerente şi general valabile asupra autismului.






2. Consideraţii statistice



În prezent se observă creşterea numărului copiilor diagnosticaţi cu autism.De aceea, în scopul scăderii numărului de copii afectaţi de această maladie dar şi de găsire a unor modalităţi cât mai eficiente de recuperare, este necesară stabilirea unor modalităţi cât mai riguroase de prevenţie (sanogeneză) şi intervenţie. O preocupare constantă la nivel mondial este şi aceea de a evalua statistic acest fenomen. Spre exemplu după www.wrongdiagnosis.com/a/autism/stats-country.htm indicatorii statistici referitor la autism: prevalenţa (numărul persoanelor cu autism faţă de numărul acelora neafectate) este de cca 1 – 1.6 / 1000 de loc., iar incidenţa ( numărul annual de cazuri nou apărute anual) este de 1/90.000 loc . După www.ocali.org/nattap2007 pentru 1/ 166 naşteri nou născuţii pot fi diagnosticaţi cu autism iar testele arată creşterea dizabilităţii cu 10 – 17% anual.

Statistic, riscul de apariţie a bolii la ceilalţi copii într-o familie unde există un copil autist este de 9%; mai mult, dacă primul copil afectat este băiat, riscul pentru următorul născut este de 7%, iar dacă este fată de 14%. În cazul gemenilor monozigoţi, în 60% din cazuri ambii dezvoltă autism infantil, pe când dizigoţii numai 9% [3].

S-a constatat că numărul mare de copii cu probleme care intră sub incidenţa dezvoltării pervasive de tip autist a crescut semnificativ începând cu anul 1992; o explicaţie pertinentă ar fi transformările profunde socio-economice şi culturale prin care a trecut ţara noastră şi implicit restructurarea statutului femeii ca mamă, soţie şi co-partener în realizarea unui trai cat mai aproape de normal. În paralel cu transformările sociale s-au produs transformări fundamentale în psihologia femeii aflată într-o perioadă de tranziţie pe plan socio-cultural, cu rezonanţă semnificativă în planul personal.

Un studiu statistic [3] elaborat în perioada ani 2002 – 2005 în cadrul Clinicii de Neuropsihiatrie Infantilă a Spitalului Universitar de Psihiatrie „Socola” Iaşi, a evidenţiat o incidenţă diagnostică crescută a autismului infantil comparativ cu alte grupe diagnostice (autismul infantil atipic, tulburarea dezintegrativă, hiperactivitatea asociată cu o întârziere mentală şi mişcări stereotipe, sindromul Asperger) ( fig 1).

Incidenta diagnostica

0

50

100

150

200

250

300

Autismul infantil

Autismul

atipic

Alta tulburare de dezintegrare a copilariei



Hiperactivitate asociata cu

o intirziere mentala si de

miscari stereotipe



Sindromul Asperger

Diagnostic

Nr. cazuri

Serie1


Fig.1

3. Proceduri actuale în terapia copilului autist



Copiii cu autism au fost şi sunt asimilaţi în diverse programe de terapii printre care enumerăm terapia ABA, PECS, PORTAGE şi Terapia de Integrare Completă a Centrului THE “MIFNE” APPROACH din Israel, al căror randament este evident şi semnificativ în nivelul de recuperare a acestora [4,5].

Terapia ABA [4]-Analiza Aplicată a Comportamentului- este un program de învăţare care lucrează sistematic la diminuarea şi înlăturarea ”trăsăturilor” autismului, până când copilul nu mai îndeplineşte condiţiile necesare pentru a se considera că are această afecţiune. Sistemul este foarte intensiv,se bazează pe dividerea oricărei sarcini în subsarcini cu caracteristici distincte şi pune un accent foarte mare pe recompensarea copilului atunci când lucrează bine. Nu există pedeapsă fizică în acest sistem. Terapia începe într-o structură foarte rigidă, dar în mod gradat ia forma unui mediu tipic de şcoală. Pe măsură ce ”învaţă” să înveţe copilul progresează până la punctul în care poate să-şi însoţească colegii normali ca stil de învăţare. Perseverarea timp de 2 – 3 ani în acest program îi poate canaliza pe copii către normalitate.

Terapia PECS [5] , ca o complementaritate la terapia ABA, utilizează un set de pictograme organizate pe domenii de activitate a căror utilizare reprezintă un mod excelent de învăţare a vorbirii, limbajului şi comunicării. O caracteristică a copiilor autişti este capacitatea de selecţie vizuală iar aceste imagini vin să-i ajute la generalizările corespunzătoare.

Centrul The « Mifne » Approach [6]a dezvoltat o metodă de depistare precoce a autismului cu posibilitatea unei intervenţii timpurii care conduce la o recuperare mai rapidă, cu rezultate pozitive de integrare completă a persoanelor cu autism, dar nu în ultimul rând implicarea familiei. Programul de intervenţie timpurie este un proces secvenţial care include trei segmente :

· primul segment se referă la o perioadă de 3 săptămâni în care familia aflată în rezidenţă este implicată să participe complet la tratament. Dinamica tratamentului include punct cu punct relaţia familiei cu copilul, dialoguri, discuţii şi sesiuni intensive de lucru. Tratamentul se adresează deprinderilor cognitive şi sociale exersate cu copilul şi pentru el ;

· al doilea segment cuprinde tratamentul de bază, care este efectuat independent, la domiciliu, de către familie. Pentru aceasta familia este supervizată clinic numai de către un terapeut.Din această etapă se consideră că pentru familie nu mai este necesară o asistenţa sistematică şi constantă din partea specialiştilor Centrului The « Mifne » Approach. Familiile continuă terapia individuală cu copilul lor până când acesta se integrează cu succes atât ca achiziţii de cunoştinţe cât şi în plan social ;

· al treilea segment se referă la integrarea în şcoală cu îndepărtarea obstacolelor şi centrarea pe efortul pe care trebuie să-l realizeze copilul.

De remarcat că în cadrul acestui program implicarea familiei reprezintă punctul central de orientare a centrului pentru ca, în final, să se realizeze o integrare cât mai completă în sistemul de educaţie normală a copiilor cu autism.

Se observă că toate terapiile prezentate au ca punct comun exersarea şi asimilarea abilităţilor psihocomportamentale necesare unei comunicări adecvate şi implementarea în viaţa socială normală cu etapele ei caracteristice, baza fiind tehnica cognitiv comportamentală. În plus, terapia de integrare a Centrului The Mifne Approach completează intervenţia cu participarea directă a familiei, experienţele multinivelare care permit o internalizare completă a studiului programului (atât emoţional cât şi cognitive), ceea ce implica o mai mare înţelegere şi implicare corectă a acesteia.





4. Posibilităţile de terapie a copilului autist folsind tic



Experienţa proprie ne îndreptăţeşte să considerăm că în terapia copilului cu autism sunt importante:

· implicarea directă, nemijlocită a familiei în desfăşurarea efectivă a modalităţilor prevăzute de terapia aleasă;

· oportunitatea aplicării continue, practic permanente, a mijloacelor de terapie;

· alcătuirea unei structuri adaptative a mijloacelor de tratament specifice fiecărui pacient.

În concluzie familia reprezintă un coterapeut fundamental în susţinerea copilului, organizarea şi ghidarea acestuia, modelarea sa şi participarea creativă în ansamblul procesului terapiei

Implicarea TIC ne apare ca fiind justificată deoarece folosirea calculatorului, nefiind caracterizată de o dinamică a trăirii (emoţional-afectivă) care de regulă rezonează subtil cu copilul, poate avea ca efect organizarea cogniţiei şi modelarea emoţiei. Se realizează, astfel, un circuit al informaţiei cortical-subcortical, minte-emoţie neafectat de implicarea emoţional-afectivă a părintelui.

Elaborarea unor produse sofware este justificată chiar şi din punct de vedere economic. După www.ocali.org/nattap2007 costurile cu autismul pentru următorii 10 ani sunt estimate la 200 – 400 miliarde de dolari. În ceea ce priveşte familia întrebările şi problemele în legătură cu copilul autist sunt mari şi determină niveluri înalte ale stresului în familiile cu copii autişti. Pentru orice familie acceptarea şi pregătirea pentru a face faţă unei astfel de situaţii este o provocare şi ridică probleme uriaşe care-i implică în totalitate pe părinţi, fraţi, bunici, familia extinsă, prieteni.

Pornind de la aceste considerente autorii au realizat o platformă TIC care permite dialogul prin INTERNET copil autist < – > familie < – >echipă terapeutică. În fig 2 este prezentată fereastra care ilustrează posibiltatea psihologului de a alcătui un sistem individualizat de pictograme .Pentru fiecare copil se alcătuieşte o pagină de INTERNET proprie ,care va conţine succesiunea de pictograme considerate ca fiind adecvate situaţiei copilului autist.Acestea sunt însoţite şi de sunetul care le descrie. Tot o dată psihologul poate alege şi culoarea fondului pe care sunt asezate pictogramele.Acestea vor fi apoi exersate de parinţi cu copiii lor. Observaţiile părinţilor, feedback-ul, sunt transmise psihologului prin INTERNET şi sunt determinate pentru stabilirea modificărilor care urmează să fie făcute, modifica în timp real, în succesiunea de pictograme.


Fig 2



Deci, ideea acestei proceduri de colaborare cu copiii cu autism constă în implicarea permanentă a familiei în elaborarea şi punerea în practică a planului de tratament.

Viabilitatea, oportunitatea şi eficienţa modalităţilor propuse în lucrare este susţinută şi de:

· numărul semnificativ de familii ( cca 60% - 75 %) care pot accesa INTERNETUL la domiciliu [7] ;

· posibilitatea instruirii extrem de rapide a părţilor asupra folosirii funcţiilor platformei TIC propuse în lucru;

· atractivitatea deosebită a mediilor de lucru virtuale.

În prezent se realizează un studiu pilot privind posibilitatea şi eficienţă folosirii unor proceduri individualizate, prin care să fie prezentate copiilor prin intermediul calculatorului un lot de pictograme,videojocuri etc. Lotul de studiu este alcătuit din 5 copii (3 băieţi şi 2 fetiţe), cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani şi este comparabil cu acelea folosite pentru alte cercetări în domeniul autismului.





5. Concluzii



Ø Studiile statistice arată că fenomenul autist afectează un număr semnificativ de copii , mereu în creştere.

Ø Procedurile terapeutice folosite în prezent cu copilul autist au ca punct comun exersarea şi asimilarea abilităţilor psihocomportamentale necesare unei comunicări adecvate.

Ø Efortul economic semnificativ necesar aplicării procedurilor de terapie a copilului autist justifică continurea cercetărilor în scopul elaborării unor noi proceduri,care să folosească şi tehnologiile actuale.

Ø TIC oferă posibilitatea implementarea unor proceduri care să asigure familiei rolul de partener al psihologului.

Ø Introducerea în planul de tratament a autismului şi a exerciţiilor cu calculatorul permite eliberarea copilului de componenta emoţională indusă de relaţia cu o altă persoană,terapeut sau părinte.



Bibliografie



1. Rutter M, Silberg J., O’Connor T., Simonoff E., Genetics and child psychiatry: II empirical reserch finding. J. Child Psychol Psychiatry, 1999; 40:19-55.

2. British Medical Journal, Ediţia în limba română, 2003, Vol. 10, Nr. 9, www.bmj.ro.

3. Particularităţi ale învăţării în autismul infantil , Psihiatria şi condiţia umană, tom II, 2005, Spitalul Clinic Universitar de Psihiatrie „Socola”, Iaşi.

4. Wing L., Leekam SR., Libby SJ., Gould J., Larcombe M., The diagnostic interwieu for social and communication disorder: background, interrater reliability and clinical use. J Child Psychol Psychiatry 2002; 43: 307

5. Kanner, L., Autistic disturbance of affective contact, The nervous child, 1943, 2, Traduction francaise par M. Rosenberg in: Neuropsychiatrie enfance adolescence, 1990.

6. Post-Treatment Social Integration of Children with Contact and Communication Disorder: The "Mifne" Approach Center,2006, Israel

7. Identificarea Factorilor de Risc şi Strategii de Intervenţie în Interferenţa Socială şi Educaţională a Utilizării Calculatorului la Copii şi Adolescenţi, Grant CNCSIS,Licitaţia 2006,Bucureşti
http://www.terapievirtuala.ro/sites/aut ... /index.php
dora
 
Posts: 3726
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Mon Dec 01, 2008 3:36 pm

dora
 
Posts: 3726
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Mon Jul 06, 2009 10:09 am

Metoda Mifne de tratare a autismului, prezentată la Piatra Neamţ
Miercuri, 03.06.2009



Specialiştii nemţeni care lucrează cu persoane cu dizabilităţi au învăţat o nouă metodă de recuperare a copiilor cu autism. Asta pentru că, timp de două zile (2 - 3 iunie), la Piatra Neamţ s-a desfăşurat conferinţa "Modelul Mifne - Fereastra Oportunităţilor".


Organizată de Asociaţia Univers Plus, în colaborare cu Primăria Municipiului Piatra Neamţ şi Consiliul Judeţean Neamţ, manifestare a avut ca invitaţi de onoare echipa de psihoterapeuţi de la Centrul Mifne din Israel, condusă de dr. Hanna Alonim, director al centrului şi creatoarea acestei metode de tratament şi recuperare.

"Sunt foarte emoţionată să fiu aici împreună cu minunata mea echipă. Mă bucură colaborarea care există între România şi Israel, care se desfăşoară de mult timp pe diferite planuri şi domenii de activitate, dar în ceea ce priveşte autismul, acesta este încă o problemă unică în toată lumea. S-a pus problema modul în care reacţionează o familie atunci când află că unul din copii suferă de autism. Tocmai aceasta este esenţa metodei Mifne care este de fapt un program pentru familie, care vede copilul ca o parte a familiei. Familia ce se confruntă cu problema autismului se află în criză şi are nevoie de ajutor. Metoda Mifne tratează întreaga familie. Obiectivul esenţial este cel de a oferi părinţilor cele mai bune metode pentru tratarea autismului. Pentru aceasta, trebuie să popularizăm în toată lumea ideea că este foarte importantă depistarea precoce a autismului. În România, ca şi în alte ţări, copilul e diagnosticat târziu. Dar cu cât se începe tratamentul mai devreme, cu atât se obţin rezultate mai bune. Primele semne ale autismului apar în primele luni de viaţă, iar tratamentul început cât mai repede ar putea salva mulţi copii", a declarat Hanna Alonim.

Specialiştii israelieni prezenţi la Piatra Neamţ au explicat că primele semne ale autismului apar în primele 3 - 4 luni de viaţă. De aceea, au recomandat părinţilor care au copii mici, să urmărească apariţia sau existenţa principalelor simptome de autism: pasivitatea sau agitaţia excesivă (inclusiv faptul că cel mic nu plânge deloc sau plânge neîncetat); împotrivire la alinturi, hrănire, atingeri sau contact vizual direct (se poate uita fix la anumite obiecte); lipsă de interes faţă de împrejurimi sau lipsa de reacţie faţă de persoanele sau vocile celor din jur (nu întoarce capul, nu zâmbeşte sau nu gângureşte); întârzieri în dezvoltarea motorie. Aceste semne pot să apară şi în cazul copiilor sănătoşi. De aceea, părinţii nu ar trebui să se îngrijoreze decât dacă acestea persistă sau se agravează. Dacă suspectează autismul, părinţii trebuie să consulte cât mai repede un pediatru sau un specialist în psihiatrie infantilă.

La conferinţă au participat atât specialişti, respectiv psihologi, psihopedagogi, psihoterapeuţi, asistenţi sociali, medici, psihiatri, dar şi cadre didactice şi părinţi care se confruntă cu problema autismului. Participanţii au participat la seminarii care i-au învăţat despre autism, teoria ataşamentului, terapia copilului cu autism, semne timpurii ale autismului, psihoterapia familiei, tulburările de alimentaţie ale copiilor cu autism şi ameliorarea lor, terapia prin joc şi conceptul de reciprocitate, integrarea copilului cu autism în învăţământul de masă, toate acestea reprezentând metoda Mifne.

Prezentă la deschiderea conferinţei, Mihaela Ignatovici, secretar al judeţului, a declarat: "Ne-am bucurat când am aflat de desfăşurarea acestei conferinţe la Piatra Neamţ. Este o premieră la nivel judeţean şi cred că este un bun exemplu pentru toată ţara. Se simte nevoia unor astfel de servicii şi am dori să dezvoltăm şi în sectorul public un astfel de serviciu pentru recuperarea copiilor cu autism, pentru că nu toţi părinţii au posibilităţi materiale pentru a accesa astfel de servicii specializate. Vrem să credem că această colaborare cu specialiştii din Israel va fi de lungă durată pentru că rezultatele obţinute sunt încurajatoare. faptul că autismul s-a transformat dintr-o boală incurabilă în una recuperabilă, dă o nouă speranţă copiilor şi părinţilor care se confruntă cu acest diagnostic".


http://www.realitateamedia.ro/articol/Social/5204/
dora
 
Posts: 3726
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Mon Feb 07, 2011 7:48 pm

Metoda Mifne



Terapie pentru copilul autist si familia sa



Să fii autist nu înseamnă să fii neuman. Însă înseamnă să fii un străin. Înseamnă că ceea ce este normal pentru mine, nu este normal pentru alţi oameni. Sub anumite aspecte, eu sînt foarte prost echipat pentru a putea supravieţui în această lume, precum un extraterestru eşuat fără un manual de orientare... Acordaţi-mi demnitatea de mă cunoaşte în termenii mei- recunoaşteţi faptul că sîntem în mod egal străini unii faţă de ceilalţi, că felul meu de a fi nu este doar o versiune defectă a felului vostru de a fi. Suspendaţi pentru o clipă propriile voastre prezumţii. Definiţi-vă propriii termeni. Lucraţi cu mine pentru a construi punţi între noi.’

Jim Sinclair (1992) persoană cu autism

Copilăria mea seamănă cu un coşmar. Un geam de sticlă mă separa de mama.Vorbeam, plângeam, loveam, strigam din spatele geamului.Nu o puteam atinge.acolo unde aş fi vrut să o ating, să o întâlnesc era vidul.

Sophie
copil autist

1. Argument
M-am confruntat prima data cu autismul în anul 2001. Se numea Mircea. Nu ma privea.Ochii lui rămaneau deschişi şi privirea lui nu se opera nicăieri. Nu surâdea. Era atât de centrat pe sine încât, credea că şi-a greşit destinaţia. Evidentele arătau că era un copil pierdut, nu reacţiona la fel ca ceilalti copii. L-am observat o bună bucată de vreme, era tot ceea ce putem să fac pentru el în acel moment. Orice încercam sa fac cu el era din start sortit eşecului. Simţeam o mare durere în suflet ca nu pot să-l ajut cu nimic … şi acea frustrare m-a determinat să cercetez, să adun informaţii, să studiez…
În activitatea mea de terapeut, am întâlnit mulţi copii autişti. Dorinţa lor de atrăi este permanent zdrobită de o teamă colosală de a exista., ceva ca şi cum “dacă exist mor”. Existenţa constituie pentru ei cel mai mare risc şi în acelaşi tim cea mai mare dorinţă a lor.
Diversele metode pe care le-am încercat în terapia copilului autist vreme de 5 ani au dat rezultate în special în plan cognitiv, dar simţeam că lipseşte ceva şi acel ceva era motivaţia copilului autist de a avea iniţiativă, de a experimenta situaţii noi de viaţă, de a colabora şi de a se implica mai mult în activităţi ludice.
În anul 2006 am găsit ceea ce căutam, un seminar la Predeal ce avea să-mi schimbe complet modul de a gandi despre viaţa şi terapia copilului autist şi a familiei acestuia- Metoda Mifne.

2. Autismul în câteva cuvinte

Autismul este o tulburare de dezvoltare de origine neurobiologică şi este considerată drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei. Autismul este tulburarea ‘centrală’ din cadrul unui întreg spectru de tulburări de dezvoltare, cunoscut sub numele de spectrul tulburărilor autismului/autiste (‘autism/ autistic spectrum disorders’) sau de tulburări pervazive de dezvoltare (pervasive developmental disorders), termenul “oficial” folosit în sistemele internaţionale de clasificare (Diagnostic and Statistic Manual, DSM IV; International Classification of Diseases-ICD 10). Aceste tulburări prezintă o largă varietate de manifestări clinice, presupuse a fi rezultatul unor disfunctionalităţi de dezvoltare multifactoriale ale sistemului nervos central sau genetice. Cauzele specifice sînt încă necunoscute.
Autismul este un handicap psihic care franează dezvoltarea. Copilul devine cu greu autonom. Şchioapătă din punct de vedere afectiv: ori are prea multe emoţii ori nu are destule. Inteligenţa nu este atinsă, doar că nu se poate servi de ea din cauza închiderii sale faţă de lumea exterioară. Poate deveni competent în domeniile în care este dotat.creşte în mod dizarmonic, unele sectoare ale personalităţii sale rămânând foarte puţin dezvoltate, în timp ce altele depăşesc adesea normalul. Se poate spune că păstrează aproape toată viaţa o anumită fragilitate a caracterului şi că are nevoie să fie susţinut de un mediu care să-l înţeleagă şi să-l accepte.

3 . Filosofia Mifne

În anul 1987 a apărut primul model de intervenţie terapeutică pentru copiii cu autism si parintii acestora.
Centrul Mifne din Israel şi Metoda de intervenţie timpurie asupra copilului autist şi familiei acestuia are o experienta de 20 de ani în lucrul cu copilul autist. Centrul şi metoda sunt unice în lume. Selecţia copiilor autişti şi a familiilor acestora se face în funcţie de vârsta copilului, fiind selectaţi copii cu vârste cuprinse între 1 an şi 5 ani.
Intervenţia terapeutică are la bază teoria ataşamentului, scopul principal fiind de a ajuta copilul autist sa aibă percepţie de sine, să înveţe să comunice şi să înţeleagă ce se întâmplă în jurul lui.
Tratamentul este unul intensiv, copilul este însoţit de toţi membrii familiei lui, care participă impreuna cu el la terapie aceasta fiind o condiţie de bază. Fiecare familie are un program terapeutic individual, conceptul de bază al metodei fiind vizualizarea familiei ca ca un nucleu.
Copilul se naşte într-un anumit context familial unic pentru el unde doi oameni din două lumi diferite se unesc pentru a promova ceea ce este comun pentru ei. În timpul formării unui cuplu apar diverese obstacole în special sentimentul de pierdere a independenţei. Familia cu copilul autist mobilizează mijloace comune care provin din propriile lor familii şi foarte des părinţii se confruntă cu o regresie şi nu pot depăşi obstacolele.
Pentru familie , a face faţă unui copil cu nevoi speciale ridică o serie de întrebări: dacă această tulburare este parte a vieţii lor sau ce alte alternative mai există?
De obicei, nu avem conştiinţa ritmului respiraţiei noastre. Oricum, în cazuri excepţionale, cand suntem destresaţi devenim conştienţi de respiraţia noastră şi suntem preocupaţi de asta. Atâta timp cât ritmul este unul neobstrucţionat, noi nu luăm seama de aceasta. Obstrucţionarea şi proasta funcţionare ne conduc la concentrarea atenţiei.
Normele, atât cât ele există, ne permit sa facem faţă activităţilor noastre zilnice, şi ne dau posibitatea să le concentrăm într-o manieră rutinieră.
Când un copil se naşte este confortabil pentru noi să ştim că acesta este “întreg”, “normal”. Avem nevoie pe loc de asigurări ca totul este bine. Ca parinţi, deseori ne surprindem examinând dezvoltarea motorie, emoţionala, intelectuală şi a limbajului copilului nostru.
Un copil cu nevoi speciale prezintă membrilor familiei lui o situaţie dificilă care le este nefamiliară şi le provoacă anxietate. Când diagnosticul din spectrul autismului este primit, copilul cu nevoi speciale devine centrul preocupărilor membrilor familiei. Energia părinţilor este canalizată către găsirea de soluţii. Dintr-o dată procesul normal de dezvoltare, care pâna acum a permis membrilor familiei să interacţioneze făra a acorda atenţie unor condiţii speciale, este fărmiţat. Un obstacol dintr-o dată a apărut în viaţa lor. Părinţii se surprind concentrându-se pe problemă, trăindu-şi viaţa în jurul copilului special şi experimentând un discomfort, nelinişte interioară în care negarea, speranţa şi ambiţia coexistă – sentimente amestecate care oscilează între disperare şi atotputernicie.
De obicei, cand copilul este dus la cresă, situaţia lui devine foarte evidentă, atunci cand comparaţia este facută cu copii de vârsta lui şi accentul cade pe ceea ce apare ca fiind neobişnuit la el.
Vieţile părinţilor se schimbă iar aceste schimbări în curând vor începe să afecteze toţi membri familiei.
Factorul timp este vital. Părinţii se confruntă cu decizii pe care trebuie sa le ia în momente critice, ca de exemplu să aleagă o creşă pentru copilul lor, să-şi integreze copilul într-un program social, iar apoi să găsească un loc pentru el la şcoală care va lua în considerare nevoile lui speciale şi va ţine cont de ele.
Cu toate acestea parintii sunt în general ajutaţi şi sprijiniţi de profesionişti şi servicii sociale, timpul care trece nu reuşeşte să aducă o vindecare, iar sentimentele părintilor de izolare şi neputinţă se adaugă în contextul situaţiei în care se află.
Programul de interveţie timpurie Mifne este un proces secvenţial care include trei segmente:
Primul segment: “Incubatorul terapeutic” cuprinde o perioadă de trei săptămâni de tratament care implică participarea întregului nucleu familial.
Tratamentul dinamic include terapie individuală unu la unu pentru copilul autist, terapie de cuplu şi terapie de familie. De asemenea include dialoguri şi discuţii, precum şi sesiuni de lucru intensive.
Tratamentul abordează şi dezvoltarea deprinderilor sociale şi cognitive la copilul care demonstrează că este pregătit pentru aceasta.
Al doilea segement: Tratamentul de baza de acasă în timpul căruia familia primeşte suport si supervizare clinică de la un terapeut desemnat de Centrul Mifne. Cele mai multe familii aleg să continue terapia individuală pentru copilul lor pâna cand devine evident faptul că copilul este gata pentru integrarea sociala.
Al treilea segment: integrarea socială cu intrarea în învaţământul de masă devine un scop principal, cu obstacolele sale inerente.
Sa ajuţi părinţii este o abilitate profesională în câmpul educatiei, care consideră aceasta o provocare şi o valoroasă misiune să integrezi copii cu nevoi speciale împreuna cu copii normali. Acest efort li se prezinta ca fiind plin de întrebări şi dileme precum şi o stradanie extraordinară care cere determinare, perseverenţă în programul zilnic şi devotement de dragul progresului copilului.Ei merita sa fie ajutati cu fiecare pas al drumului ce-l urmează.
Programul de integrare timpurie Mifne încearcă mai întâi să spargă barierele în comunicare şi să scoată copilul din izolare.
Integrarea totală este un proces gradual care încet încurajează creşterea interacţiunii sociale, constientizând copilul şi colegii lui de plăcerea de a se juca împreuna. Aceasta cere multă pregătire.
Pentru a facilita procesul de integrare, Centrul Mifne este deschis sa ofere asistenţă profesioniştilor din domeniul educaţiei care lucrează cu copii care au fost în tratament in Israel.


4. Intervenţia terapeutică asupra copilului autist

Familia este percepută ca un nucleu, ca un întreg, iar intervenţia terapeutică se face pe copil si pe fiecare membru al familiei lui.
Terapia scurtă dă posibilitatea familiei de a reflecta asupra lor pentru a înţelege nevoile lor şi ale copilului lor, oferindu-le posibilitatea de a înţelege paşii ce trebuiesc urmaţi în recuperarea copilului lor.
Părinţii au cea mai mare responsabilitate în demersul acestui tratament. Ei învaţă cum trebuie sa creeze un mediu propice satisfacerii nevoilor copilului lor. Fraţii copilului autist participă şi ei la terapie învăţând să înbunătăţească calitatea comunicării cu copilul autist.
Programul se adresează nevoilor particulare ale familiei şi e destinat sa se potrivească nivelului de dezvoltare a copilului.
Intervenţia terapeutică se bazează pe tehnici de joc într-o cameră special amenajată, securizantă, care să reducă pe cât posibil teama, anxietatea copilului autist. Se urmăreşte crearea încrederii în sine, stimularea curiozităţii copilului, încurajarea dorinţei de a colabora cu terapeuţii şi cu părinţii, creşterea motivaţiei şi stimularea senzorială (hidroterapie si hipoterapie) în funcţie de necesităţile copilului. Atitudinea este una necondiţionată, programul nestimulând pedeapsa şi recompense.
In camera de joacă copilul urmăreşte toate iniţiativele terapeutului şi reacţionează la provocarile adultului. Terapeuţii urmarestc orice răspuns al copilului şi iau în calcul şi răspunsurile bizare până la stabilirea reciprocă a relaţiei.
Copilul are control asupra activităţii care se desfăşoară în camera de terapie, fapt ce-I conferă încredere în a se exprima spontan şi emotional. Autistul înţelege doar anumite părţi din mediu, percepe diferit lumea în care creşte.
În sala de tratament se urmăreşte identificarea capacităţilor şi abilităţilor care există în copil prin intremediul plăcerii pe care o găseşte în orice joc. Se urmăreşte de asemenea dezvoltarea comunicării între părinţi şi copilul autist, precum şi legătura de ataşament dintre ei.
Sala de joacă este în aşa fel amenajată încât copilul autist are senzaţia de siguranţă, diminuându-i din teama pe care o experimentează în viaţa de zi cu zi.Copilul petrece în această sală 8 ore pe zi. Aici se pun bazele comunicării dintre terapeut şi copil, aici copilul învaţă să se joace, acumulând încredere în el. Activitatea de joc cu terapeutul contribuie la creşterea stimei de sine a copilului. În timpul şedinţelor de terapie copilul se concentrează foarte mult asupra treapeutului, relaţia dintre cei doi fiind foarte importantă. Copilul capătă încredere în treapeut şi devine încrezător, având curaj să desfăşoare diverse activităţi în cooperare cu terapeutul.
Sunt urmărite răspunsurile sociale, contactul vizual măsurat în fiecare oră de terapie, sunt încurajate sunetele diferite pentru a nu încuraja ecolalia. De asemenea contactul fizic este dominant în procesul terapeutic care are ca scop echilibrarea sensibilităţilor copilului faţă de contactul fizic şi social uman.
Sala este prevăzută cu geamuri iar părinţii pot vedea ce face copilul 8 ore pe zi. Părinţii învaţă modalităţi de a se apropia de copilul lor, urmând să fie întroduşi apoi, rând pe rând, în sala de joacă unde se vor afla singuri cu copilul şi vor experimenta momente plăcute cu copilul lor.
Problemele de alimentaţie sunt tratate în procesul terapeutic, cunoscut fiind faptul ca cei mai mulţi copii autişti refuză hrana, au probleme de masticaţie şi înghiţire sau fac fixaţie pe anumite alimente. În acest mod se intervine şi asupra hiperactivităţii, deoarece dieta condiţionează hiperactivitatea.
Asupra alimentatiei se urmăresc 4 direcţii importante: valoarea nutriţională, fixaţiile alimentare şi implicaţiile acestora, legătura dintre activitatea muşchilor maxilarului şi dezvoltarea limbajului, tendinţa membrilor familei de a-l hrăni.
După trei săptămâni de tratament intensiv la Centrul Mifne, 8 ore pe zi, inclusiv sâmbăta şi duminica, familiile primesc supervizare acasă, iar după încă 6 luni de terapie acasă cu copilul respectând aceeaşi “reţetă” se alege o gradiniţă care să se adapteze nevoilor copilului.
Este un process de durata care se întinde pe câţiva ani.

5. Intervenţia terapeutic specifică asupra părinţilor
Mediul familial este primul mediu social în care ia naştere şi se desfăşoara viaţa oricărui copil.
Primirea diagnosticului de autism infantil pentru copilul lor este o lovitura extrem de grea pentru parinţi care timp îndelungat spera ca cei avizaţi sa greşeasca si trecerea timpului să infirme diagnosticul primit.
De cele mai multe ori, tot ceea ce presupune dinamica familială (afectivitate, statusuri şi roluri, relaţionare) este modificat, predominant negativ, în momentul în care unul dintre copii este diagnosticat cu autism infantil. Boala are o încărcătură emoţională, atât pentru copil, cât şi pentru familia lui. Pentru copil, constituie o ameninţare la adresa integrităţii sale, ceea ce poate suscita temeri profunde. Pentru părinţi, boala este un echivalent al morţii, aceştia nu mai pot investi în copilul lor, nici să facă vreun proiect în legătură cu el, este alterată proiecţia în viitor. Statusul de părinte cu copil autist este încă asociat cu sentimentul de culpabilitate şi păstrează conotaţiile stigmatizare. Mai mult, autismul în familie antrenează uneori scoaterea la iveală a unor secrete privind anumite episoade din viaţa privată, ceea ce se adaugă la drama familială pe cale să se trăiască. Toate aceste manifestări de angoasă se estompează cu timpul la majoritatea părinţilor, atunci când se constată că starea de sănătate a copilului se stabilizează sau se ameliorează graţie tratamentelor existente. În cazul multor familii, viaţa de zi cu zi se concentrează în jurul bolii şi, chiar dacă copilul se simte bine, părinţii au tendinţa de a-l hiperproteja, accentuând astfel statutul de "bolnav" al copilului, în detrimentul dezvoltării unor conduite fireşti pentru vârstă şi preocupările lui. Existenţa altor fraţi, poate duce în principal la neglijarea emoţională a acestora. Aceştia pot să dezvolte sentimente depresive, gelozie şi agresivitate faţă de restul familiei, se simt diferiţi, chiar străini, sunt cumva în afara "normalului", care în acest context presupune să fii bolnav şi să beneficiezi de îngrijiri speciale; uneori chiar se simt "vinovaţi" că sunt sănătoşi. Ei ajung să-şi concureze afectiv fratele bolnav sau se reorientează către alte persoane, din familia extinsă (de obicei bunici, alte rude) sau din afara familiei (colegi, grup de prieteni). Şi relaţia maritală are de suferit în cazul familiilor ce au un copil autist. Există familii în care relaţia dintre cei doi parteneri se consolidează (pentru a face faţă agresiunilor externe), dispun de resurse de adaptare, se susţin reciproc şi-şi împart responsabilităţile. Dar, de cele mai multe ori, viaţa de familie este perturbată, întreg universul familial centrându-se pe copilul bolnav, iar comunicarea - cu copilul, sau cu ceilalţi membri din familie - se reduce preponderent la subiectele aferente bolii.
Doi adulţi din două lumi diferite se căsătoresc cu scopul de a crea o singură unitate. Ei formează o „culoare” unică. Această culoare deosebeşte membrii familiei de altă familie şi face mai puternică legătura dintre ei. Caracteristicile familiei sunt transmise prin educaţie familială. Orice supărare conturbă echilibrul familei, schimbările interne si externe din familie subminează stabilitatea ei (naşterea unui copil, boala, divorţul, schimbarea locului de muncă).
Atunci când echilibrul familial este conturbat familia are tendinţa de a alege un membru al ei care să poarte povara tensiunii. Familia care permite unui membru al ei să-şi asume responsabilitatea acelei dificultăţi, păstrează echilibrul familiei prin alegerea unui „ţap ispăşitor” care să preia întreaga responsabilitate.
Mifne insistă asupra întregului nucleu familial. Părinţii sunt înclinaţi să vorbească mai mult de tulburare decât de copil, iar de multe ori comportamentul copilului va fi iertat pe motivul milei. Atitudinea defensivă a părinţilor vor cauza întârzieri în dezvoltarea copilului deoarece copilul este împiedicat să-şi folosească abilităţilr moştenite.
Opinia celor mai mulţi este că o schimbare în familia copilului autist este foarte greu de produs. Terapia impune cu necesitate credinţa terapeutului în schimbare, care are atribuţia de a produce schimbarea.
Familia are o stare emoţională complexă, invaliditatea e acceptată de părinţi ca fiind o stare fixă, împiedicând terapia afectivă. Credinţa în schimbare a părintelui este data de lupta dintre a crede în şansă şi autorealizare.
Copilul cu nevoi speciale este „umbra” concentrată a întregii familii. Părinţii folosesc proiecţii atunci când identifică la copil caracteristici neacceptate la ei, acele caracteristici negative. Pentru ca o persoană să fie conştientă de părţile întunecate ale personalităţii sale el are nevoie de o cunoaştere de sine profundă. Această cunoaştere de sine se face cu mare durere. Acest proces nu e deloc simplu pentru că apare opoziţia din partea părintelui.
Terapia cu părinţii îi determină pe acestia să îşi cunoască umbrele. Acesta e un stadiu de deschidere a minţii părinţilor. Cuplul de părinţi al copilului autist suferă crize care ameninţă unitatea familiei, îi distanţează, dând uneori vina unul pe celălalt. In timpul terapiei apar situaţii stresante care sunt concretizate de reîntoarcerea trecutului fiecărui părinte.
Părinţii se simt victime. Terapia Mifne işi propune să trateze victimizarea pentru că aceasta e o cauză pentru furia lor prelungita şi un obstacol în calea asigurarii dezvoltării armonioase a copilului lor. O familie ce se află într-o stare de agitaţie marcantă e pe cale să işi piardă echilibrul, confruntându-se cu lipsa stabilităţii şi o stare de confuzie generală. Toate aceste îi împiedică să observe reacţiile copilului, abilităţile lui şi progresele pe care le face.
Întâlnirile cu părinţii au ca scop localizarea emoţiilor lor pentru a-i ajuta să devină mai puternici.
Terapia cu părinţii presupune două direcţii: una verticală făcându-i să devină conştienţi de sine şi de problemele lor şi una pe orizontală determinându-i să asilileze situaţii diferite si metode diferite de a acţiona asupra copilului lor (observare, discuţii, experienţe practice).
Atât psihoterapia individuală cât şi cea familială oferă două avantaje: un mod de abordare a tratamentului şi o manieră de a întelege comportamentul uman. Ca modele de abordare terapeutică, ambele tipuri de terapii au virtuţile lor speciale.
Terapia individuală pune la dispozitie atentia concentrată de a ajuta părintele să facă fată propriilor framântari şi să devină mai întreg, sa se realizeze. Terapeuţii adepţi ai abordarii individuale au recunoscut întotdeauna importanţa vietii de familie în conturarea personalitatii, au presupus ca aceste influenţe sunt internalizate şi ca dinamică intrapsihică devine forţa dominantă în controlul comportamentului. De aceea, tratamentul trebuie orientat catre persoană şi către propria ei construcţie personală.
Terapeutii cred că forţele dominante în vieţile părinţilor sunt localizate în afara vietii lor, în familie. Terapia ce se bazează pe aceste concepţii este orientată spre organizarea familială şi schimbarea acesteia. Când organizarea familială se transformă, viaţa fiecărui membru al familiei este afectată corespunzător.
Afirmaţia că, modificând o familie schimbăm viaţa fiecăruia dintre membri, este foarte importantă şi trebuie elaborată. Terapia familială nu are de-a face numai cu schimbarea pacientului individual în context. Terapia familială determină modificări asupra întregii familii; în acest fel, beneficiile pot fi de lungă durată pentru că fiecare membru al familiei este schimbat şi continuă să exercite asupra celorlalţi influenţe sincronice.
O situaţie recunoscută ca mentinând problemele într-o familie sunt triadele si triunghiularizarile conform cărora în condiţiile în care conflictul între doua persoane escaladează dincolo de un punct critic, o a treia persoană intervine pentru a stabili echilibrul. Terapia de familie provoacă schimbarea acestui ciclu homeostatic modificând pattern-ul de relaţie între membrii familiei. Sunt depasite dublele legaturi (G. Bateson) si este analizată metacomunicarea. Recunoscând importanţa şi succesiunea etapelor în ciclul vietii de familie, într-o sedinta terapeutică se identifică punctele tranzitorii critice care conduc la schimbarea dinamicii emoţionale, a credintelor cât şi a structurii familiale.
Curentul strategic al terapiei de familie presupune realizarea unui plan pe baza unei probleme formulate, intervenţia, feedback-ul şi ajustarea, trasând sarcini directe si paradoxale familiilor. Pe tot parcursul terapiei, terapeutul nu este un expert şi încearca sa-şi mentină neutralitatea în raport cu toti membrii familiei.

4. Concluzii
In urma terapiei 73 % dintre copii au fost integraţi în învăţămantul de masă cu nivel înalt de a învăţa şi comunica, 6% se află încă în tratament, 11% dintre ei au renunţat la terapie acasă, iar 10% dintre ei sunt în centre speciale de invăţământ datorită nivelului scăzut de învăţare.
Între anii 1987-1999 un număr de 23 de copii au fost tratati la centrul Mifne, Rosch Pinna, Israel, fiind asistaţi îainte şi după tratament. Studiul comparativ a evidenţiat îmbunătăţiri remarcabile.
În anul 2006, doi copii diagnosticaţi cu autism , de 3 ani respectiv 4 ani , din Piatra Neamţ, au fost acceptaţi şi au beneficiat de terapie pentu ei şi familiile lor la Centrul Mifne din Israel. Ambele familii au fost însoţite de doi psihologi care împreună cu alţi terapeuţi continuă terapia intensivă acasă. Unul dintre copii frecventează acum grădiniţa de masă.



Bibliografie
1. Mifne Clinical Team. (2002) - The “Mifne” Approach – Post-treatment social integration of children with contact and communication disorder, Israel
2. Mitrofan, I ; Vasile,D. (2001) - Terapii de familie - Editura SPER, Bucureşti 3. Calinescu, M. (2003) – Portretul lui M – Editura Polirom, Bucureşti
4. Genevieve, F.(2002) – O lume diferită – Editura Triade, Cluj-Napoca


http://sinzianaburcea.blogspot.com/2009 ... mifne.html
dora
 
Posts: 3726
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI


Return to TERAPII

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 2 guests