Secretul din mintea geniilor
...de Mădălina Firănescu
Ce se ascunde în spatele unor minţi strălucite şi care e secretul talentului extraordinar al geniilor?
La aceste întrebări se caută răspuns de ani şi ani, însă cercetările de ultimă oră reuşesc să ridice întrucâtva vălul care ascunde felul în care se naşte şi lucrează inteligenţa de excepţie. Fie că avem de-a face cu supradotaţi din rândul persoanelor “normale”, fie că vorbim despre indivizi cu memorii sau capacităţi artistice fabuloase, dar marcaţi de vreun handicap, misterul acestor daruri incită la fel de mult.
* Congresul supradotaţilor
La primul congres european al oamenilor supradotaţi, desfăşurat zilele trecute la Köln, au fost prezenţi 350 de participanţi din 20 de ţări. "Supradotat înseamnă că eşti foarte inteligent. Şi eu sunt puţin inteligent!", a declarat, pentru Deutsche Welle, cel mai tânăr participant, Julian, 8 ani. "Puţin inteligent" înseamnă: la vârsta de şase ani, la testul IQ, a obţinut 142 puncte. Coeficientul unui om normal este de 100 puncte, iar tot ce trece de 130 intră în categoria supradotat. Christine Warlies, preşedinte al asociaţiei oamenilor supradotaţi (Mensa), precizează: "Există prejudecata că genii sunt numai în matematică, fizică şi IT.
Deseori femeile se subestimează, crezând că dacă nu sunt bune la matematică nu au cum să fie supradotate, dar nu este adevărat!" Indiferent de profesie, oricine poate deveni membru al asociaţiei MENSA dacă obţine cel puţin 130 de puncte la testul IQ.
Printre aceştia se regăsesc şi mulţi autişti sau persoane cu alte handicapuri.
* Urmaşul lui Newton din scaunul cu rotile
Calcule complicate făcute în minte ultra-rapid, teorii ştiinţifice uimitoare, virtuozitate muzicală. De asemenea performanţe se dovedesc capabili oameni care uneori au chiar handicapuri severe.
E şi cazul astrofizicianului Stephen Hawking - unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani şi profesor la catedra de Matematică la Universitatea Cambridge, deţinută cândva de Isaac Newton, dar paralizat în urma sclerozei laterale amiotrofice şi constrâns să comunice cu ajutorul unui computer sofisticat controlat cu mişcări ale capului şi globilor oculari! Comparativ cu el, Rüdiger Gamm -un geniu al calculelor – pare norocos. Abia la vârsta de 21 de ani şi-a dat seama de darul său.
A deschis întâmplător radioul şi a auzit cum un alt individ făcea aproape instantaneu, fără hârtie şi creion, calcule matematice complicate. “Asta pot şi eu, fără vreun antrenament”, şi-a spus Gamm, al cărui creier a devenit de atunci obiect de cercetare.
Niels Birbaumer, profesor de neurobiologie la Universitatea din Tübingen, a comparat – timp de doi ani- undele cerebrale ale unor autişti cu ale unor “acrobaţi ai calculelor matematice” perfect sănătoşi. El a descoperit cu acest prilej că, atunci când li se cerea să relateze o întâmplare petrecută cu mult timp în urmă, autiştii s-au descurcat mult mai bine decât “normalii”.
La fel şi în cazul evenimentelor recente. Când a venit însă vorba de viitor, rezultatele au fost egale. Asta pentru că perspectiva presupune o strategie bazată pe reguli şi formule, capitol la care autiştii nu stau bine.
*
Excepţionala memorie a lui Rain Man
Se ştie că autiştii au o memorie impresionantă (fotografică!) şi sunt în stare să reţină conţinutul a mii de manuale de şah ori să reproducă impecabil o bucată muzicală pe care au auzit-o doar o dată. Dar sunt consideraţi adesea handicapaţi, din cauza imposibilităţii integrării sociale. „Înainte, erau numiţi depreciativ <idiot savants>”, spune prof. Darold Treffert, şef al Departamentului Psihiatrie la St. Agnes Hospital din Fond du Lac (Wisconsin), care a avut de-a face ani de zile cu asemenea “oameni speciali”.
Oameni precum Kim Peek, un american în vârstă de 55 de ani, pe care scenaristul Barry Morrow l-a avut ca sursă de inspiraţie pentru personajul principal al filmului „Rain Man“. Peek s-a născut cu capul de dimensiuni cu o treime mai mare decât cele normale, dar cercetătorii care i-au studiat creierul n-au putut explica extraordinara sa ţinere de minte: poate calcula în ce zi a săptămânii a căzut o anume dată istorică – şi asta pentru un interval de 4000 de ani!- ştie exact care ani au fost bisecţi şi care nu, cunoaşte toate legăturile dintre liniile de autobuze, reţeaua de străzi, prefixele telefonice şi codurile poştale din SUA! Un alt exemplu este Matt Savage. La 6 ani a învăţat să cânte la pian, pentru ca după numai 12 luni să înceapă să compună. Micul artist autist şi-a editat ulterior propriul CD cu piese de jazz. „În vreme ce interpretarea altor virtuozi pare mecanică, Matt este un maestru al variaţiunilor”, spune Darold Treffert.
Şi cazul lui Stephen Wiltshire este interesant „Creion“ şi „hârtie“, acestea au fost primele cuvinte rostite de băieţelul autist ajuns la vârsta de 5 ani. Cu o memorie vizuală fotografică, Wiltshire, devenit între timp adult, scanează străzile şi panorama oraşelor, pentru a le reproduce apoi desenat. Prietenii şi rudele îl numesc “o cameră foto vie”.
„Luaţi-le lui Kim Peek cărţile, lui Matt Savage pianul şi lui Stephen Wiltshire creionul – şi i-aţi distrus“, afirmă Darold Treffert. „Căci ei sunt de-a dreptul instaţiabili în a primi stimuli din exterior şi a-i prelucra în manieră proprie”. Dacă le sunt satisfăcute aceste porniri, devin adevăraţi maeştri. În lumea lor, “o insulă a ordinii”, singura în care se simt bine.
* Creier vătămat = creativitate?
Unii oameni excelează în matematică, muzică sau desen, aptitudini determinate de jumătatea dreaptă a creierului. Or, supra-activitatea acestei emisfere ar trebui compensată – cred cercetătorii- de deficite ale celei stângi, cauzată de vreo boală sau de vreun accident. De pildă, neurologii de la Crafton Hills College din Yucaipa, California, au studiat cazul unui băieţel de 9 ani, împuşcat în cap, în partea stângă. În uma accidentului, a rămas surdomut şi cu un handicap mintal, ceea ce nu l-a împiedicat să înceapă brusc să construiască aparate tehnice dintre cele mai complexe. Alte exemple sugestive: 12 pacienţi suferind de o formă a maladiei Alzheimer au devenit dintr-o dată capabili să cânte piese muzicale grele la un instrument sau să deseneze. Scanările cerebrale au arătat că toţi aveau emisfera stângă vătămată.
”Pe lângă accidente, şi o intoxicare cu testosteron, petrecută în timpul dezvoltării embrionale, poate cauza < sindromul savantului>”, presupune psihiatrul Darold Treffert.
Teoria se bazează pe faptul că emisfera cerebrală stângă se formează mai lent decât cea dreaptă, ceea ce înseamnă că e mai mult timp supusă influenţelor dăunătoare de dinaintea naşterii.
Iar hormonul testosteron, prezent în sângele bărbaţilor, e indicat drept vinovat pentru vătămarea legăturilor neuronale din partea stângă a creierului.
De aceea băieţii sunt mult mai des afectaţi de autism şi de sindromul savantului decât fetele“, explică Darold Treffert.
Autiştii percep lumea obişnuită ca univers ostil, motiv pentru care se închid în ei şi se izolează.
Oamenii de ştiinţă cred că bolnavilor le lipseşte filtrul care să blocheze informaţiile inutile, ceea ce-i face să reţină şi cele mai neînsemnate detalii, neglijând total contextul. De aici şi memoria lor fenomenală.
* Deştepţii nu au “capul mare”
Un coeficient de inteligenţă (IQ) ridicat se asociază atât cu mărimea creierului, cât şi cu energia consumată de neuroni, au relevat cercetări recente. Astfel, psihiatrul Philip Shaw, de la Institutul Naţional de Sănătate Mintală, a scanat în 2006 creierele a 307 copii mai mult sau mai puţin inteligenţi, micuţii fiind urmăriţi pe durata a câţiva ani. La capătul cercetării s-a observat că geniile sub 8 ani au un cortex cerebral neaşteptat de subţire. Richard J. Haier, de la Universitatea din California, a studiat şi el, în 2004, peste 40 de adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 84 de ani, concluzionând că IQ-ul depinde de mărimea unor regiuni plasate în zona mediană a creierului (girus cingulat). Pe de altă parte, psihiatrul Richard J. Haier apreciază că inteligenţa depinde de cât de bine circulă informaţia prin reţelele neuronale din zona frontal-parietală, responsabilă pentru atenţie şi memorie. Culmea e că, în rezolvarea sarcinilor de dificultate medie, geniile consumă mai puţină energie cerebrală decât oamenii normali! Au demonstrat-o psihologul Aljoscha Neubauer şi echipa sa de la Universitatea din Graz, prin electroencefalograme care arată că, „în timpul unor teste de inteligenţă, regiunile frontale ale cortextului – implicate în activităţi cognitive superioare – erau mai puţin active la indivizii mai inteligenţi“. Asta nu înseamnă că, în abordarea sarcinilor complicate, geniile nu-şi pun mintea la treabă din plin!
*
Declarat "Omul secolului XX" de revista “Time”, Albert Einstein este, pentru mulţi, întruchiparea noţiunii de geniu. Cercetările au arătat că creierul său cântărea doar 1200 de grame, faţă de cele 1400 de grame la un adult normal, iar cortexul era mai subţire decât al altor cinci creiere folosite pentru comparaţie, dar avea o densitate mai mare de neuroni. În plus, organul gândirii fizicianului era mai lat, datorită lobilor parietali cu 15% mai mari, iar una dintre circumvoluţiunile care îi separă pe aceştia, numită sulcus, era aproape absentă. Asta ar explica, spun specialiştii, “inteligenţa de tip vizual” a savantului.
http://www.independent-al.ro/mistere/se ... iilor.html