DAMBOVITA

Moderators: camel, moderators

Postby dora » Wed Sep 02, 2009 1:43 pm

Târgovişte: Copiii cu autism se pot recupera
Autor: Manina Leaşu

Data: 23 iul 2009


Specialiştii spun că un rol foarte important îl au părinţii, care îi pot ajuta lucrând cât mai mult cu ei. În judeţul Dâmboviţa, sunt peste 100 de copii cu autism, dar unii părinţi nu-şi înregistrează copiii pentru a-i feri de ştampila: persoană cu handicap.

Copiii cu autism au o şansă de a se recupera. Important este ca părinţii să nu renunţe la speranţă, să-şi înţeleagă şi să-şi ajute permanent copiii. Aşa a procedat Lucian, tatăl unei fetiţe cu autism. El ne-a povestit că, la 3 ani, fetiţa sa nu vorbea, nu răspundea la nicio comandă şi nu dădea semne că ar auzi ce i se spune. În ziua în care micuţa a împlinit 3 ani, părinţii au mers la un neuro-psihiatru. Diagnosticul a venit ca un trăznet: autism.

“În acel moment, am simţit că îmi cade cerul în cap. Am fost şocat. Disperat, am început să caut informaţii despre autism, iar după ce m-am documentat, m-am mai liniştit. După o lună, am început să accept situaţia”, ne-a mărturisit Lucian.

Părinţii nu s-au lăsat învinşi de diagnosticul nemilos şi au început să lucreze mai mult cu copilul lor, după terapia ABA, analiza comportamentală aplicată.

“Am plecat de la lucrurile care îi plăceau. Era fascinată de felul în care străluceau numerele de înmatriculare de la maşini. Şi aşa am început să-i repet literele D şi B, de pe plăcuţe. Au fost primele litere spuse de fetiţa mea”, a mai spus Lucian.

Fetiţa a fost învăţată, pas cu pas, fiecare obiect în parte. “De exemplu, o persoană stătea în faţa fetiţei şi cineva în spate, iar persoana din faţă îi cerea să atingă unul dintre obiectele de pe masă. Copilul nu reacţiona, dar persoana din spate îi ducea mâna pe respectivul obiect. Şi asta de mai multe ori, până când a început să reacţioneze. Când răspundea la comandă era recompensată”, a adăugat acesta.

Terapia a dat rezultate

În prezent, fetiţa are 8 ani şi este elevă în învăţământul de masă. Este extrem de inteligentă, dar mai are mici deficienţe de atenţie. Este, în continuare, retrasă şi interacţionează destul de puţin cu copiii, dar vorbeşte foarte bine, răspunde la orice întrebare, dacă este clar formulată şi este foarte talentată la muzică. Părinţii sunt mulţumiţi că fetiţa lor pare, pentru cei care nu o cunosc, un copil normal, dar mai răsfăţat.

“Sunt profesori care spun că e foarte răsfăţată şi că nu are autism. Eu mă bucur că a făcut progrese importante, iar specialiştii care o ştiu cum era înainte sunt uimiţi de felul în care arată acum. Fetiţa mea este norocoasă că a avut o formă de autism înalt funcţional şi am găsit şi persoanele potrivite care să ne ajute”, mai precizează Lucian.

Un părinte vrea să facă un centru pentru autişti

Un caz asemănător este şi cel al lui Sebastian Niţă care a a înfiinţat, în urmă cu un an, Asociaţia de Sprijin pentru Copii şi Tineri cu Autism “Aura Mundi” Dâmboviţa. El vrea să-i ajute atât pe copiii cu probleme să se recupereze, cât şi pe părinţi să se adreseze specialiştilor care l-au ajutat şi pe el. În prezent, Niţă caută sponsori pentru a realiza un centru pentru copiii cu autism, cu un spaţiu de joacă şi unde să se poată urma terapia ABA.

Psihologul Ileana Cercel, preşedinte al Asociaţiei pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România, filiala Dâmboviţa. Aceasta a declarat că, în judeţ, sunt peste 100 de copii cu autism, dar cifrele nu sunt foarte exacte. “Unii părinţi se feresc să scoată certificatul pentru a nu fi copiii declaraţi persoană cu handicap”, a precizat Ileana Cercel.

“Şi eu am ezitat un an de zile până am scos certificatul, pentru că nu voiam să accept”, a mărturisit Sebastian Niţă.
Ileana Cercel îi sfătuieşte pe părinţii care observă la copiii lor simptome ca lipsa contactului vizual, lipsa de reacţie la nume sau izolarea să apeleze la un psiholog. Ea a adăugat că o importanţă foarte mare o are lucrul acasă.

“În familie, trebuie urmat programul pe care îl recomandă psihologul. E important să continue lucrul acasă. Se pot recupera, dar depinde de vârstă, de gravitate şi de cât se lucrează cu ei”, a adăugat Ileana Cercel.



http://www.adevarul.ro/articole/targovi ... upera.html
dora
 
Posts: 3689
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Mon Nov 30, 2009 12:48 pm

Copilul tau sufera de autism?
Scris de Mario Virjoghe > Universul dambovitean
Joi, 26 Noiembrie 2009 16:03



ANCAAR Dâmbovita ofera consultatii gratuite, în vederea depistarii micutilor care sufera de autism
Timp de o luna de zile Asociatia Nationala pentru Copii si Adulti cu Autism din România - Filiala Dâmbovita ofera consultatii gratuite pentru copii, în vederea depistarii micutilor cu autism. Evaluarile se fac pe baza de programare, în fiecare zi de sâmbata, în intervalul orar 16.00 - 20.00. Campania de depistare a copiilor cu autism se deruleaza in perioada 15 noiembrie - 15 decembrie.


În cadrul acesteia, timp de o luna de zile, parintii care vor sa-si evalueze micutii în vederea depistarii tulburarilor din spectrul autist, de atentie, sindrom down, ticuri, se pot adresa Centrului din Târgoviste, situat pe Calea Bucuresti, Bloc O1, scara A, Et. 3, ap. 10. Evaluarile se fac în baza unor programari la numarul de telefon: 0724.545.599.

http://www.targovisteonline.ro/sanatate ... -de-autism
dora
 
Posts: 3689
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Wed Feb 10, 2010 9:00 pm

SACRIFICIU. Copiii autişti, trataţi într-un apartament cu trei camere

Nicoleta Morar
131 afişăriMarţi 2 feb 2010

Târgovişte
Roxana şi Aura sunt terapeuţii care au grijă de copiii autişti


Aproximativ 50 de copii cu probleme de autism din Judeţul Dâmboviţa sunt trataţi de către personalul de la Asociaţia Naţională Pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România (ANCAAR) într-un apartament cu trei camere din Târgovişte. „Le-am pus la dispoziţie propria locuinţă, iar eu fac naveta la mama. Pentru că aveam doar două camere, am transformat bucătăria în cameră. Acolo facem terapie gratis, pentru că părinţii nu pot plăti. Avem mari probleme financiare, nu putem plăti nici măcar un kinetoterapeut, pentru că nu avem de unde să scoatem 1.000 de lei pe lună pentru acest specialist”, a declarat, pentru „Adevărul de Seară”, psihologul Ileana Cercel, preşedintele centrului ANCAAR, filiala Dâmboviţa.

„Firmele ne-au închis uşa-n nas”

Pentru că numărul cazurilor de autism a crescut, iar banii au început să fie din ce în ce mai puţini, personalul de la ANCAAR a început să bată la uşile firmelor de prestigiu, în speranţa că va obţine o sponsorizare pentru micuţii pacienţi. Toate încercările s-au dovedit, însă, a fi fără rezultat. „Reprezentanţii firmelor la care am apelat ne-au adresat cuvinte jignitoare, foarte urâte, iar pe lângă faptul că ne-au închis uşa-n nas m-au acuzat pe mine că vreau să mă îmbogăţesc. Pentru că soluţiile de ieşire din colapsul financiar sunt epuizate, am pornit acum o campanie, iar cei cu suflet mare, care vor să redea zâmbetul sufletelor triste, pot să doneze cei 2% din impozitul anual pentru sponsorizarea acestei entităţi nonprofit”, a adăugat Ileana Cercel.

Câteva cereri completate le sunt de ajutor

Optimişti fiind că oamenii nu vor rămâne indiferenţi, cei care se îngrijesc de copiii autişti au început să meargă din instituţie în instituţie, ca să le înmâneze oamenilor cereri tip, privind destinaţia sumei care reprezintă 2% din impozitul anual. „Cererea se completează de către contribuabilii care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor şi care optează pentru virarea unei sume reprezentând 2% din impozitul anual, conform art. 57, alin.4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, pentru sponsorizarea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează conform legii”, a declarat, pentru „Adevărul de Seară” avocatul Dan Coman.

Oricine poate să-i ajute!


Cei care vor să-i ajute pe micuţi cu bani, ca să-şi poată continua terapia şi să se poată integra în societate, pot depune bani în contul RO28BTRL01601202P38903xx, deschis la Banca Transilvania. Personalul de la ANCAAR spune că orice sumă este binevenită şi de mare ajutor.


http://www.adevarul.ro/locale/targovist ... 80010.html
dora
 
Posts: 3689
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby dora » Tue May 04, 2010 12:23 pm

Evaluări gratuite pentru copii care nu comunică

Oana Soare
236 afişăriLuni 3 mai 2010

Targoviste


Terapia unui copil cu autism se bazează pe joacăPe 1 mai a început campania de depistare timpurie a micuţilor cu probleme de autism. Filiala Dâmboviţa a Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România informează târgoviştenii despre acestă tulburare şi despre metodele de terapie specifice.

Terapia unui copil cu probleme de autism trebuie să înceapă cât mai devreme pentru ca micuţul să aibă o şansă de a se integra în societate. Acest lucru trebuie înţeles de părinţii micuţilor care manifestă simptome ale acestei tulburări a creierului. Timp de trei luni, Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România (ANCAR) va desfăşura o campanie de depistare timpurie a persoanelor cu autism. „Informăm părinţii cu privire la semnele autismului. Ei ar trebui să fie îngrijoraţi dacă ai loc copii nu verbalizează, nu au contact vizual, nu se joacă funcţional cu jucăriile, ci îşi centrează atenţia pe un detaliu al lor, dacă au stereotipii de genul fluturării din braţe, mersului pe vârfuri sau sar şi dau din cap şi dacă nu se joacă împreună cu alţi copii. Părinţii trebuie să ştie că există metode de terapie pentru fiecare în parte, doar să se adreseze unui specialist”, recomandă psiholog Ileana Cercel, preşedintele ANCAR Dâmboviţa.

taguriTârgovişteautismterapie„Mă învinovăţesc pentru că nu m-am jucat şi nu am vorbit prea mult cu el”
În fiecare sâmbătă, până la 31 iulie, terapeuţii asociaţiei vor face evaluări gratuite copiilor cu vârste între 18 luni şi 5 ani, între orele 12.00-18.00. „Este foarte dificil să mai lucrezi cu aceşti copii după vârsta de cinci ani. Rezultate există, chiar după prima şedinţă, dar nu atât de bune ca atunci când începi terapia de la vârsta de un an şi jumătate. După trei-patru ani de terapie, aceşti copii se pot pierde în normalitate şi dacă au un coeficient de inteligenţă mai ridicat pot urma cursurile unei şcoli normale”, precizează psihologul.
Un rol foarte important îl au părinţii. „Cei mai mulţi nu acceptă diagnosticul şi devin depresivi, în loc să se implice în terapie şi să continue acasă munca noastră”, spune Ileana Cercel. Nicoleata, o mamă de 21 de ani, din localitatea Ocniţa, a hotărât să se implice în terapia pe fiului ei, Andrei, oricâte sacrificii ar avea de făcut. „Are trei ani şi trei luni, dar nu vorbeşte. Nu cred că are autism, doar probleme de comunicare. După câteva şedinţe a început să spune litera «A». Mă învinovăţesc pentru că nu m-am jucat şi nu am vorbit prea mult cu el, dar acum îi dedic tot timpul meu. Aşa ar trebui să facă părinţii copiilor cu probleme de comunicare”, crede tânăra mămică.

25 de lei şedinţa
Filiala Dâmboviţa a ANCAR are sediul pe Calea Bucureşti, Bl. O1, Sc. A, Et. 3, Ap. 10. „Este singura asociaţie de acest gen acreditată de Ministerul Muncii. Am patru colaboratori şi un voluntar. Preţul unei şedinţe este de doar 25 de lei”, explică pentru cei interesaţi Ileana Cercel.

http://www.adevarul.ro/locale/targovist ... 74581.html
dora
 
Posts: 3689
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Postby seba8nst » Wed Nov 10, 2010 3:40 pm

Noul nr de telefon mobil al meu este 0723442215.
seba8nst
 
Posts: 211
Joined: Sat Oct 16, 2004 8:46 pm

Postby dora » Thu Apr 07, 2011 1:41 pm

SOLUŢIE: Dâmboviţenii cer statului să asigure terapii gratuite pentru autişti
4 aprilie 2011
Autor: Adriana Răceanu, Ion Obăgilă


Problematica autismului, dezbătută pe toate părţile
Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România (ANCAAR) filiala Dâmboviţa a participat în acest sfârşit de săptămână la Conferinţa Naţională „Terapii şi intervenţii în autism”, desfăşurată la Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti.

Conferinţa a fost organizată de ANCAAR, în parteneriat cu Asociaţia pentru Intervenţie Terapeutică în Autism şi compania Houston NPA, cu ocazia Zilei Internaţionale a Conştientizării Autismului – care se marchează pe 2 aprilie.

În programul conferinţei au fost incluse şi prelegerile a două membre ANCAAR Dâmboviţa: psiholog Ileana Cercel, preşedinta asociaţiei şi Mirabela Căloiu, cel mai longeviv voluntar dâmboviţean.

"Ca să ne putem da seama de evoluţia autistului, trebuie să înţelegem problematica autismului. Sunt simptome care se pot păstra chiar dacă se face terapie. Dificultăţile serioase de ordin social persistă: absenţa reciprocităţii şi a reactivităţii sociale adecvate, în cadrul interacţiunii cu colegii de aceeaşi vârstă.



Evoluţia comportamentală a autistului urmează o curbă relativ previzibilă, asupra căreia precocitatea, dar şi gradul de severitate a diagnosticului îşi pot pune amprenta”, a precizat Ileana Cercel.

La rândul său, Mirela Căloiu a atras atenţia că statul ar trebui să asigure copilului acces gratuit la o educaţie corespunzătoare, care să fie conformă cu nevoile copilului. Spre exemplu, în America, prin Legea Federală, s-a stabilit că terapia în autism este gratuită.

http://www.adevarul.ro/locale/targovist ... 54453.html
dora
 
Posts: 3689
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Re: DAMBOVITA

Postby dora » Tue Aug 30, 2016 10:27 am

CENTRUL DE ZI PENTRU COPII CU AUTISM ȘI SINDROMUL DOWN – SF. MARIA
http://oficialmedia.com/centrul-de-zi-p ... -sf-maria/

09 martie 2015
Primul centru din municipiul Târgoviște și județul Dâmbovița, care oferă servicii sociale și psihologice (de terapie) pentru copii cu autism și sindrom Down, precum și consiliere de specialitate pentru părinții acestora, și-a deschis porțile! Nu mai puțin de 50 de copii diagnosticați cu aceste tulburări vor beneficia zilnic de serviciile gratuite oferite de specialiștii Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Târgoviște și echipei Help Autism.

În anul 2014, în Județul Dâmbovița erau înregistrați aproximativ 200 de copii cu TSA (autism) și, respectiv aproximativ 90 copii cu sindrom Down. Incidența este însă de 1 la 86 de copiii cu TSA conform statisticilor internaționale, iar un copil din 650 se naște cu sindrom Down în România.
In acest sens DAS Târgoviște și Help Autism au incheiat un parteneriat ce are ca obiectiv principal transferul de bune practici profesionale pentru a crește calitatea serviciilor sociale, profesionale și de recuperare a acestor copii. Echipa Help Autism asigură formarea în terapia ABA și supervizarea personalului centrului, implementarea de programe de consiliere și cursuri adresate părinților, respectiv stabilirea planului de intervenție terapeutică al fiecărui copil și supervizarea acestuia pe parcursul procesului terapeutic realizat de psihologii și psihoterapeuții centrului. Programul de terapie intensiv asigurat sub coordonarea unui profesionist crește cu 50% șansele de recuperare spre integrare a copiilor cu TSA și îmbunătățește semnificativ viața copiilor cu sindrom Down și a părinților lor.

Asociația Help Autism se implică activ de 4 ani în derularea de programe de conștientizare a autismului, diagnostic precoce și intervenție timpurie pentru copiii cu autism. Considerată vârf de lance în acțiunile de schimbare a statutului autismului în România, pe lângă servicii de terapie oferite în 3 centre și o filială la domiciliu, Asociația Help Autism – www.helpautism.ro, desfășoară activități de lobby, parteneriate public-private și este co-organizator al Conferinței Internaționale ABA – știința care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.
Bugetul aprobat pentru realizarea Centrului de zi pentru copii cu autism și sindromul Down este de 280.000 lei, din care:

200 lei autorizație DSP;
100 lei autorizație Agentia de Mediu;
405 lei amenajare spațiu, mochetare, recompartimentare, mobilier, grup sanitar;
720 lei achiziție, manual de specialitate;
767 lei material de curățenie, rechizite, consumabile, jocuri specifice, material didactice și fise de lucru.

Serviciiile din cadrul Centrului de zi pentru copii cu autism și sindrom Down „Sfânta Maria”, situat în strada Lt. Stancu Ion nr. 35, sunt gratuite, iar funcționarea centrului este bazată pe modelul complex de servicii sociale și servicii de terapie personalizată.
https://www.facebook.com/Centrul-de-zi- ... 584177666/
dora
 
Posts: 3689
Joined: Fri Dec 05, 2003 7:37 am
Location: BUCURESTI

Previous

Return to JUD DAMBOVITA,DOLJ

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest